vineri, martie 29, 2024

Ce a fost mai intai: criza sau liberalizarea pietei muncii?

Articolul publicat ieri de Cornel Ban pe tema proiectului de modificare a Codului Muncii a produs o suma de reactii interesante din partea cititorilor.  Reproducem mai jos comentariul semnat  „Tudor” care aduce in dezbatere o dilema interesanta din punct de vedere al politicilor publice: in ce masura binele angajatului si ce al angajatorului deopotriva pot fi obtinute strict legiferand indiferent de conditiile concrete ale „pietei”:

Cred că nici o analiză nu poate fi valabilă dacă nu ia în considerare măcar în mod elementar contextul. Simpla inventariere în vid a unor reţete de stânga sau de dreapta care au funcţionat sau nu au funcţionat la un moment dat nu poate duce nicăieri, în afară de cazul în care contextul situaţilor inventariate este identic sau măcar foarte apropiat de contextul la care se propune aplicarea. Pe de altă parte contextul înseamnă mult mai mult decât simpla inventariere a pendulării între ideologiile de dreapta şi cele de stânga în recenta istorie europeană.

Să le luăm pe rând. Aud deja de 2 ani cel puţin teza stimulării consumului prin protejarea locurilor de muncă. Această teză este valabilă, dar numai în contextul unei economii dezvoltate care are probleme de supraproducţie. Doar într-un asemenea caz are sens să încurajezi consumul ca să ţii motoarele economiei în funcţiune. În România, încurajarea consumului înseamnă în primul rând creşterea importurilor şi dezechilibrarea balanţei de plăţi. România nu poate acoperi prin producţie cererea internă, ba mai rău, în urma unui dezechilibru mental cronic, publicul român refuză cu încăpăţânare să cumpere marfă autohtonă. În alte vremuri problema ar fi putut fi rezolvată prin politici protecţioniste, dar acum nu mai avem dreptul să facem aşa ceva. Deci singura soluţie rămâne să-i luăm cumpărătorului banul din mână, de vreme ce s-a dovedit iresponsabil în cheltuirea lui.

Pe de altă parte, o legislaţie a muncii construită în avantajul angajatului nu face decât să stabilească nişte condiţii minime pretinse pentru muncă. Ori dacă populaţia e flămândă iar din punct de vedere economic, angajatorii nu pot oferi aceste condiţii, e firesc să crescă munca la negru. Oamenii nu vor refuza o muncă în condiţii precare dacă sunt cu adevărat flămânzi, iar dacă angajatorii nu pot oferi mai mult, va trebui acceptată şi acestă variantă. Legislaţia nu se poate bate cu realitatea. Nivelul taxelor agravează şi el problema.

De fapt situaţia e simplă. Eu, mic întreprinzător nu pot să ofer condiţii de muncă în conformitate cu minunata legislaţie a muncii cerută de sindicate. Dacă economia merge bine iar oamenii au de lucru (i.e. nu în momentul de faţă) oamenii vor refuza să lucreze în condiţiile oferite de mine, iar eu va trebui să-mi abandonez mofturile de antreprenor şi să-mi caut de lucru până când voi putea oferi condiţii “decente”. Dacă dimpotrivă, economia merge prost, somerii flămânzi vor vrea să lucreze oricum numai să lucreze. În acest caz, ceea ce ofer eu (nu mare lucru) şi ceea ce le trebuie lor se potrivesc, iar ei vor accepta lucrul chiar dacă e la negru. Singurii care pierd în afacerea asta sunt statul care nu încasează impozitele, şi angajatul pentru care eu nu îi pot plăti legal contribuţii la sănătate şi la pensie, pentru că nu l-am putut angaja legal.

O legislaţie a muncii pretenţioasă curăţă piaţa de firmele care nu îşi pot permite s-şi trateze bine angajaţii, dar acest lucru nu merită făcut decât atunci când lucrurile merg bine, pentru că altfel generează şomaj. Sincer, cred că statul ar fi mult mai util angajaţilor dacă ar urmări blocarea înţelegerilor între angajatori în vederea limitării salariilor (înţelegeri care ar putea fi vânate ca şi cartelurile anticoncurenţă) sau alte abuzuri punctuale decât promovând legislaţie utopică. Există legislaţie care poate fi folosită în afara codului muncii. Un angajat a fost ameninţat că îşi pierde locul de muncă dintr-un motiv nonprofesional? Se numeşte şantaj şi justiţia s-ar putea ocupa dacă ar funcţiona în mod real. Un angajator răspândeşte ştirea despre un angajat problemă ca să nu-l mai angajeze nimeni? Poate fi atacat pe legea informaţiilor personale, etc, etc.

Intreaga discutie poate fi citita aici.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Depinde ce înseamnă „legislaţie pretenţioasă”. Unor patroni li se par pretenţii aberante să fie doar opt ore de muncă pe zi, sâmbăta şi duminica libere complet şi cele douăş’una de zile de concediu.

    „acest lucru nu merită făcut decât atunci când lucrurile merg bine”
    Într-un fel e preferabil ca statul să asigure un minim de protecţie când lucrurile merg prost. Când economia „duduie” şi e mai mare nevoie de mână de lucru, patronii sunt mai drăguţi de la natură. Nu, nu se justifică d.p.d.v. economic, ci social, pentru o minimă securitate, sau măcar iluzia acelei securităţi.

    Şi – continuare de la o discuţie a articolului precedent: de ce nu are acelaşi drept patronul de a zvârli un angajat, cât are şi angajatul de a-şi face bagajele cum are chef.
    Mi se pare că limita stabilită de lege nu e atât de restrictivă: 15 şi 20 de zile. Calendaristice într-un caz şi lucrătoare într-altul.
    Şi nu, nu se poate da acelaşi „drept” pur şi simplu pentru că e mult mai greu de angajatul care rămâne brusc fără serviciu, decât de patronul căruia-i pleacă un angajat.

    • „e mult mai greu de angajatul care rămâne brusc fără serviciu, decât de patronul căruia-i pleacă un angajat”

      nu totdeauna: cu cat mai bine calificat e angajatul, cu atat mai greu de inlocuit …

      • ” cu cat mai bine calificat e angajatul, cu atat mai greu de inlocuit … ”
        Stai linistit, sunt pline cimitirele de oameni de neinlocuit .

        • „Stai linistit, sunt pline cimitirele de oameni de neinlocuit ”
          Nu am avut impresia ca d-na Elena a folosit termenul „de neinlocuit” ci d-vs.!
          Sa va dau un exemplu concret, firma X care asigura consultanta tehnica specializata intr-un domeniu oarecare, are Y ingineri a caror pregatire a durat intre 6 luni si 2 ani in functie de „feliuta” pe care fiecare inginer a dorit sa se specializeze. Ganditi-va ca un astfel de inginer, specializat un an(ca sa vorbim de o medie) pe bani grei in Z tara ocidentala, se hotaraste se plece la 1 luna dupa terminarea stagiului de formare(omul are deja experienta si e bine format, deci dorit de competitie – extern sau intern) Conform legii, firma nu poate sa-l opreasca, deci inginerul v-a pleca. Cat va costa firma re-formarea unui alt inginer? Desigur, costurile cu formarea inginerului in cauza se pot recupera de la cel plecat, dar activitatea pe care acel inginer o putea desfasura in cadrul firmei e greu de cuantificat si recuperat. Cunosc personal cateva firme in situatia asta, care se chinuie sa-si pastreze contractele cu personalul ramas. Din pacate, nu totul se rezuma la specialisti in „economie” sau „finante, banci”(fara resentimente!)

    • „Şi nu, nu se poate da acelaşi “drept” pur şi simplu pentru că e mult mai greu de angajatul care rămâne brusc fără serviciu, decât de patronul căruia-i pleacă un angajat.”

      Mai mult decat ce a spus Emil Perhinschi, cred ca aceasta afirmatie este pur subiectiva. Ce inseamna „mai greu”? Cand iti pleaca un angajat cu care ai facut training din greu, un angajat care cunoaste in mod intim detalii ale produselor, clientilor sau metodelor de lucru (lucruri foarte folositoare, mai ales daca se duce la competitie), sau daca pur si simplu pleaca cand iti arde buza de munca si deadline-uri, cum e mult mai greu pentru angajat?

      Cu cat firma e mai mica, cu atat o demisie este un lucru mai costisitor.

      Dar ca angajator iti asumi riscul. Munca e o marfa. Dar nu este nicio justificare pertinenta in a pretinde ca un angajator sa plateasca un angajat de care nu mai are nevoie.

      Mecanismele de protectie sociala, fie prin legiferarea pentru a permite abuzuri impotriva angajatorilor, fie prin asistenta financiara/locativa directa a unei parti a populatiei injecteaza ineficienta in sistem, in principiu pentru a-i proteja pe cei mai defavorizati si a netezi asperitatile sociale. Romania nu isi permite aceasta ineficienta suplimentara.

      Si e greu de crezut ca angajatii din ziua de azi au nevoie de o astfel de protectie, potrivita pentru tipul de societate si industrie de sfarsit sec. XIX – mijloc sec. XX.. E si mai greu de crezut ca angajatorii romani isi permit asa ceva. De unde si raspandirea extraordinara a muncii la negru: cum sa angajezi pe cineva intr-o economie atat de imprevizibila si dinamica daca nu poti sa-l dai afara?

      Sigur, statul face asta (nu doar cel roman, ci statele europene), cu consecinte dezastruoase peste tot – bugete total scapate de sub control, servicii publice din ce in ce mai proaste, faliment pe capete. Nu acesta e modelul de urmat.

    • @elena. Am un mic IMM in constructii si sunt un constructor batran. Iata probleme pe care le am azisi pe care nu le aveam inainte de 1989: A. angajat care vine sub influenta alcoolului – practic nu-l poti trimite acasa si daca e si alcoolic nu e motiv de concediere rapida. B. angajat care din motive religioase nu lucreaza sambata dar poate lucra duminica C. program de lucru de 10 ore vara si redus (sau CFS, sau recuperare) iarna. D. cu aprobari speciale, chiar si program de 12 ore E. angajat care fura cate putin (ciupeste) repetat – practic imposibil de concediat. DE CE absolut totul pleaca de la ipoteza unui patron = stapan de sclavi, rau intentionat si niciodata de la ipoteza ca „ma fac ca muncesc”??? Nu cumva nu iese inca marxism-leninismul din noi???

  2. „Dacă dimpotrivă, economia merge prost, somerii flămânzi vor vrea să lucreze oricum numai să lucreze. ”
    Nu neaparat. Daca ii ceri somerului sa lucreze 14 ore din 24, sa-si distruga sanatatea muncind in locul a inca 2-3 oameni dati afara sau sa fie injurat de sefi pe un salariu de mizerie, el va alege ajutorul de somaj, se va muta la un angajator mai civilizat, isi va deschide o afacere proprie sau cel mai probabil va pleca afara capsunar. Asta era si rostul anuntului lui Boc ca reduce indemnizatia de somaj asa incat s-o faca demotivanta pentru statul acasa si ca o taie cu totul pentru cei care refuza oferta de la agentia de ocupare.

  3. „salariat beţiv, hoţ”
    Art. 263. – (1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
    (2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
    1) Sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară sunt: … f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
    Nimeni nu leagă până la pensie un angajat beţiv sau hoţ de patron. În ce-l priveşte pe al doilea dacă reuşeşti să-l prinzi în flagrant va pleca el, „cu acordul părţilor” de teama poliţiei.

    „sâmbătari”
    Dacă locuieşti într-o zonă în care sectele astea au o oarecare incidenţă pui în contract clauza de lucru sâmbăta.

    „dead-line”
    O firmă care se trezeşte peste noapte fără un salariat poate avea probleme cu dead-line-ul. Un angajat care se trezeşte peste noapte fără serviciu poate avea probleme cu subzistenţa.

    „ingineri valoroşi şi şcoliţi”. Aici e treaba firmei să se protejeze: prin contracte constrângătoare, prin depozite bancare garanţie, etc.
    Codul muncii trebuie să furnizeze un mimim de protecţie cvasi-totalităţii angajaţilor – celor rapid înlocuibili.

    „e greu de crezut ca angajatii din ziua de azi au nevoie de o astfel de protectie, potrivita pentru tipul de societate si industrie de sfarsit sec. XIX – mijloc sec. XX”
    Şi de ce anume???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro