Ce fonduri europene va primi România după 2020. Partea a II-a – fondurile pentru agricultură și dezvoltare rurală

O veste bună și una rea

Dacă în cazul politicii de coeziune, România a primit o veste bună din partea Comisiei Europene – care a propus o creștere a fondurilor pentru țara noastră cu 8% în viitorul buget multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027, nu la fel stau lucrurile și în cazul politicii agricole comune. Aici, țara noastră a primit un duș rece. Comisia Europeană a propus o reducere a alocărilor, de la aproximativ 20 de miliarde de euro, la 18,2 miliarde de euro. Pentru multă lume este cu atât mai surprinzător cu cât, în cazul politicii agricole comune, rata de absorbție și implementarea programelor europene de către țara noastră sunt mult mai bune decât în cazul politicii de coeziune.

Ce a propus Comisia și de ce este rău pentru România?

Comisia propune reducerea cu 12% a alocărilor pentru politica agricolă comună a UE. Astfel, toate statele membre UE urmează să aibă bugete reduse pentru agricultură. În cazul României, reducerea este de 9 – 10%, de la aproximativ 20 de miliarde de euro, cât a primit pentru perioada 2014 – 2020, la 18,2 miliarde de euro. Alocările PAC se fac prin două instrumente: Fondul European de Garantare Agricolă  – prin care sunt alocați banii pentru plățile directe pe suprafață, și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prin care țara noastră atrage fonduri pentru investiții în domeniu.

Bugetul pentru plățile directe va rămâne similar cu cel din prezent. Astfel, România va primi aproximativ 11,9 miliarde de euro, în special pentru că țara noastră încă are un nivel al plăților directe sub media Uniunii Europene. În cazul dezvoltării rurale, însă, vom primi cu peste 25% mai puține fonduri, adică 6 miliarde de euro, față de 8,2 miliarde de euro cât ne-a fost alocat în perioada 2014 – 2020.

Or tocmai aici intervin problemele, pentru că banii pentru dezvoltare rurală joacă un rol important în satele și comunele românești, care deseori nu au suficiente resurse pentru investiții. Aceste fonduri se utilizează atât de către mediul privat, în afaceri agricole, spre exemplu pentru achiziții de utilaje agricole, dar și de către autorități, pentru dezvoltarea infrastructurii rurale. Mai mult, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, prin care România gestionează fondurile de dezvoltare rurală, are cea mai mare rată de absorbție dintre toate programele cu finanțare europeană, de circa 33%. Ca o comparație, absorbția medie pe toate programele de finanțare din exercițiul financiar 2014 – 2020 este de doar 13%, în timp ce unele programe, precum Programul Operațional Capital Uman (POCU), au rate de absorbție aproape de 0%.

Propuneri controversate care vor genera dezbateri intense

Există o serie de alte măsuri propuse, dincolo de tăierile de alocări, care au generat deja controverse la nivelul statelor membre și în interiorul Parlamentului European. Vorbim, în primul rând, despre posibilitatea de a transfera la nivel național până la 15% între cei doi piloni ai politicii agricole comune (plăți directe și dezvoltare rurală) în funcție de necesități. Aparent acesta este un lucru bun, însă ar putea conduce la o reducere suplimentară pentru pilonul dezvoltării rurale, în special datorită tendinței statelor membre de a acorda o importanță mai mare plăților directe unde cheltuirea banilor se face mult mai ușor. Într-un scenariu pesimist, această tendință ar putea duce în viitor la dispariția totală a pilonului dezvoltării rurale și la o renaționalizare de facto a politicii agricole comune, lucru care ar avea un impact negativ asupra securității alimentare europene și a concurenței din sectorul agricol. Practic, prin creșterea bugetului către pilonul plăți directe, agricultorii nu vor mai fi încurajați să facă proiecte și să dezvolte afacerea pentru a primi bani europeni, ci vor primi finanțare doar pentru că dețin teren agricol și îl îngrijesc. Or, ce motivație va mai avea un agricultor să investească în utilaje agricole și să crească randamentul producției dacă, pe de-o parte, Uniunea nu va mai contribui cu același nivel al cofinanțării investițiilor, în schimb, va primi câteva sute de euro în plus pe an drept subvenție agricolă?

O măsură care ar putea limita un asemenea scenariu este, însă, propunerea de plafonare a plăților directe la 100.000 de euro, astfel încât marii producători nu vor mai putea încasa sume foarte mari din bugetul plăților directe, scăzând motivația de a transfera fonduri din pilonul dezvoltării rurale către plățile directe. În prezent, există mari proprietari de teren arabil care primesc sume considerabile sub formă de plăți directe fără însă a avea nevoie de acești bani pentru a putea fi rentabili pe piața agricolă. Obiectivul plafonării este clar, orientarea acestor fonduri către micii agricultori. În esență, principiul este unul bun, însă vor trebui identificate măsuri concrete prin care asocierile de mici fermieri să nu fie afectate de aceste plafonări.

Măsuri pozitive propuse

Pe de altă parte însă, fermierii români ar urma să primească servicii de consiliere mai bune și mai bine aplicate datorită introducerii unor noi obligații pentru guvernele naționale. Acestea vor trebui să pună la dispoziția fermierilor servicii de consiliere cu privire la condițiile care trebuie îndeplinite pentru accesarea fondurilor, cum să respecte cerințele de mediu, chestiuni legate de pesticide etc. Prea des observ cum cei interesați de accesarea fondurilor europene, fie că sunt fermieri, IMM-uri sau mari antreprenori, se plâng de lipsa de transparență a autorităților și de accesul limitat la informații. De aceea, propunerea aceasta ar trebui privită într-o cheie pozitivă.

Un alt aspect pozitiv este că statele membre vor putea să ofere micilor agricultori o sumă fixă pe an ca plăți pe suprafață, ceea ce înseamnă o procedură administrativă mai simplă pentru fermieri care nu ar trebui să mai completeze cererile anuale de plăți.

Comisia Europeană spune că sumele mai mici pentru politica agricolă comună trebuie să fie compensate de o simplificare administrativă și de reducerea barierelor birocratice. Nu cred că se va reuși această compensare, în special în privința tăierilor din capitolul dezvoltării rurale.

Ce urmează?

Propunerea Comisiei urmează a intra în paralel în negociere în Parlamentul European și în Consiliul de miniștri ai agriculturii din statele membre UE. Ulterior vor avea loc negocieri între cele 2 instituții pentru atingerea unui acord final.

Se impun 3 lucruri:

1. Parlamentul European să aibă o poziție clară de respingere a acestor propuneri; eu mă voi implica direct pentru alocările propuse pentru România în domeniul agricol să fie crescute în Parlamentul European.
2. Guvernul României să aibă o poziție puternică în negocierile cu celelalte state membre astfel încât la finalul procesului legislativ alocările propuse pentru țara noastră să fie crescute; e nevoie să arătăm că fondurile pe care le primește România sunt foarte importante pentru mediul rural, iar acest lucru îl putem face doar printr-o rată crescută de absorbție.
3. În paralel, autoritățile de la București să dezvolte o strategie și un plan de investiții național pentru mediul rural care să compenseze orice eventuale reduceri ale fondurilor.

Agricultura românească, deși este ramura economică în care s-au atras cele mai multe fonduri europene, are încă mult de recuperat în ceea ce privește competitivitatea cu agricultura europeană. De aceea, nu trebuie să acceptăm niciun euro tăiat din aceste fonduri. Cea mai mare greșeală ar fi să acceptăm tăierile la agricultură în schimbul creșterilor la politica de coeziune. Sunt politici fundamental diferite și trebuie negociate separat. Este momentul ca Guvernul României să demonstreze prin fapte și nu doar prin vorbe că îi pasă de soarta agricultorilor români.

• Citeste si: Ce fonduri europene va primi România după 2020. Partea I – fondurile structurale și de coeziune