1.Ce este „asigurarea calității” pe plan mondial?
„Asigurarea calității” – inițiată principial și practic, pe plan mondial (ca strict secret militar !!), prin anii 40, în mod independent, de toți beligeranții ultimului război mondial – a fost introdusă, după ample dezvoltări, negocieri și consensualizări, prin anii 80, ca standard internațional aplicat de/ în mediul de afaceri pentru a genera încrederea clienților/ beneficiarilor lor în capacitatea furnizorilor de-a livra în viitor doar produse/ servicii care vor satisface integral cerințele (nevoile și așteptările) acestora.
Începând din 1987, timp de aproape 4 decenii, Organizația Internațională de Standardizare, ISO, a publicat 5 ediții ale familiei de standarde internaționale ISO 9000 (referențialele mondiale absolute în domeniul Managementului calității) și chiar o ediție a standardului ISO 21.001 (privind Managementul calității în organizațiile furnizoare de educație), toate fiind traduse și oferite în România de Asociația Română pentru Standardizare, ASRO.
Conform acestora, Asigurarea calității este a treia etapă (în ordine cronologică) a Managementului calității (după etapele Planificarea calității și Controlul calității – incluzând Inspecția și acțiunile corective), fiind urmată de etapa Îmbunătățirea calității, toate aceste patru etape generând cu succes, prin parcurgerea lor iterativă, în ordinea menționată, mult dorita calitate (a proceselor, produselor, serviciilor), inclusiv prin acțiuni corective, corecții și acțiuni preventive adecvate, în cadrul unui Sistem de management al calității (SMC) eficace.
De remarcat că, doar prin evaluări (proprii Inspecției) ale unor dotări, capacități, activități, persoane (nu ale unor procese/ produse/ servicii) și fără un Sistem de management al calității implementat în fiecare organizație implicată – așa cum s-a decis în România încă din anul 2005, nu se poate obține calitateași nici nu poate fi vorba de asigurarea calității. Iar dacă, în plus, evaluările se fac (preponderent sau mai ales exclusiv) pe baza unor documente emise de evaluați, este evident că rezultatele acestora au credibilitate și eficacitate cvasi-nule, cu toate costurile enorme implicate de realizarea și comunicarea documentelor.
2.Geneza originalului „model al asigurării calității educației” în România
La reuniunile miniștrilor Educației din statele membre ale EU16 (anterioare anului 2005, inclusiv cea din Berlin în 2003) – aceștia s-au referit la necesitatea adoptării și implementării – doar în universități – a unor modele de bază ale asigurării și managementului calității bine cunoscute și implementate pe plan mondial în cadrul mediului de afaceri (modelele PDCA, ISO 9001, EFQM, etc. – toate reprezentând, evident, doar pentru cunoscători, „cercuri/ cicluri virtuoase” generatoare de progres general în ceea ce privește calitatea organizațiilor/ proceselor/ produselor/ serviciilor, etc. implicate).
Dar această recomandare a fost respinsă ab initio de autorii trist celebrei OUG 75-2005, sub pretextele unei pretinse specificități a educației și a unei pretinse necesități a unei abordări originale românești. Astfel, sub denumirea „OUG 75-2005 privind asigurarea calității educației” a rezultat o surprinzătoare colecție de contra-productive erori conceptuale, confuzii, prejudecăți, mituri și lacune care au introdus în România, un amplu și nociv „cerc/ ciclu vicios” – generator de regres general (dar și de beneficii, doar pentru cei implicați!), printr-o amplă. costisitoare dar inutilă birocrație, fără să se obțină calitatea mult dorită a educației – după cum demonstrează numeroasele contra-performanțe ale educației realizate în 18 ani de aplicare a OUG 75-2005…
In plus, în ciuda recomandărilor miniștrilor Educației din statele membre ale EU16, autorii OUG 75-2005 (bine cunoscuți celor în drept dar nu și opiniei noastre publice!) au ținut să implice și învățământul preuniversitar din România în așa zisa lor abordare originală, dar pseudo-științifică, a „asigurării a calității educației” conform „modelului de guvernare bazat pe Leviathan”,deși în statele membre UE, asigurarea calității educației nu a fost și nu este recomandată/ aplicată și în învațământul preuniversitar !!!
De precizat că, în contradicție cu susținerile unor foști sau actuali promotori români, în Comunitatea Europeană, asigurarea calității educației nu este o cerință obligatorie, prealabilă admiterii României în UE, întrucât nu a făcut și nu face parte din Acquis-ul comunitar.
3.Contra-performanțele educației din România
Conform mass-mediei, social-mediei și declarațiilor publice ale dlui Sorin Cimpeanu, ex-ministrul demisionar al Educației („Calitatea educației a ajuns la un minim”) dar și ale câtorva profesori, personalități publice și parteneri ai Ministerului Educației, au fost identificate, doar pe parcursul ultimelor 2 decenii, multe zeci de contra-performanțe (deci non-calitate) atât în învățământul superior cât și, mai ales, în cel preuniversitar, datele statistice aferente fiind furnizate/ confirmate de diferite organisme europene sau internaționale.
3.1. Câteva citate relevante
3.1.1. Citat: „Pentru a nu ne pierde în stridențe sau, dimpotrivă, în acțiunile adesea discrete și manipulatoare ale celor care doresc păstrarea status quo-ului, cu monopol pe formarea profesorilor, control și politizare, ajută să ne uităm puțin la cifrele furnizate de organisme prestigioase (Banca Mondială, Comisia Europeană, OECD, etc.) și să ne punem apoi întrebările potrivite.
Povestea datelor zice așa:
- Jumătate dintre copiii României sunt în risc de sărăcie și excluziune socială;
- 1 din 5 copii din România rurală abandonează școala înainte de a împlini 15 ani. România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din UE: 15,3%; Rata abandonului este dublă în mediul rural;
- Decalajul în învățare între un copil de 15 ani care a studiat în rural față de unul care a studiat în urban este de 3 ani;
- Riscul de performanță școlară scăzută este de 6 ori mai mare pentru un copil din medii dezvantajate față de altul care are acces la resurse;
- Doar 2% din populația romă are studii universitare; mai mult de 80% are cel mult 8 clase;
- Rezultatele obținute de elevii români la testările internaționale arată abilități foarte scăzute de literație, numerație, gândire științifică (PISA 2018, underachievement in reading: 40,4%; math: 46,6%; science: 41,4%).
- Dacă mai adăugăm 27 de miniștri ai educației în 20 de ani și cel mai mic cost standard/elev începem să ne facem o idee nu doar despre cum e să fii elev în România rurală, ci și despre cum va arăta viitorul pe care noi, prin alegerile noastre, îl construim acum, împreună. De exemplu, costul standard/elev în România este 1.359 SPC versus 12.322 SPC în Luxemburg, SPC fiind standardele puterii de cumpărare, o monedă artificială comună care uniformizează puterea de cumpărare a diferitelor monede naționale. Cu alte cuvinte, SPC „cumpără” același volum dat de bunuri și servicii în toate țările.”
3.1.2. Citat : “Şi proiectele de legi prezentate de Ligia Deca au aceleaşi defecte cu care ne-a obişnuit legislaţia în învăţământ: prevederi care nu conduc la efecte verificabile, totul se bazează pe conştiinţă şi bunele intenţii ale salariaţilor. Iar dacă acestea lipsesc în mare măsură, vom avea ce avem şi acum:
– ultimii din Europa la testele PISA şi la coada clasamentelor privind universităţile
– 50% promovare la examenele naţionale
– sute de şcoli cu wc-ul în curtea şcolii
– analfabeti funcţional în proporţie de 42%
– abandon şcolar foarte mare
– elevii foarte buni pleacă în străinătate şi, de multe ori, nu se mai întorc în ţară
– salarizarea nelegată de performanţă în munca didactică
Asigurarea calităţii în proiectele Ligiei Deca pare o glumă. O listă lungă de comitete şi comisii, fără mecanisme de urmărire a cheltuirii eficiente a banilor alocaţi. Exact ca până în prezent. Dacă se adoptă pachetul de legi, fără schimbări de substanţă, nimic nu se va schimba în bine în învăţământul românesc. Principala lipsă a proiectelor de legi (promovate de Deca) constă în faptul că nu ştim niciodată care este nivelul de calitate într-o unitate şcolară. Cu ce criterii şi standarde o măsurăm? Legea ne promite în viitor aceste criterii şi standarde, care vor însemna birocrație şi imposibilitatea de a le măsura cinstit. Singura cale de a şti nivelul calităţii în şcoală este măsurarea obiectivă, cu aplicaţii informatice, a progresului şcolar al elevilor. Nicio prevedere din noile legi, nici comitetele şi comisiile nou create nu dau garanţia că se va schimba ceva. Peste 10 ani vom constata că suntem în acelaşi stadiu cu calitatea în educaţie.
Principala problemă este măsurarea obiectivă a rezultatelor, şi nu de către cei interesaţi să „iasă” bine. În prezent avem aplicaţiile informatice, care ne pot da măsura progresului şcolar al elevilor, în mod obiectiv, fără intervenţia personalului şcolii, cum am scris în alte articole. Dacă proiectele trec de parlament în forma actuală, vom perpetua ipocrizia, mistificarea şi minciuna în evaluarea calităţii în educaţie.”
(EXTRAS DIN “Asigurarea calitatii in proiectele Ligiei Deca – Ipocrizia, mistificarea si minciuna se vor perpetua” – Asigurarea calităţii în proiectele promovate de Ligia Deca. Ipocrizia, mistificarea şi minciuna vor fi perpetuate | adevarul.ro)
3.1.3. Intr-o recentă intervenție publicată de EDUPEDU sub titlul „Ne mai jucăm mult de-a autonomia universitară?”, fostul ministru al educației, Daniel Funeriu, a explicat astfel, în mod clar, sintetic și relevant, cauzele și consecințele simulării asigurării calității educației în mediul academic:
Citat:
„Reflexul universităților este să ceară „autonomie universitară” – garantată de Constituție – pe când statul, ca principal finanțator, dorește, istoric, să le reglementeze cât mai în detaliu funcționarea. În esență statul, reglementând, spune universităților: „pe banii mei faceți ce vreau eu, nu ce vreți voi” dar, fiind slab, în realitate statul nu reușește acest lucru. Tristul rezultat este un joc de-a șoarecele și pisica: statul se preface că finanțează, universitățile se prefac că livrează calitate. În final, punându-și numele pe diplome, statul-reglementator recunoaște lipsa de încredere în universități, pe care o maschează prin proceduri birocratice justificatoare savant numite „acreditări” și „controlul calității”, în realitate niște hârtii menite a ascunde pe alții de răspunderea guvernamentală pentru ceea ce nu funcționează. Da, există oaze de performanță în unele universități, dar asta este excepția, nu regula.”(…)
„În concluzie: termenul constituțional generos de „autonomie universitară” în loc să fie aplicat cu bună-credință este pervertit în funcție de interesele fiecăruia:
- universitățile de stat spun obsesiv că „autonomie universitară” înseamnă „fac ce vreau eu pe banii statului”.
- universitățile private spun că „autonomie universitară” înseamnă „dau diplome, care poartă ștampila statului român, fără număr și în condiții de calitate dubioase”, iar
- statul, incapabil, se preface că finanțează și că reglementează.
Dacă, în loc să avem oameni care pălăvrăgesc despre „autonomie universitară” în funcție de interese cu geometrie variabilă, am avea oameni cu lecturi fundamentale în domeniu, discuția despre autonomie universitară ar fi despre alegerea rolului statului între a fi un stat-reglementator sau un stat-evaluator.”
Toate aceste contraperformanțe – la care se adaugă mai puțin cunoscutul abandon universitar și deciziile tot mai multor elevi și studenți de a-și continua studiile în școli și universități străine, mult mai atractive (inclusiv prin ofertele de burse parțiale sau integrale) – s-au obținut și pentru că ARACIS și ARACIP (agențiile de/ pentru asigurarea calității educației, aparent independente, înființate de OUG 75-2005), în loc să se ocupe de reala asigurare a calității (proactivă), să dezvolte și să promoveze modele de excelență pentru școli și universități, etc.,. se ocupă de 18 ani, de fapt, doar de „evaluările externe” – considerate abuziv și incorect, chiar de ENQA, European Network for Quality Assurance, emitenta referențialului european ESG, European Standards and Guidelines, ca reprezentând „asigurare externă a calității”.
Iar„asigurarea internă a calității” (la nivelul fiecărei școli și universități) – impusă de același referențial european ESG! – nu a putut fi realizată,în toți acești 18 ani, din diferite motive, nici măcar ca evaluare(așa cum au demonstrat și analizat câțiva cercetători români, sub formularea „eșecul internalizării asigurării calității educației în România”), Este evidentcăproducția lor de documente/ hârtii(atestând, chipurile, evaluarea calității și realizarea pretențiilor din „standardele”/ cerințele ARACIS/ ARACIP), deși tot mai importantă și divesificată, nu poate însemna vreo acțiune în scopul construirii/ îmbunătățirii calității proceselor, produselor și serviciilor educaționale din școli și universități.
Conform denumirii înșelătoare a ARACIS și ARACIP, mass-media și personalul din sistemul educațional, fără competențe speciale în domeniul Managementul calității, au acceptat clișeul „ARACIS/ ARACIP = agenția care asigură calitatea educației” și chiar definiția tautologică, simplistă, dar anecdotică a primilor promotori ai acestor agenții (definiție luată în serios, din păcate, de numeroși ignoranți) – „Asigurarea calității înseamnă să faci CA CAlitatea să fie sigură!”) au continuat și continuă să simuleze nestingherite asa-zisa lor „asigurare a calității educației” (total contraproductivă, generând practic costuri inutile, inerente conflicte de interese și incompatibilități, multiple situații conflictuale și chiar procese judiciare demonstrând inexistența încrederii pe care ar fi trebuit s-o genereze și la noi mult clamata asigurare a calității educației).
In plus, este evident că dacă școlile și universitățile nu fac absolut nimic pentru a obține calitatea educației(ca satisfacție a beneficiarilor ei direcți și indirecți) prin îmbunătățirea calității proceselor/ produselor/ serviciilor educaționale proprii, rezultatul va fi doar non-calitatea educației.
Toate acestea s-au produs întrucât autorii OUG 75-2005 au stabilit – din proprie inițativă – ca obiectiv al acestei așa-zise „asigurări a calității educației”, obiectivul ilegitim al obținerii finanțării publice, după acreditarea lor de către ARACIS și ARACIP, doar pe baza dovedirii prin documente/ hârtii a faptului că școlile și universitățile ar fi satisfăcut niște „standarde”/ cerințe – inițial declarate ca fiind exclusiv ale Statului (conform „modelului de guvernare al lui Leviathan”). Ulterior, în definițiile și declarațiile oficiale, acestora li s-au adăugat „așteptările” unor beneficiari ai educației („așteptările” fiind, prin definiție, exclusiv verbaledar care sunt, practic, neevaluate din punct de vedere al legitimității lor fiind și neconsensualizate pe ansamblu – înainte de-a deveni cerințe – al căror mod de stabilire nu a fost anunțat public !).
Avem deci de-a face cu un incredibil și contra-productiv simulacru al asigurării calității educației în România. Acest simulacru a fost instituit prin OUG 75-2005 (privind asigurarea calității educației) și durează de 18 ani, generând – în loc de mult dorita calitate a educației în învățământul superior și cel universitar – numeroase, importante și total inutile consumuri (deci pierderi) de resurse celor peste 6300 de unități școlare și cca 90 universități implicate -toate fiind obligate să suporte costisitoarea dar inutila birocrație instituită de ARACIS și ARACIP, conform OUG 75-2005 (aprobată de Legea 87-2006 semnată de fostul președinte Băsescu – ignorant și el în materie de Managementul calității – incluzând Asigurarea calității bine cunoscută experților români în domeniu încă din anii 80!).
Pentru aceștia și alți cunoscători, OUG 75-2005 este doar o incredibilă colecție de grave erori conceptuale, confuzii, prejudecăți, mituri și lacune care, uzurpând conceptul „asigurarea calității”, fără să-l înțeleagă și să-l aprofundeze, l-a transformat în slogan publicitar care a generat – în aproape 2 decenii – doar ineficacitate, ineficiență, risipă de resurse, impostură și lipsă de credibilitate.
„Cifrele de afaceri” (uzuale până în 2023) și multianuale ale ARACIS (90 universități x cca 7000 euro = 630.000 euro) și ARACIP (6300 unități preuniversitare x 500 euro = 3.150.000 euro) sunt edificatoare din acest punct de vedere….Tarifele de acreditare – suportate de școli și universități din diferite surse, inclusiv proprii – acoperă cu siguranță costurile de funcționare ale acestor agenții inutile care, contrar unor opinii, în realitate doar evaluează îndeplinirea unor „standarde”/ cerințe unilaterale (deci discutabile) dar nu generează calitatea educației – această CALITATE fiind, dacă există, rezultatul activității comune a personalului și educabililor furnizorilor de educație… ARACIS a anunțat recent majorarea, începând din anul 2023, de 2,6 ori a costurilor serviciilor prestate de ea universităților.
De fapt, în aproape două decenii de utilizare aiurea, sintagma “asigurarea calității educației” a devenit la noi, din păcate, o altă lozincă publicitară, un nou instrument de marketing politic, total ineficient în ceea ce privește calitatea educației dar util pentru a manipula milioanele de cetățeni implicați în sistemul educațional și opinia publică.
Această manipulare vizează convingerea opiniei publicecăfinanțarea publică a școlilor și universitățlor noastre din învățământul public s-ar decide pe baza meritelor instituțiilor evaluate, confirmate prin autorizarea și acreditarea realizate de ARACIP și ARACIS, pe baza unor „standarde”/ cerințe (impuse astfel legal deși sunt formulate doar din punctul de vedere al Ministerului Educației, conform justificării introduse prin „modelul de guvernare bazat pe Leviathan!) a căror satisfacere ar fi confirmată prin (tot mai numeroase) documente emise și reemise periodic de școli și universități.
De fapt este vorba de finanțarea educației publice, problema cea mai importantă, rămasă nerezolvată de decenii, fiind cea a nealocării la nivelul de 6% din PIB (conform deciziilor Legislativului), după cum demonstrează și obiectul frecventelor critici ale noilor proiecte de legi, cele mai numeroase și vehemente fiind cele ce se referă la finanțare!
Dacă doar acest scop a fost dorit de Legislativ, Executiv, autorii OUG 75-2005 și de cei care au avizat/ aprobat acest contraproductiv document reglementar, era suficient să se mențină vechiul CNEAA – „Consiliul național pentru evaluare și acreditare academică” care, între anii 1993-2006 a funcționat în mod eficace și eficient pentru evaluarea și acreditarea universităților noastre publice și private. CNEAA nu a implicat conceptul european „asigurarea calității educației” care, conform standardelor aplicabile, altor referențiale și practicilor internaționale, nu înseamnă „a face CA CAlitatea să fie sigură” așa cum au susținut ani de zile(și mai susțin!!)promotorii ARACIP și ARACIS!!! Această afirmație este confirmată de diagnosticul formulat – în mai multe articole și comunicări științifice (străine și românești) – prin expresia (ignorată sau neînțeleasă în România) „eșecul internalizării asigurării calității educației în românia”… Chiar nu ne interesează deloc cheltuielile inutile în educație și cum ne văd alții – din România dar și din străinătate – în privința asigurării calității educației????
3.2. Rolul nefast – timp de 18 ani – al OUG 75-2005 (aprobată de L86-2006)
Astfel, prin “inestimabila contribuție teoretică” a pseudo-oamenilor de știință care au produs OUG 75-2005 (toți formați și specializați în alte domenii științifice decât Managementul calității, dar cunoscuți de cei care au avizat și aprobat inepțiile lor!) – cu pretenția acestora de creație științifică originală, prin aplicarea „modelului de guvernare bazat pe Leviathan” (din Știintele politice ale sec.XIX!!) ca așa-zis „model de asigurare a calității educației în România” – aceștia au reușit următoarele (prin elaborarea OUG 75-2005 și aplicarea ei timp de 18 ani):
3.2.1. Să ignore total recomandările miniștrilor educației din EU16 conform cărora asigurarea calității educației este necesară doar în învațamântul superior și ar trebui să se bazeze și în educație pe practicile din mediul de afaceri denumite modelele PDCA, ISO 9000 și EFQM (toate implicând cicluri virtuoasegeneratoare de progres general și nu cicluri vicioase – ca la noi – implicând regres general pentru cei mai mulți și câștiguri nemeritate pentru anumite grupuri de interese incluse în aceste cicluri).
3.2.2. Să introducă așa-zisa lor „asigurare a calității educației” în învățământul preuniversitar – deși Comisia Europeană nu a recomandat așa ceva, iar ARACIP nu are echivalent în spațiul comunitar european (organizația OFSTEDE fiind altceva!).
3.2.3.Să introducă și să impună “standardele de calitate” (corect ar fi fost: cerințele din standarde-documente – dar … neelaborate și neacceptate oficial !!)ca referențialpentru evaluări deși acestea reprezintă doar punctul de vedere unilateral al Statului (reprezentat de Ministerul Educației) fără să fie avute în vedere și cerințele(nu doar așteptările – așa cum menționează proiectele actuale de legi ale învățământului – întrucât cerințele reprezintă formularea în scris a nevoilor și așteptărilor beneficiarilor direcți și indirecți ai educației și ale altor părți interesate. În plus, nu există documente publicate conținând aceste cerințe (denumite eronat așteptări) legitime și negociate, care să fi fost acceptate prin negocieri și consensualizare de reprezentanții tuturor părților interesate implicate). Fundamentul teoretic al acestei abordări este reprezentat de „modelul de guvernare bazat pe Leviathan”, nediscutat public în România, dar prezentat pentru prima dată întro comunicare si un articol științific (publicate în limba engleză, în 2012, de o echipă de cercetători români) ca fiind o abordare inadecvată ce trebuie eliminată/ înlocuită…
Deși, inițial, ARACIP și ARACIS prevăzuseră două niveluri de performanță – “standardul minimal” (denumit imprecis și pleonastic „standard de calitate” sau „standard de autorizare/ acreditare”) și „standardul maximal/ optimal” (denumit imprecis și pleonastic „standard de referință”) – pe parcursul anilor s-a constatat că, din păcate, în practică, doar standardul minimal contează, întrucât pentru școli și universități contează doar obținerea finanțării publice și nicidecum calitatea ca satisfacție a beneficiarilor direcți și indirecți! Cui folosește alinierea școlilor și universităților noastre la nivelul minimal al „standardelor”, doar pentru a obține autorizarea/ acreditarea și…finanțarea?
● De remarcat:
A.Disprețul manifestat în OUG 75-2005 (și HGR + OM aferente) față de cerințe (exprimând în scris nevoile și așteptările consensualizate ale reprezentanților tuturor părților interesate, inclusiv ale beneficiarilor direcți și indirecți) a avut și mai are trei consecințe majore:
– continua stare conflictuală existentă între reprezentanții ARACIP/ ARACIS pe de o parte și școli/ universități + părți interesate neglijate, pe de altă parte – stare parțial transmisă publicului prin mass-media și social media, inclusiv cu referire la numeroase conflicte de interese și acțiuni în Justiție, prin care se cheltuiesc inutil alte resurse financiar
– rezistența/ reticența la schimbare, absența motivației și a implicării beneficiarilor direcți și indirecți în satisfacerea cerințelor Statului exprimate prin „standardele de calitate” – deci, de fapt, „eșecul internalizării asigurării calității educației”
– dezinteresul beneficiarilor direcți și indirecți pentru CEAC („Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității” impusă în orice școală și universitate),definirea standardelor maximale, promovarea și îmbunătățirea calității, excelență
B. Prin anii 2002-2005, unii profesori universitari susțineau deschis că ei nu pot lua în considerare eventualele cerințe ale beneficiarilor/ clienților lor (nerecunoscuți ca atare întrucât profesorii nu pot avea clienți – un concept provenit din mediul de afaceri) deoarece numai ei, profesorii, ar cunoaște „ceea ce trebuie să știe studenții” iar perspectiva angajării absolvenților și mai ales cerințele angajatorilor față de aceștia nu ar putea interesa mediul academic (cu învățământ public „gratuit”, limitat de fapt doar la cel obligatoriu!) întrucât acestea provin din mediul de afaceri care ar fi interesat exclusiv de venituri și profituri cât mai mari!!!
Ulterior au apărut alte idei eronate și prejudecăți ale unor promotori ai ARACIS și ARACIP – transmise și unor studenți – conform cărora standardele ar fi nocive în învățământ întrucât ar limita „creativitatea și inovativitatea specifice acestuia” iar asigurarea calității ar fi un proces continuu(rezultat din „standardele” și evaluările ARACIS și ARACIP!!) care ar face “CA CAlitatea educației” să fie sigură!!!
3.2.4.Să pretindă că asigurarea calității educației ar fi fost impusă României (înainte de aderarea sa la UE în 01.01.2007) de Comisia Europeană. Prin contactele mele la DG – Educație (din Comisia Europeană), la ENQA și la unele organizații similare ARACIS dar și pe baza expertizei mele în calitate de consultant internațional în asigurarea calității (inclusiv a educației), am aflat că:
3.2.4.1.Asigurarea calității educației nu face parte din „Acquis Communataire” – ansamblul legislativ-reglementar comunitar (în principal Directive europene) de transpus obligatoriu în legislația națională întrucât condiționează aderarea statelor candidate. Astfel, OUG 75-2005 nu poate fi pusă pe același plan cu legislația comunitară tradusă și adoptată la noi ca Legi și HGR în anii premergători aderării.
Într-un răspuns primit de la DG – Educație din Comisia Europeană,CE, se afirmă :
“Uniunea Europeană nu este în măsură să adopte acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu, iar acțiunea UE se limitează la a oferi sprijin statelor membre, fără a le impune obligații juridice. (…) Având în vedere faptul că România rămâne responsabilă de organizarea asigurării calității în sistemul său educațional (de exemplu, trebuie să decidă cu privire la metodologia, criteriile, procedurile de evaluare etc. a calității educației și la organismele responsabile),vă încurajez să trimiteți direct autorităților naționale competente preocupările, observațiile sau rezervele dumneavoastră cu privire la normele naționale aplicabile în domeniul asigurării calității.”
3.2.4.2. Unicul referențial impus de ENQA(doar în vederea aderării agențiilor naționale de asigurare a calității educației)esteESG – European Standards and Guidelines, Întrucât acest document, publicat în 3 ediții, a fost tradus în toate limbile oficiale ale UE/CE constatându-se o mare diversitate de semnificații, implicații si practici aferente unor concepte, imposibil de consensualizat și uniformizat, ENQA a decis să renunțe la realizarea/ publicarea unui aparent indispensabil GLOSAR unic, comun tuturor statelor membre, lăsând această responsabilitate la nivelul fiecărui stat membru. Unele state (de exemplu Franța, Italia, Spania) au contestat semnificațiile conceptelor „asigurarea calității”, „standard” și altele în ESG, ținând cont de cultura, expertiza și legislația lor.
De exemplu, în Franța, CNE – Comitetul Național de Evaluare (echivalentul ARACIS) – a eliminat complet din traducerile în franceză adaptate ale ESG conceptele“asigurarea calității” (înlocuit cu „garanția calității”, ca rezultat, și cu „evaluarea calității”, ca proces generator) și „standard” (înlocuit cu „referențial”)… La noi, ARACIS a încredințat traducerea ESG unei organizații studențești care a tradus documentul în mod onest (deci în litera documentului original), dar ignorând/ neglijând total cultura, expertiza și legislația din România, privind aceste două concepte precum și alte aspecte.
3.2.5.Să pretindă că Asigurarea calității educației ar fi un proces continuu de evaluare externă/ internă a calității (!!!!) în organizația unui furnizor de educație/ formare, fără a ține cont de procesele/ produsele/ serviciile educaționale, de bază, ale furnizorului și de caracteristicile măsurabile ale acestora, doar prin „standardele” și evaluările create/ efectuate extern de ARACIP și ARACIS. Deci cu un CEAC(„Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității”, impus formal în orice școală și universitate) dar parțial/ total ignorant, nemotivat și fără resurse, fără „sistem de asigurare a calității” (SAC) / „Sistem de management al calității” (SMC) și fără clarificarea relațiilor lor – necesare și inevitabile –cu conceptele/ procesele „Planificarea calității”, „Inspecție”, „Controlul calității”, „Îmbunătățirea calității” și „Managementul calității” !!! Mai mult, conceptele esențiale „neconformitate”, „acțiune corectivă”, „acțiune preventivă”, „corecție”, „certificare”, „audit al calității” (și altele) lipsesc complet … În textul OUG 75-2005 (și în unele reglementări ulterioare aprobate prin OM și HGR) au apărut noi concepte (de exemplu: „promovarea calității”, „controlul calității”, „excelență”, etc.). uneori fiind definite incorect și variabil (ceea ce demonstrează diletantismul autorilor), dar introduse doar pentru efectele lor manipulatoare în favoarea imaginii publice a emitenților, în percepțiile neinițiaților. Așa s-a ajuns, printre altele, la introducerea și menținerea numeroaselor paralelisme ale ARACIP cu Inspectoratele școlare, timp de aproape 2 decenii..
Comparații privind abordarea „asigurării calității educației”
Criteriu de compara-ție | In loc de …. – conform OUG 75-2005 (L 87-2006) și proiectelor de legi | Ar fi trebuit… – conform standardelor internaționale ISO 9001:2015 și ISO 21.001:2018 | Obs. | |
1 | Scop | Generarea încrederii decidenților politici care aprobă finanțările publice acordate școlilor și universităților (NEDECLARAT OFICIAL) | Generarea încrederii beneficiarilor direcți și indirecți ai educației în faptul că cerințele lor (=nevoi și așteptări prezentate în scris) vor fi îndeplinite | eroare concep-tuală gravă |
2 | Domeniu de aplicare | Sub-sistemele educaționale naționale preuniversitar/ superior. Domeniul formării profesionale/ TRAINING nu a fost inclus inițial | Orice organizație furnizoare de educație (inițială/ education și pe parcursul vieții / training) | eroare concep-tuală gravă |
3 | Mod de aplicare | -Obligatoriu -Fără SAC/SMC -Fără certificare | Opțional/ facultativ – putând deveni obligatoriu prin Lege, HGR, etc. – doar cu SAC/ SMC (cu sau fără certificare) | eroare concep-tuală gravă |
4 | Definiția „calității Educației” | – In L 86-2006: “Calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt satisfăcute aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate.” – In noile proiecte de legi: „Calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studii sau program de calificare profesională şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite standardele de calitate, precum şi aşteptările beneficiarilor.” (1) Calitatea în educație este asigurată prin următoarele procese: a) planificarea și realizarea efectivă a rezultatelor așteptate ale învățării; b) evaluarea internă a rezultatelor c) evaluarea externă a rezultatelor d) auditarea evaluării interne a rezultatelor. (2) Evaluarea calității educației se realizează pe baza următoarelor elemente: a) criteriul – se referă la un aspect fundamental de organizare și funcționare a unei organizații furnizoare de educație/instituții de învățământ superior; b) standardul – reprezintă descrierea cerințelor formulate în termeni de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activități în educație; c) indicatorul de performanță – reprezintă un instrument de măsurare a gradului de realizare a unei activități desfășurate de o organizație furnizoare de educație/instituție de învățământ superior, prin raportare la standarde. (3) Elementele și procesele de asigurare a calității și relațiile dintre ele se diferențiază în funcție de: a) tipul organizației furnizoare de educație/instituției de învățământ superior și misiunea acesteia; b) ciclul de învățământ universitar din care face parte programul de studii evaluat sau domeniul de studii postuniversitare și de formare profesională a adulților; c) tipul și forma de organizare a programului de studii; d) procesul de evaluare a calității. | Calitate – măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci ale unui obiect îndeplinește cerinţele Note: “Termenul <calitate> poate fi utilizat cu adjective cum ar fi „slabă”, „bună”, „excelentă”. ”<Intrinsic> ca opus la <atribut> înseamnă existent în obiect.” Cerință – nevoie sau aşteptare care este declarată, în general implicită sau obligatorie | -Definitie- parțial ok. – Modul de asigurare – eroare concep-tuală gravă -Elemente ale evaluarii calitatii – confuzii si lacune -Diferen-tierea elemente-lor si proceslor de asigurare a calitatii – confuzii si lacune |
5. | Definiția „asigurării calității educației” | – In L 86-2006: „Asigurarea calităţii educației exprimă capacitatea unei organizaţii furnizoare de a oferi programe de educaţie în conformitate cu standardele anunţate. Ea este astfel promovată încât să conducă la îmbunătăţirea continuă a calităţii educaţiei.” „Asigurarea calităţii educației este realizată printr-un ansamblu de acţiuni de dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare, planificare şi implementare de programe de studii prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizaţia furnizoare de educaţie îndeplineşte standardele de calitate.” – In noile proiecte de legi: “Asigurarea calităţii educaţiei în învăţământul superior reprezintă un ansamblu de acţiuni de dezvoltare a capacităţii instituţionale, de elaborare, planificare și implementare de programe/ domenii de studii de nivel universitar/ postuniversitar și include un proces continuu de evaluare a calităţii instituţiilor de învăţământ superior/ organizaţiilor furnizoare de educaţie și a programelor/ domeniilor de studii de nivel universitar și postuniversitar organizate de acesta.” „Asigurarea si evaluarea calitatii se referă la următoarele domenii și criterii: 1.Capacitate instituțională, 2.Eficacitatea instituțională, 3. Managementul calității”… | Asigurarea calității – parte a managementului calității concentrată pe furnizarea încrederii (în faptul că) cerințele referitoare la calitate vor fi îndeplinite | eroare concep-tuală gravă + confuzii + Mituri + lacune |
6. | Definiția „cerinței” | Nu există o definiție – se utilizează termenul „standard” (ca „descriere a cerințelor”) | Cerință – „nevoie sau așteptare care este declarată, în general implicită sau obligatorie” | confuzie + lacună gravă |
7. | Definiția „standar-dului” | Standardul – „reprezintă descrierea cerințelor formulate în termeni de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activități în educație” | Standard – „document stabilit prin consens şi aprobat de un organism, care stabileşte, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine, într-un context dat” (Legea 355-2002 de aprobare a OG 99 privind standardizarea) | eroare concep-tuală gravă + ignorarea legii |
8. | Definiția „auditului” | Auditarea – „se realizează prin evaluarea externă a mecanismelor interne de asigurare a calității, stabilite de o instituție de învățământ superior, cu scopul de a îmbunătăți în mod continuu activitățile și procesele la nivelul programelor de studii și al instituției, prin verificarea respectării criteriilor, a standardelor și indicatorilor de performanță aferenți domeniului C, Managementul calității, descris la art. 225 alin. (4). | Audit – „proces sistematic, independent şi documentat în scopul obţinerii de dovezi obiective şi evaluarea lor cu obiectivitate pentru a determina măsura în care sunt îndeplinite criteriile de audit” | eroare concep-tuală gravă + confuzii + lacune |
9. | Definiția „organi- zației educa-ționale” | Nu există acest concept. | Organizație educațională – „organizație a cărei activitate principală este oferirea de produse educaționale și de servicii educaționale” | lacună gravă |
10 | Definiția „produ- sului educa-țional” | Nu există acest concept. | Produs educațional – „resursă de învățare, bunuri materiale sau nemateriale utilizate pentru susținerea pedagogică a unui serviciu educațional.” „Produsele educaționale pot fi fie fizice, fie digitale și pot include: manuale școlare, culegeri de exerciții, foi de lucru, elemente de manipulare (de exemplu blocuri, cataloage), fișe de memorare, seminarii ale personalului educațional, materiale de non-ficțiune, cărți, postere, jocuri educaționale, aplicații, site-uri web, software, cursuri online, cărți de activități, cărți de benzi desenate, cărți de referință, DVD-uri, CD-uri, reviste și publicații periodice, ghiduri de studiu, ghiduri pentru educatori, laboratoare, modele, filme, emisiuni de televiziune,clip-uri video/audio transmise pe internet, hărți și atlase, standarde, specificații tehnice și studii de caz.” | lacună gravă |
11 | Definiția „serviciului educa-țional” | Nu există acest concept. | Serviciu educațional – „proces care susține dobândirea și dezvoltarea de competențe ale cursanților prin predare, prin învățare sau prin cercetare” | lacună gravă |
12 | Alte definiții ale unor concepte esențiale | Nu există aceste concepte | Neconformitate – „orice nesatisfacere a unei cerințe” Planificarea calității, Controlul calității, Acțiune corectivă, Actiune preventivă, Îmbunătățirea calității, Promovarea calității, | lacune |
Autorii OUG 75-2005 nu au dorit/ putut/ știut să țină cont în abordarea lor (culmea, cu veleități de originalitate științifică !!! ) de următoarele aspecte esențiale ale conceptuiui și practicii Asigurării calității:
- Asigurarea calității este doar o parte a Managementului calității, fiind precedată cronologic de Planificarea calității, Inspecție și Controlul calității dar si urmată cronologic de Imbunătățirea calității… Ea nu are absolut nimic în comun cu „modelul de guvernare bazat pe Leviathan”propus pseudo-științific și introdus de autorii OUG 75-2005 pentru a justifica exclusivitatea cerințelor statului.
- Asigurarea calității implică „acțiuni preventive’’ special concepute în scopul prevenirii apariției oricăror neconformități posibile (prin anticiparea lor) astfel încât să nu apară neîncrederea beneficiarilor. Controlul calității înseamnă Inspecție urmată de „acțiuni corective” special concepute în scopul prevenirii repetării apariției oricăror neconformități deja manifestate…Fără acțiuni corective și preventive, Asigurarea calității este doar un penibil simulacru…
- Asigurarea calității se poate obține doar cu ajutorul unui Sistem de asigurare a calității (implicând procese, proceduri și resurse) realizat conform cerințelor standardului internațional ISO 9001… Fără Sistem de asigurare a calității (SAC) Asigurarea calității este doar un penibil simulacru…
- In reala Asigurare a calității educației se urmărește ca fiecare proces/ produs/ serviciu educațional să fie conceput/ realizat/ dezvoltat/ menținut conform cerințelor/ nevoilor și asteptărilor tuturor părților interesate… In acest scop se efectuează periodicaudituri – ca evaluări multicriteriale – la fața locului (nu exclusiv la nivelul documentelor, ca la evaluările ARACIS). Fără audituri, ca evaluări multicriteriale complexe la sediul organizatiei (si nu doar pe bază de documente, pe baza principiului birocratic/ juridic depășit conform căruia orice document ar fi dovada unei/ unor fapte!), Asigurarea calității este doar un penibil simulacru…
- Întrucât în România de astăzi doar învățământul preuniversitar obligatoriu este practic gratuit (asa cum nu statuează noile proiecte de legi ale învățământului), iar universitățile – probabil și școlile (indiferent dacă sunt publice sau private) – au dreptul legal de-a obține venituri din numeroase alte surse decât cele bugetare (de exemplu: prestări de servicii pentru terți, cedarea folosinței unor spații/ clădiri, terenuri, mijloace fixe, autovehicule, etc.), taxe și servicii prestate personalului și studenților, sponsorizări, donații, etc.) este cel puțin ilogic/ ilegitim ca acreditarea/ finanțarea bugetară să se acorde pentru îndeplinirea numeroaselor criterii actuale, unele nefiind de interes național și/sau fiind finanțate din alte surse decât cele bugetare…Cel mai pertinent și sintetic criteriu/ indicator de evaluare a modului în care o universitate îndeplinește cerințele de interes public/ național este reprezentat în SUA de „rata angajabiiității absolvenților”…Oare de ce a fost acest criteriu/ indicator introdus la noi atât de tardiv printre numeroasele criterii ale Topului național al universităților (dar nu și în “standardele” ARACIS!), având o pondere aproape neglijabilă și fiind apoi contestat de unele universități ? În SUA – probabil și în alte state – acest criteriu este unicul în funcție de care se acordă finanțarea bugetară publică..
3.3.Consecințele grave ale acestor multiple erori conceptuale grave, confuzii, mituri și lacune
3.3.1.Eșecul internalizării asigurării calității educației în școlile și universitățile României (calitatea educației degenerând la noi continuu, în 18 ani, cu toată existența/ funcționarea ARACIS și ARACIP, în absența oricăror acțiuni proactive consensualizate – dar și a resurselor necesare acestora – în scopul construirii și îmbunătățirii continue a calității (prin soluționarea problemelor calității pe măsura identificării lor) la nivelul propriilor procese, produse și servicii educaționale. Acest eșec datorat modului fundamental eronat de abordare a generat și demotivarea personalului pentru orice eventualele acâiuni de îmbunătățire bazate pe cerințele beneficiarilor direcți și indirecți ai educației.
Studiu de caz
Documentația Sistemului de asigurare a calității din universitatea mea (incluzând multe zeci de proceduri de sistem și operaționale precum și un Manual de asigurare a calității, toate conforme cu cerințele standardului SR EN ISO 9001:1994) – la care am lucrat între anii 2002-2004, împreună cu alți colegi – a fost complet abandonată, probabil și distrusă, după ce, din dispoziția unui fost Rector, în anul 2004 a fost brusc abandonat proiectul inițial, deși includea mai multe consorții universitare și era bazat pe principiile și existența „Infrastructurii naționale pentru evaluarea conformității” (în care UE a investit sute de milioane euro in anii 90!).
În schimb, ulterior, ARACIS a decis ca pentru fiecare curs predat, titularul acestuia trebuie să furnizeze periodic …. 16 costisitoare documente diferite, în 3 formate – electronic, tipărit și stocat pe CD-ROM!!! Nu știu dacă cineva din ARACIS chiar are timp și răbdare să parcurgă, să înțeleagă și să auditeze/ verifice datele și informațiile unei asemenea cantități imense de documente care sunt, de cele mai multe ori irelevante pentru cerințele beneficiarilor produselor și serviciilor educaționale.… În consecință, calitatea acestora (ca satisfacere a cerințelor beneficiarilor) a scăzut continuu, în virtutea acțiunii combinate a legilor (ignorate de Justiție, Codul civil și Codul penal) „entropiei maxime” și „efortului minim” („comodității maxime”).
Așa se explică faptul că, la nivel național și în termenii ESG-ENQA, la noi nu s-a reușit – nici in 18 ani !!! – „internalizarea asigurării calității educației”!!!
3.3.2.În 18 ani, școlile și universitățile noastre s-au orientat integral și exclusiv doar către standardele minimale(denumite pleonastic standarde de calitate, de fapt de autorizare/ acreditare)garantând acreditarea si, deci, finanțarea de la buget, dar excluzând orice interes și preocupare pentru standardele maximale (denumite pleonastic de referință) care, practic, nici nu există.
4.Tentative (eșuate timp de 18 ani) de corectare a abordării contraproductive din 2005 a asigurării calității educației în România
Între anii 2005-2022 au fost publicate în România și în străinătate numeroase articole și comunicări științifice, lucrări de diplomă, dizertații de masterat, teze de doctorat și chiar o carte care au abordat critic abordarea contraproductivă a asigurării calității educației în România (în conformitate cu OUG 75-2005), identificând unele cauze și efecte ale acesteia dar și propunând soluții pentru o abordare proactivă, eliminând actualele grave deficiențe.
Dar unele publicații, fiind destinate oamenilor de știință și realizate în limba engleză, au ajuns cu greu sau chiar deloc să fie cunoscute de decidenții din Legislativ și Executiv care, între timp, au emis (doar prin asumarea răspunderii Guvernului !) Legea nr.1/ 2011 privind educația națională. Această importantă reglementare a fost modificată ulterior de peste o sută de ori, întrun deceniu, pentru a răspunde diferitelor altor interese/ solicitări, cu excepția aceluia al eliminării simulacrului de asigurare a calității educației!!! De ce și pentru ce această lipsă de voință politică?
4.1. (2010-2012) Articolul intitulat „Internalizing quality assurance in higher education: Challenges of transition in enhancing the institutional responsibility for quality.”(autori: Păunescu, M., Florian, B., & Hâncean, G.-M.). In A. Curaj, P. Scott, L. Vlasceanu, & L. Wilson (Eds.), European higher education at the crossroads (pp. 317–337), Dordrecht: Springer Netherlands,2012.
Cu ample referiri la alte lucrări și mai ales la lucrarea intitulată „Statistical distributions, interpretations and options. The state of quality in the Romanian higher education” (autori: Vlăsceanu, L., Hâncean, M.-G., Voicu B. & Tufis,C.) InQuality Barometer, București, ARACIS, 2009
autorii au prezentat motivațiile impunerii „modelului de guvernare bazat pe Leviathan” ca model de asigurare a calității educației în România și au stabilit următoarele
Citate:
– „Modelul de guvernare bazat pe Leviathan” a generat neașteptate efecte disfuncționale perverse în raport cu obiectivele asigurării calității educației. Pe lângă reducerea legitimității aranjamentelor instituționale oficiale, efectele disfuncționale ale „modelului de guvernare bazat pe Leviathan” au creat premisele necesare adecvate care susțin necesitatea reproiectării sau a modificării totale a cadrului instituțional al asigurării calității educației. Multe dintre efectele disfuncționale ale „modelului de guvernare bazat pe Leviathan” au fost, de asemenea, identificate și publicate în Barometrul Calității publicat de ARACIS, în anul 2009, precum și într-o cercetare realizată în anul 2011 (Păunescu și colab., 2011).”
– „Pe scurt, „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” a generat următoarele reacții adverse neanticipate:
* Efectele izomorfismului structural – pentru a primi finanțare publică și acreditare, universitățile din România stabilesc în mod rațional regulile standard oficiale, impuse de Stat și agenția națională de asigurare a calității educației (“izomorfism coercitiv”) ; în plus, pentru a evita incertitudinea implicită a procesului de obținere a acreditării sau a recertificării periodice, a apărut un comportament mimetic generalizat, atât din partea universităților cât și din partea evaluatorilor academici.În consecință, dosarele de evaluare internă elaborate pentru diferite universități sau programe de studii sunt foarte asemănătoare între ele așa cum sunt și rapoartele misiunilor de evaluare externă (“izomorfism normativ”).
* Efectul de omogenitate – comportamentele mimetice au determinat un nivel scăzut al diversității instituționale și un nivel ridicat de omogenitate universitarăcare împiedică, prin natura lor, apariția motivației pentru inovare
*Efectul conformității instituționale – aranjamentele instituționale stabilite de Stat încurajează un înalt grad de conformitate și ritualism/ formalism în cadrul sectorului universitar și nu încurajează și nici nu sprijină dezvoltarea endogenă a sistemelor de asigurare internă a calității și a proceselor (Miroiu și Florian, 2010); această situație a fost generată de o particularitate a procesului de evaluare externă – acesta se bazează pe verificarea realizării nivelurilor minime ale valorilor principalilor indicatori; nu există vreun stimulent destinat universităților care doresc să depășească aceste niveluri minime întrucât acestea sunt suficiente pentru a asigura obținerea acreditării sau a recertificării (inclusiv cele “cu nivel de încredere ridicat”).
* Înlocuirea obiectivelor – sistemul de evaluare externă a calității educației este bazat pe o metodologie prescriptivă, care conduce, eventual, la măsurarea capacității instituției de învățământ superior de-a se conforma regulilor și cerințelor oficiale în loc de-a evalua calitatea reală a educației și a mecanismelor de îmbunătățire a acesteia; în cadrul universității, această particularitate determină un interes și o preocupare tot mai vizibile pentru elaborarea celui mai bun raport de evaluare internă a calității – cel care confirmă respectarea tuturor cerințelor procedurale legale, dar nu conține vreo informație utilă demonstrând îmbunătățirea calității educației.„
– „Aceste efecte, generate de excesiva concentrare asupra unor evaluări externe extrem de stricte nu se limitează doar la sistemul educațional românesc. Pe baza unei ample analize comparative a mecanismului de evaluare externă a calității educației în 14 țări, cercetătorii Brennan și Shah (2000) au concluzionat că introducerea evaluării externe a calității educației a determinat reducerea influenței culturii locale existente, a deplasat distribuția puterii în interiorul sistemului de învățământ superior de la unitatea de bază (departament) la nivelul instituțional (de management, de elaborare a politicilor și reglementărilor) și a consolidat anumite valori extrinseci întrucât preocupările manageriale și de relaționare cu piața au devenit prioritare, comparativ cu clasicele preocupări academice disciplinare.”
– „Putem concluziona că „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” adoptat în România pentru organizarea asigurării calității educației este mult prea prescriptiv, coercitiv și centralizat, fiind orientat spre control și acreditare precum și, în cea mai mare parte, fiind centrat pe intrări.”
– „Prin introducerea unui NIM ( = Nou model instituțional) al asigurării calității educației în învățământul superior – utilizat pentru înțelegerea și organizarea asigurării calității educației în învățământul superior – ar trebui să se rezolve următoarele 4 probleme:
* Lipsa stimulentelor destinate universităților pentru ca acestea să dorească stabilirea unor sisteme funcționale de asigurare a calității interne, orientate spre îmbunătățire
* Lipsa diversității instituționale, în contextul unei metodologii standardizate național de evaluare externă a calității, care nu permite o suficientă flexibilitate în stabilirea de standarde și instrumente specifice privind calitatea, în conformitate cu obiectivele strategice și operaționale specifice fiecărei universități
* Procesul de evaluare externă (prealabil acreditării/ recertificării periodice) este în prezent centrat pe realizarea unor niveluri de prag minimale ale indicatorilor de intrare în timp ce indicatorii de ieșire și rezultatele asigurării calității sunt mai puțin sau deloc avute în vedere
* Nucleul tehnic al universităților este adeseori separat de administrarea asigurării calității în universitate care, astfel, funcționează ca un “tampon” între procesele de predare / învățare și de cercetare, pe de o parte, și agenția de evaluare externă și evaluatorii săi, pe de altă parte.”
– „Modelul de guvernare bazat pe Leviathan” ar trebui abandonat în asigurarea calității educației în România, în favoarea unui model de management al calității mai adecvat și orientat spre îmbunătățirea calității.„
4.2. (2013) Cartea „ASIGURAREA CALITĂȚII EDUCAȚIEI – O ABORDARE PROACTIVĂ” (Ed.Standardizarea, București, 2013) – coautori: prof.univ.Nicolae Dragulanescu, prof.Remus China, prof.Florin Colceag, prof.univ.Constantin Militaru.
O carte manifest: „Asigurarea calităţii educaţiei – o abordare proactivă“ | adevarul.ro
O Anexă a acestei cărți include proiectul unei noi reglementări privind asigurarea calității educației…
4.3. (2015) Articolul intitulatWhy Do Romanian Universities Fail to Internalize Quality Assurance? (autori: Geven, K., Sârbu.O., Santa,R., Adina Maricuţ, A., Sabic, N.) In: Adrian Curaj, Ligia Deca, Eva Egron-Polak, Jamil Salmi Editors – Higher Education Reforms in Romania, Between the Bologna Process and National Challenges, 43-62, Springer Verlag, 2015).
(PDF) Why Do Romanian Universities Fail to Internalize Quality Assurance? (researchgate.net)
Cu ample referiri la alte lucrări, autorii lucrării "De ce universitățile românești nu reușesc să internalizeze asigurarea calității ?" au identificat următoarele relații cauză-efect care, în viziunea lor, împiedică universitățile din România să realizeze „Asigurarea internă a calității (AICE)”:
Citate:
"Deoarece universitățile depind de ARACIS pentru supraviețuirea lor juridică, ele s-au conformat în mod oficial cerințelor de „asigurare externă a calității educației” (AECE), fără să dezvolte pe cont propriu sisteme adecvate. (Vlăsceanu et al.,2011). Drept urmare, universitățile nu au reușit să ia în considerare „asigurarea internă a calității educațíei” (AICE) ca fiind un instrument managerial menit să sporească calitatea educației (Păunescu et al., 2011) ; în schimb, ele au privit „asigurarea internă a calității educațíei” ca fiind o procedură birocratică suplimentară, având uneori și o structură specifică menționată în organigramă, dar acționând separat de activitățile zilnice de predare și învățare în universitate.”
În absența unei "culturi locale a calității" (Vlăsceanu et al., 2011), AICE a fost percepută ca fiind doar un nou demers fără rost, deci inutil („cochilie goală”), importat în peisajul românesc al învățământului superior, fără să genereze efecte substanțiale."
Autorii nu s-au referit în mod explicit și detaliat la natura “sistemelor” pe care ar fi trebuit să le dezvolte universitățile „pe cont propriu”. Este, probabil, vorba de SMC – Sistemul de management al calității (denumit inițial SAC – Sistem de asigurare a calității) dar acest concept este absent atât în ESG cât și în Legea nr.87/ 2006. Rezultă deci, implicit, că ar fi posibilă asigurarea calității fără un Sistem de asigurare a calității, ceea ce este practic, imposibil!
De remarcat că prezența acestor concepte ar fi implicat necesitatea raportării la terminologia și cerințele din standardele familiei ISO 9000 (ignorate sau uneori respinse a priori de unii promotori ai asigurării calității educației !!!). În mod similar se explică și absența conceptelor „neconformitate”, „acțíune corectivă”, „corecție”, „acțiune preventivă”, „certificare” în ESG și în legislația asigurării calității educației.
Metodologia de cercetare stabilită și aplicată de autori a implicat stabilirea inițială a 5 ipoteze cu privire la potențialele cauze ale eșecului internalizării asigurării calității educației în universitățile din România. Aceste cauze ipotetice sunt următoarele:
(1) Autosatisfacția/ inerția academică,
(2) Reglementările naționale ambigue și inconsecvente,
(3) Lipsa sprijinului persoanelor "din teren" implicate
(4) Moștenirile instituționale (ex-comuniste) din trecut,
(5) Piața nu recompensează funcționarea asigurării calității educației.
În final, ipotezele 2 și 3 au fost confirmate de probele colectate, în timp ce ipotezele 3, 4 și 5 nu au fost susținute (dar fără a fi respinse!).
- În conformitate cu prima ipoteză confirmată (nr.2), în România, asigurarea calității educației nu este internalizată din cauza reglementărilor naționale ambigue și incompatibile.Argumentele lor în acest sens sunt următoarele:
Citate:
"Legislația și metodologia ARACIS sunt văzute de către membrii comunității universitare ca având scopul de-a reglementa prea multe activități, fără a aborda în mod adecvat și pragmatic activitățile lor esențiale și specifice de predare și învățare. Mai mult decât atât, contextul politic românesc a fost descris de către persoanele intervievate ca fiind foarte instabil și inconsistent, generând mai multe probleme decât soluții pentru cei care lucrează în universități. "
- În conformitate cu a doua ipoteză confirmată (nr.3), în România, asigurarea calității educației nu este internalizată deoarece îi lipsește sprijinul persoanelor "din teren" implicate. Argumentele lor în acest sens sunt următoarele:
Citat:
"Actorii din universitățile românești consideră adeseori că reglementările privind asigurarea calității sunt departe de problemele lor curente, de rezolvat practic, "pe teren". În același timp, aceștia consideră că mai multe proceduri de evaluare a universităților au numeroase deficiențe în ceea ce privește atât conținutul cât și necesitatea lor. Unele persoane interviewate au manifestat nevoia realizării unor dezbateri de jos în sus cu privire la ceea ce ar trebui să fie de fapt asigurarea calității în educație."
Autorii au mai declarat:
Citate:
"Conform datelor colectate de noi, miezul problemei constă în modul de elaborare a politicii privind învățământul superior românesc, aceasta eșuând în ambele ei dimensiuni/ demersuri - de sus în jos (top-down) și de jos în sus (bottom-up). Pe de o parte, eșecul acestei politici provine de la prevederile legale neclare și inconsistente care au generat doar un mare număr de proceduri de evaluare și de structuri administrative considerate ca fiind împovărătoare de către actorii din universități. Pe de altă parte, eșecul politicii derivă din excluderea actorilor de nivel inferior din procesele decizionale privind politica de asigurare a calității educației ; în consecință, acești actori nu se simt în nici-un fel ca fiind “proprietari” ai sistemelor lor de asigurare internă a calității educației. Dimpotrivă, ei privesc asigurarea calității educației ca fiind doar un instrument guvernamental, impus de sus, cu scopul de a controla universitățile prin diverse mecanisme de raportare. Ca o formă de disidență pasivă, acești actori respectă cerințele de asigurare a calității doar în mod „ritualist” – acesta fiind motivul pentru care procesul nu reușește să producă îmbunătățiri de fond ale calității educației".
"Probabil că cea mai gravă problemă a sistemului de învățământ superior românesc, așa cum rezultă din datele colectate de noi, provine din mediul politic instabil, în cadrul căruia politicile privind învățământul superior se schimbă foarte des, la fel ca procedurile pentru asigurarea calității. Universitățile nu au un set coerent de reguli de urmat privind asigurarea calității educațieiși pentru alte activități, în general, ceea ce creează confuzie (deoarece este dificil de a te ține continuu la curent cu permanentele noi modificări legislative) și le împiedică să se angajeze în planificarea pe termen lung ."
"În plus, cadrul legal privind asigurarea calității educației (ACE) nu este deloc simplu de implementat. De exemplu, metodologia ARACIS pune accentul pe producerea documentelor confirmând respectarea procedurilor aplicabile, mai degrabă decât pe obținerea valorilor semnificative/ performante ale unor indicatori esențiali privind performanțele realizate curent în materie de predare și învățare. După cum a observat un intervievat: „Multe dintre lucrurile discutate de ARACIS sau la nivelul universităților cu privire la asigurarea calității educației (ACE) sunt goale de orice conținut. De exemplu, există puține aspecte în cadrul criteriilor ARACIS prin care să se verifice dacă predarea este adecvată și relevantă pentru fiecare departament. Există, de asemenea, puține asemenea aspecte privind modul de verificare a ceea ce se întâmplă de fapt în sala de clasă. Este foarte important să se verifice faptele și nu documentele conținând rapoarte.” (Decident, profesor universitar, Femeie, RS0802)>.
"Deși legislația are ca obiectiv declarat îmbunătățirea calității educației - inclusiv prin referire la numeroasele "standarde" și "proceduri" existente - este departe de a fi clar ceea ce ar trebui să se realizeze/ obțină, în mod practic și concret, privind rezultatele predării și învățării. Mai mult, întrucât universitățile dispun rareori de persoane cu un nivel adecvat de pregătire în domeniul asigurării calității (astfel încât să fie capabile să înțeleagă și să aplice limbajul tehnic al asigurării calității, începând de la nivel național), este dificil pentru universități să se identifice cu activitățile de asigurare a calității, așa cum sunt ele impuse de sus."
"Din datele colectate de noi mai rezultă și că, chiar dacă reglementările naționale ar fi fost perfect clare și coerente, ar fi fost posibil ca ele să nu fie aplicate ca atare, de către cei implicați, la bază. Mult mai semnificativ, datele noastre sugerează și faptul că membrii comunității universitare nu se simt deloc a fi “proprietari” ai propriilor sisteme de asigurare internă a calității. Pe de altă parte, întrucât există o relație cauză-efect directă între evaluările externe și supraviețuirea legală a universităților, respondenții interview-urilor noastre par să fi înțeles asigurarea internă a calității ca fiind o pregătire pentru inspecția externă, mai degrabă decât o oportunitate de reflecții/ decizii pentru îmbunătățirea internă a predării și învățării. "
Concluziile autorilor sunt următoarele:
Citate:
"Această discuție poate fi sintetizată afirmând că implementatorii locali ai ACE (cadre universitare individuale) nu văd în AICE un răspuns la nevoile și obiectivele lor instituționale, la modul în care ei înțeleg conceptul <calitatea educațíei> și modalitatea de-a o obțíne.Deși există unele excepții individuale, practic, AICE nu reușește să producă îmbunătățiri ale calității educației, declarate ca obiectiv al ACE. "
"Analiza cazului românesc a arătat că problemele din această țară au fost generate de procesul de elaborare a politicii ACE, atât la nivel macro (eșec de sus în jos) cât și la nivel micro (eșec de jos în sus). Într-adevăr, incoerența și ambiguitatea reglementărilor naționale - care nu sunt legate de procesele de predare și învățare în nici-un mod - determină actorii din universități să se simtă atât împovărați de ACE (impus de sus) cât și confuzi cu privire la modul în care ei ar trebui să implementeze și utilizeze activitățile ACE. Mai mult, am constatat că există unele discordanțe între informațiile colectate la nivel central (concentrate pe obiectivele creșterii responsabilității și calității educației) și cele obținute de la actorii din universități (care, în general, nu se consideră a fi “proprietari” ai sistemelor de AICE și nici nu văd scopul multiplelor proceduri de evaluare a universităților). Astfel, practic, actorii “din teren” resping practicile ACE ca fiind inutile și încălcând autonomia universitară. Acesta este motivul esențial pentru care ei aplică totuși aceste practici, dar în mod superficial/ formal, ca o formă de disidență pasivă. În concluzie, nu poate fi vorba de îmbunătățirea proceselor ACE în sistemul românesc de învățământ superior fără o implicare directă și fără sprijin din partea oamenilor pentru care au fost concepute și cărora le sunt efectiv destinate."
De remarcat că în lucrarea “Leviathanul de hărtie” : Modelul de stat pe care-l construim (Autor: Valentin Lazea – Economistul Sef al BNR). 2019
Valentin Lazea / „Leviathanul de hârtie”: Modelul de stat pe care-l construim – CursDeGuvernare.ro, (CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 96)
autorul definește astfel modelele și conceptele „Leviathan despotic”, „Leviathan înlănțuit” și „Leviathan de hârtie”:
1- Leviathanul despotic
„În acest caz, statul este atotputernic, iar societatea civilă este slabă. Tendințele spre autoritarism sau dictatură sunt evidente, dar ordinea și securitatea cetățeanului (supus) sunt garantate. În astfel de state nu există încredere, iar liantul comun este frica. Exemple sunt China, Rusia, Turcia din ultimii ani etc.”
2 – Leviathanul înlănțuit
„În cazul Leviathanului înlănțuit, atât statul, cât și societatea civilă sunt puternice. Nu numai că nu se află în relații antagonice, dar chiar se sprijină una pe alta în creșterea reciprocă a puterii. Acestea sunt societățile dezvoltate din vestul Europei (și, parțial, din SUA), care au înțeles că statul trebuie să fie suficient de puternic ca să protejeze și să faciliteze dezvoltarea indivizilor, iar societatea civilă trebuie să fie suficient de puternică pentru a nu permite vreun abuz al statului.”
3 – Leviathanul de hârtie
„Atunci când statul este deopotrivă despotic și ineficient, avem cea mai proastă combinație posibilă. România se află în această situație, alt exemplu concludent fiind Argentina. Leviathanul de hârtie reprezintă o combinație între Leviathanul despotic și cel absent, combinație generată, pe de o parte, de lipsa dorinței din partea elitelor de a avea o societate civilă activă (vezi eforturile de a menține în starea de agricultură de subzistență o mare parte a populației), iar pe de altă parte, de dorința menținerii unor relații clientelare, în care „clienții” să poată fi ușor controlați.”
4.4. (2016) Studiul „Asigurarea calității educației europene și poziția României în Spaţiul European al Învăţământului Superior (SEIS)”(European Quality Assurance in Education and Romania’s Position within the European Higher Education Area (EHEA) – 16 pag.) – autor prof.univ.dr.ing.Nicolae Drăgulănescu – disponibil în limbile română și engleză pe platformele electronice Academia.edu, ResearchGate.net, Contributors.ro unde are mii de cititori.
Studiul a fost prezentat și discutat în cadrul lucrărilor Conferinței anuale din 2016 a Societății Române pentru Asigurarea Calității (SRAC) din București. În urma discuțiilor, participanții au concluzionat că asigurarea calității educației conform OUG 75-2005 este doar un inutil, trist și penibil SIMULACRU!
4.5. (2019)Standardul român SR ISO 21001:2019 – Organizații educaționale. Sisteme de management pentru organizații educaționale. Cerințe și ghid de utilizare
4.6. (2022) DIAGRAMA – Abordarea integrată a calității educației în învățământul superior și preuniversitar (autor: Nicolae Dragulanescu) – transmisă Ministerului Educației, fără impact
5. Cine și ce câștigă, cine și ce pierde din acest amplu, dar îndelungat si nociv cerc vicios generator de regres ce ar fi putut deveni un benefic cerc virtuos generator de progres, pentru toate școlile și universitățile noastre dacă ignoranța, suficiența si aroganța autorilor, avizatorilor și aprobatorilor OUG 75-2005 nu ar fi prevalat de peste 18 ani??
5.1. ARACIS a fost acceptată membru național român în ENQA, EQAR, etc. cărora le achită periodic cotizații anuale și contravaloarea anumitor prestații… Dar cu ce folos,dacă avem în România, de 18 ani, atât de multe mituri, confuzii, erori, conflicte, contestații, etc. iar ENQA/ EQAR evită diplomatic anumite aspecte și probleme, chiar dacă unele au fost determinate de ESG și de absența Glosarului european cu termenii asigurării calității ?? Reacțiile echivalentelor ARACIS din Franța, Italia și Spania față de textul ESG ar fi trebuit să dea de gândit numerosului personal al ARACIS…Iar inexistența echivalentelor ARACIP în Europa ar fi trebuit să determine desființarea acestei costisitoare dar inutile organizații simulatoare (dar și generatoare de conflicte)…
5.2. Ministerul Educației și ARACIS (cu personalul lor) care au impus si impun propriile lor cerințe „ex-cathedra” tuturor universităților (aparent in numele interesului superior al Statului, in schimbul alocării finanțării bugetare, conform inadecvatului „model de guvernare bazat pe Leviathan” (adoptat aiurea la noi ca …. „model de asigurare a calității educației” !!!) Cum să satisfacă universitățile pretențiile ARACIS dacă ele, în litera si spiritul constituționalei autonomii universitare, nu vor/ pot / știu să acționeze in acest scop și sens?
Fiind departe de practicile democratice si ale realei asigurări a calității, pretențiile ARACIP și ARACIS față de școli și universități amintesc de textul art.1 al Regulamentului militar nr.1 (de dinainte de 1990) – „Ordinul sefului este lege pentru subordonat; de aceea el se execută întocmai și la timp, fără comentarii”…
Sutele de cerințe/ criterii/ „standarde” inventate din birouri (in mod autoritar si abuziv, fără consultarea celor obligați să le respecte) de personalul ARACIP / ARACIS ar fi putut defini un necesar și util model românesc al scolii/ universității de calitatedacă aceste cerințe/ criterii/ „standarde” ar fi fost nu impuse de sus în jos ci definite, negociate și consensualizate de aceste instituții cu reprezentanții tuturor partenerilor lor de interese…Dar in 18 ani de simulare a asigurării calității educației în școli/ universități și în relația lor cu Ministerul Educației nu a fost timp și pentru așa ceva dar, în schimb, au apărut și s-au dezvoltat numeroase incompatibilități și situații conflictuale (inclusiv conflicte de interese)toate fiind în defavoarea beneficiarilor educației, deci demonstrând de fapt non-calitatea..
In condițiile actualei inflații generalizate, serviciile prestate de ARACIS celor cca 90 universități publice si private existente în România se scumpesc (și ele!) – de la 01.03.2023 – „numai” de 2,6 ori,pe baza argumentelor reglementare invocate și anunțate public, dar post-factum, chiar de președintele instituției.
Noua „cifra de afaceri” anuală a ARACIS, după majorările preconizate, poate fi dedusă aproximativ utilizând valori medii ale numărului de evaluări și taxelor indicate in textul anunțului prezidențial : venit anual – 700 evaluari/ an x 70.000 euro/ evaluare univ. = 49.000.000 euro (=245 Mlei)
Este un „venit propriu” consistent al ARACIS din care se plătesc nu numai salariile (nemenționate) ale celor cca 80 angajați ai instituției (nu toți fiind profesori universitari plătiți cu 2000 euro/luna brut așa cum a menționat președintele ARACIS!) ci si costurile numeroaselor activități interne și externe în care ARACIS este angajată oficial de 18 ani, dar cu utilitate contestabilă și contestată, …
5.3.Universitățile noastre publice și private – cu personalul lor suprareglementat si împovărat de birocrație, interesat aparent doar de obținerea unor noi surse de finanțare, solicitat periodic de ARACIS nu numai să producă multe și costisitoare kilograme de documente doveditoare, chipurile, ale unor fapte aferente îndeplinirii cerintelor prestabilite de ARACIS dar si să achite ARACIS pentru serviciile sale nesolicitate și ineficiente, sume importante în schimbul altor documente atestând, chipurile, ”gradul de incredere” dovedit prin hârtii !!!!… Doar unii birocrați în vârstă mai consideră astăzi, în era tehnologiilor informaționale asistate de calculator, că orice document ar putea fi o dovadă a unui fapt (!!!!) intrucât ei știu acum, mult mai bine că „hârtia suportă orice” inclusiv minciuni, falsuri, înșelătorii, plastografii, etc.
Orice manager profesionist (sper să existe așa ceva și în universitățile noastre – așa cum am constatat personal că există în mai multe universități straine in care am predat !!) ar considera cheltuiala cu ARACIS ca fiind un „cost de ivestiție” pentru aprobarea căruia sunt necesare, în prealabil, evaluarea și analiza cost-beneficiu pentru a putea decide dacă acceptă costul investiției, dacă îl respinge sau dacă se va adresa altui prestator.
Dacă, de exemplu, beneficiul investiției este – acum, ca și în ultimii 18 ani – exclusiv obținerea finanțării publice a universității (în urma acreditării sale, după evaluarea unor documente atestând, chipurile, îndeplinirea celor cca 90 „standarde”/ cerințe stabilite tot de ARACIS) este clar căcei 70.000 euro (=350.000 lei), plătibili ARACIS la fiecare 5 ani, de fiecare universitate, reprezintă mult mai puțin decât valoarea finanțării bugetare obtenabile (de ordinul milioanelor de euro, în funcție de numărul studenților înscriși). Deci raportul cost/ beneficiu fiind mult subunitar, chiar neglijabil, „costul de investiție” poate fi acceptat….în fiecare cincinal !…
Dar, din păcate, toate celelalte aspecte ale serviciilor prestate de ARACIS sunt considerate de clienții/ beneficiarii lor, universitățile, a fi cu totul neglijabile! Asa se explică probabil faptul că – timp de 18 ani – nicio universitate nu a protestat oficial/ public față de multiplele probleme – științifice, tehnice, manageriale, metodologice și etice – creeate de simulacrul de asigurare a calității educației introdus (nu numai în învățământul superior ci și în cel preuniversitar) de OUG 75-2005, aprobată, culmea, ca atare, de Legea 87-2006…
Absolvenții universităților noastre care devin angajați în mediul de afaceri conștientizează rapid incredibilul simulacru și prăpastia existente în România între abordarea asigurării calității în mediul educațional și cea din mediul de afaceri …
Să ne mai intrebăm de ce tot mai mulți elevi și studenți români preferă să-și continue studiile în străinătate – mai ales că acum se obțin mult mai ușor bursele aferente iar, pentru tot mai mulți, costurile educației in străinătate nu mai reprezintă un obstacol ?
Prin uzurparea conceptului „asigurarea calității” (redus la noi, in educație, din păcate, la o simplă evaluare de formă și generând o incredibilă impostură), prin desconsiderarea cerințelor partenerilor de interese și a necesității îmbunătățirii continue a calității proceselor, produselor si serviciilor educaționale, în fiecare universitate…
In plus, chiar denumirile ARACIS și ARACIP nu reflectă realitatea scopului și funcționării lor căci ambele nu asigură calitatea (conform denumirii, nici separat și nici împreună, conform voinței, putinței și științei autorilor OUG 75-2005) – sau, așa cum spunea un precursor memorabil, nu „fac CA Calitatea să fie sigură”! – ci doar evaluează cantitatea și conținutul (cât mai multor) hârtii, conform unor principii, criterii și metode stabilite în secolul trecut (pe baza principiului birocratic încă valabil în anumite domenii „orice document este dovada unui fapt !!!”)…
Mult dorita calitate a educației a devenit astfel – prin pasivitate și acțiunea legii entropiei maxime – non-calitatea educației, asa cum semnalează aproape zilnic, de peste un deceniu, mass-media și social media dar și – periodic – chiar unii foști miniștri ai Educației.
Această gravă și regretabilă involuție se datorează exclusiv faptului că, la noi, s-a dorit ca „asigurarea calității educației” să devină un simplu instrument de marketing politic, prin ipocrizie, publicitate mincinoasă, uzurpare, mimetism și simulare.
Din toate aceste motive, abordarea OUG 75-2005 (L 86-2007) a fost – și, probabil, se va menține, chiar dacă, doar aparent, ea va fi abrogată – prin mai toate dispozițiile copiate din acestea dacă proiectele legilor educației nu vor fi modificate substanțial în scopul eliminării lor și, astfel, a simulacrului de asigurare a calității educației.
Acest simulacru costisitor și inutil este menit de fapt doar să manipuleze, să disimuleze situațiile reale și, mai ales, să transfere bani publici dintr-un cont în altul fără vreun beneficiu evident in privința calității organizațiilor furnizoare de educație și a proceselor/ produselor/ serviciilor educaționale…
Au de pierdut din această situație nu numai milioanele de tineri și cadre didactice implicate în simulacrele din școli și universități dar și angajatorii și ansamblul societății românesti în cadrul căreia toate actualele contra-performanțe ale educației se vor agrava și mai mult… Va avea de suferit și bugetul alocat educației din care o bună parte se va irosi continuu in favoarea simulacrelor și a unor simulanți…
Cui prodest?
In cazul unei previzibile mențineri a absenței voinței politice a decidenților de-a implementa, în școli și universități, reala asigurare a calității educației (conform standardelor/ practicilor internaționale și recomandărilor miniștrilor educației din UE, inclusiv ciclurile virtuoase PDCA, ISO 9000 și ISO 21001, modelele de excelență, etc.), o soluție paleativă ar fi ca ARACIP să fie desființată iar ARACIS să revină la vechea denumire CNEAA (Consiliul pentru evaluare si acreditare academică), eliminând complet – din reglementări și statut – orice referire la „asigurarea calității educației” – un concept exotic, menit doar să impresioneze decidenții (desigur, și ei ignoranți in domeniu !) care aprobă periodic finanțările bugetare pentru școli și universități, doar ca urmare a unei acreditări formale, pe baza unor hârtii care „suportă orice”…
x x x
Bibliografie
Studiul „Asigurarea calității educației europene și poziția României în Spaţiul European al Învăţământului Superior (SEIS)” – autor: prof.univ.dr.ing.Nicolae Drăgulănescu (16 pagini)Asigurarea calității educației europene și poziția României în Spaţiul European al Învăţământului Superior (SEIS) | Contributors
Nu cred ca am castigat ceva, dar am pierdut totul!
Am fost student in anii ’90 la facultatea de Electronica si Telecomunicatii. Pot sa compar cu ce am vazut la copii mei acum in Belgia si Olanda. Ce pot sa spun, nu stiu ce ati gandit acolo prin anii ’90 dar nu cred ca ati avea o nota de trecere. Nu vreau sa analizez cum a fost, asta este acum.
Am inteles ca asa au fost timpurile de atunci. Cred ca profesorii in primul rand nu au stiut sau vrut sa organizeze ca lumea procesul. Ei au uitat sau nu au stiut care a fost scopul lor in acea facultate (ii pot numara pe degete pe acei care au facut ce trebuie). Nici macar nu e vorba ca nu aveau ce le trebuie, aveau, dar erau un pic pierduti cu gandurile in anii ’90.
in anii ’90, deja se incepuse demantelarea!
comparati specialistii formati inainte de ’90 cu cei de acum………. (mai ales la nivelul doctoratelor, dar nu numai)
Este posibil sa ne fi intalnit prin FET candva. Nu putem compara FET din anii 90 cu universitatile franceze de astazi! Si chiar de ieri… Le cunosc si eu prea bine desi nu m-am expatriat in Franta… Dar in Romania, cei care decid cum sa fie organizate si sa functioneze universitatile romanesti au fost si au ramas „comandantii” din Parlament, Guvern, Ministerul Educatiei, Rectorate, Decanate, etc la care s-a adaugat in 2005.ARACIS-ul birocratic, ineficient deci inutil….Pentru toti acestia pana in 1990 (si pentru unii dintre ei chiar pana astazi) nu conta absolut deloc ce isi doresc studentii, acel „ce trebuie” amintit de dvs fiind stabilit prin documente de partid si de stat (inclusiv legislatie)…In consecinta, la noi SATISFACTIA BENEFICIARILOR DIRECTI SI INDIRECTI ai educatiei a inceput sa fie evaluata si luata in consideratie (de multe ori formal) abia de cam un deceniu, mai mult datorita presiunii societatii civile….In Franta conteaza in primul rand satisfactia studentilor, colegilor, colaboratorilor, angajatorilor, etc – in definirea CALITATII EDUCATIEI… La noi aceasta satisfactie (ca masura a calitatii) a ramas – ca odinioara – doar legalitatea si conformitatea cu cerintele stabilite de Stat (justificata prin faptul ca tot invatamantul public ar fi gratuit si ca rezultatul evaluarii conformitatii determina alocarea finantarii publice)… Va sfatuiesc sa recititi aceasta contributie a mea… Fiindca v-ati stabilit in Franta cum explicati faptul ca acolo s-au stabilit cam de 10 ori mai putin conationali de-ai nostri fata de Italia si Spania (separat)???…. Pentru detalii vizitati grupul FB Ligue francophone de Roumanie…
Pt cei tineri, sa se gandesca foarte bine daca doresc sa dea nastere unor copiii care de la varste fragede vor fi catalogati dupa norme ISO …. etc,etc, ca niste suruburi.
de ce, de ce, de ce ?….iata de ce : profesorii erau in 89 bolsevici, l au votat pe iliescu pentru ca se temeau de viitor (cum altfel ar fi putut fi cineva ce repeta in amfiteatre aceleasi cursuri obosite de zeci de ani?) aidoma imgb istilor, minerilor sau fetelor de la apaca carora le placeau petrica si trandafirii fsn isti. emil constantinescu, ce ironie, omul care ar fi trebuit sa asigure despartirea de trecut (eu personal n am dat doi bani pe acel egolatru, habar n am care au fost „jocurile” ce l au propulsat candidat prezidential) a infundat definitiv romania. acum asistam la restauratia totala : militienii, apevistii, juzii, securistii (instrumentele docile si imbecile ale oricarui totalitarism) sint din nou in frunte. ain t it funny?
„…o soluție paleativă ar fi ca ARACIP să fie desființată iar ARACIS să revină la vechea denumire CNEAA (Consiliul pentru evaluare si acreditare academică), eliminând complet – din reglementări și statut – orice referire la „asigurarea calității educației” – un concept exotic, menit doar să impresioneze decidenții (desigur, și ei ignoranți in domeniu !) care aprobă periodic finanțările bugetare pentru școli și universități…” – ceea ce precizati aici este solutia optima la acest moment si ar trebui aplicata imediat!
Cateva observatii:
„…asigurarea calității educației nu este o cerință obligatorie, prealabilă admiterii României în UE, întrucât nu a făcut și nu face parte din Acquis-ul comunitar.” – intr-u totul adevarat! De aceea sunt extrem de suspicios in ceea ce priveste grupul sustinatorilor acestei nenorociri numita OUG 75-2005! Mint cu nerusinare! Sa fie oare ceva interese financiare la mijloc sau ce altceva? Printre promotorii de ieri si de azi se afla si personaje care sustin aceasta imbecilitate din convingere( asta denota nivelul lor de cunoastere, intelegere si inteligenta)!
Parintii ISO isi au originile in USA, provin din mediul academic si nu se numara printre cei din mediul academic american cu realizari remarcabile. Nu contest ca poate acest sistem de „asigurarea calității” a adus beneficii reale in anume componente si zone din mediul economic, dar nu exista nicio dovada ca acest sistem a adus vreun beneficiu universitatilor care l-au aplicat, ca au adus vreun beneficiu in cea ce priveste cunoasterea stiintifica si dezvoltarea in planul realizarilor stiintifice. De remarcat ca peste jumatate dintre universitatile de top din USA( ma refer la cele din USA situate in mod frecvent in primele 500 in ARWU – ShanghaiRanking) nu au si nu au avut implementat vreodata un sistem de asigurare a calitatii.
Marile universitati europene( si nu putine) au refuzat sa aiba de-a face cu asa ceva! Dupa reuniunea de la Berlin din 2003, ministrii educatiei participanti au incercat sa initieze planuri prin care, in tarile respective, universitatile sa implementeze sisteme de asigurare a calitatii. Unele universitati nici macar nu au vrut sa puna in discutie asa ceva, altele, mai ales din Franta si Polonia, au reactionat vehement, spunand ca ele furnizeaza educatie si cunoastere la nivel inalt de sute de ani si nu trebuie sa vina niste contopisti nesemnificativi care sa-i invete cum trebuie sa fie realizata performanta intr-o universitate. Marea majoritate a universitatilor care au aquiesat la acest sistem ( atat din USA, cat si din alte zone) sunt universitati de cel mult mana a doua, care, prin acest sistem pur birocratic, au incercat sa arate ca au insemnatate mai mare decat in realitate – adica au inteles ca toata aceasta poveste e o cacealma care poate deforma in mod mincinos realitatea in beneficiul lor, al celor mediocri!
Am prezentat in contributie cum se calculeaza „cifrele de afaceri” ale ARACIP si ARACIS, chipurile agentii „independente”, cu multe zeci de angajati si sute de colaboratori platiti (bine) indirect din fonduri publice, pentru a pretinde si verifica zeci de kilograme de hartii fiecarei scoli si universitati, conform carora totul ar fi ok si s-ar justifica alocarea integrala a finantarii bugetare… Principiul „Follow the money” se poate aplica si in investigarea acestei aberante situatii a simulacrului de asigurare a calitatii educatiei introdus prin diletanta OUG 75-2005, aprobata de Parlament si promulgata de un Presedinte, la fel de ignoranti in materie de asigurarea calitatii ca si autorii OUG, cu toate gravele ei deficiente si efecte atat de nocive… In SUA nu a fost nevoie de sistem de asigurare a calitatii in educatie intrucat singurul criteriu pentru care se acorda finantarea publica (la nivel federal sau statal) universitatilor este „rata angajabilitatii absolventilor” (in Franta acest criteriu a fost uneori dublat de „marimea salariilor oferite absolventilor in primul an de angajare”)…In consecinta, in functie de pozitia fiecarei universitati in topul national al „ratei angajabilitatii absolventilor”, aceasta isi stabileste valoarea taxelor de studii…. In plus, in SUA nu exista diferentierea romaneasca a universitatilor publice si private; mai mult li se recunoaste public dreptul acestora la obtinerea de venituri din surse variate (inclusiv prestarea de servicii catre terti, inchirierea de spatii/ terenuri/ echipamente, etc.) iar evaluarile externe (federale / statale) sunt legitime si legale doar daca privesc utilizarea fondurilor publice alocate! TOATE ACESTEA SUNT IGNORATE SAU RESPINSE LA NOI!!! Oare de ce? In ceea ce priveste standardele ISO, acestea sunt elaborate prin proceduri (riguroase si eficiente) de negociere si consensualizare pe plan mondial a reprezentantilor statelor membre (de regula experti in domeniile abordate)…Toate standardele ISO sunt voluntare (facultative) dar pot deveni obligatorii prin decizii nationale sau locale/ contractuale. In general, ele sunt traduse in toate limbile statelor membre (prin grija organismelor nationale de standardizare), eventual cu Note nationale, introducand anumite detalii, completari sau limitari specifice pe plan national. Toate fiind de asemenea voluntare…A respinge in bloc orice standard, fara a-l cunoaste si a putea emite o argumentatie logica si coerenta, dar cu justificari pseudo-stiintifice generalizatoare. privind specificitatea unui domeniu sau asa-zisa limitare a creativitatii si inovativitatii (ca in Romania) se numeste PREJUDECTA si nu are ce cauta in legislatie si reglementari la nivel national…
La comentariul acesta credeti cumva ca daca nu atasati titlurile nu ar fi stiut cititorii ca sinteti fix autorul articolului ?! Nu va puteti dezlipi de titlurile astea , asa-i ? Le aveti trecute si pe cartea de identitate si pe piatra funerara ? N-am intilnit inca un om care sa treaca in dreptul numelui sau titlul de ,,taran ” ; desi zilnic consum din rodul trudei unora ca acestia . Pentru circotasi adaug ; locuiesc intr-o zona in care am alternativa la supermarketuri . Asa se face ca achizitionez mincarea direct de la producator .
Scuzați, vă deranjează titlul academic?! Aveți idee cu ce eforturi și ce resurse intelectuale sunt consumate pentru a obține un titlu academic de care să fii cu adevărat mândru?!
„Taran” (probabil „țăran”) nu este un titlu, este o stare de fapt, dobândită prin naștere! Și nu este o rușine! Sunt mulți, foarte mulți intelectuali născuți „țărani” și, sunt sigur, nu le este rușine de acest aspect al ființei lor!
Mai rămâne să strigați vehement și cu mânie proletară: „huooo, intelectualule”. Iată un articol pe gustul dvs: https://www.cugetliber.ro/stiri-comentarii-huoooo-intelectualule-68274 .
Cinste dlui prof. dr. dr (nu este o greșeală ) N. Drăgulănescu, pentru anvergura profesională în domeniul calității.
Cunoașteți cine a fost JM Juran?? – Una dintre cele mai mari personalități din domeniul calității la nivel mondial! După f mulți specialiști – cea mai mare. JM Juran – un american de origine română (Brăila) .
Prof. N Drăgulănescu este printre f puținii români cu care Juran a corespondat în ultimii ani din viață pe domeniul calității…
Poate că atunci când achiziționați „mincarea” de la „tarani” (producator) vă resetați propriile bariere intelectuale.
Cu tot respectul, pentru adevărații „țărani”!
Conf. dr. ..
@Conf. dr. – „vă deranjează titlul academic?!”
Titlul academic nu face parte din identitatea persoanei. Chiar dacă @Adrian Popescu nu poate explica de ce e greșită promovarea titlului academic pe post de identitate a persoanei, vă asigur că e greșită.
România e țara formelor fără fond, asta ar fi baza explicației. Calitatea ideilor unei persoane nu are legătură cu titlurile pe care le posedă.
In opinia mea un om se identifica cu numele de botez care are o importanta transcedentala , sacra si cu numele social ( de familie ) care are o valoare strict lumeasca , administrativa . Nu consider gresita alaturarea ( promovare e un termen din marketing ) titlului academic celor doua nume pomenite mai sus . Dar nu pot sa nu observ folosirea lor ( a titlurilor ) fara modestie , de exemplu .
@ Conf. dr.
Nu ma deranjeaza titlurile academice . Afisarea lor ostentativa spune cite ceva despre persoana care le foloseste astfel .
Obtinerea unui titlu academic , din ceea ce cunosc eu , a fost posibila consumind bani publici . Adica taxe si impozite inclusiv de la tarani ( luate cu japca legala din rodul trudei lor ) . Poporul roman v-a pus la dispozitie resurse multe pentru a fi ceea ce sinteti in titluri . Dumneavoastra ce ati dat poporului roman in schimb ? . Tare as vrea sa stiu cite persoane din tara asta au obtinut titlurile academice uitlizind resurse financiare proprii . In opinia mea o persoana care a dobindit titluri academice trebuie sa se puna cu tot cu aceste titluri in slujba celor multi si nu sa le foloseasca pentru parvenire si pentru folos propriu . Din constatarile mele cei care se simt ,,grei ” de astfel de titluri au reusit sa se puna numai si numai in slujba guvernantilor tilhari si mincinosi ; nicidecum a cetatenilor de rind .
Nu folosesc diacritice pentru ca tastatura nu imi permite si din comoditate . Fara sa fiu malitios indraznesc sa va intreb ; in momentele cind va intilniti cu colegi din tari straine va reuseste intotdeauna acordul in exprimare in limba straina pe care o folositi ?! Eu stiu ca nu . Dar va bucurati pe deplin de faptul ca reusiti sa va intelegeti cu interlocutorul dumneavoastra . De aceea imi permit si eu comoditatea de a scrie fara diacritice ; pentru ca imi este suficient sa ma fac inteles . De regula cu oamenii de rind . Cu academicienii mai greu ….
Pentru mine ,,taran” este un titlu . El imi da sa maninc intr-un schimb util . Dumneavoastra nu . In plus , de la tarani am invatat morala crestina . De la educatorii , profesorii si academicienii cu care am intrat in contact nu . Probabil si pentru faptul ca acestora din urma le ( cam ) lipseste smerenia . Daca termenul va este necunoscut am sa folosesc unul laic ; modestie .
Nu am strigat niciodata ,, „huooo, intelectualule” . Nu as face cinste astfel taranilor care mi-au marcat existenta .
Nu stiu cine a fost JM Juran . Sint sigur ca nu este o persoana mai importanta decit Iisus Hristos .
Un ultim detaliu ; pe toata ,,plat-forma” asta gasesc cu mare greutate comentatori care se semneaza cu numele real . Majoritatea se ascund dupa pseudonime sau …..tiluri academice . Dumneavoastra va este rusine cu numele de botez , cu cel social sau cu ambele ?
Recunosc că am citit (cu stupefacție!) cam tarziu reacția dvs. (destul de… vehementă)! Sigur, nu intenționez să intru în polemică pe subiectele – total diferite de cele dezbătute/arătate și explicate de prof. Drăgulănescu în articolul amplu. Subliniez: subiectele din articol – reluate și detaliate mai sus, sunt mult mai importante decât reacțiile emoționale, ale oricărei persoane!
Nu ne ascudem după pseudonime și nici după titluri -tocmai, este mult mai important ce exprimi în relație cu subiectul discutat și mai puțin expunerea persoanei.
Sau, poate este vorba de ”insistența”, prezentă în vremurile noastre, prin care cei care au de spus ceva sunt marginalizați/ignorați și evitați sistematic pentru că, bineînțeles, „știm noi f bine ce avem de făcut” (atunci când ajungem pe o funcție – politică – de regulă!) Când funcția este confundată cu expertiza și competența…. O fi vreo moștenire venită din urmă , mai jos de *90?
Referitor la reacția dvs, fără legătură cu subiectele din articol: Nu cred că este cazul să facem confuzii grosoloane între înțelepciunea ancestrală a țăranului român (adevărat) și profesorul universitar (de exemplu) care și-a realizat propria construcție intelectuală într-o viață… Vă asigur ( cu toată răspunderea) că vin dintr-o familie de țărani, am trăit la țară, am „gustat” din plin din epoca de tristă amintire _realmente chiar așa a fost! Am muncit din greu cu resurse proprii să onorez titlul pe care absolut întâmplător l-am menționat azi! Am toată recunoștința și un respect deosebit pentru țăranii adevărați (extrem de puțini azi!) Și știu bine despre ce vorbesc! Apreciez că reacția dvs este „pe lângă ” subiect și nu are legătură cu afișarea titlului academic.
Sau, domnia voastră, când mergeți la medic îi spuneți ce faceți dl Adrian??!! Sau la preot: Bunăziua Dl Adrian? Nu cumva utilizați exact titlul dobândit??!
Referitor la subiectele dezbătute (din păcate puțin dezbătute..): Am văzut unele comparații cu sistemul existent înainte de 90. Greșit, în opinia mea întrucât situațiile nu mai pot fi comaparate sub nicio formă. Presiunea schimbărilor tehnologice este extrem de puternică în prezent și doar sistemele educaționale stabile, flexibile și care investesc permanent în calitate pot rezista. Nu se poate obține calitate fără investiții serioase și materiale dar, mai ales umane.
Ceea ce subliniază prof . Drăgulănescu, și subscriu, este faptul că stabilitatea, flexibilitatea și creșterea capacității de adaptare a unei organizații educaționale se poate face doar prin implementarea reală a unui QMS. Mai ales pornind de jos în sus : printr-o planificare strategică reală, prin viziune inspirată și prin misiune corelată cu realitățile organizației și ale mediului în care aceasta evoluează. Sigur, pare „un limbaj de lemn” din cărți, dar în prezent, unul dintre efectele devastatoare ale asigurării calității în sistemul educațional românesc este exact creșterea vertiginoasă a diferențelor dintre școlile din urban față de cele din rural. Aproape că cele din rural au dispărut din perspectiva performanței. Cu f mici excepții (vezi școala de la Giugud, AB).. În învățământul superior, aceste diferențe se manifestă între sistemul finanțat de stat și cel (nefinațat ) particular! Evident, cu toate consecințele de rigoare! Adoptarea principiilor specifice domeniului calității, a modelelor de excelență etc era una dintre soluțiile rapide de a reveni pe o traiectorie ascendentă în cursa pentru educație… Suntem pe punctul de a o pierde! De ce? Simplu! Din cauza unui management deficitar la toate nivelurile societății ! Nu mai vorbim de managementul calității! Niciuna dintre cele două agenții dedicate (ARACIS și ARACIP) nu este certificată ISO 9001 (performanță) sau să „atace vreun Model de Excelență” ! Nici gând! Iată de ce semnalele de alarmă din articol sunt extrem de importante!
Nu am intenția să jignesc pe cineva – îmi cer scuze anticipat! Dar, repet sunt mult mai importante opiniile despre subiectele mențioante în articol1
Bun, ati facut o radiografie a ceea ce avem acum in invatamantul universitar. Dar dincolo de toate aceste cerinte de calitate ce vom face cu autonomia universitara care poate sa le accepte doar formal dar realitatea este alta in numele acestei autonomii. Multe univ.de stat si private si au croit o imagine cat mai perfecta si atractiva, dar analizate la detaliu ofera o calitate tot mai discutabila. Exista multe aspecte de pus in ecuatie: neccesarul de facultati in tandem cu piata muncii, selectarea resurselor umane din inv.sup si relatia cu studentii, masteranzii, doctoranzii, numarul de discipline si nivelul de prractica, cercetare teoretica si aplicata in toate univ., relatia facultati si firme private ca acoperire locuri de munca si salarii decente, etc.
Fostul ministru Daniel Funeriu a scris clar si la obiect ce inseamna, astazi ca si ieri, din pacate, autonomia universitara in Romania: „”În concluzie: termenul constituțional generos de „autonomie universitară” în loc să fie aplicat cu bună-credință este pervertit în funcție de interesele fiecăruia:
–universitățile de stat spun obsesiv că „autonomie universitară” înseamnă „fac ce vreau eu pe banii statului”.
–universitățile private spun că „autonomie universitară” înseamnă „dau diplome, care poartă ștampila statului român, fără număr și în condiții de calitate dubioase”, iar
–statul, incapabil, se preface că finanțează și că reglementează.
Dacă, în loc să avem oameni care pălăvrăgesc despre „autonomie universitară” în funcție de interese cu geometrie variabilă, am avea oameni cu lecturi fundamentale în domeniu, discuția despre autonomie universitară ar fi despre alegerea rolului statului între a fi un stat-reglementator sau un stat-evaluator.”” Cunoscand personal ce inseamna autonomia universitara in SUA, Franta si Coreea de sud, comparativ cu ceea ce ea este in Romania, consider in primul rand ca ar trebui sa dispara la noi ipocrizia declararii constitutionale a gratuitatii invatamantului public de toate gradele (care de fapt legitimeaza ARACIP si ARACIS sa inspecteze toate documentele administrative, sub pretextul simulacrului de asigurare a calitatii dar si ignorand toate cerintele beneficiarilor directi si indirecti ai educatiei). Ca si faptul ca Statul nu poate fi simultan reglementator si evaluator, datorita evidentului conflict de interese (de care putin le pasa decidentilor nostri)…. Apoi ar trebui sa se cunoasca public (prin Rapoarte anuale transparente) si sa se recunoasca oficial toate sursele alternative de finantare de care dispun universitatile (taxe, prestari de servicii, inchirieri de spatii/ echipamente din patrimoniu, sponsorizari, donatii, mosteniri, etc.) cu utilizarile lor… Interventia Statului in universitati ar trebui sa se limiteze doar la valoarea si utilizarea fondurilor publice alocate, etc. In rest, o universitate ar trebui sa fie gestionata financiar/ economic/ administrativ numai de manageri profesionisti (nu de „savanti de renume mondial” carora le este rezervata exclusiv gestionarea stiintifica si pedagogica!!) aplicand stiinta si arta Managementului, in functie numai de cerintele beneficiarilor directi (mai ales studentii si absolventii) si indirecti (mai ales angajatorii), de legitatile cererii si ofertei pe piata libera si de legislatia aplicabila… Diferentele inca substantiale existente la noi intre universitatile de stat si cele private ar trebui sa se reduca treptat pana la disparitie… In fine, ar trebui sa se accepte ca prestanta si renumele unei universitati se construiesc si dezvolta in timp – cu inspiratie si „transpiratie” – mai ales prin prestanta si renumele profesorilor, calitatea absolventilor, renumele angajatorilor acestora, cantitatea si calitatea parteneriatelor interne si externe stabilite, etc. Si depind mult mai putin (uneori chiar deloc) de publicitate, patrimoniu/ dotari, salariile/ pensiile angajatilor, numarul si calitatea detinatorilor titlului de „Doctor honoris causa”, etc. Mai avem mult pana acolo atat timp cat la noi sunt atat de dificile negocierile, identificarea si eliminarea cerintelor ilegitime, consensualizarile, actiunile proactiva corelate cu declaratiile si promisiunile politicianiste, etc.
Intr-u totul de acord cu cele scrise in comentariu, domnule profesor! Acest comentariu ar trebui sa fie citit de „n” ori de catre trepadusii care „managerizeaza” astazi problemele invatamantului universitar romanesc: ministru al educatiei si secretari de stat inv univ, dir general Paunica(eternul Paunica ce deseori confunda universitatile cu intreprinderile socialiste de pe timpul lui Ceausescu), rectori de universitati care comit fel si fel de gogomanii in calitate de manageri, aplicand deseori reguli care miros a incompetenta, amatorism si(sau) coruptie, personaje implicate in procesul de legiferare relativ la invatamant.
Nu am reusit sa ma exprim clar in comentariul precedent si cred ca unele afirmatii ale mele au fost gresit intelese.
1. Aplicarea QMS in Romania conform OUG 75-2005, interpretata si rasinterpretata, completata si rascompletata de fel si fel de neaveniti, de fel si fel de personaje cu interese personale sau de grup, trebuie sa inceteze! Este o mare gogomanie! Asta nu inseamna cu universitatile romanesti nu trebuie sa implementeze sisteme de management al calitatii, dar exact in sensul celor precizate in toate contributiile precizate aici, in articol si in comentarii, de catre domnul prof Dragulanescu. Altfel, totul este o caricatura, care nu face nimic altceva decat sa acopere nonvaloarea prin hartii inutile, si care, mai mult, reuseste sa produca disconfort psihic si enervare celor care sunt dedicati muncii lor de cercetare serioasa si autentica( inca avem astfel de oameni in universitati si nu putini) prin obligarea acestora la munci birocratice inutile.
2. Universitatile de prestigiu despre care scriam in comentariul precedent au de foarte multi ani proceduri serioase si performante in a se autoevalua si refuzul lor in a implementa un QMS, ca dorinta venita din partea politicului, a avut motive justificate. In tarile respective autonomia universitara este ceea ce trebuie sa fie si le-a fost teama ca nu cumva activitatea sa le fie perturbata sau sa existe imixtiuni nepotrivite. Eu stiu ce a fost la Univ Wroclaw(Breslau), universitate in care a predat cativa ani Hermann Minkowski si multe alte nume renumite au trecut pe acolo. Mi-au povestit si despre reactia Univ Krakow, Univ Elblag(din Polonia).
Am prieteni sau colaboratori in univ din Franta, USA, Arabia Saudita si Oman, Algeria si Tunisia, deci cam stiu cum se pune problema.
Cei valorosi( cu un prestigiu de necontestat, castigat in unele cazuri de-a lungul catorva sute bune de ani) nu au interesul de a implementa un QMS.
Problema apare cand universitatile lipsite de valoare sau partial lipsite de valoare incearca sa-si acopere lipsurile prin implementarea unui QMS, eventual chiar aiurea aplicat(doar de forma, in sens total birocratic, ca la noi). Exista Universities Rankings care claseaza universitati dupa criterii aiuristice: punctaj bun daca au implementat QMS, numar de studenti, suprafetele cladirilor din proprietatea univ si alte bazaconii…aici s-au repezit multe univ din Romania sa fie clasificate.
Eu optez pentru ARWU(Shanghai Ranking). Au criterii extrem de obiective: Premii Nobel(Profesori sau absolventi), Medalii Fields, Articole publicate in Web of Science, Science Citation Index Expanded.
Am omis sa vorbesc despre evaluarea integrarii pe piata muncii a absolventilor univ romanesti….nu se vrea a se face o evaluare serioasa….ceea ce cere aracis e o chestie care de obicei se falsifica.
De ce nu se scrie in Legea Educatiei ca orice angajator de pe teritoriul Romaniei sa notifice autoritatile( o anume autoritate, ARACIS de exemplu sau Min Ed sau Min Muncii) asupra studiilor angajatilor cu studii superioare?
Mii de scuze pentru graba cu care am scris acest comentariu!
Multumesc pentru comentariile dvs pertinente si necesare, deci utile… Cateva completari si actualizari se impun totusi:
1.QMS (Quality Management System, SMC – Sistem de management al calitatii – pentru cunoscatori) este absolut necesar pentru a obtine CALITATEA mult dorita! Fara QMS/ SMC sintagma „asigurarea calitatii” este doar o noua-veche „forma fara fond”, o lozinca sau, mai rau, un instrument de marketing politic prin care decidentii si zelosii utilizatori se fac ca fac ceva bun si util care, de fapt, nu exista!
2.In Romania au fost mai multe tentative de-a implementa si chiar de-a certifica un SMC de unele universitati dar, in fata dispretului manifestat public si repetat de unii „experti” din ARACIS si ARACIP fata de standardele familiei ISO 9000, acestea au renuntat la SMC…Inclusiv universitatea mea! Avand in vedere ca autorii OUG 75-2005 se declara a fi si prestigiosi „oameni de stiinta” / „cercetatori stiintifici” sunt surprinzatoare atat decizia lor de-a respinge a priori tot ceea ce s-a consensualizat pe plan mondial privind managementul / asigurarea calitatii cat si decizia lor de-a considera „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” ca fiind un model original romanesc al asigurarii calitatii educatiei… Si acesta fapta poate fi considerata un plagiat, dar avand oarecare circumstante atenuante daca avem in vedere ulterioara lor reconsiderare a utilitatii/ eficacitatii acestuia si propunerea inlocuirii sale cu altceva („descoperire” publicata insa doar in limba engleza, intr-o publicatie de uz extern, deci fara impact asupra decidentilor nostri).
3.Chiar daca, pe plan mondial, multe universitati de prestigiu nu au implementat (cu sau fara certificare) un SMC se datoreaza traditiilor lor indelungate de-a evalua regulat si credibil SATISFACTIA tuturor beneficiarilor lor. Aceasta este referentialul in raport cu care ar trebui sa se faca si la noi evaluarile, dar OUG 75-2005 a impus ca referential trist celebrele „standarde”, de fapt cerinte ale Statului, stabilite unilateral din birouri si fara implicarea partenerilor de interese (mai ales beneficiarii – carora li se impune sa le respecte).
4.Este adevarat ca exista, nu numai la noi, si organizatii (publice sau chiar private) care au implementat si certificat doar de forma, deci fara efecte vizibile, standardele ISO 9001 (ISO 14.001, ISO 27.001 si altele) doar pentru a face impresie concurentilor / finantatorilor sau a cheltui niste bani care le prisosesc…Prin sistemul de acreditare a organismelor de certificare este insa posibil sa se rezolve asemenea situatii atunci cand apar.
5.Sa nu uitam ca in SUA singurul criteriu de evaluare de catre autoritatile publice la nivel federal/ statal a universitatilor (in vederea justificarii finantarilor acordate) este „rata de angajabilitate” a absolventilor… Dar in Romania acest indicator a fost avut in vedere doar tardiv si doar cu o pondere neglijabila (fata de multi alti indicatori in Topul universitatilor romanesti) pentru ca, pana la urma, sa fie eliminat complet, in urma protestelor si proceselor unor universitati care, probabil, nu aveau cu ce se lauda!
6.Sa nu uitam ca in SUA functioneza de peste 50 de ani Premiul national Malcolm Baldridge acordat – exclusiv pentru EXCELENTA (ca depasire a cerintelor clientulul) – si universitatilor si chiar scolilor….In Europa avem Premiul pentru calitate /excelenta acordat de EFQM, de cca 30 de ani, si universitatlor/ scolilor nu numai europene….Din pacate in Romania a existat in 30 de ani doar o singura tentativa de-a obtine acest Premiu dar, din pacate, nereusita din start (culmea, din motive juridice!)… Iar Premiul Roman pentru Calitate/ Excelenta J.M.Juran (PRC-JMJ) – conceput si infiintat de mine in 1999 – care a functionat 8 ani (cu 32 finalisti premiati) a fost trecut „in adormire” datorita intereselor si orgoliilor unora dintre cei implicati in functionarea fundatiei omonime…Iar beneficiarul sloganului „Romania lucrului bine facut” s-a dovedit a fi total dezinteresat de acest PRC-JMJ care va trebui, astfel, sa mai astepte pana la reinviere…
7.Am cunoscut si analizat comparativ, periodic, mai toate topurile universitare internationale, cu criteriile si indicatorii lor – constatand ca mai toate sunt departe de relitatile romanesti, ceea ce explica pozitiile modeste ale celor 93 universitati din Romania in aceste topuri…Dar si pseudo-necesitatea unui „Meta-ranking” national bazat pe criterii si indicatori made in Romania, deci mai usor de satisfacut…
8.Va multumesc pentru observatia dvs esentiala privind evaluarea integrarii absolventilor in piata fortei de munca….Birocratii ministeriali si universitari sustin ca nu pot obliga nici absolventii si nici angajatorii sa declare beneficiarii contractelor de angajare… De prea multe drepturi si libertati acordate oricui dupa 1990 este posibil ca aceste argumente juridice sa fie reale… Dar legislatia contraproductiva poate fi oricand amendata daca exista necesitatea obiectiva si interesul NATIONAL aferente,,,
Ce universitati si scoli straine care au implementat QMS/ SMC cunoasteti? Va mai astept aici!
Informatiile pe care le am in legatura cu universitati din strainatate care au implementat QMS sunt obtinute in perioada 2010-2017 din discutii cu profesori(unii de origine romana) pe care-i cunosc de la diferite universitati de pe mapamond( incercand sa aflu ce fac ei, in raport cu ceea ce se intampla in Romania din acest punct de vedere). Deci informatiile nu sunt oficiale! Incerc sa fac o lista:
– In Europa:
– Politehnica din Milano. Cel care mi-a dat informatia e de la Tor Vergata si mi-a spus ca mai sunt cateva universitati din Italia care au QMS, dar sunt de mult mai mica anvergura. Tot el mi-a spus ca exista si universitati elvetiene care au QMS, neprecizand nume.
– Universitatea Marburg si Univ Dresda, conform informatiilor primite de la un coleg de la Univ Elblag
– In USA:
– Georgia Institute of Technology, Saint Louis University. Informatiile le am de la cineva de la University of Alabama, care mi-a spus ca mai sunt universitati prin statele din sud care au QMS, dar nu stie care sunt acestea.
– King Saud University of Ryiad, King Abdulaziz University of Jeddah – universitati din Arabia Saudita care au crescut semnificativ in top ARWU din 2010. De exemplu King Abdulaziz University of Jeddah a fost clasata pe locul 20 in lume in clasamentul ARWU pe matematica din 2014 si se mentine la matematica in primele 100 pana in 2022 inclusiv. Informatiile privind existenta unui QMS le am de la un coleg de la Jeddah impreuna cu care am scris un articol. Am putea spune ca aici, la aceste universitati saudite, QMS a dat rezultate foarte bune( asta e interpretarea mea).
– India: Institute of Technology & Science of Ghaziabad, Mangalayatan University in Aligarh, Amity University of Jaipur , Jain University(Bangalore). Informatia o am de la un indian de la SQUniversity of Oman. Tot de la el stiu ca universitati din Nigeria au implementat QMS.
Am sa incerc sa fiu scurt ; pentru institutiile bugetare ,, autonomie ” inseamna sa fie utile comunitatii pe care o servesc folosind strict resursele pe care fiecare institutie e capabila sa le colecteze fara sa primeasca sume de bani de la alte bugete publice . Nu e statuat ce am spus eu undeva dar consider ca asa este moral si economic .
Universitatile private produc licentiati care fac cinste si aduc beneficii atit bugetelor publice cit si celor private . Cui ii pute concurenta ?
Termenul de ,,stat” vad ca foarte multa lume il foloseste gresit . Statul = cetatenii . Institutiile statului = hoarda de bugetari tilhari si mincinosi
Sistemul educational in RO nu este facut pentru elev. Este facut pentru acel 80% din cadrele didactice, ce vad jobul ca un drept fara obligatii, ca o plasa de siguranta, ca o taxa impusa prostilor din care ei, pentru ca s-au descurcat, se pot infrupta dupa bunul plac. Singurele remuscari al acestei baltiri apar prin remarcile: dar nu suntem noi platiti atat de bine, altii fura mai mult, altii se descurca mai bine.
Rare sunt cazurile cu pedagogi care inspira copilul, in rest sunt doar catedre ocupate prin cardasie in cancelarie, apoi cardasie la minister, inspectorat si primarie. Este suficient sa luati declaratiile de avere ale angajatilor la primarie / minister si sa vedeti cum sotiile, copii au functii de directori in scoli si licee sa intelegeti un pic ca sa TVRizat educatia.
Sa platim de la buget cursuri la inceput de pandemie de crestere a competentelor digitale la profesori sa tina o amarata lectie in google meet sau zoom, si dupa 30 de zile sa nu stie diferenta intre butonul stanga si cel dreapta de maus este un afront la adresa societatii normale.
Da, e greu cu copii de 7 ani sau adolescenti de 15. Da, nu muncesti doar 4 ore pe zi sau 18 pe luna. Da, unii profesori mai pun de la efort sau bani pentru a performa sau pentru a ii ajuta pe altii sa performeze. Dar cazurile sunt rare, in rest este subfinantare a elevului, subfinantare a profesorului care se autofinanteaza apoi tot de la elevi, o orbecaiala de proces de admitere in care nota nu mai este relevanta, note date dupa impresii, relatii, pile si nimeni nu poate justifica sau sa vrea sa afle de ce copii cu 10 pe linie 8 ani, iau 5 in evaluarea nationala, sau copii care iti intra cu 9.5 ajung in stare de corigenta.
Aceste lucruri nu prea le schimba neaparat ministrul, ci corpurile de control, angajatii care poate chiar ar verifica calitatea invatamantului nu doar ar face powerpointuri si excursii la paris sa admire cum se decoreaza o scoala de Craciun. Vechea problema, care ne-a ars in incendiul de la colectiv, ne omoara prin spitale, ne strica copiii si viitorul lor in scoala. Lipsa de responsabilitate a autoritatilor si umplerea posturilor de oameni care daca nu sunt analfabeti pusi pe pile atunci sunt in zona de lasa-ma sa te las, sa ies la pensie cu grade multe si sa imi bag tot familionul in sistem.
Investigati va rog camarilla din liceele bucurestene.
Ceea ce ati descoperit si „demascat” dvs aici se numeste in termeni manageriali fie ORIENTARE SPRE CLIENT/ BENEFICIAR (elevi, studenti, absolventi, angajatori, societate, comunitate. Stat, etc.) – absenta pana acum 18 ani si de dorit mult mai accentuata si vizibila – fie, opusul acesteia in „relatia client-furnizor” (inevitabila si in invatamant, chiar daca unora nu le place!) ORIENTAREA SPRE FURNIZOR (Minister, universitati, scoli, inspectorate) – singura care conteaza si actualmente pentru multi „actori” platiti de Stat in mediul educational intrucat, conform art.32, din Constitutie invatamantul nostru public ar fi integral gratuit (ceea ce este evident contrazis de realitatea cu care ne confruntam zilnic)… De abia de cca 20 de ani decidentii nostri politicieni din mediul educational au binevoit sa accepte ca tot ceea ce se face in educatie vizeaza BENEFICIARUL (denumit CLIENT in tratatele si standardele internationale de Management, un concept care, conform prejudecatilor unora, nu ar avea ce sa caute in invatamant!)… Cu greu s-a acceptat totusi ca profesorii ar trebui sa tina cont nu numai de cerintele impuse de Minister ci si de cerintele/ nevoile/ asteptarile BENEFICIARILOR directi si indirecti ai educatiei … Dar unii refuza si astazi asa ceva considerand ca asemenea atitudini si comportamente ar fi inacceptabile, intrucat ar genera …. degradarea statutului cadrului didactic… Mai rau, aceste prejudecati sunt sustinute puternic de OUG 75-2005 privind asa-zisa asigurare a calitatii educatiei care a stabilit ca toate scolile si universitatile trebuie sa respecte doar cerintele legale si cele ale „standardelor” (cca 200 in preuniversitar si cca 90 in superior) stabilite in birouri de birocratii ministeriali si functionarii agentiilor ARACIP si ARACIS (care, asumand simultan functiile de reglementator si evaluator se afla intr-un flagrant si vizibil CONFLICT DE INTERESE). In urma acuzatiilor si dezvaluirilor publice, ulterior s-a adaugat in L87-2006 de aprobare a OUG 75-2005 prevederea conform careia aceste „standarde” (de indeplinit!) ar tine cont si de asteptarile beneficiarilor. Dar nu s-au oferit public date si informatii privind beneficiarii consultati, interesele lor legitime, nevoile lor (prezente), asteptarile lor (pentru viitor), ambele formulate initial verbal, dar ulterior neaparat analizate, negociate si consensualizate pentru a deveni CERINTE (in scris) legitime… In consecinta si in prezent aceste cerinte ale beneficiarilor sunt prea putin sau deloc credibil luate in consideratie….Asa se explica toate constatarile dvs. – pentru care va multumesc!!!….Sper ca decidentii din Comisiile pentru invatamant ale Parlamentului sa ia cunostinta si de comentariile relevante si constructive publicate aici
Chiar din comentarii deducem că întregul demers privind QA este greu de înteles și mai greu de absorbit…Tocmai din cauza rezistenței extraordinare la schimbare, demersul respectiv nu a avut succes! Și articolul detaliază clar și la obiect de ce „asigurarea calității” în sistemul educațional românesc a mers „cu frâna trasă” !
Din punctul meu de vedere, în plus față de cele menționate ( cu acuratețe) în articol, dincolo de cauzele reale – unele menționate în comentarii – oare noi, românii, doar atât ne dorim? Să plângem după cauze pierdute?
Cineva, mai sus, menționa că doar univ. de mâna a II-a au implementat sisteme de asigurare a calității – corect : sisteme de management al calității (asigurarea fiind parte a managementului calității ) ! Total greșit! Oare de Modelele de Excelență am auzit??! De programul M. Baldrige (bazat pe modelul de excelență american , inclusiv pentru educație) am auzit? De faptul că, implementarea/aplicarea modelului de Excelență al EFQM s-a realizat de școli/universități din Europa și, mai ales de faptul că orice model de excelență nu poate fi implementat decât dacă organizația educațională are un sistem de management al calității funcțional??!
Faptul că OUG 75/2005 a fost un eșec , acest lucru nu diminuează, câtuși de puțin, importanța sistemelor de management al calității.
Evident, așa cum a fost construit sistemul „de management și asigurarea calității” în variantă autohtonă, pe (foarte) repede înainte, nu avea decât să nască monștrii (printre care ARACIS și ARACIP) ! Plus alte suprapuneri redundante și consumatoare de resurse:
– suprapuneri de inspecții școlare cu „evaluări” ARACIP;
– nașterea certificatelor stupide: ”certificat de calitate ARACIP” , ”grad ….. de încredere” , inexistente chiar în OUG -ul „blestemat”.
– evaluări de secundă parte pe obiecte, persoane și nu pe produse (cum s-a menționat în articol!);
– impunerea unor seturi de ”standarde” , în fapt cerințe obligatorii și nu standarde DE SUS ÎN Jos, în detrimentul planificării strategice a organizației (de JOS ÎN SUS) mult mai importantă decât abordarea „conțopistă” la nivel sistemic prin ARACIS și ARACIP.
În mod clar, toate aspectele din articol plus cele adăugate de noi, nu aveau cum să descrie un sistem de management al calității „performant” !
După noi, cea mai gravă consecință constă în faptul că s-a confundat sistemul de management al calității cu elaborarea și „instalarea” unui nr. exagerat de proceduri… Ceea ce a generat exact cele menționate și în alte comentarii : o birocrație excesivă fără nicio legătură cu ideea de calitate;
O altă confuzie : Nu au fost separate/inițate demersuri privind abordarea managementului calității pe două secvențe/paliere diferite :managementul calității în educație – În sistem ( o masă critică de școli/universități) care să funcționeze la nivelul unor standarde acceptate prin consens de întreaga comunitate educațională și a doua secvență: managementul calității educației la nivelul entității educaționale și, mai ales la nivelul interacțiunii directe profesor -elev/student . O abordare mai subtilă a educației, din perspectiva produs/serviciu!
Un alt efect (pervers) al actualei abordări: Nu s-au inițiat procese de benchmarking, nu s-au realizat clasificări etc
Nu s-au inițiat programe dedicate formării de specialiști/experți în evaluare ( nu în inspecție!) care să poată identifica real, creșteri delta în evoluția unei organizații – în raport cu propriile obiective strategice….
Și multe altele…
Sau universitățile/școlile de pe la noi sunt de „primă mână” și nu au nevoie de asemenea elemente concrete de management al calității??!!
Nu uitați că evaluările în sistem se realizează cu profesori din sistem (și la ARACIP și la ARACIS) – evaluare de secundă parte, cum am precizat mai sus! Iar procesul de evaluare este cel mult de „conformitate” și nu de progres (sau relevanță, segmentare etc).
Acreditarea școlilor/universităților/programelor- un ”paradox” contraproductiv: Prin lege, acreditarea este de nivel minim al calității. Rezultă că, în sistemul nostru educațional, se acordă o „importanță maximă unui nivel minim! ”
Materialul realizat de prof. N Drăgulănescu – amplu, corect și, mai ales, pentru destuparea minților și a urechilor mult prea înfundate….
Multumesc pentru comentariul dvs la obiect, pertinent si constructiv, deci util.
1.Cunoscatorii si practicantii „Managementului organizational” ca stiinta si arta (evident, mult mai putin numerosi si mai putin experimentati in domeniul educatiei – unde, conform Constitutiei, art.32, invatamantul de stat este gratuit – fata de domeniul afacerilor – in care se manifesta actiunile proactive cotidiene pentru cifra de afaceri, profit si segment de piata) stiu prea bine ce inseamna REZISTENTA/ RETICENTA LA SCHIMBARE (un fenomen pozitiv in sine caci demonstreaza vitalitatea organismului social dar nociv prin unele consecinte) care sunt factorii ei determinanti si, mai ales, cum se poate reduce (anularea completa fiind imposibila) in avantajul tuturor celor implicati. Dar in ceea ce priveste „asigurarea calitatii educatiei” conform OUG 75-2005, asa cum am mentionat repetat in contributie, nici macar nu este vorba de „asigurarea calitatii” (inlocuita simplist cu „evaluarea calitatii”, fara vreo conexiune cu Managementul calitatii), referentialul tine cont doar de cerintele Statului (in virtutea art.32 din Constitutei), iar evaluarea conformitatii efectuata conform OUG 75-2005 este total lipsita de credibilitate si eficienta, asa cum au stabilit observatorii interni si externi mentionati in studiile mele… Evident ca acei putini conationali (de ex. profesorii de Managementul calitatii) care au constientizat in integralitatea lor toate aceste grave deficiente de conceptie, organizare si functionare au dezvoltat un anumit grad de RETICENTA (opunere pasiva) fata de pretentiile ARACIS si ARACIP, fiind consternati de persistenta acestei situatii cel putin penibile, de 18 ani…
2.Exista numeroase topuri periodice, internationale sau regionale, ale universitatilor, in functie de cateva criterii (variind partial de la un top la altul), dar in care pana la 10% din cele 93 universitati romanesti figureaza printre primele o mie de universitati clasificate. Evident, criteriile adoptate definesc pozitiile in top, de aceea, aceste topuri sunt partial contestate la noi, consensualizarea fiind imposibila, ajungandu-se la inventarea unor criterii de clasificare… nationale (care, evident, permit doar compararea si clasificarea universitatilor romanesti fara vreo referire la cele straine)…Cui foloseste un asemenea Metaranking? ARACIS ar fi putut defini in 18 ani modelul „universitatii excelente romanesti” ca fiind cel rezultat din indeplinirea 100% a faimoaselor cca 90 „standarde” impuse de ARACIS….Dar s-a ferit s-o faca si pentru ca intre timp, toate partile interesate in functionarea universitatilor au inceput sa-si manifeste, propriile cerinte, complet ignorate de „standarde”!
3.Aceste topuri internationale ar fi putut fi utilizate ca referentiale in BENCHMARKING (compararea cu cei mai buni) – atat de util, necesar si frecvent in domeniul de afaceri dar complet ignorat in Romania, asa cum ati mentionat… Ca sa nu deranjam/ suparam pe cineva, undeva? …
4.Toate exemplele dvs de confuzii, erori conceptuale, aberatii si efecte adverse generate de aplicarea OUG 75-2005 confirma sau completeaza cele semnalate de mine….Sper ca si alti vizitatori ai acestei contributii sa se manifeste la fel de CRITICI, dar LA OBIECT, CONSTRUCTIV si RELEVANT, ca dvs. in comentariile lor. Doar in primele 3 zile aceasta contributie a avut peste 1500 vizitatori…Sa nu uitam ca incepand din 03.04.2023 proiecetele de legi ale educatiei vor fi timp de 2 saptamani in dezbatere la comisiile pentru invatamant din Parlament… Si unii membri ai acestora citesc ceea ce este publicat aici!
Am ,,cistigat ” absolventi de liceu ( chiar bacalaureati ) care ingroasa rindurile analfabetilor . Specimene needucate care primesc liber la viata sociala pentru care sistemul public de invatamint nu i-a invatat nimic . Sistemul public de invatamint exista numai pentru sine . Nu pentru a produce oameni educati pentru societate . Am platit taxe si impozite in tara asta peste 30 de ani ( bani din care a fost platit gras si sitemul public de invatamint ) ca sa am parte in medul social de scursuri sociale , grobieni , specimene lipsite de respect si bun simt .
https://www.economica.net/cati-bugetari-avea-romania-in-februarie-2023-cei-mai-multi-sunt-angajati-in-ministerul-educatiei-mai-si-mapn_660345.html
295.000 de bugetari din Ministerul educatiei (?) care se afla acolo pentru propria bunastare . Caci de produs produc loaze si scursuri sociale . De exemplu . Ca si cum un atreprenor s-ar imprumuta de resurse si ar produce rebuturi . Si ar fi mindru de asta . Desi resursele Ministerului educatiei nu sint imprumutate ci luate cu japca legala .
https://romania.europalibera.org/a/de-ce-nu-isi-platesc-romanii-taxele/32347456.html
In calitate de cetatean truditor in tara asta constat ca academicienii ( de exemplu ) au ochii , urechile si bratele intinse catre cei care guverneaza si nu catre cei care isi striga nemultumirile ; cetatenii adica . Pentru cetateni au un mare spate .
Guvernantii sint rupti de popor . Ei au in mina instrumentul legislativ cu care isi supun poporul . Corpul academic unde se afla ?! Intr-o a treia pozitie bine delimitata de celelalte doua ( guvernanti si popor ) dar legati de guvernanti printr-o conducta generoasa care le alimenteaza din bani publici beneficiile . Pentru a accepta tacit o guvernare tilhareasca si mincinoasa .
Poate multi considera ca ce comentez eu nu are legatura cu articolul dar e vorba tot de calitate ; calitatea guvernarii si calitatea socio-umana a academicienilor ( de exemplu ) care tac milc .
Exista foarte multa nemultumire si indignare in rindul talpasilor stimabililor guvernanti si …..academicieni . Va faceti ca nu vedeti , prorbabil . Tactica strutului .
Rezolvarea situatiei ?!
https://romania.europalibera.org/a/interviu-10-intrebari-dragos-cabat-taierea-cheltuielilor-bugetare/32353379.html
https://www.g4media.ro/sever-voinescu-inchinarea-universitatilor-cazul-mircea-geoana.html
Mai indraznesc unii .
Articolul atinge niste puncte sensibile in invatamantul romanesc, care trebuie schimbat in mod SERIOS, PROFUND si URGENT. Exista multa impostura, calitate slaba si documente lungi sforaitoare pt invatamant. Din pacate si articolul este cam lung si stufos, si intra in logica „formelor fara fond” cu care ne-au obisnuit deja decidentii nostri. Nu asa se vor face schimbari. Lucrurile sunt destul de simple daca se vrea o schimbare serioasa, nu trebuie sa ne dam pe dupa cires cu cost/student, „livrabile”, aquis comunitar, si alte concepte alambicate dar goale de continut. Personal am facut studiile univ in Romania si apoi un doctorat la una din marile universitati americane, dupa care am lucrat atat in SUA, cat si in Europa in universitati de top. Deci am experienta atat din Romania cat si din Vest. Trebuie introdusa seriozitatea si examenele grele pe tot parcursul scolii, de la clasa 5 pana la doctorat inclusiv. Conditii dure si clare pentru accesul in inv superior si pentru doctorat. Atat pentru elevi/studenti, cat si pentru profesori. Consider ca per total, invatamantul era mai serios si mai de calitate pe vremea comunismului decat acum; me refer la stiintele exacte, nu la umanioare sau „stiinte sociale”. Meseria de profesor trebuie pusa pe niste baze solide si de respect, platita mai bine, iar profesorii cu rezultate bune la olimpiade, sau cu doctorat trebuie platiti in plus. Cercetatorii si profesorii univ cu articole in jurnale ISI de top trebuie platiti foarte bine, si tb pastrate inteligentele in tara; de ce nu, atrasi si cercetatori de valoare din afara (de exp Moldova, Ucraina, Turcia, Asia, etc). In general, parcursul cuiva in inv trebuie sa fie clar stiut, nu sa se tot schimbe regulile. Maculatura si vorbaria goala, formele fara fond, amestecul politicului in invatamant, trebuie eliminate complet din institutii.
Congratulations pentru experienta dvs academica multinationala… De acord cu dvs aproape integral…Dar contributia mea s-a referit exclusiv la modul de abordare a asigurarii calitatii in educatia din Romania….Ce ati constatat in SUA din acest punct de vedere? Cunoasteti universitati care sa fi implementat standardele ISO 9001, ISO 21.001 sau criteriile Premiului National American pentru Calitate „Malcolm Baldridge” ?? Cum rezolva universitarii americani pretentia patronilor de jurnale stiintifice (nu numai americane) de a fi platiti de autorii articolelor publicate (si nu de cititorii/ posesorii jurnalelor ca pana nu de mult)?? Cum sunt tratate in SUA „predatory journals/ conferences”? Invatamantul din Romania are nevoie de raspunsuri clare, pertinente si consensualizate la intrebari fundamentale – nu de cosmetizari birocratice asa cum prevad noile proiecte de legi ale invatamantului (NU ale educatiei – De ce?).
Decidentii educatiei din Romania nu vor/ pot/ stiu sa sesizeze faptul ca scoala/ universitatea noastra – asaltata de 3 decenii de prea numeroase cerinte/ pretentii (unele prea putin sau deloc compatibile cu progresul general sau cu cultura noastra) ale unor parti interesate (unele total ignorate, conform OUG 75-2005), nu face nimic pentru educarea tinerelor generatii in spiritul RESPONSABILITATII SOCIALE SI SOCIETALE… Cum se face aceasta educatie in SUA?
Numerosii nostri specialisti in Stiinte sociale ar trebui si putea sa explice pe inteles publicului larg ce inseamna asa ceva! Nu despre exoticul CSR (pronuntat neaparat „siesar” pentru impresia artistica!) – Corporate Social Responsibility bine cunoscut in mediul de afaceri, mai mult in strainatate…Din pacate, in Romania, standardele ISO privind responsabilitatea sociala au fost oficial respinse (intr-o rarissima unitate de gandire si actiune) de reprezentantii sindicatelor si patronatelor inca de acum peste 2 decenii, desi Guvernul de atunci se declarase responsabil!…Oare de ce?
Avand calitatea de (prim) profesor roman invitat intr-o universitate din Seul, Coreea de sud si vizitand si alte state din Extremul Orient, am constatat ca orice tanar si mai putin tanar cunoaste si aplica principiile RESPONSABILITATII SOCIALE SI SOCIETALE. – in litera si spiritul carora au fost educati in scoli si universitati.
Acestea implica, printre altele:
1. Prioritizarea absoluta (de orice cetatean educat) a intereselor PUBLICE/ NATIONALE fata de cele DE GRUP/ ECHIPA si mai ales PERSONALE
2. Cultivarea, promovarea si evaluarea EMPATIEI si a RESPECTULUI fata de semeni
3. Coerenta totala intre VORBE si FAPTE (nu si cu gandurile personale!)
4. Intelegerea si cultivarea armoniei cu natura si fenomenele naturale
5. Cei care refuza atitudinile si comportamentele responsabile sunt sanctionati de societate (nu de Justitie!) prin marginalizarea/ respingerea lor treptata, corpul social fiind astfel protejat eficace.
Un exemplu: mastile protectoare aplicate doar pe gura si nas (utilizabile oricand nu numai in pandemie) vizeaza in Coreea de sud doar protejarea CELORLALTI in situatiile in care purtatorul este bolnav.
Pentru a te proteja tu insuti de CEILALTI (situatie intalnita doar in spitale, nu numai din Coreea) – asa cum se clameaza de 3 ani pe toate canalele TV din Romania – este necesara si protejarea ochilor, detaliu total ignorat de “specialistii” in publicitate din Romania…
Se poate lesne constata cat de departe este educatia din Romania de scopurile/ obiectivele PRAGMATICE orientate spre o societate cu membri responsabili fata de semeni si natura. Este evident ca am avea nevoie de asa ceva si in Romania …. Dar ce-i de facut daca nici educatia noastra nu vrea/ poate/ stie sa initieze si sa cultive RESPONSABILITATEA SOCIALA SI SOCIETALA in mintile si constiintele noilor generatii?
Banii – la care viseaza cu totii – nu aduc coeziune sociala, dorinta si putinta de negociere si consensualizare in procesele decizionale, spiritul win-win, iar „calitatea” si „excelenta” clamate publicitar dar degeaba de tot mai multi fiind doar virtuale si simulate… Unde va ajunge Romania daca cetatenii si decidentii ei ignora cu suficienta responsabilitatea sociala si societala??…
Astept cu rabdare sa va implicati , de pe pozitia dumneavoastra academica , pentru ca in Romania sa se intimple cele la care faceti referire in articol . Si ca sa aveti izbinda stringeti in jurul acestor idei pertinente si constructive , adica utile , intreaga masa de academicieni . Eu ma alatur ca cetatean oarecare truditor pe salariul minim pe economie .
Multumesc pt felicitari. O sa dau cateva raspunsuri la intrebarile din comentariu. Nu am auzit absolut niciodata in America de ce ziceati mai sus, ISO 9001, etc, in universitati! totusi nu vorbim de standarde calitate la rulmenti sau suruburi.. Nu se poate cuantifica in acest mod calitatea dintr-o mare universitate americana sau europeana. Nici nu imi pot da seama in ce ar consta astfel de „certificate” formale. Nu asa se face calitate in educatie universitara, cu astfel de stampile. Daca or fi existand undeva asa ceva, prin vreun birou al vreunui birocrat, nu stiu, dar sigur nu asta e principalul scop/factor. Calitatea trebuie asigurata avand un corp de experti foarte buni dpdv stiintific. In ce priveste jurnalele open access: stiu multe astfel de jurnale open access unde pt un articol tb sa platesti 700-800-1200 $.. Mi se pare o prostie, nu am publicat niciodata in astfel de „jurnale”. In SUA, ca si in Romania sau Europa, publica acolo cine vrea, nu ti se interzice, dar nici nu dau bine in CV astfel de jurnale. Deci cei care tin la reputatia lor, nu publica acolo. Dar stiu destui in SUA care publica in open access, de pe la univ mai mici sau mai slabi. Jurnalele open access fac comert cu articole, ceea ce e ridicol, si e dezavuat atat in Vest, cat si in univ bune din Romania. Trebuie sa se inteleaga o chestie. In SUA, ca si in Europa, nu toate universitatile sunt bune. Exista un top de sa zicem 3-5% universitati f.bune, apoi un esalon secund de vreo 20% de universitati bune, apoi 20-25% universitati acceptabile dpdv stiintific, si restul care sunt slabe si f.slabe (un fel de Spiru Haret sau U. Suceava de la ei). Si la noi ar trebui sa nu se risipeasca fondurile aiurea, si sa se finanteze prioritar universitatile cu sanse bune, adica U. Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, eventual Craiova. In ce priveste implicarea sociala a tinerilor, acolo exista programe in scoli de mici, dar nu as zice ca per total multi tineri participa social. Nu as vrea ca Romania sa urmeze exemplul tarilor asiatice, al Coreei de Sud, etc. Acolo omul e robotizat, sters, subordonat total societatii. Asa e cultura chineza, coreeana, japoneza, dar e in total dezacord cu cultura europeana si romaneasca. IN plus desi exista unele avantaje, nu cred ca asta e bine pe termen lung. Trebuie sa existe un echilibru intre societate si individ.
1.Vedeti mai sus, aici, in raspunsul unui comentator, cateva universitati straine care au implementat standardul ISO 9001… O scoala care a procedat la fel este celebra „Leonardo da Vinci” din Italia… Cautati pe web, va rog! Acest standard ISO 9001 include doar cerintele de satisfacut de un SMC (sistem de management al calitatii) implementabil in orice tip de organizatie (inclusiv cele furnizoare de educatie, indiferent de tara, proprietar, marime, domeniu, etc.) ) pentru a A AVEA SUCCES in construirea, asigurarea si imbunatatirea CALITATII proceselor/ produselor/ serviciilor educationale….”Management” inseamna CE si CUM faci pentru a realiza ceva CU SUCCES (calitate, securitate, responsabilitate, etc.) chiar daca in Romania acest termen – care inainte de 1990 se traducea oficial doar prin „conducere” – are astazi la noi mai multe traduceri/ adaptari inselatoare si generatoare de confuzii – „administrare”, „gestionare”, etc….Deci daca NU FACI NIMIC PENTRU A OBTINE CALITATEA – asa cum au dispus autorii diletanti ai OUG 75-2005 – nu ai ce sa asiguri sau sa imbunatatesti. Situatia actuala perpetuata de 18 ani prin incompetenta si suficienta autorilor OUG75-2005!
2.Invocarea standardelor de suruburi/ piulite (furnizand datele filetelor metrice permitand adaptarea si reproductibilitatea acestora) in context academic este doar o manevra diletanta (adoptata si de unii reprezentanti ai ARACIS si ARACIP) de denigrare si bagatelizare a rolului standardului !! Acest termen inseamna nu numai o cerinta sau un referntial ci si un document cu un ansamblu de cerinte descriind tehnic/ managerial o SOLUTIE de aplicat/ utilizat in aplicatii repetitive sau comune, in scopul optimizarii unor parametri operationali (costuri, productivitate, eficienta, durata, calitate, cantitate, etc.)… Daca, de exemplu, nu aveam in Europa ecartamentul de cale ferata STANDARD de 1435 mm trenurile nu ar fi putut circula fara transbordari de la frontiera cu fostul spatiu sovietic pana la frontiera cu Spania (URSS si Spania adoptand alte ecartamente, din motive de securitate). La fel, daca nu aveam in Europa valorile STANDARD ale tensiunilor electrice de uz casnic de 230V/400V nu am fi putut utiliza in Romania echipamente/ aparate electrice si electronice produse in alte state si functionand la alte tensiuni de alimentare (de ex. 250V in UK sau 110V in America de nord)..Standardele pot fi „de produs” (de ex. cele pentru suruburi si piulite!), terminologice, de proces (asigurarea/ managementul calitatii), de metoda, de testare, etc…Ele au un rol esential in facilitarea comertului mondial… Dar adoptarea loc implica identificarea si consensualizarea unor INTERESE COMUNE – un demers dificil, uneori pare-se imposibil, din pacate, in Romania.
3. Daca ai facut ceva bun si trainic, intro organizatie, in domeniul Managementului calitatii, poti sa-ti propui sa te gandesti la EXCELENTA (care inseamna satisfacerea, prin depasire continua, a cerintelor – evolutive – ale clientilor). La noi acest termen este, din pacate, bagatelizat si deturnat publicitar, datorita unor ignoranti din massmedia si din Executiv. In SUA exista de 40 ani Premiul national american pentru calitate „Malcolm Baldridge” iar in Europa si Asia actioneza de 30 de ani „modelul de excelenta EFQM”… Ambele au fost adoptate si de universitati si chiar scoli din alte state, Romania „stralucind” si aici prin absenta.
4.Am renuntat de 25 de ani sa idealizam tot ce vine din Occident, ca urmare a efectelor principiului liberei circulatii a persoanelor, mai ales in statele interzise noua de acces pana in 1990…Evident ca nu toate universitatile si scolile straine pot fi modele pentru cele din Romania – conform curbei de distributie Gauss…. Avem mai multe topuri mondiale academice in care doar cca 10% din universitatile romanesti ajung sa fie pe primele 1000 pozitii, din diferite cauze…Criteriile fiind diferite si mai greu de indeplinit in Romania, decidentii nostri au inventat un Metaranking universitar cu criterii specifice dar (unele) diferite de cele ale topurilor, in speranta ca astfel vor intra mai multe universitati….Prin orientarea lor catre piata/ beneficiari si international ele ar avea de castigat daca ar rezolva si problema finantarii bugetare a educatiei (reprezentand de decenii doar 2,1-2,9% din PIB desi in Legislativ s-a stabilit de multi ani procentul 6% din PIB)… Solutia finantarii lor din surse alternative (inclusiv prestari de servicii catre terti, taxe si mai ales inchirieri de cladiri, terenuri, echipamente, etc.) ar putea fi extinsa dar trebuie sa fie transparenta….Ceea ce nu este evident…. 5.Dar simpla prezenta – conform opiniei dvs. – a unor experti de inalt nivel stiintific in universitati (platiti ca atare) nu genereaza automat CALITATEA educatiei, rezultatele proceselor educationale din universitati si scoli depinzand – nu numai in Romania – de multi alti factori determinanti – dificil sau chiar imposibil de satisfacut simultan si in mod continuu….Chiar daca toti profesorii si cercetatorii ar publica rezultatele muncii lor doar in jurnale stiintifice GRATUITE si credibile (pe ce baza?), evitand pe cele care pretind tarife de ordinul a pana la 1500 US$, asa cum ati precizat…Oricum va multumesc pentru datele evocate…
M-am uitat pe net si vad ca acest ISO 9001 e un certificat pt orice firma, orice domeniu, etc. Cum poate un astfel de „certificat” formal si atat de general sa asigure calitatea educatiei intr-o universitate..? Comparatia cu sinele de tren si cu voltajul cade, sunt lucruri total diferite. In SUA nu se foloseste acest ISO, si nici in UE la univ bune. Adica UNiv Princeton sau Berkeley, daca nu au ISO, sunt mai slabe decat Univ X cu ISO? Sau Univ Bucuresti e mai tare daca isi scoate ISO? Sa fim seriosi, nu asa se asigura calitatea intr-o universitate.. Cine ar da un astfel de certificat ISO si pe ce criterii? Sunt de acord ca trebuie schimbate multe in sistemul romanesc, dar nu cu astfel de chestii formaliste si vagi. Calitatea educatiei se vede in rezultatele studentilor la examene, sau dupa ce termina, si in lucrarile profesorilor. Corpul de experti bine pregatiti si de nivel mondial e esential dupa parerea mea, atat ca angajati ai universitatilor, cat mai ales ca si comitet la nivel national care sa impuna standarde. Nu poti face educatie de calitate fara experti. In Romania nici nu exista multi astfel de experti, dar pt acele domenii unde nu sunt suficienti, trebuie cooptati pt evaluare experti internationali. In mod sigur, jurnalele open access NU sunt credibile; in general sunt f.slabe. Exista ranking-uri ale jurnalelor pe domenii, dupa diverse criterii precise, unele din criterii sunt credibile.
Este dreptul dvs sa va asumati si mentineti – „politically correct” – toate erorile conceptuale, confuziile si prejudecatile care au generat contraproductiva OUG 75-2005 pe baza careia functioneaza, de 18 ani, in mod total ineficient si lipsit de credibilitate, ARACIS si ARACIP. Numeroasele critici publice, conflicte intre „partenerii de interese” ai Ministerului Educatiei si, mai ales, incredibilele contra-performante ale scolilor si universitatilor noastre, in aceste aproape 2 decenii – desi ARACIS si ARACIP ar fi trebuit „sa faca ca calitatea educatiei sa fie sigura” – nu v-au clintit din a accepta integral ceea ce s-a decis in 2005-2006 la nivel de Executiv si Legislativ privind asigurarea calitatii educatiei… Nici numeroasele critici ale cercetatorilor romani si straini si ale altor personalitati stiintifice la adresa „modelului bazat pe Leviathan” si/ sau demascand cauzele crasei ineficiente si lipse de credibilitate ale SIMULACRULUI de asigurare a calitatii educatiei in Romania, nu au determinat modificari ale convingerilor dvs nestramutate !! Totusi, bazandu-ma pe onestitatea si luciditatea dvs, va rog sa binevoiti sa vizitati si linkurile de mai jos, unde veti gasi informatii credibile contra-argumentand ultimul dvs. mesaj. 1. Despre standardul ISO 9001:2015 – Cerintele unui Sistem de management al calitatii
– https://www.iso.org/standard/62085.html,
– https://qalliance.org/2021/09/22/standard-iso-9001-importance-in-the-education-sector-2/,
– https://qalliance.org/standard-iso-9001/,
2. Despre standardul ISO 21.001:2018 – Managementul organizatiei furnizoare de educatie
– https://www.iso.org/standard/66266.html
– ISO 21001:2018(en), Educational organizations — Management systems for educational organizations — Requirements with guidance for use
– https://qalliance.org/sector-education/,
3.CITAT: „Key Difference in ISO 9001 and ISO 21001 is that ISO 9001-2015 focuses on customer Satisfaction while ISO 21001:2018 focus on satisfaction of learners and other beneficiaries (government, labour market, parents & guardians). All requirements of ISO 21001 are generic and intended to be applicable to educational organizations that provide, share and facilitate the construction of knowledge through teaching, training or research, regardless of type, size and the product and service provided.”
4.Statistici certificari ISO 9001
– ISO 9001 Statistics for 2022 (iso-9001-checklist.co.uk)
– https://www.iso-9001-checklist.co.uk/iso-9001-statistics.htm
– CITAT : „In 2021 – NUMAR ORGANIZATII CERTIFICATE ISO 9001 – 1.463.153 (mondial)/ 14641 (Romania), in 39 domenii din care in domeniul EDUCATION – 11.751 (mondial) / 51 (Romania)”
5. EXEMPLU – Universitate / scoala europeana certificata ISO 21.001 / ISO 9001
– TISHK INTERNATIONAL UNIVERSITY (Finland) https://tiu.edu.iq/tiu-awarded-the-iso-210012018-certificate/
– SCUOLA LEONARDO DA VINCI (ROMA, FIRENZE, TORINO), Italia https://www.scuolaleonardo.com
6.EXEMPLU – Universitate americana certificata ISO 9001 – American University of Business and Social Sciences (AUBSS)
is an ISO 9001:2015 certified institution, and an accredited university by the International Association for Quality Assurance in Higher Education (IQAQAHE, https://www.qahe.org/)
– https://aubss.university/about-us/.
– https://www.qahe.org/news/american-university-of-business-and-social-sciences-usa-our-accredited-institution-has-received-our-excellence-in-education-award-2022-2023/
De fapt, la noi. conceptul CALITATE are semnificatii diferite (care explica partial conflictele perpetue intre lumea educatiei, educabili si parintii lor), astfel: – CURTEA DE CONTURI – legalitatea si oportunitatea cheltuirii fondurilor publice
– MINISTERUL EDUCATIEI – respectarea celebrelor „standarde” (cca. 200 – in inv.preuniversitar, cca 90 – in inv.superior) emise ARACIS si ARACIP aflate in conflict de interese
– BENEFICIARII DIRECTI / INDIRECTI (elevi/ studenti/ absolventi, angajatori, parinti/ finantatori, societate/ comunitate/ Stat) – satisfacerea cerintelor lor (reprezentand versiunea scrisa, negociata si consensualizata a nevoilor prezente si asteptarilor viitoare, toate legitime si legale)
– STANDARDELE ISO 9000 – gradul de adecvare a caracteristicilor produselor/ serviciilor (inclusiv educationale) la cerintele (nevoilor si asteptarilor) clientilor lor… Dar, din pacate,
– noi am desconsiderat timp de decenii cerintele educabililor (stim noi, profesorii, mai bine, ce le trebuie educabililor),
– desconsideram si acum cerintele angajatorilor (prin „standardele ocupationale” si „standardele de formare profesionala” elaborate de Autoritatea Nationala pentru Calificari, ANC, cu problemele lor, dar si prin refuzul de-a accepta si adopta indicatorul „rata de angajabilitate a absolventilor” ca fiind cel mai pertinent indicator reflectand utilitatea pentru societate a universitatilor)
– desconsideram modelele recomandate de ministrii educatiei din EU16 pentru asigurarea calitatii educatiei (ciclurile virtuoase aferente modelelor PDCA, ISO 900 si modelul de excelenta EFQM) adoptand ciclul vicios definit de OUG 75-2005 si mentinandu-l timp de 18 ani cu toate costurile sale ridicate si rezultatele sale cvasi-nule.
– modificam definitiile (cunoscute si recunoscute pe plan mondial, de decenii) ale principalelor concepte ale Managementul calitatii, eludand insa marea lor majoritate, desi ar fi fost necesare si utile !
– bagatelizam rolul si importanta standardelor ca document voluntar/ optional (conceput, realizat si distribuit doar in anumite conditii, conform ISO si Legii standardizarii), considerand – cu veleitati pseudo-stiintifice ! – ca acestea s-ar opune creativitatii si inovativitatii specifice invatamantului.
Totusi, cu sperante DE MAI BINE si in domeniul asigurarii calitatii educatiei..
@ Conf dr
Ati reusit sa exagerati . Sincer nu stiu cui si cu ce ar fi de folos . Nu am avut in intentie sa stirnesc stupefactia si nici sa fiu vehement .
Am spus exact ceea ce simt iar cuvintele au venit simplu , de la sine .
Dupa cum lesne puteti observa articolul domnului Dragulanescu nu a strins si nu va stringe comentarii multe ( exista autori care reusesc sa stringa 300-400 de comentarii ) . Sigur ca multe sint pe linga subiectul articolului . Chiar si asa si aceste putine comentarii la articol sint lipsite de substanta . Eu nu am pregatire in acest domeniu dar va pot spune cu usurinta si argumenta ce doresc de la un sistem de invatamint . In sensul ca stiu ce rezultat doresc de la sistem si stiu ( sisntetic vorbind ) cum vreau sa arate acest sistem . Mai ales daca am calitatea de finantator al acestuia .
Scuzele dumneavoastra nu sint necesare . ( Daca imi este permis trebuie sa va spun ca scuzele se prezinta nu se cer ; iar ele pot fi acceptate sau nu ) .
Am sa pun punct aici comentariilor mele la articol . Cu adaugirea ca doresc academicieni implicati in viata cetatii nu utilizatori ai ,,semnalelor de alarma ” . Dumnezeu sa va binecuvinteze .
EPILOG – DUPA VOTURILE DIN MAI 2023 IN COMISIILE PENTRU INVATAMANT DIN PARLAMENT ALE PROIECTELOR DE LEGI ALE EDUCATIEI PREUNIVERSITARE SI SUPERIOARE (DOCUMENTE TOTALIZAND IN ULTIMA VERSIUNE PESTE 650 PAGINI!!)
CALITATEA REDUSA/ CVASI-NULA – adica NON-CALITATEA – EDUCATIEI a fost si a ramas cea mai grava problema a educatiei din Romania – nesesizata si nediscutata aproape deloc in toata amploarea sa, din pacate, in massmedia si social media. Si nici la nivel Executiv sau Legislativ…
Cauza primordiala a situatiei este reprezentata de SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI introdus de OUG 75-2005, deci acum 18 ani!!!.
Acum in 2023, putem constata amarnic ca aceasta trist celebra OUG (de fapt doar o incredibila colectie de grave erori conceptuale, numeroase confuzii, prejudecati, inadvertente si lacune, dar cu autori cunoscuti undeva), desi a fost abrogata in Dispozitiile finale ale ambelor noi legi ale educatiei, are cele mai importante dispozitii si definitii …..reintroduse prin copy-paste in cuprinsul a numeroase articole ale acestor noi legi… Smecherie juridica, furatul propriei caciuli, ignoranta la cub, iresponsabilitate, aroganta? Din toate cateva – avand in vedere ca ambele Comisii pentru invatamant din Parlament, desi sesizate si informate argumentat din timp, nu au acceptat amendamentele propuse in scopul eliminarii SIMULACRULUI de asigurare a calitatii!!
Avand in vedere ca si la promulgarea prezidentiala ce va urma este de asteptat un comportament identic fata de aceste solicitari, este clar ca vom mai avea de suportat SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI … timp de alte …decenii! …VOM AVEA DECI CEEA CE MERITAM?
Majorarea salariilor profesorilor, singura, nu poate REALIZA CALITATEA EDUCATIEI – chiar si prin greva – intrucat aceasta calitate depinde de multi alti factori determinanti, mai ales de vointa/ putinta/ stiinta tuturor actorilor implicati. Calitatea nu se creeaza prin celebrele evaluari externe si interne realizate (mai mult sau mai putin formal) de ARACIS si ARACIP doar in scopul justificarii birocratice a finantarii de la buget!! Cu atat mai mult ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI – concept implicand INCREDEREA – nu poate fi obtinuta prin simpla majorare a salariilor profesorilor – asa cum au demonstrat alte majorari precedente… Deci CALITATEA EDUCATIEI si ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI vor ramane la noi doar niste concepte PUBLICITAR-EXOTICE (care „dau bine pe sticla” si la ignoranti/ suficienti !!!) fara corespondente in realitate intrucat toti cei implicati (inclusiv profesorii cu salarii majorate!) vor continua sa „se faca ca fac ceva” asa cum impune OUG 75-2005….Pana cand vom continua acest urias si vechi CERC VICIOS in detrimentul milioanelor de tineri implicati in scoli si universitati, al parintilor acestora si al unor profesori (dar si al credibilitatii educatiei romanesti pe plan international) doar pentru ca ARACIS si ARACIP, cu numerosii lor angajati inutili, sa supravietuiasca, in conformitate cu OUG 75-2005 redivivus prin noile legi, generand o stufoasa, irelevanta, inutila deci ineficienta birocratie, cu costuri tot mai ridicate suportate de un buget si asa insuficient????? Culmea tupeului – in scopul iluzoriei justificari birocratice a finantarii bugetare a fiecarei scoli/ universitati acreditate (avem deci meritocratie in acestea?)??? Si – INCA O CULME A TUPEULUI – sub acoperirea „asigurarea calitatii educatiei” al carei scop (demult stabilit consensualizat pe plan mondial) consta in GENERAREA INCREDERII BENEFICIARILOR in faptul ca cerintele (nevoile, asteptarile) lor sunt si vor fi SATISFACUTE!
De CERCURILE VIRTUOASE (generate de PDCA, Modelul ISO 9000, Modelul de excelenta EFQM) ai nostri decidenti nici nu vor sa afle („stim noi mai bine ce ne trebuie” asa cum si Ministerul Educatiei stie mai bine decat beneficiarii si profesorii ce le trebuie elevilor si studentilor) si nici sa le aplice, desi ele exista si au generat importante succes pe alte meridiane….
POST EPILOG Putini sunt cei care cunosc implicarea profesorului Lazar Vlasceanu in domeniul Asigurarii calitatii (mai ales a educatiei) ca subdomeniu al Managementului calitatii …
După 5 ani de aplicare „neabătută” a OUG 75-2005 (privind asigurarea calitatii educatiei) de către ARACIS și ARACIP, au fost publicate lucrări/ articole ale unor colegi universitari – inclusiv ale regretatului profesor de Științe sociale, recent decedat, Lazăr Vlăsceanu și ale unor membri ai echipei sale. Aceste lucrări publicate în limba engleză – deci utile și cercetătorilor străini – sunt detaliate, bine documentate și clar argumentate, dar… departe de definițiile terminologice, standardele, procedurile, metodele, tehnicile, instrumentele și practicile Managementului/ Asigurării calității pe plan mondial:
[1]Vlăsceanu, L., Hâncean, M.-G., Voicu B. & Tufis,C. (2010) – Statistical distributions, interpretations and options. The state of quality in the Romanian higher education. Quality Barometer 2009, Bucuresti, ARACIS
Statistical distributions, interpretations and options. The state of quality in the Romanian higher education. Quality Barometer 2009 | Request PDF (researchgate.net)
[2]Vlăsceanu, L., Miroiu, A., Păunescu, M., & Hâncean, M.-G., si alții. (2011) – Barometrul calităţii 2010. Starea calităţii în învăţământul superior din România (The Barometer on Quality 2010. The State of Quality in Romanian Higher Education). Braşov: Editura Universităţii Transilvania/ Ed.Polirom (2011),
Calitatea_invatamantului_superior_Romania_1_.pdf (aracis.ro)
[3]Păunescu, M., Florian, B., & Hâncean, G.-M. (2012) – Internalizing quality assurance in higher education: Challenges of transition in enhancing the institutional responsibility for quality. In A. Curaj, P. Scott, L. Vlasceanu, & L. Wilson (Eds.), European higher education at the crossroads (pp. 317–337). Dordrecht: Springer Netherlands.
Internalizing Quality Assurance in Higher Education: Challenges of Transition in Enhancing the Institutional Responsibility for Quality | Request PDF (researchgate.net)
Ultima lucrare, [3], esențială (fiind bazată pe precedentele [1],[2]) explorează în mod onest consecințele aplicării legislației promovate în România (OUG 75/ 2005) privind Asigurarea calității educației, ACE, începând din 2005 și până în 2012, precum și modalitățile prin care a fost instituționalizată ACE în România. Ea propune chiar elaborarea unui nou model al acesteia, alternativ celui actual – „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” într-o laudabila încercare de a depăși gravele deficiențe de funcționare eficace a instituțiilor implicate în ACE. Întro lucrare, coautorii ei explică – pe larg, dar în optica mea, prea sofisticat și în termeni științifici, unii neuzuali, uneori și departe de realități – principalele rațiuni care au determinat adoptarea în România a unui model (românesc) de asigurare a calității educației– provenit din așa-numitul „model de guvernare bazat pe Leviathan”, provenit din Stiintele sociale ale secolului al XIX-lea..
Simplificând și sintetizând semnificația și detaliile aferente acestuia, se poate afirma că, prin aplicarea acestui model, Statul ar garanta securitatea și locurile de muncă ale cetățenilor săi care au achitat – regulat și integral – toate taxele și impozitele ce le revin (!).
Cunoscătorii pot remarca faptul că, de fapt, acest model de guvernare NU ARE NICIO LEGATURA cu Asigurarea calității (inclusiv a educației) – aceasta componenta a Managementului calitatii fiind de fapt un amplu demers tranzacțional și managerial având scopul de-a genera INCREDEREA tuturor părților interesate implicate (mai ales a clienților/ beneficiarilor) în faptul că un anumit furnizor (inclusiv de EDUCAȚIE!!) le (va) satisface, în prezent și în viitor, cerințele/ nevoile/ așteptările lor.
Conform acestui model de înțelegere a cadrului instituțional de asigurare a calității (educației) – prin „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” impus prin OUG – decizia s-ar explica prin „poziția de putere dominantă a Statului în raport cu universitățile” care „a fost favorizată de societatea civilă românească slabă și de comunitățile profesionale aproape tăcute și dispersate” (Vlăsceanu ș.a., 2010).
Aceasta este o afirmație care nu corespunde realității întrucât Asigurarea calității a fost cunoscută și aplicată în România, de la începutul anilor 80, exclusiv în industria de stat… Comunitatea profesională românească a Managementului calității (MC) cuprindea în anul 2003 cel puțin o duzină de firme/ ONG-uri și multe sute de persoane (mai ales ingineri și economiști calificați și certificați ca manageri/ responsabili pentru Managementul Calității (RMC), caliticieni, traineri, evaluatori/ auditori/ asesori pentru calitate, consultanți, etc. – unii având multiple expertize interne și internaționale, mai ales în mediul de afaceri privat dar și în cel public (de Stat), precum și în domeniul unor servicii publice)
– Din păcate, „asigurarea calității (educației, conform acestui model de guvernare, NA) a împins universitățile în zona mimetismului, prin importarea și adoptarea formale ale aranjamentelor instituționale impuse de Stat, comportamente care predomină în vechile universități sub forma izomorfismului mimetic.”
CITATE ESENȚIALE SEMNIFICATIVE
– „În ciuda eficacității sale inițiale (??? NA), a generat neașteptate efecte disfuncționale perverse în raport cu obiectivele asigurării calității educației. Pe lângă reducerea legitimității aranjamentelor instituționale (cadrului instituțional, NA) oficiale, efectele disfuncționale ale au creat premisele necesare adecvate care susțin necesitatea reproiectării sau a modificării totale a cadrului instituțional al asigurării calității educației.”
„Pe scurt, „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” a generat următoarele reacții adverse neanticipate:
* Efectele izomorfismului structural (…)
* Efectul de omogenitate – comportamentele mimetice au determinat un nivel scăzut al diversității instituționale și un nivel ridicat de omogenitate universitară (…)
* Efectul conformității instituționale – aranjamentele instituționale stabilite de Stat încurajează un înalt grad de conformitate și ritualism/ formalism în cadrul sectorului universitar și nu încurajează și nici nu sprijină dezvoltarea endogenă a sistemelor de asigurare internă a calității și a proceselor (…);
* Înlocuirea obiectivelor (…)”
-„Putem concluziona că „modelul de guvernare bazat pe Leviathan” adoptat în România pentru organizarea asigurării calității educației este mult prea prescriptiv, coercitiv și centralizat, fiind orientat spre control și acreditare precum și, în cea mai mare parte, fiind centrat pe intrări.”
-„Prin introducerea unui NIM (Nou Model Instituțional) al asigurării calității educației în învățământul superior – utilizat pentru înțelegerea și organizarea asigurării calității educației în învățământul superior – ar trebui să se rezolve următoarele 4 probleme (…)
– „ ar trebui abandonat în asigurarea calității educației în România, în favoarea unui model de management al calității mai adecvat și orientat spre îmbunătățirea calității.”
Nu l-am cunoscut personal pe profesorul universitar Lazăr Vlăsceanu și nici nu ne-am intersectat în dezbaterile online ale proiectelor de legi ale învățământului universitar, ce au avut loc pe parcursul anului 2023. Dar știam că, între anii 1992-2008, fusese numit Director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învățământul Superior (UNESCO-CEPES) având sediul în str. Știrbei Vodă din București.
Deși autorii OUG 75/ 2005 nu au fost anunțați public (fiind doar intuiți de unii cunoscători), eu am apreciat la superlativ ONESTITATEA și TRANSPARENȚA de care influentul profesor universitar Lazar Vlasceanu a dat dovadă între anii 2010-2012, recunoscând public (dar, din păcate, doar în articolele publicate în calitate de coautor și doar în limba engleză, limitând astfel serios circulația ideilor sale !!!!) – pe baza unor evaluări și argumente irefutabile – INEFICACITATEA „modelului de guvernare bazat pe Leviathan” adoptat ca „model românesc de asigurare a calității”, probabil la inițiativa sa…
Mai mult, el a propus, în 2012, după numai 7 ani de aplicare, înlocuirea acestuia cu un alt model mai adecvat – deci eficace, eficient, credibil, recunoscut și aplicat de toți cei implicați – capabil să rezolve cele 4 mari probleme identificate (tot de el).
Dar inițiativele și propunerile sale nu au fost urmate de deciziile adecvate solicitate, pe parcursul următorilor 10 ani, generând noi pagube prin costurile imense ale birocrației aplicate de ARACIS și ARACIP!
Probabil că, pentru decidenții din Executiv și Legislativ, gravele deficiențe identificate și semnalate de profesorul Lazar Vlăsceanu și echipa acestuia, au fost fie ignorate, fie acceptate având în vedere alte interese și obiective decât generarea încrederii tuturor părților (mai ales beneficiarii, nu numai Statul) implicate în uriașul sistem/ mediu educațional preuniversitar și universitar din România…
In noile legi ale invatamantului promulgate in 2023 (L198/ 2023 si L 199/ 2023), a fost simulata ….abrogarea OUG 75-2005 INTRUCAT MAI TOATE DISPOZITIILE SI DEFINITIILE ABERANTE ALE ACESTEIA AU FOST TRANSPUSE COPY-PASTE IN NOILE TEXTE LEGISLATIVE!!…. „Cui prodest” FURATUL CACIULII perpetuat de peste 20 ani? …”Follow the money!”