joi, martie 28, 2024

Ce înseamnă a plagia

“Put the standards high and keep them!”  Acesta a fost îndemnul unui prieten britanic, Owen Mountford, atunci când le-a vorbit studenților din Universitatea din București.

În acest text mi-am propus să clarific înțelesul verbului a plagia. Prin acastă clarificare încerc să contribui la accelerarea evoluției culturale către adoptarea unor standarde academice ridicate în societatea românească.

“A plagia” în dicționare

Conform dexonline: “PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. […] – Din fr. plagier.”

În definiția de mai sus, ușor accesibilă cetățeanului care dorește să se informeze, a plagia este un mod particular de a fura, acțiunea de a trece în mod ilegitim ceva din proprietatea altcuiva în proprietatea mea.

Definiția din DEX reflectă destul de bine definiția din dicționarul francez Larousse online: “Plagiat: Acte de quelqu’un qui, dans le domaine artistique ou littéraire, donne pour sien ce qu’il a pris à l’œuvre d’un autre.”

Observăm că în definiția din Larousse nu se face referire decât la domeniul artistic și literar.

Definiția din Webster online este mai generală, depășind ideea de furt (acțiune care se poate susține doar în condițiile existenței proprietății asupra unui bun) către cea de utilizare (de folosire a ceva care este al altuia într-un mod nu neapărat asociat unor drepturi de proprietate): “Plagiarize: to use the words or ideas of another person as if they were your own words or ideas”.

A plagia are două sensuri în limba română:

  1. A plagia din punct de vedere al procesului de producție în organizații academice. Acest tip de plagiat este asociat domeniului care cuprinde științele în sensul cel mai larg al cuvântului.
  2. A plagia din punct de vedere al drepturilor de autor. Acest tip de plagiat este asociat îndeosebi producției artistice și literare, care duce la existența unor drepturi de autor din care autorii acestor creații își obțin veniturile.

Sensul francez de dicționar e asociat celui de al doilea sens românesc, în timp ce sensul anglo-saxon acoperă ambele sensuri românești.

A plagia în organizații academice

Îndemnul lui Owen Mountford de a adopta standarde academice înalte se referă la sensul academic al verbului a plagia.

Sensul academic reflectă o disfuncționalitate în mecanismele producției academice, care duce la rebuturi în producție. O fabrică de lactate produce produse din lapte, o universitate produce resursă umană și cunoaștere academică. Lactatele au niște caracteristici care le fac vandabile. Resursa umană constă în competențe, abilități, cunoștințe acumulate și standarde comportamentale ale unor oameni folosindu-se de care aceștia pot să se angajeze undeva și să primească un salariu pentru felul cum folosesc resursa umană a lor în procesul de producție din locul unde s-au angajat. Sau pot să foloseasccă resursa lor umană pentru autoconsum, să aibă o viață de un anumit fel, intelectual. Cunoașterea se transmite pe un suport fizic, produse culturale de diferite feluri pe care niște oameni vor să le cumpere și să le citească pentru a avea un folos cognitiv. Așa cum un iaurt poate să fie degradat și resursa umană și cunoașterea pot fi degradate și ca atare periculoase pentru consum.

Produsele culturale au niște autori, niște persoane care le-au creat, membri comunității academice respective, profesori și studenți. Aceste produse culturale trebuie să satisfacă bine cererea de cunoaștere, așa cum lactatele răspund unei cereri de hrană.

A plagia în sens academic înseamnă sa pretind că sunt autor de un nivel mai complicat, care necesită mai multe competențe, când în realiate sunt un autor de nivel mai simplu, mai puțin pregătit să produc o cunoaștere academică de nivel înalt. Un plagiat în sens academic este o telemea ieftină vândută drept brânză de Roquefort.

A plagia în sens academic este o problemă în procesul de producție din organizații academice. Este ceva echivalent aplicării greșite a unei rețete de patiserie într-o fabrică de astfel de produse, de exemplu să aplica rețeta pentru chec, dar apoi să ambalez produsul și să îl vând drept cozonac. Este ceva care ar putea în mod principial să intre în atenția Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Plagiatorul în sens academic nu este un hoț (pentru că nu există un păgubaș), ci un impostor, sau în funcție de fapte, chiar un șarlatan, care are beneficii materiale sau emoționale de pe urma imposturii lui, dacă cineva îi cumpără scump telemeaua ieftină sau îl angajează ca mare specialist în producerea cozonacului. El este asemenea tânărului care iese cu o domnișoară la plimbare spunându-i că are o mașină scumpă, cu care o și plimbă, și o vilă mare, unde o și duce, pentru ca mai târziu, când îl întreabă de intenții, tânăra să afle că mașina e în leasing, iar vila e în proprietatea mamei tânărului care mai are încă patru frați. Acest tânăr a prezentat niște drepturi de utilizare ca pe niște drepturi complete de proprietate, așa cum un plagiator academic prezintă o creație precară a sa ca pe una mai consistentă, mai valoroasă.

În tabelul 1 prezint relația dintre tipurile de competențe formate tinerilor într-o universitate și tipurile de plagiate academice posibile.

Tabelul 1 Relația dintre competențele necesare pentru a fi autor și tipurile de plagiatori din organizațiile academice.

Competențe necesare pentru a fi autor al unui produs academic
De a selecta texte și a le organiza coerent De a face o reformulare incompletă a textului altcuiva De a parafraza corect textul altcuiva, doar prin cuvinte proprii De a emite idei personale
Critice Constructive
Resursă umană personală Capacitate de analiză și sinteză
Capacitate de analiză critică
Deplină creativitate academică
Studii necesare Liceu Licență anii 1 și 2 Licență anul 3, Master Doctorat
Ce fel de produs academic pot crea Crestomații, selecții de texte fundamentale (utile când nu există acces ușor la literatură sau la limba în care sunt scrise textele).

Referate gimnaziale și de liceu

Manuale universitare de proastă calitate, nevandabile.

Eseuri studențești precare.

Manuale rezonabile, vandabile pe piața națională. Lucrări de popularizare de calitate slabă.

Eseuri studențești bune.

Manuale bune, vandabile pe piața internațională („textbooks”). Monografii. Lucrări de popularizare de calitate bună.

Lucrări de licență și master.

Cărți propriu-zise.

Teze de doctorat

Ce fel de autor sunt Autor al selecției de texte și structurii de asamblare (codificare A0.1) Autor incompetent de sinteze și explicații (A0.2) Autor competent de sinteze și explicații (A0.3) Autor de analize critice ale textelor altor autori (A1.1) Autor în deplinul sens al cuvântului (A1.2)
Tipuri de impostori academici
Pretind că sunt un autor de felul:
Dar, în realitate: A0.1 A0.2 A0.3 A1.1 A1.2
Nu sunt nici un fel de autor Plagiatorul total (metoda xerox), mai modest sau mai ambițios

(cazul Ștefania Duminică pentru A1.1, lucrare de dizertație)

Sunt un A0.1 Plagiatorul copy-paste (metoda cuvânt cu cuvânt)

(cazurile I. Mang și V.-V. Ponta pentru A1.2, articol și teză de doctorat)

Sunt un A0.2 Plagiatorul rușinos (metoda mozaic)

(cazul multor manuale universitare)

Sunt un A0.3 Plagiatorul subtil (iau ideea)

(cu observația că există posibilitatea unor convergențe de idei cu alți autori având preocupări similare)

Ce ne duce la plagiat academic? Fie necunoașterea procesului de producție academică, fie necinstea personală, dorința de a prezenta altor oameni că sunt un fel de autor care defapt nu sunt. Prima cauză poate fi eliminată prin acțiuni la nivelul organizațiilor academice, dar cea de a doua depinde de funcționarea întregii societăți la standarde moral înalte. Atâta vreme cât pentru cei cu diplome fără acoperire vor exista sinecuri obținute prin relații sau laude din partea unor părinți necunoscători se vor produce în continuare pe bani publici sau privați diplome fără acoperire în resursa umană reală a titularului.

Toți profesorii din universitățile de azi cunosc procesul de producție academică și modurile de a plagia, dar mulți dintre ei în trecut nu știau toate acestea. Unii profesori le aplicau pur și simplu din cultura lor generală și din bun simț, dar alții au produs o cantitate enormă de texte, așa zise cărți, care nu corespund standardelor unei universități. Într-o societate comunistă închisă astfel de pseudocărți puteau avea un oarecare folos, erau un mod de a transmite mai departe o cunoaștere inaccesibilă direct. Cele mai frecvente situații în manualele existente sunt cele de reformulare inadecvată (plagiat de tipul mozaic), dar în lucrarile de licență și cele de grad plagiatul copy-paste a fost regula, nu excepția.

În acest moment nu există, după câte știu, nici o universitate din România care să aibă standarde anti-plagiat detaliate așa cum în occident putem găsi peste tot (exemplu aici). Legea   nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare definește plagiatul la articolul 4d:

  • „plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale;”

Definiția din legea 206/2004 este mult prea genereală pentru a fi eficientă în absența unor specificări detaliate în regulamente universitare. Spre exemplu, se pot lua zeci de pagini dintr-un autor și dacă a fost menționat o dată în text și este la bibliografie prin prisma legii nu va fi considerat plagiat fapta celui care a copiat acele zeci de pagini. Prin prisma acestei legi ceea ce a făcut V.-V. Ponta va putea foarte bine să nu fie considerat plagiat.

Universitatea este o invenție a occidentului. Standardele academice nu au apărut prin legi emise de guvernanții din occident, ci prin competiția dintre universități în funcție de calitatea resursei umane și cunoșterii produse. Într-o societate coruptă ca a noastră în care ce ști cu adevărat nu contează prea mult nici o universitate nu va da faliment prea curând pentru că produce impostori, iar speranța că vom ridica standardele prin legi mai bune este utopică.

Universitățile din Romania nu pot sa adopte rapid în mod complet standardele occidentale (ale societăților care au inventat organizațiile de tip universitate) în documente oficiale deoarece ar leza interesele unui număr excesiv de mare de membri ai comunității academice punând în pericol funcționarea întregii organizații fie și la standardele actuale. Dar mutații culturale importante există la niveluri funcționale mai joase. Sunt facultăți unde deja s-au adoptat aceste standare, există departamente din multe facultăți în care liderii acestora le-au impus, și numeroși profesori izolați care le folosesc. Dar nu există universități ca întreg care să le împărtășească.

De unde știm în aceste condiții care sunt standardele general acceptate într-o universitate? Din jurisprudența Comisilor de etică. Cunosc o singură universitate care prin această jurisprudență a instituit condamnarea plagiatului total și a celui copy-paste și nu cunosc nici o universitate din România care să fi respins plagiatul de tip mozaic. Plagiatul de tip mozaic este acceptat de facto în toate universitățile din România pentru lucrările studenților chiar și azi, iar pentru lucrările profesorilor pentru toate “cărțile” produse până acum.

Un aspect pozitiv este că putem fi siguri că niciodată situația de fapt din universitățile românești nu se va reflecta într-o situație de drept, într-un regulament, deoarece ne-am descredita în fața tuturor partenerilor europeni și din NATO. Regulile vor fi păstrate într-o situație ambiguă pe plan formal până când puternicii plagiatori ai zilei, de la decani la prim-miniștri, vor ieși la pensie. Pe plan informal însă putem lucra activ la rezolvarea problemei plagiatului atât vreme cât nu lezăm excesiv interesele managerilor academici și pe cele ale guvernanților. Cheia rezolvării în condițiile actuale este ce face fiecare profesor cu elevii sau studenții lui la ore. Nimeni nu va îndrăzni să îl penalizeze pentru că învață pe cei tineri să scrie în mod corect.

Rezolvarea problemei plagiatului academic în România presupune cunoașterea în detaliu a felului cum standardele înalte au apărut în occident, a situației organizațiilor academice din țările în curs de dezvoltare în context istoric, european și global, a situației fraudelor academice de azi din occident și din afara spațiului occidental în diverse țări, a cauzelor psihice și sociale care favorizează plagiatul sau, din contră, respectare regulilor, a metodelor deja încercate de alți oameni și organizații pentru a rezolva problema plagiatelor, a studiilor și metodelor cu privire la creșterea capacității studentelor și studenților de a se exprima în scris și, în fine, a studiilor pedagogice cu privire la modul de coordonare a doctoranzilor.  Toate aceste domenii reprezintă corpuri de literatură academică distincte și intercorelate. În Anexă am inclus câte un eșantion semnificativ de publicații academice din fiecare domeniu, cu gândul să fie de folos celor interesați.

A plagia din punct de vedere al drepturilor de autor

Într-un mod ciudat în Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu apare niciodată vreun cuvânt din familia de cuvinte „a plagia, plagiat, plagiator”. Cu toate acestea, atât definiția de dicționar, cât și uzul din mass-media asociază acestă lege cu acest cuvânt. Cel mai recent caz este al condamnării lui George Stanca pentru plagierea, în sensul legii, a unei traduceri din Tolstoi (știre aici). Nu este de mirare că justiția a aprobat neînceperea urmăririi penale a domnului V.-V. Ponta pentru încălcarea drepturilor de autor ale celor pe care i-a plagiat în sens academic. Nimeni dintre persoanele ale căror texte au fost plagiate nu a reclamat că ar exista niște pagube din încălcarea drepturilor de autor.

Am făcut o comparație între plagiatul academic (o impostură) și plagiatul ca furt al drepturilor de autor în tabelul 2. În situații concrete cele două tipuri de plagiat pot să fie asociate unuia și aceluiași fapt, de exemplu atunci când un produs cultural care a fost plagiat în sens academic este și protejat prin drepturi de autor (cartea plagiată a fost publicată la o editură care semnalează încălcarea acestor drepturi).

Tabelul 2 Câteva diferențe dintre plagiatul academic și cel prin prisma legii dreptului de autor.

Caracteristică Plagiat academic Plagiat în sensul asociat legii dreptului de autor
Antrenează drepturi patrimoniale (evaluabile în bani) Nu Da
Rolul sancționării sociale Calitatea producției academice de resursă umană și cunoaștere Asigurarea veniturilor deținătorului drepturilor de autor
Nivelul la care este utilă sancționarea încălcării regulii Public în societăți etatiste, privat academic și public în societăți policentrice Preponderent privat – personal și/sau organizațional.
Implementarea sancționării Prin comisii de etică universitare și ministeriale, la clasă de către profesor Prin sistemul de justiție
Tipuri de sancțiuni prevăzute în lege De la avertisment la desfacerea contractului de muncă pentru profesori, nu există pentru studenți în România Răspundere civilă, contravențională, sau penală
Durata perioadei în care sunt obligat să respect regula Nedefinită (trebuie să citez chiar și pe Platon sau pe Regele David) Finită. “(1) Drepturile patrimoniale prevazute la art. 13 si 21 dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunostinta publica in mod legal. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vietii de catre autor sau, in lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie”
Există excepții de la obligația de a respecta regula Cunoașterea comună (exemplu Harvard: “Widely known scientific and historical facts—such as the molecular structure of water (H2O” Da, unele asociate produselor academice. “Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele

a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;”

Justificarea publică a respectării regulii Deontologistă (cod al onoarei ca valoare în sine) și utilitaristă (folos pentru universitate și societate) Utilitaristă (folos pentru deținătorii drepturilor)

Concluzii

Plagiatul academic este o problemă majoră în societatea românească, atât un efect cât al unor disfuncționalități sociale mai largi, cât și o cauză care le întreține pe acestea. Plagiatul ca încălcare a drepturilor de autor nu reprezintă o problemă socială atât de gravă.

Rezolvarea problemei plagiatului academic în România se poate face doar printr-o abordarea pozitivă, constructivă, cu cel puțin trei direcții de acțiune:

  • Amnistirea tuturor plagiatorilor academici, prea mulți pentru a putea fi sancționați fără ca orice tentativă hotărâtă să nu ducă la o reacție de apărare în masă.
  • Formarea la tineri a tuturor competențelor necesare pentru a deveni un autor. Explicarea diferențelor între diferitele feluri de autori încă de la nivel de liceu.
  • Crearea unui climat de cinste si corectitudine în societate ca o precondiție pentru a avea un astfel de climat în organizațiile academice.

Dacă există vreo universitate în adevăratul sens al cuvântului în România și în ce măsură am putea produce pe termen mediu un model românesc de universitate sunt întrebări pe care le voi explora într-un articol viitor.

___________

Anexă Bibliografie selectivă relevantă pentru rezolvarea problemei plagiatului academic în România. Majoritatea publicațiilor sunt obținute de pe www.anelis.ro (bibliotecă electronică disponibilă cercetătorilor), câteva dintre ele direct de pe scholar.google, iar altele prin corespondență cu autorii. Cei care le doresc o arhivă cu toate pentru uz necomercial îmi pot scrie pe adresa [email protected] .

Universitățile din țările în curs de dezvoltare în context istoric, european și global

  • Altbach P. G., 2008, The Complex Roles of Universities in The Period of Globalisation. In: Global University Network for Innovation (Ed.) Higher Education in the World 3, Palgrave Macmillan: NY, 5-14
  • Altbach P. G., 2009, Peripheries and centers: research universities in developing countries, Asia and Pacific Education Review, 10, 15-27
  • Balan J., 2012, Research universities in Latin America: the challanges of growth and institutional diversity, Social Research, 79(3), 741-770
  • De Boer H., Hongbloed B, 2012, A cross-national comparison of higher education markets in Western Europe, în Curaj A., Scott P., Vlăsceanu L., Wilson L. (editori), European higher education at the crossroads – between the Bologna Process and national reforms, Springer, Dordrecht, 553-571
  • Finkelstein M., 2014, How does national context shape academic work and careers? The prospects for some empirical answers, în Maldonado-Maldonado A. și Besset R. M. (editori) “The forefront of international higher education”, Springer, Dordrecht, 46-90
  • Komljenovič J., Miklavič, K., 2013, Imagining higher education in the European knowledge economy: Discourse and ideas in communications of the EU, în Zgaga, P., Teichler, U. și Brennan, J. (editori) The globalisation challenge for European Higher Education: Convergence and Diversity, Centres and Peripheries, Peter Lang, Berna, 33-54
  • Pechar H., The decline of an academic oligarchy. The Bologna process and ‚Humboldt’s last warriors’, în Curaj A., Scott P., Vlăsceanu L., Wilson L. (editori), European higher education at the crossroads – between the Bologna Process and national reforms, Springer, Dordrecht, 613-630
  • Perkin H., 2006, History of universities. In J. J. F. Forest & P. G. Altbach (Eds.), International handbook of higher education, Dordrecht, Netherlands: Springer, 159-206, pdf
  • Ramirez G. B., 2014, Trading quality across borders: colonial discourse and international quality assurance policies in higher education, Tertiary Education and Management, 20(2), 121-134
  • Ridder Sygmoeus, Hilde de (editor), 1992-, A history of the university in Europe, Cambridge University Press, Cambridge (cod BCU 37/H66.SP)
  • Teichler U., 2014, The Impact of Convergent Higher Education Reforms in European Countries, în Maldonado-Maldonado A. și Besset R. M. (editori) “The forefront of international higher education”, Springer, Dordrecht, 141-153
  • Zgaga P., 2013, Higher education research and higher education policy in South-East Europe, European Journal of Higher Education, 3(3), 280-294

Fraudarea în organizații academice occidentale

  • Ison D. C., 2012, Plagiarism among dissertations: prevalence at on-line institutions, Journal of Academic Ethics, 10, 227-236
  • Whitely Jr. B. E., 1998, Factors associated with cheating among college students: a review, Research in Higher Education, 39(3), 235-274
  • McCabe D. L., Trevino L. K., Butterfield K. D., 2001, Cheating in academic institutions: a decade of research, Ethics & Behavior, 11(3), 219-232
  • Park C., 2003, In other (people’s) words: plagiarism by university students – literature and lessons, Assessment & Evaluation in Higher Education, 28(5), 471-488
  • Biagiolli M., Recycling texts or stealing time?: plagiarism, authorship, and credit in science, International Journal of Cultural Property, 19, 453-476
  • Aasheim C. L., Rutner P. S., Li L., Williams S. R., 2012, Plagiarism and programming: a survey of student attitudes, Journal of Information Systems Education, 23(3), 297-313
  • Freire C., 2014, Academic misconduct among Portuguese economics and business undergraduate students – a comparative analysis with other major students, Journal of Academic Ethics, 12, 43-63
  • Nonis S., Swift C. O., 2001, An examination of the relationship between academic dishonesty and workplace dishonesty: a multicampus investigation, Journal of Education for Business, 77(2), 69-77
  • Jones D. L. R., 2011, Academic dishonesty: are more students cheating? Business Communication Quarterly, 74(2), 141-150
  • Tacket J., Shaffer R., Wolf F., Claypool G., 2012, Student plagiarism and the economic versus moral based pedagogy, Journal of Business and Accounting, 5(1), 136-149

Studii asupra onestității intelectuale în afara spațiului occidental

  • Chapman K. J., Lupton R. A., 2004, Academic dishonesty in a global educational market : a comparison of Hong Kong and American university business students, The International Journal of Educational Management, 18(6/7), 425-435
  • Darrag M., Yousri M. D., Badreldin A., 2012, Academic dishonesty in Egypt – a nation-wide study of students in higher education, Working paper, pdf, accesat la 6 mai 2014
  • Grama E., 2004, Networking Texts and Persons: Politics of Plagiarism in Postsocialist Romania, Romanian Journal of Society and Politics, 4 (2), 148-173
  • Lin C.-H. S., Wen L.-Y. M., 2007, Academic dishonesty in higher education – a nationwide study in Taiwan, Higher Education, 54, 85-97
  • Lupton R. A., Chapman K. J., Weiss J. E., 2000, International perspective: a cross-national exploration of business students’ attitudes, perceptions, and tendencies toward academic dishonesty, Journal of Education for Business, 75(4), 231-235 (comparație Polonia – SUA)
  • Lupton R. A., Chaqman K. J., 2002, Russian and American college students’ attitudes, perceptions and tendencies towards cheating, Educational Research, 44(1), 17-27
  • McCabe D. L., Feghali T., Abdallah H., 2008, Academic dishonesty in the Middle East: individual and contextual factors, Research in Higher Education, 49, 451-467
  • Phillipson R., English for globalization or for the world’s people? International Review of Education, 47(3-4), 185-200
  • Preiss M., Klein H. A., Levenburg N. M., Nohavova A., 2013, A cross-country evaluation of cheating in academia – a comparison of data from the US and the Czech Republic, Journal of Academic Ethics, 11, 157-167
  • Șandor S. D., 2013, Plagiarism in Academia, Proceedings, of the 21st NISPAcee Annual Conference Proceedings, pdf, accesat la 6 mai 2014
  • Stan L., Turcescu L., Politicians, intellectuals, and academic integrity in Romania, Problems of Post-Communism, 51(4), 12-24
  • Tabsh S. W., El Kadi H. A., Abdelfatah A. S., 2012, Faculty response to ethical issues at an American university in the Middle-East, Quality Assurance in Education, 20(4), 319-340
  • Yukhimenko-Lescroat M. A., 2014, Ethical beliefs toward academic dishonesty: a cross-cultural comparison of undergraduate students in Ukraine and the United States, Journal of Academic Ethics, 12, 29-41

Studii asupra fraudării din perspectivă psihologică și sociologică

  • Bolin A. U., 2004, Self-control, perceived opportunity, and attitudes as predictors of academic dishonesty, The Journal of Psychology, 138(2), 101-114
  • Brunnel A. B., Staats S., Barden S., Hupp J. M., 2011, Narcissism and academic dishonesty: the exhibitionism and the lack of guilt, Personality and Individual Differences, 50, 323-328
  • Cochran J. K., Wood P. B., Sellers C. S., Wilkerson W., Chamlin M. B., 1998, Academic dishonesty and low self-control: an empirical test of a general theory of crime, Deviant Behavior, 19(3), 227-255
  • Roig M., Caso M., 2005, Lying and cheating: fraudulent excuse making, cheating, and plagiarism, The Journal of Psychology, 139(6), 485-494
  • Staats S., Hupp J. M., Hagley A. M., 2008, Honesty and heroes: a positive psychology view of heroism and academic honesty, The Journal of Psychology: Interdisciplinary and Applied, 142(4), 357-372
  • Staats S., Hupp J. M., Wallace H., Gresley J., 2009, Heroes don’t cheat: an examination of academic dishonesty and students’ views on why professors don’t report cheating, Ethics & Behavior, 19(3), 171-183
  • Vowell P. R., Chen J. C., 2004, Predicting academic misconduct: a comparative test of four sociological explanations, Sociological Inquiry, 74(2), 226-249

Studii asupra metodelor pentru rezolvarea problemei plagiatului în universități

  • Chao C.-A., Wilhem W. J., Neureuther B. D., 2009, A study of electronic detection and pedagogical approaches for reducing plagiarism, Delta Pi Epsilon Journal, 51(1), 31-42
  • Compton J., Pfau M., 2008, Inoculating against pro-plagiarism justifications: rational and affective strategies, Journal of Applied Communication Research, 36(1), 98-119
  • Jackson P. A., 2006, Plagiarism Instruction Online: Assessing Undergraduate Students’ Ability to Avoid Plagiarism,  College & Research Libraries 67(5), 418-428
  • Larkham P. J., Manns S., 2002, Plagiarism and its treatment in higher education, Journal of Further and Higher Education, 26(4), 339-349
  • McCabe D. L., Trevino L. K., Butterfield K. D., 2002, Honor codes and other contextual influences on academic integrity: a replication and extension to modified honor code settings, Research in Higher Education, 43(3), 357-378
  • Thurmond B. H., 2010, Student plagiarism and the use of a plagiarism detection tool by community college faculty, PhD theses, pdf, accesată la 6 mai 2014

Studii cu privire la modul de dezvoltare a capacității  studenților de a se exprima în scris, lucrări pentru dezvoltarea acestei capacități

  • Aitchison C., Kamler B., Lee A. (editori), 2010, Publishing pedagogies for the doctorate and beyond, Routledge, London
  • Coffin C., Curry M. J., Goodman S., Hewings A., Lillis T. M., Swann J, 2003, Teaching academic writing – a toolkit for higher education, Routledge, London and New York, pdf accesat la 6 mai 2014
  • Feldman S., Anderson A., Mangurian L., 2001, Teaching effective scientific writing, Journal of College Science Teaching, 30(7), 446-449
  • Guilford W. H., 2001, Teaching peer review and the process of scientific writing, Advances in Physiology education, 25(3), 167-175
  • Harbord J., 2010, Writing in Central and Eastern Europe: Stakeholders and directions in initiating change. Across the Disciplines: A Journal of Language, 7. Disponibil la http://wac.colostate.edu/atd/articles/harbord2010.cfm
  • Ivanič, R., 2004, Discourses of writing and learning to write, Language and Education, 18(3), 220–245
  • Kamler B., 2008, Rethinking doctoral publication practices: writing from and beyond the thesis, Studies in Higher Education, 33(3), 283-294
  • Kruse O., 2013, Perspectives on academic writing in European higher education: genres, practices, and competencies, Revista de Docencia Universitaria, 11(1), 37-58
  • Lea M. R., Street B. V., 1988, Student writing in higher education: an academic literacies approach, Studies in Higher Education, 23(2), 157-172
  • McMillan V. E., 2012, Writing papers in biological sciences, 5th edition, Bedford/St. Martin’s, Boston  New York

Studii asupra modului de coordonare a doctoranzilor

  • Anderson B., Cutright M., Anderson S., 2013, Academic involvement in doctoral education: predictive value of faculty mentorship and intellectual community on doctoral education outcomes, International Journal of Doctoral Studies, 8, 195-201, pdf accesat la 6 mai 2014
  • Bruce C., Stoodley I., 2013, Experiencing higher degree research supervision as teaching, Studies in Higher Education, 38(2), 226-241
  • Franke A., Arvidsson B., 2011, Research supervisors’ different ways of experiencing supervision of doctoral students, Studies in Higher Education, 36(1), 7-19
  • Halse C., 2011, ‘Becoming a supervisor’: the impact of doctoral supervision on supervisors’ learning, Studies in Higher Education, 36(5), 557-570
  • Halse C., Malfroy J. (2010) Retheorizing doctoral supervision as a professional work, Studies in Higher Education, 35(1), 79-92
  • Harris C. S., 2011, The case of parnering doctoral students with librarians: a synthesis of the literatures, Library Review, 60(7), 599-620
  • How are doctoral students supervised? Concepts of doctoral research supervision, Studies in Higher Education, 33(3), 267-281
  • Hughes C., Tight M., 2013, The metaphors we study by: the doctorate as a journey and/or as work, Higher Education Research & Development, 32(5): 765-775
  • Jackson D., 2013, Completing a PhD by publication: a review of Australian policy and implications for practice, Higher Education Research & Development, 32(3), 355-368
  • Kiley M., 2011, Developments in research supervisor training: causes and responses, Studies in Higher Education, 36(5), 585-599
  • Kwan B. S. C., 2013, Facilitating novice researchers in project publishing during the doctoral years and beyond, Studies in Higher Education, 38(2), 207-225
  • McCallin A., Nayar S., 2012, Postgraduate research supervision: a critical review of current practice, Teaching in Higher Education, 17(1), 63-74
  • O’Meara KA., Knudsen K., 2013, The role of emotional competencies in faculty-doctoral student relationships, The Review of Higher Education, 36(3), 315-347
  • Owler K., 2010, A ’problem’ to be managed?: completing a PhD in the Arts and Humanities, Arts and Humanities in Higher Education, 9(3), 289-304

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. Parerea mea este ca plagiatul academic din Romania este un produs de consum intern. Valoarea lui pe piata autohtona a scazut dramatic dupa adoptarea Legii Educatiei Nationale (legea „Funeriu”).

    Dincolo de dimensiunile morale si legale ale plagiatului, bine descrise in textul dumneavoastra, ramane o intrebare fundamentala: va creste vizibilitatea si reputatia productiei academice din Romania daca studentii si cadrele didactice universitare nu vor mai plagia?

    Comunitatea academica din Romania sufera din cauza impostorilor care s-au promovat unii pe altii fluturand liste interminabile de lucrari fara nici o contributie originala si fara nici un ecou. Impostura lor este legata de lipsa lor de valoare, nu de faptul ca au plagiat.

    Sa promovam, asadar, valoarea. Eliminarea plagiatului va veni apoi de la sine.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu.

      Sunt de acord cu faptul că trebuie să promovăm în primul rând valoarea. Ceea ce încerc să clarific pentru uz intern, românesc, în acest articol, că doar n-o să vând castraveți grădinarilor occidentali, este faptul că există o diferență de valoare între diferitele categorii de produse culturale academice care poate fi organizată în trepte valorice corelate cu niște competențe necesare pentru a le atinge.

      Dacă un om care a compilat niște texte ale altora și a crezut sau vrut să se creadă că ele sunt cărți propriu-zise și a obținut prin asta niște beneficii va fi forțat de evidență să recunoască faptul că ele sunt niște compilații, atunci meritele lui recunoscute publice vor fi mai mici, și atunci el va fi motivat să își activeze competențe de nivel superior, sau să le dobândească.

      Și atunci va trebui să muncească mult mai mult. Dacă pornim de la premiza că are o capacitate intelectuală comparabilă cu a unui student sau profesor occidental atunci astava duce la creșterea valorii produselor culturale și implicit a reputației.

      Ceea ce este inovativ pentru România în articol este doar abordarea pozitivă a problemei și ierahizarea detaliată explicită a valorii produselor culturale academice, astfel încât să depășim pe plan local ideea de luptă împotriva plagiatorilor și confuzia sau gândirea de tip alb și negru în domeniul plagiatului.

      gânduri bune,

    • „Sa promovam, asadar, valoarea. Eliminarea plagiatului va veni apoi de la sine.”

      Atata doar ca pana nu stim cine a plagiat si vine nu, nici nu putem sti care e valoarea adevarata, care merita promovata.

      „va creste vizibilitatea si reputatia productiei academice din Romania daca studentii si cadrele didactice universitare nu vor mai plagia?”

      Eu cred ca da. Fie si numai pentru ca un mediu academic mai curat va fi mai interesant pentru alte medii academice mai curate.

      • Plagiatul academic din Romania se materializeaza, in marea majoritate a cazurilor, in carti si articole scrise in romaneste. Criteriul valoric reprezentat de publicatii in reviste de varf ale fiecarui domeniu, si numarul de citari al acestora este si va ramane suficient pentru ierahizarea marii majoritati a universitarilor din Romania,

        Prin aceiasi prisma ar trebui sa nu uitam si la colaborari internationale ale univeristarilor din Romania. Cand pornesc un proiect cu o echipa din Romania, nu ma intereseaza in nici un fel faptul ca la universitatea lor au fost scandaluri de plagiat sau alte tipuri de fraude academice, ci, strict, reputatia si competenta membrilor echipei, demonstrata prin publicatiile lor in reviste de calitate.

        • Aveți perfectă dreptate. Totuși datorită faptului că cei care pot colabora pe plan internațional lucrează într-o comunitate academică împreună cu cei care nu pot colabora duce la câteva probleme, cum ar fi:

          – studenții, masteranzii și doctoranzii ezită să intre în echipe performante deoarece pot obține mai ușor diplome lucrând sub coordonări neperformante. Problema apare și deoarece nu există o filtrare la admitere, astfel încât mulți nu doresc performanța.

          – nenumărate tălpi și frecușuri la nivel de decanat și în comitete și comiții ca urmare a faptului că cei performanți furnizează un model de comparație care subminează autoritatea celor neperfomanți, dar implicați în administrare, comitete și comiții. Cei peformanți trebuie să aloce o parte semnificativă din efort pentru dezamorsarea de mine, torpile, etc, în loc să facă treabă strict academică. Astfel de lucruri sunt în toată lumea, dar aici ele apar mai pregnant deoarece gradientul este extrem de larg, de la impostori pur sânge la oameni care sunt somități internaționale.

          Nu există posibilitatea concedierii unor oameni puțin performanți, datorită codului de muncă pe stil socialist, iar dacă ar exista ea ar fi aplicată pervers pentru concedierea celor performanți fără spate, relații, întrucât procentual neperformanții domină.

          Una peste alta, cred că România este un studiu de caz foarte interesant cu privire la evoluția post-comunistă a sistemului academic, pe care s-ar putea face o teză de doctorat în domeniu.

          gânduri bune,

          • Exista insa si progres. La 3 din cele 6 UMF-uri este, din 2012, cate un prorector cu publicatii de indiscutabila valoare. Un numar de universitati acorda prime pentru publicatii ISI. Cativa tineri cercetatori au fost numiti prodecani pentru cercetare. In sfarsit, ARACIS promite sa excluda din randul evaluatorilor pe cei care nu indeplinesc cel putin criteriile de conferentiar din legea Funeriu.

        • Dvs. descrieti status quo-ul. Suntem blocati in stadiul in care noi ne acordam titluri intre noi, iar echipele serioase ne ocolesc pentru ca stiu ca avem credentiale fara valoare. Exista exceptii, multe notabile, dar situatia nu vrea sa evolueze deloc din punctul asta. Deci, cumva, cuibul de viespi trebuie rascolit. Din exterior.

  2. Plagiatul la noi a fost interesant cata vreme a putut fi transformat intr-o arma politica. E destul de probabil in aceste conditii sa nu gasiti receptivitate nici macar printre cei care lupta impotriva lui. Sunteti doar tehnic. Altminteri excelenta discutia.
    Toate cele bune

  3. Cred că Borges avea o povestire unde o mașină tipografică producea texte la infinit, prin rearanjarea aleatorie a caracterelor. Panglica fără sfârșit scuipa cuvinte și fraze fără de înțeles deși între ele puteai găsi și o perlă ca „A fi sau a nu fi”. Concluzia care se desprinde este că dacă lăsăm suficientă libertate și timp culturii de plagiat, vom ajunge să găsim în ea și lucruri originale și chiar de valoare.

    • Corect, asta fiindca tot facem caz de „abordarile pozitive”.
      La urma urmelor, asta vor si nostalgicii comunisti, sa le mai dam o sansa. Caci daca ar fi suficient timp, poate ca pina la urma am avea si comunismul acela cu fata umana: negativul ar deveni pozitiv, raul s-ar transforma in bine, minciuna in adevar iar dracu’ in tata-su.
      Cu alte cuvinte, totul e sa fim constructivi tovarasi.

      • Este foarte bine că există oameni radical anti-plagiat ca dumneavoastră, așa cum am fost și eu până de curând. Tactic asta permite ca poziția prezentată în acest articol să pară rezonabilă prin comparație și să fie mai multe șanse de rezolvare a problemei plagiatului academic pe termen scurt.

        cele bune,

  4. Nu numai ca plagfiatul e greu de definit dar e si greu de dovedit iar din considente practice a fost introdusa si notiunea de a beneficia de sau de a obttine avantaje sociale fie ele avere, putere, prestigiu, privilegii sau respect. Daca un student plagiaza (iar un foarte mare procent practica intr-o forma sau alta copierea) e oarecum neacceptabil social dar tolerabil pentru simplul motiv ca beneficiul sau e destul de mic in comparatie cu ceilalti plagiatori si pentru ca aplicarea unor pedepse ar iinsemna gililea universitatilor.
    Un alt aspect e ca plagiatura e greu de dovedit in lipsa unor copier mot-a-mot si in aproape totalitate iar pedepsele sunt de regula simbolice (etic0-morala), demiterea din functii obtinute struct pe baza actului de plagiatura si fara daune monetare substantiale sau incarcerare a vinovatilor.
    In comparatie cu alte culture si sociatati, in cultura Romana si in sociatatea Romaneasca plagiatura si furtul intellectual e mult mai greu de dovedit si pedepsit din lipsa meritocratiei, a valorii muncii si a faptului ca plagiatura e accesiune sociala garantata, sigura si acceptabila la toate nivele sociatatii.

  5. Preiau din primul tabel: Lucrări de popularizare de calitate bună. Sper sa fie din viteza (traducerii sau scrierii/tastarii). In rest de foarte acord cu aliniatul al treilea al dlui Manu, caz in care demersul dvs, tenace, bine intentionat si documentat, poate avea soarta si directia sertarului.

    • Sunt multe de discutat cu privire la tabele, desigur. Îmi aparțin, nu sunt traduse.

      O lucrare de popularizare de calitate bună de exemplu mi se pare cartea despre înțelesul teoriei cuantice a lui Jim Baggot:

      http://www.amazon.com/The-Meaning-Quantum-Theory-Publications/dp/019855575X

      Ceva în aceeași idee este seria de știință se la Humanitas, de exemplu cu o carte despre teoria corzilor:

      http://www.humanitas.ro/humanitas/peisajul-cosmic

      Lucrări de popularizare de calitate proastă nu știu de acum, dar îmi aduc aminte de tot felul de cărți la nivelul reviste Știință și Tehnică din comunism.

      Deocamdată am avut pe mail câteva reacții pozitive la aceste material, cu ocazia asta aflând că un centru de specialitate al UB a propus deja un ghid antiplagiat.

      gânduri bune,

  6. In Romania, a plagia nu inseamna nimic.
    Ce scrieti Dvs aici (foarte bine, dealtfel) reprezinta teoria, legea scrisa, definitia, forma. Dupa cum (banuiesc) stiti deja, pe meleagurile astea exista un toptan de forme (unele chiar perfecte) pentru care nu se osteneste nimeni sa gaseasca si umplutura :) , altele sunt pline cu gunoi etc.
    Asta e!

  7. Legea 8/1996 ( asa zisa lege a copyright-ului la noi) trebuie adusa la zi.
    Au trecut 18 ani, totuși.Standardele au evoluat ( inclusiv cele morale).

    Cat despre tabelul 1 ( A01,A02,A03) ar trebui ca fiecare productie academica propusa sa fie introdusa intr-un registru electronic. Daca se poate verifica orice lucrare academica cu un software pe masura ce se introduce in registru , atunci posibilitatea fraudelor va fi extrem de mult redusa. Daca ar exista obligatia asta inainte ca lucrarea sa fie predata oficial ( adica sa o poti preda cu un certificat care sa ateste autenticitatea) atunci suntem mantuiti….:)))

    Odata cu aceste acuzatii, au intrat intr-un con de indoiala si persoane cu adevarat respectabile care au muncit cu adevarat intr-un mod etic si absolut moral.

  8. Plagiat este orice insiruire de cuvinte a caror ordine nu a fost stabilita de autorul textului respectiv si nu este semnalizata cu semne de citare.

    1. Da, absenta plagiatului nu va imbunatati calitatea productiei intelectuale

    2. deficientele sunt mult mai profunde si tin de impostura educatiei din aceasta tara
    (elevii sunt incurajati sa citeasca comentarii care sa dea senzatia ca au citit cartea si nu cartea insasi, iar profesorii sunt prea nevolnici – si datorita conditiilor umilitoare in care sunt siliti sa traiasca – pentru a putea evalua elevii. Au inventat evaluari „mecanice” prin care nu se poatea distinge intre cel care a citit o carte si cel care a citit un comentariu/referat despre acea carte)

    3. Plagiatul este o plaga care afecteaza pe oricine este harnic si silitor. Tu scrii un text iar colegul scrie 10. El nu are la ce se gandi… are deja o tehnica a mozaicului si scrie fara sa zica nimic. Si nici nu are ce cauta la biblioteca. E mai simplu…

    4. Plagiatul afecteaza si temele in discutie… cum este de pilda aceea a relatiilor internationale unde valoarea productiei este epsilon (epsilon nu este nul dar nu exista numar mai mic decat el…) Chiar si cand nu exista plagiat, lipsa de reflectie asupra scrisului si organizarii ideilor este evidenta si provoaca sila atatea texte care nu spun nimic.

    5. In cele din urma… daca tot sistemul este in metastaza cine ar putea garanta insanatosirea lui ? Exista oameni interesati de asanarea acestor practici… dar, ma intreb eu,… exista parghiile institutionale care sa poate face ca actiunea lor sa aiba rezultate ? Aceasta este intrebarea. Pana atunci, intr’adevar, scandalul politic este singurul care produce valuri.

    6. Bibliotecile, mai nou, ingreuneaza accesul la tezele de doctorat chipurile pentru a proteja drepturile de autor… :-) eu cred ca pentru a proteja autorii de noi scandaluri pentru ca fenomenul este generalizat. Iar una din pepinierele de diplome de ocazie sunt universitatile militare unde tot felul de politruci dobandesc titluri pe care nu le merita. Si apoi mergeti la Academia Militara sa va dea cutare teza de doctorat :-)…

    7. dimensiunea sociala/profesionala poate fi pusa in discutie. Productia cunoasterii este intr’atat de proasta pentru ca ea nu intereseaza pe nimeni. De regula autorii nu se citesc unii pe altii… Nu exista criterii academice conform carora un text poate fi numit un text prost. De aceea au si recurs la gogomania aia cu revistele ISI. De parca revistele din alte tari au obligatia morala sa ii publice pe autorii romani musai. Nu mai spun de spagile cerute de cele cateva reviste locale care chipurile sunt indexate dar pe care tot nu le citeste nimeni. Cert este ca nimeni nu citeste pe nimeni… si atunci au acuta senzatia ca pot merge si un fundul gol pe strada ca nu ii vede nimeni (sindromul taranului ajuns la oras). Cert este ca acum putem vedea impostura tradusa si in alte limbi… mai mare jalea.

    8. Culmea… toti refuza cu indarjire orice curs de scris academic. Toti au senzatia ca daca stii sa citesti stii si sa scrii. Dupa scoala generala nimeni nu mai face nimic in privinta scrisului… Astfel am intalnit oameni care puneau nota de subsol la inceputul paragrafului (ci e cumva logic… de vreme ce intreg paragraful era luat de la locul indicat…) apoi foarte multi care cred ca nota de subsol te scuteste sa identifici cat mai vizibil citatul luat din sursa respectiva. Si inca astea sunt lucruri simple… Doar intrebati in jur ce inseamna un „argument” si cum se construieste el… si veti avea adevarata dimensiunea a lumii in care traim.

    • Într-adevăr, mulți oameni nu știu că nu știu să scrie, ceea ce este înfiorător pentru un membru al comunității academice.

      Trebuie să mărturisesc că dacă nu făceam și facultatea de filosofie și rămâneam doar la ce am învățat la biologie, fără acces la lucrări ca ale regretatului profesor Solcan, intram și eu în această categorie. Mai aveam ceva abilități de la un cenaclu literar din liceu, dar despre metode intelectuale habar n-aveam.

      După ce am făcut acest screening de literatură pot să spun că în occident se lucrează pedagogic cu cel puțin o treaptă mai departe ca la noi. În timp ce aici cine face analiza critică a cunoașteri deja e undeva foarte departe, acolo se lucrează deja la competențe suplimentare, de formare a capacităților constructive, de scriere a textelor academice. Nici o universitate din Ro nu are cred un curs de Scientific writing.

      De asemenea, majorității conducătorilor de doctorat din Ro le sunt necunoscute cu totul presupun studiile și dezbaterile pedagogice cu privire la modul de coordonare a doctoranzilor.

      În aceste condiții a vrea universități de cercetare, de tip A, se reduce în Ro la a cere bani suplimentari pentru asta, ca și cum asta ar duce automat la formarea competențelor acedemice suplimentare necesare profesorilor.

      Soluția de facto este cea a învățării informale pe lângă cei care știu, a uceniciei scrierii articolelor. Dar asta se transformă uneori într-o corvoadă a coordonatorilor care ajung să scrie ei articole pentru doctoranzi, cunosc situații. În loc să aibă un coordonator n publicații în poziție finală pentru că are n doctoranzi, aceștia ajung să aibă n publicații din scrierea coordonatorului. Și apoi își imaginează că așa merge treaba în cercetare.

      Alternativ nici doctoranzii nici coordonatorul nu au nimic ISI din teza respectivă, ceea ce corespunde majorității situațiilor.

  9. Nenea Iancu ne-a lăsat în actualitate definiția plagiatului și modalitatea de prevenire.
    „Trădare să fie, dar s-o știm și noi!”

  10. Bibliografia sau lista e impresionanta! Sa inteleg ca articolul dumneavoastra face trimiteri la sau ca dumneavoastra ati citit tot ce ati listat ?

    • Ideea inițială care mi-a venit a fost să scriu ceva despre plagiat în contextul mecanismelor producției academice. Scopul era să elimin confuzia dintre diferitele tipuri de plagiat. Deoarece nu mai făcusem niciodată această documentare am zis hai să văd dacă mai este ceva scris pe plan internațional ca literatură academică. Aveam impresia că nu este scris cine știe ce deoarece nu văzusem pe nimeni în România să facă referire până acum la această literatură, nici dinspre psihologie, nici dinspre pedagogie sau studii administrative universitare.

      Când am dat de primele și am început să merg pe arborele de citare am rămas și eu impresionat ca și dumneavoastră de literatura imensă care există.

      Fiecare dintre domenii este aproape un corp de literatură, cu câteva reviste cotate ISI sau indexate în baze de date internaționale care deservesc domeniul.

      După ce m-am edificat cam despre ce domenii este vorba am strâns un minim ca să am un eșantiona reprezentativ din fiecare.

      La fiecare am citit rezumatul și m-am uitat la figuri și tabele sintetice. Nu am apucat să mă aplec în detaliu să studiez pe fiecare. Dar mi s-a părut util să le semnalez și fac disponibile oricui dorește pentru uz necomercial literatura respectivă. După citirea lor o să vin probabil cu articolul anunțat în finalul articolului despre a plagia.

      Textul articolului despre a plagia este scris de mine fără referiri bibliografice ascunse, altele decât cele explicite. La toate articolele din anexă am făcut referire într-un singur paragraf. Formatul articolului despre a plagia nu este unul academic de cercetare, asa ceva n-ar fi fost acceptabil, ci mai degrabă se aseamănă cu niște note de curs.

      Pare multă literatură, însă trebuie să vă spun că este în fișa postului oricărui cercetător serios să facă periodic așa numite analize critice, pe bază cărora identifică noi direcții de cercetare pentru care apoi scrie proiecte de cercetare și participă la competiții. Aceste analize critice se numesc în engleză review, sau aricole de sinteză. În perioada de studii doctorale ele sunt referatele de doctorat. Sunt obișnuit să fac deci astfel de analize, care încep cu strângerea literaturii reprezentative ( un exemplu tipic publicat aici: http://www.cesec.ro/pdf/Iordache_et_al_Verlag.pdf ).

      Fiecare domeniu bibliografic de mai sus poate fiecare fi expandat către zeci și poate peste suta de articole. Nu voi face niciodată asta deoarece nu este domeniul meu de specialitate, intră în job-ul cercetătorilor de la psiho-pedagogie și management universitare. Totuși voi folosi acest efort și pe plan profesional, și anume în munca de profesor și poate pentru niște cercetări de evoluție a instituțiilor împreună cu colegii de la filosofie.

      gânduri bune,

        • În text lucrurile sunt cât se poate de explicite. A pune la dispoziție o bibliografie selectivă și toate lucrările respective cui cere este ceva folositor, de altfel am și trimis pe mail. Este cu atât mai folositor cu cât nu am găsit nici o bibliografie serioasă în domeniu științelor educației în România pe acest subiect și nu am găsit nici o referire la România în revistele respective și nici un autor româna în reviste cotate ISI cu prvire la acest subiecte.

          E într-un fel și o provocare pentru cine spune că este profesionist în domeniul științelor educației să preia problema și să o rezolve la nivelul standardelor academice.

          De ținut ore se țin de ani de zile cu grămada la modulul psiho-pedagogic în facultățile de științele naturii, dar studenții nu știu nimic despre aceste lucruri. De ce, când literatura relevantă este atât de bogată, iar problema una mare?

          Dacă nu se va mișca nimic într-un an în termeni de publicații din România poate fac eu un efort și fac eu un articol relevant pentru România citând și articolele din Nature despre Ponta.

          Poate în Higher Education sau Journal of Higher Education, văd că au și factor de impact ISI.

          Iar articolul va fi unul în contextul evoluției regulilor asociate integrității academice, că să fie conexat licenței în filosofie moral politică și să nu spună nimeni că biologii s-au apucat de lucruri la care nu se pricep.

          gânduri bune,

          • Am sa incerc pentru ultima data sa va evidentiez ca nu numai ca nu e necesar dar chiar contraproductiv sa prezentati bibliografii, In primul rind ca acest format nu e o sala de clasa, secund ca foarte multi cititori-comentatori sunt extrem de sofisticati (unele comentarii sunt cu mult deasupra articolelor scrise).si in final ca se poate crea impresia unei lipsa de modestie.
            As prefera ca acest comentariul sa nu fie facut public dar m-ar bucura ca dimneavoatra sa-l cititi.

            • După cum știți nu eu îmi moderez comentariile, ci editorul. Așa încât am citit comentariul dvs după ce el a fost făcut public. Ca și dumneavoastră mă uit pe contributors din când în când să văd dacă au mai apărut comentarii care necesită un răspuns sau nu.

              În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru comentariu. Nu pun la îndoială bunele dumneavoastră intenții.

              Legat de prezența bibliografiei:

              – am mai publicat o bibliografie într-un alt articol recent, despre predarea ecologiei și nu mi-a sesizat nimeni că nu ar fi fost bine să fac asta. http://www.contributors.ro/sinteze/despre-predarea-ecologiei-in-%C8%99coli-%C8%99i-licee/

              – am prezentat și acum o altă bibliografie pentru a evidenția că domeniul are o susținere academică foarte solidă și că nu putem reinventa noi roata în România cu privire la ce este a plagia și ce măsuri trebuie luate.

              Îmi cer scuze și dumneavoastră și tuturor celor pe care i-a deranjat acest mod de abordare. Sper doar ca el să fie de folos în pofida daunelor create imaginii mele publice.

              gânduri bune,

    • Mulțumesc foarte mult pentru articole.

      E o chestiune de voință a profesorului la ore cu studenții, o voință a grupului din catedră, sau a consiliului profesoral, sau a senatului. Cu cât urcăm în ierarhie este mai greu să se decidă așa ceva, dar impactul ar fi mai mare. Personal aplic la ore și încerc să catalizez discuția în catedră și facultate.

      O altă posibilitate este în contextul cercetărilor de etică aplicată, aici poate fi găsit un articol pe site-ul unui centru care abordează și această problemă:

      http://www.ccea.ro/daca-nici-noi-atunci-cine/

      Pentru nivelul mare al unei universități mă gândesc că se poate face joncțiunea între abordări.

      Am sentimentul că universitățile românești care vor reuși să spargă gheața în acest domeniu vor avea un mare avantaj competitiv pe plan local față de celelalte, cu potențialul de a deveni lideri regionali pe domeniile lor de excelență.

      gânduri bune,

  11. Dezideratele formulate sunt corecte, dar, din pacate, utopice. 1. Cine sa formeze la tineri „competențele necesare pentru a deveni un autor”? plagiatorii? impostorii? non valorile academice? (si sunt destule …). De prea multe ori, oamenii valorosi sunt tinuti pe tuse, daca nu au relatii si tupeu. 2. Cine sa explice „diferențele între diferitele feluri de autori încă de la nivel de liceu”? profesorii de liceu titularizati cu note de toata jena sau pe pile ? Nu vrem sa vedem nivelul real al invatamantului nostru? semi-alfabetismul absolventilor de liceu si, din pacate, deseori, al celor de facultate? Nu discutam aici de elite (si care, oricum, pleaca din tara in proportie masiva), de olimpicii la matematica si alte cazuri rarissime, ci de invatamantul de masa, de viitorii profesionisti din tara asta, dar discutam nu doar de pregatire ci si de (sau mai ales) de etica lor profesionala (se fura in scoli, se fura in spitale, se fura in justitie, se fura la politie, se fura in contracte …). Iar pregatirea si etica merg mana in mana. E nevoie de a constientiza acest lucru, pentru a distruge tot raul si a reconstrui din temelii. Altfel, ne vom afunda tot mai mult.

  12. Înțeleg, și nu doar din ce s-a spus aici de către unii din comentatori, că există o categorie destul de largă de oameni pentru care această dezbatere este pur academică. Îmi pare că nu se înțelege cum funcționează Occidentul și că această „patalama” care i-a fost aplicată domnului Ponta (ori în fine, și-a aplicat-o singur), îl decredibilizează la fel de mult ca oricare alt gest sau afirmație politică percepute drept anti-europene. Poate o tagmă de sofiști, din care antenele nu duc lipsă, ar sta să demonstreze „boborului” că un furt intelectual nu este același lucru cu manglirea de galinacee. Prin multe gesturi și acțiuni, Viktor Orban este considerabil mai anti-european decât Ponta. Și sînt motive de frustrare, justificate cred, pentru modul în care el pare să aibă un tratament preferențial, spre deosebire de guvernul de la București. Dar, oricât ar părea de frustrant pentru unii, Orban nu este „hoț”.

  13. În ceea ce privește afirmația „Plagiatul de tip mozaic este acceptat de facto în toate universitățile din România pentru lucrările studenților chiar și azi, iar pentru lucrările profesorilor pentru toate “cărțile” produse până acum.” eu v-aș recomanda mai multă prudență. În ceea ce mă privește, am cel puțin 3 lucrări (pot să le spun cărți, fiindcă fiecare depășește 200 de pagini) în cazul cărora, rezultatele sunt într-o măsură covîrșitoare, rodul efortului propriu (documentare la teren, în arhive, biblioteci, din hărți istorice, topografice, etc.). Prima este lucrarea de licență (susținută în 1996), a doua – teza de doctorat (susținută în 2005 și publicată în 2007), iar a treia – un curs, publicat în 2013. Precizez doar că o mare parte din lucrarea de licență a apărut, în anii 1996-1998, într-o publicație locală, lucrarea de doctorat am publicat-o din fonduri proprii, iar pentru cursul publicat anul trecut am primit sprijinul financiar al departamentului în care lucrez. Nu are rost să detaliez, însă, ca să nu pară că mă „laud”, gratuit. Dacă veți dori, o voi putea face.

    • Publicati in reviste internationale cotate ISI Thomson cu factor de impact cat mai mare. Asta ar fi o garantie institutionalizata a calitatii alaturi de citarile pe care opera Dvs. le-ar capta. Fara 1000 de citari in baza de date ISI – care exclude evident autocitarile – nu existati practic ca cercetator. Asadar nu Dvs. trebuie sa dovediti ci comunitatea cercetatorilor la nivel mondial trebuie sa va recunoasca.

    • Faptul că este acceptat de facto nu înseamnă că îl practică toată lumea, ci că îl practică suficient de multă lume ca să trebuiască să fie acceptat de facto.

  14. Dragi copiii!!!
    Ce inseamna a plagia ?
    A plagia inseamna a avea mai multa scoala decat minte, mai multe diplome decat competente …
    e mai rau ca orgasmul simulat … intrucat atunci destinatarul obtine gratificatia desi prestatia este lamentabila (desi efortul a fost mare … si sincer …), insa atunci doar examinatoarea stie ca prestatia a fost discompleta, dar … da un feedback in falsh…
    La plagiat … si plagiatorul si seful de lucrare(are obligatia de a verifica autenticitatea lucrarii), de obicei sunt complici.

    Plagiez deci exist ….
    Chiar si Petru Groza isi spunea Dr. Petru Groza (Petru Groza fara Doctor este ca Stefan Banica fara Jr. , fara Michaela Radulesco sau Andreia Marin).

    Imi amintesc o discutie memorabila cu un politist care era indignat de ce Nu ieftineste Microsoft licenta pentru ca … tot romanu sa intre in legalitate …
    eu i-am raspuns … din acelasi motiv pentru care Pfizer nu ieftineste Viagra … sa prajeasca tot moshu .. sa faca babele fericite …intrucat afacerist vrea sa faca profit nu filantropie

    pe concluzie … PARODIA NU EEEE …. PLAGIAT ….

  15. Stimate domnule,

    Articolul dvs e excelent prin forta analitica si interesant prin referinte. Sunt insa consternat ca propuneti „amnistierea” in situatii de plagiat. Mai simplu ar fi ca universitatile sa isi rezolve singure problemele si in mod transparent. Apoi studentii, beneficiarii serviciilor de educatie, pot decide unde vor studia in functie de transparenta si rapoartele comisiilor. In felul asta scapam si de Comisia Nationala de Etica, si de monitorizarea MEN.

    • Dacă observați amnisitierea se poate acorda doar când cineva a fost condamnat ca vinovat. Cum nimeni aproape nu a fost condamnat rezultă că amnistierea respectivă este doar o afirmație cu rol tactic pentru a face acceptabilă abordarea pozitivă pentru rezolvarea problemelor. E un fel de a garanta celor care ar putea fi condamnați că nu vor avea nici o problemă dacă participă la procesul constructiv și nu mai au aceleași practici în viitor.

      gânduri bune,

      • In fapt, sugestia dlui Iordache este mai valoroasa decit pare. Pornesc de la premisa (ce nu poate fi, cred, contestata), ca nici o administratie a cercetarii (reformista/comunista/restauratoare) nu a rezolvat probelma aceasta serioasa a invatamintului superior. Cazurile izolate, de speta politica, nu ma intereseaza, deoarece acestea nu au schimbat cu adevarat nimic.

        Se poate imagina o solutie a ”amnistierii” utilizind exemple din alte locuri. Dupa ce s-ar conveni, rezonabil, asupra spetelor de plagiat, s-ar putea conveni intr-un act legislativ asupra unei perioade (jumatate de an?) in care fiecare cadru didactic sa isi evalueze portofoliul stiintific si sa declare (confidential: imi pare solutia cea mai buna) care din lucrari sint atinse de plaga. Daca declaratia este conforma (se poate imagina o procedura de verificare a acestor declaratii, prin sondaj/in totalitate), el isi pastreaza titlul academic curent. Daca ofera o declaratie neconforma realitatii, el isi pierde pozitia in universitate.

        Stiu, e mai putin decit ar trebui. Insa nimeni nu a facut deocamdata ceva si este de crezut ca nimeni nu va urma calea ”maximalista”, oricita legitima indignare s-ar varsa pe forumuri. Avantaje: intelegerea de catre toti a tipurilor de plagiat, educarea publicului universitar, in special a studentilor, care vor avea ghizi netimorati de propriul portofoliu, disparitia unui element de presiune psihologica (uneori intrebuintat nelegitim). Pe termen mediu, cred ca ar exista mai degraba avantaje. Insa cred ca nici acest tip de solutie, ”calduta”, nu intereseaza multa lume: e mult mai suculent un scandal, mult mai hranitoare o imprecatie…

    • Poate nu stiati, dar sub comunism romanii aveau o vorba care zicea ca „noi completam, nu furam”.
      Amnistia nu e doar pentru cei condamnati, ci si pentru cei care savirsesc fapte mai putin grave dar foarte raspindite, atit de raspindite incit au devenit regula. Incit, amnistia isi are rolul sau daca mai importante decit sanctionarea pentru fapte din trecut sint listarea, deblocarea, revenirea in cadrul normativ sau legal, precum si prevenirea abaterilor viitoare ale unor grupuri mari oameni. Daca vorbim de gravitate, atunci una este sa dai o amnistie fiscala pentru a avea obtine o imagine fidela a fenomenului evaziunii si pentru a debloca economia, si alta este sa amnistiezi hotii din puscarii.
      Daca ar fi sa ne luam dupa sanctiunile date si primite in lumea larga pentru plagiat, s-ar zice ca acesta e chiar benign in comparatie cu hotia. Aceasta pare sa fie si parerea autorului de vreme ce propune amnistia.
      Dar sa reluam ideile sale:
      „In definitia de mai sus, usor accesibilă cetateanului care doreste sa se informeze, a plagia este un mod particular de a fura, actiunea de a trece in mod ilegitim ceva din proprietatea altcuiva în proprietatea mea”,
      apoi
      „Definitia din Webster online este mai generala, depasind ideea de furt (actiune care se poate sustine doar in conditiile existentei proprietatii asupra unui bun) catre cea de utilizare (de folosire a ceva ce este al altuia intr-un mod care nu este neaparat asociat unor drepturi de proprietate)…”
      si de aici, salt la
      „Plagiatorul in sens academic nu e un hot (pentru ca nu exista un pagubas), ci un impostor, sau, in functie de fapte, chiar un sarlatan, care are beneficii materiale sau emotionale de pe urma imposturii lui…”
      si in sfirsit
      „Plagiatul ca incalcare a drepturilor de autor nu reprezinta o problemă sociala atat de grava.”

      Asadar, pornind de la definitia restrinsa din DEX in care se vorbeste de furt, trecind prin Webster si cu accentul pe utilizare, autorul ajunge sa propuna ipoteza ca „plagiatorul in sens academic nu e un hot”. Si fiindca se pune accentul pe terminologie, cei afectati direct sau indirect de plagiat aproape ca nu sint pomeniti.
      Plagiatul afecteaza insa foarte multi oameni, incepind chiar cu cei care au descoperit ideile originale, iar aici vorbim de idei dar si de resurse de timp deturnate, de beneficii materiale sau spirituale instrainate, vorbim de multimi de oameni care au dreptul la o informare corecta si care sint inselati privitor la originea ideilor, vorbim de vicierea grava a unui intreg mediu social.
      Nu neg dificultatile demersului de stabilire a paternitatii ideilor, insa gasesc ca e cel putin dubios rationamentul prin care, pentru a putea vorbi de furt, pretindem ca avem nevoie de proprietatea asupra ideilor, dovedita eventual cu acte in genul celor legalizate la (un) notar. Cum ar fi, de pilda, sa pretindem ca, pentru a justifica nu proprietatea, ci ideea de proprietate, ar trebui sa facem recurs la materialism?
      Ideile exista, ce-i drept, doar in transcendent, dar ele nu sint mai putin obiective. De pilda, chiar daca ideile remarcabile din stiinta nu sint brevetate ca si cele referitoare la tehnologii, si ajung sa fie aplicate destul de repede si fara restrictii de catre oricine, ele se datoreaza intotdeauna cite unui descoperitor. Mai precis, fiecare idee importanta a venit in lume printr-un ginditor si, desi ginditorul care a descoperit-o, a cedat-o prin simpla comunicare, el ramine descoperitorul de drept. Incit, daca ulterior altcineva pretinde ca a descoperit acelasi lucru si ajunge sa impuna falsul, atunci descoperitorul autentic dar si toti ceilalti devin pagubasi. E-adevarat, se intimpla ca, in stiinta, sa existe in cite-o epoca oameni cu idei similare, ba chiar foarte asemanatoare (vezi descoperirea calculului diferential): totusi, nici macar acestea nu sint vreodata identice iar paternitatea (sau intiietatea) poate fi stabilita, chiar daca nu de o maniera facila.
      Ideile mai putin importante sint, de regula, si cele mai disputate daca vorbim de intiietate, mai ales ca acestea sint mai mereu redescoperite. Daca insa admitem ca descoperirea marilor idei ramine extrem de improbabila, atunci incepem sa intelegem ca descoperirea autentica cere timp, fiindca drumul la ideile esentiale necesita transformari importante in gindire, adica foarte mult studiu independent si nu neaparat o colaborare intensa – colaborarea e foate buna daca-i vorba de comunicare dar ea propaga inclusiv prejudecati si/sau ideologii.
      Devine clar acum ca, desi in cazul unui plagiat, cel plagiat poate avea enorm de pierdut, fiindca e multiplicata, paguba majora e a celorlalti: ei nu vor sti cum anume s-a intimplat minunea, cum a gindit descoperitorul, cum i-au venit ideile sau care sint caile de urmat. Fiecare zi in plus, in care plagiatorul va fi asimilat in mod eronat cu descoperitorul, va insemna foarte multe zile in minus pentru ceilalti, in incercarea lor de a intelege – ca structura mentala, sub aspectul discernamintului dar si al capacitatii de intelegere, diferenta dintre hot si pagubas e depasita in mod dramatic de aceea dintre plagiator si cel plagiat. Comparatia plagiatorului cu hotul paleste fiindca pagubele produse de plagiator sint, in realitate, incalculabile.
      Sa incercam acum sa ne imaginam cum era privit furtul in comunitatile umane inaintea aparitiei primei mari religii. Cred ca nu mai e chiar asa de greu sa intelegem de ce n-ar trebui sa luam ca argument al gravitatii reduse a plagiatului faptul ca azi, sanctiunile pe care le primesc plagiatorii de pretutindeni sint mai degraba blinde.

  16. Atunci cand prietenul O.Mountford si-a insusit invatamintele lui W. Faulkner – caruia ii revine de drept fraza cu pricina (…) – , in asa masura incat, exprimand-o, uita sa mai specifice cine este primul (!) care a gasit-o, suntem in prezenta unui plagiator, sau nu?
    Putem vorbi aici de omitere intentionata, de simpla ignoranta sau doar de un epifenomen…?
    In afara de prima probabilitate, care este agravanta, celellate doua pot sa reprezinte circumstante atenuante sau chiar disculpante?
    Da si nu, depinde de cine judeca, in ce context si dupa ce criterii personale si conjuncturale!
    La fel se intampla in orice alt domeniu al vietii, totul este in functie de repere, deci nimic nu este absolut!
    Pentru a nu ne irosi timpul si energia in analize fara capat si fara nicio incidenta concreta, definitiva si indiscutabila, Biblia ne ofera o simplificare binevenita: cele 10 porunci!
    Fara multe nuante, tabele explicative sau conditii expiative, furtul este interzis (!), simplu si clar, pe intelesul tuturor!
    Asa cum orice crima, indiferent cum am interpreta-o si cum am incerca (si uneori am reusi!) sa-i gasim justificari, ramane de facto o crima, la fel plagiatul nu este nici + nici – decat un furt!
    Oamenii de buna-credinta carora le insuporta necinstea in general, si a Premierului Romaniei in special, nu cred ca au interes sa dezvolte subiectul, cautandu-i, ca aici, subtilitati sau specificitati conjuncturale, pe care le inteleg doar cei convinsi deja de impostura!
    Mesajul trebuie simplificat, ca sa fie acceptat si inteles de cei mai multi: a plagia = a fura.

    • Standardul pentru a se considera plagiat se consideră dacă nu mă înșel de la minim opt cuvinte succesive identice, nu de la șapte :)

      Apoi, su știam nimic să fi zis Faulkner propoziția asta și am zis-o de n ori în traducere în românește. Înclin să cred că este o convergență de idei, este ceva totuși o idee extrem de simplă.

      Echivalările prea rapide între termeni nu produc decât confuzie, sunt bune pentru bătălia politică, dar nu pentru evaluări obiective.

      gânduri bune,

      • „..este totusi o idee extrem de simpla” , aveti perfecta dreptate! La fel de extrem de simplu este si ca Pamantul se invarte…totusi (!), doar ca in virtutea unei onestitati intelectuale e indicat sa-l mentionam si pe Galilei…din cand in cand, nu?

        • De acord. Dați-mi vă rog o indicație bibliografică sau un link să aflu unde a zis Faulkner asta. Nu am găsit la un search simplu pe google.

          Să nu fie cumva o expresie populară orală care a fost preluată și de Faulkner.

          Mulțumesc.

            • Am găsit la sursa dvs aceste citate:

              „La sagesse suprême est d’avoir des rêves assez grands pour ne pas les perdre du regard tandis qu’on les poursuit.”

              „Lui qui n’avait pas attendu que le temps et tout ce qu’apporte le temps lui apprissent que le suprême degré de la sagesse était d’avoir des rêves assez grands pour ne pas les perdre de vue pendant qu’on les poursuit.”

              (Sartoris 1929)

              La acestea v-ați referit că „Put the standards high and keep them” sunt plagiate după ele? Între ce se spune în ele și ce spune îndemnul nu este o legătură, standardele se referă la niște mijloace, niște reguli, pentru atingerea unor scopuri, nu la scopuri.

              Căutare pe google: „Put the standards high and keep them” Faulkner dă care rezultat doar acest articol cu comentarul dvs.

              Dacă aveți un citat mai apropiat ca înțeles vă rog să mi-l indicați.

  17. Faptul că se dezbate această problemă este un lucru pozitiv!
    De acord că plagiat = impostură.
    Am totodată câteva nelămuriri de ordin strict logic legate de partea finală cu propuneri:

    De exemplu: ”Amnistirea tuturor plagiatorilor academici, prea mulți pentru a putea fi sancționați fără ca orice tentativă hotărâtă să nu ducă la o reacție de apărare în masă” este echivalent cu a spune că avem la ora actuală o majoritate de impostori care dețin suficientă putere pentru a impiedica posibilele sancțiuni. Este o afirmație destul de tare, de altfel. Dacă admitem că plagiatul este o manifestare a imposturii, atunci este o soluție tolerarea imposturii pentru a rezolva plagiatul? Și cu asta ce rezolvăm, căci impostura rămâne?

    Apoi, cine să facă: ”Formarea la tineri a tuturor competențelor necesare pentru a deveni un autor.”? Tot impostorii majoritari? A ști ce este bine și corect e insuficient. Și impostorii știau ce e bine și corect dar era mai ușor să facă ceea ce au făcut. Indivizii imită ceea ce fac ceilalți din jur. În principiu, aleg strategia care minimizează efortul și maximizează beneficiul personal. Dacă asta înseamnă copiat și/sau plagiat, cum poți convinge pe cineva să nu facă asta? Apoi, cum poți convinge tinerii de valoare să intre și să lucreze din greu într-un sistem educațional disfuncțional, în care ei sunt plătiți mizerabil iar impostorii amnistiați iau salarii mult mai mari? Și cum pot să apară rezultatele de excepție sub îndrumarea impostorilor?

    Desigur ”Crearea unui climat de cinste si corectitudine în societate ca o precondiție pentru a avea un astfel de climat în organizațiile academice” este un obiectiv banal de dezirabil. Problema este că acum avem climatul de impostură majoritară. Cine să creeze noul climat: acea generație de minoritari care vor lucra pe salariile de mizerie trudind din greu și beneficiind de o îndrumare deficitară? În câte zeci de ani? Care este șansa reală să reușească?

    Așa că, fie avem o majoritate de impostori și atunci cele trei măsuri propuse sunt contradictorii.
    Fie avem o minoritate de impostori și atunci majoritatea să facă bine să îi identifice. O soluție este de exemplu raportarea cazurilor pe site-ul http://www.plagiate.ro/ .

  18. Atita timp cit „Legitimizarea prin Certficare” e modus operandi in mai toate societatile nu vad a descrestere a interesului la certificare. In mare parte plagiatura e arma saracului ambitios ce in lipsa de resurse el nu poate cumpara dipmoma sau autorii legitimi sau ghost writers dispusi sa faca si dinsi comert cu cea ce au ..cunoastere si alilitati. A multime de care mai de care (nu dau nume) coauthor best sellers fara sa asudeze sau fara sa cunosca continutul lucrarilor publicate sau publica lucrari (maculatura) pe la fel de fel de tiparituri de stat sau afilieri ca ICR (un appendix al politicienilor si in trecut al Securitatii) pe care nu le cumpara nimeni dar aceasta nu-I opreste pe asa zisii authori sa pretinda a fi autor legitim publicat.
    Un alt factor e criteriul „Publish or Perish” ce motiveaza o mare parte a faculties sa faca aproape orce pentru a fi publicat si si mentine postul de professorship or tenure ship.
    Revenind cu picioarele pe pamint nu cred ca formarea unei politii de ancheta a plagiaturilor si a unui tribunal deasemeni dedicat si nici in crearea unor legislatii dracoonice ce nu pot avea decit un effect daunotor creatiei libere si a competitiei, si ca nu trebue sati dai foc la casa ca sa scapi de sobolani.
    Sa stiti ca in domeniul privat plagiatura e la minim sau aproape inexistenta si ca cea mai mare densitate a plagiatorilor se intilnesc in institutiile guvernamentale, fara profit sau in Institutiile de invatamint de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro