vineri, martie 29, 2024

Ce-i drept, o pană nu cântărește cât un tanc

         Stimate domnule Lucian Popescu,

Poate să vă pară ciudată ideea de a vă propune spre publicare un schimb de trei scrisori pe care l-am avut în aceste zile cu prietenul meu francez Thierry Wolton, autorul volumelor KGB-ul la putere și a teribilei trilogii de peste o mie de pagini, O istorie mondială a comunismului. O fac totuși cu gândul că nebunia pe care o trăim ne-a unit emoțiile, iscând în noi nevoia de a împărtăși, de a ieși din intimul nostru către spațiul public, așa cum putem fiecare: scriind, manifestând, așteptând la granițe și în gări, strigându-ne într-un fel sau altul indignarea. Și unde altundeva aș fi putut trimite gândurile și neliniștile schimbate cu un prieten, dacă nu în locul în care ne-ați convocat de-a lungul anilor pe atâția dintre noi, invitându-ne să dăm naștere comunității numite Contributors?

Gabriel Liiceanu în dialog cu Thierry Wolton

                                                                                                    1 martie 2022
Solidaritate, cum se spunea pe vremuri 

Dragul meu Gabriel,

          Este evident că mă gândesc la dumneavoastră și la toți prietenii mei din România, chiar dacă de obicei nu e nevoie de circumstanțe dramatice pentru a o face. Doar că gândul meu este de astă dată mai viu ca oricând. Presupun că nici unul dintre noi nu-și imaginează ce-nseamnă războiul, adevăratul război, la porțile țării lui, cu riscurile și cu dramele care-l însoțesc. Nebunia oamenilor, în speță nebunia unuia singur, e deci nesfârșită. Îmi imaginez că sunteți uluit și, mai cu seamă, furios pe festele pe care ni le joacă soarta. Noua epocă în care intrăm are aerul unui remake al întoarcerii în trecut ce devine viitor.
          Orice ar fi, nu cred că e cazul să vă urez curajul și tăria de care e nevoie în confruntarea cu această nouă nenorocire a istoriei, căci sunt convins că nu vă lipsesc. Vă îmbrățișez, Thierry


                   
                                                                                              4 martie 2022
Oare de ce s-a sinucis Stefan Zweig?

Dragă Thierry,

          „Uluit și, mai cu seamă, furios” sunt cuvintele cele mai potrivite pentru starea de spirit în care mă aflu. Vă mulțumesc pentru căldura cuvintelor dumneavoastră, care își găsește cu greu un echivalent în anturajul meu de-acum. M-a impresionat justețea diagnosticului pe care-l puneți epocii noastre. Spuneți, cu acuitatea care vă caracterizează: „Noua epocă în care intrăm are aerul unui remake al întoarcerii în trecut ce devine viitor”.
          Bănuiesc că știți cum și-a pus capăt zilelor Stefan Zweig, împreună cu soția sa, în februarie 1942, în orășelul acela brazilian, Petrópolis, unde se refugiaseră în 1941 (sosiseră la New York în 1940) din coșmarul european. De ce oare a făcut-o?, m-am întrebat în mai multe rânduri. Închiriaseră o vilă la celălalt capăt al lumii, aveau din ce trăi, el era celebru. Și totuși, deși se simțea „la adăpost” și scria cu poftă în ultimul an la autobiografia sa, Lumea de ieri (un superb adio adresat celei mai frumoase epoci a Europei), după o vreme, puțin după ce a terminat-o, a decis „să plece”. De ce?
          Mă uit la ce se întâmplă la doi pași de noi și mă apucă o neliniște cumplită. Încerc să-mi imaginez un refugiu. Al nostru, al tuturor. Dar unde, unde? Unde-ar fi el de găsit? Și-mi vine iar în minte povestea lui Zweig. La un moment dat, își notase în jurnal: „Montaigne vorbește cu o suferință de nedescris despre oamenii care trăiesc în imaginația lor suferințele altora și îi sfătuiește să se retragă și să se izoleze. Puțin egoism și puțină lipsă de imaginație m-ar fi ajutat foarte mult în viață”.
          Și deodată înțeleg. Înțeleg de ce s-a sinucis Zweig: negăsind în nici un colț al planetei refugiul care să-l facă să uite, a hotărât să se refugieze din specia umană. Simțise că nu putea supraviețui cu Bestia congeneră în minte, cu Bestia camuflată în ființă umană, „Bestia în piele de om” (așa îl numise Marsilio Ficino pe Nero). Internalizase tot: spaima celor vânați, lagărele, tortura. Nemaiputând să suporte imaginea suferințelor lumii și perspectiva unui Hitler victorios, a decis să plece în exilul suprem al morții. Se pusese în locul tuturor morților înainte de moartea lor. A simțit că trebuie să părăsească – și a făcut-o fără mânie – teritoriul oamenilor. A fugit de tot.
          Thierry dragă, am căpătat în anii din urmă – tot gândindu-mă la „specia umană”, la experiențele cumplite ale secolului XX (și iată, acum, la ce se întâmplă lângă noi) – convingerea că există două specii complet diferite de umanitate: urmașii lui Cain și urmașii lui Abel. Și sper că în curând va apărea un biolog care va descoperi ADN-ul diferențiat al celor două specii, în felul acesta intuiția mea anticipativ-speculativă urmând să capete „o bază științifică”. (Vă imaginez zâmbind la citirea acestei propoziții. Ah, filozofii și bătăile lor de câmpi!)
          Îmi mai trece prin minte, pe urmele lui Cioran („cred încă în viitorul nimicirii”), un scenariu cu alură apocaliptică: de vreme ce umanitatea nu a reușit de-a lungul atâtor secole de civilizație amestecată cu barbarie să expulzeze Monstrul din corpul ei, și a acceptat astfel suprema umilință de a coexista cu el, ea nu prea mai are justificări pentru a continua să facă umbră acestui pământ. Deocamdată însă, arătând așa cum arată, ea pare resemnată să trăiască într-o complicitate perpetuă cu toți Cainii lumii.
          Dar bine, se va obiecta, există atâta splendoare în jurul nostru, nu doar atrocitate! Așa e, numai că nici o creație genială, nici măcar toate operele geniale ale istoriei, nu pot scuza o singură crimă, darămite miile de hecatombe ale umanității, darămite ce se întâmplă acum la doi pași de noi. Cain a otrăvit pentru totdeauna ființa umană, și filozofia n-a fost capabilă să răspundă până acum la întrebarea (și nici măcar să și-o pună cu radicalitate kantiană) cum e cu putință crima?, neîndoielnic cea mai tulburătoare întrebare a lumii.
          Așadar, prin anii ’70, „nihilistul secolului”, Cioran, a declarat în repetate rânduri că drumul omenirii va sfârși cu „un uriaș fiasco”, de vreme ce „mijloacele de a menţine viaţa sunt derizorii în comparaţie cu cele de a o distruge”. Ba chiar, dacă-mi aduc bine aminte, că el unul, dacă ar avea acces la butonul care ar pune capăt abjecției numite „om”, n-ar sta o clipă pe gânduri să-l apese. Dacă nu suntem în stare să instaurăm redemptoriu „pacea eternă” pe acest pământ, e poate cazul să ne sinucidem în vrac, lăsând pietrele, vegetalele și animalele să continue o viață mai demnă decât a noastră. (Acum, desigur, nu știm ce buton inteligent avea Cioran în vedere, capabil să distingă între oameni și celelalte ființări ale lumii.) Altminteri, viața viitoarelor generații va fi traversată la infinit, așa cum a fost traversată a noastră și a părinților noștri, de lenini, stalini, hitleri, maoși, pol poți și, iată, putini.
          Vă rog, dragă Thierry, să-mi iertați infantilismele metafizice, dar câteodată, cum s-a întâmplat în aceste zile, mi-a venit să urlu sau să plâng, dar nu de mila mea, ci de a noastră a tuturor, cum mărturiseați că vi s-a întâmplat și dumneavoastră de mai multe ori în anii în care ați lucrat la formidabila dumneavoastră trilogie, O istorie mondială a comunismului. Vă îmbrățișez, Gabriel


                                                                                                   5 martie 2022
Poate vom plânge cândva împreună   

Dragul meu Gabriel,
          Înțeleg, vai, atât de bine starea dumneavoastră de spirit și, într-o anumită măsură, disperarea care vă încearcă în privința omului. Vă conjur, totuși, să n-o luați pe urmele lui Zweig, în căutarea păcii celeste! Trebuie să acceptăm că o evadare din realitate, oricât de teribilă va fi fiind realitatea aceea, rămâne, în fond, o formă de lașitate. Iubesc până într-atât omul, încât am încă naivitatea de a crede în ameliorarea lui, dar recunosc că, pentru a reuși, ar trebui eliminate toate oile negre, acei Caini de care vorbiți, sigur, asumându-ne atunci riscul unei drastice depopulări a lumii…
          În nenorocirea prin care trecem – o știți mai bine ca mine – trebuie să luptăm cu armele noastre. Avem amândoi șansa de a putea / de a ști să ne exprimăm. Rolul nostru este de a depune mărturie, de a denunța dacă e cazul, chiar dacă avem cel mai adesea impresia de pisser dans un violon, cum se spune în franceză, „că e totul de pomană”. Ce-i drept, o pană nu cântărește cât un tanc. Poate vom plânge cândva împreună, dragă Gabriel, când totul se va fi terminat, dar acum ne trebuie mai ales curaj, acel curaj de care aveți mai multă nevoie decât mine, căci dumneavoastră sunteți mai aproape de mijlocul furtunii. Vă îmbrățișez, Thierry

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. la pag.44 din cartea Politica si societate, un dialog inedit Papa fFrancisc, intalniri cu Dominique Wolton, Editura Victoria Books, 2018, se spune Dominique Wolton …folosim termen de ,razboi drept,
    Papa Francisc …,Dar nici un razboi nu este drept. Singurul lucru drept
    este pacea.,cred cu profunda convingerea in aceste cuvinte. Schimbul
    de idei este dovada adevarului de mai sus. Mai trist este ca sec.XXI in
    care dupa esecul secolului XX au fost atitea sperante incepe atit de inexplicabil.

    • Dominic Wolton e unul. Thierry e altul. Primul e un eminent cercetător. Al doilea e jurnalist, eseist… eminent critic gastronomic. Foarte fiabil in această ultimă calitate.

  2. Excelent!
    Ce înseamnă doua minți luminate!
    Măcar pentru citirea unui astfel de schimb de scrisori,merita sa ma “faci umbra pământului”.

  3. Este drept! Cine ar fi crezut ca in acest secol al tehnologiei , acum cind nu mai ai unde te ascunde si unde sa iti poti piti trairile ,de tot felul ,ca si presupusele pusee de agresivitate , vedem cu mirare ,cum totusi exista un CAIN. Desigur nu putem nici identifica nici elimina pe toti Cainii din lume ar trebui sa omoram planeta in intregime .Si Cain si Abel exista , concomitent,in noi toti .Asa cum ne zicea cineva : Viata e o lupta deci te lupta se dovedeste a fi nespus de adevarat .A trebuit si inca trebuie sa trecem si prin asta si inca nu stim daca totul se va sfirsi curind sau anii viitorului vor fi parte a acestei nelegiuri , neprovocate de nimeni , ce este razboiul .Ucraina sufera si noi suferim alaturi de cetatenii ei .O imensa nedreptate facuta omenirii si natiunii ucrainiene de cel care „ nu a ajuns la struguri .Oare cum poti trai cu asta in suflet ? Stafiile, celor morti, vor bintui omenirea multa vreme de acum inainte .Obligatia noastra , a tuturor , va fi aceea de a nu uita si de a arata lumii intregi , mereu si mereu, adevarul acestor zile .Sa povestim si copiilor si nepotilor nostrii tragedia si sa ii aratam cu degetul pe cei care au facut asta posibil .Nu vom uita .Acei Caini vor fi pedepsiti .

  4. Uf, nu gasesc acum Memoriile lui Zweig- Lumea de ieri, in comoda cu cartile pe care le-am luat cu mine cand am emigrat- trilogia lui Canetti, Cioran, Noica – Logica lui Hermes, Jaspers, Jurnalul doctorului Reiner.
    Ah, am gasit-o in alta biblioteca, pe rafturile cu literatura germana! Umanistul care a trait si a respirat cultura nu a rezistat psihic uciderii a milioane de oameni, a etosului si a culturii europene si inaintarii nazismului. Existenta fizica in exil, in Brazillia, cand tot ce stiau si iubeau a fost distrus si cand nazistii pareau de neinfrant, i s-a parut imposibila. Au suferit probabil, el si sotia lui de o depresie fatala. Ce pacat ca nu au rezistat inca putin; sfarsitul razboiului si victoria erau f. aproape.

    • Delia imi pare rau dar nu ai inteles sensul sinuciderii lui Zweig ! Raul fusese produs, milioanele de oameni schingiuite sau omorate, vieti distruse. Nu mai conta victoria ! Nu ar fi putut sa traiasca cu „zestrea ” trecutului intunecat pe care il parcursese ca om iubitor de oameni, indiferent de faptul pedepsirii „Bestiei”.

      PS. Se pare ca aceea a fost clipa astrala a lui Zweig !

  5. Stiinta spune ca soarele nostru peste zece mii de ani va incepe un proces de a pierde din putere. In comparatie cu cele mai mult de trei miliarde care au trecut inseamna foarte putin. Istoria cunoscuta a omenirii cu greu depaseste doua mii de ani. Unde a ratacit omul in tot acest timp? Stim raspunsurile. Intrebarea este , ce ne opreste sa ne unim fortele si sa nu asteptam colapsul? Poate acelasi lucru pentru care am ratacit in neant, fara scop atita amar de vreme. Adica un pas inainte si zece inapoi. Nu mai este timp. Nu vor mai fi resurse. Nu vor mai fi cei capabili sa gindeasca restructurarea. Razboiul este cel mai distrugator lucru care il poate cunoaste civilizatia. In istoria noastra recenta razboiul si amenintarea razboiului este un factor de depreciere a umanitatii la nivele atit de mare ca pur si simplu iti piere speranta ca va mai exista umanitate. Cind se va termina razboiul pornit de Putin? In cel mai bun caz cind va termina de distrus Ucraina. De ce trebuie sa moara atit de multi oameni nevinovati? Pentru ca omenirea nu a construit un mecanism de a opri asemenea monstruozitati. Dar cel mai rau lucru sper sa nu se intimple. Putin a aratat o pare urita a caracterului lui. A trimis oameni sa omoare oameni nevinovati. Ameninta cu arme nucleare. Ce lume va lasa in urma, pentru copiii lui?
    Pina in anii 60 au fost facute experiente nucleare in atmosfera. Astfel Marea Britanie a facut experiente in Sahara. Curentii de aer au dus norii radioactivi in Europa si au cazut ploi radioative in special in Alpii din nordul Italiei. Numarul bolnavilor de cancer in aceasta zona a explodat. Si in alte zone s-au intimplat lucruri asemanatoare, unde s-au facut experiente similare in atmosfera. In unanimitate tarile care faceau experiente nucleare au hotarit sa interzica acest tip de experiente. Povestea pare seaca. Ginditi-va citi oameni au murit sau au fost traumatizati pe tot restul vieti , in zone de o frumusete naturala fara egal ca sa se ia o hotarire care este respectata si azi si de noi veniti in clubul nuclear. Nu trebuiesc prea multe bombe nucleare pentru a otravi natura acestei planete. Otravirea apei cu pulberi radioactive este lucrul cel mai periculos care se poate intimpla. Cine crede ca vor exista supravietuitori la un razboi atomic se inseala. Iar timpul, timpul este limitat.

    • Esti complet pe dinafara. Soarele va functiona bine mersi in acelasi regim ca acum cu ciclurile lui, inca cel putin 4 miliarde de ani de azi inainte. Abia apoi va incepe procesul de transformare intr-o giganta rosie urmat peste 5+ miliarde de ani de evolutie in pitica alba.
      „Otravirea apei cu pulberi radioactive” nu s-a intimplat vreodata, nici macar la Fukushima desi acolo problema a fost mare si urita. S-a rezolvat. Spre stiinta ta azi pestele pescuit in apele din largul reactorului se vinde pe foarte pretentioasa piata japoneza.
      E urit sa poluezi un articol frumos al d-lui Liiceanu cu alarmismele tale ignare!

      • Nu raspund la cei de la Sutnik, obraznici si autocunoscatori. Nici experiente nucleare nu au fost facute in atmosfera si nici victime nu au fost. Probabil esti un produs ulterior evenimentelor, fara empatie, neslefuit si cu imaginatia ancorata in pitica alba. Apropo, cind terminati razboiul pe care nici poporul rus nu il doreste?

        • Teste atmosferice s-au facut, o simpla cautare pe net o adevereste. Nu e neaparat de la sputnik cel pe care-l credem ca e.

  6. Intre splendoare si atrocitati ar mai fi si plictisul. „ceva cu mult mai torturant ca suferinta”
    Cioran, un suferind cronic de plictis, „avand sansa de-a nu fi practicat niciodata vreo meserie” (ce oroare, sa te duci la serviciu, la birou, un „infern idiotizant”) avea timp mai ceva ca un cersetor …imbolnavindu-se de o „manie epistolara” foarte placuta la citit.
    Bun, ma opresc, stiti foarte bine ca e din „Scrisori catre acasa”
    N-as lua de buna ‘treaba” cu butonul, poate ca e doar un efect al singuratatii, al „conversatiei cu un absent” …in fond „nu poti sa scrii despe tragic si sa ramai nepedepsit”, nu?
    Poate ca exista pedepasa si pentru citit. Vazut,…
    Cea mai usoara pedeapsa e lacrima…

  7. Nu pricep de ce e aşa mare surpriză pentru dvs ceea ce se întâmplă. A fost ofițer KGB şi şi-a exprimat părerile politice de multe ori (ca şi adolf, de altfel…). Numai nişte imbecili din Europa de Vest şi SUA n-au fost capabili să ințeleagă; s-au crezut superiori est-europenilor, fără să îşi dea seama că ei de fapt au avut noroc zeci de ani cu scutul american numit NATO.

  8. Frumoase schimburi de idei. Uneori, este drept rar, pana este mai grea decât un tanc, vezi cazul Havel.

    Blestemul lui Cain urmărește omenirea de când a inceput sa trăiască in grupuri. Ce a generat fratricidul este destul de bizar.

    „Abel era păstor, iar Cain – plugar. După o vreme, Cain I-a adus Domnului o jertfă din rodul pământului, iar Abel I-a adus o jertfă din întâii născuţi ai turmei sale şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi jertfa lui, însă spre Cain şi jertfa lui nu a privit cu plăcere. Cain s-a
    mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. Domnul i-a zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi de ce ţi s-a posomorât faţa? Dacă faci ce este bine, oare nu vei fi primit? Dar dacă nu faci ce este bine, păcatul pândeşte la uşă, dorinţa lui este să te domine, dar tu trebuie să-l stăpânești.“

    Cum a stiut Cain ca Domnul a privit cu placere la jertfa fratelui sau (geamăn dupa unele interpretări ale textului biblic)? Si de ce Domnul ar fi preferat jertfa unui animal (uciderea unui miel) fata de niște ofrande vegetale?
    Sunt tot felul de interpretări ale acestui mit: de la trecerea la agricultura si conflictul dintre sedentarizați si nomazi (Cain este reprezentantul primilor, iar nomazii distrugeau culturile cu migrația animalele lor) pana la apariția specializării in producția de arme (Cain înseamna si fierar).
    Sau simpla invidie explica totul?

    • Pe vremea când textele biblice încă nu erau biblice (i.e. nici măcar biblia ebraică nu fusese compilată) oamenii înțelegeau noțiunea de divinitate. Abia după Revoluția Franceză a început propaganda elitelor împotriva noțiunii de divinitate, astfel încât elitele de azi înțeleg noțiunea așa cum o prezintă propaganda ostilă, nu așa cum o înțeleg oamenii simpli.

      Povestea lui Cain și Abel e alegorică, a adevărată la nivel conceptual, nu e nevoie să fie interpretată textual. Păstorilor le mergea bine în perioade când agricultorilor le mergea rău, așa a știut Cain. Divinitatea e însăși structura realității, formată de evenimentele și situațiile care depășesc posibilitățile omului de a le controla.

      O secetă prelungită, de exemplu, e catastrofală pentru agricultori, în timp ce păstorii se mută pur și simplu cu turmele spre zone mai puțin afectate de secetă. Păstorii se pot muta sute de kilometri, agricultorii sunt condamnați să spere la o recoltă bună acolo unde au lucrat deja pământul. Dacă vor să se mute, agricultorii abandonează tot, în timp ce păstorii iau pur și simplu turmele cu ei. Seceta e opera divinității, așa știa Cain pe cine favorizează divinitatea.

      • Teoria secetei este plauzibila, nu știam de ea. Totuși ea nu explica de ce trebuia Cain sa-si omoare fratele. Tot simpla invidie?
        PS
        Analiza seaca, raționala a textului biblic este mai veche decât revoluția franceza. E a început cu Erasmus si Luther, este drept departe de ateismul unora din intelectualii francezi ai sec 18 (Voltaire de exemplu).

        • Nu e vorba de simpla invidie, e vorba de incapacitatea de atinge un ideal. Atât timp cât exista Abel, exista dovada vie că lucrurile pot fi făcute mult mai bine, deci Cain se confrunta în permanență cu inadecvarea lui. Povestea s-a păstrat cu rol educativ, tocmai spre a avertiza oamenii despre riscurile de a se lăsa conduși de resentimente.

          În viața oamenilor obișnuiți, asta se întâmplă și cu unii bărbați care se îndrăgostesc de femei aflate peste mult nivelul lor și care îi resping. Unii dintre ei preferă să distrugă idealul pe care nu-l pot atinge.

    • Rafinatul text biblic citat de Dvs este de regula ”simplficat”, în abordarea comună , tragicul personaj Cain devenind iremediabil un simbol al răului celui de neiertat.
      Schimbul epistolar evocat nu își propune – nici nu cred că poate – să depășească această paradigmă rudimentară desi ca purtător al semnului lui Cain personajul a beneficiat ulterior comiterii crimei de mila și protecția divină. Veganul Abel a decedat și atât.

    • @Cunicul, exact, cum a stiut Cain că Domnul nu a privit cu plăcere spre jertfa lui?
      „Daca faci ce este bine, oare nu vei fi primit?” „Păcatul pândește la ușă… Dar tu trebuie sa îl stăpânești!” Ce frumos! Lui Cain i s-a oferit șansa de a „creste”. De la bruta primar-instinctuală, către self-management. Din păcate, lecția nu a fost învățată. Și a rămas o bucățică din Cain, in unii dintre noi. :(

      • ” Și a rămas o bucățică din Cain, in unii dintre noi.” Asa este.
        Întâmplator am recitit recent Ciuma lui Camus. Ciudata potrivire de evenimente am scapăt de o ciuma si a început alta.
        Dr Rieux vorbește de ciuma rămasa in oameni si după oprirea epidemiei din Oran, dar crede totuși ca „Ce que l’on apprend au milieu des fléaux, c’est qu’il y a dans les hommes plus de choses à admirer que de choses à mépriser” (exista in oameni in timpul flagelului mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit).

    • Din text se vede ca: fiecare a adus jerfa din ceea ce avea, din îndeletnicirea lui, dar Abel a avut grija ca jerfta sa fie dintre mieii întâi născuți și grași iar Cain a adus ce a apucat, nu s-a îngrijit sa aducă ce avea mai bun din recolta.
      Asta ne arata nu ca Dumnezeu prefera lucrurile bune -pana la urma El este duh, nu are nevoie de lucruri iar mielul putea fi ars complet sau carnea putea fi mancata de cei ce aduceau jertfe- ci felul in care se raportau Abel și Cain la El.
      Abel prefera sa fie in prezenta lui Dumnezeu, se bucura de relația cu El, il bucura sa pregătească jertfa, pe când Cain și-a îndeplinit o obligație și atât. (‘Legea ‘ nu fusese data încă așa că era cumva o obligație a conștiinței sau poate Dumnezeu le-a spus direct).
      Dar Dumnezeu nu dorea o astfel de relație rece. Asta i-a arat lui Cain prin faptul ca nu a cautat spre jertfa lui. Dumnezeu era sincer, dureros de sincer. Cain știa asta. Însă a preferat sa se minta cum ca Dumnezeu era rău.
      Însă Dumnezeu i-a vorbit. În acel moment Cain avea puterea sa se întoarcă din gândul lui, răspunzând chemării lui Dumnezeu.
      Dar nu a vrut.

      Cain avea inima rece pentru ca se plasa la distanta de Dumnezeu, singurul care poate umple inima cu iubire.

  9. „Iubesc până într-atât omul, încât am încă naivitatea de a crede în ameliorarea lui, dar recunosc că, pentru a reuși, ar trebui eliminate toate oile negre, acei Caini de care vorbiți, sigur, asumându-ne atunci riscul unei drastice depopulări a lumii… chiar dacă avem cel mai adesea impresia de pisser dans un violon, cum se spune în franceză, „că e totul de pomană”

    „weiter leben”
    e un titlu de carte de la Ruth Klüger.

    La vârsta de 13 ani Ruth Klüger a fost la Ausschwitz, a văzut și a trăit ruptura în civilizația omenirii „Holocaust”. Am văzut -o pe Ruth Klüger la Buchmesse Frankfurt cu invitatul special Austria. Ruth Klüger s-a născut în Viena, a emigrat în Kalifornia și a revenit de mai multe ori în Europa, Westgermany, Viena. Cred că merită citite și traduse cărțile ei.
    Am văzut la aceasi Buchmesse Frankfurt scritorii Republicii Austria, puternic antrenați în propaganda de stânga a anilor 1968-1982 (NATO Doppelbeschluß rachetele URSS SS-20 -Pershing SUA/NATO). Sunt acești scriitori antrenați în propaganda politică de stânga un fel de vampiri care îl chinuie și azi pe Stefan Zweig în mormânt, un fel de idioți utili ai Moscovei?
    Se pare că locuiitorii UE asociati în NATO s-au hortărât să triască, să trăiscă liber și independenți de Moscova criminalului de război Putin. O ironie a istoriei face ca acești „pacifiști” si activiști politici de stânga și activiști „Friday for future” din vest au făcut în RFG acum o experientă și o întorsătură radicală. Coaliția între ecologiști și socialdemocrați Ampel Rot-Grün-Gelb s-a despărțit acum de „pacifismul” propagat politic de decenii din secolul 20 până azi. Acest guvern Ampel s-a hotărât să se alieze cu NATO în mod mai credibil, să facă din Bundeswehr cea ce trebuie să fie: un scut pentru aparărea RFG și al aliaților în NATO după articolul 5. Primul Guvern Rot-Grün a fost imediat după inaugurare involvat, după genocidul de la Srebreniza, în războiul din Kosovo – Serbia. Acum Ampel Rot-Grün- Gelb renunță la ideologia pacifistă practicată din anii 1960 până 2022.
    Sunt locuitorii UE/NATO hotărâți să trăiscă azi, să supraviețuiscă azi, să- și decidă singuri destinul în libertate și democrație?
    Moldova?

    Susanne Ruth Klüger, (geboren 30. Oktober 1931 in Wien, Österreich; gestorben 5. Oktober 2020 in Irvine, Kalifornien, Vereinigte Staaten), war eine österreichisch-amerikanische Literaturwissenschaftlerin und Schriftstellerin sowie Überlebende des Holocausts.
    Am 27. Januar 2016 hielt Ruth Klüger im Rahmen der Gedenkstunde zum Tag des Gedenkens an die Opfer des Nationalsozialismus im Deutschen Bundestag die Gedenkrede, in der sie ihre Erlebnisse als Zwangsarbeiterin im Konzentrationslager schilderte. Am Ende der Rede lobte sie die Öffnung der deutschen Grenzen in der Flüchtlingskrise und bezeichnete Angela Merkels Satz Wir schaffen das als „heroisch“.

    weiter leben. Eine Jugend. Wallstein, Göttingen 1992, ISBN 3-89244-036-0; dtv, München 1994, ISBN 3-423-11950-0
    • Gelesene Wirklichkeit. Fakten und Fiktionen in der Literatur. Wallstein, Göttingen 2006, ISBN 3-8353-0026-1.
    • Katastrophen. Über deutsche Literatur. dtv, München 1997, ISBN 3-423-12364-8.
    • Renata Schmidtkunz: Im Gespräch: Ruth Klüger. Mandelbaum, Wien 2008, ISBN 978-3-85476-284-3.

  10. Este drept ca o pana poate intoarce un tanc!
    Omul din maruntaiele masinariei poate spune NU si foarte probabil va spune cat de curand.

    Deci trecut-au anii de la caderea zidului de la Berlin dar mintea multora nu s-a schimbat/ nu a evoluat prea mult, oare de ce??? Ne place sa ne mintim noi intre noi si ajungem sa ne mintim pe noi insine.

    Dar ceea ce gandesti, spui sau faci astazi se vede mai repede si mai bine decat ieri – tehnologia, bat-o vina, si viteza asta care ne place dar ne si ameteste- si pe zi ce trece tot mai multi vom deveni Cain, sau poate Abel, dar lumea se/ne va ingusta in optiuni –

    suntem la o mare rascruce de drumuri in istoria recenta cand pana poate intoarce tancul, cand cuvantul poate schimba omul, cand tot mai multi ne vom elibera de Cain-ul din noi pentru ca nu avem alta cale spre viitor!

    candoarea, frumusetea si curajul ne ghideaza!

  11. Tema depresiei si a sinuciderii a fost constanta in operele lui Zweig (vezi biografia lui Oliver Matuschek, Drei Leben) iar depresia lui intermitenta un lucru cunoscut. Dl. Liiceanu foloseste o expresie admirabila, pseudo-autocritica – „infantilisme metafizice” – la care subscriu si eu. Nu stiu ce-i mina pe intelectuali sa tot citeze din unii sau din altii in incercarea de a-si arata eruditia. Ideea lui Cioran de a apasa pe butonul care i-ar permite distrugerea omenirii – buni si rai deopotriva – e stupida si nu merita discutie … dar astia sint intelectualii … multa vorba, putina actiune …

  12. Stimate domnule Liiceanu,

    Trebuie din start sa fac clar faptul ca nu am usurinta si talentul scrisului, avand drept scuza faptul ca sunt inginer, si e cunoscuta anecdota despre asemanarile dintre ingineri si caini: amandoi au privirea inteligenta dar nici unul din ei nu stie sa se exprime.

    Nu sunt intru totul in rezonanta cu ideea de mix de Abel si Cain a lumii. As zice mai degraba ca omenirea este complexa, umanitatea este si mai complexa, ea fiind un cumul de elemente, unele care o iau mult inaintea celorlalte. In acest mod s-ar putea explica de ce unii din conducatorii / fostii conducatori de organizatii teroriste de exemplu sunt absolventi de Oxford sau Cambridge.

    Razboiul din prezent cred ca este o manifestare a unor astfel de aspecte care au luat-o inaintea altora, in interiorul umanitatii, si imi bazez afirmatia pe faptul ca atacul rusilor este pur si simplu ca din evul mediu, insa cu mijloace de secolul XXI.

    In masura posibilului mi-ar face placere sa purtam o discutie pe aceasta tema.

    Cu stima,

    Mihai Ciobotea

  13. Dacă e să facă joncțiune cu țări tradițional mai rusofile, imperialismul putinist mai degrabă ar trece Nistrul, decât să sfideze NATO în Țările Baltice, fără mare folos geopolitic. Probabil am rezista mai bine decât ucrainenii, având și Munții Carpați ca sprijin în teren. Poporul e cam același de la Mărășești, Stalingrad și Munții Tatra. Mai sus, întrebarea pentru elite e dacă pe baza istoriei foarte critice de model Boia-Schmitt se mai poate forma, în timp util, un patriotism ardent ca al ucrainenilor. Cu Muzeu Național de Istorie ținut în reparații din 2002, de se miră până și Traianul de pe trepte. Și cu Biblioteca Digitală a Bucureștilor, ca izvor de istorie clasică, nefuncțională tocmai de Centenar.
    Poate că ar trebui republicată, în tiraj de masă, epopeea interbelică a lui Constantin Kirițescu, „Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919)“.

  14. In afara de valoarea intrinseca a schimbului de idei/trairi descrise in epistolar, (o incantare de dialog atat elevat cat si mult uman) doar asa, fara sa judec pe nimeni, as observa, detasat, un aspect poate nu atat de insemnat dar oarecum repetitiv in dialogul „mare cultura, validata, sigura pe ea, etc..” si „cultura emergenta, verisoara, sprintara, dornica de afirmare, etc..” : intelegere calma, concizie nu arida, disponibilitate netrucata, o bine reprimata condescendența la prima , tumult de nuante explicative, excurs elaborat spre exhaustiv (excelent in sine, mai putin adecvat ca dimensiune in context ) un pic de „captatio”, grija de a marca apasat momentul, etc..la cea de a doua.
    Obiectiv, asa stam, asta e raportul si ni-l asumam..dar, poate…poate..incercam sa depasim provincia din noi. ca avem cu ce.

  15. S-ar parea ca intreaga armata a Belarusului va ataca in forta Ucraina si Kievul va cadea…
    (posibil, sa fie recucerit, dinauntru – insa, nici nu va puteti imagina ce dezastru UMAN va fi)

    Americanii oricum au avertiza, in urma cu vreo Luna despre faptul ca se vor duce lupte grele in marile orase, soldate cu pierderi ENORME si i-au sugerat lui Zelinski sa se exileze.
    (ia imaginati-va ca intra unii cu tancurile prin Bucuresti si incep sa traga in blocuri – sute de masini de lupta care trag in draci in tot ce misca cu toate armele!

  16. Domnilor barbati, chiar nu stiti cine poate salva omenirea? Minunea aceea e langa voi, chiar in patul vostru, prea ocupata sa regenereze ceea ce distrugeti de cand lumea – viata umana. Voi ati facut razboaiele si catastrofele generate de „om”. Minunea de langa voi a gresit sa vi se asocieze si sa va urmeze orbeste, din iubire, dar e pe cale sa invete sa va iubeasca detasat. Fiindca azi e ziua ei, faceti efortul sa-i descifrati gandirea salutara, fara sa-i atasati „isme”, fiindca numai asa veti putea domestici razboinicul, inregimentatul si sinucigasul din voi.

    • O, femeie,

      Tu nu vezi că bărbatul de lângă tine se străduiește să te apere și să te protejeze de răutatea lumii?
      El vrea să fii fericită…

      Iar tu, în loc să-i mulțumești pentru eforturile lui și să-l iubești… faci urât și-l înjuri pentru răutatea lumii, care nici nu e vina lui și nici nu are puterea s-o curme…

      Tu numești asta sinceritate… dar mie-mi sună mai mult a răutate…

      Iartă-mă că ți-o spun…

      • Baiete, daca nu intelegi ce citesti, n-o trambita in public.
        Femeile sunt jumatate din omenire si Zelensky le cere mamelor rusoaice sa nu-si lase fiii sa plece la razboi. Asta cum iti suna, cutezatorule?

  17. Toti suntem urmasii lui Cain, deci si ciobanii din Mioritza.
    Stie insa cineva ce fel de OBIECTIVE sunt cele pe care Rusia lui Putin zice ca trebuie sa si le atinga in UCRAINA?
    Ce insemna:
    -> NEUTRALITATE
    (implicit si fata de UE, pp, avand in vedere componenta militara a UE),
    -> demilitarizare
    (dupa dezarmarea armatei ucrainene, implicit CTRL activitatilor nucleare, chimice si BIOLOGICE, de catre RUSIA pp – ca doar nu de catre ONU);
    -> DENAZIFICARE
    (bomboana de pe coliva suveranitatii si independentei Ucrainei – insa, el se jura ca fara ALUNGAREA NAZISTILOR DE LA PUTERE – in frunte cu evreul Zelenski -, si fara JUDECAREA lor pentru toate crimele de razboi?)

    Practic, astea sunt doar vorbe fara sens, daca nu are loc ocuparea efectiva, cu trupe de OCUPATIE, si distrugerea intr-un final a oricarei urme de statalitate proprie (nu vorbim de MOFTURI ca democratia si libertatea/ alegeri libere, ca in Belarus, economie de piata… La fel cum ni s-a intamplat si noua dupa ce am fost ELIBERATI – nu l-au impuscat imediat pe Antonescu si nici pe rege nu l-au alungat atunci, dar au avut loc ALEGERI!

    • Tocmai de aceea un organism sanatos trebuie sa reziste cancerului. Uneori rezista si daca esti distrus in mare parte. Si atunci exista sanse de insanatosire. Ucrainenii cred in victoria lor, e destul. Arme au. Pace -niciodata. Ii vezi pe rusi demilitarizand armata ucraineana ? Eu vad invers.

  18. „coșmarul european”
    Este un pleonasm. „Cosmar” este si un eufemism.
    Lipseste insa locatia geografica exacta – Europa continentala.
    In toata monstruoziitatea ei iterativ-genocidara.

  19. „In acele ore discutam adesea cu Freud despre monstruozitate rinduielilor lui Hitler si ale razboiului. Ca om de omenie, el era profund zguduit, dar ca ginditor nu era citusi de putin surprins de aceasta ingrozitoare izbucnire a bestialitatii. Dupa cum spunea el, totdeauna fusese etichetat ca pesimist pt ca tagaduise capacitatea culturii de a tine in friu instinctele; si acum iata- desigur, el nu-si facea din aceasta un titlu de glorie- ca i se confirma in modul cel mai infiorator parerea ca barbaria, ca instinctul elementar de distrugere nu poate fi eliminat din sufletul omenesc.”
    In cele din urma, Nazismul a fost invins. Comunismul a supravietuit inca jumatate de secol si acum odiosenia dictaturii s-a pornit din nou sa ucida.
    Putin si asociatii o sa plateasca compensatii pt fiecare ucrainian omorat, ranit, refugiat si pt tot ce au distrus in Ucraina. Daca o sa foloseasca arme de distrugere in masa, o sa fie prinsi, judecati si condamnati ca la Nurenberg. Just to be clear.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro