vineri, martie 29, 2024

Ce inseamna sa fii liberal in anul 2011

Prin parafarea alianței cu Partidul Conservator, PNL a renunțat de facto la orice pretenție că ar fi un partid liberal. Degeaba se numește noua alianță “De Centru Dreapta”, pentru că PC este un partid esențialmente anti-liberal, iar anunțata formalizare a unei mari alianțe a opoziției, care să cuprindă și PSD, va dilua și mai mult liberalismul rezidual al partidului condus de Crin Antonescu.

După trecerea în opoziție în decembrie 2008 și mai ales după înlocuirea în fruntea partidului a lui Călin Tăriceanu cu Crin Antonescu, PNL a avut ca strategie și tactică o singură lozincă: “Jos Băsescu!” Și pentru atingerea acestui obiectiv orice alianță e bună, inclusiv cu PSD, partidul care a cea mai mare responsabilitate pentru neîmplinirile României din ultimii 21 de ani.

Asta nu înseamnă că celălalt partid care și-a pus sintagma “liberal” – PDL – în titlu ar avea ceva în comun cu liberalismul. S-au dus vremurile Alianței DA – PNL-PD, când cel puțin intențiile și anumite realizări practice, cum ar fi introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor sau adoptarea unei legi (rămasă literă moartă) privind restituirea proprietăților confiscate de stat și despăgubirea foștilor proprietari. Partidul al cărui lider spiritual este Traian Băsescu nu are decât un singur scop: exercitarea puterii de dragul exercitării ei.

Nu mi-am făcut iluzii că propunerea ca senatorul Raymond Luca – primul care a contestat în public o alianță cu PC – să fie ales lider PNL ar avea prea mari șanse. Totuși, am arătat că există un politician în România cu principii autentic liberale, unul dintre puținii.

Dar care ar fi acele principii liberale, mai ales în condițiile României anului 2011? Am să încerc în câteva rânduri să le enumăr pe cele pe care le consider esențiale:

  • În primul rând, a fi liberal înseamnă a refuza net tentația de a fi demagog și populist. Prea mulți politicieni apelează la gâdilarea instinctelor unei mari părți a populației prin promisiuni deșarte și discursuri sforăitoare;
  • Liberalismul secolului XXI implică o respingere netă a naționalismului pernicios de tip etnicist, care încă domină politica românească. Alianța PNL cu două partide insidios naționaliste – PSD și PC – contravine acestei orientări.
  • A fi liberal în anul 2011 înseamnă a fi aliatul individului împotriva statului atotputernic și nu invers, așa cum adesea se întâmplă în politica românească. Înseamnă să militezi pentru un rol mai redus, dar mai eficient, al statului în societate. Statul trebuie să facă mai puține lucruri, dar atunci când le face – de pildă justiție sau păstrarea ordinii publice – să le facă bine și în folosul cetățeanului;
  • Chiar dacă termenul “neo-liberal” a devenit un fel de cuvânt de ocară după recesiunea mondială din 2008 – 2009, un liberal nu trebuie să-și piardă încrederea în mecanismele de piață și să se lase tentat de dirijism economic. Mărirea numărului de asistați social de către guvernul Tăriceanu în 2007 – 2008 și demagogia salarială și a pensiilor din acea perioadă a contribuit la situația financiară precară a României din prezent;
  • Orice liberal trebuie să fie un apărător al proprietății private și trebuie să nu renunțe la țelul reparării, fie și parțiale, a jafului comis în ultimii 65 de ani împotriva proprietarilor deposedați abuziv de stat, fie că acest stat era condus de Gheorghiu Dej, Petru Groza, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu sau Băsescu. Dar prin alianța cu PC și ulterior cu PSD – partide care sunt inamici declarați ai restituirii proprietăților – PNL a renunțat la orice pretenție de liberalism și în acest domeniu;
  • Un liberal este prin definiție împotrivă când vine vorba de implicarea religiei în afacerile de stat. Așa încât, tendințele tot mai pronunțate de ingerință ale cultelor și în special ale Bisericii Ortodoxe Române în politică trebuie respinse categoric. Separația statului de Biserică este un principiu liberal de la care nu trebuie făcut rabat, mai ales că ingerința Bisericii este însoțită adeseori de naționalism și xenofobie;
  • În lumea acestui început de mileniu, un liberal nu poate fi decât favorabil globalizării. Sigur că globalizarea aduce cu ea tensiuni și erodează identitatea națională, iar în cazul concret al României apartenența la Uniunea Europeană a însemnat cea mai mare cedare voluntară de suveranitate din istoria țării. Dar pentru un liberal aceste provocări trebuie folosite în mod imaginativ pentru că miza e integrarea României în acest concert internațional fără de care nu poate exista dezvoltare durabilă.
  • În sfârșit, a fi liberal în 2011 înseamnă a fi realist, și chiar puțin sceptic cu privire la natura umană, la limitele posibilităților de schimbare în societate. Până la urmă, este greu de sărit peste etape în dezvoltarea unei societăți, așa cum a arătat-o istoria ultimilor 21 de ani. De aceea așteptările exagerate, urmate de dezamăgiri și pierdere de încredere în democrație și economie de piață sunt lucrurile cele mai periculoase pe care trebuie să le combată un liberal.
Aceste criterii sau principii, dacă doriți, nu sunt exhaustive. În orice caz, ar fi de dorit ca prin dezbatere aceste criterii să fie amendate și îmbogățite. În România de azi liberalismul este o floare rară și fragilă, care trebuie protejată.
PS o varianta usor diferita a textului poate fi gasita in revista ACUM.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Fratilor, dar ati tabarat toti ca la un semn pe astia. In Romania nu exista stanga si dreapta decat in masura in care acest lucru satisface nevoile de moment. Pana si partidul vostru de suflet de la un stangism afirmat si prin afiliere a virat-o brusc la dreapta ca sa devina populari. Noua alianta este strict o alianta menita sa scape tara de portocalii. Atat…

    • ”Noua alianta este strict o alianta menita sa scape tara de portocalii. Atat…” corect. pe cale de consecinta, preocuparea majora e impartirea posturilor. restul, programe de guvernare, planuri, doctrine nu mai conteaza…

      • În România există politicieni – (cvasi)totalitatea – care îl fură, cu legea-n mână, pe fraierul de cetăţean, timp de 4 ani. Apoi, în aşa-zisa „campanie electorală”, candidaţii promit, a „n”-şpea oară, „marea cu sarea”, dau alegătorului câte un „cadou electoral”, cu mici, bere şi manele („cadoul” fiind o mică parte din ce-a furat polticianul 4 ani şi, astfel, este dat tot din ce i s-a luat cetăţeanului), alegătorul merge la vot, votează tot cu unul din cei ce-l fură, ca politicianul respectiv să-l mai fure 4 ani… Iar cetăţeanul, normal, se plânge că este furat… Asta-i „democraţia originală” românească! Nici vorbă de „stânga” sau de „dreapta”!… Avem alternativă la asta doar dacă, urmând „principiul” cocoşului din „Punguţa cu 2 bani”, o să ne implicăm cât mai mulţi dintre cetăţeni, alegând să ne reprezinte, fie ca independenţi, fie într-un nou partid, oameni competenţi, oneşti, care respectă şi omul şi munca lui, nu hoţii, corupţii, incompetenţii care ne conduc de peste 20 de ani! Asta presupune IMPLICARE, RESPONSABILITATE, SPIRIT CIVIC, SOLIDARITATE ÎNTRE CETĂŢENI, nu ceea ce vedem, frecvent, azi: oameni care se bucură de răul altuia sau care aşteaptă „să se dea”, „să se bage”, „să se mărească”…

  2. Vrabia Mihai Viteazu… Dati-ii inainte copii, cu manie proletara, si cantati prohodul liberalilor. Cine stie, poate ca in universul vostru e de ajuns sa repeti ceva de mai multe ori ca sa se intample cu adevarat.

  3. In Romania nimic nu e ce pare a fi. Nici liberalii. Asa ca de ce ne miram atata…

    Daca alungarea „portocaliilor” este singurul proiect, urmat de alungarea ros-albastrilor, urmat de alungarea visiniilor, urmat de… , vai de tarisoara noastra. Doar atata suntem in stare?

    • Tu nu citesti articolele pe care le comentezi? Uite:
      „…Asta nu înseamnă că celălalt partid care și-a pus sintagma “liberal” – PDL – în titlu ar avea ceva în comun cu liberalismul.”
      Subiectul articolului e PNL care se poarta din ce in ce mai aberant. Felul in care a guvernat spune mult mai mult decit numele. Cel putin pentru mine.
      Ce naiba?!! Parca sinteti hipnotizati! Chiar nu mai puteti judeca cu capul?

    • negi dreptul unui partid sa-si schimbe orientarea? atunci sa desfiintam social-democratia germana, socialistii francezi, democratii italieni, popularii spanioli etc! SURPRIZA: liberalii europeni sunt de centru-stanga! Pana si PC(R) si-a schimbat orientarea!

  4. Articol foarte bun. Tin doar sa completez ca liberalismul este o idee politica ce nu presupune imediat o raliere la politica reala a unui partid, in speta a PNL. Liberalismul, ca filosofie politica si economica, poate fi intalnit si in gandirea altor partide : conservatoare, crestin- democrate, etc., desigur, cu anumite nuante ( vezi rolul statului in economie, pe care nici Keynes nu-l nega).La romani, asocierea cuvantului LIBERALISM cu cel de LIBERTATE, un lucru care ne-a lipsit miult timp, a creeat mari asteptari populatiei, dar nu e chiar asa. S-a vazut !

    • ”…vezi rolul statului in economie, pe care nici Keynes nu-l nega”. unde mai exact ar fi negat keynes rolul statului in economie?

  5. Așa cum am spus și în trecut, în România nu există „liberali”, decât ca excepții, cum ar fi Raymond Luca. În rest sunt „Liberali”, peneliști sau pedeliști. Totul nu e decât o uriașă formă fără fond.

    • Putem fi de acord ca judecata orientarii politice se face pe principiile sustinute si practica lor. Putem fi de acord asupra nivelului si orizontului modest al unor lideri politici.

      Din pacate ati ales sa judecati alianta respectiva exclusiv cu masura doctrinei ceea ce conduce fara exceptie la concluzia ca aliantele politice sunt proaste atata vreme cat nu sunt facute de partide cu doctrine identice (care oricum ar trebui, nu-i asa, in acel caz sa fuzioneze).

      Am putea fi de acord asupra stabilirii oportunitatii acestei aliante judecand obiectiv efectele pe care le poate avea ea relativ la promovarea intereselor cetatenilor reprezentati de fiecare din cele doua formatiuni politice . Din pacate nu oferiti spre dezbatere o astfel de analiza.

    • Domnule Clej,
      Exista o oarecare discrepanta intre ‘in Romania’ si Dl.Raymond Luca.
      Cat despre aliante politice de tot felul,imensa majoritate a guvernelor societatilor democratice au fost sunt si vor fi sustinute de aliante politice putin probabile cu numai cateva momente inaintea aparitiilor lor – exact ca orice alta catastrofa.

  6. „Partidul al cărui lider spiritual este Traian Băsescu nu are decât un singur scop: exercitarea puterii de dragul exercitării ei.”
    – și întreb eu, dar care sfînta Elodia, protectoarea tomberoanelor, ar trebui să fie scopul unui partid? fuga de putere? baletul? fumatul? și atunci la ce sfîntul Visarion se mai zbat pentru legea educației, legea salarizării unitare, codurile civil și de procedură? eu, dacă aș fi interesat de exercitarea puterii, aș exercita-o și mi-aș băga picioarele. adică n-aș da nici o lege, nici o ordonanță, aș împărți doar bugetul la clientelă și la revedere, aș sta toată ziua pe tron.

    • Guvernarea PDL este haotică, nu există practic un program măcar aproximativ pe criterii ideologice, așa cum a existat în 2005 – 2006 și de fapt e vorba de supraviețuirea guvernului de la un vot la altul. Legea Educației este mai degrabă o concesie făcută UDMR pentru a-i împiedica să părăsească PD-L, partid despre care nu se știe ce categorii sociale reprezintă. Asta e exercitarea puterii de dragul exercitării puterii, fără o motivație ideologică.

      • Se guverneaza in timpul unei crize majore, jalonand printre „mini-crizele” generate de acordul cu FMI si rascoalele pinguinilor.

        Chiar si de-ar fi avut viziune politica, guvernul asta nu ar fi putut face mult mai mult… (nu-i apar, doar constat situatia).

        Ce-i drept, guvernarea „pe sarma” poate sa ascunda faptul ca nu ai nici un fel de viziune :))

      • Daca vi se pare haotic, inseamna ca nu puteti vedea padurea.
        Si sunteti la fel de obtuz ca Antonescu, cu singura diferenta ca nu acceptati alianta cu PC.
        Si chiar si ca Tariceanu, care a domnit cu PSD si a facut jocul PSD populist de azvarlit cu banii.
        Buba este inca mare la PNL. prima oara s-a spart cand PNL, aflat la putere , AFLAT LA PUTERE IN PERIOADA DE MAXIM AVANT ECONOMIC, se sparge. Dupa alte aegeri, unde pana atunci a guvernat cu PSD absolut neliberal ca principii, Tariceanu sustine sa fie prim ministru (ca si Antonescu), cand erau in evidenta minoritate. Pai voi nu constatati, ca la acele alegeri PNL a luat mai putine procente decat are PD-L acum in sondaje, dupa ce aluat cele mai liberale masuri in ultimii 20 ani?
        Debusolarea voastra totala este dovedita prin aceea , ca iar tarati biserica in politica, in loc sa va concentrati pe politica.
        Iar buba nu s-a vindecat, se vede din alianta cu PC, o dati pe Mona Musca afara (care dupa parerea mea, a raporta la Securitate despre comportamentul studentilor arabi, este legitim, s-a trecut in extrema cealalta, dar in fine, ca sa vindeci sigur, poate e bine sa tai in carne vie) si se aliaza cu Voiculescu.
        Halal, halal, halal! Iar PD-L mentine ferm cota unica l, ia masuri clare de asanare a bugetului, trece acum la modificarea in sens liberal a Codului Muncii, elimina pensiile nemeritate (pe principiul LIBERAL: cat ai contribuit (si astia aveau de unde contribui mult), atat sa ai).
        Nu sunt PD-L-ist, dar asta e realitatea. Voi vota PD-L, PNT-CD-ul meu este prea slab in acest moment (poate pana in 2014 s-o mai schimba ceva)…. Arestarile DNA curg pe banda:
        faceti o statistica si vedeti cate s-au facut inainte si cate in acum.
        Pe cine pot pune alte partide in fata lui Cezar Preda, Monicai Macovei, Sever Voinescu, Baconschi?

        Compromisul din Legea Educatieie este vina acelor forte romanesti, care se limiteaza la interese de gasca si egoiste.
        Dar are si partile ei bune…

        PD-L nu e perfect, dar a impins stacheta sus, chiar si pt el. Altceva mai bun nu exista in acest moment.Trebuie mentionat si UNPR.
        Oricine urmeaza trebuie sa plece de la acest nivel in sus, ca sa poata spune ca face ceva mai bun.

        • Lui revelare. Ai perfecta dreptate. Probabil apartenenta la PNTCD te face mai obiectiv. Si autorul articolului vorbeste bine dar, cu un ton ceva mai bland, chiar protector.

  7. Felicitari pentru acest articol! Foarte corect structurat. Imi place sa aflu si prin acest intermediu ca sunt liberal desi nu fac parte si nu agreez actuala orientare si conducere (nici echipa lui CPT nu m-ia placut) a PNL-ului.
    Dupa mine, ar mai fi de adaugat un singur punct:
    – a fi liberal inseamna a aprecia si respecta valorile esentiale ale democratiei: libertatea de gandire, libertatea de opinie si libertatea de exprimare. Modul in care este condus PNL-ul in ultimii 8 ani reprezinta o indepartare continua de aceste valori si o apropiere reala de valorile bolsevismului (dictatura, impunerea deciziilor de la centru, excluderea opiniilor diferite de cele ale conducerii).

  8. Ati uitat sa amintiti o alta mare mostra de „liberalism” a Dnului Antonescu. Enuntarea drept unul dintre obiectivele sale si ale minunatei aliante eliminarea/distrugerea PDL. Doar nazistii si comunistii aveau drept obiective distrugerea altor partide. Ce treaba are un partid liberal cu distrugerea altui partid? El poate cel mult sa-si propuna sa-l invinga in alegeri si nu trebuie sa fii PDL-ist ca sa afirmi asta. Pentru ca in locul PDL putea fi oricare altul.
    Si acest domn Crin mai are si tupeul sa-i acuze pe altii ca sunt dictatori. Da-i omului putere si ii vei cunoaste caracterul.

    • Am spus acest lucru implicit în fraza:

      După trecerea în opoziție în decembrie 2008 și mai ales după înlocuirea în fruntea partidului a lui Călin Tăriceanu cu Crin Antonescu, PNL a avut ca strategie și tactică o singură lozincă: “Jos Băsescu!”

  9. Oricite bidinele de vopsea i-ai aplica unei ciori, e suficient sa oa auzi ciriind ca sa stii cu ce ai de-a face.De observat ca ultimul parlament a fost ales de o minoritate de numai 40% din electorat. Asta pina cind cei 60% vor gasi o cale de a scapa de actuala clasa politica. O zi buna !

    • fii mai explicit. ce e gresit in enunturile referitoare la liberalism din articol? de unde reiese ca autorul nu stie ce inseamna liberalismul?

  10. Bun articol! Din pacate, ideea de liberalism mi se pare ca lipseste din Romania de ceva timp, si mai trist o sa fiu(m) la urmatoarele alegeri cand iar nu voi avea prea multe optiuni.(nimic nou).Presimt iar voturi anti-Basescu, anti- situatia de acum, din dorinta/speranta de schimbare, in nici un caz voturi pt un viitor liberal,democrat,etc.

  11. in tara asta nu exista partide ci doar un mare CERC DE INTERESE divizat in cateva grupuri care pe rand au primplanul la cascaval, ceea ce nu inseamna ca restul nu mai prind nimic. oricum partea nasoala e ca astazi s-a politizat totul, inclusiv un post de femeie de servici il iei pe pile, pe vremea PSDului nu era chiar orice rahat o miza si chiar nu i-am suportat dar din alte cauze (majore..). ROMANIA ca stat nu mai exista in opinia mea

  12. mie mia povestit bunicul cand eram micut ,era ca o poveste dar in timp a devenit fara sa vreau un fel de lege ptr mine.ca liberal nu e orcine ci oameni neinfricati si drepti.sant asa ca niste cai de rasa pe langa magari ca sa intelegi tu.imi tot povestea despre oameni care erau pe timpuri .astazi avem in opinia mea si oameni de rasa care isi mentin directia si care din fericire(putini cei drept) au inceput sa faca si bine acestei natii.curentul liberal dupa parerea mea e un stil de viata nu poti sa il inveti cred ca te nasti cu el.cat despre pnl acolo nu mai sant liberali de cativa ani buni ,au ramas in cea mai mare parte numai mojici(oameni fara dumnezeu si fara directie cum spunea bunicul fie iertat) liberali au trecut la pd si au facut pdl cu toate ca sant cam putini.dar liberali adevarati totdeauna au fost putini

    • banuiesc ca ai si ceva exemple sigur, nu esti doar propagandist. Sa fie Blaga, Videanu? Udrea? hmmm drepti si sfinti ai zis…. mai caut, poate ne ajuti tu

      • am sa incerc sa dau cateva exemple dupa parerea mea ,monica macovei, preda,voinescu, v stoica razvan ungureanu,chiar si stolo,mona musca,paleologu,basescu,pana la proba contrarie chiar si udrea cu videanu,in nici un caz blaga.astia din clasa politica unde il putem pune si pe tru doar e europarlamentar nu?mai sant pe societatea civila, patapievici,plesu manolescu ,pipidi,culcer,moraru,si mai sant.in gandirea mea drepti inseamna corecti,cinstiti,oameni care au curajul raspunderi,nicidecum sfinti.poate sant multi ca cei de mai sus dar nu ii vedem.poate uni or sa mai cada de pe piedestal si cu siguranta vor apare alti dar in mare cam cu astia ne laudam.nu?

  13. Termenul “neo-liberal” a dobandit, intr-adevar, conotatii negative dupa 2008& criza aferenta, dar insasi conotatia nordamericana a conceptului de „liberal” este cu totul diferita de cea europeana. Are mai mult legatura cu cercurile universitare de stanga, multe dintre ele populate de fosti Gica Contra ai miscarii Power-Flower, convertiti la onorabilitatea varstei mature si a beneficiilor aferente posturilor, dar ramasi, in sinea lor, aceiasi fani ai Woodstock. Trebuie reliefata diferenta asta, cand se vorbeste de „liberalism”. Aveti dreptate cu PNL, dar capacitatea asta, de maxima perceptie, nu ar strica sa fie orientata putin si asupra PD-L.

  14. Sunt foarte de acord cu dvs ca la ora actuala nu exista un pardid liberal de dreapta. PNL s-a dus inca din timpul lui Tariceanu , spre stanga prin masurile impuse de PSD , pe care le-a luat ca sa se mentina la putere. PDL nu poate fi considerat de dreapta doar de dragul catorva intelectuali reformisti care nu au nici o putere de ceciie in partid, la baza ei au mentalitate si democratie de sorginte fesene , mai mult chiar decat PSD de astazi.
    Prin urmare liberalii de stanga au de unde alege in prezent, social democratii si ei au doua partide PSD si asa zisul UNPR sau cum naiba se cheama.
    Eu ma tot intreb de ceva timp si articolul dvs mi-a dat posibilitatea sa-mi exprim public aceasta intrebare: ca persoana cu afinitati liberale de dreapta si in cunostinta de cauza eu ce naiba o sa votez in 2012? O sa ma prostituiez din nou cu un vot dat impotriva stangi si in favoarea unor amarati nevinovati care isi spun de dreapta dar habar nu au ce va sa zica , ce inseamna chestiunea in cauza?

  15. Am o rugăminte la toți cei care postează comentarii: încercați vă rog să aduceți valoare adăugată, evitând discuții de factură provincială, care se găsesc pe toate forumurile din România. Haideți să discutăm principii și să lăsăm la o parte cancanurile și personajele din submediocra viață politică din România. Fără aceste principii nu se pot face progrese.

  16. scuze eu sant asa mai de la tara, traduceti va rog fraza „evitând discuții de factură provincială”.vorbiti de submediocra clasa politica de parca am avea de unde alege si am fi noi de vina.astia santem la acest moment.liberali au fost considerati dintotdeauna avangarda societati in orce colt al lumi,nu incercati sa i sablonati nici sa ii definiti cu mai multe cuvinte, decat e necesar.

  17. Eu va recomand sa nu considerati ca Romania este cumva buricul pamantului si ca romanii nu au de invatat. Nivelul de alfabetizare politica este relativ redus, iar cel ce competenta al politicienilor si jurnalistilor mediocru. As zice ca aceste doua categorIi sunt printre cele mai ramase in urma in comparatie cu omologii lor europeni. Daca ridicati capul din pamant si va uitati in jur veti constata ca foarte multe dintre cele se petrec in Romania sunt complet irelevante. De aceea trebuie complet abandonat acest registru de dezbatere Basescu – anti Basesu, portocalii – antiportocalii, nici nu va imaginati ce mediocritate exuda aceasta discutie sterila.

  18. Dar dumneavoastra domnule „Nicolae Badea” sunteti cumva una si aceeasi persoana cu Nicholas Waldmann, descendent dintr-o familie de comunisti, actualmente cu domiciliul benevol in Australia si care are o ura patologica impotriva lui Vladimir Tismaneanu?

    Va intreb asta dat fiind ca potrivit propriilor afirmatii sunteti putred de bogat (datorita capitalismului impotriva caruia au luptat cu indarjire parintii dumneavoastra) si ca atare mi se pare de prost gust, desi disimularea e la dumneavoastra prima natura, sa va dati drept cineva din Romania care chipurile mai e si oropsit de soarta. Cum se numeste asta, tupeu cumva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Clej
Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro