joi, martie 28, 2024

Ce ar insemna un partid al clasei de mijloc si ce-i de facut

Criza de încredere

După răsturnarea din ’89 oamenii s-au dus în număr mare la vot, apoi, din ce în ce mai puţin. Azi merg la urne doar două treimi din câţi se duceau în urmă cu două decenii: un uriaş declin al interesului pentru alegeri, care traduce pierderea încrederii în politicieni, a speranţei că aceştia vor reprezenta vreodată nevoile alegătorilor.

Criza de încredere în clasa politică este internaţională, totuşi, dacă în occident ea se manifestă pe fondul unei societăţi civile puternice şi al unei economii de piaţă funcţionale, în ţări ca a noastră criza de încredere este rezultatul acaparării puterii de către reţele transpartinice a căror raţiune de existenţă stă în drenarea resurselor publice. În timp ce în ţările civilizate miriade de structuri locale şi regionale, asociative, economice ori culturale compensează în bună parte deficitele reprezentării parlamentare, garantând neluarea în captivitate a societăţii de către politică, la noi, vacuumul social moştenit de la un sistem unde singura structură oarecum funcţională era Securitatea, face ca bunului plac al clasei politice, aleasă democratic, să nu i se poată opune mai nimic.

Clasa politică este general incapabilă de a da vreun răspuns crizei de încredere în care se află. Nu o pot face politicienii educaţi ai apusului, prizonieri ai rutinei şi sistemului, deseori înfeudaţi. Cu atât mai puţin o va face mârlănimea politică românească, năduşind duhori de ţuică şi parfum scump de la căţăratul scrofesc în copacul puterii, ori mai tinerii colegi, precar aculturaţi pe la burse şi seminarii, la fel, dacă nu mai venali şi mai cinici decât tovarăşii lor vârstnici. A le face reproşuri moralizatoare, a apela la conştiinţa civică, binele comun, patriotism sau la codul penal sunt gesturi la fel de neavenite şi ridicole ca interdicţia râmatului ordonată mistreţilor din luncă. Formaţi într-un sistem în care statul capturase societatea, membrii „elitei” autohtone nu pot acţiona decât acaparând la rândul lor statul şi resursele publice. Nici individual şi, cu atât mai puţin colectiv, aceşti oameni nu sunt capabili de alte comportamente în afara celui predator. Nu poate exista schimbare din interior a partidelor noastre politice.

Într-o democraţie reprezentativă, atunci când încrederea electoratului în clasa politică s-a topit, iar aceasta din urmă nu vrea şi nu poate face nimic pentru a o recâştiga, responsabilitatea deblocării revine poporului, societăţii, prin reformulări şi noi proiecte politice în care să se regăsească. Rezolvarea crizei de încredere nu poate trece decât prin constituirea de formaţiuni politice care să reprezinte în parlament interesele neglijate ale electoratului.

Dacă necesitatea unei noi oferte electorale pare evidentă, căile de realizare rămân nebuloase. Cei care văd într-o nouă formaţiune politică soluţia crizei de încredere nu se bazează decât pe speranţa nelămurită că, pe un fond de nemulţumire populară, nu se ştie cât de amplu şi intens, s-ar putea crea o structură politică ale cărei scopuri … nu le sunt nici lor prea limpezi. Dacă la asta adăugăm şi conştiinţa deprimantă a lipsei mijloacelor, de la logistică la personal şi de la bani la competenţă, atunci entuziaştii noului partid se aseamănă mai curând unei grupe de maratonişti deja descurajaţi la gândul sacului de kilometri prin frig şi ploaie, amuşinând zgribuliţi linia de start a unui traseu care poate nici nu există.

Şi totuşi, rămâne o şansă rezonabilă de succes.

Partidul

La dinamica politică a unei democraţii reprezentative contribuie două forţe: poporul şi categoriile politic relevante. Cu poporul este relativ simplu, el se exprimă doar parţial şi periodic, ca electorat, validând prin sufragiu oferta politică de pe piaţă. Prezenţii la urne reprezintă consumatorii de promisiuni politice.

Categoriile politic relevante sunt mult mai dinamice şi fluide. Practic orice grupare poate deveni politic relevantă. Exportatorii, bicicliştii, cămătarii sau pescarii, toţi pot intra pe bursa politică, cu îndeplinirea a două condiţii: dorinţa de a acţiona politic şi capacitatea de a o face. Să vrei şi să poţi.

La noi, au vrut şi au putut doar activiştii, securiştii, nomenclatura centrală şi locală, segmentele superioare ale aparatului de stat. I-a legat interesul reconvertirii, extinderii şi consolidării privilegiilor avute sub comunism. Controlul absolut deţinut în vechiul regim le-a asigurat resursele pentru a-şi impune relevanţa politică şi în noul sistem de democraţie reprezentativă. Ei au fost cei care au constituit şi controlat partidele, au definit oferta politică, au primit validarea electoratului şi au administrat puterea legitimată democratic. Din 1990 încoace, tot ei sunt cei care poartă de grijă ca nici o altă categorie sau grupare să nu devină politic relevantă.

Deşi dorinţa şi putinţa politicii sunt legate de existenţa unor interese importante şi nemijlocite, nu orice categorie sau grupare alege calea electorală pentru promovarea acestora. Spre deosebire de categoriile care îşi asumă deschis pretenţiile în lupta  parlamentară, grupul de influenţă sau presiune acţionează secret sau oricum discret, prin parazitarea transpartinică a sistemului politic, ocultând sau abuzând mecanismele democratice.

Relevanţa politică a categoriilor doritoare şi capabile de participare transparentă la confruntarea democratică se realizează prin intermediul partidului politic, care este incubatorul de idei, avocatul şi administratorul intereselor categoriei politic relevante pe care o reprezintă. Desigur, relaţiile dintre partid şi categoria/categoriile sale de referinţă sunt complexe şi deloc lineare. Categoriile suficient de puternice şi numeroase îşi creează propriile partide, cum a fost cazul partidului liberal pentru burghezie sau a celui social-democrat pentru salariaţii revoluţiei industriale, la fel cum un anumit partid se poate manifesta ca un creuzet în care se aliază interese diverse ale mai multor categorii politic relevante, cum sunt marile alianţe contemporane de centru-dreapta. Există şi calea contra naturii, când oferta politică precede interesul colectiv. Aşa s-a-ntâmplat acum vreo 110 ani, când Lenin i-a lămurit pe-ai săi ce-i de făcut: să ia drept cal de bătaie muncitorimea pauperă, pe spinarea căreia să cucerească statul şi societatea. De atunci piaţa politică abundă în oferte pentru care nu există cerere, dar sprijinite de tehnologii de comunicare specializate în arta creării, manipulării şi captării emoţiilor colective aducătoare de voturi.

Dincolo de confecţiile demagogice, un partid autentic mijloceşte între (cel puţin)  o categorie politic relevantă şi restul societăţii. Partidul este cel care comunică societăţii interesele specifice unei categorii, succesul acestei mijlociri numărându-se la urne. Partidul este interfaţa dintre categoria politic relevantă şi electorat, locul unde diversele interese se întâlnesc, se negociază şi se sintetizează în proiecte politice, supuse ulterior validării electorale.

De buna funcţionare a acestei plăci turnante depinde însăşi reprezentativitatea sistemului parlamentar, care doar tehnic ţine de raportul aleşi/alegători, calitativ însă, fiind asigurată de succesul efortului de mediere întreprins de partide. Acolo unde partidele reprezintă doar interese oculte, nemediate şi netransparente, reprezentativitatea este slabă şi aleatorie, ducând la o reciprocă lipsă de încredere între popor şi parlament. În timp însă ce parlamentul nu poate dizolva poporul, alegându-şi un altul, poporul o poate face cu parlamentul.

Clasa de mijloc

Practic, toţi cei care azi joacă vreun rol politic sau public s-au recrutat dintre învingătorii mineriadelor, tovarăşi care au luptat cu ghearele şi colţii pentru a salva ce se mai putea din vechiul regim. În mod deschis, prin FSN & Sons, prin aparatul de stat, întreprinderi sau judeţe, ori acoperit, infiltrând partidele istorice, deturnând şi aruncând în derizoriu fragila societate civilă, sau semănând confuzie prin presă, ei sunt cei care au făcut imposibilă fie şi speranţa revenirii spre civilizaţie. În vârstă de peste 50, toţi aceştia binemerită acum de la patrie, după ce prin anii ’90 i-au zdrobit pe acei colegi de generaţie care încercaseră să-şi salveze ultimii ani de viaţă activă într-o ţară ce o doreau revenită la normalitate.

Între timp au ajuns la maturitate şi foştii tineri şi copii ai revoluţiei, ce-i drept, marcaţi grav de „tranziţie”, dar având mai puţin în comun cu vechile contingente şi mai ales, nepurtând povara vreunei înfrângeri catastrofice. Spre deosebire de generaţia precedentă, crescută la sânul statului, ei s-au format pe piaţa bezmetică apărută dintre ruinele comuniste, regăsindu-se acum, în bună parte, în economia privată independentă: întreprinderile mici şi mijlocii, profesiunile liberale, activităţile economice individuale.

În ultimii ani, de când societatea a mai scăpat de sub controlul politic al vechilor tovarăşi, economia privată independentă a ajuns masiv preponderentă, producând 70% din produsul intern brut şi angajând 60% din forţa de muncă ocupată. Asistăm la o modificare epocală a structurii socio-economice: economia privată independentă a devenit dominantă, iar clasa de mijloc, purtătoare a acestei economii, nu numai că există, dar este şi numeroasă. Doar analize superficiale şi definiţii inadecvate au putut duce la legenda unei clase de mijloc slabe şi puţine. Apartenenţa la clasa de mijloc nu se defineşte prin puterea de cumpărare, sau alte criterii lifestyle, ci în funcţie de nevoile şi interesele obiective legate de modul de câştigare a vieţii.

Dacă există mari diferenţe între traiul arhitectului şi vopsitorului, fermierului şi fabricantului de echipament electronic, există şi mai mari apropieri datorate modului independent şi legat de piaţă în care-şi câştigă pâinea. În măsura în care munceşte pe piaţa liberă, meseriaşul cu mâinile crăpate aparţine aceleiaşi clase mijlocii ca şi IT-istul cu vacanţe nautice, îi leagă aceleaşi interese într-o creditare stimulativă, controale corecte şi necorupte, un mediu fiscal previzibil şi suportabil.

Partidul clasei de mijloc

Odată cu creşterea economiei private independente a apărut un dezechilibru uriaş între ponderea economică şi demografică a clasei de mijloc şi capacitatea ei de a-şi apăra interesele vitale. Deşi au o importanţă economică şi socială covârşitoare, purtătorii economiei private independente sunt neglijaţi de politică, exploataţi de stat, prigoniţi de administraţie, ignoraţi de media şi snobaţi de intelighenţie.

Prea mare este contradicţia dintre importanţa economico-socială a clasei de mijloc şi irelevanţa ei politică, pentru a se putea perpetua fără conflict. Cu atât mai mult acesta trebuie rezolvat în cadrele democraţiei parlamentare, prin constituirea unei formaţiuni politice a clasei de mijloc, care să promoveze la scară naţională interesele economiei private independente, confruntându-se politic şi electoral cu diversele partide ale parazitismului public, prezente azi în parlament.

The times, they are changing, trecute sunt timpurile când, topiţi în masa mankurţilor isterici care munceau, nu gândeau, fără sa-şi vândă ţara, oponenţii anilor ’90 erau prea puţini, prea slabi, prea săraci şi prea nepricepuţi pentru a face concurenţă noii stăpâniri emanate, ce s-a lăţit şi prosperă până azi, sciziparitar şi ubicuu. Clasa de mijloc deţine acum o forţă materială şi demografică suficientă pentru constituirea unui partid care să-i aducă reprezentarea într-un sfert din parlament.

Economia privată independentă şi clasa de mijloc au nevoie de un instrument politic pe măsura rolului şi ponderii lor în societate. Afirmarea unei asemenea formaţiuni depinde de măsura în care aceasta poate convinge clasa de mijloc că posedă capacitatea morală, organizatorică şi politică de a-i apăra interesele. Dacă iniţiativa unui nou partid reuşeşte să suscite interesul clasei mijlocii, atunci acesta va putea beneficia atât de sprijinul material, logistic şi de expertiză pe care economia privată independentă, cu uriaşul ei potenţial, îl poate asigura, cât şi de numeroasele voturi aduse de mobilizarea electorală a clasei de mijloc.

Programul electoral

O nouă formaţiune politică ar trebui să înceapă cu un grup de iniţiativă care ar face gestul preliminar indispensabil al creării, prin consultare deschisă, a unui program electoral. Importanţa sa este primordială, programul electoral fiind piatra unghiulară a noii construcţii politice, în măsura în care pe el se sprijină orice acţiune viitoare.

Discursul electoral al clasei de mijloc, promotoare a economiei private independente, se deosebeşte esenţial de mesajele politice de până acum, evitând deopotrivă demagogia promisiunilor deşănţate, răscolirea vicleană a resentimentelor populare, sau plutirea în sferele armonioase ale principiilor, care invocă binele şi promit dreptatea, cinstea, adevărul şi prosperitatea. Un asemenea program se abţine de la generalităţi generoase dar neangajante, concentrându-se asupra propunerilor de rezolvare a unor nevoi şi interese stringente ale clasei mijlocii şi ale societăţii în general, fiind de fapt o enumerare a măsurilor legislative şi administrative la care se angajează partidul în viitoarea legislatură.

Oricine ar citi programul trebuie să poată măsura distanţa ce-l separă de vorbele goale ale politicii actuale. În el se vor putea regăsi atât marea majoritate a clasei mijlocii cât şi o parte cât mai numeroasă din electoratul naţional. Programul trebuie conceput ca o ofertă concretă, atât de precisă, serioasă şi convingătoare, încât să determine publicul la o investiţie, fie sub forma angajamentului direct, fie măcar sub forma votului favorabil.

Deşi conţinutul viitorului program poate fi doar rezultatul unor consultări transparente, un exerciţiu cu valoare eventual euristică ar putea exemplifica orientările unui astfel de document.

Astfel, obiectivul strategic al viitoarei legislaturi ar putea fi atingerea de către  întreprinderile mici şi mijlocii a 78% din PIB, plecând de la premisa că o economie cu o pondere a IMM de 85% din PIB devine practic nescufundabilă. Modalităţile de atingere a acestui obiectiv ţin de crearea unui mediu financiar, fiscal şi administrativ care să treacă de la jugulare la stimularea iniţiativelor şi dezvoltării. Menţionarea în program doar a obiectivelor şi mijloacelor este însă departe de a fi suficientă, acolo trebuind să se regăsească proiecte legislative şi administrative concrete, expuse succint dar lămuritor, care privesc nemijlocit electoratul din economia privată independentă.

În general mediul de afaceri trebuie asanat de paraziţii şi dăunătorii politico-administrativi din stat şi comunităţi, birocraţia, complet şi temeinic informatizată, procedurile administrative, transparentizate, stabilizate şi făcute previzibile.

În domeniul financiar, programul electoral s-ar putea concentra pe promovarea microfinanţării, a cooperativelor de credit, a microcreditelor, a tuturor instituţiilor şi instrumentelor financiare bazate pe cooperare asociativă, în scopul protecţiei şi încurajării economiei private independente.

În justiţie, programul electoral şi-ar putea însuşi, prin propuneri concrete de soluţii, cele 17 recomandări din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare făcute României de către Comisia Europeană privind reforma, răspunderea şi eficienţa sistemului judiciar, integritatea şi lupta împotriva corupţiei.

În timp ce pentru sistemul de învăţământ, programul electoral şi-ar putea asuma continuarea consecventă a reformelor Funeriu, pentru sistemul de sănătate sunt necesare cel puţin informatizarea integrală cu accentul pe urmărirea la nivel naţional a rutei medical-terapeutice şi de costuri a pacientului şi introducerea dublului sistem de asigurări medicale, de stat şi privat.

Platforma electorală ar mai putea conţine trimiteri şi către alte principii şi programe, cum ar fi  preferinţa naţionale în economie, ori reînfiinţarea şi reorganizarea sistemului meseriilor, breslelor şi a învăţământului profesional.

Sugerat aci doar într-o schiţă sumară, un asemenea program electoral ar veni nu doar în întâmpinarea acelei părţi a clase mijlocii angajată în economia privată independentă, dar şi a categoriilor active în economia corporatistă şi a altor categorii interesate ca munca performantă să fie bine plătită. Programul electoral constituie oferta de bază pe care eventualul partid o face atât clasei mijlocii, pe care îşi propune s-o reprezinte, cât şi electoratului în ansamblu, pe care îşi propune să-l convingă. Abia după evaluările tuturor reacţiilor la program şi, în cazul în care acestea vor fi  fost fructoase şi pozitive, a definitivării sale, s-ar putea vorbi de un început fiabil al construcţiei de partid.

Exemplul piraţilor

Apărut acum şase ani mai întâi în Suedia, partidul piraţilor s-a extins în lumea occidentală, depăşind stadiul de exotism parohial ori fantezie civică şi căpătând o oarecare relevanţă politică. Mişcarea piraţilor a pornit din elanul user-ilor pentru softuri, filme şi muzică gratis, dar, pentru a intra pe piaţa politică, a trebuit să-şi articuleze dorinţele într-o reflecţie coerentă despre libertatea informaţiei, drepturile de proprietate intelectuală, sistemul de patentare, transparenţă şi protecţia sferei private în societatea informaţională. Probabil cel mai consistent teoretic şi politic, partidul german al piraţilor şi-a lărgit stocul ideologic de bază – libertatea informaţională pe net şi în afara lui – cu teme mai generale legate de accesul liber la educaţie şi la rezultatele cercetării ştiinţifice, politici sociale, ecologice şi familiale, reuşind recent un 9% la alegerile din Berlin.

Deşi substanţa acestor piraţi nu pare a depăşi deocamdată nivelul unui puseu juvenil postconsumist, prin stil şi mijloace mişcarea transcende cadrele unui simplu fenomen ciclic de subcultură juvenilă şi folclor urban, chiar dacă le înglobează şi pe acestea.

Piraţii atrag atenţia printr-un nou mod de manifestare şi organizare politică legat nu doar tehnic de internet, dar isvorât şi ideologic din acesta, ce pare a prefigura o anume tendinţă a mişcărilor civice şi populare apte în viitor de reprezentare parlamentară: născute din interese imediate, triviale şi mai puţin ideologice, conduse fără patetism şi pedalarea emoţiilor colective, dar mai ales având ca suport reţelele informatice. Piraţii urmează cu seriozitate aceşti vectori şi în construcţia şi viaţa de partid, bazându-se pe multiplicarea spontană a structurilor orizontale, practicând consecvent transparenţa şi democraţia directă atât în procesul decizional cât şi în generarea colectivă a conţinuturilor teoretice, spre exemplu prin folosirea unor sisteme ca Liquid Feedback http://www.public-software-group.org/liquid_feedback.

Se schiţează astfel un nou tip de formaţiune politică, care sintetizează modurile de interacţiune specifice generaţiei digitale (de la reţele de comunicare la generarea transparentă şi democratică de conţinuturi) cu principii ale democraţiei de partid din tradiţia anilor ’70 (separarea funcţiei de partid de mandatul public, durata redusă şi ocuparea dublă a funcţiilor de partid).

Practica va proba acest prim produs politic al civilizaţiei digitale. Dacă eventual pare încă prea necopt pentru a servi drept model, merită de pe acum ca sugestie de inspiraţie.

Stil şi metode

În măsura în care ar exprima vocaţia politică a clasei mijlocii, profilându-se ca întâiul concurent autentic al sistemului actual, un partid al economiei private independente ar deveni, încă înainte de naştere, ţinta tuturor atacurilor din partea unui sistem transpartinic care nu-i deloc dispus să cedeze monopolul puterii. Dacă viitoarea entitate politică va fi una autentic anti-establishment, atunci ea îşi va desfăşura activitatea într-un mediu politic, mediatic şi instituţional ostil şi corupător.

În faţa acestor primejdii, un partid anti-sistem poate eşua fie dezvoltând sindromul „cetăţii asediate”, fie lăsându-se asimilat. Prima cale, bântuită de spectrul duşmanului ubicuitar şi insomniac, este cea a suspiciunii, vigilenţei, secretomaniei, reţelelor rigide cu structuri decizionale verticale şi autoritare, riscând să creeze un nou detaşament de avangardă, pur şi dur, încrâncenat şi auto-investit mesianic. A doua cale este cea a adaptării mimetice, partidul lăsându-se asimilat şi aglutinat de sistemul pe care se flatează că-l combate.

Răspunsul la riscurile generate de un mediu ostil şi corupător nu poate fi nici retranşarea pe poziţii vigilent defensive, nici mimetizarea partidelor actuale, ci ieşirea din logica acestora. O ieşire din această logică presupune însă părăsirea legendei „omului bun”, fiu al „omului nou”şi mezin al “omului de bine”.

Propensiunea umană către marile proiecte de ameliorare morală pare a fi inarestabilă, regăsindu-se constant de-a lungul istoriei şi latul geografiei, în pofida munţilor de cenuşă şi oase sparte ale celor care nu au avut culoarea, originea sau dumnezeul potrivit pentru a se califica. Miturile salvării şi ale renaşterii morale cunosc un succes mereu proaspăt, bisericile şi partidele politice fiind printre principalii beneficiari ai unui debuşeu care înfloreşte cu deosebire în mlaştinile mizeriei, exasperării şi revoltei neputincioase.

Dacă omul nou/de bine/bun este chemat să înfăptuiască măreţe idealuri, el nu o face de capul lui, ci are un şef: omul providenţial. Acesta reprezintă un fel de prefigurare a omului nou şi bun, el ştie deja încotro, cum şi de ce, poporenii şi căuzaşii au doar a-i da ascultare. Dincolo de inautenticitatea celor mai multor astfel de lideri, înfiorează punerea recurentă în scenă a mitului salvării, cu mulţimi exasperate şi arzătoare de speranţă, halebardieri ai noii ordini, investiţi cu harul puterii şi cunoaşterii, deasupra cărora pluteşte, supradotat şi omniscient, conducătorul.

Nu acesta este însă modul de a face politică al unui partid modern al clasei mijlocii, care nu-şi va aroga veleităţi salvatoare, pretenţii morale, lideri carismatici. Membrii şi militanţii săi nu vor fi cruciaţii renaşterii politicii şi societăţii româneşti, mai buni, mai cinstiţi şi mai altruişti decât restul societăţii. Asemenea militanţi, asemenea oameni există la fel de puţin ca cei cincisprezece mii de specialişti. La fel de puţin, un partid modern din lumea civilizată nu are nevoie să emane mari lideri şi luptători, profeţi, prezicători şi înţelepţi, eroi şi alţi cucuzeli ai creştinătăţii, figuri ai unei lumi premoderne, în care gloate zdrenţăroase şi bubonice îşi investeau nădejdile obosite.

Răsturnarea paradigmei “omului bun” care execută directivele “omului providenţial” se sprijină pe mutarea accentului de la indivizi către reguli. Trebuie acceptat că nu există oameni buni, ci doar oameni care pot acţiona bine în funcţie de anumite contexte, la fel cum nu este nevoie de lideri excepţionali într-un mediu pe care-l construieşti spre a deveni normal. O eventuală formaţiune politică poate funcţiona după astfel de reguli, încât să ofere oricui şansa de a acţiona bine în anumite situaţii şi cadre date. În acest sens, sugestiile oferite de modul de organizare a mişcării piraţilor pot fi ţinute ca exemplare. Regulile lor, interacţiunea pe net, democraţia directă, generarea colectivă de conţinuturi,  modul în care gestionează resursele umane, controlul activităţii politice a liderilor fac dintr-o grupare de tineri anonimi, fără vedete şi atitudini sforăitoare, o forţă politică coerentă.

Partidele existente nu sunt decât reţele ierarhice de fidelităţi şi interese destinate întrajutorării din bunurile publice. Ieşirea din această logică se poate face nu cu ajutorul ficţiunii oamenilor noi şi buni şi nici prin confecţionarea de “lideri” care să atragă în mod ipocrit şi iresponsabil speranţele mulţimii, ci prin reguli şi structuri care vor impune un nou tip de funcţionare de partid, cu repercursiuni asupra modului cum se face politica în general.

Un partid al clasei mijlocii nu are şanse de afirmare decât în măsura în care propune un nou stil de politică, comunică preponderent pe căi moderne, altele decât cele ale bâlciului demagogic de presă, are o structură flexibilă ce favorizează democraţia directă şi un discurs concret, pertinent şi ne-emoţional, nu se fixează pe figuri de lideri speciali şi întreţine contactul permanent cu publicul-ţintă. O astfel de structură politică va fi atât de nouă şi neobişnuită, evoluând atât de paralel cu sistemul politicii actuale, încât va fi greu de contracarat de către acela.

Tactici şi strategie

Emanciparea politică a clasei mijlocii nu presupune doar un alt tip de partid şi raportare la electorat, ci şi alte orientări strategice, dintre care cea cardinală porneşte de la eliberarea de obsesia statului.

Venită dintr-o post-feudalitate lipsită de clase sociale productive, întipărită într-o istorie contemporană comunistă şi consolidată de o economie slabă, cultura noastră politică e centrată exclusiv pe puterea publică. Atât masele cât şi politicienii înţeleg prin politică acapararea şi exploatarea statului: acesta este firescul elementar al oricărui demers politic autohton. Ideea că prin politică poţi crea cadre legale de acţiune la scară largă, determinând şi influenţând comportamente şi activităţi, altele decât cele legate sau controlate de stat, rămâne o chestie teoretică, ce nu interesează nici un politician serios de la noi.

Or, o politică a economiei private independente nu poate promova decât acţiunea autonomă, iniţiativa privată, crearea de bogăţie şi nu redistribuirea ei prin puterea publică. Dacă politica de până acum n-a făcut decât să ducă bătălia pentru stat şi resurse publice, politica clasei mijlocii va muta accentul de la stat către societate, concentrându-se pe acele reglementări şi sisteme care pot elibera şi stimula energiile creatoare de bunăstare şi civilizaţie, ce rareori se află în slujbă la stat.

Centrată pe stimularea forţelor creatoare ale societăţii, politica clasei mijlocii va părăsi lamentaţia rituală împotriva statului hipertrofiat şi corupt, care ţine azi loc de program “de dreapta”, confundând condiţiile cu cauzele: diminuarea statului, oricât de radicală, nu creează resurse suplimentare, ci doar reduce consumul celor existente. Reforma statului, deşi necesară, înseamnă prea puţin pentru clasa mijlocie, care are nevoie de o strategie generală de sprijin şi încurajare a economiei private independente. Doar prin reduceri de cheltuieli nu se poate ieşi din mizerie. Sălaşul propăşirii şi bunăstării nu se află în împuţinarea statului, ci în întărirea şi înmulţirea economiei private.

Ultima oferă soluţii şi împotriva efectelor parazitare ale statului prepotent: corupţia. Oricât de necesară şi legitimă, represiunea corupţiei nu reprezintă decât tratamentul simptomatic al unei boli de sistem, a cărei vindecare va veni odată cu secarea mediului în care înfloreşte, acela al preponderenţei investiţionale a statului şi comunelor. Dacă acestea îşi vor diminua rolul de factor economic principal, şi problemele corupţiei, ale cheltuielilor publice ilegitime şi achiziţiilor frauduloase se vor atenua. Asanarea corupţiei va reuşi atunci când economia se va sprijini cât mai puţin pe resurse publice şi cât mai mult pe cele private, or, aceasta este chiar strategia clasei de mijloc.

Asemenea opţiuni strategice trebuie să transpară în mod clar şi angajant din primele rânduri ale programului politic. Doar aşa poate subzista speranţa că forţele reale ale economiei private independente vor sprijini proiectul unui partid al clasei de mijloc. Optimismul se cuvine însă a fi temperat: nu trebuie ignorat că o fracţiune a acestei economii supravieţuieşte prin aranjamente clientelare pe seama resurselor publice. Perspectiva aducerii sub control a transferurilor ilegitime de resurse publice nu entuziasmează pe toţi cei din economia privată.

Nefiind o cooperativă de corupere electorală, partidul clasei de mijloc va exista doar în măsura forţei sale de convingere, iar aici, discursul are rolul decisiv. În prezent, mesajele compatibile cu ceea ce ar putea deveni un discurs politic al clasei de mijloc sunt tarate de prea multă teorie şi de preocuparea de a fi “de dreapta”, reminiscenţe provinciale şi naive ale unei gândiri îndelung izolate şi asuprite.

Un mesaj politic valabil nu poate fi mai atent la reprezentări teoretice şi etichete decât la realitate şi oameni. Partidul politic nu rămâne decât un club, fără categoria sa socială de referinţă, iar aceasta are nevoie de soluţii concrete întru salvgardarea intereselor ei vitale, nu de purităţi ideologice şi denominaţiuni politice de origine controlată. Chiar dacă reflecţia teoretică şi controlul etic sunt indispensabile politicii, aceasta nu are a se preocupa de teorie şi încadrări ideologice, ci de consistenţă şi transparenţă.

Electoral, clasa politică nu-şi mai face demult iluzii că ar putea convinge pe cineva, ci încearcă doar să capteze ultimele resturi de voturi disponibile, prin presiune, pomană, demagogie, cumpărare sau şantaj. De aceea, toate strategiile electorale actuale nici nu-şi pun problema unor mesaje politice de conţinut, ci doar a unor cârpeli, şmecherii, “locomotive”, “iepuri”, combinaţii şi manevre prin care să-şi taie o felie cât mai mare dintr-un fond de voturi tot mai mic. Unui nou partid, al clasei de mijloc, nu-i rămâne decât discursul convingător şi adaptarea flexibilă la sistemul electoral în vigoare, spre pildă prin concentrarea eforturilor în circumscripţii cu şanse, forţa sa venind oricum din speranţa mobilizării absenteiştilor. În acest sens, el are un interes puternic în introducerea generală a votului prin corespondenţă, o formă probată în ţările germanofone, aptă să aducă la vot o parte a electoratului său ţintă.

Dacă oferta politică este bine făcută de la început, iar proiectul unui partid al clasei de mijloc nu cade victima deturnării, diversiunii, coruperii sau propriilor erori, va putea câştiga încrederea celei mai dinamice şi moderne părţi a poporului, reuşind intrarea în viitorul parlament. Ar fi sfârşitul monopolului politic al reţelei care, de 22 de ani, ţine ţara în mizerie şi înapoiere.

Distribuie acest articol

110 COMENTARII

    • Citește cu atenție Daniel Arhire:
      „ În prezent, mesajele compatibile cu ceea ce ar putea deveni un discurs politic al clasei de mijloc sunt tarate de prea multă teorie şi de preocuparea de a fi “de dreapta”, reminiscenţe provinciale şi naive ale unei gândiri îndelung izolate şi asuprite.”

  1. Articulat si logic, felicitari. Raison d’etre al Noua Republica este practic identic. Te invitam la o discutie initiala! Cele bune, MV

    • Nu pot sti care este la raison d’être, pot însa analiza documentele emanate de sau în numele unei miscari, pentru a o situa, cel putin teoretic.
      Pâna acum, n-am întâlnit nicaieri în România vreo schita politica pentru clasa mijlocie.
      Cu simpatie.

      • „Pâna acum, n-am întâlnit nicaieri în România vreo schita politica pentru clasa mijlocie.”

        N-ati intilnit pentru ca nu exista… Si nu prea aveti ce analiza pentru ca Noua Republica n-a emanat decat cateva „cugetari” de tipul „capitalismul este bun pentru ca creeaza locuri de munca”, „pietele trebuie lasate sa se autreglementeze”, etc. … In rest, ei sunt „adevarata dreapta”, il iubeasc pe Reagan si il detesta pe Mitterand, si au alergie la trandafirii rosii. A, si sunt foarte buni prieteni intre ei (de ex, Neamtu e prieten cu Aligica, si Aligica e prieten cu Neamtu). Cam asta se poate „alege” din prestatiile lor publice de pana acum.

        Noua Republica, reciti articolul cu atentie (si inca odata, si inca odata…)!

        Excelent articol, felicitari d-le Lalu!

      • Dle Lalu – putina rabdare. NR este doar un inceput si va fi pana la urma creatia oamenilor care aleg sa se implice. Nu va impiedica nimic sa va puneti propria ampre ta pe aceasta constructie!

