miercuri, decembrie 4, 2024

Ce-a fost tac-tu? Și ce-ai făcut în ultimii 75 de ani?

Iată două întrebări care au zguduit România – prima, vreme de aproape jumătate de secol, cu referire la trecut sau prezent și cu variante privind bunicii, unchii, mătușile și chiar fostele soții (cunosc un caz); a doua pentru scurt timp, dar cu mare intensitate, în primele luni de după Decembrie 1989.

Ele însă și-au unit cumva puterile la un moment dat după aceea, construind împreună un soi de „dosare pe dos”: Sub comuniști aveai dosar prost dacă o rudă a ta (sau tu însuți) avusese avere, fusese politician, avusese demnități sub „regimul burghezo-moșieresc”, vorbea contra comunismului etc.; după 1989, se fac „dosare” celor despre care se știe – sau se presupune – că au avut aproape orice alt fel de poziție decât „simpul cetățean” (expresie la modă la începutul anilor 1990).

Mă grăbesc să precizez că între cele două tipuri de dosare există o diferență fundamentală: în afară de a-ți crea necazuri, de a-ți limita drepturile, de a-ți bloca o meritată ascensiune profesională, dosarele comuniste te puteau trimite în pușcărie; dosarele pe stil nou nu fac asta, dar, uneori, pot afecta grav imaginea publică și, atunci când este vorba despre persoane pentru care acest lucru contează – de fapt, singurele interesante ca ținte pentru cei care fac asemenea dosare – pot distruge o carieră.

În treacăt fie spus, a fost simpatică marja de timp făcută celebră în timpul mitingului din 12 ianuarie 1990, din Piața Victoriei: 5 ani! Ce-ai făcut până în 1985 nu se punea… Dar erau vremuri atât de tulburi, n-are rost să ironizăm formulele improvizate atunci.

Bun. Să le luăm pe rând.

Ce judecăm?

Pot fi judecați, pot fi făcuți responsabili copiii pentru faptele părinților? Răspunsul nu poate fi decât categoric negativ și nu cred că trebuie să argumentez. Oricum, avem fiecare o mulțime de exemple în care copiii sunt cu totul altfel decât părinții (din păcate, e valabil și în sens negativ).

Este un copil influențat de caracterul, comportamentul, felul de a fi, modul de viață, concepțiile, profesia etc. a părinților – și nu numai a părinților, ci și a celorlalte rude, a anturajului, a mediului social în care crește? Fără îndoială că da – într-o măsură foarte diferită de la caz la caz –, dar nici din această perspectivă nu este vinovat sau responsabil! Nu trebuie nimeni să dea socoteală pentru faptul că tatăl lui a fost alcoolic, cleptoman sau violent – ci doar dacă așa este și el. Niciun om nu trebuie judecat – moral, legal sau din oricare alt punct de vedere – decât exclusiv pentru faptele sale. Și, da, am cunoscut cel puțin un asemenea caz: tatăl în pușcărie, fratele în pușcărie (fapte de drept comun, să ne înțelegem…), mama organizând partide de poker care se terminau în zori printr-o bătaie cu cuțitele – iar colegul meu, după ce a făcut câțiva ani de școală de corecţie, e drept – a evoluat ca om normal. Când ne-am întâlnit, mi-a spus zâmbind: „Numai cine nu vrea, nu poate!”.

Așadar, ce relevanță are faptul că tatăl unei persoane publice a fost demnitar comunist, turnător sau torționar? Niciuna per se. Nici măcar faptul (real sau presupus) că, urmare a acestui lucru, a avut o copilărie, adolescență și/sau tinerețe priviliegiate nu este neapărat semnificativ. Adolescențe privilegiate, mult deasupra mediei, au avut și copiii unor vedete din diferite domenii ai căror părinți ieșeau deseori din țară, câștigau mulți bani și aveau acces la surse speciale de aprovizionare, inclusiv magazinele pe valută. Și nimănui nu-i trece prein cap – pe bună dreptate – să-i judece pentru asta. Pe de altă parte, a fi avut, la orice vârstă, o viață mai îndestulată nu implică automat un anumit tip de concepții, tendințe sau vinovății. Altfel, ar însemna să ne întoarcem la „Tu n-ai mâncat salam cu soia!” De altfel, din câte am constatat, nostalgicii perioadei comuniste aparțin majoritar categoriilor sociale care n-au avut niciun privilegiu. Există explicații pentru asta, dar nu sunt obiectul acestor rânduri.

Scara de vinovăţii

Nu întâmplător am spus „demnitar comunist, turnător sau torționar” – ci pentru a sublinia un alt lucru extrem de important: atitudinile, acțiunile și pozițiile ante-decembriste care sunt, în discuțiile zilelor noastre, asimilate ideii de colaboraționism cu sistemul dictatorial sunt atât de diferite încât e abuziv să le băgăm pe toate în aceeași oală.

S-o luăm de jos în sus. Pe nivelul cel mai de jos se situează oamenii care au făcut rău, în mod direct, altor oameni. Criminalii, torționarii, anchetatorii care băteau și torturau, brutele.

Pe aceeași treaptă, aș zice eu, se situează cei care au făcut rău unui mare număr de oameni (până la nivelul întregului popor), chiar dacă în mod indirect. Nu au omorât, bătut, schingiuit pe nimeni, nici măcar n-au pus pe cineva s-o facă – dar, având poziția necesară, au luat decizii care au nenorocit largi mase de oameni. Aici intră, desigur, Ceaușescu, dar nu numai el! Dacă vă mai amintiți, când a început „Procesul celor 4” (Manea Mănescu, Bobu, Dincă, Postelnicu), s-a precizat că sunt judecați în regim de urgență, deocamdată, doar pentru reprimarea din Decembrie 1989 (ceea ce era oricum o aberație), dar ulterior și ei și mulți alții vor fi trimiși în judecată – așa cum și trebuia – „pentru subminarea economiei naționale”. Ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată, nici cu ei, nici cu alții. Și n-a răspuns nimeni, în afară de cuplul Ceaușescu, pentru ceea ce se petrecuse la nivel social și privitor la drepturile omului.

Pe treapta următoare aș așeza oamenii care nu făceau în mod curent cele de la punctul anterior – fie că nu aveau poziția necesară, fie că încercau să nu abuzeze de ea și să nu facă rău – dar au făcut-o cel puțin o dată sau cel puțin o vreme la un nivel semnificativ. În această categorie aș încadra, între alții, cele câteva disidențe din PCR. Dar, desigur, nu sunt totuna cel care a făcut un pas înapoi în anii 50, cel care s-a delimitat în 1989, după ce s-a prins că se prăbușește comunismul și cel care a ajuns „disident” (cu sau fără ghilimele) după ce i s-a luat scaunul.

În aceeași categorie intră și cei care au comis cel puțin o nedreptate, fie dintr-o poziție de conducere (directorul sau șeful de orice grad care a concediat pe cineva din motive de „dosar”), fie din aceea de turnător. Cu turnătorii e o discuție lungă și sofisticată, dar esențialul – considerat ca atare și de „Legea Ticu” – este că nu Angajamentul și nici măcar existența în sine a unor Note Informative contează, ci doar dacă ele au făcut (ori puteau face) rău vreunei persoane. Corneliu Coposu a dat – silit – numeroase Declarații, în care însă nu spunea nimic de rău despre nimeni. De fapt, nu spunea nimic, doar îi ameţea pe anchetatori.

Pe treapta a treia – cei care au ocupat funcții de conducere în administrație, UTC, ASC, PCR, sindicat, FDUS, fără să existe vreo mărturie sau probă că ar fi făcut rău cuiva, că ar fi comis vreun abuz sau ar fi contribuit în mod relevant la perpetuarea răului, la propaganda sistemului, la justificarea abuzurilor, îngrădirilor etc. (așa cum au făcut-o Adrian Păunescu și mulți alții). Oamenii din această categorie pot fi acuzați de oportunism, de urmărire a intereselor personale (nu ni le urmărim toți?) și/sau de lașitate, dar nu de maleficitate. Poate că v-a surprins enumerarea de entități, în special prezența în listă a PCR. Ei, bine, în ambele mele locuri de muncă pre-decembriste am avut secretari (mai exact secretare) ale Organizaţiilor de Bază cărora nu am avut şi nu am nici acum nimic să le reproşez.

Urmează, pe nivelul 4, „restul lumii”. Fără vreo funcție de conducere, fără relații reciproc avantajoase cu Securitatea, fără să fi făcut vreodată rău cuiva (din punct de vedere social-politic-administrativ; infractorii de drept comun sunt o categorie separată). Adică marea majoritate a populației României dintre 1946 și 1989. Sunt aceștia perfect curați, total nevinovați, sans peur et sans reproche? Fireşte că nu. A juca fotbal, a zugrăvi sau a discui, într-un sistem dictatorial, face parte din sistem. Din funcționarea și perpetuarea acestuia, precum și din promovarea lui: sistemul se putea lăuda – și evident cu a făcut-o – cu Sevilla 1986, cu numărul de apartamente finalizate și cu „producțiile record la hectar”.

Sunt „simplii cetățeni” de acuzat pentru asta? În opinia mea, categoric nu. Nici românii de sub Ceaușescu, nici rușii de sub Stalin, nici nemții de sub Hitler. Mă abțin să dau exemple la zi… Este un merit pentru un om de rând dacă se ridică împotriva unui sistem opresiv, care nu ezită să ucidă, să tortureze, să încarcereze opozanții, dar nu cred că este o obligație. Cu atât mai mult cu cât în timp real, în condiții concrete și de la firul ierbii lucrurile arată cu totul altfel decât la scara istoriei, privind din exterior, de departe, în lipsa oricărui risc, filozofând înțelept la o bere sau în fotoliu, în fața televizorului.

Tocmai de aceea e atât de prețioasă, atât de eroică atitudinea celor care au riscat, s-au expus și au pătimit. De la luptătorii din munți ai anilor 50 și cei care i-au ajutat, până la puținii disidenți ai anilor 80. Ei sunt treapta de sus a scării, ei practic nici nu fac parte din această scară, plutind deasupra ei, ca îngerii.

Cine pe cine?

A mai rămas, din punctul meu de vedere, o singură întrebare: Cine poate să judece pe cine?

Din punct de vedere creștin, e bine să fii cât mai rezervat cu judecățile – și mai ales cu sentințele! – știind că vei fi la rândul tău judecat, pe o miză ceva mai mare…

Din punct de vedere moral, ar fi frumos să nu acuzi pe cineva de lașitate, colaboraționism, conformism dacă știi că n-ai fost nici tu mai curajos, mai puțin implicat și mai nonconformist.

Mă grăbesc însă să precizez: conform dreptului la libera opinie, oricine e liber să judece pe oricine! Cu două sugestii: e bine să fii cât mai sigur pe informația care a ajuns la tine și ar fi o idee ca, înainte de a formula public o judecată, să arunci o privire în oglindă.

Căci despre excepționalul discerământ propriu nu se pune problema: toți suntem siguri că îl avem.

PS: Îmi permit să adaug – după ce am cerut voie autorului – un comentariu de pe Fb la o postare a mea despre subiect. Mi se pare de maximum bun simț, echilibru și… discernământ.

Mihai Bădici: „Cred că discuția asta cu Lazăr a ajuns într-un registru inadmisibil de trivial pe «piața media». Este evident că dacă voiai să fii procuror în anii ăia ajungeai și la situații din astea. (În treacăt fie vorba, și dacă erai director de fabrică sau de școală puteai ajunge la asta, să dai afară un angajat/student pe motive politice). În plan politic, discuția e simplă: în realitate nu există nici un indiciu că dl Lazăr nu și-a îndeplinit corect funcția de Procuror Geneal. Restul e bla-bla. În plan moral, discuția e mult mai profundă, probabil că fiecare trebuie la un moment dat să stea în fața oglinzii și să cugete. De ce s-a făcut dl Augustin Lazăr procuror în anii comunismului? Era moral sau nu? Dar, stai, el nu s-a făcut neapărat procuror, el s-a înscris la Drept. De ce? Habar n-avem. Poate provine dintr-o familie cu tradiție în domeniu, poate pentru că juriștii în general primeau repartiții în orașe (spre deosebire de profesori de pildă…). Poate o iubea în taină pe profa de istorie sau pe o colegă care s-a înscris la Drept, nu știm și nu putem să îi reproșăm. După asta, a terminat facultatea, a primit o repartiție, nu era o piață a muncii liberă, nu știm conjunctura în care a ajuns procuror. Dar mi se pare complet exagerat să îl acuzi și pentru asta, că nu cred că era în anii ’50 când puteai să te faci procuror special ca să bagi «exploatatori» la pușcărie. Asta a venit cumva ca o fatalitate a profesiei. O profesie trebuia să ai, niciuna nu era scutită de astfel de îndatoriri, dacă erai director de școală măcar trebuia să pui portretul lui to’arășu’ pe pereți… Încă o dată, unii din noi ne-am făcut ingineri tocmai pentru că în domeniul ăsta competența încă mai însemna ceva, cu toate astea nu știu ce aș fi făcut dacă aș fi ajuns vreun șef de secție de exemplu și ar fi venit la mine «băieții» să dau afară pentru absențe nemotivate pe vreunul pe care l-au luat ei la secție. (Am absolvit în ’91, deci n-o să știm niciodată). Poate m-aș fi opus, poate nu.

Dar fie, să admitem că Augustin Lazăr a fost un laș. Există posibilitatea ca oamenii să se schimbe? Cred că poziția oficială a BOR, ca și poziția mea ca necredincios moderat, coincid: da, există. Și atunci?”

Distribuie acest articol

78 COMENTARII

  1. Dl A Lazăr a fost procuror înainte de 1989. Un anume Gh Lazăr a fost toționar. Manipularea PSD-ALDE-UDMR folosește coincidența de nume pentru a-l numi pe dl A Lazăr torționar.

    De ce trebuie să pritocim zoaiele astea?!

    Dacă verunul dintre jurnaliștii onești are chef de iscuții deontologice, apoi trebuie să înceapă cu punerea în context. Vrem să dezbatem rolul magistraților, funcționariulor din administrația publică, al angajaților din sistemul sanitar, miliție, dar mai ales ai PCR și Securității în represiunea comunistă?! Păi, haideți dom’le să discutăm. Începând cu șefii din PCR și Securitate! Altfel, campania de presă are iz de manipulare și prosteală pe față!

    Și n-are nicio legătură cu tatăl d-lui Lazăr…

    • @Constantin – De ce trebuie să pritocim zoaiele astea?!

      Pentru că la 30 de ani de la așa-zisa cădere a comunismului, oamenii de bază ai sistemului sunt tot cei formați în comunism. În Anul Domnului 2019, chiar nu găsești pe nimeni care să fi avut mai puțin de 14 ani în 1989, ca să fii sigur că nu era deja recrutat la intrarea în facultate?

      Colegii mei de liceu erau recrutați de Securitate încă din clasa a XI-a, iar înscrierea la Drept nu era posibilă decât cu recomandare de la Partid. Deci trebuia să fii deja ”conectat”, ca să poți da admitere la Drept.

      Nu știu și nici nu mă interesează ce-a făcut Lazăr înainte de 1989, dar dizident sigur nu era. Problema reală nu e ce-a făcut el atunci, s-or fi prescris demult faptele. Problema reală e cine ocupă o anumită funcție astăzi.

      Iar dacă activiștii progresiști tocmai pe el vin să-l susțină, știm cum stăm și în privința relației dntre ei și serviciile secrete de astăzi. Cam asta-i.

      • @Harald. Situatia e destul de complexa. Multi au avut nesansa de a se naste in comunism si nu au fost disidenti, ci pur si simplu au trait normal in acel sistem. Ce faci cu ei? Ii trimiti in somaj, la inchisoare? Pe de alta parte, daca tot nu-ti plac cei ce vin din comunism (presupun ca si parintii tai tot cam pe acolo s-au nascut), uite ca ai si optiuni, ii promovezi pe cei de la USR care sunt in majoritate tineri, nascuti in preajma revolutiei. Dar probabil nici asta nu e bine pentru unii pentru ca sunt….”Sorosisti” :)

        • @fox – nu. Le dai pensii speciale si ii pui in fruntea institutiilor statului, ca doar sunt cei mai buni fii ai poporului.

          • @Harald – referitor la nuantarea pe care o faceti – oare cei care nu o inteleg, chiar nu o inteleg ? Pentru ca daca – in simplitatea ei (o spun in sensul laudativ) – acesta nuantare nu e inteleasa …Dumnezeu cu mila.
            Eu cred insa ca e bine inteleasa , dar ocultata sub un munte de vorbe diversioniste pe principiul Manipularea cu manipulare se combate.

      • „Problema reală nu e ce-a făcut el atunci, s-or fi prescris demult faptele”

        Care fapte, că nimeni n-a demonstrat că ar fi vreunele „fapte”, prescriptibile, sau nu…A se vedea CNSAS, singurul organism acreditat în stabilirea „faptelor”…

        Stimate domn, la fel ca în cazul anteriorului meu text pe care [n-am înțeles de ce] l-ați comentat, bateți câmpii cu grație.

  2. De acord cam cu toate cele descrise in articol de dl Tudor Calin Zarojanu.
    Doar la comentariul dlui Mihai Badici, pe care il apreciez prin interventiile sale, am ceva de circotit.
    In copinia mea se ocoleste adevarata intrebare.
    Desigur, ca sef al unei comisii de eliberare din inchisorile comuniste, Augustin Lazar nu poate fi acuzat ca „tortionar comunist”. E o aberateie. In plus, sint aproape sigur ca undeva, in dreptul detinutului Iulius Filip era o apostila (poate si in dreptul altora) care, tradusa, insemna „fara eliberare”
    Nu putem sti, cum zice dl Badici, cum ar fi procedat procurorul Augustin Lazar daca i se repartiza cazul Iulius Filip inainte de condasmnare, pentru intocmirea dosarului, pentru trimiterea in judecata a „dusmanului popolului”.
    Dar pot sa garantez ca dosarul pe care l-ar fi facut tot la inchisoare l-ar fi trimis. Odata pusa pe tine apostila, de catre organe, de dusman al poporului, nu mai aveai scapare.
    Intrebarea ramine: ar mai avea dreptul ca dl Augustin Lazar sa ocupe demnitatea de Procuror General al Republicii? avind la activ, sa zicem, doar acea pata, ca sef al unei comisii de eliberari din penitenciare.
    NB,
    se spune ca pacatele, cu voie sau fara voie, trebuie ispasite. Altfel, oricine poate face pacate fara a suporta consecintele.

    • Domnule, de asta am și spus că trebuie făcută distincția între morală și politică. În plan moral, aș prefera să nu avem în nici o funcție de conducere importantă oameni care au lucrat pentru vechiul regim. Sunt destule posturi „tehnice” pentru ei, dacă sunt competenți. În plan politic, procurorul Republicii e numit de președinte la propunerea lui Tudorel Toader dintre cei patru care s-au înscris. La ceilalți trei trebuie să ne raportăm, nu la reperele noastre morale, dacă vrem să rămânem în realitate…

        • Ar mai rămâne de discutat ce facem cu cei care nu au activat în vremea comunismului (fiind prea tineri) , dar s-au dovedit la fel de abjecți în vremurile de după, pentru că dacă primilor le putem aplica lustrația, cu ceilalți ce facem? Ce facem cu cei care au pus în practică mineriadele, de pildă? Deocamdată nu îi știm ( îi știm doar pe cei care le-au inițiat instituțional) , deci oricând putem afla despre cineva aparent „curat” că a fost personaj cheie în mineriadă….

      • Putem desparti moralitatea de ceea ce numim profesionalism? Nu cred. Numirea unor oameni noi, care n-au profesat pana-n ’89, ne scuteste de problemele astea? Nu cred. Si atunci, cui servesc acuzatiile astea, unde oamenii sunt acuzati ca n-au fost eroi? Pai cati eroi avem in Romania? Nu cred ca avem asa o mare traditie. Si da, sa te opui, in orice fel, „oranduirii sociale” in Romania de pana-n ’89 era un act de eroism. Am exemple de oameni ajunsi eroi fara voie (omorati sau presati pana cand s-au sinucis), pentru fapte savarsite de multe ori fara intentie, am exemple de altii nevoiti sa devina turnatori ca sa nu ajunga eroi fara voie. E greu sa judeci ce a fost atunci traind astazi. Personal ma declar fericit ca n-am ajuns vreodata in situatia sa decid ce fac (cu sula-n coaste, vorba lui Iliescu), de aia nu acuz pe nimeni fara sa analizez foarte bine ce s-a intamplat. Si recunosc deschis, n-am avut stofa de erou, doar de „comentator” la o bere.

  3. E zic sa plecam de la ce avem .
    O cerere de liberare …, o rezolutie de respingere cu o motivare, rod al unei gandiri .
    2, 3 … n cereri de liberare…, 2, 3 … n rezolutii de respingere cu aceeasi motivare, rod al aceleasi gandiri.
    Rezultatul eronat, este al tipului de gandire (format sa gandeasca numai gresit), nu al unei banale erori materiale .

  4. Am prins doar tangential discutia despre acest Lazar. Nu am chef sa intru in amanunte, discutia de altfel e superflue.
    Problema e ca se cauta pt o anumita pozitie, un anumit functionar. Pt aceasta exista un profil al jobului. Scrie in profilul jobului ca acesta ar trebui sa fie fata mare, sau curat ca Fat Frumos din Lacrima? Trebuie acest functionar sa se-nsoare cu fata lui verde imparat si sa ia o jumate de imparatie?
    Sau, nu cumva e nevoie de cineva inteligent, priceput, cit de cit cinstit? Cind te duci la medic intrebi din ce partid e sau te interesezi cit de priceput e?

  5. Nice try.

    Evident ca ascendenta comunista, nazista sau a oricarui alt „ism” din asta distructiv nu e o crima. Numai ca aici mai e si altceva. Individul care se bese inainte de a iesi din lift nu poate fi aruncat in temnita si nici macar amendat. Nu a incalcat nici o lege si e liber sa genereze emisii de gaze cu efect de sera (oricat de pututroase ar fi ele) pe unde vrea muschiu’ lui. Insa in mod cert nici un om normal nu prea vrea sa aiba de a face cu astfel de creaturi. Dincolo de legislatia intocmita cu migala si organizata savant pe aticole & pargrafe mai sunt si chestiile nescrise grupate in ceea ce numim „bun simt”

    In primul rand omul care provine dintr-un astfel de mediu fain ar trebui sa se abtina de la politica. E o chestie de bun simt. Nimeni nu-l opreste sa stralucreasca in orice alt domeniu. Dar totusi ca profitor direct al unui regim criminal ar trebui sa stea mai la o parte din prim-planul politicii. In mod cert nimeni nu e de neinlocuit. Cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit:))

    In ce ma priveste, increderea mea in partidul sau organizatia care promoveaza si tine „fosti” sau odrasle ale lor e 0 si in mod cert nu va avea votul meu si niciun fel de suport.

    In ce-l priveste pe Augustin lazar in mod particular, nu e vorba de parintii lui, ci de el. Nu stiu cum sa spun, dar daca as fi fost procuror in vremea iepocii nu as fi acceptat pozitia de procuror general al romaniei postocmuniste. E de asemenea adevarat ca daca zboara din post succesorul lui va fi unul in mod cert unul distructiv chair daca ar avea trecutul nepatat. Pe de alta parte daca ramane in post guerilla impotriva lui nu va inceta. Ca om ce a slujit comunismul, va ceda pna la urma mai usor decat credeti si se va da pe brazda. Cine a facut-o in tinerete o face foarte usor si mai incolo. Morala: Nu va incurcati cu omanmei santajabili si nici cu „fosti”.

    • 10 puncte din 10 … Trist, dar adevarat; de data asta, psd a venit bine pregatit si bine organizat. Nu au mai venit „la plesneala” ca niste suti in Gara de N. Au invatat sa, TE FORTEZE SA ALEGI …

    • Da, fiecare are criteriile lui. Ce te faci atunci cand criteriile astea sunt foarte departe de cele ale celorlalti? Poporul roman s-a pronuntat in ’89 si a decis, cu larga majoritate, ca apartenenta la PCR sau la nomenclatura comunista nu e un criteriu pentru a nu accede intr-o functie de conducere. Ca sa traiesti intr-o societate ai doua posibilitati: te adaptezi sau esti marginalizat. 99% se adapteaza si daca le spui ca nu a fost bine, nu te cred. Romanii au trait si s-au adaptat in comunism, am avut 3-4 milioane de membrii de partid si sa nu-mi spuneti ca nu stiau ce fac. Daca mai adaugam si familiile lor, ajungem sa vedem ca eram cu totii implicati in asta. Am fost vinovati, vorba autorului? Dupa ce spuneti Dvs., am fost si poate ca aveti dreptate.

      • Aici e miezul propagandei FSN/PSD: „PCR a avut 4 milioan e de membrii, deci totți ăia care ați fost memebri de partid sunteți la fel de vinovați ca și Ceaușescu”. E una din temele amintite de altfel în articol.

        Nu e deloc așa. Sunt grade de vinovăție. Atât uciderea cu premeditare cât și depășirea vitezei legale sunt delicte. Numai că asta nu înseamnă că dacă am depășit viteza legală sunt la fel de vinovat ca un criminal.

        Problema lui Augustin Lazăr e că el a fost totuși un lefegiu al aparatului de represiune comunist. Absolvenții de drept din vremea iepocii ce intrau în magistratură știau că se pun necondiționat în slujba regimului comunist și a fărădelegilor sale, Deci scuze nu prea există în cazul lui. S-a băgat de bunăvoie și nesilit de nimeni în treaba aia. Putea să se facă, consilier juridic la vreo intreprindere – e ceea ce făceau majoritatea absolvenților de drept ai epocii, numai că era o chestie mult mai proastă și lipsită de „beneficii” ca magistratura.

        În opinia mea Augustin Lazăr va sfârși dându-se pe brazdă și încă destul de repede. Dacă a făcut-o în tinerețe cu atât mai abitir o va face la bătrânețe. Nu zic că ar trebui demis. Asta în niciun caz. Dacă pleacă PSD-ul va aduce rapid în locul lui o monstruozitate mult mai distiuctivă ca Augustn Lazăr dat pe brazdă.

        Ideea e că la 30 de ani de la căderea regimului trebuie evitată cu oprice preț numirea în funcții publice a celor cea au colaborat cu propaganda, activul de partid sau aparatul de represiune, precum șli odraslele lor. Toși ăștia sunt șanatajabili și reprezntă un risc.

    • Excludeti orice posibilitate ca un „fost” sa se fi schimbat de- a lungul timpului? Eu cred ca oricine se poate schimba, chair un „fost” care a facut mult rau in trecut. Nu stiu daca e cazul dl Lazar.
      Oricum, a facut figura aparte si a avut luari de pozitie corecte in functia de acum.

      • ”De fapt nici nu conteaza daca dl Lazar s-a schimbat sau nu – important e ca niopii inscrisi in cursa prezidentiala – Johannis si Ciolos – sa il sustina pana in panzele albe !”
        Citat imaginar din DRAGNEA care nici nu visau el si neamul lui la o asemenea pleașcă..
        Ceasul rau, pisica neagra ! ba ii putem spune chiar LEBADA NEAGRA daca vrem sa dovedim ca
        am si invatat cat ceva din eseurile publicate la ”Contributors”/

      • Nu exclud deloc această posibilitate. Problema e că dacă chiar s-ar fi schimbat nu s-ar fi înfipt la postul de procuror general. Sentimentul de culpabilitate ar fi trebuit să-l țină la o parte. De aici presupun că nu s-a schimbat prea mult.

        În orice caz el rpmâne pe moment răul cel mai mic. Dacă pleacă sau e demis PSD va impune în locul său ceva creatură infint mai rea.

        • @Josef Svejk – aici ar fi de discutat. Respectiva ”creatură infinit mai rea” are toate șansele să fie și mult mai lipsită de inteligență și de idei proprii. Avem deja un exemplu în fruntea guvernului, după două eșecuri a fost instalat cineva fără nicio idee proprie, astfel ca șeful cel mare să nu mai riște nimic.

          Mai mult decât atât, un personaj mai obedient și mai lipsit de inteligență nu are nici o rețea socială proprie pe care să se bazeze. Sincer, eu nu cred că pentru actualul premier ar mobilza cineva forțele care s-au mobilizat la articolul ăsta :)

          Oamenii pe care i-ar fi instalat Adrian Năstase ar fi fost într-adevăr niște creaturi infinit mai rele. Astea de azi nu prea au de unde să fie efectiv rele, că și pentru asta trebuie o minimă inteligență.

          Last but not least, dacă nu mă înșeală memoria, Lazăr a apărut pentru prima dată în prim-plan ca urmare a armistitțiului dintre Băsescu și Ponta. Deci a fost sprijinit / acceptat de Ponta, de asta vrea neapărat Dragnea să-l dea jos.

        • @ j. sveik – Dacă e o schimbare de formă, făcută din oportunism și nu din recunoașterea răului săvârșit, da, aveți dreptate. Te repezi la prima mare funcție ce-ți iese în cale și mimezi, te prefaci astfel încât să reziști cât mai mult.
          Dacă schimbarea e adevărată (+părerea de rău, +știința și putința de a proceda diferit), dece nu ai candida pentru un post/o funcție pentru care ești pregătit și pe care știi acum s-o faci mai „bine” decât în trecut.
          Au trecut mai bine de 35 de ani, cred, de când activa dl Lazăr în comunism.
          Gândiți-vă la Saul care a devenit Pavel după convertire. Petru nu a acceptat ușor să-l întâlnească și să-l lase să pătrundă în comunitatea lor tocmai pentru că, la fel ca dvs, își amintea bine cât de fervent prigonise Saul pe creștini. Apoi s-au întâlnit, s-au cunoscut și Pavel a devenit Apostolul neamurilor. A acceptat, deși îi prigonise înainte. Ar fi trebuit să stea deoparte cu conștiința încărcată pentru răul făcut?

  6. Problema Augustin Lazar tine de morala nu de competenta. El era SEFUL unei comisii de eliberare conditionata si a detinutilor politici. In subordinea sa avea un locotenet colonel si un capitan de securitate. In ce relatii credeti ca era dl Lazar cu cei doi? Era constient dl Lazar de consecintele recomandarilor acelei comisii al caror SEF era? Evident era. Le putea modifica, in sensul acordarii eliberarii conditionate detinutilor politici? Nu, nu cred ca avea aceasta forta, securitatea decidea totul. Dar el a acceptat aceasta postura. Nu-l obliga nimeni, sigur putea risca sa nu avanseze in cariera sau sa fie mutat intr-un orasel de provincie. Concluzia mea e ca nu a fost tortionar, aceasta e o exagerare, dar nu pot nega ca a colaborat cu tortionarii, fie din comodidate, fie din oportunism. Eu o banui pe prima.
    Si acum intrebarea cheie: e indrituit dl Lazar sa fie acum SEF al procurorilor romani de dupa ’89 ?
    Ganditi-va si la tabloul urmator: Iulius Filip, celebrul luptator anticomunist e astazi un homeless in Romania, statul nici macar nu i-a restituit casa sa, nemaivorbind de medalii sau recompense pentru cele suferite, iar dl Lazar e SEF peste procuratura, cu salariu si beneficii pe masura, ba si decorat de cei ce zic ca lupta contra comunismului. Unde e moralitatea? Si cine il tine in brate? Si pentru ce?

    • „In subordinea sa avea un locotenet colonel si un capitan de securitate.”

      Eu nu știu cum erau organizate comisiile de liberare condiționată înainte de 1989 și nu știu cum sunt organizate nici acum. N-am avut legătură cu ele..

      Însă, eu cred că, având în vedere faptul că vorbim despre torționari odioși, dl A Lazăr a avut în subordine doi generali colonei de Securitate și pe Prim Secretarul Comitetului Județean al PCR Alba.

      Măi, observ că s-au dinamizat, în apropierea alegerilor, trollii PSD-ALDE-UDMR… dar au destul spațiu pentru debitat prostii pe forumurile PSD. Mă gândesc că-și dau seama că în spațiul acestei platforme cei care citesc sunt capabili să și înțeleagă ceea ce citesc.

      Desigur, bazaconiile nu merită atenție, dar iluzia autorilor lor că cineva le-ar putea lua în serios este o insultă la inteligența celor care accesează acest spațiu virtual.

      • @Constantin Constantinescu – pe vremea mea, securistii adevarati aveau in buletin cate un nume de localitate drept nume de familie :)

        Cat despre „trolli PSD”, o suta de comentarii de-ale tale devin egale cu zero in fata unuia singur scris de mine :)

        • „Cat despre “trolli PSD”, o suta de comentarii de-ale tale devin egale cu zero in fata unuia singur scris de mine)”
          Numai o suta ? Hai sa fim seriosi : nici macar o mie ! Da’ ce zic eu ? Zece mii ! Ba chiar un milion !!!!!!!

      • N-ati citit atent ce-am scris dar faceti misto de comentariul meu, ceea ce nu va onoreaza. N-am spus ca Augustin Lazar a fost tortionar, ci ca nu pot nega ca a colaborat cu tortionarii. Cat despre cele doua persoane amintite ca faceau parte din comisia respectiva, al carei sef era dl. Lazar era suficient sa vedeti documentul cu procesul verbal al acelei comisii unde se specificau cu nume si prenume si functia/gradul respectivilor membrii ai comisiei. Nimic neadevarat. Dealtfel nici dl Lazar nu a negat evidentele, ci doar le-a dat o importanta benigna. Dar e clar acum ca adevarul doare …

        • Pana la un punct sunt de acord cu Dvs.

          Dar cu ceea ce nu sunt de acord este ca Dvs. incercati sa creati o legatura intre ceea ce s-a intamplat cu un luptator anticomunist si un procuror care ajunge Procuror General. NU tine neaparat de morala faptul ca unul a urcat pana sus de tot – Dvs. cam incercati sa spuneti ca si acel gest a contribuit la urcare finala a procurorului general – si sarmanul care este ca si uitat pe lume.

          As spune sa fim un pic atenti la niste nuante.

          Evident ca pe vremea lui Ceasca lumea te respingea – aici nu mai discutam despre morala colectiva a societatii de atunci??? Ce a facut comisia a facut si pare sa fie interventia unui securist si nu a sefului de comisie dar viata merge inainte si uite ca nici oamenii de langa nu l-au ajutat, ba poate ca l-au si incurcat pe dizident???

          Fiecare si-a urmat firul vietii – unul a urcat, personal cred ca a fost si extrem de competent pentru ca la 29 ani sa fii sef de comisie inseamna ca avea si niste calitati nu numai recomandari si pile – iar celalalt ceea ce si-a asumat.

          Filip ar fi continuat sa faca ceea ce a facut cu si fara A.Lazar.

          Iar Lazar a continuat ceea ce a facut si a avansat.

          NU sunt legate evenimentele de urcare in scara ierahica a lui A Lazar de caderea lui Filip, nu exista cauze obiective conextae, asa mi se pare mie, si faptul ca unii folosesc un caz tragic al unui om aproape distrus pentru a distruge altul mi se pare absolut oribil.

          Se impune o discutie, dar pe cazuri diferite si punctuale.
          Fara generalizari si fara extensii in timp bazate pe supozitii – parerea mea!

          • Nu, gresiti. Nu-l judec pe Augustin Lazar, ca a fost procuror si sef al acelei comisii, ba chiar ca a stat la aceasi masa cu tortionarii. E treaba lui, il priveste personal. Eu judec statul roman care pe un astfel de personaj, demn doar de mila dupa umila mea perere, il cocoata in varful procurorilor romani, ba chiar isi propune sa construiasca pe el un tip nou de justitie si acelasi stat roman care pur si simplu il face uitat pe dizidentul anticomunist cel mai curajos. Unul primeste onoruri si beneficii de prim rang, iar celuilalt i se refuza si dreptul de a-si redobandi propria casa. Unul e tinut in brate de presedinte, caruia ii miroase frumos, iar celalalt e lasat in uitare, ca deh nu poate fi util opozitiei.

            • ” Unul primește onoruri si beneficii de prim rang…”

              Cred că aici vorbim despre procurorul torționar comunist 2Dorel…

              Care, așa după cum am văzut, dispune cum vrea de soarta și cariera șefilor Parchetelor și a Justiției din România în general.
              Pentru cei care au nelămuriri, d-na Adina Florea (care conform spuselor sale nu a fost niciodată un magistrat independent) poate oferi explicații direct, sau prin intermediul tatălui domniei-sale, în cadrul ședințelor de partid PSD, unde domnia-sa este un membru de vază.

  7. Ceea ce i se întâmplă dlui Lazăr este efectul anilor în care tabăra care îl susține ne-a asasinat cu superioritatea ei morală, curățenia ei sufletească, intransigența și perfecțiunea ei. E necinstit (sau nerealist, dacă vreți) să presupui că acest comportament prostesc va rămâne la infinit fără consecințe…

    Cred că asta ar trebui să fie lecția acestei povești. Dl Tolontan avea, în fond, dreptate: o-ho-ho ce circul dracului ar fi fost dacă „torționarul” nu era dl Lazăr, ci dl Toader.

    Așa stând lucrurile, mi se pare că, pe undeva, e foarte corect ce se întâmplă.

    • parcă a avut și Tudorel Toader un episod în presă, cu omul care a furat un sac de porumbi, dar în tabăra „lor” nu ne mirăm și nu se produce rumoare pentru că apartenența la comunism și la organele de represiune e, mai direct sau mai indirect, asumată încă de la Ion Iliescu încoace. Majoritatea „gălăgioșilor” din PSD de acum provin din pepiniera nesecată de securiști a lui Vadim, tocmai de aici bucuria de a le găsi bube în cap „celorlalți” pentru că, vezi doamne, „toți sunt la fel” …

      • Când vorbiți de urmașii bietului Vadim, vă referiți la succesorii lui de biologie politică (dna Vasilescu ori dl Ștefănescu), sau la cei de chimie politică (USR)? :D

        Trecând peste glumițe, aș risca să repet: e o lecție în povestea asta și ar fi util să ne-o însușim.

        • Poate aveți dreptate și dvs pe undeva. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare: iluzia unei tabere corecte, moral ireproșabile și competente s-a destrămat odată cu eșecul Convenției Democrate după ’96. Susținătorii acesteia s-au regrupat ulterior în jurul alianței PNL-PD sub diferitele ei forme, dar e clar că pentru asta ideea moralității absolute a trebuit sacrificată în favoarea unui pragmatism funcțional. Pragmatism care în mare parte a funcționat, a dus la modernizarea țării și a instituțiilor sale; tocmai despre acest pragmatism vorbesc și eu când vorbesc de politică. În momentul de față se ridică o nouă generație, care probabil își are confuziile și stângăciile ei, și care încearcă să valorizeze din nou morala, căutându-și repere și lideri. Dar asta e o altă poveste, într-un final probabil că îi va și găsi, dar deocamdată e încă devreme, nu poți spune care general e bun decât după ce dă câteva bătălii…. Din ceea ce ați comentat anterior rezultă o extindere incorectă către toată opoziția a unor opinii care există la unele facțiuni ale acestor curente noi . Deocamdată probabil din „lumea veche” tot ce poate și merită salvat sunt separarea puterilor și alegerile libere. Cumva de aici pornește confuzia.

          • Și din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare: felul în care elitele noastre anticomuniste/antipesediste/anticorupție/antiwhatever reacționează în anumite împrejurări mă face să le consider ridicole și să le privesc, deci, cu amuzament.

            Ah, și cred că am descoperit o nouă Lege a lui Murphy: Ori de câte ori se discută despre abuzurile statului împotriva societății, dictatură, persecuții politice etc, va apărea cel puțin un isteț sau o isteață care să citeze din Hannah Arendt.

            Și ah nr.2: mă întreb cum s-ar putea traduce frumos și eficient pe românește englezescul „never ruin an apology with an excuse”.

    • @Vlad Slavoiu_„Dl Tolontan avea, în fond, dreptate…”

      Sunt de acord că opiniile d-lui Tolontan pot fi considerate de referință cel puțin într-un domeniu. Cel al sănătății publice…

      Domnia-sa, conform celor publicate, se pricepe la o mulțime de lucruri. La Sănătate, la Justiție, la Construcții, la Metalurgie, la Coldea și la Condrea șamd. Colegii domniei-sale de breaslă spun însă că la sport ar mai fi loc pentru unele îmbunătățiri, fiindcă este angajat la Gazeta Sporturilor pe care, după știința mea încă o conduce. Chiar dacă de curând a trecut de la dl Dan Voiculescu în rporietatea d-lui Stilian Shishkov.

      Dar, de sănătatea mea dl Tolontan s-a preocupat îndeaproape pe când manifestam împotriva guvernului în Piața Victoriei, avertizându-mă că sunt „Radiații de 100 de ori mai puternice decât la Cernobîl, aproape de Piața Victoriei. Angajaților de la Muzeul de Geologie le cad părul și dinții, unii dezvoltă cancer”. Dl Doru Vătășoaia nu a apreciat demersul d-lui Tolontan și a spus că va fi dat în judecată. Eu m-am pregătit să cer daune, că am vizitat adesea muzeul, iar muzeul, pentru a-și recupera cheltuielile, i-a transmit d-lui Tolontan că va fi dat de asemenea în judecată…

      Chiar consider remarcabile opiniile d-lui Tolontan și îngrijorarea domniei-sale față de sănătatea celor care protestează în piața Victoriei…pentru că, iată, dacă nu pleci din fața Guvernului de teama radiațiilor, vin jandarmii și te fac să pleci cu mângâierea gazelor…Păi, nu mai bine ții la sănătatea ta și pleci când te avertizează dl Tolontan?!

  8. Am sa incerc sa fac un scurt comentariu asupra unui fapt in legatura cu care opinia mea difera de cea a autorului articolului.

    Domnia sa spune ,citez :” nostalgicii perioadei comuniste aparțin majoritar categoriilor sociale care n-au avut niciun privilegiu „.

    As spune ca majoritatea celor care sunt nostalgici azi sunt cei care au avut privilegii in comunism deoarece aveau un loc de munca asigurat,aveau un salariu care putea creste in baza principiului senioritatii,in tara era „liniste” ,erau membrii de partid ( Romania a avut 4 milioane de membrii,procentual,raportat la numarul populatiei aveam mai multi comunisti decat Uniunea Sovietica ) carora li se inculcase ideea ( desigur neadevarata ) ca ei sunt clasa conducatoare,dintre ei promovandu-se sefi de echipa,maistri,ingineri sefi etc.

    Cand sistemul comunist a fost indepartat, cea mai mare parte a acestora,asa cum am spus,s-a trezit in fata unei situatii noi careia nu au mai putut sa-i faca fata si de aici nostalgia ( precum si indreptarea atentiei lor catre acel partid pe care ei i-l considerau urmasul celui care le adusese aceste avantaje sau ,in ultima instanta,privilegii ).

    Din acest motiv cred ca aceasta fraza nu se „lipeste” cu continutul articolului.

    In rest sunt perfect de acord cu celelalte consideratii

    • Când zic „n-au avut niciun privilegiu” mă refer la privilegii față de ceilalți din aceeași epocă. În acest sens sunt invocate de obicei privilegile – atunci sau acum.
      Dv vă referiți la privilegiile (despre care putem discuta) acelorași oameni, comparați cu ei înșiși, ieri vs. azi.
      De aici, probabil, neînțelegerea.
      Vă mulțumesc pentru aprecieri.

  9. Aș avea o obsevație, apropo de „tac-tu” . Am avut două feluri de colegi: unii care și-au dezvoltat propria viață și propria personalitate, indiferent ( sau uneori în opoziție) cu a tatălui lor. Unul din ei ( nu vreau să dau nume pentru că nu i-am cerut acordul) ajunsese până la a refuza să meargă în țara unde tatăl său fusese numit ambasador ( vorbesc de anii ’90, deci după). O altă categorie e cea a copiilor care le datorează totul părinților și le e bine așa. Probabil cel mai evident în momentul ăsta e Dragnea Junior, dar au fost zeci de cazuri, în toate „taberele”, Elena Băsescu de pildă, ca să fim imparțiali :) . Cred că simplificând, poți judeca un om după personalitatea lui, cu condiția să o aibă. Dacă nu, sigur că e … băiatul lui tata/mama sau dacă preferați „părinte n” și îl judecăm după aceștia… :)

    • @Mihai Badici – principiile astea sună foarte bine, dar personalitatea unui om se deja formată cam în jurul vârstei de 15 ani. Ideile lui despre lume și viață nu se mai schimbă, numai situațiile prin care trece sunt noi. Dar le gestionează într-un mod absolut previzibil, numai că pe parcurs va învăța să se prefacă din ce în ce mai bine.

  10. Faptele : Augustin Lazar, cel care rezista tavalugului „reformator” al justitiei din Romania este demascat ca tortionar comunist. Cel care il demasca cu minie proletara este exact partidul – urmas al PCR, partidul al carui pres de onoare este un criminal comunist, partidul care a refuzat condamnarea comunismului etc…si care ar dori ca in locul lui A. Lazar sa vina una din slugile sale supuse.
    Orice alt comentariu face jocul PSD.

    • un semn ca psd s-a reformat, s-a epurat, s-a limpezit si are nivelul moral de a discuta despre orice si de a critica; ce zici ?

      • Nu contează ce părere are PSD în chestiunea asta, fiecare adult trecut de 30-35 de ani ar trebui să fie capabil să gândească singur.

        Dimpotrivă, a invoca PSD-ul discreditează pe oricine. Binele și răul nu se stabilesc prin raportarea la PSD.

          • @dinfranta – trolling-ul necesită și el un oarecare profesionalism, altfel se obțin efecte contrare celor vizate :)

            De exemplu, îl agasezi pe câte unul ca @Harald și îl faci să scrie lucruri pe care nu le mai poți combate nici dacă vii cu încă 5 colegi (pe numărate!)

            • „Campania de linșare a lui Lazăr ca un „călău” și „torționar” securisto-comunist folosește toate tacticile de dezinformare și intoxicare ale fostei Securități. Este o bătălie pe minți și inimi.”
              Brindusa Palade, revista 22

    • @dinfranta – Lazăr nu e din tabăra lui Dragnea, asta e singura parte reală. E din tabăra premierului Grivco, atât și nimic mai mult.

      • „Lazăr nu e din tabăra lui Dragnea, asta e singura parte reală. E din tabăra premierului Grivco, atât și nimic mai mult.”
        Zis-a Dragnea : „Dosarul Revoluției trimis de Lazăr la instanță este o mascaradă ca să încerce să abată atenția de la grozăviile care au ieșit la iveală despre el. Nu mă pot delimita de Ion Iliescu. Ion Iliescu este un om pe care îl apreciez, un om care a ținut România în granițele ei și în stabilitate într-o perioadă foarte grea.”
        In momentul de fata Lazar este executat intru apararea lui Ilici, nu pentru altceva.

  11. Cea mai simpla metoda de a evita intrebari de tipul „ce-ai facut in ultimii 75 sau 50 ani?” este de a numi in functii cheie oameni care s-au maturizat dupa 89, oameni sub ~50 ani.
    Majoritatea celor care au trait la maturitate in comunism au facut, nolens-volens, mici compromisuri ce-i fac incompatibili pentru functii cheie in stat sau chiar santajabili. Sunt convins ca actualul ministru al justitiei este santajat pentru ceva pete negre din perioada anilor 80, altfel nu se explica comportamentul sau.

    • @Cinicul – nu e vorba de ”mici compromisuri”. Nu se putea înscrie nimeni la Drept fără recomandare de la Partid, secretarul organizației chiar ”își punea obrazul” și nu prea greșea în alegerea oamenilor.

      • Da, si la filozofie sau chiar istorie.
        Compromisuri au făcut însă și cei din alte domenii, chiar pentru o simplă poziție de inginer sef, de altfel o poziție pur tehnica, un tânăr inginer din anii 80 tot trebuia sa intri in mașinăria sistemului, fie ca pozitia era la IMGB sau la IAS din Tupilatii de Sus.

        • @Cinicul

          Da, si nu. Marea majoritate a oamenilor au facut compromisuri de genul „am intrat in partid ca altfel nu puteam fi promovat nici macar ca sef de magazin, si a trebuit sa ma duc la unele sedinte unde m-am straduit sa nu sforai prea tare si sa aplaud impreuna cu ceilalti atunci cand se dadea semnalul. Atat. Nu am luat cuvantul, nu am vrut sa ma afirm, nu am calcat pe cadavre, nu am facut rau nimanui, etc”.

          Faptul ca unii erau mai arivisti si mai dispusi sa faca orice ca sa le fie lor bine, sa parvina, etc, asta se vedea de la varste fragede – din scoala generala, chiar. Am exemple in familie….

          Majoritatea membrilor de partid erau insa comunisti numai cu numele.

          • Mici compromisuri faceau si cei care nu erau memebri de partid. De la a lua ceva acasa de la locul de munca sau de pe lotul CAP (adica a fura) cum facea majoritatea muncitorilor si taranilor din din Romania pana la a accepta bani de la pacienti sau a trece un student la examene chiar daca nu stia mai nimic. Acestea se puteau pune la dosar si oamenii deveneau santajabili.

  12. Sunt unul dintre cei ce studiază cu sârg majoritatea contribuţiilor de aici. Am, desigur, autori preferaţi cărora le „sorb” creaţiile, mă feresc să dau nume. Nu la ei vreau să mă refer aici, ci la pleiada de comentatori care postează (sub pseudonim, din păcate) aici. Cu timpul, am creat portrete robot pe baza celor comentate de cei mai consecvenţi participanţi la dialog (din nou mă feresc să dau nume – îi ştim cu toţii). Nu mi-e foarte clar categoria de vârstă a unora dintre ei, şi de aceea nu risc să îi încadrez virtual (cum mă îndeamnă robotica mea) la vreuna din cele patru categorii definite cu multă grijă de autor pe „Scara de vinovăţii”.

    Vă propun un exerciţiu dintr-un improbabil proces al comunismului: hai să ne autoîncadrăm pe acestă scară. Încep eu: în anii comunismului (din care am prins vreo 40) am ajuns un fel de şefuleţ peste câteva zeci de oameni. N-am fost niciodată UTC-ist, ASC-ist, PCR-ist, am fost însă, pentru o scurtă perioadă de timp (prin 1986 dacă mi-aduc bine aminte) ODUS-ist, chiar şef, proţăpit acolo din prima de către oamenii de bine care nu concepeau dispreţul meu pentru sistem şi mă îndemnau către aliniere. Nu am avut tăria să refuz, mea culpa. Am fost însă curând dat jos din funcţie ca pedeapsă pentru persiflarea unui imbecil de colonel al falnicei armatei RSR în faţa întregului colectiv. Pe baza acestui CV, eu mă autoîncadrez la categoria 3,5.

    Sunt curios (fără prea multe speranţe) dacă propunerea mea va fi agreeată de cineva Sigur, o dovadă de bărbăţie suplimentară ar fi renunţarea la pseudonime! Înţeleg, deşi nu sunt de acord cu, frica şi laşitatea celor care nu vor să-şi dezvăluie identitatea, şi sunt curios dacă va fi cineva care să răspundă provocării.

    • Avantajul meu e ca pot oricand sa spun ca asa este nick name ul meu – cu ”2” in coada
      Ar fi interesant daca provocarea lansata de Dvs ar face ceva valuri .
      DAR parerea mea este ca din start clasificarea in cele PATRU CATEGORII este discutabila,
      iar punerea in practica ar genera subiectivisme.

      Daca aveti ghinionul sa va evalueze un iacobin pe stil nou – ceva in gen Caramitru Jr – va atrag respectuos atentia ca lipsa de studii aranjate de tata in democratie la Geneva si functia de conducere in ODUS va incadreaza la categoria ”3” curat si va trebui sa va facem sa simtiti o manie poporului nu foarte severa , dar cat de cat usturatoare.
      Daca insa va judec eu si imi aduc aminte ce circoteca a foast si asta cu FDUS / ODUS ……mai tineti minte ….mai era si ceva numit ”Tribuna democratiei” ….au racolat-o si pe mama care era casnixca ….yes….mi-a imbunatatilt astfel dosarul…..ei bine eu v-as incadra la ”3,99”.

      Vad ca la categoria 3 intra si organizatii practic inexistente (functionau doar cu numelwe) ca sindicatele sau UTC ul din care altceva decat Biroul de Turism pentru Tineret , Costinestiul, Izvorul Muresului si alte jucarii de-ale lui Nicusor Ceausescu nu se vedea. Si apropo – daca Nicu Ceauescu nu a lasat urme ca a facut UN RAU ANUME intra la categoria 3 ?

      Apoi nu vi se pare ca ar fi trebuit sa existe si o a 5 a categorie ? Sintii si martirii . Putini, putini , dar tot fura cativa care nu au acceptat conditia de ”restul lumii” ci au pus mana pe arma si a impuscat bolsevici in anii 50. Sau au protestat – incredibil ! – precum domnul acesta caruia i s-a refuzat de doua ori liberarea conditionata. Printr-un noroc dumnezeesc au ramas imaginile e la Congresul Solidaritatii din Polonia – pe vremea marilor lupte ale lui Leh Walesa – iar numele lui este mentionat colo – altfel iesea sigur vreun filosof al neamului cu o punere la punct in care sa il declare ”de drept comun”.

      Partea amuzanta e ca desi toata discutia este factuta pentru
      salvarea onarei domnului Augustin Lazar – cand dai sa-i aplici clasificarea
      te pomenesti cu el in Categoria 2 ca nu a facut multe rele stim doar vreo doua – punctuale – iesite acum in vileag. Cam la fel cu Iliescu despre care nu stim decat
      tot doua rele – furtul Revolutiei si Mineriada din iunie 1990 – deci Lazar 2 si Iliescu 2.

      • Evident că setul de categorii propus de mine e discutabil și, da, ar merita menționați separat sfinții și martirii.
        Dar „punerea în practică” nu intră în discuție, Doamne ferește! Nu sunt Andrei Caramitru… :)
        Întrebarea cu Nicu Ceaușescu este extrem de interesantă! Nu m-aș repezi cu răspunsul… Cunosc foarte bine Sibiul din acea perioadă și dacă discutați cu sibieni de atunci nu cred că veți auzi ceva de rău… Ceea ce, admit, poate să fie sau să nu fie relevant…
        În fine, nu, eu n-am scris acest articol „pentru salvarea onoarei domnului Augustin Lazar”! Nici n-am căderea, nici n-am suficiente informații, nici nu cred (până acum) că ar avea nevoie. Am vrut să aduc în discuție niște idei, nu niște persoane. Partea cu „tac-tu” nu l-ar viza pe dl Lazăr, nu? L-ar viza în schimb pe dl Cioloș, care NU îmi place, dar asta pentru ce zice, cum e și ce face el – nu pentru ce-a fost și se presupune că a făcut tatăl lui.

        • nu știm dacă nu cumva Sibiul a fost o acțiune conștientă de imagine întru pregătirea succesiunii la tron…

          • @Mihai Bădici – pe vremea fraților Sechelariu, Bacăul nu era rezultatul nici unei acțiuni de imagine legate de succesiunea la tron. Dar ”primea banii pentru 5 județe”, după cum se lăudau respectivii și după cum se vedea efectiv în oraș. Astfel încât degradarea județelor Neamț și Vaslui se datora inevitabil Bacăului.

            Asta a fost valabil și la Sibiu pe vremea lui Nicu, celelate județe primeau mai puțin, astfel încât Sibiul să fie vitrina. Până și URSS proceda la fel, RDG era vitrina.

    • @Nic Cojocaru 3,5 – o dovadă de bărbăţie suplimentară ar fi …

      … o manipulare absolut ridicolă, care în ziua de azi nu mai ține nici la puștime.

      P.S. dacă ai terminat un liceu, ai fost UTC-ist. Încearcă să te pregătești mai bine pe viitor :)

      • UTC-ist am fost și eu, și ASC-ist, că deveneai practic automat o dată ce erai student. Dar am o poveste apropo de asta. În studenție scriam la „Ing” și la un moment dat redactorul nostru șef Vlad ne expune o problemă ( „o vulnerabilitate” s-ar numi acum) : în afară de el nu eram nici unul membru de partid. El era cu un an mai mare ca mine, urma să termine facultatea în ’90. „Și dacă nu e nimeni membru de partid, ăștia o să ne aducă pe cineva din afară, probabil de la ASC”. Eu și încă doi colegi care am fi putut asigura „succesiunea” eram prea bătrăni ( terminam și noi în ’91) așa că hotărârea a venit de la sine: „deci, Alex ( un alt coleg, cu un an mai mic) trebuie să intri în partid. Trebuie să spun că funcția de redactor șef era foarte importantă, pentru că el era cel care umbla după semnăturile la articole – pentru cei ce au deschis televizoarele mai târziu, tot ce se publica în presa vremii trebuia semnat. La ING erau șapte semnături, din care vreo trei profesori din Politehnică, aceștia semnau aproape necondiționat, dar pentru celelalte patru semnături era totdeauna o bătălie. DIn cauza asta, venirea unui „politruc” ca redactor șef ar fi distrus practic revista . Din fericire, n-a mai fost cazul, dar, presupunând că ar fi fost, ce ați fi spus acum despre nefericitul Alex? :)

      • @Zarojanu Tudor Călin – cred că am găsit un exemplu care vă cam demolează teoria: secretara UTC pe clasă din liceu nu știu cu se mai ocupă astăzi, probabil și-a schimbat numele prin căsătorie, dar fratele ei nu și l-a schimbat. Așa că a devenit celebru prin 2015, când era șeful Poliției Locale și atribuția lui de bază era să o urmărească pe amanta primarului Gheorghe Nichita.

        Care primar avea și el un mic angajament cu Securitatea, semnat încă de la 17 ani. Că doar ”o mână spală pe alta și amândouă obrazul”. Cred că ar trebui să mă opresc, de-acum încep să vorbesc de funie și nu e frumos :)

        • @Harald: au fost două tipuri de comuniști: ” de carieră” și „de umplutură” :) Au existat persoane care altfel erau competente pe domeniul lor, care au intrat în partid, n-au deschis gura la ședințe nici într-un sens nici în altul, în general au considerat chestia asta ca pe un fel de corvoadă care trebuia făcută. Și bineînțeles ceilalți, care „n-au precupețit nici un efort”. Nu cred că o să putem afla din vreun dosar care din ce categorie a făcut parte; evident că din punctul meu de vedere imorali au fost cu toții, dar unii au fost doar lași, ceilalți au fost părtași la o acțiune pentru care nu am un cuvânt prea bun, dar îmi permit să o numesc antinațională. Cum nu mi s-a oferit ocazia să intru în partid, prefer să mă abțin însă de la o judecată prea aspră a celei de-a doua categorii, pentru că în lipsa dovezilor ferme că eu aș fi fost altfel n-aș fi decât ridicol, ori n-am cum să demonstrez ce ar fi fost dacă ar fi fost :) . Însă cred că cei care au fost colegi cu ei știu bine ambele categorii… iar persoanele publice și-au cam arătat deja fața încât nu prea mai e nevoie să recurgem la analiza trecutului…

          • @Mihai Badici – sunteți neîntrecut la discuțiii de principiu, la generalități, dar am trăit și eu vremurile respective.

            În magistratură nu erau membri de partid ”de umplutură”, erau selectați ”pentru a înfăptui justiția socialistă”. Exista linia Partidului și nu se abăteau cu un milimetru de la ea. Până la urmă, ei erau sistemul .

            Comunismul nu era implementat în practică de șoferii de pe camioanele care aduceau laptele și nici de muncitoarele în fabricile de tricotaje. Era implementat de procurori și judecători. Procurorul hotăra vinovăția, iar judecătorul o aproba, așa funcționa în practică sistemul. Iar Lazăr a fost atunci dintre dintre oamenii sistemului și este și astăzi. Punct.

            • Da, comentariul anterior nu se referea la cazul Lazăr. SIgur că încerc să trag niște concluzii generale din întâmplările particulare, pentru că din punctul meu de vedere cazul Lazăr în sine e clar dar ne oferă posibilitatea să discutăm puțin problema „colaboraționismului”. Mărturisesc că nu știu exact cum se mergea la facultatea de drept; am avut un coleg de cameră la liceu care a absolvit dreptul, dar era olimpic la istorie și probabil nu aveau cum să îl refuze; am deplină încredere în el, era atât de pasionat încât ne povestea în cămin despre bătăliile lui Mihai Viteazu, ceea ce poate părea greu de crezut pentru că la vârsta aia 90% din discuții erau despre fete :) Dar evident, „nu se pune” pentru că și el a absolvit după ’90 deci nu a apucat să fie prins în angrenaj…

            • @ Harald (12/04/2019 la 11:47)

              Confirm cele spuse cu privire la procurori si judecatori. Am trait in acele vremuri. Totusi as adauga si securistii inclusiv cei care aveau un birou (fara nici un fel de eticheta pe usa) in unele intreprinderi socialiste.

  13. cind in TVR (monstruosul aparat de propaganda bolsevica) strigi mama sau tata si toate capetele ies la fereastra, cum i ar putea judeca astia pe „ma sa si tac su” ?

    • @man of war – a propos de TVR, să vă spun cum o chema pe Irina Radu în liceu? O să aveți o revelație, când o să vedeți cine e taică-său :)

  14. @Tudor Calin Zarojanu
    Daca-mi permiteti, o mica obiectie la:
    „Și n-a răspuns nimeni, în afară de cuplul Ceaușescu, pentru ceea ce se petrecuse la nivel social și privitor la drepturile omului.”
    Aveti impresia ca cuplul Ceausescu „a raspuns”? Nici nu au apucat sa deschida gura, dar si sa raspunda?
    „Anchetatorii” lor erau interesati sa-i anihileze nu sa-i pedepseasca/traga la raspundere.

    Ehe, daca le-ar fi pus poprire pe avere?…

  15. Citesc si ma-ngrozesc: minti luminate, calificate se iau la intrecere in a discerne niste personalitati pe baza unor fapte petrecute candva sub auspiciile prezentului de atunci marcate grosier cu spiritul analitic prezent acum. Cale mai lunga, mai dureroasa si inutila nu mai vad decat in extazul apolitic al celor mai multi care afirma senin ca nu-i intereseaza politica si critica doar ce se vede, subiectivism patentat deontologic si de mare rasunet in societatea noastra democrata.
    Uitam prea usor care este cheia reala a evolutiei, anume greseala asumata, remediata si vaccinata experienta, apoi iarasi uitam ca perfectiunea nu exista decat in dorinta, ca adevarul are mai multe versiuni dependente de substratul referintei, ganditi-va ce hot e ala care a furat un sac de cartofi si ce nevinovat e cel care si-a aranjat o bucatica de industrie pe persoana fizica, hilar nu-i asa ?
    De ce ne cramponam in fixisme date de fapte petrecute candva si nu aderam la obiectivismul dinamic al lucrurilor care merg deja ?
    Cu dorinta sincera de a imbunatati cursul evident. nicidecum de a umfla satisfactia recurenta a faptelor petrecute ?
    Bineinteles ca si aici intervin niste limite absolut firesti, in sensul ca hotul care a furat barabule se poate integra usor in societate si chiar poate genera plusvaloare, in timp ce individul proaspat proprietar de industrie pe persoana fizica intotdeauna isi va mentine pozitia si acumultura.
    Dl Lazar a fost procuror comunist, clar, iar acum este procuror general, iarasi clar: dar cine si ce anume hotaraste cat de benefica este prestatia procurorului de acum mai mult decat insasi ecoul pe care-l are in societatea are vrea sa se desparta responsabil de trecut ?

  16. @ Mihai Badici ref: „UTC-ist am fost și eu, și ASC-ist, că deveneai practic automat o dată ce erai student.”
    Poate că dvs. aţi devenit „automat” UTC-ist, eu însă am fost pus automat pe „alt tabel” căci le-am spus că nu mă interesează ipocriziile lor. Poate nu mă credeţi capabil de un asemenea tupeu, însă ulterior (încă în comunism) am cunoscut multe alte persoane cu aceiaşi atitudine. Un coleg (cu o profesiune şi un statut de invidiat) spunea în gura mare, să-l audă câ mai mulţi: „Eu nu mă fac membru PCR pentru că nu vreu să renunţ la un concediu şi la un costum de haine. Timpul pe care l-aş irosi la şedinţele de partid şi banii pe cotizaţii”.
    Dle. Badici, probabil că nu veţi posta cele de mai sus, însă vă promit că le pot susţine cu martori. Dacă acceptaţi o confruntare, va trebui totuşi să vă grăbiţi, căci martorii se împuţinează văzând cu ochii.

    • „În spade să ne tăiem sau în trântă să ne trântim?” :) Aveți perfectă dreptate, dacă vă dovedeați ca „element dușmănos” probabil că șeful organizației din instituția respectivă ar fi avut grijă să informeze superiorii. Eu însă nu am fost așa de curajos. Ceea ce vreau să zic e că n-am făcut cerere de intrare în ASC. La începutul facultății au venit și ne-au dat carnetele (or fi făcut ei niște hârtii, dar nu îmi amintesc nici măcar să îmi fi dat ceva să semnez). Sigur, dacă aș fi zis nu, probabil m-ar fi dat afară, dar încă o dată, nu am fost așa de curajos. Prin 1984 comunismul nu părea că ar fi putut fi înlăturat, cel mult „îndulcit”. Am avut un grup de colegi care au refuzat „in corpore” să intre în partid, chiar în ’89, toată lumea a considerat asta ca pe un act deosebit de curajos; organizația din facultate a încercat cumva să „mușamalizeze” cazul pentru că erau, efectiv, prinntre cei mai buni studenți din anul respectiv ( activiștii intraseră deja în partid în anii anteriori, cam asta era ordinea). Dar intrarea în partid avea o miză mult mai mare, acolo chiar era o selecție și cred că se cereau recomandări- n-am fost interesat de subiect. Este un motiv de laudă pentru dvs, și vă apreciez curajul dacă ați refuzat. Dar trebuia să o faci explicit, asumându-ți consecințele…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Calin Zarojanu
Tudor Calin Zarojanu
Absolvent de Informatică, jurnalist şi scriitor. A publicat, între altele, „Viaţa lui Corneliu Coposu” şi „Sfîrşitul lumii”. De curand au iesit de sub tipar „Salutări de la unu” şi "Plaja". A lucrat în toate mediile de presă – periodic, ziar, agenţie de ştiri, radio, TV. În prezent este angajat al Biroului de Presă al Patriarhiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro