joi, martie 28, 2024

Ce cred, ca antreprenor, că este important de știut atunci când propunem modificarea impozitării veniturilor din IT

Ca antreprenor și fondator al unei companii de tehnologie, am privit cu interes dezbaterile născute zilele acestea ca urmare a declarațiilor unui lider politic că nu ar fi „normal că IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit în contextul în care IT-iștii castigă cel mai bine în România”. Am încercat să analizez acest subiect în mod obiectiv, cu cifre, privind la impactul macroeconomic, ci nu subiectiv, prin analiza clasică a efectelor directe asupra propriei companii, deși mulți dintre colegii mei din firmă sunt IT-iști și activez, ca antreprenor, în această industrie de aproape 20 de ani.

În primul rând, mă alătur tonului transmis de vocea antreprenorilor din tehnologie și cred că facilitățile fiscale mențin industria IT românească competitivă în lupta cu alte țări care oferă programatorilor impozit zero pe venit. Ca antreprenor în IT, cred că orice decident politic, aflat la Putere sau în Opoziție, trebuie să analizeze cu atenție dinamica acestui sector în care activăm, înainte de a transmite semnale publice, căci este o industrie cu totul specială, care evoluează în fiecare lună.

Cred cu tărie că acești antreprenori din tehnologie trebuie consultați cu o frecvență lunară, căci fondatorii din IT au multe date și sunt posesorii unor informații despre tendințele momentului în România, în Europa și pe plan global.

Pe scurt, sunt convins că toți cei implicați în IT-ul românesc și oamenii politici trebuie să fie conștienți de următoarele realități concrete:

  1. Industria autohtonă de tehnologie a devenit o locomotivă pentru creșterea economică din ultimii doi ani, cu a doua cea mai mare contribuție la creșterea PIB după comerț sau industrie, în funcție de an și reprezintă astăzi un punct central al mediului de business românesc: potrivit datelor Termene.ro, astăzi avem pe piața românească 16094 de firme de software, într-o creștere accelerată față de anii 2016 (peste 7000 de firme) și 2015 (peste 6.000 de firme).
  2. Viitoare modificări ale măsurilor fiscale pot afecta competitivitatea sectorului IT românesc pe piețele externe, mai ales din cauza presiunii pe costurile cu forța de muncă, și vor influența creșterea economică, în condițiile în care contribuţie în PIB a industriei a evoluat de la 0.5% în 2003 la aproape 6% astăzi.
  3. Specialiștii români din sectorul tehnologic reprezintă unul dintre activele importante ale țării: peste 100.000 persoane lucrează efectiv în industria IT&C, de scutirea fiscală beneficiază circa 30.000 de angajați, potrivit estimărilor ANIS, prognozele arătând o tendință de creștere de 20% anual, însă, potrivit estimărilor mele, numărul de “IT-iști” este mult mai mare în România.
  4. De asemenea, să nu uităm de distribuția națională a acestor specialiști: de exemplu, cele mai mari 10 companii de software din Iași, un județ care crește foarte frumos la nivel de IT, au peste 2.500 de angajați, iar în județul Cluj numărul specialiștilor IT din Top 10 companii de software se ridică la peste 5.000, potrivit datelor Termene.ro.
  5. Ca antreprenor, am dezvoltat Termene.ro, o platformă care oferă informații actualizate în timp real despre firmele din România și nu pot să nu remarc că, în prezent, doar 1.169 de companii din România sunt identificate ca întreprinderi cu creștere ridicată, iar majoritatea acestor firme sunt, fără îndoială, din IT&C.
  6. Dacă nu tratăm predictibil fiscalitatea pentru sectorul IT, cred că lipsa acută de resurse umane se va accentua, iar inovația va fi inhibată (să nu uităm ca România este incă ultima în UE la inovare).
  7. În mod evident, vom asista la o migrație și mai accentuată a specialiștilor IT români și, pe de altă parte, la o reducere a intensitătii de revenire în țară a programatorilor. Cred că prin eliminarea facilităților fiscale în România se va accentua fenomenul de “brain drain”, vom avea un exod masiv de specialiști din sectorul care generează 6% din PIB.

În concluzie, cred că orice decident, politic sau de business, trebuie să analizeze datele actualizate, obținute din economia reală și din mediul de business, mai ales atunci când creează strategii, propune măsuri politice sau ia decizii de business.

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Statul român reușit, creând și anumite nedreptăți, să crească salariile medicilor, într-un alt domeniu vital pentru societate și economie. Părerea mea este că nu trebuia să procedeze astfel, ci să dea, cum se procedează pentru anumite categorii în Franța, niște „salarii suplimentare” de la stat, în paralel cu cele de la asigurările de sănătate sau de la spitalele private. Așa ar trebui să se facă și cu IT-ul, să se păstreze un regim fiscal nediscriminator, dar să se dea niște INDEMNIZAȚII DE MUNCĂ ȘI LOCUIRE ÎN ROMÂNIA. Adică măsuri clare anti-migrație, nu măsuri confuze și indirecte.

    • Francezii tot comunisti au ramas , ies pe strada si sparg totul , nu sunt dispusi la reforme.
      Statul poate „da” ceva in plus numai bugetarilor, in mediul privat nu functioneaza.

  2. Nonsense. Veniturile persoanelor fizice nu au nimic de-a face cu sprijinirea unui sector economic sau a altuia. Ce se întâmplă în prezent este metoda tipic românească de a favoriza diverse persoane, pe criterii adesea arbitrare: pensiile speciale, pensionarea la 45 de ani, sporurile salariale pentru deținerea unui doctorat ș.a.m.d.

    Evident că oricine activează în IT preferă ca actualele facilități fiscale să rămână, dar întrebarea normală ar fi ”cum e corect?”, nu ”cum ne-ar conveni nouă?”. De-aia a ajuns România o țară de toată jena, pentru că persoane cu un anumit nivel în societate sunt interesate doar de cum le-ar fi lor mai bine, nu de cum ar fi corect. Cine ar trebui să dea tonul în materie de standarde de etică ale societății, șoferii și femeile de serviciu?

    Corect ar fi să existe impozitul pe venit, indiferent de proveniența acestuia și indiferent de profesia practicată. Procentul din PIB realizat de un sector sau altul n-are nimic de-a face cu asta. În UK, personal allowance pentru anul fiscal 2019-2020 e 12,500 lire, deci nu plătește deloc impozit pe venit cel care obține sub 1041 lire pe lună. Indiferent în ce domeniu activează, asta nu e relevant în privința impozitării persoanelor fizice. Dar România vrea capitalism pe bani publici, încă de la Adrian Năstase încoace.

    • Harald, faptul ca anumite domenii sau profesii beneficiaza de facilitati de orice fel este o caracteristica a capitalismului si este o politica normala si aplicata in toate tarile civilizate – atunci cand un stat considera ca un anumit domeniu/profesie trebuie stimulat, va acorda facilitati. Facilitati care pot fi – subventionarea agriculturii (pentru ca o tara vrea sa fie capabila sa isi produca singura hrana), pensionare la 45 de ani cum zici tu (pentru ca poate un politist este mult mai stresat si poate nici nu mai poate fugari infractori la 60 de ani), scutirea de impozit de IT-ului (pentru ca statul vrea sa tina domeniul performant si sa atraga angajatii), marirea salariilor la medici (pentru ca nu vrei sa plece din tara si vrei sa elimini spaga), etc.
      Este normal sa existe facilitati in functie de domeniu si profesie. Opusul acestei politici se cheama comunism, unde toti sunt egali – dar istoria ne-a aratat ca doar credulii sunt egali intre ei, pentru ca liderii comunisti au avut multiple facilitati si puteri prin care au avut beneficii.

      • Capitalismul nu are nimic de-a face cu facilitatile de acest tip.

        Piata este capabila sa regleze, de aceea este piata.

        Interventia in mecanismul concurential se poate justifica numai acolo unde este cert faptul ca piata nu poate regla, sau temporar, pentru a accelera re-echilibrarea.

        Non-interventia este regula.

        ()()()

        In Romania, acest facilitati au stimulat dezechilibrele structurale si au blocat diversificarea, esentiala atat pentru o economie sanatoasa cat si pentru capacitatea de export.

        Bomboana pe coliva este impactul asupra educatiei, aparitia unei molime a programarii, multi parinti isi indemna copiii spre asa ceva. Corolarul este neglijarea oricarei educatii in afara problemelor de matematica, in speranta iluzorie ca invatarea a mii de cai de rezolvare a unor probleme intortocheate va da posibilitea loazei sa „stie matematica” si pe aceasta baza, in conceptia bizara a unora – sa invete si „programare”.

        Care programare am vazut-o adesea marginita la invatarea de instructiuni.

        Intr-un final glorios mai nimeni nu e in stare de ceva util, valorificabil pe piata. Luuungi linii de cod se exporta la alti fraieri care isi inchipuie ca „programarea” e un fel de Zana Maseluta care le rezolva inclusiv probleme care nu exista.

        Asa ca pana la urma scutirea de impozit e o plata pentru voturi si nimic altceva, ba mai face si extraordinar de mult rau intregii economii, asta daca vrei sa vezi dincolo de propriul buzunar.

        ()()()

        Si @Harald bag seama ca a obosit sa tot aminteasca autorilor si postacilor ca suntem intr-o economie de piata.

        Si mie mi s-a cam acrit sa tot citesc articole si comentarii care sunt eseuri la Socialism stiintific.

      • Poți să subvenționezi ce domeniu vrei tu, nu asta e problema. Problema e că fiscalitatea este impusă prin lege, iar oamenii nu mai sunt egali în fața legii când există astfel de scutiri ”pe persoană fizică”, ar zice Vanghelie.

        Iar o țară în care oamenii nu sunt egali în fața legii se comportă exact ca România de azi, așa cum e de așteptat.

        • Intr-adevar, problema majora consta in faptul ca subventionam salariile IT-sitilor (scutirea de impozit cam asta inseamna), fara a avea vreo justificare reala.

          Generam inegalitati acolo unde nu avem nicio nevoie de ele. Nu aduc in discutie echitatea, asta e alta poveste. Daca ne limitam la conditii egale de piata, aceasta subventie nu face decat sa distorsioneze. Pe termen mediu si lung nu profita nimanui. Asta pentru ca si IT-istii trebuie sa coopereze cu alte specialitati si sa livreze produse utile (profitabile) in alte sectoare ale economiei.

          Ori asa ceva este imposibil daca doar IT-ul este scutit de impozit.

          ()()()

          Sa zicem ca Gheorghe este programator. El scrie un program pe care il doreste util in industria auto. Acest lucru inseamna ca exista undeva un Ion, inginer auto care: a) coopereaza la scrierea programului b) foloseste acel program pentru un autovehicul anume.

          Ce se intampla insa daca fie nu exista nici un Ion, fie industria auto nu este capabila sau nu doreste sa produca acel vehicul? Simplu: Gheorghe programatorul isi vinde programul in strainatate – daca si numai daca reuseste sa faca unul util, fara a colabora cu nici un inginer auto. De ce e discutabila aceasta cooperare? Pentru ca Gheorghe nu are cunostinte suficiente in afarfa programarii pentru a discuta asa ceva. De ce nu le are? Pentru ca Gheorghe la scoala s-a ocupat doar de „materiile importante” – cum ar fi matematica.

          ()()()

          Hai sa mergem inapoi in istorie: de ce nu exista Ion inginerul auto si exista doar Gheroghe programatorul?

          Pentru ca in urma cu 10 ani parintii lui Ion si parintii lui Gheorghe i-au vrut pe amandoi programatori: „pentru ca se castiga bine si e de viitor”. Asa au auzit ei…” Si doar statul nu e nebun sa scuteasca degeaba de impozit IT-ul?!”.

          Si Ion si Gheorghe sunt programatori acum. Amandoi vor sa produca programe minunate pentru industria auto. Dar, ghinion! In urma cu 10 ani niciun parinte nu a vrut sa-si trimita copilul la AR („Ce, sa se faca sofer?!”, „Lasa la programare e bine, muncesti putin, curat castigi bine!”).

          Asa ca si Ion si Gheorghe scriu „cod” la metru pentru o firma din India care il revinde unor firme din SUA care ii pacalesc pe africani ca programele lor tesala antilopele si mult elefantele. (!).

          Toate astea – pe banii mei.

      • Una este stimularea unui sector, care se face pe o perioada scurta de timp 3-5 ani si alta este permanentizarea. Permanentizarea este o lipsa de strategie generala a Romaniei. Se fac doar carpeli, merge o ramura, pac bagam toate resursele in ea. neglijand restul. Daca acea ramura la un moment dat nu mai merge ce faci? Ramai cu o tara subdezvoltata. Este lipsa de cadre in foarte multe alte domenii, oamenii au plecat in UE, asta este realitate neglijentelor si a lipsei de strategie de tara.

    • Corect.

      Ca o paranteza, scutirea de impozit in IT nu tine in tara pe nimeni. Cei care lucreaza in IT stiu foarte bine ca nivelul salarial care se poate obtine in Europa de Vest este cu mult mai mare decat cei 10% la salariul din Romania.
      Cu alte cuvinte, toata povestea cu retentia specialistilor e un mit. Marea majoritate a celor care desi au oferte, nu pleaca, raman aici din cu totul alte motive decat cele financiare.

      • 1. Intorcand argumentul „on its head,” evident ca si cu venituri cu 10% mai mici, acele motive altele decat financiare care-i tin pe programatorii romani aici raman aproape la fel de valabile,.
        2. Nu cred ca argumentul e de fapt adevarat, in termeni reali, PPP, ca asta conteaza, pana la urma, pentru muritorul de rand.
        Nu ma indoiesc ca „nea Ilie de la programarie” din Romania ar putea castiga 4000 sau 5000 de euro in Londra fata de 2000 de euro la Bucuresti.
        Dar in Bucuresti il costa 350 euro chiria lunara unui apartament decent de trei camere si 60-70 m2 fata de 700-800 de lire unul in Londra, il costa 5 euro o bere-doua si-o shaorma in Centrul Vechi fata de cat o mai costa un Guiness si-un Doner in City, il costa 40 euro un bilet OK la concertul lui Bon Jovi de pe 21 iulie din Piata Constitutiei fata de triplu la concertul pe Wembley al aceluiasi o luna mai devreme, il costa 5 lei doua calatorii cu metroul si de cinci ori mai mult aceeasi chestie cu The Tube… plus stresul tarii straine, lipsa parintilor, rudelor, prietenilor… parca n-as mai fi chiar atat de categoric.
        Toata povestea de mai sus este explicatia succinta primita de la un cuplu de tineri programatori romani (~30) care si-au propus sa plece in Anglia…. si-au renuntat, cel putin deocamdata.

    • „Cum e corect?” asta este ca si Comunismul, corect ideologic si in practica … dezastru. Ce e „corect” in jurul tau? E corect ca sa ma tina statul fiinca nu vreau sa muncesc? E corect sa nu existe fonduri de analize atunci cind dupa 20 de ani de cotizatie ai nevoie sa si primesti ceva?

      Corect este: – fara acesta impozitare NOI cistigam bani!

    • Nu are legătură nici cu morala, nici cu etica. Are legătură strict cu economia. Este nevoie de bani sa intre în tara. Punct. Nu se pot plati pensii speciale și salarii speciale daca nu sunt bani.
      Banii recirculați in tara (iei din „pușculița”, dai la bugetari, le iei impozit, taxe și TVA și se reîntorc la tine) au randament negativ pentru că se dau mai multi bani decât se colecteaza prin taxe. E nevoie de bani activi care sa umple acel gol care se face luna de luna pentru plata bugetarilor. Banii activi sunt cei care vin din munca și serviciile plătite din afara bugetului. De la ne-bugetari.
      Confecționerele lucrează pentru exterior. Nu sunt plătite de la buget, dar taxele și impozitele de pe salariile lor intra in buget. Deci confecționerele produc bani activi.
      It-stii. Nu sunt plătiți de la buget, dar taxele și impozitele din venitul lor intra la buget. Uau, alți bani activi.
      Se dau subvenții agricultorilor pentru că subvențiile vin de la UE. Nu din buget, deci bani activi.
      E economie simpla.
      Si industria mica, confecționerele, fabricile care produc samd sunt stimulate. Dar, in cazul lor, subvențiile se dau pentru direct firmelor pentru a se localizat in zonele defavorizate și a angaja oamenii din acele locuri.

  3. Ca orice alta facilitate, intr-o tara guvernata coerent, scutirea asta ar trebui gandita temeinic…
    Daca e sa ajutam firmele romanesti sa fie competitive, apai cum ar fi ca masura sa fie astfel conceputa incat sa ajute (legal si constitutional, desigur) firmele romanesti. Adicatelea, angajatorul unui IT-ist angajat la sucursala romaneasca a unei firme americane (de exemplu) sa nu beneficieze de scutiri. Poate ca masura ar trebui gandita pentru firme, nu pentru oameni, astfel incat sa ajute firmele de IT care-si platesc toate taxele in Romania si nu-si externalizeaza profiturile. IT-istii buni ar avea, poate, motivatia sa migreze de la firme straine de renume, catre firme romanesti, ajutandu-le si in acest fel sa performeze… Poate ca, printre conditiile de eligibilitate, ar trebui sa se regaseasca si clauze de cedare (sau vindere cu discount mare) de licente software pentru administratia publica… Sunt convins ca niste oameni inteligenti, in echipa cu niste avocati dibaci, ar putea gandi un mecanism legal, european, fiabil, functional, care sa ajute firmele romanesti de software, intr-o piata foarte competitiva. Intr-o tara guvernata competent si coerent, desigur…

    • Decebal, scutirea de impozit nu se acorda firmelor, ci angajarilor, pentru a pastra specialistii IT in tara. Cea mai mare problema in IT oriunde in lume la acest moment nu este ca nu exista firme si companii, ci ca nu au destui programatori. Problema asta este si in USA, si in Olanda, si in India, si in Romania. Oriunde.
      Uite un exemplu european – in Olanda, ai scutire de impozit daca esti specialist IT. Daca se intampla sa vii din alta tara, deci sa te muti in Olanda pe job in IT, beneficiezi de mai multe scutiri pentru primii 5 ani – nu platesti impozit pe locuinta, ai conditii preferentiale la credite imobiliare sau de studii, etc. Ce inteleg eu ca IT-ist din asta? Ca as avea o viata foarte buna in Olanda si ca tara aia ma vrea acolo. Si face eforturi pentru asta. Ce se intampla cu Romania daca scoate impozitul pe venit pentru mine? Pai plec in Olanda. Sau in orice alta tara civilizata unde este bine primit si platit.

      • De ce vrem sa pastram IT-iti in tara cand oricum nu avem nevoie de ei?!

        Nu ar fi mai bine sa ii lasam sa plece acolo unde e nevoie de ei?!

        Si a mia oara spun- cum apar IT-isti asa grozavi dintr-un invatamant la pamant?! Cum se descurcs, admitand ca au invata singuri (ceea ce o fi valabil la unii, dar ideea ca invatand singur ai un randament mai bun decat unul care invata organizat e hazardata), cand nu stiu nimic altceva? Cum comunica cu ceialalti specialisti daca nu se pricep decat la programare?

        Unde sunt rezultatele muncii lor asa de minunuate? In strainatate? Poate da, poate ba, nu avem de unde sa stim. Dar chiar daca da, de ce ii tinem aici?

      • @RealityChek,

        Raspunsul dumitale este de un cinism infiorator. Vrei sa spui ca cei 10% scutire de impozit te opreste de a pleca in Olanda. Firmele au, cum au avut si in vremea cand lucram IT in Romania, posibilitati sa compenseze cei 10% foarte usor, negociind salariul net. Salariul net era negociat si 20 de ani in urma, cand lucram in Romania, chiar in IT, si impozitele erau progresive si mari pentru programatori.

        In SUA nu se plateste nici o incentiva de la stat ca sa fie atrasi programatorii. Firmele trebuie sa faca efortul material daca vor sa aiba salariati.

        Trai neneaca, pe banii statului roman. Curat socialist! Nu ca statul roman ar fi oricum foarte responsabil cum isi cheltuie propriii bani, insa aia e alta poveste.

        Inteleg ca industria IT are un lobby intens in Romania, insa logica e logica, nu merge chiar orice.

      • @ RealityCheck

        Eu am comentat in tema articolului, care vorbea despre sustinerea industriei IT romanesti. In mintea mea, asta inseamna IT-ul romanesc – firme romaesti, eventual cu angajati romani.

        Fiecare este liber sa-si traiasca viata asa cum vrea si sa-si stabileasca o scara de valori dupa care sa se ghideze in viata. Nu sunt IT -ist, dar am lucrat in strainatate mai multi ani; la un moment dat, am recunoscut cinstit (fata de mine insumi) ca nu e pentru mine si am decis sa raman in Romania. Asa ca nu-mi ramane decat sa incerc sa fac tot ce pot pentru ca lucrurile sa fie mai bune aici, in Romania, la mine acasa.

        In agricultura, de subventia pe hectar beneficiaza si cetateni straini – mari proprietari de terenuri, care-si externalizeaza profiturile. In plus, sunt aproape sigur ca, dupa secatuirea pamanturilor prin agricultura ultra-intensiva, respectivii proprietari vor pleca spre alte zari.
        De scutirea de taxe a IT-istilor romani beneficiaza si (mari) companii straine, care-si externalizeaza profiturile.
        Si mai sunt exemple…

        De aceea, dupa parerea mea, pentru un guvern responsabil, competent si coerent, principala preocupare ar trebui sa fie pentru Romania. Bineinteles, in contextul valorilor si regulilor europene. Cu inteligenta si competenta se pot face multe…

        A’propos de coerenta, off-topic: desi PSD si ALDE se declara, pe la televizor, sustinatori ai Justitiei independente (da, domnule, PSD -ul lui Dragnea si ALDE Tariceanu vor Justitie independenta! :)), cand veni vorba de semnarea unui protocol (adicatelea, fapte, nu vorbe), to’arasii au inceput sa dea din colt in colt… ca „ne mai gandim”, ca „e o smecherie a lui Iohanis” etc…. :) Oamenii n-au inteles nimic si-si merita, pe deplin, soarta. :) Astept, cu interes, sa vad ce mai ramane din ei, dupa „al treilea val”.

      • RealityCheck, citeste de 10 ori asta si opreste-te la ea.
        ” deci sa te muti in Olanda pe job in IT, beneficiezi de mai multe scutiri pentru primii 5 ani ”

        Deci primii 5 ani… Ajuti o firma sa zicem sa se puna pe picioare 3-5 ani, dar nu o subventionezi la nesfarsit, ca in Romania, asta fiind singura strategie de tara, carpeala.
        Dupa 5 ani firma ori se pune pe picioare ori moare, conform valorii. In Romania indiferent cat aduce la buget un programator, cat de destept sau mediocru este, el este privilegiat. Ma intreb cati din alte posturi sunt bagati sub titulatura de „programator”? De ce sa nu abuzezi sistemul daca nu te csta pe tine, ca firma, nimic?

  4. Ultima oara cand am lucrat prin Romania reducerea aia de impozit o lua firma (firma mare, cunoscuta), sub justificarea ca eu am negociat netul si nu brutul si profitand de faptul ca nu prea poti sa te tiganesti cu angajatorul…

    In rest, cine are o firma sau beneficiaza de reducerea respectiva normal ca va face apologia beneficiului reducerii de taxe si va insira n motive

    In Occident n’or sa mai plece asa de multi pt ca si aici se tot reduc joburile datorita outsourcingului, celebra India, Romania si in curand vor cauta programatori si mai ieftini prin Bangladesh, Papua Noua Guinee, Vanuatu, eskimo…

    Fiscalitatea ar trebui sa fie echitabila si sa fie una pt to(n)ti

    Un personal allowance, niste paliere de venit si impozitata toata lumea

    Dar dupa ce i’ai invatat cu narav greu ii mai dezveti de scutiri, pensii speciale, pensionari la 45 de ani, sporuri samd

    Deocamdata nu prea sunt bani, de asta s’a trezit si domnul acela vorbind, ar vrea sa ia puterea sau se asteapta sa ia puterea dupa urmatoarele alegeri si „vot ieta prabliem”

    Si atunci se mai uita primprejur de unde sa mai ia…

    Pai uite sa luam de la programatori, ca ei „are”

    Si sunt si putini comparativ cu bugetarii deci eventualele voturi pierdute sunt mai putine

    https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/economisti-nu-bani-buget-scad-investitiile-cresc-taxele-1_5cf765b3445219c57e74eab7/index.html

    • Daca numai IT-istii ar fi acel electorat USR/Plus n-ar fi castigat aproape 23 % din voturi, majoritatea alegatorilor fiind din alte domenii decat IT-ul.
      Acesta discutie este o nebunie, Romania nu sta si cade in voturile IT-istilor, Romania este mult mai mult, a inginerilor , a soferilor , a agricultorilor si altor mii de meserii onorabile.
      Oamenii care au votat cu opozitia vor infrastructura, educatie si sanatate pe masura si mai putin fel si fel de privilegii fiscale, Pomenile l-a impartit PSD-ul, rezultatul , au pierdut pe toata linia iar electoratul nu mai reactioneaza la „zaharel”.

    • Chiar daca votau toti IT-istii USR-ul nu obtinea ca. 23 % din voturi. Electoratul USR/Plus se compune in mult mai multi oameni cu meserii diferite, IT-istii fiind o particica mica.

      • Sigur ca nu sunt doar IT-sti care au votat cu ei si ca sunt multi alti, dar e un semnal, daca nu intelegi. S-au apucat de ei, fiindca au cu ce ameninta, si sunt mai vizibili.

        De ce am spus ITsti? Fiindca de cate ori vorbesc cu un pensionar de exemplu sau cu un agricultor, cand aud de USR zic „sunt aia cu calculatoarele”.

        De ce ITstii sunt mai periculosi? Fiindca ei nu lucreaza cu statul, au bani, pot pleca oricand. Acest lucru le permite sa fie mai independenti sa gandeasca mai limpede. Restul majoritatea trebuie sa se supuna birocratilor, un bancher de exemplu, un inginer de constructii, un agricultor, astia depind puternic de stat si nu pot pleca foarte usor. E util asa electorat unui partid traditional? Nu mai bine sa ai elector o meduza, care nu tine minte nimic, depinde de pensie sau alte chestii.

        ITstii stiu o limba straina, mai circula prin lume, au o gandire independenta, e o perceptie ca pot face ceva, si fac lucruri concrete. Pe cand juristii, economistii, nu prea reusesc nimic, majoritatea sunt corupti. Agricultorii, in romania … avem agricultura moderna? Medicii? Ar putea dar sunt dependenti puternic de stat. Alti ingineri? Sunt putini si slabi deocamdata.

        Eu vad asa, PNL (care a fost mult timp cu PSD) ar prelua foarte rapid din PSD membri si electorat. Dar e un semnal ca lumea vrea o schimbare, si schimbarea e USR+. E un pericol real pentru PNL fiindca pierde masiv electoratul traditional in favoarea USR+ . Nu toti uita cand erau mari prieteni cu PSD si daca au alternativa vor vota USR+. Ce faci in aceasta situatie? Pai „dezbina si stapaneste”. Daca Vaslui a inteles pe cine sa se orienteze, poti avea surpriza ca PNL va lua mult mai putin la alegerile viitoare.

    • Exact asa cred si eu. Cred ca e pisica aratata USR-Plus ca sa renunta la a prezenta un contracandidat puternic in fata lui Iohannis (nu ca l-ar avea in joben, asta-i alta discutie).
      Dar problema in sine exista si ramane, chiar daca astia se impaca inainte de-a se certa :-)

  5. Lucrez de peste 20 de ani în IT într-o țară europeana.

    Nu există nicio scutire de impozit, toată lumea plătește la fel.

    Sectorul este volatil, firmele au viață scurtă, am fost vândut de 3 ori în 10 ani.

    Ceea ce pare Eldorado pentru cei 99% dintre cei ce nu lucrează în domeniu se poate schimba uluitor de repede în unemployment, sau contracte îngrozitoare de mantenanta, un fel de Call Center pentru cei cu studii…

    În România doar proștii n-au beneficii fiscale

    • Aveti perfecta dreptate. Dar dupa cum vedeti, de dreptate nimanui nu-i pasa.

      Pomana ingrasa.

      OK si cu asta. Dar pomana asta distruge in jurul ei. Si consolideaza si ideea ca statul este indreptatit sa intervina fie ca are motiv, fie ca nu are. In ROmania, daca nu are motiv, statul in atotputernicia lui are dreptul „suveran” de a inventa unul.

  6. Stimate autor, cine crede poate merge la biserica si nu sa discute despre ce ar trebui sa stie.
    Presupun ca stiti si nu credeti, o mare diferenta.
    V-a cerut vreodata cineva din spatiul politic consultanta pe teme de specialitate ? legate de IT si economie in general ? raspunsul va fi negativ pentru ca cei din clasa politica nu sunt interesati.
    De la cine pot veni impulsurile si ideile ? din mediul economic real insa atata timp cat nu nu veti fi invitati la masa elaborarii legilor nu se va intampla nimic discutiile din sptiul public fiind interesante insa fara finalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Dragomir
Adrian Dragomir
Adrian Dragomir este CEO al Termene.ro, companie înființată în anul 2014 din dorința de a oferi firmelor oportunități de afaceri și o evaluare corectă a riscurilor din business. Este co-fondator al mai multor companii, speaker la evenimente de business și mentor pentru antreprenorii români aflați în faza de start-up/creștere.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro