joi, martie 28, 2024

Ce caută Putin în Siria?

La 20 august, prin strâmtoarea Bosfor a trecut o navă militară rusească, Nikolai Filcenkov, pe a cărei punte, Bosphorus Naval News, site-ul care a publicat mai multe fotografii, a identificat ascunse sub largi prelate camioane militare Kamaz. La 26 august, Țezar’ Kunikov și Azov, iar la 3 septembrie, Novocerkask și Koroliov traversează Bosforul spre Mediterana. Ultimele două nave militare observate au fost Aleksandr Tkacenko și Saratov, cea din urmă fiind fotografiată la 7 septembrie.

Despre creșterea implicării militare a Rusiei în războiul civil din Siria a scris, pentru prima dată, la 12 august, site-ul opoziției syria.net, care afirma că ofițerii ruși au preluat comanda în luptele pentru apărarea provinciei Latakia. Un cunoscut portal de știri israelian, Ynetnews, citând diplomați occidentali sub acoperirea anonimatului, anunța la 31 august că Rusia trimite în Siria un corp expediționar, avioane de vânătoare, elicoptere de asalt, cu echipaje cu tot. Tot atunci, publicația oficială siriană al Watan dezvăluia că Rusia va construi o bază militară la Jablah, la sud de Latakia, pe lângă cea existentă la Tartus, al doilea port ca mărime și importanță după Latakia.

Mărturii despre prezența militarilor ruși în teatrul de operațiuni se înmulțesc. La 3 septembrie, The Daily Beast scrie, într-un reportaj al televiziunii de stat siriene, că se aud comenzi în limba rusă. Subiectul a fost dezvoltat a doua zi, de către prestigiosul cotidian britanic The Times care a identificat unui nou tip de transportor blindat, BTR-82A, în luptele de la Latakia, la 28 august, din care s-au auzit comenzile în limba rusă: „Davai, bîstree“! Acest model intrase în dotarea armatei ruse doar în 2013. Sirienii au un model mai vechi, BTR-80, din care au primit 30 de bucăți, între decembrie 2013 și martie 2014.

Detalii nu mai puțin interesante au fost revelate de analiza fotografiilor postate de militari pe rețelele de socializare Odnoklassniki și VKontakt. A rezultat că militarii ruși sunt dislocați pe un front întins, unde se desfășuraseră lupte grele în ultimele zile, ceea ce părea să confirme prezența lor pe câmpurile de operațiuni, în ciuda asigurărilor regimului de la Damasc că ajutorul rusesc se reduce la consiliere, material și tehnică de luptă.

Cine sunt și de unde vin soldații ruși?

Din analizarea imaginilor difuzate de televiziunea siriană rezultă că BTR-82A este al Brigăzii 27 motorizată Novorossiisk. Observatori ruși independenți au descoperit pe forumul Mama soldata o postare: „În brigadă circulă zvonuri că-i trimit în Siria pentru 3-4 luni“, nota cineva. Pe lângă unitatea din Novorossiisk, în Siria a fost trimisă și Brigada 810 infanterie marină de la Sevastopol, cum rezultă din alte mărturii foto și însemnări de pe rețelele de socializare. Experții ruși intervievați de posturile de radio Svoboda și BBC apreciază că poate fi vorba de un contingent de 3-400 de militari dislocați în Siria în ultimele săptămâni. Cineva nefamiliarizat cu rețelele rusești de socializare s-ar putea îndoi de veridicitatea acestor probe. Nu e cazul, apetitul pantagruelic pentru selfie al militarilor ruși a fost deja confirmat în Donbass. Se poate scrie o istorie detaliată a operațiunilor de acolo după fotografiile de pe rețelele de socializare.

Rămâne întrebarea: cum și unde au postat fotografiile pe rețelele de socializare, că doar nu au toți roaming la telefon? Răspunsul experților e simplu – fotografiile au fost postate la baza rusească din Tartus, unde este Internet, acolo unde au debarcat militarii, de unde pleacă și unde se întorc din misiuni.

Militar rus cu steagul Siriei, pe o navă de război
Militar rus cu steagul Siriei, pe o navă de război

Chiar dacă rezultatele primei sesiuni foto se văd abia acum pe rețelele de socializare, rușii sunt o prezență obișnuită pe fronturile din Siria. Damascul a fost cel mai important aliat al Moscovei în Orientul Apropiat în perioada Războiului Rece. În ciuda faptului că mari cantități de arme și tehnică de luptă au fost livrate Siriei și Egiptului, acestea au fost înfrânte categoric de Israel în 1967 și 1973. La începutul anilor ’80, circa 8.000 de soldați, ofițeri, translatori, consilieri militari sovietici erau detașați în Siria și Liban, unii participând direct la lupte. Astăzi, comentatorii ruși vorbesc de zeci de morți și sute de răniți, inclusiv trei generali, în rândul contingentului sovietic. Doar unul dintre multele detalii cunoscute: în războiul din 1982, când Israelul a invadat Libanul de Sud, bateriile antiaeriene de la Beqaa erau deservite de ofițeri sovietici. În acea perioadă se cristalizase chiar o axă Moscova-Teheran-Damasc, care practic funcționează și astăzi.

Prăbușirea URSS n-a schimbat azimutul diplomației siriene, care a rămas aliată fidelă a Moscovei. După 1992, implicarea Rusiei în regiune s-a redus dramatic, de vreme ce resursele de care dispune Moscova sunt mai modeste decât cele ale Uniunii Sovietice. Mai mult, flota militară rusă a renunțat la baza de la Latakia, păstrând însă un „punct tehnic“ la Tartus, pe care-l controlează de 44 de ani, și pe unde flota rusă din Mediterana poate livra materiale și tehnică militară Siriei. Baza rusească de la Tartus era deservită, până în 2013, de doar 4 militari.

Alături de Iran, Rusia a rămas principalul aliat al regimului Bashar al-Assad, contestat violent în stradă începând din 2011. Reprimarea dură a Primăverii Arabe a transformat Siria, țară cu un complicat mozaic etnic și religios, în teatrul unui sângeros război civil care are potențialul modificării geografiei politice a Orientului Apropiat. Pe lângă ajutoarele în tehnică militară și consilieri, alături de Assad au luptat voluntari ruși. Povestea este mai complicată. „Slaveanski korpus“, format din voluntari ruși, ar fi fost constituit – potrivit unor informații care au circulat în mediul online – de către FSB (serviciul de contraspionaj, principalul succesor al KGB-ului) din angajații unei firme private, Moran Security Group, din Petersburg. În mod surprinzător, la întoarcerea din Siria aceștia au fost arestați și acuzați de „mercenariat“ de către autoritățile rusești. Un episod dramatic care a ținut prima pagină în presa rusă s-a consumat în ianuarie 2015, când luptătorii Statului Islamic (ISIS) au difuzat un film cu execuția a doi bărbați, dintre care unul era prezentat ca cetățean al Kazahstanului, dar declara că este ofițer FSB, iar al doilea a afirmat că a lucrat „8 luni la FSB împotriva musulmanilor“.

Militari ruși și sirieni sărbătorind împreună în Latakia
Militari ruși și sirieni sărbătorind împreună în Latakia

Dar cetățeni ruși luptă și de partea cealaltă a baricadei, în rândurile rebelilor ISIS. Potrivit comentatorilor moscoviți, numărul acesta ar fi între 800 și 1.500. Alții vorbesc chiar de 2.000 de oameni. Cert este că, în rândul forțelor ISIS, rușii sunt pe locul trei, după luptătorii proveniți din Tunisia și Arabia Saudită. La începutul acestui an, autoritățile turce au arestat o studentă de la istorie, de la Universitatea din Moscova, pe când încerca să se alăture ISIS. Este o îngrijorare teribilă la Moscova că ISIS – cea mai radicală organizație teroristă sunnită – și-ar putea extinde influența și acțiunile în comunitățile musulmane din Caucazul de Nord, unde autoritatea Rusiei a fost violent contestată în ultimele două decenii și unde rănile războaielor din Cecenia încă nu s-au vindecat.

Rusia neagă că s-ar implica militar în Siria, dar…

Inițial, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că nu deține informații. Însuși președintele Vladimir Putin, aflat la Vladivostok, afirma că este prea devreme să se vorbească despre o implicare a Rusiei în lupta cu ISIS. Iar purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe a declarat pentru New York Times că Rusia a livrat și va continua să livreze ajutor militar regimului Assad, însă nimic mai mult. Americanii cred că e mai mult decât atât. Presa de peste ocean, citând surse din serviciile de informații, relatează despre construirea unei baze militare rusești pe aeroportul din apropierea portului Latakia, cu un centru mobil de dirijare a zborurilor și dispunerea de locuințe container pentru circa 1.000 de militari. Îngrijorarea este sporită și de faptul că americanii nu înțeleg care sunt intențiile Rusiei. Aerodromul modernizat poate fi utilizat pentru a transporta material și tehnică militară, dar și ca bază de lansare a unor atacuri de către avioanele de vânătoare rusești. Mai mult, operațiunile aeriene ale rușilor ar putea interfera cu cele ale americanilor și partenerilor lor din coaliția anti-ISIS ori cu grupările opoziției anti-Assad sprijinite de occidentali. La 5 septembrie, secretarul de stat John Kerry i-a telefonat ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, iar din comunicatul dat publicității de Departamentul de Stat rezultă că SUA sunt îngrijorate că o prezență sporită a Rusiei poate duce la escaladarea conflictului, moartea altor civili nevinovați și sporirea valului de refugiați.

În acest moment, pozițiile Moscovei și Washingtonului sunt ireconciliabile. Chiar dacă votul de la 7 august 2015, din Consiliul de Securitate ONU, pe textul rezoluției privind stabilirea vinovaților în utilizarea armelor chimice, a reprezentat una dintre foarte rarele ocazii când SUA și Rusia au avut o poziție comună. A urmat apoi summitul de la Kuala Lumpur, când Lavrov i-a prezentat lui Kerry inițiativa Kremlinului pe dosarul sirian. După întâlnire, Lavrov a recunoscut că deosebirile de opinie rămân foarte mari. Iar ultimele consultări de la Moscova, de la 28 august, dintre trimisul special pentru Siria Michael Ratney și viceministrul rus Mihail Bogdanov au reconfirmat divergențele. Pentru Washington, Assad a pierdut orice legitimitate din cauza represiunii declanșate acum 4 ani, iar prezența lui la putere alimentează extremismul și adâncește tensiunea în regiune, în vreme ce Moscova îl susține pe Assad și consideră că doar colaborarea cu acesta poate fi cheia succesului în lupta împotriva ISIS.

Planul președintelui Putin pentru Siria urmărește două obiective: lupta împotriva ISIS și asigurarea unei tranziții politice prin organizarea de alegeri anticipate care să aducă la putere „elementele sănătoase“ ale opoziției siriene, într-un guvern de coaliție, alături de Assad. Însă Kremlinul n-a specificat care sunt grupările „sănătoase“ din opoziția siriană și care nu. Bashar al-Assad și câțiva lideri ai opoziției siriene și-au anunțat deja susținerea pentru inițiativa lui Putin.

Situația de pe fronturile de luptă din Siria în vara 2015
Situația de pe fronturile de luptă din Siria în vara 2015

În ultimele săptămâni s-a speculat intens asupra prezenței – prima în ultimii 10 ani – președintelui Putin la Adunarea Generală a ONU, unde se așteaptă să prezinte un pachet de propuneri privind participarea Rusiei la lupta împotriva amenințării teroriste. Mai mult, liderul de la Kremlin ar putea să participe și la întâlnirea dedicată luptei cu ISIS, organizată de Administrația Obama, la Washington, la 27 septembrie.

Obiectivele Kremlinului

Cel mai important obiectiv al Kremlinului este menținerea la putere a lui Assad. În ciuda violenței războiului civil, Assad a păstrat controlul asupra unei părți din Siria, câștigând respectul Kremlinului. De altfel, Rusia respinge acuzațiile potrivit cărora liderul de la Damasc este vinovat de actuala criză și, alături de Iran, i-a asigurat un sprijin nu doar militar, ci și diplomatic, blocând rezoluții în Consiliul de Securitate. Pentru liderul de la Kremlin destinul lui Assad poate fi un fel de premoniție a ceea ce i s-ar putea întâmpla lui Putin însuși. Pentru Moscova nu atât relația cu Assad e importantă, cât principiul neacceptării schimbării unui regim politic prin revoluție. Primăvara arabă a fost receptată la Kremlin ca o operațiune CIA de schimbare prin revoluții a regimurilor politice. Colapsul dictaturii colonelului libian Gaddafi s-a petrecut simultan cu protestele de la Moscova, din toamna 2011, ceea ce a sporit emoția negativă a Kremlinului. Dintr-o dată, Siria lui Assad a devenit prima linie a frontului în fața expansiunii americane. Apărarea lui Assad simbolizează salvgardarea principiului suveranității în accepțiunea dată acestuia la începutul secolului XX, adică a dreptului guvernului de a face tot ce dorește cu propriii cetățeni.

De asemenea, Rusia vrea să asigure supraviețuirea Siriei, ultimul aliat al Moscovei în Orientul Apropiat și un bun client al industriei de armament rusești. Un alt aliat, Teheranul, rămâne piesa esențială a Moscovei în Orientul Mijlociu. De vreme ce Rusia vrea să joace în liga mare, ea are nevoie de mai mulți aliați în zonă, așa că acum încearcă să-și apropie Egiptul. Statele Unite și NATO nu-și ascund iritarea față de consolidarea prezenței militare rusești în Siria. Statele sunnite, în frunte cu Turcia și Arabia Saudită, sunt și ele nervoase. Ankara trăiește cu spaima înființării unui stat kurd, în nordul Siriei și Irakului, către care ar putea gravita kurzii (și ei sunniți) din estul Turciei. De partea cealaltă, șiiții, principalii aliați ai lui Assad, Iran și Hezbollah, cu sediul în Liban, văd în implicarea Rusiei ocazia perfectă pentru a-și consolida influența în zonă. Israelul și unele state occidentale, chiar dacă nu sunt fericite cu creșterea prezenței rusești în Orientul Apropiat, speră ca intervenția acesteia să lichideze sau măcar să limiteze pericolul radicalilor sunniți din ISIS.

Marea strategie a Kremlinului este combaterea influenței americane în întreaga lume. Nu întâmplător, pașii tactici adoptați de Putin în Orientul Apropiat sunt în antiteză cu cei ai americanilor. Dacă Obama l-a abandonat pe aliatul SUA, președintele egiptean Hosni Mubarak, Putin îl apără eroic pe protejatul său Assad. În vreme ce Obama nu se decide să înceapă acțiuni militare de amploare împotriva ISIS, Putin trimite nu doar tehnică militară, ci și infanterie marină pe frontul din Siria și vorbește de o nouă coaliție antiteroristă. Pe cât e de prudentă Casa Albă, pe atât e Kremlinul de impetuos. Totodată, Putin face dovada puterii globale a Rusiei, creând un puternic contrast cu democrațiile occidentale, în general, cu SUA în special, care nu sunt capabile să-i atace pe teroriști în Orient.

Condiționând participarea la coaliția anti-ISIS de supraviețuirea lui Assad pe scena politică de la Damasc, Putin încearcă să pună în dificultate Administrația Obama. Dacă Washingtonul se opune intervenției Moscovei înseamnă că el vrea înlăturarea lui Assad, și nu lichidarea ISIS.

Faptul că obiectivul principal al Kremlinului este menținerea la putere a lui Assad explică de ce Putin propune abia acum un plan pentru Siria. Moscova este îngrijorată că recentele amenințări ale SUA cu lovituri aeriene împotriva armatei siriene ar putea însemna sfârșitul lui Assad. Damascul controlează mai puțin de o treime din teritoriul sirian, principala bază de susținere a regimului Assad fiind comunitatea alawită. Regiunile sunnite se află parțial sub stăpânirea ISIS, iar kurzii sub controlul diverselor facțiuni ale opoziției. Alawiții sunt concentrați în provincia Latakia și pe coasta Mediteranei. După destrămarea Imperiului Otoman, Franța a organizat în timpul mandatului său un stat alawit cu capitala la Latakia în perioada 1922-1937. Recunoscuți de Teheran ca parte a comunității șiite, alawiții sunt considerați de sunniții din ISIS drept apostați și sunt combătuți cu frenezie. În ultimele săptămâni, ofensiva grupărilor care luptă împotriva lui Assad a pus în dificultate armata siriană, aflată în pragul colapsului. De altfel, tocmai de la aceste ultime lupte provin mărturiile privind participarea militarilor ruși pe teatrele de operațiuni. De aici și urgența intervenției Rusiei pentru salvarea lui Assad, amenințat de pătrunderea în Latakia a rebelilor.

Scenarii

Nu e nimic nou în planul creării unei coaliții anti-ISIS, propus acum de Putin. Și nici livrarea de armament – fie el și modern, de ultimă generație – ori dislocarea a 1.000 de militari ruși în Latakia nu vor influența decisiv războiul împotriva ISIS. Tot trupele iraniene vor rămâne principalul actor al axei Moscova-Teheran-Damasc pe teatrele de operațiuni.

Mai multe publicații rusești, comentând ultimele evoluții, speculează afirmând că, în schimbul participării la coaliția anti-ISIS, Kremlinul ar putea cere concesii în problema ucraineană. Obiectivele Rusiei sunt vitale: slăbirea sancțiunilor economice amplificate de prețul mondial scăzut la petrol și revenirea țării în clubul marilor puteri occidentale care luptă împotriva terorismului, în spiritul lui 11 septembrie. Revenirea Rusiei în postura de aliat al Occidentului în războiul cu terorismul islamist ar face stânjenitoare sancțiunile, a căror slăbire este pregătită de realizarea – fie și parțială – a prevederilor acordului Minsk-2. De altfel, propunerea Kremlinului de implicare în războiul cu ISIS ar urma să fie prezentată de însuși președintele Putin la Adunarea Generală a ONU. Planul se dorește un punct de cotitură, un „game changer“ în relația Rusiei cu Occidentul, compromisă dramatic de anexarea Crimeei și acțiunile militare din Donbass. Liderul de la Kremlin încearcă să se legitimeze în tabăra antiteroristă, ceea ce ar slăbi legitimitatea democratică a criticilor lui Putin în Occident. Dacă planul va fi măcar și parțial un succes, Kremlinul ar putea spera la normalizarea relațiilor cu Occidentul și conturarea unei perspective pentru negocierea statutului Crimeei, mai afirmă comentatorii ruși. Însă reacțiile occidentale nu anunță nimic bun pentru Moscova. Nu doar SUA, Marea Britanie sau NATO și-au declarat îngrijorarea, ci și Grecia și Bulgaria au respins solicitările Moscovei privind traversarea spațiului lor aerian de către zborurile cu „ajutoare umanitare“ rusești către Siria în perioada 1-24 septembrie. Mai sigure sunt câștigurile pe care Putin le-ar putea obține în politica internă prin consolidarea imaginii de lider puternic care reface statutul Rusiei de mare putere, amintind de competiția dintre URSS și SUA din Orientul Apropiat și Mijlociu, din perioada Războiului Rece. Evident, o iluzie, de vreme ce resursele Rusiei sunt mult mai mici decât cele avute odată la dispoziție de Uniunea Sovietică.

Cum o largă coaliție internațională la care să participe Rusia, Iran, Siria controlată de Assad, alături de SUA, Turcia, Arabia Saudită, Qatar și alți actori regionali este practic exclusă, date fiind interesele divergente ale acestora, două sunt scenariile care ar putea să se contureze.

a) Contingentul rusesc dislocat în Latakia va întări paza principalului aerodrom și a celor două porturi pentru a securiza livrarea tehnicii militare și muniției pentru armata siriană și detașamentele iraniene, ceea ce nu ar ieși din limitele obligațiilor asumate de Moscova față de Damasc.

b) Militarii ruși vor participa nemijlocit la lupte, alături de sirieni și iranieni, în primul rând la apărarea provinciei Latakia, locuită de alawiți, susținătorii lui Assad, la apărarea Damascului, a aeroportului internațional și a coridoarelor spre nord și sud și vor controla granița cu Libanul.

În acest scenariu, corpul expediționar rusesc: 1) s-ar constitui într-o rezervă strategică și ar intra în luptă doar pentru a respinge atacurile inamicului; 2) ar participa la operațiunile ofensive menite să împingă inamicul cât mai departe de provincia Latakia și de Damasc. În acest caz, potrivit experților de la Moscova, contingentul ar trebui să numere 4-5.000 de militari, ceea ce nu e clar dacă Rusia poate mobiliza în Siria cu logistica de care dispune.

O întrebare esențială privește participarea aviației ruse la raidurile împotriva răsculaților, ceea ce ar putea modifica raportul de forțe pe teren. În acest caz, pretextul umanitar – protejarea alawiților – nu va mai putea fi invocat și nici participarea la campania împotriva ISIS. La granița provinciei Latakia și mai ales în sud, în jurul Damascului, trupele lui Assad luptă împotriva opoziției siriene, unele grupări fiind susținute de SUA și Turcia. Bombardarea și alungarea populației sunnite din jurul Damascului va tensiona relația cu Arabia Saudită și Qatar. Rebelii sirieni care luptă împotriva ISIS în coaliția condusă de americani s-ar putea angaja exclusiv în luptele împotriva lui Assad. În mod paradoxal, deși Moscova nu acceptă ideea că Siria, un mozaic etnic și religios, n-are nici un viitor ca stat și națiune în actualele frontiere, intervenția militară rusească ar putea contribui decisiv la împărțirea Siriei. De altfel, refacerea controlului asupra a o treime din teritoriul Siriei este obiectivul strategic al lui Assad și al Iranului, Rusia fiind doar instrumentul acestora în jocul geopolitic complicat din Orientul Apropiat.

Cel mai îngrijorător este însă faptul că, deși aventura sovietică din Afganistan este încă vie în memoria militarilor și diplomaților ruși, planurile Kremlinului nu par să fi trecut printr-o analiză critică serioasă a tuturor riscurilor și nici nu fac dovada înțelegerii complexității situației din Siria.

(Articol apărut în Revista 22)

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Poate ca ISIL inca rezista pentru ca „joaca” la doua capete. Poate actioneaza in directia intereselor imediate ale Rusiei in Irak (de exemplu) si, concomitent, in directia intereselor imediate ale SUA in Siria (de exemplu). Poate fi o strategie castigatoare sau poate functiona numai pe termen scurt. Daca cei mari „bat palma”, ISIL poate disparea rapid, ca o parere. Intelegerile se fac sus, mult deasupra combatantilor ametiti de vorbe frumoase.

    Poate ca Rusia isi doreste un avanpost in Mediterana. Poate ca vrea sa „incercuiasca” Turcia.
    Poate ca toata tevatura este provocata de accesul la resurse si/sau la canalele lor de distributie.
    Cam tot ce se scrie si se spune este (sau ar trebui sa fie) sub semnul lui „poate”. Poate ca adevaratele mize si interese sunt accesibile doar „initiatilor”. Sigur, putem face nenumarate supozitii, dar nu sunt decat supozitii. Chiar daca sunt sustinute de linii logice de argumentatie.

    La nivel simbolic, as zice ca Rusia este alergatorul de viteza, iar Occidentul este alergatorul de fond. Cu mai multe zeci de ani in urma, „revolutia rosie” s-a revarsat, ca o pata de vopsea, venind din Rusia, peste Estul Europei. Cu mai putine zeci de ani in urma, a pornit refluxul „revolutiilor portocalii”, care au ajuns pana in Ucraina. Eu n-as putea spune daca, in realitate, Rusia este in ofensiva sau in defensiva, dar percep cursa pentru suprematie mondiala ca pe o cursa de fond, nu de sprint. O cursa in care castiga cel care-si pastreaza suflul si face mai putine greseli.

    • Rusia e o tara ce are economia undeva pe la nivelul Italiei. Exporturile sale industriale sunt undeva intre nivelul Romaniei si Poloniei, poate chiar mai jos ca ale Romaniei anul asta. Daca esti la 100 de km de Moscova ai sentimentul calatoriei in timp, undeva spre evul mediu tarziu. Multe sate si comune marisoare sunt fara curent electric, ca sa nu mai vorbesc de apa curenta. Drumuri inecate in noroaie ce n-au mai vazut veci asfalt apar pe harti ca „autostrazi”. Rusul cu care eram mi-a zis mandru ca astea-s ca sa opreasca diviziile blindate NATO cum l-au impotmolit si pe Hitler („Ghitleru” dupa cum pronunta ei).

      Ce om cu mintea intreaga isi poate imagina ca o astfel de tara are resursele necesare pentru a se avanta in aventuri grandioase prin viesparul Orientului Mijlociu? Adica de avantat se poate avanta, insa nu va alege decat cu pagubla si pustiire. Cu cat se avanta mai departe si pe mai mult timp cu atat mai sigura e figura cu colpas 2.0. In fapt ar cam fi timpul ca uita ca a inceput sa se umfle kasa in ei.

      In opinia mea lasarea rusilor sa-si faca damblalele prin Siria sau aiurea prin Orientul Mijlociu (Libia ar putea fi o alta destinatie promitatoare ;-) ce ofera baze strategice la Mediterana ) e cat se poate de utila si constructiva. Cat despre posibila incercuire a Turciei, bine ar fi sa o vedem si pe asta. Nu de alta dar de la o vreme incoace Erdogan are chef de circ si uite ca n-are cu cine se bate. Macar asa se bate cu piticul chelbos de la Kremlin prin proxy. ;-) Pe de o parte resursele sarace ale Rusiei vor fi consumate mai rapid, pe de alta parte zgubiliticii vor fi ocupati sa omoare rusi (si invers, nu-i vorba!), in loc sa mai aiba vreme de lumea civilizata. Intarata-i drace!

      Ce poate fi mai frumos decat imaginea haitelor de talibani, ISIS-i, Al-Qaizi si ale secaturi de prin partea locului sarind la jugulara Maicii Rusii si viceversa? Singura capacana in care nu trebuie sa cada lumea civilizata e aceea de a intra in orice combinatie militara cu rusii. Ei trebuie incurajati, laudati, injurati (ca sa se intarate, fudulia e mai tare ca orice) etc. dar lasati sa se afunde singuri in mlastina. Nu-i vorba ca actualii conducatori ai lumii civilizate de pe ambele maluri ale Atlanticului sunt tare buni la conciliabule nesfarsite si care se termina in coada de peste si deci incapabili la orice forma de actiune. Asa incat vor urma vrand-nevrand varianta cu Rusia lasata de capul ei in Orient.

      Vorba aia: cand il vezi pe inamicul tau ca se chinuie sa se spanzure, nu-l deranja, ca omul chiar are treaba si-i pacat sa-l incurci…

      • Un singur lucru nu luati in calcul. In razboaie existentiale si idiologice paroxismul si irationalul precum si radicalizarea ating cote de nebanuit. Razboiul total era o certitudine in ultimul mare razboi. Astazi un razboi total avand arme atomice la dispozitie si frustrarea uriasa a rusilor ca americanii si-ar fi castigat suprematia bombardand japonia si fiind singura tara ce a indraznit sa atace atomic pot duce la anihilarea civilizatiei si a conditiilor climatice actuale. Nu credeti?

        • Nu. Nu cred.

          Rusia are un apetit insatiabil pentru cucerriri si glorie desarta, dar nu-si doreste sa se sinucida.A demonstrat in 1991 ca se poate prabusi si pierde teritorii imense si de o valoare inestimabila fara a utiliza arma nucleara. Mai devreme au mai tarziu figura se va repeta.

      • Sveijk,

        Un comentariu bun.

        Sper ca Rusia sa isi rupa gatul in Siria. Nu m-as mira daca americanii vor finanta si chiar ajuta de la un moment dat ISIS.

        Siria e un stat mai artificial decat a fost Iugoslavia -intelegerea Sykes Picot este borna de pornire a unui stat format din populatii care nu au nimic in comun, in afara de frica de regimul Assad. Probabil ca ar trebui lasata sa piara si create state mai mici intr-un mod similar celui din spatiul Iugoslav.

        • Fereasca Dumnezeu sa ajunga America atat de jos incat sa finanteze ISIS.

          Cam toate statele din Orientul Mijlociu si vreo 95% din Africa sunt state artificiale create pe ruinele fostelor colonii si protectorate. Siria inca mai are o oarecare coeziune, fiind totusi o entitate statala mai veche decat orice stat european.

          Cele mai penibile creatii artificiale sunt Iordania si Irak, scoase de englezi din joben pentru a le oferi cate un os de ros celor doi fii „rezonabili” ai sheriff-ului Hussein de la Mecca (Feisal in Irak si Abullah in Iordania), aliatul lor impotriva turcilor din primul razboi mondial care s-a trezit alungat de clanul rival al sauditilor din Arabia Saudita de azi.

  2. E greu sa simpatizezi cu Assad atata timp cat controleaza marile orase majoritar sunnite Alep-Hama-Homs-Damasc. Dar aceasta situatie e posibil sa se schimbe curand.

    Alawitii sunt doar 2,5 milioane, cam 12% din populatia Siriei. Teritoriul lor traditional e pe litoral – provinciile Latakia si Tartus. In ultimul secol au emigrat si in marile orase, unde au propriile cartiere. Iar in satele de langa aceste orase traiesc multi crestini si siiti.

    Alawitii au suferit pierderi teribile, 1/3 dintre tineri au murit pe front. Nu mai pot sa reziste mult timp. Daca gruparile sunnite intra in marile orase si pe litoral (cu binecuvantarea si ajutorul americanilor) va fi genocid ca in Rwanda. Pentru a preveni genocidul vor trebui evacuate minoritatile din zona marilor orase si organizat un perimetru sigur in zona majoritar alawita de pe litoral (Latakia si Tartus).
    Rusii ar putea avea deci un rol esential.

    • Iata o perspectiva interesanta, mai ales ca priveste latura umanitara a problemei (desi, desigur, sunt sceptic ca rusii actioneaza din considerente primordial umanitare). Multumesc de comentariu.

  3. Doua chestii care nu stau in picioare in articol:

    1. Se afirma ca o brigada de infanterie marina a fost dislocata in Sria si apoi ca sunt 300-400 de pifani rusi acolo. 300-400 inseamna eventual un batalion mai subtirel. O brigada are intre de obicei minimum 3-4 batalioane.

    2. Povestea cu axa Moscova-Teheran- Damasc de prin 1982. Relatia sovietica/rusa cu Siria a fost intotdeauna foarte stransa intr-adevar. Insa povestea cu Iranul e absurda. In prima jumatate a anilor ’80 URSS si Iranul nu aveau nici macar legaturi diplomatice. Eram in scoala si imi amintesc ca ne citeau la istorie ceva articol dinn revista „Uniunea Sovietica” despre armenii ce se refugiau din Iran in URSS si ma gandeam atunci, nene ce rau trebuie sa fie in Iran daca astia fug in URSS.

    URSS era blestemata in fiecare vineri in moscheiile iraniene alaturi de SUA. Iranul era intr-un razboi pe viata si pe moarte cu Irakul lui Saddam Hussein. URSS si tarile socialiste erau cel mai important furnizor de arme al Irakului. Relatiile URSS cu Iranul si vanzarile de armament aferente au inceput timid abia prin 1989-1990 dupa ce razboiul de incheiase.

    In rest nu vad care e problema cu implicarea Rusiei in Siria. Sa le fie de bine. Sa trimita armate intregi cu maresali cu tot. Cu cat se afunda mai adanc muscalii acolo cu atat mai bine. Oricum vestul nu are in acest moment nici o alternativa la Assad.

    Neimplicarea administratiei Obama in viesparul din Siria e una din putinele chestii rezonabile pe care le face aceasta dupa ce s-a evidentiat printr-o politica interna si externa aproape la fel de inepte. Pierde SUA „alianta’ Egiptului? OK. Care e problema? Cu se alege SUA de pe urma Egiptului, afara de platile anuale facute regimului de la Cairo in urma acordurilor de la Camp David de acum aproape 40 de ani?

    Chestia cu Rusia isi apara aliatii din lumea zgubilitica in timp ce americanii nu, poate fi de altfel distructiva pentru rusi. Se va repete fenormenul din anii ’80-’90 cand toti dictatorii faliti ai lumii se declarau socialisti urmand „calea sovietica de dezvotare”, faceau o vizita la Moscova si primeau apoi puhoi de arme sovietice pe credite ce nu au fost platite niciodata. In final povara „tarilor fratesti” a fost unul din factorii decisivi ai prabusirii URSS, impreuna cu pretul scazut la materii prime si mai ales petrol. Suna cunoscut, nu-i asa? ;-) Si atunci ca si acum acestea erau principalele produse de export ale URSS. Tot ce-i mai li[seste Rusiei de azi ca sa crape, e un numar de tari fratesti pe care sa le duca in carca. Siria e un inceput modest dar promitator…

    • Ca o parere, pierderea Egiptului ar ameninta serios securitatea Israelului. Acela e un pas pe care nu stiu daca americanii vor/sunt dispusi sa-l faca. In al doilea rand, Egiptul inseamna Canalul Suez si nu e bine sa lasi Canalul Suez pe mana cui s-o nimeri. Deci eu cred ca Egipul e din categoria „pana aici!”.

      • Sa nu uitam ca Egiptul a fost client sovietic fidel pana prin 1974-1975. afara de faptul ca a tocat resursele URSS, si ca s-au facut niste bancuri spumoase pe seama arametei egiptene, altceva nu s-a prea vazut.

        Securitatea Israelului nu e in perciol atata vreme cat unchiul Sam nu-l lasa fara echipament munitii si piese de schimb. Israeul s-a descurcat binisor luptand simultan cu 5 tari arabe in 1967 si cu 3 in 1973 (Egipt, Siria, & Irak). Israelinii par mai ingrijorati de faptul ca „aliatii” egipteni au acces la armanet american, decat atunci cand avea acces doar la cel rusesc.

      • Cat despre canal, sa nu uitam ca a fost oprit navigatiei dupa razbooul din 1967 cand armata israeliana a ajuns pe malul sau. Si a stat tot asa pana prin 1975 cand israelinii s-au retras la cererea SUA cativa km in interior, ca sa le permita egiptenilor sa reia navigatia pe canal, dupa ce acestia sarisera din barca sovietica in cea americana. Iar viata s-a desfasurat normal si fara el.

        Nu in ultimul rand, odata cu mutrea centrului de greutate al flotei SUA din Atlantic in Pacific, canalul e mai putin relevant. Iar daca Egiptul incearca sa-l inchida navelor americane, nu trebuie uitat ca tancurile israeline pot ajunge in mai putin de o zi pe malul sau si ele u demonstrat ca-l pot forta in mai multe puncte in cateva ore (1973). Sinaiul e in continuare demilitarizat (Eg[iptul pastreaza un numar limitat de unitati militare fara armament greu doar pentru mentinerea ordinii), din 1981, de cand a fost restituit Egiptului in schimbul trattului de pace. Ei ajungeau acolo in 2-3 zile si cand Sinaiul era intesat de oaste egipteana :-)

        Si apoi daca egiptenii incearca sa inchida canalul americanilor, el va fi inchis pentru toata lumea atata vreme cat flotele SUA din Mediterana si din Golf sunt cele mai puternice din zona si controleaza astfel ambele capete ale canalului.

        • Nu cred ca Israelul isi doreste sa repete experienta din ’67 sau pe cea din ’73 (care a mers ceva mai prost) si nimeni nu poate baga mana-n foc ca s-ar descurca la fel de bine. Pana la urma, sunt decenii de diplomatie in care s-a facut tot posibilul (de catre americani) ca macar unele din statele arabe din zona sa intre intr-un soi de armistitiu cu Israelul. Egiptul si Iordania sunt reusitele acestui demers si sunt convins ca la Washington nimeni nu priveste cu lejeritate posibilitatea „pierderii” Egiptului.

          Cat despre canalul Suez, acela afecteaza in primul rand Europa, nu SUA. Din nou, cred ca nimeni din Europa nu priveste cu lejeritate „pierderea” Canalului Suez (adica lasarea lui pe mana unui Egipt care brusc are chef sa joace cartea ruseasca).

          • Exact asta am spus si eu. Canalul are o imortanta secundara pentru SUA. El e foarte important pentru Europa, insa Europa si-a demonstrat de nenumarte ori impotenta si continua sa o faca pana in zilele noastre.

            Din nou, nu vad nici un motiv ca SUA sa fac cel mai mic efort pentru ca Egiptul sa nu cada i mrejele Rusiei. Inchiderea canalului de catre egipteni e o lovitura in primul rand pentru Egipt, deci la ea s-ar apela doar intr-=o situatie disperata. In plus Egiptul ar fi pentru Rusia o povara ucigatoare, mult mai greu de dus in carca ca Siria. Ca sa nu mai vorbim de ipoteza in care rusii ar trebui sa le duca in carca pe amandoua…

          • Canalul Suez… Inchiderea lui ar fi o gaura imensa in veniturile Chinei, in primul rand, Toate marfurile Chineze spre Europa tranziteaza acest canal. Este de asteptat China sa reactioneze violent la o astfel de incercare.

            In perspectiva viitoarelor decenii, probabil se vor deschide si alte rute maritime prin Arctica

        • Scufundarea intenționată a unor nave în Canalul Suez s-a mai practicat și a dat rezultate. Nu trebuie neapărat închis administrativ și nu trebuie păzit la capete. Dar dacă uităm că el e în general tranzitat de nave comerciale europene sau cu mărfuri destinate Europei, nu suntem decât un fel de trigger-happy.

        • @Sveik @OvidiuB

          Atita expertiza in istoria conflictului din orientul mijlociu si nici un pic de sesizare a unei simple realitatii;
          1. Pacea este un interes vital Egiptean.
          Nu decurge nici din frica de Israel nici din concesia dictata de interesele acestei tari pt avantajele relatiei cu SUA.
          2. Si mult mai mult decit atit: relatia cu israelul devine in ultimul timp chiar deosebit de profitabila pt colaborarea fructoasa in domeniul informatiilor secrete fata de um dusman comun – insurgenta islamica (periculos pt Israel dar mortal pt guvernul de la Cairo).

          Scenartiile cu tancurile israeliene pe malul vestic al Canalului de Suez sint fantasmagorice. Ca si toate pronosticurile ramboiste de reusita sau nereusita.
          Si mai ales inutile.
          Ca si intreaga atentie pe Israel – un factor inexistent in lupta contra ISIS, pina la aceasta ora, cel putin..

          • 1. Hmmm… E suficient a Mubarakul zilelor noasre (Abdel el Sisi) sa fie rasturnat de la putere de islamisti si atunci posibilitatea unui conflict cu Israelul devine reala. Pacea a fost intotdeuna un interes vital al unei tari sarace si suprapopulate ca Egiptul. Cu toate astea din 1948 imcoace Egiptul a fost implicat in mod voluntar in nu mai putin de 9 razboaie, unul mai catastrofal ca altul. E suficient ca propaganda oficiala sa le spuna ca au fost victorii marete ;-) Cea mai mare parte a chetuielilor tarii se duce pe armata, Cu exceptia razboiului cu Libia din 1977 terminat in coada de peste si a celui victorios din Golf din 1990-1991, unde armata egipteana a vut o prezenta numerica masiva dar a fost tinuta de aliati departe de campul de lupta, toate s-au incheiat cu infrangeri penibile.

            2. Aici parerile sunt impartite. Israelienii afirma exact ontrariul. Au parat Egiptul Congresului SUA ca desfasoara aplicatii militare care simuleaza atacarea Israelului. Iar daca Fratii Musulmani ajung din nou la putere, atunci treaba se schimba cu 180 de grade. Dar ma rog astea sunt detalii.

            Nu era vorba de faptul ca atentia e pe Israel. Discutia a pornit de la o potentiala reintrarea a unei bune parti a tarilor arabe in sfera de influneta rusesca. Egiptul fiind printre ele. Si atnuci s-a facut afirmatia neintemiata (in opinia mea) ca SUA nu ar permite acest lucru pe dragul Canalului Suez. Am dat doar cateva motive pentru care Canalul nu e o chestiune vitala pentru SUA.

            In ce priveste ISIS, israelienii ar trebui sa-si fi pierdut mintile ca sa lupte impotriva ISIS. Ei sunt singurii care probabil ar putea obtine o victorie militra rapida, clara si finala impotriva ISIS. Care ar fi insa urmarea si folosul lor?! Inamicii lor care sunt acum ocupati sa-si dea in cap intre ei ar deveni dintr-o data liberi de orice constrangeri, in loc sa se epuizeze reciproc in continuare. UE era oupata inaintea valului de refugiati cu impunerea de sancriuni economice impotriva produselor provenite din coloniile israelinei. Acum e ocupata cu valurile imense de refugiati. In plus israelineii siu forte bne ca in final imigrtia musulmana masiva va provoca in final o contrareactie violenta din partea europenlor, cre le va fi favorabila.

            Sa nu uitam ca inainte de razboiul civil din Siria si Irak Hamas si Hezbollah cloceau atentate si bomabardamente impotriva Israelului 24/7. Acum Hezbollah e bagata pana la gat in conflictul din Siria, iar Hamas a ramas fara parale si armament din cauza ca toate resursele lumii musulmane sunt investite in ciomageala din Siria si Irak. Eu cred ca israelinii si-ar dori ca marele razboi civil musulman sa mai dureze inca vreo 100 de ani, in timp ce ei stau confrotabil si rontaie popcorn facand pariuri despre cine o ia mai tare in gorana intr-o batalie sau alta…

            • @Svejk

              1. „E suficient a Mubarakul zilelor noasre (Abdel el Sisi) sa fie rasturnat de la putere de islamisti si atunci posibilitatea unui conflict cu Israelul devine reala”.

              Posibilitatea de mai sus ramine IREALA.
              Situatia a si vut loc deja; Guvernul Mursi (islamist).Nu a trecut la razboi cu Israelul. Mai mult deciit atit – Maresalul Muhamad Thantawi, Ministrul Apararii in guvernul Murs,i a dat telefon personal din primele zile ale schimbarii de putere omologului sau israelian pt a asigura clar ca obligatiilen noului regim fata de Tratatul de la Camp David ramin neschimbate. Maresalul Thantawi a fost printre principalii sustinatori ai denuntarii Tratatului, a fost locotenent colonel in razboiul din 1973 si a luptat direct cu fortele israeliene care pregateau trecerea Canalului.
              Cele de mai sus demonstreaza responsabilitatea politica egipteana , injdiferent si mai presus de convingerile individuale sau de partinice, o maturitate politica cu care Egiptul poate da lectii altor tari.

              2. „Pacea a fost intotdeuna un interes vital al unei tari sarace si suprapopulate ca Egiptul. Cu toate astea din 1948 imcoace….”

              NU a fost !.
              In 1970, cu moartea presedintelui Nasser, Egiptul a trecut de la panarabism la pragmatism. israel parea un obiectiv nu numai dezirabil ba chiar usor de distrus (1948-1967). In 1973 deja Nu. Presedintele Sadat si-a fixat ca obiectiv cucerirea unei fisii de 7-9 km dealungul malului estic al Canalului de Suez pt a-si cistiga un loc la masa tratativelor (iesirea din stagnartea politica, „status quo”, impusa de Israel). Ambele obiective au fost atinse.
              In Libia blindatele egipteane au spulberat orice impotrivire, Egiptul a fost implorat de Liga Araba sa nu invadeze. Dispretul pt armata egipteana este o prejudecata. Platita scump de Israel si demult depasita. Este vorba de o armata mare , puternica, echipata ca si Israel cu F16, elicoptere Apache si tancuri Abrams asamblater in uzinele din Egipt. Cel mai putin stim despre armata egipteana din surse proprii insa cei care au intilnit-o pe cimpul de lupta nu o descriu ca demna de dispret ci de pretuire (surse israeliene).

              2. „Aici parerile sunt impartite. Israelienii afirma exact ontrariul. Au parat Egiptul Congresului SUA ca desfasoara aplicatii militare care simuleaza atacarea Israelului”

              Parerile NU sint impartite deloc in privinta colaborarii intre serviciile de informatii israelian si egiptean., NU in privinta intereselor comune si NU a pericolelort comune!
              Israelienii NU afirma contrariul ! Nici in declaratii si nici in politica lor !
              Pueril exemplul cu „para” la Senatul American. Exista in relatiile internationale doua limbi distincte (sau mai multe) cu uzante diferite. Chiar si in timpul lui Mubarak, pina astazi, Egiptul s-a alturat voturilor antiisraeliene la ONU , initiativa „denuclearizarii Orientului Mijlociu” vizind evident israelul, etc. Ceea ce nu i-a impiedicat pe egipteni insa sa inchida automat si ermetic punctul de trecere din Gaza la fiecare din conflictele israel-Hamas, sa acuze Hamasul de terorism si pt victime in cadrul arenei inter arabe,, sa se dueleze dechis cu ipocrizia Al jazeeira..
              Ce cred israelienii ? Nu e greu de inteles din simplul fapt ca nu a fost nevoie de mai mult de citeva ore pt Cabinetul de Securitate israelian sa autorizeze egiptului introducerea de forte de comando , artilerie si tancuri in nordul Sinaiului pt a lupta cu terorismul islamic chiar la propria granita, situatie nemai intilnita de la tratatul de la Camp David !

              3. „Eu cred ca israelinii si-ar dori ca marele razboi civil musulman sa mai dureze inca vreo 100 de ani, in timp ce ei stau confrotabil si rontaie popcorn facand pariuri despre cine o ia mai tare in gorana intr-o batalie sau alta…”

              Ma tem ca sinteti intr-o eroare totala ! Interesul israelului este tocmai STABILITATEA in zona ! Regimul Assad, tatal si fiul, a a sigurat Israelului linistea de 42 de ani la granita de nord, intrerupta numai luna aceasta de prima racheta trasa de una din factiunile combatante catre terit israelian, prima dupa razboiul din 1973. Daca o sa va documntati o sa vedeti ca armata israeliana nu rontaie popcorn ci se pregateste pt o noapte polara la granita de nord . Ei sint constienti ca sint ultimele clipe ale unei perioade de liniste si observa incordati si cu ingrijorare. Conform raporturilor specialistilor se afla deja sute de ofiteri iranieni pe partea siriana Golanului. Obiectivul lor este pregatirea de acolo, de pe un no mans land, a unui front iranian contra Israelului, prin intermediul Hizbala sau/si al altora. Hizbalah chiar daca singereaza in lupte cistiga astazi o experienta de lupta de importanta covirsitoare pt viitor si acesta este un motiv in plus de ingrijorare pt partea israeliana.

              4.Intrucit constat ca nu va e in „piept inima rece” in chestiunile din Orientul Mijlociu – ati putea avea reala satisfactie din intelegerea nuantata a lucrurilor in schimbul abandonarii viziunii festiviste de tip Penes Curcanu

    • @Iosef Svejk
      Cu ce se alege SUA de pe urma Egiptului?
      1. orice nava americana ce trece prin canalul Suez este exceptata de la taxe
      2. Egiptul produce bumbac de calitatea cea mai buna si este producatorul mondial nr 1
      Care sint cei mai „tari” producatori de haine din lume? Tommy Hilfiger, PRL, etc, toti americani
      3. Egiptul e ruta principala ptr transportul de opiu/heroina spre UE si America de Nord

      • 1. Va asigur ca are unchiu’ Sam destui bani pebntru taxele de tranzit. Oricum numai armamentul subventionat livrat anual egiptenilor costa peste $1 miliard. De banii astia trece toata flota americana comerciala si militara (cu tot cu barcile de pe lac de la noi) prin canalul de Suez de cateva ori pe and ;-)

        2. Asta e o revelatie. Nu-mi imaginam ca SUA importa bumbac din Egipt. Nu zic ca e imposibil, dar in statele din sud mergi ore bune prin lanurile de bumbac care-s ceva mai intinse ca tot Egiptul cu desert cu tot. Nu ma tem ca voi ajunge sa ma imbrac in sac ;-)

        3. La aia cu drogurile, am o problema cu geografia. Ma tot scarpin intre urechi si chiar nu pricep cum trece opiul ala prin Israel sau Arabia Saudita ca sa ajunga in Egipt (ca doar grosul vine din Asia). Ca alta cale nu prea e. Si apoi care e problema? Va veni prea mult, sau se li sa taie portia alora care trag si o tigara mai deocheata? Daca e a doua varianta, atata paguba…

        • Vorbind despre bumbac, este cunoscut ca bumbacul egiptean este de cea mai fina calitate in lume iar lenjeria facuta din acest bumbac este cea mai apreciata. Foarte aproape de el, bumbacul din Antalya.

    • Primul gand: slabirea Rusiei sub un prag minim va conduce la invadarea Caucazului de Nord de catre islamisti cu consecintele ce ar decurge de aici pentru Europa.
      Al doilea gand: poate ca Rusia nu va fi izolata de comunitatea internationala, si atunci e salvata, daca Putin este inlocuit de un alt lider cu vederi progresiste.
      Al treilea si ultimul: s-a dovedit ca orice lider ar veni la putere, asa cum s-a intamplat cu Gorbaciov, vederile progresiste ale Rusiei vor fi lejer contrabalansate de apetitul imperial si nesatios al Rusiei de a conduce Lumea,

      Iar concluzia, fireasca, pe care o trag: sa-i lasam pe rusi sa-si rupa iar gatul, ca in Afgannistan, si sa asteptam ca micile republici consitutive ale acestui gigant sa-si caute salvarea incorporandu-se in UE si NATO. Acesta ar fi cu adevarat sfarsitul visului grotesc al lui Petru I si eliberarea lumii de o amenintare infernala.

      • 1. E adevarat. Numai ca Rusia se poate retrage din Caucaz tot asa cum s-a retras din Ucraina si Tarile Baltice. Cu 5 ani inainte de asta pierderea a 1/3 dinn teritoriile europene, asa ceva ar fi parut un cataclism. In cateva zile s-au obinsuit cu ideea.

        2. Putin probabil. A conduce Rusia e ca si calarirea lupului cu calaretul agata de urechille fiarei. cum i-a dat drumul e infulecat pana la os. Sincer nu cred ca e posibil sa vedm in urmatorii ani la butoane la kremlin altceva decat un dictaro mai mult sau mai putin extrovertit.

        3. Sunt de acord. Podta de cuceriri nu va parasi niorodul rusesc pana ce nu va ajunge in situatia de a-si pierde cu totul statul. Oricum, smecheria e ca intre doua pauze de apetit imperial Rusia e fortata de evenimente potrivnice sa intre la apa. Asa a fost in 1918, le fel a fost si in 1991. Imperialismul de azi al lui Putin e o caricatura pe langa ala al lui Stalin si iata Rusie gafaie in pragul colapsului.

    • Excelenta analiza Svejk Oricum nu sunt mai mult de cate 2 companii din fiecare brigada. Ambele brigazi au experienta de lupta pentru ca au participat la Campania din Georgia din 2008. De asemenea, potrivit articolului toata flotilla de desant ruseasca din Marea Neagra este acum in Siria. Asta inseamna ca scenariile publicate la noi cu debarcarea brigazii 830 la Odesa nu fac doi bani.

      • Merci.

        Din aricol nu rezulta ca sunt doar doua companii din fiecare brigada, dar multumesc pentru clarificari.

        Cat despre experienta lor, hmmm… nu stiu ce sa zic. Invazia din georgia a fost acum 7 ani, iar armata rusa e una de recruti. Campania din Georgia a fost una pana la urma penibila pentru armata rusa. Sitemele de comunicatii s-au prabusit. APV-istii foloseau telefoanele lor mobile (si erau suparati ca zgarcitul de Putin n-a vrut sa plateasca dupa aia facturile ;-) ). Au pierdut avioane de lupta moderne, ba chiar si un bombardier strategic Tu-22M4 ce executa misiuni de reucunoastere intr-o tara ce practic nu avea aviatie si doar o aparare antiaeriana primitiva…

        Totul s-a desfasurat haotic cu un consum enorm de resurse si o superioritate numerica zdrobitoare, pe care si-o permit in Caucaz dar nu cred ca si-o permit la o asemenea distanta de casa, cum e Siria. De aia cred ca merita sa fiel lasati sa-si rupa gatul in Siria.

        Nu ma indoiesc ca rusii ar inhata Odessa.cu prima ocazie daca ar putea. Se pare ca nu au posibilitatea fizica/materiala sa o faca. Au incercat sa-i foloseaca pe transnistreni si au esuat penibil. Autoritatile de la Kiev au facut o miscare inteligenta punandu-l pe Saakasvilil guvernator al regiunii Odessa. Cel mai simplu mod de inhatare al Odesse-i e tradarea oligarhiei locale. Saakasvilii e putin probabil sa tradeze la cate facturi are el de platit rusilor ;-)

        • Sveijk,

          Nici eu nu cred ca Rusia v-a avea curajul sa debarce la Odessa.

          Ucraina este inca luata in deradere cand vine vorba de puterea militara dar eu cred ca Ucrainenii nu vor permite sub nici o forma ocuparea Odessei de catre rusi. Chiar si o fortare catre Mariupol va permite americanilor sa justifice livrarea de armament catre armata ucrainiana. Cred ca s-a atins un status-quo in Ucraina care se va intari peste iarna, mai ales daca se umfla gogoasa in Siria. Siria e un respiro nesperat pentru Ucraina si ma astept la o riposta foarte dura, primavara viitoare, din partea ucrainienilor. Nu-i vad bine pe rusi nici macar cand vine vorba de pastrarea Crimeeii.

          Faptul ca Putin vrea sa creeze o alianta impotriva ISIS – cu occidentul care tocmai l-a sanctionat – spune multe despre analizele care le fac strategii rusi azi. Resursele materiale ale Rusiei sunt finite. Asta a devenit clar chiar si pentru Rogozin. Ma intreb daca toata povestea asta din ultimii ani nu va duce la destramarea Rusiei pana in 2050. Putin se pare ca nu e decat un ofiteras neterminat ajuns, cumva, in capul mesei. … Si s-a comportat ca atare. Cu consecintele de rigoare.

          • Acum 3-4 ani nimeni nu si-ar fi putut imagina ca Ucraina ar putea ceda vreodata Crimeea sau o buna parte din regiunile rasaritene ale tarii. Si uite ca acele cedari produse nefiresc de repede si fara nici un fel de opozitie seriosa sunt azi status quo. So never say never…

            Nu cred nici eu ca rusii ar ataca Odessa ca Berlinul in ’45, ci doar ca daca vointa boborului din Odessa e unirea cu Maica Rusie, atunci ostile ruse se vor arata negresit in oblast-ul Odessa. Asa se si explica cele cateva incercari ale argatilor Moscovei din Transnistria de a provca razmerite la Odessa.

            Ucraina e un stat fara un profil national bine definit si asta impreuna cu coruptia endemica va duce la o si mai mare faramitare a ei. Sa ne amintim doar momentele vesele ale separarii Crimeei: Amiralul ucraineean trimis ca si comandant militar suprem al trupelor ucraineene in Crimeea si care trebuie sa restaureze rapid ordinea legala acolo a trecut in prima zi in care a ajuns la post de partea rusilor, actiunile sale fiind esentiale pentru separarea Crimeei de Ucraina.

  4. Rusia il ajuta pe Assad nu din multa dragoste si nici din interes economic. In primul rand e vorba de ambitia Rusiei de a simula si ajuta succesul sistemelor totalitare, in detrimentul libertatii si al democratiei, in detrimentul statului de drept si al principiilor moderne, liberale. Evident oligarhia rusa uraste principiile si respectarea legii, uraste orice si pe oricine ameninta puterea oligarhiei peste poporul indoctrinat rus.

    In al doilea rand, interventiile in strainatate, in special cele armate, intretin iluziile Rusiei ca impart cumva puterea mondiala cu NATO si tarile civilizate. O ambitie inapoiata, in perfecta armonie cu ideologia infractionala. Ca orice mafioti, rusii din zona Kremlin se simt de-a dreptul jigniti de vehicularea vreunui concept din zona soft power. Puterea, in conceptia sovietica mostenita, trebuie sa fie neaparat brutala, militara, violenta, parsiva, propagandistica, amenintatoare, tiranica. Pentru hoti si iubitori de hoti, influenta culturala soft si cultura comunitatii civile, sunt ceva desucheat, sunt semne de slabiciune, sunt vorbe goale fara efecte, ba chiar sunt o jignire directa si personala la adresa mafiei.

    • Cu cat il ajuta Rusia mai mult pe Assad cu atat e mai bine. Cu cat blocheaza resurse mai mari in razboiul ala cu atat e mai bine pentru toata lumea.
      E foarte clar ca Putin joaca la cacialma acum. Cine stie poker intelege asta.
      Fudulia ruseasca nu are margini si probabil va duce la destramarea statului rus asa cum il stim astazi: o colectie uriasa de natiuni ocupate/rusificate.

      Eu sper ca Ociidentul sa nu se implice cu trupe in Siria. Un razboi dus de proxies este exact ceea ce avem nevoie. Ii tine ocupati si cu resursele blocate pe toti tembelii care, altfel, s-ar lega de viata normala din lumea crestina.

  5. Rusia trebuie sa-si securizeze Libera trecere prin strimtorile turcesi, acum, mai ales ca tocmai a achizitionat Crimeea.
    Membrii permanenti ai Consiliului de Securitate pot uza de Dreptul Fortei, in cazul in care interesele le sunt periclitate. Turcia nu tine stramtorile deschise de voie, pentru ca e ea MARINIMOASA, ca ii pasa de ce zice ONU, UE si NATO, ci de FRICA!
    Iata de ce prezenta Rusiei e constanta in Siria de aproape jumatate de secol – inainte de Afganistan, dar imediat dupa criza RACHETELOR din turcia si cuba.
    Cine sa-i garanteze pozitia la Mediterana, in apropierea atator stramtori, a ghemului de interese, daca nu Assad?
    …REBELII, americanii, turcii, NATO si ISIS!?
    (pe harta vedem foate frumos ?cine se afla intre Crimeea si bazele sale cu multe feluri de rachete si L’ATAKIA!

  6. o scapare vis-a-vis de spatiul aerian ,daca Bulgaria nu a permis trecerea prin spatiul ei aerian Grecia a argumentat americanilor ca nu vrea sa tensioneze relatiile cu Rusia si a permis survolarea spatiului lor aerian ( cu toate ca nu mi-e clar pe unde au zburat avioanele rusesti).
    In jurul datei de 15 septembrie trebuia sa ajunga in apele teritoriale siriene si un submarin plecat pe 2 sau 4 septembrie de la Murmansk. Concluzia ar fi ca rusii se implica serios cu armata in SIria. Ce interese ar avea implicindu-se in Siria ,nu e foarte clar momentan dar sigur rusii nu vor sa piarda singurul punct de realimentare pentru navele lor militare din mediterana.

  7. interesul rusilor in siria ar fi dupa unele surse niste zacaminte de gaze naturale descoperite in mare aproape de zona litorală ..zona impartita cu israelul si cu libanul cred

  8. Ar fi interesant de vazut cum de reusesc sa ajunga refugiati din Afganistan in Romania si cum de avem un val imens de refugiati Sirieni ajunsi in Ungaria. Exista un joc de sah care se joaca in Africa-Asia, iar Europa are rolul de maimutoi care o incaseaza.
    Putin vrea sa-si arate puterea sprijinindu-si unul din principalii aliati. Daca l-ar lasa sa fie invins s-ar vedea ca puterea Rusiei este doar regionala si influenta ei nu valoreaza doi bani dincolo de granitele apropiate.
    Eu mai cred ca Regimul Assad este mai bun in momentul de fata decat ce ar putea veni in loc. Isis este creatia cuiva puternic si a devenit nepermis de puternica, fiind sprijinita indirect, dar si direct, de Obama. Deci Putin vrea sa-l pocneasca indirect pe Obama. Care o merita.

    • – „Isis este creatia cuiva puternic si a devenit nepermis de puternica, fiind sprijinita indirect, dar si direct, de Obama.”
      In concluzie: ISIS este creatia lui Obama.
      Dar ISIS, cu ajutorul lui Putin, o sa-i dea una meritata peste bot lui Obama.
      ` teresant :P

    • Domnul Presedinte, si Laureat Nobel pt. Peace, Obama a spus-o clar: Rusia nu e decit o putere regionala, nu o putere globala ca USA. Din acest motiv l-ati vazut pe Obama in Japonia. Din acest motiv Putin nu are ce cauta in Siria.

      In plus, Rusia doreste razboi cu America si cu NATO. Uitati-va pe harta asta ca sa va dati seama ce au putut sa faca rusii:

      http://i.imgur.com/LfqhZyY.jpg

      De aici revolta (probabil – fiindca nu am citit nici art., nici comments, too many trolls here) de inteles a autorului articolului si a postacilor pentru prezenta lui Putin in Siria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Armand Gosu
Armand Gosu
Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center for Central and Eastern Europe, Russia, and Central Asia. Armand Goșu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. Are un doctorat în istoria Rusiei, susținut la Universitatea din Moscova (1998). A lucrat ca cercetător la Institututul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă, înființat de Fundația olandeză MATRA la București, și conferențiar la Universitatea din București, unde predă cursuri despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Rusiei și al URSS. A lucrat la radio BBC (birourile din Moscova și București), a fost – pentru aproape un deceniu – redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Cea mai recentă carte Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic a fost publicată anul trecut de Editura Curtea Veche. A editat volume de studii și mai multe volume de documente, cel mai recent fiind Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975). A scris peste o mie de articole din 1993 și până astăzi în presa din România și din străinătate despre Vecinătatea Estică, Rusia fiind în centrul preocupărilor sale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro