joi, octombrie 1, 2020

Ce facem cu copiii în perioada pandemiei?

Text scris împreuna cu Maria Roth, Kovacs Borbala, Viorela Telegdi-Cetri, Aron Telegdi-Cetri, Daniela Angi, Gabriel Badescu și Sorana Constantinescu.

Covid 19 afectează bunăstarea familiilor și copiilor pretutindeni în lume. Prin pandemia declanșată, virusul atacă nu doar sănătatea persoanelor, ci și economia, comunitățile, valorile sociale și democrațiile. În plus, contextul generat de pandemie are consecințe și asupra relațiilor familiale și sociale. Sănătatea fizică a copiilor este cel mai puțin afectată în mod direct de virus. Indirect, virusul conduce însă la riscuri serioase pentru copii, care trebuie recunoscute, urmărite și abordate. Statul român a acordat prea puțină atenție impactului pe care această criză o are asupra copiilor. În pofida deselor declarații publice ale președintelui, prim-ministrului sau ale altor factori de decizie, referințele la copii sunt prezente doar în legătura cu gestionarea sistemului de învățământ. Site-ul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, respectiv site-ul www.copii.ro, administrat de același minister și destinat promovării și monitorizării drepturilor copiilor, nu conține informații privind modalitățile asistării copiilor pe timp de pandemie. În plus, modul în care ordonanțele militare menite să asigure distanțarea socială sunt formulate și puse în practică lasă mult loc pentru interpretări, cu consecințe serioase asupra drepturilor și calității vieții copiilor.

De ce ar trebui să fie vizați copiii în mod special? Deși copiii par să fie cel mai puțin afectați de virus în mod direct, copiii din România sunt printre cei mai vulnerabili cetățeni, atât pentru că nu își pot exercita drepturile în mod autonom, dar și din cauza condițiilor socio-economice în care mulți dintre ei trăiesc. Copiii sunt grupul social cu cele mai ridicate rate ale riscului de sărăcie și sărăcie absolute (vezi aici); fiind dependenți de adulții care îi îngrijesc și care sunt răspunzători pentru ei, dificultățile și formele de abuz ce afectează adulții din jurul lor afectează și copiii în mod direct. Condițiile de gestionare ale pandemiei, care creează numeroase presiuni suplimentare pentru mulți români, riscă să crească și mai mult dificultățile și abuzurile cu care mulți copii din România se confruntă în mod normal, respectiv să inducă dificultăți și abuzuri pentru copiii care de regulă nu se confruntă cu acestea.

De la începutul perioadei de carantina, mass media a oferit puține relatări despre modul în care copiii din România sunt afectați de reglementările în vigoare și de cumulul de factori care influențează modul de viața al tuturor în ultimele doua luni. Totuși, au fost publicate reportaje despre înrăutățirea condițiilor de locuire și de munca din centrele sociale și riscul crescut de abuzuri sexuale (aici), despre cei doi frați din Teleorman preluați de DGASPC după îmbolnăvirea ambilor părinți de Covid (aici), iar social media oferă oportunități suplimentare de a afla despre situații concrete din diverse comunități, precum dificultățile unor copii de a accesa școala online (aici). Astfel de episoade arata doar o mica parte din impactul negativ al acestei perioade asupra copiilor, dar ilustrează nevoia de a înțelege mai profund câteva dimensiuni de neocolit atunci când încercam să înțelegem problemele copiilor și soluțiile care le pot veni în ajutor.

La ce standarde internaționale ne raportam?

La nivel instituțional, Autoritatea națională pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, copii și adopții (ANDPDCA) și-a însușit ghidul metodologic elaborat de UNICEF, care conține informații medicale clare pentru copii, părinți și profesioniști în situații de risc, pentru identificarea copiilor celor mai vulnerabili din punct de vedere medical și comportamentelor așteptate (aici). Conform acestui ghid, cei mai expuși copii sunt cei care rămân fără îngrijire părintească sau nesupravegheați, copiii aflați alături de părinți sau îngrijitori care se îmbolnăvesc, copiii cu dizabilități, copiii marginalizați și minoritari care trăiesc în condiții favorabile răspândirii virusului sau care, din cauza comorbidităților, pot fi afectați mai grav de viroză, precum și copiii instituționalizați.

Alte ghiduri elaborate de UNICEF recomandă repere de conduită și comunicare pentru și cu copiii și adolescenții în condiții de izolare socială și de criză.(aici si aici). De asemenea, UNICEF a transmis printr-un comunicat de presă (vezi aici) o serie de recomandări către serviciile de protecție a copiilor în perioada pandemiei, în fața riscului crescut de abuz și neglijare a copilului.

Documentele amintite sunt în consonanță cu aspectele semnalate de ONU şi partenerii săi din cadrul Alianței pentru Protecția Copilului în Acțiunile Umanitare, în sprijinul autorităților și al organizațiilor implicate în lupta împotriva pandemiei (aici). În aceste recomandări se atrage atenția asupra stresului psiho-social şi stigmatizării ce însoțește Covid 19 şi care poate expune pe unii copii în mai mare măsură la violență în această perioadă de criză.

Același document al Alianței subliniază că riscul de exploatare prin muncă poate creste în această perioadă, în care școlile şi-au închis porțile, iar sursele de venit ale familiilor au scăzut vertiginos. Carantina, îmbolnăvirea, spitalizarea unui membru al familiei, sau eventualul deces al unui părinte poate duce la necesitatea plasării copiilor în familii substitut sau în centre. Asemenea situații sunt însoțite de sentimental inevitabil de separare, pierdere şi dezrădăcinare care ţin de pierderea legăturilor familiale. Toate aceste riscuri afectează în mai mare măsură copiii din grupurile mai vulnerabile, marginalizate, ducând totodată la sporirea inegalităţilor dintre copii şi la accentuarea excluziunii sociale.

Având în vedere elementele subliniate de documentele internaționale amintite, ne vom concentra în continuare asupra câtorva dimensiuni specifice care ridică provocări majore cu privire la bunăstarea copiilor din România în contextul măsurilor de distanțare socială impuse în perioada pandemiei, cu referire directă la dezbaterile la care am asistat în spațiul public în săptămânile de după izbucnirea crizei.

Sănătate

Copiii – categorie definită în statisticile legate de coronavirus după intervalul de vârstă 0-17 ani – reprezintă o categorie de populație la fel de predispusă la infectare, dar care suferă, conform datelor existente, cel mai puțin de pe urma coronavirusului și având cea mai scăzută rată a mortalității. În ultimele zile a crescut totuși ingrijorarea legată de apariția unor efecte pana acum neobservate ale infectării asupra organismelor copiilor, ca urmare a creșterii alarmante a incidentei cazurilor de „sindrom Kawasaki”, documentate atât în SUA (aici), cât și în mai multe tari din Europa (aici). Totuși, criza provocată de coronavirus, prin presiunea pe care aceasta o pune pe sistemele de sănătate din întreaga lume, are alte consecințe indirecte, dar imediate asupra sănătății copiilor. Accesul copiilor la serviciile de sănătate este limitat în această perioadă doar la serviciile de urgență. Chiar dacă serviciile spitalicești de pediatrie nu par să fie afectate direct de coronavirus, limitarea circulației, temerea de intrare în contact cu persoane infectate la medicul de familie, farmacii sau laboratoare limitează accesul la servicii medicale. Nu în ultimul rând, absența vizitelor la domiciliu ale medicilor de familie și asistentelor de ocrotire, precum şi închiderea serviciilor stomatologice și a altor servicii medicale de specialitate poate întârzia diagnosticul și tratamentul în timp util al copiilor.

Integritate, îngrijire și siguranță fizică și emoțională

Pe lângă impactul imediat asupra stării de sănătate a copiilor, măsurile de distanțare socială ridică provocări suplimentare cu privire la calitatea vieții copiilor. Izolarea socială a familiilor cu copii are consecinţe directe care ţin de condiţiile de viaţă familială, după cum argumentează și documentele internaționale menționate mai sus. Unul din motivele principale ale violenţelor împotriva copiilor este stresul resimțit de persoanele care îngrijesc copiii, provocat de dificultăţile de autocontrol în condiţiile tensiunilor cauzate de greutăţile economice, lipsa siguranţei locului de muncă, lipsa sprijinului social, problemele de sănătate, de izolare socială, etc. Rezolvarea tensiunilor din interiorul familiei este îngreunată în momentul de faţă de suspendarea activității centrelor publice şi a cabinetelor private de consiliere, precum şi a tuturor activităţilor care să asigure copiilor posibilitatea de recreere. În alte state sunt deja bine documentate creșterea incidenţei abuzurilor sexuale (aici), a violentei domestice (aici).

Pe lângă riscul violenţelor în relaţiile interpersonale din mediul restrâns al copiilor, Europol avertizează asupra creşterii incidenței infracțiunilor cibernetice, prin recrutarea copiilor pe pentru exploatare sexuală. Conform Europol, ţările europene au raportat creşterea numărului de accesări ale site-urilor pornografice interzise, cu scene de abuzare sexuală a copiilor, creşterea numărului de sesizări, respectiv a tentativelor înregistrate din partea agresorilor sexuali luaţi în evidenţă de a intra în legătură cu victime potenţiale copii (aici).

Riscuri sporite de expunere la violență apar și în cazul copiilor din sistemul de protecție a copilului. În urma închiderii școlilor, a flexibilizării activităților de muncă a personalului şi acordarea de zile libere pentru îngrijirea propriilor copii, numărul personalului din centrele de plasament de orice tip s-ar putea reduce semnificativ. Mai mult, ANPDPCA a îndrumat DGASPC-urile din țară (Dispoziția 6337 din 9.03.2020 http://andpdca.gov.ro/w/info-covid-19-2/ ) să suspende vizitele din partea membrilor familiei copiilor aflați în centrele rezidențiale, precum şi vizitele voluntarilor, şi să se ia măsuri sporite de igienizare şi de control medical pentru prevenirea infecțiilor cu noul coronavirus. Ceea ce lipsește însă din aceste dispoziţii sunt recomandările pentru menţinerea echilibrului emoţional al personalului şi al copiilor. Anxietatea provocată de riscul îmbolnăvirii, izolarea socială, tensiunile negestionate, suspendarea primirii vizitelor din partea aparţinătorilor, precum şi a învoirilor în afara centrului sunt condiţii care pot afecta copiii emoțional, ceea ce poate rezulta în tulburări ale comportamentului copiilor şi manifestări violente între ei.

De asemenea, responsabilitățile sporite ale personalului, anxietatea lor mărită și lipsa supervizării oferite personalului din sistemul public pot conduce la dificultăți de control al comportamentului, ducând la risc sporit de abuzuri și neglijare. Dispozițiile pentru perioada stării de carantină sunt incomplete dacă nu sunt însoțite de recomandări pentru bunăstarea psihologică și prevenirea violenței, atât pentru copiii care trăiesc în propriile familii, cât şi pentru cei din asistență maternală sau din serviciile rezidențiale de orice fel.

Nu în ultimul rând, efectele crizei sunt amplu discutate din punct de vedere economic, dar efectele lor asupra calităţii vieţii copiilor sunt abordate în mică măsură; dacă până în momentul de faţă România a avut cea mai înaltă rată de sărăcie a copiilor din UE (aici), eventuala pierdere a locurilor de muncă de către mulți români din țară și din străinătate va înrăutăți condiţiile de viaţă ale copiilor şi, implicit, alimentaţia, participarea la activităţi de timp liber, condiţiile de locuit, nu doar pe moment, ci pe termen lung.

Drepturile copiilor în perioada pandemiei

UNESCO subliniază o altă dimensiune scoasă în evidență de această perioadă – aceea a educației despre drepturi, prin care copilul este efectiv vizat și tratat ca cetățean. UNESCO atrage atenția asupra nevoii de educație într-un sens cât mai larg, care să includă educația despre drepturi, deoarece felul în care au fost gândite și implementate măsurile de carantină au ridicat numeroase provocări din perspectiva drepturilor omului. În ceea ce privește copiii și drepturile lor, acest lucru înseamnă atât o abordare informată a situației lor, cât și a face aceste informații cunoscute celor care îi au în grijă.

Dată fiind această atenție crescândă asupra dimensiunii drepturilor, declararea stării de urgență pentru gestionarea crizei de sănătate publică generată de COVID a adus cu sine o derogare (parțială) explicită de la CEDO (aici) și o practică legală de ordin militar: amenzi fără drept de apel, interpretare liberă a legii de către agenții forțelor de ordine și o abordare legalistă a vieții cotidiene fără un fundament juridic clar sau, cel puțin, clar comunicat către public.

În contextul descris, drepturile copilului ar putea fi considerate suspendate, ca fiind mai puțin importante (“de ordin trei”) față de tensiunile imediate care cer răspuns. În același timp, în primele ordonanțe care limitează dreptul la liberă circulație (principalul drept suspendat) în România regăsim, totuși, tangențial, o mențiune a copilului ca subiect al însoțirii și îngrijirii din partea persoanei îndreptățite la liberă circulație: un gest neutru care lasă loc interpretării. Prin definirea familiei ca unitate în Ordonanțele militare, se face un gest de incluziune a copiilor ca membri ai acestei unități, purtători de drepturi în mod similar cu alți membri – de exemplu, prin apelarea acelorași motivări listate în declarația pe propria răspundere. Mai mult, în ceea ce privește activitatea fizică individuală, Grupul de Comunicare Strategică a oferit clarificări, pe 1 și pe 12 Aprilie. Chiar dacă aceste răspunsuri nu au în sine putere de lege, ele ilustrează înțelesul legal propus de ordonanțe în ceea ce privește copiii: purtători de drepturi în egală măsură cu adulții.

Educație

Școlile s-au închis pe 9 Martie. Măsura a fost întâmpinată cu îngrijorare, fiind adus imediat în discuție riscul repetării anului școlar, dată fiind prevederea din legea educației conform căreia, în cazul în care cursurile sunt suspendate minim o lună, anul școlar se îngheață. Pentru a evita acest risc, Ministerul Educației a venit cu recomandarea continuării învățământului de la distanță, online, măsură lăsată în primă fază în sarcina școlilor și depinzând în mod direct de capacitatea tehnică și de reacție a fiecărei școli și a fiecărei familii, ceea ce a indus o doză mare de arbitrar în ceea ce privește accesul copiilor la educație. Foarte mulții copiii nu au reușit să profite de învățământul la distanță (aproximativ 60-75%, http://socioumane.ro/blog/ccs/2020/04/09/educația-la-distanță-în-perioada-stării-de-urgență/ ). Multe cadre didactice nu au reușit să implementeze această formă de învățâmânt, iar sindicatele din învățământ au argumentat că nu e legal să obligi cadrele didactice să recurgă la o formă de predare pentru care nu au fost pregătite (aici ). Alte reacții critice la adresa învățământului online sugerează că orice formă ”voluntară” de învățământ e lipsită de legitimitate publică, oficială, fiind doar o opțiune personală spre avantajul copilului în cauză. De asemenea, a fost amintit și impactul negativ al unui timp îndelungat petrecut de copii în fața ecranului.

Provocarea învățământului online ilustrează însă mai ales o inegalitate profundă, deoarece acest tip de învățământ a fost mult mai ușor de accesat acolo unde profesorii și copiii aveau acces la tehnologie și părinții dețineau suficient know-how pentru folosirea tehnologiei, în timp ce alții nu au putut profita de această posibilitate. Mai mult, cu doar două zile înaintea vacanței de Paște, la aproape o lună de eforturi deosebite depuse din partea personalului, părinților și copiilor care s-au implicat în derularea învățământului la distanță, a fost lansată o circulară în unitățile de învățământ în baza argumentelor de mai sus, conform căreia activitatea didactică online nu se califică drept învățământ, iar predarea noii materii și evaluarea cunoștințelor nu sunt oficial posibile în perioada de stare de urgență.

Cea mai recentă evoluție a venit în timpul vacanței școlare, când a fost schimbată legea educației pentru a permite învățământul la distanță inclusiv pentru starea de urgență ( aici ). O parte din administrațiile locale au făcut o listă a copiilor care nu posedă tablete pentru acest scop, iar după vacanță școala a debutat cu cerința de a recurge oriunde este posibil la învățământul online, cu mențiunea (secțiunea 5, articolul 11, aliniatul 2 din Ordinul Ministrului) că în cazurile în care aceasta nu este posibil, cursurile se vor recupera în timpul verii. Acest nou set de prevederi a generat un nou val de nemulțumire referitor la situația celor care nu au acces la dispozitive, sugerând că obligativitatea învățământului online este discriminatorie la adresa acestora. Consiliul Național al Elevilor a repetat aceeași acuzație, considerând măsurile de preîntâmpinare a problemelor de acces venite din partea Ministerului drept insuficiente.

Recomandări

Criza actuală ridică multe provocări pentru îngrijirea și educarea copiilor, precum și pentru sistemul de protecție a copiilor. Statutul copilului ca cetățean cu propriile drepturi și interesul copilului trebuie să revină în centrul atenției autorităților, fiind necesară coordonarea multisectorială a acțiunilor întreprinse pentru sprijinirea copiilor și a familiilor lor pe diferite dimensiuni. Intervențiile trebuie să combine:

(1) o mai bună și mai transparenta monitorizare a programelor țintite către copii în general și copiii vulnerabili în special;

(2) posibilități înlesnite de semnalare a dificultăților și abuzurilor împotriva copiilor, atât în mediul familial, cât și în mediile instituționale;

(3) acțiuni menite a oferi sprijin emoțional și profesional copiilor și adulților cu care intră în contact: părinți, familie, personal al sistemului de protecție, personal medical și didactic.

Acțiunile trebuie să vizeze în primul rând categoriile de risc existente în rândul copiilor: copiii cu risc de sărăcie și marginalizare socială, copiii cu nevoi speciale, copiii separați de familiile lor.

Pe termen scurt, în ceea ce privește sistemul de protecție și copiii în contexte instituționale, recomandăm următoarele:

– Elaborarea de proceduri pentru înlesnirea contactului dintre copiii instituționalizați și familiile lor pe perioada carantinei;

– Actualizarea și adaptarea procedurilor de sesizare a cazurilor de abuz, neglijare, exploatare, trafic, violență prin internet, inclusiv prin introducerea de căi alternative de semnalare a unor posibile abuzuri de către copii;

– Adaptarea la condițiile carantinei a modului de documentare a cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și trafic, în vederea luării deciziilor privind tipul intervenției de care copiii au nevoie și urmăririi cazurilor;

– Elaborarea unei metodologii alternative de intervenție în familie de către personalul serviciilor de protecția copilului în situații de risc pentru copil;

– Reevaluarea și clarificarea protocoalelor intersectoriale pentru evaluarea şi documentarea riscului și prevenirea separării copiilor de propria familie;

– Organizarea de activități de sprijin și de supervizare pentru personalul din serviciile de protecție și cele conexe prin care acesta să fie încurajat să adopte măsuri inovative, la distanță, de asistare a copiilor şi familiilor care au nevoie de suport în perioada pandemiei.

– Promovarea publică de informații despre modalități vechi și noi de semnalare a abuzului împotriva copiilor.

În ceea ce privește ocrotirea sănătății copiilor:

– Elaborarea unor recomandări detaliate la nivel central pentru ocrotirea sănătății copiilor pe perioada carantinei și pandemiei, în general, cu accent pe intervenții profilactice generale (activitate fizică, alimentație, activități de recreere etc); intervenții medicale la copiii cu afecțiuni cronice (proceduri și controale); activități și intervenții medicale pentru copiii cu handicap, respectiv intervenții medicale de rutină la copiii mici (vaccinări, controale medicale în primii ani de viață).

– Găsirea unor resurse suplimentare, pe plan local, pentru a adresa aspectele de sănătate mintală cu care se confruntă familiile şi copiii, în special cei care se află în carantină.

Acest articol a fost scris in cadrul proiectului CONSENT, finantat din fondurile Programului Cercetare, asociat Granturilor SEE 2014-2021 si administrat de UEFISCDI

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Toate aceste aspecte sunt minunate, dar sunt teorie pura. Realitatea romaneasca este mult mai dura si indiferenta la aceste aspecte de detaliu. Ca exemplu, am la un etaj mai jos o chiriasa din provincie rurala, fara loc de munca, cu un copil facut, dar fara tata prin casatorie. Copilul, acum de doi ani, nu stiu cat de dorit a fost, dar mama naturala tipa la el, il tine mai mult in casa. Iar pe strada era sa il calce masina, nefiind supravegheat cum trebuie, de la parter o vecina aflata in strada a sarit inaintea masinii. Bate mingea de pereti, arunca cu diverse bile, merge cu bicicleta de plastic prin camera, mai mult plange. Acest copil nu vorbeste, decat cateva cuvinte, iar mama lui sta mai tot timpul pe telefonul mobil. Am aratat situatia la politia locala, pentru zgomot si tratamente inadecvate copilului si dupa terenul facut de doua tinere politiste locale, raspunsul lor a fost ca daca mai fac plangere pe mine ma amendeaza. Administratora blocului este la intelegere cu chiriasii care nu stau cu forme corecte si mai au si datorii la intretinere. Sunt mii de cazuri de acest fel in tara si nu le vede si stie nimeni, si nici nu le pasa.

  2. Scoala (ca institutie) s-a dovedit incapabila sa aiba grija de copiii in timpuri normale.

    Imi este imposibil sa cred ca este in stare sa o faca in timpul crizei.

    ===

    Ideea cursurilor on line sustinute de persoane care nu au habar – in majoritatea lor – sa tina o simpla prelegere e una caraghioasa.

    Ideea ca statul roman, aflat pe ultimele locuri in Europa in ce priveste starea de sanatate a populatiei, ar fi in stare sa gestioneze starile emotive ale copiilor – ma face pe de o parte sa ma amuz, dar pe de alta parte ma ingrozeste: cine stie ce tampenii mai facem.

    Ca dovada ca timp de 2 luni scoala a facut mai mult rau decat bine. Stiti ce lipseste? Ceva simplu: dragostea de copiii. Ne referim la ei ca la cocenii de porumb. Unii chiar recunosc faptul ca …”s-au saturat de copii”.

    Nu cred ca exista vreun exemplu pozitiv de actiune a statului in ultimii 30 de ani care sa fi condus la ceva bun pentru copii.

    Tot felul de pomeni si actiuni de fatada, toate menite exclusiv sa convinga de „marea compasiune” si… sa castige voturi! Invatamantul e pentru profesori, nu e pentru elevi. Elevi sunt basculati in salile de clasa ca molozul. Salarii, personal supranumerar, meditatii nefiscalizate, manuale pentru bani…. Si sa cred ca in plina pandemie monstrii din educatie se transformat in Zana Maseluta?!

    Ii tinem in examene imbecile, le „predam” tot felul de cacofonii stiintifice, ii tintuim pe scaune cu orele la teme prostesti, le luam din timpul de activitate fizica, ne doare la tur de sanatatea lor. Dupa aceea elaboram tot felul de hartoage tembele, nu merge nimic, dar de vina e tot timpul altcineva.

    Nu mai elaborati niciun fel de „recomandari”, nu mai derulati nicio „actiune de sprijin!”. Iar ne vom trezi cu tampenii si bani aruncati. Nu putem sapa o groapa pentru un WC, ce ne gandim la tablete.

    Suntem o populatie de analfabeti, de la vladica pana la opinca. Dar ne dam mari si tari ca stim si ca putem. Nici nu stim, nici nu putem. Dar ne laudam.

    In primul rand sa nu faci rau.

    ===

    Solutia mea e una foarte simpla: sa lasam copiii in pace. Macar sa nu le facem rau.

    Pur si simplu scoala trebuie inchisa, inchisa total (sa lasam parodia de rasu-plansu numita „invatamant online”) si reluata dupa pandemie iar examenele nationale anulate.

    • Scoli. Private.
      Concurenta le va face ieftine.
      Alese de catre parinti. Statul sa se tina departe, sa lase piata sa decida cine ramane solvabil. Statul sa se ocupe de scolirea copiilor saraci. NU o spun peiorativ, sper ca se intelege.

      Spre exemplu, multi intre onorabilii membri ai acestui forum ar fi profesori excelenti intr-o scoala privata. Din pacate in invatamantul public avem multe hahalere fara vocatie care stau in sistem doar pentru ca nu sunt capabili de altceva. Statul e un oribil administrator, inclusiv in ceea ce prieste educatia celor mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

George Jiglau
George Jiglauhttp://contributors
George Jiglău este doctor în științe politice și lector universitar la Departamentul de Științe Politice din cadrul UBB Cluj. Activează ca cercetător la Centrul pentru Studiul Democrației. Anterior, a obținut diplome de master în Științe Politice la CEU Budapesta (2007) și de master în Comunicare și Studii Multiculturale la UBB (2009). A scris și a editat o serie de volume și articole publicate în reviste din țară și din străinatate pe teme precum alegerile și sistemele electorale, partidele și sistemele de partide, relații interetnice sau despre Uniunea Europeană și procesul de europenizare.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

De ce e Bucureştiul altfel

Capitala României e cea mai mică (spaţial) metropolă importantă din regiune: oraşul se termină imediat după blocuri. Limitarea extremă crează probleme importante...

Ce-i de înţeles când se votează în municipiu USR-Plus iar în sat un primar PSD mort. Lecţii pentru 6 decembrie

Dincolo de anecdotică, alegerile locale aveau de răspuns la două mari întrebări, decisive şi pentru parlamentarele din 6 decembrie. Prima: mai persistă...

What is next sau cum să citim rezultatul alegerilor locale prin ceața declarațiilor politicienilor?

Votul e adesea pasiune, rareori rațiune. Cel de ieri a fost un amestec destul de echilibrat de rațiune și pasiune.

Cum se face că PSD a crescut în București de la 17% (Europarlamentare) la 32% (locale), devenind primul partid?

Explicația trebuie căutată (nu exclusiv) în caracteristicile celor două tipuri de alegeri. La alegerile pentru Parlamentul European avem de-a...

Europenii nu sunt îngrijorați de încălzirea globală antropogenă. Realism climatic sau socialism climatic?

Cu câteva zile în urmă, IZA – Institute of Labor Economics din Bonn a publicat un studiu de 47 pagini, intitulat Sunt...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.