joi, martie 28, 2024

Ce este o scoala buna ?

Multi se intreaba, poate, zilele acestea ce este o scoala buna ? Cum trebuie sa arate ea ? Ce trebuie sa-mi arate mie, elev, parinte, profesor, inspector, ministru, etc. ca sa pot sa spun ca intr-adevar e o scoala buna ?  

Este bine stiut ca relatiile dintre familie, scoala societate trec prin comunicare si sunt mediate de reprezentarile sociale ale fiecaruia dintre noi, care sunt extrem de diferite.

In cele ce urmeaza va prezint modul in care un profesor de la universitatea din Dortmund, H-G. Rolff, propune sa ne organizam daca suntem o scoala, o asociatie de parinti sau orice alt fel de grup  interesat in a afla ce este o scoala buna.

Voi descrie activitatea, incercand sa o adaptez realitatilor romanesti. Pentru a reusi  insa aceasta  adaptare, propun cititorilor interesati sa participe si ei, fie comentand formularile indicate, fie adaugand particularitati care, din punctul lor de vedere, nu trebuie sa lipseasca dintre caracteristicile unei „scoli bune”.   

1) Obiectivele activitatii

– Sa se discute despre „ce este o scoala buna”, pornindu-se de la opinii diferite.

– Sa se ajunga la stabilirea unor consensuri cat mai largi intre toti participantii la discutie cu privire la raspunsurile la aceasta intrebare.

2) Punctul de plecare

Fiecare participant primeste mai multe cartonase (peste 50, cu cat sunt mai multe, cu atat e mai bine) pe care sunt scrise caracteristicile unei scoli bune.

Fiecare participant dispune de 15 – 20 de minute pentru a analiza aceste cartonase si a alege 5 dintre ele care contin acele caracteristici ce nu ar trebui sa lipseasca niciunei scoli bune.

De asemenea, fiecare participant dispune de cartonase pe care nu e scris nimic si unde poate sa noteze propriile propuneri, daca nu le regaseste printre cele deja exprimate.

3) Activitate in grup

Dupa ce s-a incheiat exercitiul individual si preferintele fiecaruia au fost stabilite, se organizeaza o activitate in grupuri de cate 5-8 participanti. Scopul acestei activitati este de a se incerca sa se ajunga la un consens intre toti membrii grupului in legatura cu definitia unei scoli bune. Este extrem de important ca toti membrii grupului sa participe la discutie.  

Activitatea in grup se structureaza in functie de etapele urmatoare:

a) se clasifica mai intai enunturile – pot fi caracteristici asemanatoare si pot fi reformulari.

b) se elimina caracteristicile care nu beneficiaza de consens intre membrii grupului.

c) se stabileste un tabel de caracteristici ale unei scoli de calitate sau un profil de valori ale scolii bune;

d) se face o ierarhie a caracteristicilor asupra carora exista consens intre membrii grupului, de la cele fundamentale, care ocupa primele locuri, la cele mai putin importante.

5) se reunesc toate grupurile si fiecare prezinta in plen definitia scolii bune asa cum a fost stabilita de participantii la activitate.  

In continuare voi prelua de la profesorul Rolff o lista de caracteristici care, din punctul meu de vedere, corespund realitatilor romanesti. Nu e nicio ierarhie a caracteristicilor, acestea sunt prezentate in mod aleatoriu.

O scoala buna este aceea unde:

1. Obiectivele scolii sunt in acord cu cele ale comunitatii locale.

2. Diferitele parcursuri de formare propuse de scoala sunt in acord cu finalitatile stabilite de aceasta.

3. Conflictele din scoala sunt cunoscute si se iau masuri pentru atenuarea lor.

4. Conducerea scolii si profesorii discuta periodic despre valorile educative ale scolii.

5. Cel care are alte valori decat cele ale scolii poate beneficia de un cadru in care sa le exprime.

6. Obiectivele scolii sunt cunoscute si intelese de catre parinti.

7. Profesorii isi organizeaza modul de predare in functie de obiective clar definite.

8. Elevii si profesorii se identifica intr-o anumita scoala: scoala e parte integranta a identitatii lor.

9. Fiecare – elev, profesor, parinte – e gata sa faca ceva pentru a contribui la dezvoltarea scolii.

10. Profesorii si elevii sunt sinceri unii fata de ceilalti.

11. Profesorii si parintii comunica deschis unii cu ceilalti.

12. Profesorii se sprijina reciproc.

13. Este acceptat ca, in cadrul corpului profesoral, sa-ti exprimi emotiile (manie, bucurie, etc.)

14. Profesorii se straduiesc sa pastreze un climat de buna intelegere in scoala.

15. Sedintele cu parintii au intotdeauna obiective clare, anuntate din timp acestora.

16. Scoala e preocupata de dezvoltarea unui invatamant de calitate.

17. Profesorii sunt exigenti cu elevii.

18. Scoala integreaza noile tehnologii in activitatea de zi cu zi.

19. Profesorii sunt deschisi ideilor noi.

20. Fiecare profesor isi asuma responsabilitati pentru ca activitatea scolii sa se desfasoare in conditii dintre cele mai bune.

21. Exista macar un grup de elita in scoala care ii aduce faima.

22. Conducerea scolii face in asa fel incat toti profesorii sa fie implicati in deciziile care se iau.

23. Inovatiile pedagogige sunt incurajate.

25. Scoala isi analizeaza sistematic nevoile de inovare.

26. Scoala beneficiaza de o conducere cu autoritate.

27. Principala preocupare a conducerii scolii este sa creeze un climat sanatos, favorabil invatarii.

28. Conducerea scolii acorda atentie formarii continue a profesorilor.

29. Exista un acord intre profesori in ceea ce priveste punctualitatea si ordinea.

30. Scoala are o traditie bine cunoscuta.

31. Majoritatea elevilor se ajuta reciproc.

32. Exista o competitie corecta intre elevi.

33. Profesorii folosesc metode active de predare.

34. Scoala se straduieste sa promoveze performantele fiecaruia dintre elevii sai.

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. If you can do it, do it !

    If you can’t, teach it !!

    Scoala buna cere profesori capabili. Dar in educatie….intra numai ratatii. Asa ca nu se va schimba nimic, cateva scoli private bune si restul….scoli de alfabetizare.

    • Multumesc, inteleg ca pentru dvs. ca o scoala sa fie buna profesorii trebuie sa fie capabili. Puteti sa-mi spuneti mai pe larg ce anume sa fie capabili sa faca ?

      • Profesor = o meserie pentru ratati. asta am vrut sa spun. Si e valabil si in America si in Romania.

        Exceptand poate unii universitari. Dar sunt foarte putini care sa se priceapa si la partea didactica (sa dea teme de casa, proiecte, etc., sa le corecteze BINE, sa le dea apoi studentilor si solutiile, raspunsurile COMPLETE la acele teme sau la proiecte) si la partea stiintifica si sa corespunda si moral. Partea didactica in America e nula. Si la Romania idem. Moral….americanii stau mai bine, la romani e dezastru.

        • Voi relua cu propriile cuvinte ce inteleg eu din ceea ce spuneti dvs. Mai intai ca a fi profesor e in primul rand o meserie, nu o vocatie: deci te formezi pentru a deveni profesor. Apoi mai spuneti ca nu e o meserie dorita de prea multi dintre cei foarte buni. Cred ca asta vreti sa spuneti folosind cuvantul „ratati”. Daca e asa, ar trebui sa ne intrebam (cum o fac si americanii, de altfel), ce facem: strigam contra profesorilor ca nu sunt buni, ca multi devin profesori pentru ca nu stiu sa faca altceva, dar in acelasi timp avem nevoie de profesori si invatatori sa ne educe copiii. Cum facem sa schimbam lucrurile ? Ca sa avem o idee despre cum ar trebui sa procedam am putea poate privi la altii cum incearca sa rezolve aceeasi problema. Statele Unite e un exemplu in acest sens. Franta de asemenea.

        • Profesor = o meserie pentru ratati. Este parerea Dumneavoastra !
          Va recomand sa participati la examenul de titularizare si poate atunci va schimbati parerea , as fi curioasa ce nota obtineti!
          Pentru a avea aceasta meserie (profesor titular) ai nevoie de nota f.mare,concurenta este de 10 candidati pe un loc .Pot sa va asigur ca cei care nu reusesc la examenul de titularizare se indreapta spre sistemul privat .De ce ?Pentru ca iau note de 2 si 3 dar au fost sefi de promotie!!!

      • dna Gorga, realizati ca cele mai multe valente ale scolii bune, vin in contradictie TOTALA cu obiectivele sindicatului profilor?

        • Criteriile formulate sunt exemple ale modului cum poate fi construita aprecierea pe baza careia sa consideram o scoala ca fiind sau nu buna. Le putem pastra si atunci explicam de ce ni le insusim. Le putem elimina si atunci explicam de ce. Sau le putem completa, argumentand din nou de ce.

  2. Mulțumesc, dar nu! L-am întrebat, într-o doară, pe nepotul meu (student în anul VI la IMF Bucuresti): dacă cea mai bună scoală de anatomie e la Budapesta, voi de ce nu angajați un profesor de anatomie de acolo, măcar un semestru?

    Nu vreți să știți ce mi-a răspuns.

    Cu profesorii de astăzi… sistemul nostru n-are nicio sansă. E ca și cum i-ai cere cancerului să se reformeze.

    Vă doresc o seară bună.

    • Despre o scoala fara profesori eu una n-am auzit.
      Totusi, parerea dvs. conteaza, nu a mea: de ce nu ati adaugat lipsa profesorilor ca una dintre caracteristicile scolii bune, asa cum o vedeti dvs. ?

    • Si mai este o vorba atunci cand se stabilesc regulile dupa care se judeca ce este si ce nu este de calitate in educatie: cine stabileste criteriile, acela are puterea.

      • Aceste vorbe ma duc cu gandul la activistii ongisti care isi dobandesc cunostintele pe la seminarii de formare si vorbesc numai in sabloane.

        • Care-o fi sablonul, eu nu inteleg? Ceea ce inseamna calitate nu e stabilit de Dumnezeu, ci de oameni. Si tot de oameni este folosit ca sa se impuna in fata altor oameni.

  3. Nu stiu daca cele 30 de criterii trebuie indeplinite simultan sau numai o parte din ele, dar eu va spun un punct de vedere personal, deci subiectiv, dar pe care mi-l asum.
    Poate scoala sa aiba toate cele 30 de criterii indeplinite si mai pot fi alte 20 sau 30 in plus. Daca in momentul cind iesi din acel univers si privesti in jur totul e invers, nimic nu mai merge.
    Adica principiile si ceea ce promoveaza scoala sa fie reflectate in societate (de fapt reproduse).
    Scoala poate promova valoarea, cinstea, onestitatea, dar ce folos, cind iesi pe strada vezi altceva! Sau la tv… Ii spui fetei ce o cresti ca trebuie sa iasa pe strada imbracata decent, dar la tv numai decenta nu vezi. Ii spui copilului sa fie cinstit, dar mergeti impreuna la un functionar pentru a rezolva ceva si te vede dind plicul.
    Vedeti, scoala prin cadrele didactice este o autoritate. Prin numele generic de profesor sau invatator, acestia au o autoritate conferita.
    Citi dintre ei vor avea in timp si o autoritate cistigata? Aceasta din urma va impune respect si conduita ulterioara.
    Din lista de 34 de puncte punctul 15 trebuie eliminat. Sedintele cu parintii trebuie sa dispara. E bine sa fie inlocuite cu informare unu la unu parinte profesor cu copilul de fata.
    Personal cred ca in momentul de fata se pot face extrem de multe in scoala fara a avea nevoie de schimbarea legilor. Schimbari poate mici, dar care pot duce la schimbari majore.

    • Inteleg punctul dvs. de vedere, dar deocamdata nu privim in jur, ci vrem doar sa ajungem sa definim ce va fi fiind aceea o scoala buna pentru cei care citesc aceste randuri si au timp sa scrie un comentariu.

      Criteriile sunt mentionate ca exemplu, ele pot fi reformulate, eliminate sau sustinute, daca ni se par pertinente. Pot fi de asemenea adaugate alte criterii pe care le considerati importante.
      Deocamdata retin ca propuneti inlocuirea sedintelor cu parintii prin discutii individuale cu fiecare parinte. Puteti sa-mi spuneti de ce credeti ca ar fi mai bine? De ce ar trebui sa participe la aceste discutii si copilul ?
      Daca insa parintii vor sa participe la viata scolii, atunci ei trebuie sa se adune cumva ? Dupa dvs. scoala nu are aceasta misiune de a intari grupurile de parinti care sa o sprijine si care sa o reprezinte in comunitate ?

      • Din experienta mea romaneasca, sedintele cu parintii sunt un fel de ore de dirigentie pentru noi parintii, tinute noua de profesori. Cu o lista lunga de nemultumiri (ca n-au facut, ca nu stiu, ca nu…), cu divulgarea notelor in public, bun prilej apoi de discutii intre parinti (ai vazut, a lui X care e…. nu face, sau nu drege).
        De asemenea o alta lista lunga de culegeri, caiete si alte cereri absurde…
        Prilej pentru anumiti parinti inainte de a incepe sedinta de a ne informa cind sunt aniversarile profesorilor, sau cit trebuie sa fie contributia pentru 1 Martie, 8 Martie sau nu stiu ce.
        Daca parintii vor sa participe la mersul scolii sa o faca de o maniera mai discreta, nu pentru avantajele unor note mari pentru copii.
        Din experienta de afara contactul scoala-parinte este unul individual. Am solicitat o data o intilnire de genul asta si s-au aratat mirati, fiindca nu era in „obiceiul” locului. Iar discutia a fost in termeni pozitivi tot timpul. Mi s-au aratat intii progresele facute, subliniind asta cu insistenta. Eu eram cel nemultumit de performanta, nu scoala. Intr-o discutie de genul asta sigur copilul ar iesi mai motivat.
        Nemultumirile erau tot pozitiv exprimate, sa incurajam studiul si sa laudam progresele…
        Si in plus, nemultumirile nu se striga in public, adica „copilul nu e facut de ris” in fata altora sau a tuturor parintilor. Ce daca un copil abia ia 5 la matematica? Poate e excelent la limbi straine, muzica, biologie….
        Si ideea premiilor (cea mai mare medie, a doua, a 3-a) acum o gasesc absurda. Mai buna mi se pare ideea: cel mai bun la limbi traine, la matematica, cel mai bun coleg, cel mai bun la desen… Alegere (desemnare) facuta de copii. Stiti ce scara a valorilor buna au?
        Inca din clasa I ni s-a cerut sa trimitem un bilet la scoala cu: locul de munca al parintilor, functia ocupata si abia apoi telefonul unde am putea fi contactati. Atunci poate mi s-a parut normal. Azi sigur NU.
        O schimbare de atitudine: nu profesorul vine la ora, ci elevul merge la ora… Profesorii primesc o clasa (unde se poate). Si domnul profesor pregateste clasa (sterge tabla, aeriseste, pune pe banci material daca e cazul, o decoreaza cu ajutorul copiilor pasionati si eventual al parintilor). Iar copiii vin la ora. Gaseste profesorul acolo. Nu are nevoie de catalog. Prezenta o poate face pe o foaie de hirtie ce circula, unde fiecare elev isi scrie numele… (2 responsabilitati pentru elev: a merge la ora si a se trece prezent…)
        Participarea parintilor la viata scolii??? Da, cind se organizeaza o iesire si au nevoie de mai multi supraveghetori, cind se organizeaza un spectacol…
        Am participat la „operatiuni” de vopsit, curatenie, rindul la spalat fata de banca, perdele, fata de catedra…
        Am cumparat caiete speciale, culegeri „recomandate”.
        In care scoala din Romania ati auzit de vreo intilnire elevi fosti elevi?
        Dar revin la prima idee din comentariul precedent.
        Scoala este o oglinda a societatii…

        • Da, mi se pare un criteriu interesant: o scoala buna e aceea care se preocupa de intalnirea elevilor cu fostii elevi.
          Eu am auzit si chiar participat la asemenea intalniri in vremea cand eram eleva in Romania. Cea mai importanta dintre toate a fost pe cand eram in clasa a XI-a si ne-au vizitat fosti elevi ai liceului care terminasera in urma cu 50 de ani. Au mai fost si altele, mai inainte si dupa aceea, dar cea despre care v-am vorbit a fost cea mai emotionanta.

          Multumesc si pentru celelalte criterii ale unei scoli bune care rezulta din prezentarea experientei dvs. ca parinte ce are copilul intr-un alt sistem de educatie.

          • Nu stiu daca e un criteriu de scoala buna invitarea unor fosti elevi. Poate da, poate nu.
            Sugestiile facute vin in urma experientei cu alt sistem, care si el nu este perfect, are bune si rele. Dar pot insemna ceva pentru Romania.
            Relatia parinte-scoala in Romania a fost unde de tip stapin-sclav, noi parintii find considerati sclavi. Iar cind am indraznit personal sa ridic glasul cel ce a suferit a fost copilul. Iar eu evident, am fost privit ca un ciudat. Chiar daca aveam dreptate trebuia sa tac.
            In clasa I am pus bani sa se cumpere perdele. Seria urmatoare a facut la fel. Am intrebat si eu ca prostul daca familiile schimba asa de des perdelele!
            N-am fost priviti niciodata ca niste parteneri.
            Conform legii in Romania invatamintul e gratuit… Perdelele, banii pentru mingi pentru educatie fizica, caietele speciale si superspeciale, etc unde intra? Dar meditatiile la care ni se sugereaza in cadrul sedintelor cu parintii unde intra?
            Aici am platit o taxa la inceput de an (modica) si atit.
            Am terminat liceu si facultate fara ca parintii mei sa dea 1 leu pentru meditatii. Dar profesorii mei de la o scoala de cartier si un obscur liceu industrial si-au facut treaba cu virf si indesat.
            Si nu ne obligau/sugerau sa venim acasa la ei…
            Sa-i vezi iesind de la ore transpirati de pasiune…
            Dar cred ca azi in scoala e prea multa politica si prea putina educatie.

  4. Daca inteleg bine, ne propuneti sa trecem la un nivel superior, de la constatarea problemei la (sau macar spre) rezolvarea problemei. Am citit acum o ora articolul d-lui Maci si am retinut, sper ca nu gresesc, ca „multi elevi abandoneaza scoala de facto”. Deci un obiectiv concret – caracteristica (sunt in spriritul articolului?) ar fi evitarea acestei nefericite optiuni individuale, dar contaminante se pare.

      • Eu am inteles ca de la un moment dat elevul refuza sa asimileze, nu il intereseaza mai nimic, nu invata mai nimic, ajunge in liceu cu lacune chiar la nivel elementar (de exemplu, abia stie sa scrie sau sa citeasca sau, cum spunea profesorul Ursu, „frumusetea unei integrale este distrusa de un elev care in clasa a 9-a care nu stie tabla inmultirii”).Frecventeaza scoala, dar cam atat. Cam asta am inteles prin abandon de facto (mai era acolo abandonul de jure), ma gandesc ca asta era si mesajul paragrafului respectiv.

        • Am inteles acum, multumesc pentru precizari.
          Criteriul pe care-l propuneti ar fi atunci acesta – si va rog sa ma corectati daca gresesc: pentru ca o scoala sa fie buna elevului trebuie sa-i placa sa vina la scoala si sa invete.