  2. F. buna analiza, dle Lalu, felicitarile mele! Sa vedem insa, nu cine gandeste deja in sensul propus de Dumneavoastra, cu siguranta mai sunt multi, ci cine ar putea materialiaza cat mai bine un astfel de program care traduce, pana la urma, dorinta de o Romanie normala a inca multora dintre romani, satui de a mai alege aceleasi salamuri expirate.
    Cred ca mi se pare f. importanta tensiunea dintre cei care inca mai cred intr-un pas inainte si cei care se incapataneaza intr-o restaurare. Exista insa si o perspectiva mai putin optimista, situatia din Romania, lasand unora impresia unei restauratii/continuari a Securitatii, activistilor de partid (politizarea excesiva este ea insasi o dovada ca…tot carnetul de partid conteaza). Recentele iesiri ale presedintelui Basescu la adresa DNA sunt ingrijoratoare, dar ele poti fi citite si ca un indicator ca ceva se misca, poate chiar deranjant de bine.
    Cred ca suntem inca departe de a intui eforturile imense facute de putinii profesionisti din justitie (procurori, judecatori) care inteleg sa respecte legea.

  3. Ma alatur felicitarilor. Am tiparit articolul si l-am citit pe indelete, cu adnotari. Ar fi minunat daca ai pune umarul alaturi de noi la Noua Republica.

    Daca ai si alte materiale asemanatoare, in masura in care sunt la free, le pot primi la vlaston @ yahoo.com

    • Asta ar merge daca Noua Republica nu ar fi divergenta (cel putin pina acum) de ideea unui partid al clasei de mijloc. Daca tot l-ati printat recititi-l cu multa grija si faceti diferentele. Sunt multe,
      Este necesar un astfel de partid al unei clase care genereaza democratia si are nevoie de democratie. Cei ce never ran a candy store inteleg mai greu despre ce e vorba

    • Multumesc pentru bunele cuvinte, domnule Vlaston.

      Îmboldit de invitatiile d-lui Mihnea Vasilache si a d-voastra, în ultimele ore am studiat site-ul Noii Republici, precum si alte surse. Sunt multe lucruri interesante si admirabile pe care miscarea dumneavoastra si le propune. Sper sa reuseasca si va urez tot succesul.

      Nu v-a scapat desigur ca textul meu propune o miscare politica cu obiective, stil si mijloace care desi sunt compatibile, ramân diferite de cele ale miscarii d-voastra. Nu vad în asta un obstacol în calea unor schimburi de idei si colaborari, ci dimpotriva, o sansa de structurare si clarificare a unei alternative politice veritabile. Prea mult timp nici n-a mai ramas.

      Salut asadar cu caldura orice dialog si colaborare, idee pe care se bazeaza de altfel si sugestiile mele de contructie a unui partid.

      Adresa mea de mail este depusa la redactia contributors si va sta la dispozitie prin amabilitatea gazdei noastre comune.

      Cu cele mai bune gânduri, R.L.

      • Multumesc autorului pt ca imi confirma rezervele fata de NR asa cum e NR acum… desi sint extrem de exaltat de potentialul individual al celor care fac NR in momentul de fata.

        Problema e ca NR, in ciuda pretentiilor, nu are resurse umane suficiente si care sa aiba orizontul necesar (organizatoric, democratic,european) pt un proiect ca cel sugerat de tine/dvs. Nu ajunge doar sa vrei, trebuie sa si poti.
        In plus mai exista si o obsesie/comoditate de a se defini strict in relatie cu stinga romaneasca („cine nu sint in loc de cine sint”- nu ajunge doar cu atit) si nu in relatie la necesitatile reale ale unei clase de mijloc( sau asemanator… pt ca nu exist o clasa de mijloc suficient de mare in Ro dar e singura pt care motivatia nu e asa de abstracta. Motivatia e tot asa de importanta ca organizarea).
        Cei de la NR care va invita la NR isi recunosc, indirect, gresela si lipsurile asa ca va intreb: nu ar fi posibil sa-i ajutati? Ca un exercitiu strict academic si fara implicare directa? Sub forma unui nou articol care sa concretizeze un pic mai mult citeva din ideile si argumentele de mai sus?

        • Sunt gata sa „concretizez un pic mai mult citeva din ideile si argumentele de mai sus”, asa cum ma invitati.
          Am facut-o deja într-o oarecare masura, sugerând teme de program politic, directii, cai de actiune, stiluri de lucru.
          M-ati ajuta daca mi-ati indica ce anume aspecte le-ati dori analizate mai concret.
          Multumesc.

          • Aproape ca fiecare capitol din articol merita dezvoltat…
            As insista de ex. pe „un nou stil de politică”. Ce ar insemna asta concret in Ro?

            Piratii nu sint politicieni ci cetateni (si au aparut, deloc intimplator, intr-o tara unde reprezentativitatea functioneaza cu adevarat).
            Nu cred ca ajunge doar cu un partid… fie el si cu un program gata mestecat si bine pliat pe FMI, MCV si altele. Cred ca e nevoie de o repetitie a fenomenului ’96, de o antrenare in masa a „clasei mijlocii”, de o miscare de dislocare care sa rezulte intr-o noua generatie de politicieni. Partidul si programul ar fi rezultatul unei asa miscari (gaina mai intii). Un fel de „Voce a Romanei” dar in politica daca vrei…

          • Imi permit sa intervin cu o sugestie:
            Cum ar arata articolul dumneavoastra daca la baza constructiei partidului ar exista un set de „VALORI” la care sa adere si pe care le respecta membrii sai, un set de „CONTRAVALORI” cu care aderentii nu seunt de acord ?
            Nu stiu de ce, dar mie nu imi suna bine in urechi etichetarea oamenilor dupa clase sociale, etnie, rasa, etc. Este adevarat, „scoala” politica europeana din ultimele doua secole s-a folosit cu succes de aceste diviziuni, reusindu-se astfel ca prin ideologii bazate pe clase sa politicienii sa manipuleze , sa controleze si sa domine mase mari de oameni. Credeti ca un nou partid bazat pe aceleasi criterii ca cele din trecut poate avea mai mult succes mai ales ca vechii politicieni sunt extrem de bine rodati in manipulari bazate pe criteriul diviziunii ?

          • @ioan drimus

            Politica este gestionarea intereselor colective. Ea se sustine prin ideologii, care la rândul lor apeleaza la valori, principii, teze, credinte, etc. Un partid care recunoaste din start ca apara si promoveaza anumite interese este mai direct, mai usor de înteles si, într-un sens, chiar mai onest ca unul ce-si îmbraca actiunea în faldurile ideologiei, erijându-se în promotorul si aparatorul unor valori.

            Cred ca tocmai un partid „pe stil nou”, ar trebui sa se dezbare de balastul dicursurilor frumoase si sa mearga direct la temele concrete care intereseaza masele, renuntând la clamarea teoretica a valorilor în favoarea aplicarii lor practice.

            Încerc un exemplu: un partid care promoveaza harnicia, onestitatea si responsabilitatea personala (trei valori practice), va avea cele mai mici sanse de succes daca se va limita la proclamarea acestor valori, prea abstracte si a caror proclamare ramâne fara consecinte practice. Dimpotriva, daca partidul respectiv se va angaja pentru reglementarea restituirilor de TVA si a achizitiilor publice, va oferi solutii practice pentru afirmarea acelor valori.

            Asadar, un partid este chemat sa ofere solutii concrete unor probleme colective stringente, nu sa proclame valori. Desigur, facând asta, partidul va fi ghidat de acele valori. Partidul clasei de mijloc trebuie sa fie cel care operationalizeaza valorile, transformându-le în actiuni politice cu consecinte concrete.

  4. Un articol pertinent si extrem de elaborat…Ramane de vazut daca cei carora li se adreseaza, sunt capabili sa se organizeze…Eu personal m-as alatura unui grup de initiativa, fiindca de 22 de ani doar schimbam un partid cu altul si dupa 4 ani constatam ca suntem in aceeasi situatie…
    Felicitari pentru articol.

  5. Eu tot nu m-am lamurit cum va reusi NR sau orice alta constructie de gen sa propulseze valori si ce rezultate isi propune sa obtina pe termen scurt pentru a genera o miscare ampla in societate.
    Ce mananca individul din clasa de mijloc daca participa activ la viata politica? Cine ii plateste chiria sau ratele la casa si masina? Cine ii asigura acelasi standard de viata cu care era obisnuit sau cel putin jumate? Sigur nu salariul infim de bugetar!
    Schimbarea nu se poate face cu cativa parlamentari. Schimbarea trebuie sa fie consistenta pe toate palierele, inclusiv administratie locala si judeteana. Un primar ‘alb ca zapada’ si consilieri pdlsdnl?

  6. O lectura pe cat de folositoare, pe atat de placuta! Informatiile si logica, pigmentate cu atribute dintre cele mai neasteptate, reusesc sa faca posibil acest lucru.

    O singura scapare (poate): ca si „Noua Republica”, autorul lasa a i se banui convingerea ca cei buni trebuie ca gandesc ca dumnealui. Cred mai degraba ca pentru a avea un partid al clasei de mijloc, avem nevoie de cel putin doua. Insa, e drept, intotdeauna va exista mai intai unul.

    • Multumesc Hantzy, pentru bunele cuvinte. Daca am lasat impresia ca as dori sa detin monopolul adevarului, sunt gata sa-mi cer scuze.
      Oricum, cred ca sunteti bine plasat (cel putin geografic) pentru a masura necesitatea unei miscari autentice a clasei de mijloc în România.

      • @Rasvan Lalu,
        Mi-am dat cu stangu’n dreptul!
        Am nimerit-o doar pe jumatate: e evident ca sunteti apreciat de noii republicani, iar invitatiile dumnealor de a va alatura miscarii sunt emise cu siguranta ca vor fi acceptate. Asta ar confirma ceea ce afirmsem despre dumnealor.
        Rezerva dumneavoastra de a va alatura lor, desi urarile de succes adresate nu sunt doar formale, insa imi arata ca m-am pripit si-mi cer, din toata inima, scuze!
        Nu vreau sa fiu inteles insa anapoda: ii apreciez pe cei de la NR, desi ma mira conservatorismul pe care-l adulmec. Poate pentru ca, asa cum spuneati, sunt bine plasat pentru a masura necesitatea macar a unei miscari autentice a clasei de mijloc în România.

  7. Ati privit atent si descrieti veridic fantasma democratiei din ultimii 20 de ani. In plus teoria unui partid al clasei de mijloc -presupus responsabile- suna tentant.
    Intrucit ecartul dintre teoria si practica politica s-a mentinut, constant, disproportionat de mare poate ar fi bine sa nu scapam din vedere ca:
    1) 60% din forta de munca ocupata inseamna, raportat la cca 6 mil, aproximativ 3.5 mil din care activi in zona meseriilor liberale, cu o bruma de independenta vor fi fiind 1.5 mil. Daca din acestia participa cu entuziasm la vot doua treimi avem, barbar spus, un bazin de alegatori in jur de 1 milion de cetateni.
    2) Ipoteza ca aceasta clasa casca ochii pe net, e convinsa miraculos ca acum e momentul, si se mobilizeaza exemplar trebuie privita cu aceeasi rezerva cu care PIB-ul, cu toate furaciunile, a ramas suparator de constant o prea lunga perioada.
    3) Profesionistii politici cu experienta acumulata au avut si au grija sa-i intampine cu batai din palme pe noii veniti in arena pe care o logistica impresionanta a izolat-o cu ziduri fizice si simbolice remarcabile.
    Prin urmare ma intreb, daca tot am vazut de 20 ani elitele patriotice defiland cu aplomb si din stanga si din dreapta cu camuflaj de centru, de nu-si iau treaba in serios? Intrebarea nu e retorica pentru ca nu cred ca statul are pitite alte elite cu capacitati miraculoase. Dincolo de orice adversitati conjuncturale, neamul nostru s-a incordat si a pus pe masa ce a avut mai bun. Ce se vede, iata, pe tabla de joc; a noastra sau a altora.
    Traim nu fatalismul mioritic ci mitul poetului de geniu cu atributele sale: nebun, necunoscut, sarac.

    • Mda, tocmai mitului „poetului de geniu” i se adreseaza sugestile mele politice: poate a venit în sfârsit timpul sa abandonam acest mit, trecând de la eforturile prometeice ale eroului nebun, sarac si necunoscut la micile eforturi prozaice, anonime si lipsite de maretie ale unei puzderii de actori sociali.

  8. Pai nu asta a fost PNL pana sa devina membra a actualei aliante ? Dupa umila-mi parere chiar si PSD-ul lui Nastase a aparat oarecum interesele clasei de mijloc. In contextul in care USL-ul o da in populisme cu carnati si fasole si strans de fonduri pentru biserici, iar PDL-ul sustine o politica de dreapta care ma pauperizeaza, nu stiu in ce directie sa ma indrept. Dar categoric NU un partid mosit de actuala guvernare (care mi-a scos dreapta din cap)

  9. In Romania clasa de mijloc numara mai putin de 500.000 de alegatori, din care circa jumatate sunt romani „adevarati”. Adica „se descurca”. Deci, nema audienta.

  10. Clasa de mijloc in Romania este minunata, dar lipseste cu desavarsire (sau aproape). Articolul defineste gresit clasa de mijloc, vopsitorul nu face parte din clasa de mijloc. A fi in clasa de mijloc inseamna oameni independenti finaciar (nu neaparat bogati) Vopsitorul sau chiar tanarul intelectual care se zbate de la un salariu la altul nu face parte din clasa de mijloc. Clasa de mijloc inseamna acumulare de valori (care deobicei se face in cateva generatii, ceea ce la noi nu prea e valabil datorita conditiilor istorice) independenta nu numai de stat ci si independenta economica, cel putin in termenii relativi pe care ii poate presupune independenta economica. Aceia sunt micii afaceristi, profesionistii cu calificare superioara cu o pozitie independenta economic, functionari de cariera. La noi daca excludem microintreprinderile create din motive fiscale si care ascund o forma de depenta angajat-angajator, numarul real de mici afaceristi e mic. Romania nu e o tara prea dezvoltata ca sa aiba nevoie de servicii cu inalta calificare in mare masura, asa ca si numarul acelor profesionisti cu adevarat independenti (nu truditori dezabuzati la o multinationala, care imita doar stilul clasei de mijloc) este iarasi mic. De functionari de cariera ce sa mai vorbim, intr-un sistem administrativ superpolitizat, poate doar la un nivel foarte mic, unde nu deranjezi pe nimeni.
    Sa nu ne imbatam cu apa rece, in Romania maimutarim democratia, in fata unei populatii care nu este nicidecum apta sa joace vreun rol in piesa asta.

    • si eu cred ca autorul porneshte de la o premisa falsa.n am avut rabdare ptr intreg articolul(cu parere de rau)dar dupa o prezentare realista a situatziei,se vorbeshte de clasa mijlocie!care e aia?in rominica cam totzi e hotzi;ca altfel nu se poate supravietzui.cei care financiar ar putea fi catalogatzi mijlocii sint doar financiar mijlocii si sint mijlocii ptr ca sint profitorii tranzitziei in care aceasta tzara va continua spre viitorul luminos de care e mindra.
      inainte de inca un partid,care sa suga si el ceva din buget,ar trebui dezintoxicata populatzia

    • „Doar analize superficiale şi definiţii inadecvate au putut duce la legenda unei clase de mijloc slabe şi puţine. Apartenenţa la clasa de mijloc nu se defineşte prin puterea de cumpărare, sau alte criterii lifestyle, ci în funcţie de nevoile şi interesele obiective legate de modul de câştigare a vieţii.

      Dacă există mari diferenţe între traiul arhitectului şi vopsitorului, fermierului şi fabricantului de echipament electronic, există şi mai mari apropieri datorate modului independent şi legat de piaţă în care-şi câştigă pâinea. În măsura în care munceşte pe piaţa liberă, meseriaşul cu mâinile crăpate aparţine aceleiaşi clase mijlocii ca şi IT-istul cu vacanţe nautice, îi leagă aceleaşi interese într-o creditare stimulativă, controale corecte şi necorupte, un mediu fiscal previzibil şi suportabil.”

      • @ DUSU. Ca sa intelegi matale ce este clasa de mijloc, iti dau un exemplu simplu. Instalatorul nostru poseda un Fiat Ducato, isi face cumparaturile la Mall si concediile in Grecia sau Turcia, este foarte educat si serios motiv pentru care sotul meu i se adreseaza numai cu Domnule si il recomanda in tot orasul. Sotul meu are un Fiat Ducato, face cumparaturile si vacantele (impreuna cu mine) in aceleasi locuri ca si instalatorul nostru. Singura diferenta intre ei este ca instalatorul nostru lucreaza singur iar sotul meu are o fabrica si poarta grija salariilor pentru cateva zeci de angajati. Nici unul, nici altul nu sunt saraci, sau bogati, sunt deci din clasa de mijloc, adica a acelora care creeaza valoare in societate si au venit satisfacator pentru un trai decent.

        @FELICITARI AUTORULUI !!!!!

      • Cu tot respectul, trebuie sa fiu de acord cu preopinentii domnului Lalu. In primul rand, argumentul „aliantei obiective” dintre instalator si profesor aduce aminte de argumentul marxist al „aliantelor obiective”, anume acela ca nu conteaza valorile si auto-identificarile unui grup, ci felul „obiectiv” in care acestea actioneaza in societate. Totusi, trebuie spus ca faptul ca instalatorul si profesorul cumpara carnati de la acelasi magazin nu-i face parte a aceleiasi clase. Atunci cand instalatorul si taranul saracit (care n-are bani sa cumpere carnati la magazin) asculta manele, ei sunt parte a aceleiasi clase, pentru ca sa identifica cu o anumita categorie proletara-plebee post-comunista, care e indiferenta la ceea ce se intampla in societate, in lume, la problemele de durata si la acumularea de noi cunostinte si prefera sa se limiteze la orizontul familiei si prietenilor si a ceea ce stie. Asadar clasa e o grupare de valori, ea actioneaza in virtutea unei auto-identificari cu anumite principii si interese, si nu actioneaza orb in virtutea unor forte mai mari decat ea. Nu pot fi in clasa de mijloc si omul de afaceri onest, care munceste de dimineata pana seara dand de lucru la 4-5 oameni pentru ca vrea o viata mai buna si care uraste statul care ii ia tot profitul si care isi doreste o tara liberala si cinstita, si cel care are o firma fantoma care da de lucru la o secretara si care face bani din afaceri oneroase cu statul (si care, in paranteze spus, isi permite concedii in strainatate si masini de lux).

        • Va multumesc pentru excelenta critica !

          Într-adevar, analiza mea aminteste de o matrice marxista. (În aceasta privinta, ma aflu într-o buna companie, Weber de exemplu …)

          Mai important este sa acceptam ca „supradeterminarile obiective” si auto-identificarile subiective, identitare, se afla într-o relatie de complementaritate si interdependenta, amândoua contribuind la structurarea comportamentului.

          Când e vorba de o analiza doritoare a identifica marile curente si tendinte politice dintr-o populatie, auto-identificarile nu sunt suficiente, trebuind recurs si la amplasarea obiectiva a actorilor sociali.

          Asa am si încercat sa fac, identificând o clasa mijlocie româneasca dincolo de granitele pe care cu atâta grija „titularii” clasei mijlocii le trag în jurul lor. Un astfel de demers te ajuta sa descoperi un urias potential politic, trecut complet cu vederea de sociologii români.

          N-am afirmat nici un moment ca valorile si auto-identificarile unui grup nu conteaza, ci doar ca pozitia obiectiva în structura de interese si putere este si ea determinanta. Probabil ca din motive stilistice si de comunicare (este vorba de un text general public, nu de o lucrare stiintifica) am accentuat acest ultim aspect, în detrimentul componentelor subiective ale identitatii de grup.

          Dumneavoastra ati sesizat acest dezechilibru, ajutându-ma sa repun acum lucrurile în perspectiva justa. Va ramân îndatorat.

          Ati sesizat si aspectul extrem de important al eterogenitatii a ceea ce am (re)definit drept clasa mijlocie, faptul ca nici subiectiv, nici obiectiv, întreprinzatorii onesti, participanti veritabili la piata libera nu fac parte din aceeasi categorie politica cu profitorii statului captiv, deghizati în întreprinzatori.

          Despre asta am scris asa: „Optimismul se cuvine însă a fi temperat: nu trebuie ignorat că o fracţiune a acestei economii supravieţuieşte prin aranjamente clientelare pe seama resurselor publice. Perspectiva aducerii sub control a transferurilor ilegitime de resurse publice nu entuziasmează pe toţi cei din economia privată.”

          Desi în pregatirea textului ce-l discutam, am cercetat situatia proportiei de produs intern brut obtinuta prin coruptie, n-am ajuns la nici o informatie fiabila. Desigur ca nu este indiferent daca economia privata independenta este ocupata de corupti în proportie de 10, 20 sau 40%. Consecintele sunt structurale, iar analiza politica va fi alta, în functie de gradul de sanatate reala al economiei private. Totusi, când te decizi sa lansezi ideea unui partid al clasei mijlocii, te concentrezi asupra conceptelor de baza, cailor si mijloacelor, mai putin asupra exceptiilor.

          Cu tot respectul, trebuie sa fiu de acord cu preopinentii domnului Lalu. In primul rand, argumentul “aliantei obiective” dintre instalator si profesor aduce aminte de argumentul marxist al “aliantelor obiective”, anume acela ca nu conteaza valorile si auto-identificarile unui grup, ci felul “obiectiv” in care acestea actioneaza in societate. Totusi, trebuie spus ca faptul ca instalatorul si profesorul cumpara carnati de la acelasi magazin nu-i face parte a aceleiasi clase. Atunci cand instalatorul si taranul saracit (care n-are bani sa cumpere carnati la magazin) asculta manele, ei sunt parte a aceleiasi clase, pentru ca sa identifica cu o anumita categorie proletara-plebee post-comunista, care e indiferenta la ceea ce se intampla in societate, in lume, la problemele de durata si la acumularea de noi cunostinte si prefera sa se limiteze la orizontul familiei si prietenilor si a ceea ce stie. Asadar clasa e o grupare de valori, ea actioneaza in virtutea unei auto-identificari cu anumite principii si interese, si nu actioneaza orb in virtutea unor forte mai mari decat ea. Nu pot fi in clasa de mijloc si omul de afaceri onest, care munceste de dimineata pana seara dand de lucru la 4-5 oameni pentru ca vrea o viata mai buna si care uraste statul care ii ia tot profitul si care isi doreste o tara liberala si cinstita, si cel care are o firma fantoma care da de lucru la o secretara si care face bani din afaceri oneroase cu statul (si care, in paranteze spus, isi permite concedii in strainatate si masini de lux).
          Răspunde

          • Vedetzi d nule Lalu;falsitatea ideii de clasa mijlocie,tocmai de aici porneshte¨´nu este indiferent daca economia privata independenta este ocupata de coruptzi in proportzie de 10,20 sau 40%
            Si coruptzii e cinstitzi la rominica!de aceea e poate imposibil de aflat ce proportzie din PIB e obtzinuta prin coruptzie.
            Si atunci,acei care financiar sint in aceeashi barca,la alegeri au cu totul alte preferintze.

  11. Ultima data cand mi-am exercitat dreptul de vot a fost in 1996, la alegerile generale din toamna. Atunci am votat cu Nicolae MANOLESCU (presedinte) si ANL (Alianta National Liberala) – cred ca asa se numea pseudo-formatiunea care il sustinea!

    Refuz, de atunci sa mai votez! Practic, consider ca nu mai am cu cine!

    Nu mai votez pentru ca romanii (ca natie) si politicienii romani (ca actori politici) s-au decredibilizat total!

    De 22 de ani…sunt aceleasi fete ridicole, isterice si incompetente care pretind ca vor binele majoritatii romanilor! Caraghios, ridicol si contraproductiv!

    Atata timp cat selectia resurselor umane se face pe criterii de apartenenta la un clan/partid, spaga, relatii ultra-personalizate si nu pe minime competente…clasa politica va balti in aceeasi mocirla! Societatea romaneasca…la fel!

    Iluzia schimbarii IN BINE a stat, ani de zile, in generatiile tinere! MARE DEZAMAGIRE! Tinerii, odata ajunsi in pozitii cheie, au copiat la indigo soparlele carnivore batrane, comportandu-se ca atare! Trist…:(

    Nu cred ca (mai) am vreo responsabilitate, nici macar morala, fata de niste oameni (politicienii romani) pentru care eu unul nu contez! N-am vazut NICI UN POLITICIAN ROMAN RASPUNZAND (IN FATA JUSTITIEI) PENTRU FAPTELE SALE DE CORUPTIE, TRAFIC DE INFLUENTA, SANTAJ, ETC…

    Refuzul clasei politice de a se reforma, reorganiza doctrinar in 2 mari partide (pe modelul celor din SUA de exemplu…), ineficienta deciziilor politice, debusolarea administrativa si masurile economice complet injuste ma fac sa cred ca Romania e o tara in deriva iar romanii, in marea majoritate, niste anomici apatici fara busola…

    Obsesia (aproape patologica) a politicienilor romani pentru imagine si NEGAREA REALITATII este dovada cea mai clara de schizofrenie politica si sociala de care dau dovada! Din pacate, acest comportament se perpetueaza de 20 de ani…

    O clasa politica faramitata, etern conflictuala, cu oameni de calitate indoielnica nu va fi capabila NICIODATA de ceva constructiv! Este, de fapt, oglinda unei societati bolnave!

    QED, ca in demonstratiile matematice!

    • Da, e din cauza votului „pe liste”. Prin smecheria asta comunista s-au perpetuat toti crocodilii care sa balacesc deasupra tuturor ca „oameni politici”.
      Ca sa se schimbe clasa politica in Romania trebuie vot uninominal, cum e in State, in Canada etc. Si muuulta rabdare, mai exact „credinta si nadejde” cum spunea apostolul Pavel. Credinta ca pina la urma, prin masurile astea, lucrurile o vor lua spre mai bine si nadejde definita ca persistenta in credinta.
      In America polticul a fost inghitit de marea oligarhie pentru ca s-a permis finantarea, „lobby”-ul. Incet-incet politicul a fost infectat de interesele marii oligarhii.
      Odata implementat votul uninominal, ar trebui desfiintate orice fel de legaturi intre capital si politic (no lobby whatsoever).
      E cam wishfull thinking, mai ales pentru Romania :) Nu s-a putut in America, cum o sa se poata asa ceva in Romania ?!?

    • Tentativa mea se adreseaza tocmai celor ca dumneavoastra, care refuza sa mai voteze, în speranta ca vor reevalua sansele unei alternative la „schizofrenia politica” pe care o diagnosticati azi. Cu respect,

      • Dupa 22 de ani de logoree nationala, necesara insa nu suficienta pentru un catharsis colectiv, Romania pare o tara mai dezagregata ca oricand.

        Vorbim mult si facem extrem de putin, aproape nimic. Si cand facem ceva iese prost, facut pe sfert (nici macar pe jumatate), scump si de calitate indoielnica!
        „Omul este masura tuturor lucrurilor”, nu? Cata dreptate avea Protagoras…
        Halucinant e de-a dreptul modul in care se „dialogheaza”, de la cel mai inalt nivel pana la
        nivelul „omului de rand”. Paradigma inconstienta a majoritatii celor care intra in dialog este „ba pe-a ma-tii”, astfel incat nici un interlocutor nu isi poate duce argumentatia (puerila sau serioasa, logica sau aiuritoare) pana la capat! Atacul la persoana, la viata privata a ajuns regula clasica de desfiintare a celuilalt, de cele mai multe ori prin jignire, calomnie si insulta.

        E evident ca Romania nu mai functioneaza! Nu stiu cand a functionat…de fapt! „De jure” da, a „functionat”! „De facto”…NICIODATA! Raportul dintre forma si continut a fost si se pare ca este si astazi CATASTROFAL, INADECVAT, DEBUSOLANT!

        Proiectul „national” al elitei politice de la 1918 se topeste in clivajele sociale, politice si economice de nereconciliat ale debutului de an 2012, clivaje care faramiteaza complet o tara ce pare mai degraba un proiect artificial! Imi pare rau pentru nationalistii de sambata seara, gen CV Tudor, Gheorghe FUNAR si altii…dar nu asa arata o tara care „functioneaza” in parametri optimi. Romania nu mai functioneaza nici macar in virtutea inertiei? Care inertie de fapt? Unde duce ea?

        Orice curs de politologie releva cat se poate de clar faptul ca faramitarea scenei politice este de fapt oglinda clivajelor sociale. Nici un proiect serios nu s-a „coagulat” in jurul unei majoritati sociale si politice in ultimii 22 de ani, cat despre punerea lui in practica…ce sa mai vorbim?
        Asa-zisa reforma politica (a votului uninominal) a fost un fiasco! De ce? Pentru ca ea nu a fost dublata de parlamentul unicameral.

        Se stie ca:

        1) votul uninominal, majoritar, intr-un singur tur + parlamentul unicameral = majoritati stabile in parlament (2, maxim 3 partide politice reprezentative). Rezultatul? O guvernare eficienta, majoritati parlamentare stabile, guvern cu sustinere in Parlament!

        2) votul proportional, pe liste, in 2 tururi + parlament bicameral = majoritati fragile in parlament, faramitare politica, coalitii de conjunctura. Rezultatul? O guvernare ineficienta, majoritati parlamentare extrem de fragile, guvern cu sustinere slaba in parlament!

        Ce au ales „expertii”? O struto-camila, corcita cu un cal-magar! Adica vot uninominal+parlament bicameral! Rezultatele se vad…si mai ales se traiesc!

        Nu inteleg nici acum…De ce Romania are parlament bicameral? Parlamentul bicameral este o institutie politica proprie statelor federale! Romania nu e stat federal! Si atunci…?
        Inclusiv „fundamentul democratiei”, Parlamentul, este faramitat in 2 camere care se calca pe bataturi non-stop si nu pot iesi din schizofrenia administrativa privind atributiile fiecareia!!!
        Proprietatea, mai ales la nivelul celei agricole e faramitata. Scena politica e faramitata, conflictuala si isteric centrifugala. Din orice incercare de „coagulare” a 2 partide au rezultat 3, nu unul singur!
        Inclusiv „verzii” sunt reprezentati de vreo 3 partide (in prezent neparlamentare)! Romii la fel! Bizar, caraghios, penibil si contraproductiv!

        Societatea romaneasca e faramitata si sparta in 1001 de optiuni, dileme, isterii! Aproape toate ireconciliabile! Ma intreb: daca ar reusi sa-si „concilieze isteriile”…romanii ar reusi, mai apoi, si „concilierea optiunilor”?
        Grea intrebare…imposibil raspunsul (cel putin acum)!
        Starea de agregare a Romaniei actuale e dezagrearea, faramitarea, anticoagularea!

        Intrebare (utopica?): Nu cumva Romania e un proiect politic utopic?

          • La ce te referi? La parlamentul unicameral? Iti (re)amintesc ceva ce cu siguranta ai ignorat/uitat! Da, exista tari ce cu usurinta ar putea fi catalogate ca dictaturi si in care functioneaza parlamentul unicameral (ex: Cuba, Gambia, Nortj Korea, Niger, etc…)
            Insa si multe alte tari care eclipseaza Romania din toate punctele de vedere – democratic, economic, spirit civic (ex: Norvegia, New Zeeland, Danemarca, Finlanda, Liechtenstein, Suedia, South Korea). In toate aceste tari functioneaza, cred eu cu succes, parlamentul unicameral. Mai mult, aceste tari nu pot fi banuite de „dictatura”. Corect, nu?

            Detalii aici:

            http://en.wikipedia.org/wiki/Unicameralism

            Speculatia, extrem de parsiva dealtfel, intre parlamentul unicameral si dictatura e un pretext penibil (in forma) si grotesc (in continut) al puterilor succesive din Romania post 1989, pretex prin care s-a perpetuat o formula institutionala (parlamentul bicameral) improprie tarii, formula in care s-au inghesuit armate de neaveniti, parveniti, agramati, invidizi patibulari, suspectati pe buna dreptate de justitie ca infractori de prima mana.

            Deh, aceeasi problema ridicata acum mai bine de 100 de ani de Titu MAIORESCU:” formele fara fond”..

            Si tot MAIORESCU, un carturar de marca al Romaniei spunea:”…nu de inteligente duce lipsa natia asta, ci de caractere”.

            NO COMMENT!

  12. Salutari de la piratii romani.
    Interesanta analiza, atat ca necesitate a unui partid al clasei de mijloc cat si a exemplului dat. Noi (piratii) nu ne-am asumat vreodata public rolul de exponenti ai clasei de mijloc militand mai curand pentru o schimbare sistemica ce aduce beneficiii majoritatii, dar asa cum un critic observa de curand, cei care sustin Partidul Pirat sunt de fapt exponenti ai acesti clase, carora li se alatura sustinatori de stanga si dreapta atrasi de ideile ce nu se regasesc in definirea clasica a unui partid. Tocmai reprezentarea unor idei ce nu pot fi calificate in majoritatea lor ca apartinand unui curent politic (in intelesul dat de asa zisa clasa politica) a atras o respingere a priori a piratilor.
    Ai inceput prin a vorbi de partide ca reprezentari ale unor grupuri, dar exemplul pe care l-ai ales (eg biciclistii) contrazice ceea ce teoreticienii spun ca trebuie sa fie un partid. Dupa mintea lor, reprezentarea unui grup definit de o alta caracteristica decat „cetatean cu drept de vot interesat exclusiv de bunastarea economica” te pune in zona ONG sau lobby, negandu-ti dreptul de reprezentare politica. Potrivit piratilor, biciclistii, ca si piratii, au dreptul de a uza de mijloacele democratice de reprezentare si astfel participa la procesul de decizie.
    Cu toate acestea, legislatia nationala prevede conditii restrictive de infiintare a unui nou partid in timp ce confera drepturi si avantaje tocmai partidelor ce au creat si votat legea. Mai mult, contestarea pragului de 25000 de semnaturi a fost in mod repetat respinsa de Curtea Constitutionala formata din aceeasi exponenti ai unor filozofii ce resping ideea posibilitatii piratilor de a avea o opinie politica.
    Cu toate acestea exista o raza de lumina (si nu ma refer la organizatii iesite din think-tancurile actualelor partide, care se pretind a fi noi dar reprezentand aceleasi interese).
    Piratii nu sunt deloc zgribuliti in ploaie ci mai curand enervanti prin persistenta. Mai devreme sau mai curand (dar in orice caz anul acesta) cerintele vor fi indeplinite…iar sistemul va trebui sa inghita si medicamentul nedigerabil. Va asteptam alaturi de noi …

    • Nu stiam ca exista si pirati români. Felicitari. Asa cum ati putut afla din text, nu-mi pot recunoaste prea multe afinitati cu ideologia piratilor, desi dezbaterile colegilor d-voastra germani pe teme specifice societatii informationale sunt demne de tot respectul.
      Apreciez stilul lor, democratia de baza, generarea democratica de continuturi, carora le vad un viitor dincolo de partidul piratilor.

      Ar fi minunat daca reteaua internationala a piratilor ar putea sprijini logistic si metodologic crearea unei retele de discutii politice ale clasei de mijloc.

      Va multumesc.

      • Relatat la pirati…profit de ocazi pt a anunta nastera unei noi religii/biserici:The Church of Kopimism. Informatia e sfinta.

        • Tio,
          Din ce se prezinta aici despre acesti „pirati” nu poti avea decat opinii bune; in special metoda descrisa pare cat se poate de corecta dar si extrem de eficienta. Daca tu mai ai si alte informatii, te rog, sa le faci cunoscute.
          Multumesc,
          Ioan

  13. Autorul introduce in rationament o multime de premite false..Prima , in momentul de fata se prezinta la vot doar doua treimi din cei ce se prezentau in anii 90. La ultimele parlamentare s-a prezentat la vot o minoritate de 40% din electorat.A duoa , a vorbi
    de democratie reprezentativa in Romania, nu e decit un eufemism. In Romanika nu avem decit niste caricaturi: de legislatie de institutii de politicieni. Nu merg mai departe ca e inutil.Analiza aceasta ar avea un rost daca ar propune si niste solutii. Pentru ca autorul spune si niste lucruri cu miez dar nu suficiente. O zi buna !

  14. Toate bune si frumoase dar o asemenea initiativa ar trebui sa porneasca dela un grup de persoane cu o anumiata notorietate, cu anumite realizari profesionale sau pe plan social ori cultural; nu te poti da pe mana oricui, necunoscut, fara nici o garantie (morala, desigur). Ne-am fript cu prea multe asemenea actiuni in ultimii 22 de ani !

  15. Sa luam exemplul SUA. Despre ce democratie putem vorbi in conditiile in care 1 % dintre americani detin 23 % din bogatia tarii?
    Poate PLUTOCRATIE, nicidecum DEMOCRATIE! Confirmata, dealtfel, SI de acest discurs:

    http://www.youtube.com/watch?v=Tq1zpHF0J04

    Practic, aceasta este si concluzia istoricului Lucian BOIA, Democratia, asa cum “am invatat-o” din cartie de Istorie, Sociologie, Politiologie…nu a existat, nu exista si nu va exista NICIODATA! Ceea ce traim este o PLUTOCRATIE LIBERALA CU ANUMITE ACCENTE DE POLITICA SOCIALA (PROTECTIE SOCIALA A CATEGORIILOR DEFAVORIZATE).

    Deci…?

  16. Sa nu uitam prima fraza : azi merg la vot 2/3 fata de cei din epoca Iliescu ?
    Sunt sigur ca este o eroare scapata, dar chiar asa sa incepi un articol ?

    • – 27 sept 1992 Alegeri legislative si prezidentiale
      Din totalul electoratului de 16 380 663 s-au exprimat la urne 12 496 430 alegatori, in proportie de 76.29 %
      – 03 nov 1996 Alegeri legislative si prezidentiale
      Din totalul electoratului de 17 218 654 s-au exprimat la urne 13 088 388 alegatori, in proportie de 76.01 %
      – 17 nov 1996 Al doilea tur la prezidentiale
      Din totalul electoratului de 17 230 654 s-au exprimat la urne 13 078 883 alegatori, in proportie de 75.91 %

      – 30 noiembrie 2008 Alegeri legislative
      Din 18 464 274 alegatori inscrisi pe liste s-au prezentat la urne: 7 238 871 alegatori, in proportie de 39,20%
      – 06 decembrie 2009 Alegeri prezidentiale
      Din 18 464 274 alegatori inscrisi pe liste s-au prezentat la urne:10.483.815 – 56,78%

      Daca în loc de „Azi merg la urne doar două treimi din câţi se duceau în urmă cu două decenii” as fi scris „Azi merg la urne între trei sferturi si jumatate din câţi se duceau în urmă cu două decenii” era tehnic mai acurat, dar stilistic ceva mai încarcat. Realitatea scaderii masive a interesului pentru alegeri este însa aceeasi, fie ca o ilustram cu o scadere de 25%, 33% sau 50%.

  17. Bine venita interventzia lui Rasvan Lalu – se vede si din comentarii. Si totusi…..
    Realpolitik:
    – comasarea alegerilor – care convine ambilor „poli” poltici – majoritate si opozitzie – s-a facut o data pentru a asigura o prezentza la vot cat de cat decenta – se spera spre 25%, dar eu prevad ceva intre 15 si 20% – care sa previna atat cat se mai poate de-legitimarea clasei politice, si, a doua oara, pentru a „inlocui” alegatorul constient, adica avand un IQ decent, in general urban, previzibil ne-votant in noiembrie, cu alegatorul pomanagiu care il voteaza pe cel care va da mai mult. Pomana o vor distribui cei mai „apropiatzi” de oameni, adica primarii, care au si resursele necesare, de aici „vanatoarea” de primari, care sunt totusi destul de egal distribuitzi politic, desi cei de la putere au in plus si bani direct de la guvern
    – deci vor castiga cei care vor da pomeni mai mari, clasa politica spera ca isi va pastra o oarecare legitimitate daca prezentza la vot nu coboara sub 25%, dar nimeni nu va avea majoritatea absoluta
    – iata de ce apar interventzii aparent enigmatice precum atacul lui Basescu la DNA si premonitzia coalitziei pedelisto-pedeseristo-uneperista a lui Lazaroiu, adicatelea se face „pregatire psihologica”
    – in fond, Romania va trebui guvernata si dupa 31 decembrie 2012, iar Basescu nu poate fi condamnat pentru ca pregateste un alt compromis a-moral, caci „job”-ul sau principal este sa asigure guvernabilitatea tzarii.
    Exista totusi un mare pericol: daca prezentza la vot se duce in jos spre 15%, s-a terminat cu credibilitatea clasei politice asa ca e nevoie de o solutzie radicala – precum cele din Turcia in perioada 1950 (dupa Menderes) pana in anii 80, sau solutzia „coloneilor’ din 1967 in Grecia. Si, atentzie! In toate aceste cazuri NATO – ale carui membre erau Turcia si Grecia – nu a zis nici pass. Iar daca vedem cum Italia a adoptat ca solutzie salvatoare modelul tehnocratzilor, parca „solutzia” – temporara, desigur, ca de cateva ori in Turcia – unor administratori profesionisti sprijinitzi de ceea ce se numeste institutziile de fortza ar trebui luata in considerare,
    Un nou partid? Nu cred ca mai e timp pentru asa ceva, extrapoland experientza de pana acum a Noii Republici. De ce? Simplu, pentru ca plonii unei asemenea constructzii – personalitatzile profesioniste in domeniile esentziale (ne place sau nu in Romania politica este si va fi „personalizata” inca multzi ani) nu apar, lipsa de incredere fiind evidenta. Ar trebui un personaj charismatic „pe cal alb”? Cine poate stii? In orice caz nu se zareste la orizont.
    Asa ca perspectiva este sumbra, poate daca ne „ocupa” Uniunea Europeana si ne face land sau dominion de peste mari germano-francez administrat de la Berlin si Paris sa mai avem o sansa.
    PS Tocmai s-a terminat discutzia Neamtzu – Turcescu – impresie penibila, palavre, palavre, palavre. Macar in discutzia de ieri, atat de complexata de Basescu Alina M-P a pus un diagnostic-brici coruptziei romanesti: societatea este putreda pentru ca „baza” functzionarii sale este pecereul – pile-cunostintze relatzii, si asta hat, de demult, de la nenea Iancu si ‘lantzul slabiciunilor”. Aici e nodul gordian: CINE ne va schimba modelul de societate?

    • Noi. Noi trebuie sa ne schimbam. Am mai spus-o si cu alte ocazii: schimbarea incepe cu fiecare persoana. Sunt destui oameni lucizi care nu cred in Harap Alb. Realitatea romaneasca este cea pe care o cream noi. Ea nu poate exista in afara cetatenilor sai la fel cum cetatenii Romaniei nu exista in afara realitatii pe care o creeaza ei insisi.

  18. O analiza profunda si interesanta. Ideea pe care o imbratisez fara rezerve este dezvoltarea unei miscari/organizatii/partid care sa fie paralela cu sistemul politicii actuale si total diferita de aceasta.
    In opinia mea, problema societatii romanesti este lipsa componentei civile, puternic polarizate si neangajata politic. Adica acea societate civila care sa puna presiune suficient de mare pentru implementarea politicilor publice in educatie, sanatate si cultura.

    Teoretic, clasa mijlocie din Romania ar avea motive sa-si faca auzita vocea, dar mi-e teama ca nu este interesata de formarea unui partid. Sa nu uitam ca aceasta clasa s-a format si dezvoltat in conditiile unui mediu de afaceri oribil, intoxicata si scarbita de tot circul politic si de coruptia generalizata. Acesti oameni au reusit sa-si cladeasca o viata, au ce le trebuie si nu cred ca sunt interesati sa-si faca un partid.

    Apoi mai este celalalt aspect al problemei. Chiar daca sa presupunem ca se ajunge la formarea unui partid al clasei mijlocii, cine are suficienta pregatire in domeniul stiintelor politice sa poata sa ridice acest partid la nivelul de competenta necesara unei guvernari de tara ? Presupunand ca nu mai vrem sa repetam greselile trecutului si sa vedem orice amator expunandu-si veleitatile de conducator atotstiutor.

    Oricum, din schimbul de idei trebuie sa apara si o solutie.

    • Cum ar fi sa-l confrunti pe alegatorul roman cu un politician care de-al lui si care functioneaza exact öa fel cu unul european?
      Sugestia/solutia/speranta mea e un partid cu un program/organizatie/conducere/principii/reguli/predictibilitate/blueprint 110% european.
      Secretarii internationali ai unor partide europene similare ar purea deveni „consultantii” unui asa partid( cum ar fi TOP 09 de ex.?)

      • Nu stiu cum ar fi, depinde probabil de alegator si de ce face acel politician european pentru alegator. Iar acel 110% , cu tot respectul, nu exista. Haideti sa ne oprim la cel mult 100%:))!

        Parerea mea este ca la ora actuala, clasa de mijloc asa cum o defineste dl. Lalu este atat de satula de generalizari si experimente, incat nici nu vrea sa auda de inca unul. Ca sa li se capteze atentia acestor oameni, trebuie sa fie creata o platforma program foarte pragmatica si pe principiul punct-ochit / punct lovit. Acesti oameni fac eforturi supraomenesti sa reziste intr-o economie care-i sugruma, cu o administratie care-i stoarce prin taxe si spaga. Nu cred ca au rabdare sa mai asculte pe nimeni promitand marea cu sarea sau batand apa-n piua in stilul caracteristic autohton.

        Asa cum am mai spus si-n alte ocazii, Romania are nevoie de propriile sale structuri. Exemplele altor tari sunt folositoare, in sensul educativ al cuvantului, dar nu pot fi imitate la noi. Orice formatiune politica care vrea sa-si ofere o sansa la guvernare trebuie sa se ancoreze in realitatile din Romania.

  19. Eu am trăit o uriașă deazamăgire în 2009 când Bucureștiul nu a mai votat ca Transilvania-Banat.

    Am explicat acest lucru prin faptul că mare parte din populația activă politic a Bucureștiului depinde pe căi mai directe sau mai întortocheate de afacerile cu bugetul de stat sau cu afaceriștii vechii nomenclaturi comuniste. Plus că în București mai există pe lângă clasa de mijloc și mută sărăcime (vezi povestea cu subvenționarea încălzirii locuințelor).

    Clasa de mijloc nu înseamnă neapărat un statut sau independență financiară, ci mentalitatea aspirației spre așa ceva (cu timpul apar și realizările).

    Clasa mijlocie va fi mai legată de locurile natale decât de centralismul bucureștean (mai ales când e legată de emigrație sau de agricultura încă de subzistență) (după ce abandonează național-comunismul). Un partid al clase mijlocii va da autonomie secuilor (lovind astfel și udemerismul lui Domokos Geza și hungarismul lui Tokes Laszlo) și tuturor care o vor.

  20. Eu nu-s asa incantat si cazut pe spate. Sper sa nu va ofensez. Admit ca articolul e bun, admit ca scrieti elocvent si aveti o structura logica adecvata propunerii, dar cu pareri de rau…si dvs si noua republica visati ca o guvernare se poate face cu sloganuri (chiar daca dvs dati reteta completa a unei formatiuni politice). Noua republica e chiar o forma fara fond, daca imi este permis… iar dvs scrieti ”din carti” si nimic mai mult. Corect… dar nefezabil. E ca pe piata. Va dau un exemplu. Toata lumea e de acord ca si Coca cola si Pepsi sunt porcarii, dar ia propuneti-va sa intrati pe piata cu o noua formula sanatoasa si gustoasa… aveti vreo sansa? Asta e o vrajeala in care cred toti cei care citesc capitalismul dar se opresc maximum la Heyek…unii cad pe spate de la Smith si asa raman. Visati frumos. E dreptul dvs. Eu sunt un sceptic. As spune ca mai mari sanse aveti sa intrati intr-un partid existent care se apropie de ideile dvs si sa reformati de acolo, incet, ”incremental” cum se spune. Asa s-a intamplat si in vest. Laburistii de azi nu mai sunt aceeasi cu cei din 1800… nici macar conservatorii nu-s aceiasi… la fel cum e mai usor sa va angajati la coca cola sau la Pepsi sa le inovati formulele…

    Si va mai contrazic cu ceva. Ati supradimensionat si ati definit incorect clasa de mijloc. N-as spune ca are importanta puterea de cumparare, dar as nuanta ca nu poate fi ignorata. Dvs ati luat in calcul procentul din PIB pe care il produce aceasta clasa de mijloc si ati echivalat in populatie… ar trebui sa stiti ca toti salariatii acestei clase de mijloc (altii decat ei insisi) sunt aproape de nivelul salariului minim pe economie… deci sunt oameni foarte saraci care oricat de ”interesati” ar fi sa fie ”prielnic mediul” vor fi oricand carne de tun pentru stanga…parerea mea…

  21. Domnule Lalu,

    impartasesc multe din ingrijorarile dumneavoastra insa cand este vorba de optimist sunt ceva mai reyervat. Spuneti la un moment dat ca „Apartenenţa la clasa de mijloc nu se defineşte prin puterea de cumpărare, sau alte criterii lifestyle, ci în funcţie de nevoile şi interesele obiective legate de modul de câştigare a vieţii.”

    Va readuc aminte vorbele lui Caragiale: „coate-goale, maţe fripte, amploaiatul.” Cu alte cuvinte este vorba despre acei oameni care isi castiga existenta din afacerea proprie. Or, asta a fost o lipsa inca de la inceputurile modernitati romanesti. Ghica, Eminescu, Slavici, Sturdza, si cati altii nu erau cu ochii pe clasa de mijloc. Urmareau datele economice si miscarea poulatiei tocmai pentru a vedea mai bine cum mijeşte clasa de mijloc la romani.

    Da, exista o clasa de mijloc in acest sens dar ea este firava. Nu ma iau dupa date statistice pentru ca nu le am dar ma uit la manifestarile sociale ale acestei clase de mijloc. Etosoul asociativ este mai degraba zero. Ce facea clasa de mijloc acum un secol si mai bine? Facea Ligi culturale, coruri, asociatii, &c. Ba chiar fonda banci uneori. Avea un sens al propriei dezvoltari, avea un mod de a intelege propriul rol si loc in societate, mergea la teatru in care isi regasea o parte din aspiratii, mergea la opera, la gradina sa urmareasca fanfara, si apoi angaja oameni. Da, exista o clasa de mijloc evident dar spre deosebire de dumneavoastra eu o vad mult mai redusa. Amploaiatii si bursacii nu se pun oricat de mari ar fi veniturile lor. Nu marimea venitului conteaza ci independenta profesionala si financiara. Cel putin asa consider eu.

    E adevarat ca economia privata este dominanta acum… ceea ce este bine pentru asta am vrut, nu’i asa? Dar o parte din ea este inca speculativa si nu are stabilitatea necesara. Bule imobiliare, bule de asigurari. Bule… de tot felul. Specula are legatura cu economia de piata dar nu este stabila. Ceilalti… care muncesc din greu pentru a’si pastra independenta tocmai ca au fost trecuti cu vederea de toate guvernele prezente si anterioare. Aici va dau dreptate in privinta necesitatii sustinerii acestei clase de mijloc. Dar ma gandesc ca ea este prea firava pentru a putea produce o schimbare.

    Si ceea ce este mai important cred este ca o clasa de mijloc are nevoie si de o clasa de jos care sa ii alimenteze etosul antreprenorial si o clasa de sus cu care sa emuleze. Or, deocamdata in clasa de jos au ramas doar bodyguarzii iar clasa de sus… doar copii fostilor securisti si activisti.

    Ma uit la liceu meu de peste drum… are o sala de festivitati. O adevarata sala de teatru. Deh, liceul a fost construit pe vremea cand mai era ceva clasa de mijloc prin-prejur. Astazi… ce se intampla acolo ? Nimic. Exact ce se intampla si cu clasa de mijloc din nefericire. Cel putin asa vad eu lucrurile.
    Dar… este adevarat ca institutiile statului (in speta primaria si ministerele) se comporta cu societatea ca si cum ar fi toti o gasca de speculanti. Daca vrei sa organizezi ceva intr’o astfel de sala trebuie sa impingi spaga pentru ca ei pleaca de la premiza ca oricum tu castigi mult mai mult. Directorii si functionarii sunt niste amarati de amploaiati…

    Ah… ca veni vorba de respectabilitatea functiei. O societate (de mijloc) poate impune normele respectului social. Ea se delimiteaza de cei de jos prin vocabular si atitudine tocmai pentru a sublinia diferenta. Ei marginalizeaza suburbia chiar daca de acolo ei provin. Or, asta dupa cum se vede nu prea se intampla.

    Biblioteci, cafenele, parcuri, si cate si mai cate erau locul in care se manifesta clasa de mijloc.
    Bon, poate nu este la fel si nici nu poate fi exact la fel. Dar pentru D-zeu, care sunt acele locuri in care se manifeste aceasta societate? In mod virtual, pe internet? Ah… am uitat de scoala… lectii de pian, de vioara, de desen, de … uuu… istorie si ele. Mai exista evident… dar atat de firave incat eu raman sceptic. Poate apar alte forme de manifestare cum ziceam. Dar astept si eu cu interes.

    Eu imi reprim visele ca as face parte dintr’o clasa de mijloc ramanand un amarat de amploaiat a carui existenta depinde de altii.

    • Parcurgeti, va rog raspunsul dat d-lui Lucian Miulescu, mai jos.

      De altfel, Dumitrache Titirca este OK. Îl respect pe jupân Dumitrache. Domnul Titirca a facut România.

      • ati ales o serie de premise care nu imi par tocmai in legatura prea stransa cu realitatea pe care o vad in jur. Oricum definitia aceasta a clasei de mijloc ar trebui elaborata mai bine pentru ca deocamdata este putin obscura…. politica, interese, ideologie… dupa cum se vede oamenii oamenii astia ar trebui sa se recunoasca unii pe altii, cred eu cel putin.

        Apoi ideea ca piata libera le ofera aceasta identitate de interese… identitate (idem-ipse)… care sa provoace o schimbare semnificativa si sa dea sens societatii… e greu de crezut. In primul rand este chestionabila aceast clivaj: piata libera – monopol de stat. Este un exercitiu destul de simplu de a identifica instantele in care piata se comporta ca un monopol si monopolul ca o piata libera… Concurenta fara un set de valori care sa dea contur unei culturi sociale, si in ultima instanta fara respectul social cred eu ca este doar o lupta intre fiinte gata sa faca orice sa supravietuiasca si/sau sa dobandeasca o viata mai buna. La urma urmei si intre Cain si Abel era ceva concurenta… imi pare mie, pentru a da doar un exemplu dintre cele mai stiute. Problema concurentei este ca adesea scopul scuza mijloacele… si atunci nu vad de ce oamenii astia vor imbratisa musai „un sistem fiabil si nepradator”… eu sa fiu sincer as fi folosit alti termeni pentru a desemna acel sistem dar… merg si astia.

        Iar in final… nu prea inteleg drive-ul dumneavoastra intern… doriti sa intelegeti sau sa schimbati o realitate. Nu o spun cu rea intentie, dar am avut asa un sentiment de obiectivism militant cu care sa fiu sincer nu prea ma impac, probabil insa ca nu ati avut spatiu suficient… si nici locul potrivit pentru a elabora.

        Si nu in cele din urma, va inteleg antipatia pentru institutiile statului care disemineaza un monopol neconcurential in juru’i. Este o antipatie pe care o nutresc si eu adesea. Sunt unele aspecte in care insa recunosc rolul statului. Nu pe cel al statului nostru ci al statului in general. Si acest rol are a face nu neaparat cu bunastarea ci cu supravietuirea, cu educatia, si cu pastrarea unui sistem de drept. Sanatatea, educatia si deptul nu pot fi concurentiale. Este o marsavie care ne’ar intoarce inapoi in evul mediu. Mai precis este o marsavie care are drept cauza faptul ca cetatenii nu mai conteaza… asa cum pentru presa scrisa cititorii nu mai conteaza, asa cum pentru televiziuni spectatorii nu mai conteaza, asa cum obiectele au devenit mai degraba cadouri mai nou pentru ca ceea ce conteaza este dependenta de serviciile pe care le implica aceste bunuri.

        In aceasta lume competitia este acerba si putini sunt cei care aspira la idealuri nepradalnice. Dealtfel scolala ajungand in halul in care este ea… acesti vajnici concurenti vor urmarii cu greu constructiile teoretice destinate lor. Ei se vor lasa mobilizati tot de modelele clasice ale populismului postmodern in care orcine si orice poate sa isi asume orice identitate… fie ea si de clasa de mijloc dacă dă cool pe sticlă şi face audienţă.

        Defapt ceea ce noi nu a avut niciodată această ţară după 1989… a fost o identitate. Bietii oameni se rentorc tot la productiile ceausismului tarziu in lipsa de altceva. Nimeni nu le poate inca spune ceva simplu care este asteptat de toti: cine suntem, de unde venim si unde ne ducem.

        Mai tineti minte inceputul filmului Cei sapte magnifici: „De unde vii ?… si unde te duci… ?” Si asta nu tine de interesul fiecaruia ci de modul comun de intelegere.

        • Recititi va rog textul initial. Este departe de a fi o pledoarie pentru concurenta salbatica si nimicirea statului. România are nevoie de o adevarata clasa de mijloc, harnica si industrioasa. Acesti oameni exista deja, o buna parte au plecat la munca în strainatate, altii au ramas în tara, adaptându-se regulilor corupte de acì, dar doritori sa poata trai dupa alte reguli, care sa le faca munca profitabila si viitorul previzibil. Lor li se adreseaza partidul clasei de mijloc.

          • „Exista in Romania nenumarati oameni onesti si competenti, ale caror constiinte si voturi nu pot fi cumparate. Exista in Romania intreprinzatori care nu si-au facut averea prin afaceri dubioase. Exista in Romania universitari, medici, cercetatori cu studii stralucite. Exista in Romania artisti de exceptie, scriitori de anvergura, sportivi de elita. Exista in Romania o clasa de mijloc formata din cetateni care au calatorit, au vazut si au inteles ca se poate trai si altfel. Exista in Romania oameni cinstiti, tineri si batrani, la sat si la oras, bogati si saraci, cu credinta in Dumnezeu si dornici sa traiasca in armonie cu semenii lor. De cele mai multe ori, vocea lor nu se aude. ei sunt cei liberi si puternici. Ei sunt forta vie a natiunii noastre si, totodata, adevarata majoritate.”

            Mihail Neamtu.

            :)

          • Chestiunea nu este daca exista sau nu oameni onesti; chestiunea este identitatea lor.
            Eu sunt sceptic in privinta acestei interpretari si a folosirii expresiei „de mijloc”.
            Altfel sunt intru totul de acord cu necesitatea unei schimbari in sensul dorit de multi autori
            http://www.contributors.ro/economie/uitati-de-stat-nu-mai-exista-asa-cum-il-stiam/#comment-45338
            Cum spuneam si mai devreme ne trebuie un alt inteles al cetateanului nu al clasei de mijloc. Atat cetateanul cat si statul trebuie reganditi. El, cetateanul! este cel care vrea sa isi vada munca profitabila si viitorul predictibil…. orice fel de munca si orice fel de viitor. Nu cred ca poate fi cineva care sa nu vrea asta. De ce vreau sa sublinez asta? Pentru ca pentru mine aceasta schimbare trebuie sa se faca de jos in sus dincolo de influenta partidelor. Nu un singur partid… ci toti cetateni trebuie sa vrem asta. Sa vrem ca cel care cu sarguinta si harnicie isi vede de treaba sa binemerite respectul celorlalti. Asta nu este politica! Si mai ales nu se poate face de azi pe maine… este o cultura a omului care trebuie sa devina om si nu sa isi exibe cele mai nerusinate si mai animalice porniri.

            PS. In ceea ce priveste citatele… am dubiile mele in privinta unor lideri veleitari care imi pare mie ca joaca la doua capete urmarind defapt doar propriul lor interes. Am dubii si deoarece textele lor nu sunt deloc autentice, au o nota de falsitate care mie unul imi sare in ochi; asta pentru a face referire si la ce zicea John Galt.

  22. Analiza este destul de buna mai ales in ceea ce priveste „emanatii” revolutiei si evolutia sistemului politic de dupa `89.

    Democratie reprezentativa in Romania? Da, in teorie. In realitate este vorba de o mixtura intre cleptocratie si plutocratie cu o vaga aparenta de democratie reprezentativa.

    Povestea clasei de mijloc a inceput relativ demult iar aspectul financiar era luat in calcul. Se vorbea de clasa de mijloc ca acea clasa sociala care aveao baza materiala suficient de mare cat sa ii permita sa nu fie mituita de alegeri (a se vedea pomenile electorale din prezent) dar totusi aceasta baza materiala sa fie suficient de mica incat cei din clasa de mijloc sa nu intre in categoria marilor bogatasi care din interese personale ar fi fost dispusi sa investeasca mari sume doar pentru a obtine diverse beneficii prin manipularea sistemului politic/administrativ.
    Probabil ca sunt destui oameni care ar rezista tentatiei pomenilor electorale dar cati dintre ei ar rezista tentatiei de a obtine beneficii partial justificate din contracte cu statul?

    Diverse surse indica si o alta caracteristica a clasei mijlocii: un nivel mai ridicat al educatiei, care macar teoretic ar trebui sa se reflecte si in intelegerea mecanismelor social/administrative. Teoretic clasa de mijloc a fost vazuta si ca fiind acel grup care pe baza unei educatii cel putin medii exercita profesii care le aduce un anumit statut si, timp liber pentru a se putea implica in problemele societatii.

    De acord cu autorul ca Romania are o clasa de mijloc care nu este suficient de reprezentata politic.
    Problema este ca, clasa de mijloc din Romania nu este atat de bine dezvoltata si omogena pe cat pare. Multi dintre ei apartin doar prin anumite caracteristici clasei de mijloc iar o parte dintre ei deja au preferinte politice din ofertele deja existente.
    In plus, acest bazin al clasei de mijloc a fost o tinta si a PNL (ei vorbeau de tipul, urban, educat, intreprinzator) si ulterior a devenit o tinta si a PDL (a se vedea indeosebi mesajele reformistilor din partid sau a intelectualilor favorabili acestui partid) sau mai nou chiar al miscarii NR.
    Daca tragem linie si am dori sa luam in calcul doar acei oameni care indeplinesc macar 3-4 criterii de apartenenta la clasa de mijloc, sunt neafiliati politic si doresc sa imbunatateasca mecanismul politic/administrativ al societatii este foarte posibil ca numarul lor sa fie considerabil mai mic.

      • Definirea clasei de mijloc din perspectiva politica este logica.
        Intrebarea ar fi daca politic este si functionala sau daca, si in ce conditii, ar putea deveni functionala.

        Abilitatea indivizilor de a sesiza un numitor comun pentru o actiune politica iar ulterior formarea unui grup (si coeziunea acestuia) este influentata de interese dar este facilitata si de similaritati in ceea ce priveste stilul de viata, educatia, ideologia si, as adauga si ceva din zona principiilor/convingerilor.

        Criteriul propus pentru definirea politica a clasei de mijloc pare a fi prezenta unui mod de asigurare a mijloacelor materiale bazat pe initiativa in contextul economiei de piata. In felul acesta am avea pe de o parte intreprinzatorii (producatorii, ofertantii de servicii), investitorii si liber-profesionistii iar pe de alta parte, toti cei nu sunt elemente independente in economia de piata (angajati privati ori de stat, pensionari, etc.)
        Una din premise pentru justificarea unui grup politic ar fi ca, cei din prima categorie, motivati probabil de implicarea personala mai mare, au interesul de a fi mai atenti la efectele fiscalitatii si doresc sa fie implementat un „sistem fiscal si administrativ previzibil si transparent, … un sistem financiar fiabil si ne-predator”.

        Cateva obiectii:
        Dorinta unei fiscalitati oneste implica si o componenta etica. Apartenenta sau neapartenenta la categoria clasei mijlocii, definita politic, nu este nici o garantie pentru existenta unei componente etice suficient de pregnante incat sa duca la efecte politice benefice.
        Daca clasa mijlocie definita politic este bazata mai mult pe interese si mai putin pe ideologie (notiuni abstracte), se pun cateva intrebari: aceasta clasa mijlocie ar dori reforma fiscalitatii doar pentru a-si conserva mai mult din veniturile generate? este reforma fiscalitatii singurul mod de a-si conserva mai mult din veniturile generate?
        Astazi o parte semnificativa (cel putin ca cifra de afaceri) din aceasta clasa de mijloc definita politic isi genereaza mare parte din venituri si isi optimizeaza profiturile altfel decat prin promovarea unui sistem financiar onest. Exemplele abunda in presa si realitatea de zi cu zi astfel ca nu intram in detalii. De obicei sunt mai de remarcati cei care opereaza cu sume mai mari dar in toate sub-grupurile acestei clase mijlocii exista acest fenomen.

        Ce ar putea uni subgrupurile clasei de mijloc definita politic si i-ar face sa manifeste un comportament mai etic in obtinerea veniturilor si optimizarea profiturilor, ducand pana la constituirea unui partid care sa militeze pentru reforma fiscalitatii?

        • Multumesc mult pentru contributia Dvs.

          Am mentionat pe primul loc interesul clasei mijlocii pentru un sistem fiscal-administrativ transparent si previzibil pentru ca este un interes nemijlocit si stringent care ar putea uni politic largi categorii, care altfel ar avea prea putin de împartit (vezi reactiile vehemente de pe aceasta pagina, atunci când am afirmat ca meseriasii manuali apartin clasei mijlocii, în masura în care participa la piata libera).

          Un partid al clasei mijlocii nu militeaza însa doar pentru reforma fiscalitatii, desi acesta este un punct care poate aduna pe multi laolalta. Programul unui asemenea partid trebuie sa cuprinda masuri active de stimulare a economiei private independente, nu doar prin pârghii fiscale, dar si printr-un mediu financiar stimulativ, printr-o administratie corecta si transparenta, printr-un mediu concurential corect.

          Pe scurt, multi dintre cei care activeaza în economia privata independenta, indiferent de câte clase au si ce-si închipuie despre ei însisi, au un interes material direct ca statul si comuna sa nu mai fie niste rapitori, ca piata de bunuri si servicii sa fie transparenta si sa functioneze dupa reguli clare, ca drumurile sa fie rapide si comunicatiile sigure, etc.

          Faptul ca toti cei din economia privata independenta dau mita si comit evaziune fiscala nu trebuie interpretat decât ca un comportament de adaptare la regulile actuale ale pietei. Marea lor majoritate ar prefera sa nu dea mita si sa-si plateasca corect impozitul, nu din motive morale, ci pentru ca ar iesi mai ieftin, ar câstiga în stabilitate si siguranta pentru activitatea si viitorul lor.

          Nu de o revolutie morala este nevoie, ci de alte reguli ale jocului. Comportamentul mai etic deriva din reguli mai bune, nu dintr-o transfigurare individuala. Cu reguli bune, aceeasi spagari, hoti si tepari de azi se vor transforma în întreprinzatori valabili.

          • ”Comportamentul mai etic deriva din reguli mai bune, nu dintr-o transfigurare individuala. Cu reguli bune, aceeasi spagari, hoti si tepari de azi se vor transforma în întreprinzatori valabili.”
            Un exemplu – pe cat de prozaic , pe atat ( sau mai curand, cu atat mai mult ) de elocvent.
            Ca activist din convingere al miscarii Let s Do It Romania, m-am chinuit ani de zile sa-i conving pe prietenii mei sa nu mai arunce chistoacele sau semintele pe jos atunci cand ies in natura, pe strada…sau pe stadion( si o sa vedeti de ce dau acest exemplu).
            In prezenta mea, se chinuiau sa respecte aceasta solicitare, mai degraba de teama reactiei mele ( perdaf verbal, nu altceva ). Dar era clar ca nu reusisem sa le schimb mentalitatea. Ramasi singuri, rasuflau usurati si isi aruncau resturile unde nimereau….
            …Si a venit ziua inaugurarii Natinal Arenei. Stadionul ( pentru cei care nu l-au vazut ) arata chiar ALTFEL decat ceea ce am vazut in Romania pana acum. Dar ce a aratat altfel cu adevarat, au fost prietenii mei microbisti. Aveau seminte la ei, disimulate cu grija. Aveau si tigari. Dar nu s-au atins de nicunele. Si de data aceea, a fost nu pentru ca eram impreuna, ci pentru ca au simtit ca ar comite o mica impietate.
            Deci DA, schimbarea mentalitatii se poate face de jos in sus. Dar ce mult te ajuta schimbarea cadrului in care sa o faci ! :)

  23. stima. cat timp se opereaza cu concepte de CLASE/ CATEGORII nimic nu va reusi. pentru ca democratia, dar mai ales vectorul democratic, tinde sa dezintegreze ORICE CLASA. interesele democratice nu sunt „aristocratice”, nu sunt sustenabile. nu ar fi putin lucru sa-l mai invitam din cand in cand pe Tocqueville la o cafea. dovada ca e adevarat ce spun e RAZBOIUL (starea limita a societatii unde totul este curat ca lacrima, in ceea ce priveste relatia comunitara).

  24. Am totusi o intrebare: considerati asa-zisii „corporatisti”, ma refer la categoriile largi de tineri (20 – 45 ani), care lucreaza pentru multinationale gen Orange, Vodafone, etc., ca fiind parte a clasei de mijloc, invocate de dvs.? Nu mi s-a parut ca ii regasesc in descrierea pe care ati facut-o bazei sociale a prezumtivului partid.

    Multumesc.

  25. Profit de bine-venita dumneavoastra întrebare pentru a explicita criteriile de definire a clasei de mijloc – subiect esential, ce vad ca preocupa, pe buna dreptate, pe multi dintre participantii la dezbatere.

    Fiind vorba de un proiect politic, definirea clasei de mijloc folosita aci este si ea una exclusiv politica. Pornesc de la premisa ca politica este determinata de interese si doar în subsidiar de ideologie, care este o suprastructura de legitimare a celor dintâi.

    Consider ca la noi s-a format deja o categorie numeroasa care – în pofida marilor diferente de stil de viata, educatie, ideologie, etc – are în mod obiectiv aceleasi interese dictate de modul în care-si câstiga pâinea. Este vorba de toti cei care participa la piata libera, oferindu-si fie produsele, fie competentele într-un sistem concurential. Toti acestia au un interes vital în crearea unui sistem fiscal si administrativ previzibil si transparent, într-un sistem financiar fiabil si ne-predator, într-o infrastructura moderna.

    Aceasta definitie politica a clasei de mijloc pune alaturi pe micul patron cu precupetul din piata, pe expertul IT cu meseriasul cu opt clase, pe publicist cu fermier. Este o alaturare de natura sa trezeasca nedumeriri si respingeri, dar cred ca trebuie înteles ca definitia politica a clasei de mijloc difera de cea comuna, bazata pe criterii sociale, culturale si de stil de viata.

    La fel cum definitia politica a clasei de mijloc alatura categorii care aparent n-au nimic de a face între ele, ea separa oameni care au acelasi background, duc acelasi stil de viata si optiuni ideologice. Poate pare absurd sa „excluzi” din clasa mijlocie pe profesori, corporatisti si alti salariati, dar repet, dpdv politic, determinanta este pozitia în sistemul intereselor materiale vitale, iar din acest pct de vedere, salariatii de stat si corporatisti sunt relativ indiferenti fata de realizarea unei economii functionale de piata.

    Sigur, un corporatist sau un salariat de la primarie se pot identifica cu politica propusa de noi, pot vota si activa într-un partid al clasei de mijloc, dar, interesele lor vitale nu-i constrâng la aceasta.

    Sunt de acord ca definitia politica a clasei de mijloc poate leza simtul comun, dar ea este un instrument util pentru a întelege marile curente din politica.

    • Hai sa va readuc cu picioarele pe pamant: in rrrominika lui 2012 (si probabil inca altzi ani buni pana se termina criza SISTEMICA mondiala), principalul CLIENT si INVESTITOR este STATUL, adica PUTEREA, adica POLITICIENII, caci intreaga adfministratzie atat centrala cat si locala este super-politizata. Pe o paleta incredibil de larga: de la instalatori si zugravi pana la furnizori de software si de lapte si cornuri (ba si mere in ultimul timp). Cum procedeaza „clasa mijlocie definita politic”? Evident, politic, adica se pliaza coruptziei generale, mana-n mana cu clasa politica. Cum sa vrea astia sa domneasca legea si cinstea in tzara? Haida-de, poate cateva firme cu produse atat de bune incat se vand singure, dar sa nu uitam ca pana si Mercedes-ul livra ministerului de interne parca pe vremea lui Rus automobile „luxandu-si’ mioritic concurentza. S-ar putea sa nu accepte coruptzia cei care produc pentru exportul in tzarile civilizate – dar catzi sunt acestia?
      Iar pana la baterea in cuie a „target”-ului, problema insurmontabila inca este formarea think-tank-urilor de reali profesionisti care sa se apuce de elaborarea programelor sectoriale. Ori nu se inghesuie de loc voluntarii. Eu stiu cat s-a muncit la Cotroceni la pactul pentru educatzie si tot a trebuit sa vina un „strain” complet detasat de sistemul putred de la noi ca sa poata sa declanseze reforma, si inca nu e ireversibila – cei din sistem stiu foarte bine ce opozitzie inversunata exercita MAJORITATEA profesorilor si cercetatorilor „aurea mediocritas”. Uitatzi-va si la scandalul cu legea sanatatzii. Iar la justitzie e usor sa zici preluam directivele EU – si le „aplica” madam pivniceru, nu-i asa? In justitzie e nevoie de o schimbare de paradigma, cum se spune in noul limbaj de lemn: curtzi cu juratzi si alegerea de catre cetatzeni a judecatorilor si procurorilor de la un anumit rang in sus. Dar cine sa propuna asta? Daniletz? Sau Alina Ghica asta noua?
      Asa ca pana cand nu apar voluntarii profesionisti care sa elaboreze programe sectoriale concise dar convingatoare, degeaba definim „clasa mijlocie” ca tot degeaba.

      • Lucid,
        reiau pt. Dvs. ce i-am raspuns lui Gogu, ceva mai sus pe pagina:

        – Ati sesizat si aspectul extrem de important al eterogenitatii a ceea ce am (re)definit drept clasa mijlocie, faptul ca nici subiectiv, nici obiectiv, întreprinzatorii onesti, participanti veritabili la piata libera nu fac parte din aceeasi categorie politica cu profitorii statului captiv, deghizati în întreprinzatori.

        Despre asta am scris asa: “Optimismul se cuvine însă a fi temperat: nu trebuie ignorat că o fracţiune a acestei economii supravieţuieşte prin aranjamente clientelare pe seama resurselor publice. Perspectiva aducerii sub control a transferurilor ilegitime de resurse publice nu entuziasmează pe toţi cei din economia privată.”

        Desi în pregatirea textului ce-l discutam, am cercetat situatia proportiei de produs intern brut obtinuta prin coruptie, n-am ajuns la nici o informatie fiabila. Desigur ca nu este indiferent daca economia privata independenta este ocupata de corupti în proportie de 10, 20 sau 40%. Consecintele sunt structurale, iar analiza politica va fi alta, în functie de gradul de sanatate reala al economiei private. Totusi, când te decizi sa lansezi ideea unui partid al clasei mijlocii, te concentrezi asupra conceptelor de baza, cailor si mijloacelor, mai putin asupra exceptiilor. –

        Cât despre faptul ca nu exista nici dorinta si probabil nici putinta de a elabora programe de politici sectoriale, va dau dreptate.
        La fel, atunci când spuneti ca tocmai cu asta trebuie început.
        Demersul meu doreste sa dea expresie tocmai acestei probleme. Cred ca exista si o solutie pentru a urni lucrurile: programele de politici sectoriale sa fie elaborate de cei care au interese în domeniu. Spre exemplu, Uniunea IMM-urilor sa propuna politici concrete pentru IMM, samd. Poate sunt naiv, iar la uniunea imm-urilor sade în frunte o clica de profitori securisti hoti care n-are nici un interes în dezvoltarea corecta a pietei libere. Poate ca totusi nu. Ideea este ca nu neaparat expertii trebuie sa propuna programe de politici sectoriale, ci acele cercuri interesate direct în acele politici. În masura în care treaba este dezvoltata transparent (si aici am folosit exemplulm procedurilor democratice folosite de partidul piratilor), poate duce la programe sectoriale valabile, care ulterior sa constituie o baza serioasa de discutii politice.

    • Eu intelesesem din prima definitia dumitale… si fara explicitare, nu trebuia sa ma trimiti la raspunsul dat dlui Miulescu. Eu tocmai in aceasta conceptie te contraziceam. Poate fi in interesul salariatului angrenat in economia de piata ca patronului sa’i mearga bine afacerea, dar in acelasi timp acelasi om poate fi momit si cu o oferta socialista gen: ai doi copii, iti dam noi bani sa’i cresti sau nu vrei impozit mai mic decat patronul tau? Eu însumi cunosc o gramada de naivi care chiar sunt middle class dar care cred in mitul jos Patriciu, jos Mogulii, Vantu ne ia Posta si Sarea…unii dintre ei sunt pe acest forum…si multi pledeaza pentru noua republica. Adica ceva de genul traiasca capitalismul dar fara capitalistii…. ei crezand ca dupa ce vor fi fiind lapidati mogulii , toti banii se vor face leu cu leu muncit pe branci… si dumneata, daca’ti imaginezi ca midle classul (vreau sa zic partea lui intreprinzatoare) respira numai profituri cinstite, poti sa te culci la loc cu partidul dumitale. Raman sceptic. Scuze daca stilul meu te ofenseaza. Asa scriu eu, dar pe dumneata chiar te respect…

      • Nici eu nu-mi imaginez ca ” midle classul (vreau sa zic partea lui intreprinzatoare) respira numai profituri cinstite”.
        Doar ca ceea ce la Dvs. se manifesta ca scepticism, la mine este optimism prudent.

  26. Intr-o carte scrisa prin 2008, Donald Trump si Robert Kiyosaki atrageau atentia ca, inclusiv in SUA, clasa de mijloc migreaza fie in sus catre patura bogata, fie prin saracire, in jos. Criza prelungita (dupa unii denumita „CORECTIE”) a creat societati de tip „Clepsidra”, unde clasa de mijloc s-a imputinat vizibil. Aceasta este un pericol la adresa democratiei si a stabilitatii statelor.
    Solutiile propuse de cei doi tin de educatia financiara si de unele actiuni civice si de reprezentativitate.
    Noua Republica este preocupata de cresterea numerica a clasei politice si poate reprezenta o platforma de exprimare politica a acesteia. Mai mult, din discutiile avute, stiu ca sustine educatia financiara, in paralel cu alte trei tipuri de educatie care sa echipeze corect cetatenii si generatiile viitoare. O sustinere a elitelor in acest sens este binevenita si benefica, dand posibilitatea celor care au saracit din cauza crizei sa-si refaca bunastarea pierduta prin activele pe care le poate crea incepand chiar de azi. Cu conditia sa fie lasati sa o faca iar statul sa nu mai atenteze la venitul lor. Acesta din urma find rolul Noii Republici sau a oricarui partid real de dreapta si reprezentativ pentru clasa de mijloc.

    • Cred ca ceea ce avem noi nevoie este un proiect politic care sa raspunda realitatii si necesitatilor românesti. Din aceasta perspectiva, nu sunt convins ca tendintele din SUA pot folosi drept repere. La fel, am convingerea ca este nevoie de o miscare politica ce poate oferi solutii problemelor clasei de mijloc (si odata cu aceasta, întregii societati), indiferent de denominatiunea ideologica a cestei miscari.
      Cu stima,

  27. Revin cu o mica sugestie: mi se pare ca accentul pus pe initiativa politica e gresit, mai ales in contextul in care domnul Lalu sugereaza o alta abordare politica, a la pirati. Daca vedem cum au plecat piratii, ne dam seama ca ei nu au demarat un program politic, asa cum vrea autorul, ci au plecat de la mici actiuni, de obiecei de jos in sus, la firul ierbii, care au creat un interes pentru genul de actiuni pe care le promoveaza. Asa si o noua formatiune politica, ar trebui sa se bazeze pe initiative mici si cu impact local, demarate de localnici: un protest impotriva unei demolari ilegale, o initiativa de curatire a unui colt de natura, una de informare publica cu privire la probleme de sanatate, sau alte probleme locale (bibliotecile publice pot oferi astfel de ocazii). Sunt oameni care vor si pot veni cu solutii locale la probleme locale. Mai intai trebuie formata o retea informala (Facebook, etc) care sa coordoneze astfel de eforturi de societate civila si apoi, in timp, sa creeze o contra-cultura politica care in primul rand face ce spune. Numai asa pot aparea candidati care pot rupe tesutul politic actual–nu cred in partide, in mari miscari, ci in multi indivizi coordonati care reusesc separat in virtutea a ceea ce au demonstrat ca pot face. Premizele exista pentru o abordare descentralizata si liberala, trebuie insa coordonata.

    • De data asta nu mai pot fi de acord cu Dvs.
      Reteaua cleptocrata care tine captiva România nici nu-si doreste altceva decât diluarea si deturnarea energiilor politice în activitati civice.

      • cred ca orice om onest accepta existentza unei retzele cleptocrate transpartinice(eu as denumio pcr).
        unde apar contradictziile,in amploarea acestei retzele.eu,un pirlit,nu detzin sigur raspunsul,dar shtiu ca incepind cu 90,si lucrari la un amirit spital se obtzineau shpaguind manajerul.
        in vest,unde coruptzia nu poate fi comparata cu cea de romanica si unde partidele sint stabile,mishcarile societatzii civile au luat amploare si chiar daca unii incearca sa le denigreze,marile partide le asculta cuvintul.
        unde sa fie raspunsul:un alt partid intr o tzara unde totzi incearca sa i impace pe totzi in promisiuni si care totzi sint atit de ushor manipulabili.poate educarea,care sigur cere mult mai mult timp decit formarea unui alt partid.

      • Interesant. Sunteti printre putinii care cred ca nu activitatile civice duc la consolidarea democratiei. Aici sunteti in contradictie cu multi ganditori ai societatii civile (Dahrendorf, Gellner, etc). Eu, dimpotriva, cred ca viata politica romaneasca s-a compromis tocmai prin faptul ca e indiferenta la felul in care merg lucrurile la „nivelul ierbii”, e putin interesata in solutiile locale la probleme locale (ideea subsidiaritatii), e ostila aparitiei unor intitiative apolitice insa cu impact civic si, in general, ideii de club, societate, grup independent de interese. Ele promoveaza o idee foarte nociva vietii noastre politice, aceea a centralismului–totul se face la Bucuresti, se dezbate la Bucuresti (vezi rolul televizunilor centrale in toata aceasta farsa politica), acolo se acceseaza fondurile si se distribuie resursele si influenta. Iar oamenii stiu lucrul asta si il dispretuiesc atunci cand nu il urasc. Oricine trece prin acest ritual politic centralist se compromite din secunda in care apare pe ecranul Realitatii sau Antenelor sau alaturi de „cleptocratii” care formeaza clasa noastra politica actuala. Recent, un sondaj a aratat ca 65% din romani nu ar vota o noua formatiune politica. Asta vine sa va arate cat de satui sunt de politica, programe, fete mediatizate, etc, chiar daca se uita la ei ca sa-i injure tot timpul. Cred ca trebuie plecat de la societatea civila pentru ca oamenii sa vada si un alt mod de a rezolva problemele, nu doar eternul „asteptam de la Bucuresti”.

        • Sunt intru totul de acord. Cred ca romanii sunt ” sick and tired” de atatea partide. Mi-aduc aminte ca dupa revolutie aveam vreo 130?! In afara de cei care sunt deja inregimentati intr-o formatiune politica, sunt foarte putini curiosi sa sustina vreun partid in momentul de fata.

          Dar societatea civila ar fi o alternativa viabila, cu conditia sa se organizeze in afara politicului. Ma gandesc la asociatii ale parintilor, care sa puna presiune asupra hotararilor din domeniul educatiei si sanatatii, asociatii ale patronatului care sa preseze masuri de incurajare a initiativei private- grupuri de acest gen care se pot organiza online si care pot creste natural, pe baza unor interese comune care sa-i uneasca pe cei ce compun grupul respectiv. Aceste grupuri pot genera strategii pe care doresc sa le vada implementate. Si pot avea un impact, daca se organizeaza pe directii clare. Cheia succesului lor este sa fie uniti si sa se sprijine reciproc. Aceasta solutie mai prezinta un avantaj : formarea acestor grupuri poate fi echivalentul unui curs intensiv de democratie pentru acesti oameni. Odata ce vor invata ca au putere sa schimbe lucrurile in favoarea lor, nu vor mai putea fi niciodata momiti cu pomeni si promisiuni goale.
          Cel putin asta e parerea mea.

          • mai mult decat de acord.
            un partid fara o societate este doar o gasca
            o societate fara valori este o suma de gasti
            vestea buna este ca nu poate dura prea mult pana unii vor da in cap celorlalti si atunci se vor dumirii la ce folosesc acele valori… la urma urmei distanta dintre cele doua aripi ale parlamentului englez este de doua lungimi de sabie… nevoia te invata.
            mai greu este cu „sa fie uniti si sa se sprijine reciproc”… cred ca avem nevoie sa avem nevoie… sa intelegem ca indiferenta nu duce la nimic bun… de aceea cred ca o sa vina timpul sa mai vedem si cu raul… sa meditam putin la absenta binelui.
            continui sa spun ca numai impreuna… ca trebuie sa invatam sa traim impreuna, ca trebuie sa vorbim si sa ne intelegem impreuna… uitati’va putin imprejur… cate lucruri faceti impreuna cu altii ? nu ma refer la familie. cate!?
            cati dintre voi atunci cand vecinulisi face de lucru producand mult zgomot… cati se duc la el sa’l intrebe daca nu are nevooe de ajutor in loc sa sune imediat la administrator sa la politie…?
            doar un exemplu ce mi’a venit in minte
            ca sa ai politica iti trebuie mai intai o societate iar o societate se bazeaza pe traiul in comul
            eram o vreme indispus de faptul ca Paleologu senior scdisese o carte deste politete… in loc de una despre libertate… mai apoi am inteles de ce. nu poti face politica fara a saluta… adica fara a arata celuilalt ca nu ai o arma in mana…

          • Exact cum spuneti: „formarea acestor grupuri poate fi echivalentul unui curs intensiv de democratie pentru acesti oameni”. Cred ca romanii nu s-au putut maturiza politic in ultimii 20 de ani tocmai pentru ca matricea politica este una profund nedemocratica si cu radacini in etatismul republican traditional plus centralismul comunist. Au oscilat intre oferte politice nefezabile sau sub-standard si au ajuns treptat sa-si erodeze interesul pentru politica reala, Reforma societatii pleaca tocmai de la initiativa civica–vedeti cazul societatilor cu un grad mare de interes de participare la viata politica, SUA de exemplu, unde societatea civila joaca un rol major. Eu cred ca acum, mai mult ca niciodata, cu Facebook, telefonie celulalra, etc., pot exista premizele organizarii de jos in sus, si multi tineri au apucat pe drumul acesta, insa trebuie incurajati. ONG-urile sunt unul din instrumentele de baza ale noii democratii.

        • Gogu, Abigail, Razvan, am probleme cu un anumit exercitiu steril al civismului practicat în România, tocmai datorita lipsei unei substante civice, nu cu civismul autentic.

          Sunt hotarât împotriva formulei „mai întâi actiuni civice, sa educam masele, pe urma putem sa ne apucam si de politica”.

          Civismul se formeaza prin actiune concreta de aparare a intereselor, asa cum de altfel, ati aratat si Dvs., or, actiunea politica „la firul ierbii”, asa cum am prezentat-o în text si asa cum o întelegeti si Dvs, este cea mai buna scoala de civism.

          Pt. Razvan: am mai citit interventiile Dvs si cu alte ocazii, vorbim despre aceleasi lucruri, Dvs privilegiati aspectele etice, eu pe cele politice, cel putin în textul de mai sus, or, într-un manifest politic nu elaborezi etic.

          • Poate ca aveti dreptate, domnule Lalu. Poate ca initiativa pe care o aveti este de natura civica prin aceea ca ii aduna impreuna pe oameni cu interese si conceptii comune. Insa scopul acestei initiative transcende grupul imediat, el se refera le binele comun, chiar national, ceea ce face miscarea politica. Eu prin miscare civica inteleg o initiativa care se adreseaza celor care o constitutie: clubul iubitorilor de natura din Tecuci, organizatia nevazatorilor din Pitesti, societatea amicilor batranilor din azilul Pogorul, etc. Multe din probleme societatii noastre pot fi rezolvate intern, sau cel putin ameliorate. Eu cred ca noi, romanii, ne uram unii pe altii pentru ca de fapt ne uram pe noi insine (e un mecanism ciudat de Selbsthass) si nu scapam nici un motiv de a ne pune „la punct” unii pe altii. Insa civismul e un exercitiu in dragoste, in compasiune, si in incredere prin co-interesare. Cred ca oamenii ar aprecia acest fel de civism foarte mult, iar din el vor putea aparea adevartii lideri, cei care arata ca stiu sa organizeze si ca le pasa de ceva, cei care vor reforma clasa politica romaneasca. Cel putin asta mi se pare mie ordinea normala a reformei. Spun asta pentru ca ii respect pe cei ca dumneavoastra, tineri inteligenti si bine intentionati care pot face ceva pentru tara noastra si mi-ar parea rau sa vad cum inca o initiativa buna esueaza. Cu respect!

          • 1. Apreciez articolul dvs. si ma regasesc in multe din ideile dvs.
            2. Nu pot insa concilia ideea dvs. de fond din articol cu comentariul dvs. de mai sus, mai ales partea finala. Un nou demers politic in directia pe care o enuntati ar trebui sa fie construit tocmai pe un fundament etic. Altfel, ar ajunge doar un simplu demers de inlocuire a jucatorilor, nu de reformare a sistemului. Problema fundamentala a sistemului politic actual este tocmai vidul etic in care evolueaza aproape fiecare politician implicat astazi in sistemul politic. Iar problema multora de la Noua Republica este aceeasi: ei doresc doar un sistem mai eficient, mai functional, nu unul mai etic. Si de aceea nici nu vor castiga, pentru ca energia de care e nevoie pentru a reforma sistemul doar de acolo poate veni, din motivatia etica (dorinta de opri suprematia furtului) sau din compasiune pentru cei zdrobiti de actualul sistem. Motivatia ideologica (ultraliberalism, neoconservatorism, libertarianism, etc.) pe care se bazeaza Noua Republica poate da energie catorva vizionari, insa nu va anima mase. Un om obisnuit, si mai ales din clasa de mijloc, nu-si sacrifica timpul si resursele pe termen relativ lung de dragul unor idei. Daca o va face vreodata, o va face de dragul oamenilor.
            3. Din aceleasi motive ca mai sus nu pot fi de acord cu dvs. nici cand minimizati rolul activismului de tip ONG. Si ma refer la ong-ismul adevarat, nu la profitorii deghizati in activisti. Cei care se implica astazi in mod onest in ONG-uri o fac tocmai pentru ca au motivatii de tip etic. Energia de care avem nevoie ca societatea sa iasa din stransoarea cleptocratiei se gaseste in acest moment chiar la acest oameni, la ong-isti.

  28. In stilul nostru national, despartim firul in sapte, contrazicem autorul, venim cu relatari „din teren”, dar putini zic: da, uite o idee buna, hai sa ne organizam! Pentru ca ne place sa discutam, nu sa actionam.
    Eu nu fac parte din „clasa de mijloc”, pe care dl.Razvan Lalu o defineste cu mijloacele sociologice, care ii sunt la indemana. Insa apreciez valabilitatea ideii si as fi dispus sa votez un astfel de partid, cu obiective pragmatice si clare. Cred ca ar trebui sa de dezbaram, mai intai, de ideea impamantenita ca „statul trebuie sa ne dea, statul trebuie sa faca”. Pentru a avea o economie de piata functionala, cu adevarat, ar trebui sa avem un partid puternic al clasei mijlocii, interesat sa stimuleze economia privata si concurenta libera. Nu am avut niciodata in Romania un asemenea partid, s-o recunoastem. PNL-ul interbelic a fost mai mult un partid al marilor burghezi si al functionarimii. PNT-ul, partidul clasei taranesti. Despre partidele din Romania post-ceausista, nu mai are rost sa vorbesc, a facut-o dl.Lalu mult mai bine.

    • Celor interesati de crearea unui document-program al clasei de mijloc, le propun colaborarea într-un sistem de generare comuna de continuturi gen Google Docs.

      mailul meu este [email protected]

      sunteti bine-veniti, dl. Miulescu, Razvan, Gogu, Abigail, dusu, dl. Vacaru, DanielArfire, Isailă Brătfălean, Mihnea Vasilache, mijlocas, Clown, Dragos Coste, Nicolae Mihai, Stefan Vlaston, pehash, Hantzy, Andrei, Emil, fefe, Carmen, M. Constantin, burghezul turmentat, Cristian, Tio, Sile, DanCanada, Dorin Valeriu, lucid, Natafletz, dimitrie adrian si toti ceilalti interesati de subiect si suficient de optimisti

    • Va fi greu sa gasiti o definitie unica si consacrata a clasei de mijloc. Pentru unii, ea se situeaza la jumatatea distantei sociale dintre clasa superioara si cea „muncitoare”, ceea ce ne va obliga sa definim mai departe cele doua clase amintite. Pentru altii, clasa de mijloc este o constructie statistica bazata pe venituri, situându-se în jurul medianei. În fine, cele mai uzitate sunt definitiile sociologice, în functie de educatie, venit, stil de viata, autoidentificare, samd.

      În textul meu se foloseste o definitie politica a clasei de mijloc, bazata pe interesele obiective ale acesteia legate de pozitia în sistemul economic si modul de câstigare a traiului. Din aceasta perspectiva, consider ca apartin clasei de mijloc toti cei care participa la economia privata independenta: micii întreprinzatori, patronii de întreprinderi mici si mijlocii precum si salariatii acestora, profesiunile liberale, „persoanele fizice autorizate”, pe scurt toti cei care platesc impozit din veniturile proprii, obtinute la piata libera, precum si salariatii acestora.

      Consider ca pe toti acestia, inidferent de diferentele de educatie, venit si stil de viata care-i separa, îi unesc interese puternice legate de buna functionare a pietei si statului. Este premisa economica sociala a unei pozitii politice comune.

      Tot din clasa de mijloc fac parte si categoriile „traditionale”: profesorii si alti salariati cu studii superioare si medii, diversii contopisti si functionari de prin birouri, etc. Se remarca faptul ca atunci când parasim criteriul pozitiei economice si intereselor materiale, apartenenta la clasa de mijloc devine foarte eterogena, practic oricine cu veleitati butgheze si mic burgheze putând fi inclus. O astfel de definitie, „sociologica”, bazata pe autoidentificare si criterii extraeconomice, este prea putin utila identificarii pozitiei politice a persoanelor.

      Clasa socio-economica pe care o vizez este purtatoarea economiei private independente. Negasind un nume mai potrivit, i-am spus „clasa de mijloc”, constient ca includ aci categorii noi (meseriasii, fermierii, ect.) si exclud altele vechi (salariatii de stat). Arhitectul cu un cabinet propriu este, politic, „clasa de mijloc”, cel salariat la serviciul de urbanism al primariei, nu, electricianul salariat într-o mica firma este „clasa de mijloc”, cel de la Enel, nu. Este o definire politica.

      • Iertare, subtire abordarea.

        Atat timp cat banul disteaza actiunea si mai ales viteza ei – clasa mijlocie trebuie definita economic, sau cel putin ideatic, si numarata…Numarul potetial imi da potenta unei astfel de miscari/partid… Nu il stii, nu iti cunosti forta, ai o gramada de vise frumoase – vezi Noua Republica…

        Cum construiesti mesajul daca nu iti cunosti/definesti clientul?

        Cum te astepti sa iti imbratiseaza programul/doctrina daca nu are aceleasi idealuri/motive?

        Aici pot spune ca s-a mai terminat cu un visator, altfel bine pregatit in teorie…

        P.S.
        Sa stiti ca de multe ori am considerat ca adevarata politica/ miscare o pot face ori liderii nascuti asa (acestia sunt putini) ori cei care au experienta/ s-au lovit de business-uri si pot intelege fenomenul politic care seamana ingrozitor de mult cu orice alt fenomen din viata unei companii …

        Cu consideratie, Toate bune!

  29. Poate sa fie suficient, pentru inceput, o miscare a clasei de mijloc, care poate propune lideri nealiniati politic, dar apti si pregatiti sa guverneze si sa dezvolte politici in RO.

    Miscarea clasei de mijloc poate accesa si Parlamentul, fiecare membru ar putea candida ca si independent, sustinut de miscarea sociala.

    Masa celor tacuti si nemultuimiti este relativ mare, dar oare vor adera cu totii la notiunea de clada de mijloc? Sunt toti din clasa de mijloc?

    Exista definitii pentru clasa de mijloc – se pot folosi acelea sau defini o alta noua.
    Trebuie identificat grupul tinta si caracteristicile sale pentru ca omogenizarea se va crea in cadrul unor structuri cu idealuri/interese comune.

    Vad Noua Republica, care doar declara ca vrea o Noua Republica: care sa fie formata din cine???

    De ce se separe conceptual economic si politic clasa de mijloc?
    Cred ca aceasta clasa de mijloc poate sa ramana unita, pentru ca in principiu idealurile, aspiratiile sale sunt cam aceleasi.
    Poate doar la capete sa avem niste diferente fata de „main stream”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Rasvan Lalu
Rasvan Lalu
sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro