Am pus întrebarea asta înainte să avem motivarea Curţii. Acum o avem şi, din păcate, întrebarea rămâne la fel de pertinentă ca înainte. Fără să analizez temeinicia argumentelor, decizia Curţii este cât se poate de confuză.
Natural, primul lucru care trebuie să-l facem ca să răspundem la întrebare e să citim decizia respectivă, „Cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională, în numele legii decide” două lucruri: unu, angajarea răspunderii guvernului pe legea educaţiei e neconstituţională şi doi, ea a declanşat un conflict juridic de natură Constituţională între Guvern şi Parlament. În motivare (nu în decizie!) Curtea se pronunţă şi asupra cererii reprezentantului Parlamentului de a opri procedura de angajare a răspunderii: judecătorii declară că nu ţine de competenţa lor, ci că soluţia trebuie să vină de la autorităţile aflate în conflict.
E limpede? Nu, nu e limpede deloc. Să le luăm pe rând. Judecătorii s-au împărţit patru la patru, pentru şi împotrivă. Al nouălea judecător, dl Petre Lăzăroiu, a scris o „Opinie Concurentă” în care spune că e de acord cu punctul doi al deciziei (existenţa unui conflict) dar nu e de acord cu punctul unu, faptul că angajarea e neconstituţională.
„Această împrejurare poate conduce şi la concluzia atenuării conflictului între cele două autorităţi, motiv pentru care, în dispozitivul deciziei sus menţionate nu trebuia să figureze sintagma “angajarea răspunderii este neconstituţională şi a declanşat un conflict”, ci doar constatarea declanşării şi existenţei conflictului prin angajarea răspunderii Guvernului. ”
(judecătorul Petre Lăzăroiu)
Dl Lăzăroiu nu e de acord cu decizia majorităţii la acest prim punct… Am scris majoritate? Păi, haideţi să numărăm, sunt patru judecători care susţin că angajarea răspunderii e neconstituţională, patru judecători care sunt împotrivă, cu dl Lăzăroiu fac cinci. Sugerez dlor judecători să numere pe degete şi să compare, cei care sunt împotrivă (cinci) sunt mai mulţi decât cei care sunt pentru (patru), nu? Deci sunt majoritatea. Cum de figurează atunci acest punct în decizie? Dacă Curtea nu revine singură asupra acestei greşeli ridicole atunci guvernul ar trebui să îi ceară s-o facă, sesizând un conflict între el şi CCR. Iar dl Lăzăroiu ar trebui să explice cum înţelege el conceptul de „opinie concurentă”.
Trecem la punctul doi. De data asta el e chiar opinia majorităţii, există un conflict instituţional între Guvern şi Parlament declanşat de decizia primei instituţii de a-şi angaja răspunderea pe proiectul de lege al Educaţiei. Bun. Dnii judecători nu ne spun, însă, cum anume se manifestă acest conflict; ne spun doar care e cauza, nu şi care e efectul. Parlamentul e împiedicat să îşi exercite vreo atribuţie? Care? Cum anume? Guvernul şi-a depăşit atribuţiile în relaţia cu Parlamentul? Cum anume? De altfel judecătorii se grăbesc şi, citând mecanic o decizie precedentă, spun:
„Prin urmare, chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale ca garant al supremaţiei Legii fundamentale.”
(CCR, motivarea deciziei)
Am subliniat eu: parlamentul nu poate condiţiona iniţiativa angajării răspunderii. Cum poate fi atunci în conflict juridic cu guvernul în aceste condiţii? Cele două enunţuri se exclud reciproc! Sigur, odată ce iniţiativa angajării răspunderii a fost luată de guvern, desfăşurarea procedurii în sine este exclusiv atributul parlamentului, inclusiv în privinţa adoptării sau nu a unei moţiuni de cenzură. Dar atunci unde apare conflictul? Între Parlament şi Parlament?
De altfel, nu doar că decizia nu spune nimic despre cum se manifestă acest conflict care ar exista între cele două instituţii, ci nu spune nimic nici despre cum s-ar putea rezolva el. Pretenţia Curţii că solicitarea excedează competenţele sale mi se pare absurdă. Legea fundamentală îi cere să soluţioneze conflictele, nu doar să le constate. Cum anume poate face asta dacă nu obligând o instituţie să pună capăt actelor prin care încalcă Constituţia? Judecătorii spun: soluţia aparţine în exclusivitate autorităţilor aflate în conflict. Păi, se presupune că conflictul a ajuns pe masa Curţii tocmai pentru că autorităţile nu l-au putut soluţiona!
Se presupune, zic. Pentru că, repet, nu e clar cum se manifestă acest conflict, nu e clar cum poate să existe un conflict instituţional între cele două instituţii în condiţiile în care, fix la capătul procedurii care se spune că l-a declanşat, guvernul responsabil de el poate fi demis, cu tot cu proiect, de către parlament. De altfel, parlamentul a decis continuarea procedurii de angajare. Dacă CCR ar continua să pretindă că e un conflict între cele două instituţii ar fi în situaţia dintr-un banc, ar face o faptă bună trecând o bătrână strada împotriva dorinţei ei; ar sesiza o situaţie conflictuală împotriva deciziei ambelor autorităţi aflate, zice-se, în conflict!
Pe scurt, fie guvernul Boc renunţă unilateral la angajarea răspunderii, ceea ce ar fi în mod evident o decizie înafara Constituţiei de vreme ce parlamentul a votat deja calendarul ei şi procedura e deja în desfăşurare; fie persistă în acest conflict fantomatic şi continuă o angajare declarată neconstituţională de judecători cu un vot de 4 la 5. Din această dilemă nu se poate ieşi – a zis Curtea Constituţională.
Bine bine nu se poate ieși, asta am înțeles, dar cum doamne iartă-mă s-a putut intra într-o astfel de situație? Nu cumva situația este nulă dacă motivele de intrare sînt nule?
[…] ales dupa decizia ciudata si ambigua a Curtii Constitutionale, despre care a comentat foarte bine @Doc. Voi comenta si eu si eu unele acele pasaje care imi folosesc pentru sustinerea argumentelor mele. […]
Astia de la CCR au vrut sa dea o decizie rabinica, dar le-a iesit una demna de Danila Prepeleac
sau mai rau de Eremia cel ce a nimerit cu oistea in gard !
Si asta cu toate ca s-au straduit sa nu supere pe nimeni, insa i-au suparat pe toti, plus ca s-au descalificat in ultimul hal !
Totusi, desi Curtea se complace in confuzii si pe alocuri erori grave (ma refer la alte decizii), aici e clar: guvernul incalca atributiile exclusive ale parlamentului, intrucat sustrage de la dezbatere parlamentara un proiect important (cu privire la care printr-o decizie anterioara din acelasi an s-a statuat ca nu se poate asuma raspunderea) si isi asuma din nou raspunderea, ocolind dezbaterea parlamentara si previzibila lipsa de majoritate (ceea ce incalca toate regulile parlamentarismului, inainte de comunisti, daca un guvern nu avea majoritate sa-si treaca o lege importanta, concluzia era una singura: demisia). Deci este ilar si neconstitutional ca guvernul Boc a decis sa continue asumarea, fiti siguri ca legea pica la Curte, si de data asta chiar pe bune.
Cand e vorba de chestiuni fundamentale, de principiu, nu e bine sa lasam simpatiile politice sa vorbeasca. Ganditi-va ca guvernul Nastase facea o asemenea monstruozitate: isi asuma raspunderea, desi legea era in dezbatere in Parlament, si desi CCR declara ca s-a incalcat Constitutia, el continua! Lovitura de stat juridica!
Geo,
asa cum am scris in primul articol, chiar ar exista un conflict juridic de natura constitutionala daca guvernul ar avea pretentia sa retraga proiectul legii educatiei din parlament. Odata intrat in dezbatere proiectul unei legi devine exclusiv treaba parlamentului, pana iese (daca iese) la promulgare.
In rest, insa, guvernul nu calca nicio atributie a parlamentului. Angajarea raspunderii este o procedura descrisa ca atare de constitutie, nimeni, nici macar judecatorii constitutionali (de fapt, cu atat mai putin ei!) nu pot sa pretinda ca nu e acolo sau e altfel decat e descrisa acolo, sau are conditionari suplimentare decat sunt descrise de legea fundamentala.
Ai dreptate, e hilar sa continue procedura in conditiile astea, dar la fel de hilar este sa o opreasca. E si ironic: chiar tu spui, vorbind de legea educatiei, ca guvernul nu are dreptul sa intervina in procedura parlamentara, iar eu sunt absolut de acord. Exact, dar exact in aceeasi situatie este si in ce priveste angajarea raspunderii! Dupa initierea proiectului, procedura si-a inceput desfasurarea in parlament – la fel ca in cazul precedent, guvernul nu are niciun drept sa o opreasca.
Ceea ce ar trebui sa faca, in conditiile unei astfel de decizii, este sa lase parlamentul sa decida. Daca parlamentul hotaraste, in plenul reunit si/sau al ambelor camere, ca procedura trebuie sa se opreasca, atunci – pe baza hotararii acesteia si a deciziei Curtii, procedura va fi oprita, de catre parlament. Dar, daca parlamentul va decide ca ea sa continue, atunci scuza-ma, dar hilar e sa spui ca exista un conflict. Parlamentul e in conflict cu decizia lui, sau cum?
In fine, numele si orientarea politica a sefului guvernului nu ma intereseaza. N-as fi avut probleme sa scriu acelasi articol daca in loc de guvernul Boc ar fi fost guvernul Nastase.