          • Chiar sa respecte si sa inteleaga rostul scolii, al educatiei sa fie motivat interior in raport cu scoala, inclusiv familia (poate gresesc, dar parca s-au pierdut din vedere unele obiective ale invatamantului, rezultanad acest abandoan mascat si continuand pana la plagiat generalizat.)

            • Ati observat foarte bine. Relatia dintre scoala si familie este foarte tensionata astazi in Romania. Parc-ar fi doi dusmani, nu doi colaboratori care trebuie sa se completeze reciproc pentru a face in asa fel incat copilul sau tanarul sa fie educat la nivelul pe care il asteapta societatea de la el. Pornind de aici cred ca un criteriu important pentru ca o scoala sa fie considerata buna se poate referi la calitatea dispozitivelor de care dispune scoala pentru a initia, intretine si dezvolta relatia cu familia.

  5. Justitie, Educatie, Sanatate. Se pot reforma doar in ordinea aceasta. (nu in general, ci in cazul nostru particular)

    Cu putin „noroc”, daca situatia economica nu se imbunatateste prea repede (aproape imposibil) sau se inrautateste prea tare (posibil, putin probabil) aceste schimbari vor fi accelerate.

    In rest, nu avem nevoie de o dezbatere despre cum sa construm o scoala buna. Nu ma intelegeti gresit, este binevenita, dar cu o utilitate redusa. Avem nevoie de resurse si de presiune constanta din partea societatii ca sistemul de invatamant sa-si faca treaba mai bine. Combinate, cele doua dau un produs deosebit de rar si de valoros in ziua de astazi: vointa politica :)

    Azi cred mai degraba ca avem nevoie de un Ghid de supravietuire pentru profesorul decent. Profesorul decent este singur pe o insula pustie si vor mai trece multi ani pana cand va sosi cineva sa-l salveze.

    • De acord cu dvs., avem nevoie ca sistemul de invatamant sa-si faca treaba mai bine ? Dar ca sa se intample lucrul acesta, cine trebuie sa-i spuna cum e mai bine ? Cu alte cuvinte, nu credeti ca am avea nevoie sa-l exprimam pe acest „mai bine” prin niste criterii clare, pe care sa le acceptam cu totii ? Si apoi, da, stim ce sa-i cerem si cum sa-l controlam.

      • Doamna Adriana Gorga,

        Experti care sa formuleze criterii clare avem destui, la nevoie avem acces la numeroase modele educationale care au dat rezultate. Le putem compara, adapta, imbunatati. Chiar daca vom dezvolta cel mai bine elaborat model pentru sistemul de invatamant, efortul va fi unul pur experimental, didactic as spune.

        Scoala din Romania se va schimba iterativ, cu pasi mici, doi inainte, unul inapoi. Scoala din Romania va rezista schimbarii chiar si din interior, si cred ca stiti la ce ma refer.

        Va respect demersul, si il consider cel putin binevenit. Si drept dovada de bunavointa, propun o contributie la lista enumerata mai sus, chiar daca nu este propriu-zis un criteriu:

        Elevii sa invete cum sa participe la o dezbatere, sa fie temeinic informati despre principiile unei societati democratice in general si modul de functionare al statului roman in particular, sa afle din scoala despre aspecte esentiale ale vietii sexuale dar mai ales despre sarcina, responsabilitatea de a creste un copil, aspecte ale vietii de familie. Evident, toate la timpul lor.

        • Multumesc pentru raspuns si pentru criteriile pe care le-ati forumulat si care, dupa cat inteleg eu, se refera la un curriculum adaptat nevoilor concrete ale societatii in sens larg si in special nevoilor elevilor.
          Totusi, nu credeti ca problemele legate de viata sexuala, sarcina, responsabilitatea cresterii copiilor … ar trebui in primul rand sa fie discutate in familie? Credeti ca e mai simplu ca scoala sa abordeze aceste probleme si nu familia ?

          Vedeti dvs., e o iluzie sa credem ca expertii pot prescrie reteta dupa care o scoala este buna pentru o comunitate anume.

          • Bineinteles ca baza educatiei se pune in familie. In scoala, elevul, isi face pregatirea pentru intrarea in societate.
            Cat despre educatie sexuala…´Sincer, am fost (placut) surprins sa vad ca baiatul meu, in cl. a 3-a (anul trecut), la „Cunostinte despre mediu”, a avut lectie despre corpul uman, cum se fac copiii, etc. Timpuriu, zic eu, lectii ft. simple, pe intelesul lor. Bineinteles, nu vorbim despre scoala in Romania.

          • Scoala nu-i va spune copilului cand sa-si inceapa viata sexuala sau cu cine, cand si cati copii sa aiba, cum sa-si iubeasca copiii, cand sa se casatoreasca.

            Scoala ar trebui sa informeze tinerii despre cum sa se protejeze la inceputul vietii sexuale, despre cum evolueaza dpdv biologic o sarcina, despre evolutia unui copil de la nastere pana la stadiul de adult – informatie bruta prezentata de un cadru special pregatit. Discutia in cadrul familiei este oricum necesara, dar lipsa amandurora se dovedeste catastrofala.

            Vedeti dvs, e o iluzie sa credem ca familia poate oferi aceste informatii in timp util, indiferent de comunitate.

  6. Din scurtul dvs CV prezentat pe site reiese ca, timp de 11 ani, ati predat in invatamantul preuniversitar, scoala generala si liceu.
    Decat sa prezentati diverse teorii ale nu mai stiu carui profesor universitar german, nu ar fi fost mai potrivit sa ne prezentati punctul dvs de vedere? Cum vedeti dvs „o scoala buna’? Cum ati trait personal acesti ani de profesorat in scolile respective si ce concluzii ati tras? Ce a fost bine, ce a fost mai putin bine, ce a fost rau, ce ati vrea sa pastrati si ce ati vrea sa schimbati si cum anume vedeti aceasta schimbare?
    Teorii despre „ce este o scoala buna” sunt nenumarate, in fiecare tara putem gasi o teorie anume, dar nici macar in tara respectiva nu se poate aplica in integralitate in fiecare scoala, diferentele fiind enorme.
    Deci, puteti lasa teoriile altora la o parte spunandu-ne in schimb ce inseamna pentru dvs „o scoala buna”?

    • Nu e vorba de teorii aici, ci de un cadru civilizat de discutie despre ceea ce crede fiecare ca ar fi o scoala buna. Nu am impus criteriile de apreciere, am spus ca ele pot fi formulate altfel. Important este sa ne intelegem si sa stabilim criterii realiste in functie de care sa apreciem o scoala ca fiind buna.

      Nu cred ca voi fi mentionat pentru ca mi s-a parut ca se intelege de la sine, dar o spun acum: nimeni nu va obliga sa participati daca nu doriti.

      • Tocmai pentru ca vorbiti despre ” un cadru civilizat de discutie”, civilizat ar fi sa incepeti dvs prin a va spune parerea despre subiectul propus. In definitiv oamenii trebuie sa stie cu cine anume discuta si care sunt ideile pe care le propuneti.
        Schimbul de idei se face in ambele sensuri nu numai intr-unul. Atitudinea dvs evaziva lasa loc interpretarilor si este pacat, dat fiind subiectul propus. Mi se pare mult mai interesnta o parere pertinenta, cotidianul unui profesor, decat sapte teorii si pareri ale unor ilustri universitari fara nici o legatura cu scoala romaneasca.

  7. Doamna, va rog sa va reveniti!

    1. Obiectivele scolii sunt in acord cu cele ale comunitatii locale.
    6. Obiectivele scolii sunt cunoscute si intelese de catre parinti.
    17. Profesorii sunt exigenti cu elevii.

    1. Superb, in teorie, doamna. Insa ce ne facem cand „obiectivele comunitatii locale” se reduc la stricta promovare a elevilor, chiar a celor de-a dreptul idioti, eventual si cu note mari? Banuiesc ca stiti ca intr-o clasa eterogena, profesorul care vrea sa-si faca rezonabil munca sacrifica cel putin jumatate din timp pentru copiii nedotati, sacrificand astfel timpul acordat educatiei de calitate pentru cei inteligenti.
    2. Parintii se plang cel mai des de dificultatea matematicii sau a limbii romane, motiv pentru care avem studenti la economie care nu pricep statistica, sau la litere care nu pricep rostul cratimei.
    3. M-a intrebat mama unei toante, acum 17 ani, de ce eram exigent in predarea logicii, ca doar nu e obligatorie la BAC. M-am trezit ca eram un profesor incapabil. Nu reuseam sa-i explic tzatzei folosul gandirii corecte.

    Concluzia mea. Nu poti acorda unei populatii imbecile dreptul de a decide asupra educatiei progeniturilor, la fel cum ar fi ingrozitoare introducerea in Romania a sistemului curtilor cu juri. Putem spera doar la o reforma rationala, facuta de o ipotetica elita. Judecata poporului in acest caz, ca si in multe altele, este, cred eu, categoric exclusa.

    • Multumesc pentru comentarii. Inteleg ca acele criterii pe care le mentionati vi se par corecte in teorie, dar in practica exista prea multe efecte perverse,a asa ca ar trebui eliminate. Sau trebuie sa le reformulam ?

      Am inteles si opinia potrivit careia judecata poporului ar fi exclusa atunci vine vorba despre ce este o scoala buna. Si atunci ce facem cu cei care chiar pe aceasta platforma sustin ca fiecare comunitate ar trebui sa-si aiba scoala pe care o merita ?

      • Stimata doamna,
        Cred sincer ca sunt mirabile acest obiective. Este cat se poate de evident ca implicarea parintilor, a comunitatii locale, in bunul mers al educatiei este necesara.
        1. Comunitatea locala poate sprijini scoala, insa nu poate fi, cel putin acum, implicata in alegerea dascalilor. Cu exceptia unor licee de elita din marile orase. Va propun un test sociologic. Chestionati cati dintre parintii unor elevi ai unor scoli mediocre ar accepta sa plateasca informal (un soi de altfel de „fond al clasei”) , deci suplimentar, profesori de elita pentru a-si aduce copiii, daca nu la varf, macar la o medie rezonabila. Pentru orice profesor (si eu am fost), cel mai comod este sa lucreze cu copii educati de acasa, din familii preocupate de formarea lor.
        2. Tatal meu era constructor, venit din Apuseni, prima generatie de asfalt. Eu si sora mea am absolvit studii superioare (Babes-Bolyai), cu rezultate de prima linie, fara alta supraveghere in familie, in afara primitivelor scatoalce la note mici. Cum credeti ca am ajuns aici. In conditiile in care eram 45 de elevi in clasa, in „ture”, iar parintii erau ocupati cu „constructia socialismului”? Va imaginati ca excelenta profesoara de matematica sau la fel de excelenta de romana la care intepeneam (si cu admiratie, evident, pentru modul in care pricepeam eu, fiul de moti, tainele limbii sau ale cifrelor) solicitau vreodata consultatii de la parintii mei despre cum sa-si faca meseria?
        3. Renuntarea la concursul de admitere la facultati impreuna cu gonflarea acestora (era, la un moment dat, o Facultate de Litere la Fetesti!) conduce spre derizoriu orice dezbatere despre calitatea educatiei. De ce sa ma mai educ daca oricum obtin o diploma de licenta? Amintiti-va doar ce lamentatie nationala s-a produs si la ce linsaj mediatic a fost supus Funeriu cand a impus o chestiune de bun simt in ce priveste BAC-ul!

        • Multumesc pentru comentariu si pentru precizari. Nu imi voi spune parerea acum, dar va promit sa revin intr-un articol separat. Pentru moment, e interesant de vazut cum considera cititorii ca ar trebui sa fie o scoala buna.

  8. Buna discutia. Este usor sa spunem ca scoala scoate „tampiti”, dar hai sa vedem concret ce este de facut!

    I. Prima problema care apare este ca Scoala de aici este scoasa din Sistem. Nu se vorbeste deloc de Programe, de Curricula Nationala, de Examenele Nationale. Adica nu vorbim de treaba Ministerului si a Pedagogilor. Nu vorbim de Inspectorate, de Inspectii, de baza materiala, de frigul din clasa.

    II. Vorbim strict doar de treaba colectivului profesoral si administrativ al scolii. Care, cu un director foarte bun pot fi rezolvate intr-un an de zile.

    Caracteristicile acestea par mai mult a fi etice si de comunicare:

    1. Obiectivele scolii sunt in concordanta cu obiectivele locale.
    Cine exact hotaraste care sunt obiectivele locale? Inspectoratul? Comunitatea locala formata din ….? Poate ca ar trebui ca aceste Obiective locale sa preia intai Obiectivele Nationale si sa le adauge pe cele Locale. Obiectivele Nationale ar trebui sa stabileasca o stategie pentru urmatorii 20 -30 de ani, pentru cateva generatii.

    2. 3. Da

    4. Conducerea scolii si profesosii discuta permanent despre valorile educative.
    Cred ca trebuie implicati si parintii si elevii in aceste discutii. Sa nu fie doar Informative, ci Active.

    5. Da

    6. Obiectivele scolii sunt cunoscute si intelese de catre parinti.
    Desigur, parintii trebuie sa fie parte activa a acestor obiective. Nu numai informati ci si angrenati in procesul de crear si de atingere a acestora.

    7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. Da

    17. Profesorii sunt exigenti cu elevii.
    Eu aici doresc CORECTITUDINE, nu exigenta. Poate ca suntem balcanici si implicam sentimente, dar corectitudinea nu inseamna sentimente. Inseamna a accepta rational cand ai gresit, inseamna a avea curajul sa te exprimi cand celalalt greste, fara teama ca l-ai putea rani.
    Profesorul trebuie sa trateze corect si egal elevul, ca pe un viitor adult. Care poate este mai inteligent decat el sau mai creativ. Sa nu ii induca sentimentul de umilinta sau subordonare.

    18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. Da

    26. Scoala beneficiaza de o conducere cu autoritate.
    Stiu ca ma repet, dar as dori mai degraba corectitudine, nu autoritate. Exigenta, autoritatea sunt primele forme ale terorii (cel putin asa le percep eu si probabil o foarte mare parte a oamenilor). Exigenta si autoritatea nu lasa loc de greseli si de toleranta.
    Sa nu uitam ca avem de-a face cu copii in crestere pentru care fiecare greseala este o lectie. Autoritatea nu reprezinta un imbold pozitiv, ci doar induce frica.

    27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. Da

    Felicitari pentru ideea de stabilire a caracteristicilor scolii.
    Gandindu-ma la scoala copilului meu observ ca indeplineste toate aceste 34 de caracteristici (cu putina toleranta din partea mea). Dar problema nu este numai Scoala sau colectivul de profesori. Problema cea mare este mai ales la Programa Scolara si la modul in care ea trebuie „turnata” in clasa. Fiecare profesor isi poate extinde creativitatea, dar doar dupa ce a terminat cu Programa Scolara. Adica … cand este prea tarziu si nu mai conteaza.
    Poate ca mai sunt si alte probleme, dar momentan nu reusesc sa le definesc.

    • Multumesc pentru seriozitatea comentariului dvs.
      Reactionez cu privire la ultimul aspect pe care-l subliniati. Imi amintiti de anii in care am predat in Romania. Faptul ca un profesor trebuie sa parcurga o programa nu-l impiedica absolut deloc sa fie creativ. Va dau un exemplu din experienta mea. Aveam o clasa de-a V-a de copii isteti dar care nu se prea omorau cu cititul. Aveam fireste anumite texte impuse de programa, dar in acelasi timp trebuia sa le dezvolt si gustul pentru lectura. Asa ca, din cele 5 ore cate aveam pe saptamana, am „rupt” una in care le-am spus ca vom vorbi numai despre cartile pe care le-au citit si despre care vor sa le povesteasca si colegilor. Conventia era ca eu sa nu impun o lista de lecturi, ci sa-i las sa-si aleaga cartile pe care sa le citeasca si sa le prezinte colegilor astfel incat sa-i convinga si pe acestia sa vrea sa citeasca respectiva carte. Imi amintesc ca era un joc frumos, pe care copiii l-au apreciat foarte mult. Iar mie mi-a dat posibilitatea ca treptat, pornind de la preferintele lor, sa-i indrept si spre ce ma interesa pe mine.

      • Excelent! Totusi, sa admitem ca unii elevi nu prea citesc carti, inclusiv din cauza ca nu prea pot (sunt acele abilitati de a intelege, de a reda un text etc., profesorii sau specialistii stiu mai bine); ma intreb totusi daca macar pe net se descurca sau daca pot citi subtitrarea unui film (asta si in ideea unei variante adaptate, oarecum simplificate, a ceea ce prezentati mai sus).

  9. Stimata doamna,
    inteleg ca suntem cu totii la un seminariu. Dar ati pornit gresit. In primul rand rand ca sa ajungi la obiectivele educatiei trebuie sa stabilesti idealul educatiei si apoi scopul educatiei. Cel putin asa spune pedagogia. In al doilea rand sistemul de invatamant nu duce lipsa neaparat de teoreticieni. Astfel, daca veti studia cu atentie documentele programatice ale legii educatiei nationale sau ale altora care au o opinie pertinenta despre sistem veti constata ca in esenta ele nu sunt gresite deloc. Sigur ca opinia comunitatii este determinanta, dar nu tineti cont de realitatea romaneasca: la noi comunitatea locala este reprezentanta conform LEN in proportie de doua treimi in CA al unei scoli. Si la ce ne foloseste? In al treilea rand, atunci cand operezi un pacient de o tumora nu il intrebi cum trebuia sa o faci. Invatamantul romanesc are nevoie de o viziune sistemica, de un nou Spiru Haret. Sigur ca fiecare dascal ar trebui sa ia exemplul Domnului Trandafir, dar cu o floare nu se face primavara.
    In concluzie, societatea romaneasca nu este pregatita sa isi defineasca scopul educatiei, ca sa nu mai vorbim de ideal. Ideea mea este exprimata sententios si argumente solide nu am puterea sa le formulez, dar asta nu inseamna ca nu vad padurea din cauza copacilor. Este suficient ca fiecare dintre noi, eu, dumnevoastra, sa cititi diversitatea opiniilor si sa constatati ca din aceasta diversitate nu se poate extrage un ideal sau un scop al educatiei. Dar nu de la societate trebuie sa asteptam acest lucru. Prin comentariile noastre putem fiecare sa ne exprimam obiectivele la care ar trebui sa raspunda educatia. Dar finalitatea educatiei este esentiala, iar in lipsa acesteia raspunsurile sunt simple discutii. Daca sunteti de acord ca finalitatea educatiei ar consta in pregatirea unui elev pentru a face fata rigorilor societatii din care face parte va pot raspunde ce ar insemna o scoala buna, in cazul unei altei opinii e foarte posibil sa nu stiu sa va raspund.

    • Multumesc pentru comentariu. Am inteles punctul dvs. de vedere. Da, sunt de acord ca una din finalitatile principale ale educatiei e sa-l pregateasca pe elev pentru viata, sa-l ajute sa interiorizeze normele sociale. Mie-mi place sa vorbesc mai putin despre „rigori” ale societatii, dar sper sa intelegeti ca e doar o diferenta de limbaj.

  10. Sunt toate deziderate frmoase, dar ce se intampla cu partea mai putin nobila? Vezi cazul tiganusului supraponderal care s-a dus si a aplicat o lectie profului de 60 de ani. Un sistem scolar aka scoala buna este unde

    * profii pot pune accent pe cei care sunt intersati
    * daca scoala este obligatorie pai atunci sa poti obliga elevul sa stea in clasa si sa poti forta parintele sa fie interesat (eu nu cred in nimic obligatoriu dar aparent unii cred ca poti tine un tanar de 16 ani in clasa cu prostii gen matematica, etc)
    * conteaza si drepturile profesorilor, si banesti dar ma refer aici la dreptul de a se apara, chiar si fizic. Daca vine la tine un elev si te injura atunci ce-i de facut? Nota scazuta derbedeului nui da demnitatea inapoi.
    * Unde profesorul poate aplica o palma cand vede ca metodele pozitive nu functioneaza, mai ales ca scoala este obligatorie, nu? Pai atunci sa ai parghii sa-l obligi, si nu ma luati cu anti violenta ca in cazuri de familii cu probleme si nu numai nici elevul nici parintele nu da doi bani pe nota sau alte obsevatii
    * profsorii si elevii se simt in siguranta, atat in fata celorlti colegi cat si in fata mafiotilor din afara scolii, politie dar mai degraba forte de interventie rapida
    * unde elevul, parintele, comunitatea poate alege; acu nu sunt foarte la curent dar se putea alege o ora doua saptamanal, un fel de vax albina.
    * unde liderii sistemului sunt nepatati; vezi fosta Andronica si pe Ponta… o rusine a sistemuluimeducational

    • Multumesc pentru raspuns. Sunt interesante criteriile. Voi reactiona cu referire la doua dintre ele.
      – „daca scoala este obligatorie pai atunci sa poti obliga elevul sa stea in clasa” – stiti ca exista si posibilitatea sa se impuna ca obligatorie nu scoala, ca institutie, ci educatia. E ceea ce se intampla in Franta, de exemplu. Atunci elevii nu mai sunt obligati sa stea in clasa, dar parintii sunt obligati sa le asigure educatia in modul in care considera de cuviinta. Fac scoala cu ei acasa si-i duc in institutia numita scoala doar pentru examene.
      – „Unde profesorul poate aplica o palma cand vede ca metodele pozitive nu functioneaza” – sunt in total dezacord cu dvs., violenta fata de copii sau tineri nu poate duce la nimic bun; la violenta se raspunde cu violenta, de obicei mai mare.

      • Spuneti ca o palma reprezinta violenta fata de elev sau fata de tanar? Asta o discutie interesanta in sine… am vazut multi parinti care spun acest lucru si am vazut cum se comporta proprii copii cu ei… ce spun eu:
        *) corectia fizica (atentie nu confundati cu bataia care provoaca trauma) este net superioara in unele cazuri; eu dau un challenge oricarui parinte care sustine altceva. Ii las timp de o zi sa „lucre” la psihologia copilului cu bomboane, explicatii pentru maturi, ce vor ei… iau eu aplic corectie fizica (dat peste mana), ton grav, etc… si ii lasam pe copii sa se joace pe o terasa inalta de 2 metrii (daca cade nu moare dar se poate rana grav) fara suprveghere si apoi discutam… au curaj? ca doar au explicat copilului…
        *) este drept ca multi parinti abuzeaza, dar pana la urma este vorba de energia investita. Ce vreau sa spun ca observ ca cei care spun sa nu lovesti copilul sunt niste mame/tati de fite sau familie de fite (o mai fi exceptii; nu vreau sa jignesc direct pe nimeni), dar va rog sa observati si sa vedeti ce spun. Anume, ca daca esti o mama casnica, sau ai un job de 4 ore altfel iti permiti sa educi copilul (poate unicul copil pe care il ai), decat daca ai o familie numeroasa care lucra 10 ore si au de la 3 copii in sus
        *) multi parinti care nu bat copiii lasa traume copilului adanci care-i urmaresc toata viata. Pai ce sa faca ca in loc sa aplice una peste mecla (care trece un-doi atata timp cat este meritat) sunt obligati sa recurga la strategii de santaj; si nu spun doar eu asta spun psihologii
        *) daca ne uitam in natura vom vedea ca corectia fizica este ceva normal la animalul tanar; da, da stiu ca nu suntem animale, dar intelectul unui copil de 5 ani nu este apt pentru o discutie pentru maturi (atentie! nu spun ca copilului nu-i trebuie explicat, spun ca copilul nu poate trage invatamintele la fel ca un adult). Nu cred ca merita sa aplici corectie fizica unui copil pentru pantaloni murdari, DAR da spun s-ar putea sa fie o idee buna sa aplici aceasta corectie cand il vezi ca se joaca cu aragazul (combinat cu explicatia!)
        *) revin la parinti; ca tot omul, sunt vanitosi si cei care sunt putin cititi au impresia ca au descoperit america ca vai ce se pricep ei la copii, pe cand vreau sa spun ca in majoritetea cazurilor copiii ii joaca pe degete; chiar afirm ca este ceva tipic familiilor de intelectuali – nu este ceva maxim, este ceva ce observ in viata de zi cu zi; am vazut familii de „muncitori” unde respectul fata de parinte, fata de ce este bun, fata de valori este ceva mult mai fundamentat.
        *) corectia fizica trebuie diminuata pe masura ce copilul creste, cred ca este evident
        *) am intalanit sute de oameni care au primit „palme” si nici unul nu are probleme psihice; de fapt argumentez ca este un fenomen similar cu privirea violentei la televizor (desene nu va ganditi la altceva) care alaturi de judecata parintilor poate reprezenta si o modalitate de a trage invataminte

        CONCLUZIE:
        1. A lovi un copil nu inseamna bataie. Bataia lase traume cum si ridiculizarea de societate lasa.
        2. Corectia fizica este de multe ori o solutie temporara mai buna in locul santajului emotional. (amandoua de evitat pe cat posibil)

  11. Ce este o şcoală bună? Răspunsul la această întrebare nu are nici o legătură cu pedagogia şi nici nu poate sosi din lăuntrul acestei ştiinţe. Ci cu filozofia politică, economia şi dreptul.

    In primul rând să diferenţiem între şcoala [cu finanţare] publică şi cea privată. Şcoala publică este acea instituţie a statului ce răspunde unor interese şi deziderate publice acceptate ca atare de întreaga societate şi înscrise in documente fundamentale precum constiţuţia unei ţări. Un astfel de interes este alfabetizarea. Pentru asta au fost fondate şcolile primare. Un alt interes public este furnizarea de cadre acelor domenii vitale pentru funcţionarea statului: pentru asta au fost înfiinţate şcoli de administraţie, militare, drept, inginerie, medicină.

    Ce este o şcoală bună se transformă prin urmare in ‘cum trebuie să fie o şcoală publică bună’? iar răspunsul vine de la sine: de elită. Adică o instituţie capabilă să selecteze cele mai bune exemplare incă de pe băncile ciclului primar, să le trieze la sânge şi să ofere statului crema – cei mai buni dintre cei mai buni. Cum se poate face asta? Simplu: prin răsplătirea eforturilor şi rezultatelor celor mai buni profesori şi celor mai buni elevi şi eliminarea celorlalţi. Dacă toţi elevii sînt trataţi in mod egal de şcoală -toţi fiind siliţi să memoreze noianul de baliverne, adică să muncească pe degeaba- selecţia este paralizată, iar motivaţia copiilor dispare odată cu maturizarea lor. Nu poţi momi un adolescent deştept cu coroniţe, note şi medalii! De la 10-12 ani elevii merituoşi trebuie incluşi in programe de finanţare publică care să le acopere toate cheltuielile şcolare, intr-un procent de 3-5% din absolvenţii celor 4 clase primare, iar ceilalţi eliminaţi din şcoli şi trimişi ori la muncă ori in şcoli private dacă părinţii îşi permit. Pentru a avea concurenţă e necesar ca şi aceşti bursieri să fie plătiţi diferenţiat de către şcoala publică. De asemenea, in momentul in care sunt acceptaţi într-un program de finanţare publică trebuie să li se pună in vedere, in termeni foarte clari, că in eventualitatea in care după terminarea studiilor vor alege să se angajeze in afara aparatului de stat vor fi obligaţi să suporte o cotă parte din costuri suportate de stat şi dobânzile aferente. Deci o şcoală publică bună trebuie să funcţioneze ca o pepineră pentru statul care o finanţează. Altfel este doar pierdere de timp şi de bani, atât pentru elevi, pentru corpul didactic, pentru părinţi, dar şi pentru stat care priveşte neputincios cum i se spulberă investiţia masivă şi îndelungată atunci când cei mai buni studenţi ai săi sunt recrutaţi de companii, universităţi şi guverne străine. Când cele mai bune active fac picioare şi o iau la goană este foarte clar că sistemul a intrat in faliment.

    Dacă vine vorba de şcolile private atunci răspunsul este: ORICE! O şcoală privată nu este obligată să dea socoteală de activitatea şi rezultatele sale in faţa poporului! Atâta timp cât activităţile se desfăşoară in cadrul legii şi sub finanţare privată o şcoală privată poate fi orice, singurul ei obiectiv fiind supravieţuirea prin raportarea permanentă la cererea existentă pe o piaţă. Ca atare, toate programele şi autorităţile publice de acreditare, supraveghere, reglementare a şcolilor private trebuie să dispară. Şcoala privată nu este o instituţie democratică ca să răspundă ‘obiectivelor’ părinţilor, aceştia sînt clienţii ei şi se presupune că au studiat oferta de studii in prealabil operaţiunii de înscriere a odraslei. Răspunderea lor este civilă, comercială, iară nu administrativă.

    • *Nu poti momi un adolescent destept cu coronite si medalii*

      Subscriu domnule, din calitatea mea de activ care a facut picioare dupa ce a fost printer cei mai buni in cei 14 ani de scoala facuti in ro.

      Ce i-ati spune unuia care a aratat ca poate face performanta studiind dar, dupa ce s-a pus in situatia de a putea castiga decent fara sa aiba nevoie de a apela la ceva (calificare in universitati) sau la cineva (angajator), alege sa-si petreaca anii in studiu individual haotic, sex-drugs-and-rocknroll decat sa se puna in folosul societatii (asta intelege el prin a studia systematic (doar) un anumit domeniu si a roboti apoi pan’ la pensie) pt (ceea ce el considera) o mizerie de bursa? Unuia destul de copil incat sa refuze sa-si finantieze studiile (alea organizate) cu propria munca, considerand ca societatea are mai multa nevoie de el studiind in universitati decat are el. Dar doar studiul organizat l-ar salva de sex-drugs-and-rocknroll…. nu ca ar tine neaparat sa fie salvat… dar trebuie ca batranii satului stiu ceva ce el nu stie…

  12. Cele 34 de caracteristici sunt corecte. Nu stiu daca si complete. In orice caz, exprimarea lor in forma descriptiva, fara o indicatie a posibilitatii de a le cuantifica, face ca lectura lor sa fie pentru mine la fel de interesanta ca o carte de telefon, iar aplicabilitatea in forma in care sunt prezentate este greu de estimat.

    Eu aleg altfel – incep cu sfarsitul. Si anume, ma intreb unde va ajunge copilul meu daca va studia la scoala A comparativ cu scoala B, C sau D?

    Pentru a afla raspunsul, folosesc doua categorii de intrebari. Prima se refera la rezultatele scolii, la reputatie si la pozitia economica si sociala a acesteia. Copiii petrec mult timp impreuna si se influenteaza reciproc. Aceasta influenta este mult mai mare decat recunosc profesorii – de altfel unii nu recunosc de loc acest aspect fiindca nu face parte din materia de predare. Dar eu ca parinte trebuie sa-l iau in calcul.

    Intr-o prima selectie ma intereseaza:

    1. Cati parinti de elevi sau absolventi ai scolii respective cunoastem?
    2. Suntem compatibili social?
    3. Ce personalitati au absolvit aceasta scoala in ultimii 5-10 ani?
    4. Care sunt sponsorii scolii?
    5. Care este structura retelei absolventilor? Cat este de activa si de succes?

    Acesta este primul set de intrebari de selectie, si reduce considerabil numarul de scoli potrivite pentru copil. De-abia cand sunt multumita de raspunsuri trec la setul al doilea de intrebari, pentru alegerea finala:

    1. Ce stil de predare se prefera?
    2. Care sunt materiile cu profesorii cei mai buni? Care este cartea lor de vizita?
    3. Sunt acestea compatibile cu interesele copilului meu?
    4. Cata practica / internshipuri / mentoring se face?
    5. Ce atentie se acorda sportului, activitatilor sociale, timpului liber?
    6. Ce grad de implicare se asteapta de la parinti?
    7. Si bineinteles – care sunt cerintele materiale?

    Pentru mine acestea sunt intrebari cu raspunsuri concrete si fara loc de intors, spre deosebire de cele 34 de vise romantate descrise in articol.

    • Depinde din ce perspectiva e privita aceasta problema.Exista 3 categorii de absolventi ai unei scoli:
      1. Sunt asa-zisii ratati : cei care esueaza sa se integreze in societate dupa absolvire, nu reusesc sa parcurga o forma superioara de invatamant si ajung, in cel mai bun caz, o masa de manevra pentru politicieni. In general sunt analfabeti cu diploma.
      2. Apoi sunt absolventii mainstream : cei care reusesc cumva se se integreze in societate, platesc taxe si impozite la stat, isi formeaza o familie pentru care lupta sa o duca mai bine si, eventual, urmeaza o forma superioara de invatamant.
      3. Ultima categorie sunt elitele: cei care exceleaza in societate prin competente si cunostinte aprofundate, cu talente rare, de mare valoare care compun o categorie sociala aparte.
      Din perspectiva statului, o scoala buna este aceea care „produce” cei mai putini „ratati” si cei mai multi absolventi „mainstream” Statul n-are nevoie de elite si de platitori de taxe, aliniati frumos.
      Din perspectiva parinitilor (constienti de aceasta problema), o scoala buna este aceea care-i permite odraslei sa se realizeze intr-o pozitie sociala cat mai inalta, punandu-si in valoare calitatile innascute sau dobandite.
      Din perspectiva elevului/studentului beneficiar al educatiei primite in scoala, o scoala buna este cea la care se duce cu placere, invatand ceea ce-i place, unde este respectat atat de colegi cat si de profesori. Parintii mei, de pilda, povesteau ca in perioada studentiei lor, profesorii li se adresau intotdeauna cu domnul/domnisoara student, lucru care astazi ar fi fost imposibil.
      Din perspectiva profesorului, o scoala buna este cea care produce cele mai multe elite, din ultima categorie (3).
      Se observa ca exista destule incompatibilitati intre diferitele categorii sociale.

  13. Presupunind ca se va ajunge in final la un conses aproximativ asupra definitie de „scoala buna” urmatoarea intrebare fireasca ar fi: „Ce factori determina ca o scoala sa fie/ajunga o scoala buna?”
    Am pus aceasta intrebare acum citva timp unei invatatoare din vecini (***). Raspunsul ei (aproximativ):
    1) parintii – educatia lor
    2) parintii – venitul lor
    3) invatatorii/profesorii
    4) copii

    (***) Intr-o tara unde cam totul (inclusiv razboaiele) se masoara in bani :-(

  14. Cele 34 de caracteristici sunt corecte. Nu stiu daca si complete. In orice caz, exprimarea lor in forma descriptiva, fara o indicatie a posibilitatii de a le cuantifica, face ca lectura lor sa fie pentru mine la fel de interesanta ca o carte de telefon, iar aplicabilitatea in forma in care sunt prezentate este greu de estimat.

    Eu aleg altfel – incep cu sfarsitul. Si anume, ma intreb unde va ajunge copilul meu daca va studia la scoala A comparativ cu scoala B, C sau D?

    Pentru a afla raspunsul, folosesc doua categorii de intrebari. Prima se refera la rezultatele scolii, la reputatie si la pozitia economica si sociala a acesteia. Copiii petrec mult timp impreuna si se influenteaza reciproc. Aceasta influenta este mult mai mare decat recunosc profesorii – de altfel unii nu recunosc de loc acest aspect fiindca nu face parte din materia de predare. Dar eu ca parinte trebuie sa-l iau in calcul.

    Intr-o prima selectie ma intereseaza:

    1. Cati parinti de elevi sau absolventi ai scolii respective cunosc;
    2. Daca suntem compatibili social
    3. Ce personalitati au absolvit aceasta scoala in ultimii 5-10 ani
    4. Care sunt sponsorii scolii?
    5. Care este structura retelei absolventilor? Cat este de activa si de succes?

    Acesta este primul set de intrebari de selectie, si reduce considerabil numarul de scoli potrivite pentru copil. De-abia cand sunt multumita de raspunsuri trec la setul al doilea de intrebari, pentru alegerea finala:

    1. Ce stil de predare se prefera?
    2. Care sunt materiile cu profesorii cei mai buni? Care este cartea lor de vizita?
    3. Sunt acestea compatibile cu interesele copilului meu?
    4. Cata practica / internshipuri / mentoring se face?
    5. Ce atentie se acorda sportului, activitatilor sociale, timpului liber?
    6. Ce grad de implicare se asteapta de la parinti?
    7. Si bineinteles – care sunt cerintele materiale?

    Pentru mine acestea sunt intrebari cu raspunsuri concrete si fara loc de intors, spre deosebire de cele 34 de vise romantate descrise in articol.

  15. Stimata Doamna Gorga,

    Am citit acest articol dar si cel referitor la tampitii pe care-i scoate scoala. Mi s-a parut ca dl. Maci cunoaste foarte bine realitatile din scoala romaneasca iar ceea ce spune dansul in acel articol este adevarul. Ganditi-va ca este un om din interiorul sistemului si il cunoaste bine. Poate ca ceea ce scriu aici nu are o legatura directa cu acest articol ci mai mult cu penultimul.
    Dvs., de acolo de unde scrieti, trebuie sa intelegeti ca performantele pe care inca le mai gasim in cazul unor elevi sunt datorate parintilor si eforturilor banesti facute de acestia. Nu mi se pare normal ca sa platesti impozite la stat din care este finantata si scoala si, sa mai platesti inca o data meditatii.
    Trebuie sa realizati ca in ultimii ani in invatamant au intrat putini oameni buni iar „rezerva” de profesori scolita pe timpuri este aporape epuizata. O alta problema este ce poti face cu cei intrati in sistem si care nu au legatura cu invatamantul. Multi au venit in invatamant nu din pasiune ci pur si simplu ca nu puteau performa in altceva. Si nu sunt putini. Acestia nu sunt capabili sa se autoinstruiasca iar cand este vorba de a ocupa un post sau o functie ei razbat apeland la pile. Asta este o mare problema. Cum reusesti sa te debarasezi de ei ca sa primenesti corpul didactic si profesional dar, nu in ultimul rand, moral. Totusi, pentru copil, invatatorul/profesorul constituie un model.
    Daca nu se va reface statutul cadrului didactic prin acordarea unui salariu decent in primul rand, scoala nu isi va reveni. Cei buni din noile generatii de absolventi nu mai sunt dispusi sa faca apostolat. Pentru ce sa vina in invatamant un om bun, pe 200 de euro, cand o companie ii da de cel putin de 4 ori mai mult. Si bani s-ar gasi daca statul n-ar finanta atatea univeristati si proiecte care in 22 de ani au demonstrat ca nu pot avea rezultate. Aceasta schimbare ar deranja insa „clasa politica” pentru ca multe norme didactice si proiecte sunt alocate politicienilor nostri care peste noapte s-au trezit si profesori/cercetatori in aceste universitati.
    Societatea este de asa natura construita incat nu poti pasi in viata fara un salariu care sa-ti acopere o rata la banca, hrana si o vacanta-doua pe an. Salariile in invatamantul romanesc sunt de mizerie si nu se poate ca peste aceste salarii sa aduci oameni buni si sa-i pastrezi si morali. Performanta costa! Si de ce trebuie ca toata lumea sa faca liceul in Romania sau facultatea cand se stie foarte clar ca maxim 20% din cei care au o diploma au si acoperire in cunostinte.
    Ce parere aveti despre aceste lucruri? Bun, este frumos sa facem exercitii intelectuale cu obiective si cartonase. Asta nu costa decat timp si poate duce cel mult la doua-trei comunicari stiintifice. Eventual, intretine neuronul care, daca este nefolosit, se atrofiaza. Totul insa se opreste cand este vorba de cum punem in aplicare, cu ce personal si cu ce resurse.
    Si ca sa nu ne ascundem dupa deget cred ca pentru 75% din populatia acestei tari 10 clase sunt mai mult decat suficiente daca s-ar face asa cum trebuie.

    • Demersul meu din acest articol nu are nicio legatura cu discutiile anterioare despre realitatile sistemului romanesc. Realitatile sunt cele pe care le stim si despre care se discuta. Daca incercam sa le rezolvam una cate una, fara nici un fel de legatura intre ele, riscam sa nu mai iesim din probleme. Cand credem ca am rezolvat o problema, ne trezim cu alte zece care tocmai au fost create pentru ca nu am gandit transformarile in ansamblul lor. Si de aici vaicareala, petitiile si revolutiile ca singura solutie pentru educatia din Romania.
      Ca sa depasim acest stadiu, eu cred ca trebuie sa ne clarificam preferintele colective in ceea ce priveste o scoala buna. Daca facem acest exercitiu cu seriozitate, vom vedea poate ca salariul profesorului sau prestigiul sau social sunt doar niste criterii printre multe altele. Sunt importante, dar nu sunt singurele.
      Simplificand lucrurile, o scoala buna pentru dvs. ar fi una in care profesorii sunt bine platiti. Daca va inteleg eu bine, o scoala buna e si aceea unde profesorii sunt entuziasti si isi iubesc meseria, fiind tot timpul interesati sa se autoformeze.

      • Stimata Doamna,

        Da, o scoala buna este aceea in care profesorul are confortul psihic de a crea educatie si formare. Iar acest confort nu-l poate avea cata vreme se gandeste la ziua de maine, la faptul ca trebuie sa treaca dintr-o meditatie in alta ca sa poata supravietui, etc.
        Daca vrem sa fim seriosi, precum propuneti, trebuie sa dam dreptate zicalei „constiinta trece prin stomac”.
        De la un om bine platit si cerintele sunt altele. Si nu numai atat. Profesorul, ca si medicul, trebuie pus in societate acolo unde ii este locul, acolo unde a fost inainte de venirea ciumei rosii in Romania.
        Obiective se pot propune oricate. Problema este cate din acestea vor fi atinse sau au sanse reale de a fi atinse.
        Cred ca pentru aceasta societate debusolata cel mai usor lucru ar fi adoptarea unui model de sistem de invatamant care functioneaza in alt stat si care pe cat posibil sa se potriveasca mentalitatii acestui popor. Totodata, schimbarea treptata a mentalitatii romanilor ar fi o masura a eficientei sistemului adoptat. Nu cred ca poporul roman este mai putin destep, din nascare, decat alte natii. Nu. Are insa mari probleme de mentalitate si un nou sistem de invatamant aici trebuie sa lucreze in primul rand. Acesta ar fi un obiectiv…

  16. Indraznesc sa fac aceasta sugestie cu toate ca nu mai sunt in Romania insa pot compara si studia sisteme de educatie in mai multe tari in sistem public si privat.

    Sugestia mea este foarte concreta.

    Nici un sistem democratic nu se perpetueaza automat. Pe langa deprinderea disciplinelor academice, artistice, a moralei sau a sporturilor ( ponderea variaza de la scoala buna la alta scoala buna ) o scoala la care eu mi-am dat copiii formeaza cetateni care sunt capabili sa intareasca un sistem democratic.

    Cand copiii mei termina scoala generala (8 ani ) sper ca vor cunoaste deoarece li s-a predat:

    – ce drepturi si ce datorii are in momentul in care il interpeleaza persoanele cu autoritate (pana la facultate m-am intrebat oare de ce elevii sunt strigati pe numele de familie iar profesorii sunt numiti domnule, doamna, domnisoara Cutare? E corect ? )

    – cum se organizeaza un protest pasnic (trebuie sa-i supere pe elevi ceva in scoala sau doresc o schimbare – iata un motiv de a invata cum se protesteaza pasnic – Copilul meu a facut petitie in clasa I sa nu mai faca teme. )

    – cine sunt reprezentantii sai in parlament, cum pot fi contactati si la ce foloseste Curtea Constitutionala (mai usor de facut in capitala si mai greu in provincie)

    – la ce duce supunerea orbeasca fata de autoritati si la ce foloseste nesupunerea civila non-violenta.

    Pe scurt ar trebui sa existe in scoala o componenta a educatiei civice. Ati spune -Si la ce foloseste? Poftiti la ce:
    In vara anului trecut Hotnews a prezentat un caz al unui cetatean roman care a protestat ca i s-a perceput o taxa necuvenita – dl. Alexandru Nicolescu. Dl Nicolescu este stabilit in Anglia si a fost intimidat si amenintat de politie si un procuror pentru s-a plans ca taxa nu e legala. In consecinta, a actionat impotriva acestui abuz cunoscand ce drepturi are, obisnuit fiind cu standarde democratice.

    Speranta mea in schimbarea Romaniei sunt muncitorii sezonieri care circula in Europa si care invata cum sunt tratati oamenii in socletati cu un grad mult mai mare de normalitate decat cea romana, cum sunt tratati copiii lor la scolile din strainatate, cum sunt ei tratati cand se duc la spital, cand intra intr-un magazin sau intr-o primarie.

    Cum vad eu demersul doamnei Gorga
    La primul nivel:
    Avem o problema: toata lumea se plange de scoala. Vine cineva cu un punct de vedere si cu o metodologie de la care am putea construi un punct de plecare. Obiectivele prezentate sunt vagi tocmai pentru a gasi un set de valori comune din care am putea defini ulterior mai multe modele de scoala buna – altfel avem un sablon care functioneaza la Radauti si da in bara la Resita sau in alt cartier din Radauti.

    La urmatorul nivel
    Acesta este un exercitiu democratic de exprimare a membrilor comunitatii intr-o problema vitala.

    Rezultatele in comunitatea contributors.ro pana acum sunt urmatoarele:

    – nici o legatura cu invitatia de a defini o scoala buna : 8 comentarii
    – propuneri pentru o scoala buna: 4 comentarii (nu discut valoare lor)
    – restul comentariilor: raspunsuri ale doamnei Gorga sau re-argumentari ale comentatorilor

    O zi buna !

    • Multumesc pentru sinteza si pentru faptul ca reformulati obiectivele acestui „exercitiu democratic” pe care l-am propus.

  17. Mii de scuze –
    ce drepturi si ce datorii are in momentul in care il interpeleaza persoanele cu autoritate

    s-ar citi:

    ce drepturi si ce datorii are un cetatean in momentul in care il interpeleaza persoanele cu autoritate

  18. Umblu cu caruta inaintea boilor – ar fi trebuit sa mai citesc inainte sa dau drumul comentariului

    – cine sunt reprezentantii sai in parlament, cum pot fi contactati si la ce foloseste Curtea Constitutionala (mai usor de facut in capitala si mai greu in provincie)

    ar fi

    – cine sunt reprezentantii lor in parlament, cum pot fi contactati si la ce foloseste Curtea Constitutionala (mai usor de facut in capitala si mai greu in provincie)

  19. In teorie lucrurile par frumoase insa in practica sunt cu totul schimbate
    Pentru aceasta as putea spune despre urmatorul capitol
    „1. Obiectivele scolii sunt in acord cu cele ale comunitatii locale.” si mai era ceva legat de particularitatea locala a invatamantului. Nu cred ca aceste lucruri sun valabile sau cel putin nu din exprimare generalista pe care o folositi . Cred ca pana la clasa a VIII nu poti avea particularitati sau diferenmte in abordare disciplinelor fundamentale (Romana , Matematica , fizica , chimie biologie , istorie si geografie ) functie de regiunea/localitatea in care se afla elevul. Matematica este aceeasi si in caracal si in Iasi sau Cluj. Prin astfel de abordari in loc sa imbunatatim sistemul il lasam la mana unor indivizi cu nivelul de educatie a la vanghelie, care daca are bani crede ca el si stie cum trebuie sa se invete.

    Cred ca inainte de toate trebuie sa punem la punct programa curiculara care este intr-un fel varza. Si nu incercati sa copiati USA/Cana si vestul in general pentru ca abordarea lor cel putin in domeniul stiintelor este falimentara.

  20. 34 criterii pt a defini o scoala buna? Pai daca ar trebui sa indeplineasca 34 criterii e clar ca n-o sa existe niciodata o asemenea scoala!

    In mod curios n-am vazut nici o referinta la rezultate. Nu trebuie oare judecata valoarea unei scoli prin rezultate si nu prin mijloacele de a ajunge la ele?

    Ca unul ce gindeste mai curind inginereste (adica mai … concis) as defini o scoala buna ca aceea din care elevul iese cu un bagaj de cunostinte necesare (societatii in ansamblu si nu comunitatii locale, cum gresit scrie la punctul 1; adica cel din comunitatea de lingurari trebuie sa fie educat doar la nivel de lingurar?), la care (pentru a fi foarte buna) se adauga o privire de ansamblu asupra materiilor studiate.

    Ce mi-e mie clar e ca programa scolara atit la nivel liceal cit si universitar e mult prea incarcata (pentru conditiile de examen).

    Doua ar fi solutiile de imbunatatire a invatamintului:
    1) Reducerea programei scolare,
    2) Permiterea examenelor cu cartile pe masa (acolo unde e posibil, adica la materiile unde nu se cere reproducerea unor date, vezi anatomie, ci rezolvarea unor probleme, ca la disciplinele tehnice).

    Cu privire la 1), poate parea paradoxal dar uneori „less is more” (vezi propunerea de mai jos).

    http://www.wired.com/wiredenterprise/2013/02/computer-based-math-in-estonia/

    O alta masura benefica ar fi renuntarea la teze trimestriala sau examene semestriale sau anuale ca masura unica de apreciere a pregatirii elevilor/studentilor. E preferabil sa testezi de mai multe ori pe an si sa faci o medie decit sa pui o nota bazata pe un singur examen.

  21. O școală bună pentru un hoț este „facultatea” de la Rahova… sau Popa Șapcă, in 6 luni va invata tehnici noi care-l vor ajuta fie sa nu fie prins, fie cum sa utilizeze portițe legale ptr. a minimiza pedeapsa, va face cunostință cu alțti profesionoști, se va integra in rețele mai bine organizate…etc
    Pentru un „ciumeg” o școală bună este strada, cu cît mai multe cafturi ( de preferință sa fie și ceva nume grele în palmares)..cu atât mai multă experiență si faimă…implicit respect în mediul lui, ceea ce este vital pentru a „face” bani.
    Pentru un „om de afaceri” accederea in parlament, sau în posturi de decizie la nivel guvernamental. Relațiile, insiderii care dau informații utile…modul cum dai sau iei o șpagă…credeți ca e simplu? Există și aici o ” școală”.
    Nu mai continui în aceasat notă…atipică, să zicem. Nu ne dorim asemenea „profesii” pentru copiii noștri. Ceea ce am vrut sa relev (facând referire la un mediu extrem…dar care stabilește criterii extrem de dure) este numitorul comun…școala trebuie sa creeze abilitați, iar profesorii trebuie sa fie modele…respectați si admirați de elevi datorită harului lor, și nu al funcției.
    Cum se face acest lucru nu știu..știu însa din experiența personală ca am avut un foarte bun prof de fizică in liceu (avea un simț fenomenal de a exemplifica la modul practic orice teorie abstractă)…unul absolut neinteligibil in facultă. La fel și la istorie…primul prof (parca prin clasa 5-a) era senzațional..orele lui erau ca un roman de bună calitate de care nu te puteai desprinde. Cînd s-a schimbat cu unul anost..s-a dus dracu` și frumusetea orelor de istorie.
    Lasînd la o parte harul, probabil ca o metodă, general valabilă in mediul privat, ar fi de a recompensa (prin bonusuri la salariu) profesionalismul , cel dovedit prin performanța peste medie. Iar cei care excelează să fie chiar foarte bine plătiți. Dar în niciun caz toți…la grămadă. Cum se masoară performanța in educație ( la modul riguros) nu știu…probabil ca exista metode si in România, chiar dvs ați scris un articol pe această temă. În momentul în care va exista competiție, un salariu bun de atins, dacă-ți faci treaba foarte bine…cred că multe din probleme se vor autoregla, fară a mai fi nevoie de teorii savante. Profii vor gasi criteriile care-i vor conduce spre performanță….cred că este vorba de o ecuație cu mai multe soluții, sau mai mine zis de un algoritm care se autoperfectioneaza.
    Ca să nu o mai lungesc prea mult eu cred că o școală bună este acea scoală care are profesori buni. Și un sistem de salarizare progresiv, funcție de performanță.
    P.S. Evident apare întrebarea: cum se definește un profesor bun? Din perspectiva unui fost elev: un profesor de la ale carui ore nu-ți vine să fugi. Și care te face să înțelegi…chiar dacă nu-ți place materia lui.
    Poate nu vei memora..dar ulterior îți vei aduce aminte…așa cum imi aduc și eu aminte de proful de istorie…chiar dacă au trecut 40 de ani.
    Se poate discuta la infinit despre programa școlară, despre metodă, despre ce și cum vrea societatea…exista instiute si studii care lamuresc si definesc experimentele facute timp de decenii. Cred că se pot extrage concluzii fără a mai experimenta pe alte generații de cobai.

  22. Toata discutia apare tocmai pentru ca nu avem toti acelasi „bine” acelasi „bun” aceleasi pareri despre cum trebuie sa arate un profesor „sever”.

    Am un copil la scoala. Am tot felul de pareri despre cum ar trebui sa fie scoala. Am destula minte incat sa nu cred prea tare in analiza mea. Sa nu cred ca parerile mele, de om care priveste din afara „sistemului”, de om cu multe particularitati, sunt corecte si general valabile.

    Majoritatea parintilor se plang de incurcaturile lor, nu ale copiilor. Majoritatea cred ca stiu precis ce ar trebui predat sau ce nu ar trebui predat. Toti cunosc exact cantitatea perfecta de teme pentru acasa. Pana la urma dam vina pe scoala pentru ceea ce sunt mai mult esecurile noatre personale. Nu stiu daca scoala poate, de una singura, impotriva oricarui curent social, sa determine respectul pentru scoala, pentru valori, pentru cultura, pentru toate lucrurile.

    Eu nu zic ca nu ar trebui facut nimic sau discutat despre asta, tot ce zic e ca imi e imposibil sa ma racordez la tavalugul sufocant al certitudinilor pe care pare sa le aiba toata lumea.

  23. O scoala buna e buna daca toti sunt multumiti, profesorii, elevii, parintii, personalul auxiliar, dealerii de droguri, chioscarii de chioscuri, sportivii de ofertele de sport ale scolii, de locurile de parcare, etc
    Dupa cum se vede, am inceput cu profesorii, pentru ca ei sunt toata viata in scoala, si din nefericire, a fi profesor in Romania e o vocatie de ascet. Cand eram eu la liceu, inainte de revelionul din 90, profesorii erau niste domni, ca atitudine, ca leafa, mai ales, ca autoritate morala, profesionala, dar mai ales ca demnitate.
    La intalnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului , cand mi-am revazut profesorii, realmente am avut emotii, dar emotia mare a fost comuna, vazand ca dintr- o clasa viata ne-a sortat cum nimeni nu s-ar fi gandit, geografic suntem din Ungaria in Noua Zeelanda, din SUA in Israel, din Germania in Maroc si Canada. Nu tu Italia, nu tu. Spania. Explicatia a dat-o dirigu, aia care fac intalnirea de 10 ani sunt in Italia si Spania, pentru ca atunci s-a dus pe copca cartea.
    Cel mai rau mi-a parut sa-mi vad profesorii , care inainte aveau Dacie si fumau BT, ca acum merg cu autobusul si fumeaza tigari de contrabanda de la ucrainieni.
    Durerea cea mai mare este ca pe vremea mea cei destepti din clasa vroiau sa se faca profesori, iar in ziua de azi nici cei prosti nu mai vor sa fie dascali.

  24. Poate comentariul meu ajunge prea târziu.
    Într-un fel sunt de acord cu MirceaM. Depinde pentru cine/ce e bună şcoala respectivă.

    Aristotel – cred doar, dar n-am timp să caut – susţinea că nu există o reţetă exclusivă a unei guvernări bune, că ideea de bună guvernare poate varia foarte mult în funcţie de condiţiile locale.

    România e mai degrabă un stat feudal decât o meritocraţie. Avem un ambasador în Marea Britanie care stâlceşte limba engleză, o ministresă a învăţământului care propunea să se poată intra la facultate cu bacul amânat …

    Nu poţi decupla şcoala de realitatea mioritică.

    Fără un bac corect şi locuri limitate la facultate nu-mi pot imagina care ar fi aceea şcoală bună.
    În orice caz ar fi foarte haios o şcoală organizată ca-n Germania scoţând elevi care se vor confrunta cu bizantinismul autohton.

    Aş propune doar trei condiţii minime, pe care le-aş cere şcolii bune, adică pe care le-aş cere de la şcoala la care îmi voi da copiii când o să-i am.

    Siguranţa – reguli foarte stricte de disciplină. Bătăuşii, hărţuitorii, cei obraznici să fie sancţionaţi zdravăn – prin amenzi consistente cerute de la părinţi, apoi prin exmatriculare în caz de recidivă sau neplată.
    Consumul, comerţul cu droguri la fel să ducă direct la exmatriculare fără prea multe discuţii.

    Şi un minim de decenţă.
    Nu aş avea chef ca fie-mea să fie colegă de bancă cu Mazăre-playboy-girl.

    În rest, o cunoaştere bună a limbilor străine – engleză/germană/franceză. Sau rusă, chineză, naiba ştie ce va fi mai util peste zece ani.

    Şi, mai ales, identificarea talentului nativ al copilului pe cât posibil, în locul chinuirii lui pentru ce-i la modă pe moment.
    Mai ţin minte cu cât zel voiau ai mei să mă vâre la medicină – „că tu oricum poţi să înveţi mult”. Faptul că nu aveam pe nimeni în domeniu să mă plaseze nu conta. Dar le-am explicat cât am putut de finuţ că mie mi-i greu să mă uit şi la propriul genunchi julit, cum aş putea să mă descurc cu o măţăraie revărsată?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro