A forta cresterea economica creand un razboi al valutelor nu e o idee noua. Economia mondiala a fost aproape ruinata de razboiul valutar din anii `30, in timp ce crizele valutare din anii `90 au reusit sa distruga constructia monetara europeana (SME) gandita de a lungul catorva decenii. Desi nu asta era solutia optima, multe state au recurs in anii `30 la ceea ce in literatura de specialitate avea sa se numeasca dezalorizare competitiva. Potrivit acestui principiu, o tara isi poate devaloriza moneda nationala in scopul stimularii exporturilor si indirect al consolidarii cresterii conomice. Mecanimul este relativ simplu. O moneda devalorizata ieftineste exporturile in termeni relativi, stimuland cresterea economica. Pentru a se proteja de statele care isi manipuleaza valuta si le creeaza astfel concurenta neloiala, tarile dezavantajate vor apela la protectionism. O instabilitata monetara generata de un razboi valutar plus protectionism ar fi putut pune insa in pericol insasi constructia europeana.
Incepand din 2008, economia mondiala e sub presiunea unei noi crize, considerata de data aceasta a fi una de supraproductie. Ca solutie de iesire din criza, statele incearca si acum, ca si in cazul Marii Depresiuni sa castige competitivitate prin tiparire de moneda – devalorizarea propriei monede – ieftinirea produselor. Desi controversata, o astfel de metoda poate fi folosita cu succes in cazul in care fenomenul este izolat. Daca fenomenul ia proportii si toate monedele se depreciaza concomitent atunci vorbim deja un razboi valutar.
De cele mai multe ori aceste razboaie incep pe fondul cresterii economice insuficiente dintr-o tara. Cel care incepe razboiul este cel care are probleme legate de productia autohtona, ocupare, somaj, sau pur si simplu se confrunta cu dificultatea implementarii reformelor structurale. In aceste conditii, stimularea artificiala a crestereii economice prin devalorizarea propriei monede pare o solutie facila, cel putin pe termen scurt. Statele au de ales practic intre tiparirea de moneda si reforme structurale rapide. De obicei, acestea fin urma, mai ales daca sunt de tip strategie –soc (si nu strategie graduala) sunt dureroase si nepopulare. Altfel spus se alege intre reducere drastica de cheltuieli si inflatie. Alegandu-se varianta tiparire bani, deci inflatie, se mizeaza practic pe impactul psihologic mult mai scazut asupra populatiei.
Care e realitatea
Jucatorii principali in momentul actual sunt Banca Centrala a Japoniei, Rezerva Federala americana, Banca Centrala Europeana si Banca Angliei. In acest moment, aceste banci au practic rate ale dobanzii de politica monetara apropiate de zero. Banca Japoniei si Rezerva Federala au anuntat achizitii nelimitate de obligatiuni ceea ce a insemnat acumulare masiva de lichiditati pe piata si slabirea celor doua monede, dolarul si yenul. Totusi, cele mai vulnerabile monede in momentul de fata sunt yenul si lira sterlina. Yenul se afla la cel mai scazut nivel fata de dolar dupa 2010, in vreme ce lira sterlina continua sa se deprecieze fata de o serie de alte monede, slabe la randul lor.
Un rol cheie in declansarea/stoparea unui potential razboi valutar il va juca zona euro. Ramane de vazut cum va proceda BCE cu dobanda de politica monetara. In numai cateva luni, euro a crescut semnificativ fata de dolar, si nu numai, ceea ce a diminuat proportional competitivitatea exportatorilor europeni pe pietele mondiale. In conditiile in care evolutia monedei europene nu este justificata de fundamente economice, economia europeana va putea fi vulnerabilizata de un euro apreciat, subminand astfel perspectivele de crestere. Ca de obicei, parerile decidentilor europeni sunt diferite cu privire la evolutia cursului euro. Exista voci care spun ca evolutia monedei este justificata de perspectivele economice. Cu alte cuvinte, fundamentele economice favorabile sunt cele care explica aprecierea monedei europene, prin urmare nu avem de ce sa ne ingrijoram cu privire la evolutia cresterii economice europene. De obicei aceste voci vin dinspre Germania, care, fiind cea mai mare economie europeana nu este la fel de afectata de aprecierea euro precum Franta, de exemplu. In plus, nemtii nu au nevoie sa ieftineasca artificial exporturile, deoarece ei au mizat intotdeauna pe calitatea acestora. Si nu in ultimul rand, pana la urma un euro puternic este benefic pentru Germania pentru că ii ieftineste importurile.
Dupa Japonia, Norvegia, Coreea de Sud, Taiwan, Mexic, chiar si China si-ar putea devaloriza valuta in perioada urmatoare. Cazul Venezuelei este, poate, unul dintre cele mai evidente semne ale riscului inceperii unui razboi valutar mondial. Moneda acesteia s-a devalorizat cu circa 30%, ceea ce a afectat si va continua sa afecteze semnificativ veniturile multor companii atat europene cat si americane. Incepe sa se contureze incet dar sigur cercul vicios de care toata lumea se teme. Desi vocile oficiale neaga existenta sau conturarea unui astfel de razboi, in opinia mea riscul ramane inca ridicat atat timp cat argumentele acestora nu vor fi suficient de puternice.
Ce trebuie stiut
Principala consecinta a unui razboi de devalorizare succcesiva a monedelor va fi generarea unei situatii de hiperinflatie la nivel global, probleme cu somajul, etc. Afectate nu vor fi numai economiile dezvoltate, ci si economiile emergente. Din cauza dobanzilor la niveluri minime record practicate in statele dezvoltate, a programelor de relaxare cantitativa ce injecteaza lichiditati maisve in economie, monedele multora dintre tarile emergente s-au intarit, afectandu-le grav competitivitatea.
Solutia de iesire din criza nu poate fi tiparirea de bani, ci sustinerea unei cresteri economice sustenabile prin investitii masive, cresterea productivitatii si implementarea de reforme structurale acolo unde este necesar. Sustinerea cresterii economice prin devalorizare are un viciu fundamental: prin devalorizare exporturile sunt stimulate artificial. Cu alte cuvinte, tarile ce-si devalorizeaza moneda vor exporta mai mult pentru ca marfa devine mai ieftina in termeni relativi, nu pentru ca este mai buna. Prin urmare, cresterea economica obtinuta este una artificiala, fortata, motiv pentru care va fi una de natura temporara si nu permanenta, sustenabila.
In plus, daca pe termen scurt devalorizarea poate aduce beneficii, fie ele si efemere, pe termen lung, manipularea cursului de schimb nu va afecta permanent variabilele reale din economie. Experientele multor tari arata ca, atunci cand devalorizarea este utilizata sistematic, rezultatul este cresterea inflatiei, fara sa existe castiguri in termeni de productie, ocupare, etc. Pe de alta parte, din cauza anticipatiilor inflationiste ale agentilor economici privati, care asteapta noi devalorizari, creste si instabilitatea macroeconomica. In concluzie, devalorizarea monedelor nu este un instrument flexibil si nici putin costisitor. Solutiile la problemele structurale tin de politicile structurale, nu de politicile monetare.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Va cer scuze, nu ma pot abtine:
Poate citeste asta si domnul Socol si ne explica dupa cum e cu maretele realizari din perioada 2013-2014.
Mi se pare ca incepeti articolul undeva la mijlocul problemei, nu la inceput. Se stie ca excedentul comercial masiv al Chinei se datoreaza in buna parte mentinerii artificiale a unui curs scazut intre yuan si celelalte monede. In conditiile in care China refuze sa lase cursul yuanului sa evolueze liber pe piata valutara, devalorizarile de care pomeniti din SUA, Japonia, etc. pot fi privite ca raspuns al acestor tari la politica monetara a Chinei, si nu ca o provocare. Deci, problema incepe cu China, celelalte state raspund in sfarsit, China ameninta sa isi reduca si mai tare cursul valutar, etc. Unde va duce acest razboi al valutelor? Vom vedea.
Pe de alta parte devalorizarea/deprecierea ca politica de stimulare a exporturilor nu functioneaza la fel la toata lumea. Ceea ce reusesc chinezii nu reusim neaparat si noi. Una din consecintele razboiului politic din vara lui 2012 a fost deprecierea leului. Asta ar fi trebui sa fie o veste buna pentru exportatori, si daca macar dupa acea vara cumplita ne-am fi ales cu o crestere masiva a exporturilor si reducere a importurilor, chiar si temporara, ar fi fost ceva. Cu toate acestea, rezultatele nu s-au vazut, sau au fost foarte modeste. Nu ajunge sa ai moneda ieftina, trebuie sa ai si CE exporta. Se pare ca, spre deosebire de chinezi, noi nu prea avem.
Doamna Socol,
permiteti-mi sa va spun ca va inselati.
In primul rand economia mondiala nu a fost ruinata in anii 30 de devalorizarea monedelor. Economiile Marii Britanii, SUA am inceput sa isi revina doar dupa ce s-au decuplat de la aur si si-au putut implementa o politica monetara independenta de alte state.
Germania a fost una din ultimele tari care a renuntat la aur….and the rest is history. Din pacate istoria asta fost uitata si s-a ajuns la „istoria” conform careia nazistii au venit la putere din cauza hyperinflatiei care avusese loc cu zece ani inainte….
In al doilea rand, desi se poate ajunge la un razboi valutar, va alarmati un pic prea mult, nu este chiar asa cum il descrieti dumneavoastra. In statele dezvoltate (SUA, MB, Zona Euro, Japonia) politica monetara este prea rigida in momentul de fata si au nevoie de relaxare. Inflatia nu va aparea chiar asa de repede pe cat va imaginati dumneavoastra pentru ca aceste tari au un deficit mare de cerere agregata (aggregate demand). Doar cand somajul isi va reveni pot aparea pusuri cu adevarat inflationiste (in MB, inflatia a crescut mai degraba pe seama impozitelor si eventual pe calea importurilor).
In statele emergente, devalorizarea poate duce la inflatie daca aceste state se incapataneaza sa nu priceapa ca de fapt politica lor monetara trebuie sa fie altfel decat la statele dezvoltate.
De asemenea, desi se vorbeste mult despre razboi valutar, as dori sa va atrag atentia ca masurile de relaxare monetara se adreseaza nu atat ieftinirii exporturilor, cat stimularii cererii interne.
Pentru fiecare 20 de dolari cheltuiti, economia a crescut cu 1 dolar.
http://www.youtube.com/watch?v=c4I8alZH7P0&feature=youtu.be
Ce se va intampla cu ceilalti 19?
În loc să ne complacem cu această politică neoliberală ar trebui să ne reamintim de instrumentul de depreciere monetară. Dreptul la depreciere este o formă instituțională prin care guvernele la periferia Europei și-ar manifesta respectul față de propriile popoare însărăcite care ar putea forma o comunitate de destin economic. Dacă o țară nu mai face față economic, își devalorizează moneda, deoarece reduce șansele de export ale exportatorilor străini și sporește șansele producătorilor interni. Ca urmare se creează oportunități de investiții și locuri noi de muncă în detrimentul forței de muncă a altor popoare. Altfel formulat, deprecierea împiedică țările competitive să forțeze țări mai puțin competitive să taie pensiile cetățenilor care oricum câștigă mai puțin, pentru ca o elită mică autohtonă să cumpere în continuare produsele țărilor competitive la cursuri fixe. O comunitate economică europeană cu cursuri de schimb variabile ar avea și avantajul că nu ar mai fi nevoie de negocieri despre reforme structurale, compensări sau alte ajutoare. Ar pune sfârșit unei guvernări imperialiste a economiilor competitive asupra economiilor mai puțin dezvoltate.
Deficitul comercial al țării finanțat prin credite externe este tributul României pentru menținerea locurilor de muncă în centrul Europei. Un bloc est-european anti-auster ar exporta – dacă tot ne-a fost distrusă industria – în schimb inflație, lăsând ca reformele sociale să fie plătite de către centrul Europei fără a mai fi siliți să întindem o mână la niște fonduri ipotetice. Să nu uităm că decenii la rând Franța, Italia, Portugalia sau Grecia și-au permis să finanțeze o politică socială generoasă prin devalorizarea monedei, lăsând ca aceste costuri să fie suportate de către țările cu economii performante ale Europei. A renunța la Euro nu înseamnă a renunța și la Europa, dar ar asigura cel puțin un minim de suveranitate fără de care democrația și echitatea socială nu pot exista.
Hmmm, sincer, nu vad cu ce m-ar umple de respect un guvern care ar alege deprecierea monedei in incercarea de a masca propria incompetenta din moment ce asta ar faca ca banii mei (pe care ii castig) sa valoreze mai putin si totul sa se scumpeasca pentru mine (si pentru ceilalti de altfel). Pentru ca noi nu producem mai nimic, totul importam astfel incat orice depreciere se reflecta in costul vietii practic instant (utilitati, mancare chiar si taxe si impozite). Cum anume m-ar umple de respect un asemenea guvern? Poate puteti detalia astfel incat sa inteleg si eu de ce populatia trebuie sa suporte incompetenta, prostia si lenea (putem paraleliza cu Romania si sa sumarizam la socialist tampit).
Erata: „socialism tampit”.
Domnule Golban, nu credeti ca pentru a putea creste sansele producatorilor interni ar trebui ca, mai intai, acestia sa existe?
Eu cred ca, in lipsa acestora, singurul lucru care s-ar obtine de pe urma politicii de devalorizare ar fi penalizarea artificiala a consumatorilor interni, amplificata de scaderea calitatii productiei autohtone (cata exista) prin limitarea artificiala a concurentei. De altfel, acesta a fost intotdeauna efectul politicilor interventioniste, de sustinere artificiala a sectoarelor economice necompetitive: subventiile/facilitatile acordate unui domeniu au condus la subventii/facilitati acordate altui domeniu care, la randul lor… Adaugati la aceasta inertia statului (si incapacitatea proverbiala de a se adapta la evolutia pietei) si veti obtine ceea ce cunoastem cu totii, atat la nivel micro cat si macroeconomic: penalizarea celor productivi/competitivi!
Dar ca sa nu ma limitez la critica ci sa propun ceva constructiv, eu consider ca singura varianta logica (si mai ales LEGITIMA) este revenirea la etalonul aur. Alternativ, statul ar putea pastra banii fiduciari, dar sa abroge legea privind obligativitatea acceptarii monedei nationale ca mijloc de stingere a datoriilor. Vom vedea atunci in ce masura este valabila teoria conform careia acceptarea banilor fiduciari este bazata pe incredere…
Un om obisnuit care nu se specialist in teorii economice intelege prin cresterea economica „cresterea cantitatii de produse si servicii in timp” – asa ceva nu se obtine pe termen lung prin speculatii si inginerii financiare, ci printr-o economie sanatoasa, care produce produse reale si in care rata somajului e cat mai scazuta..
In tari precum Romania nu veti obtine „crestere economica” doar prin inginerii financiare precum cele descrise mai sus, cat timp industria si agricultura sunt la pamant, fabricile s-au inchis si oamenii stau in somaj in loc sa munceasca.
De acolo pleaca totul, si doar dupa ce acele probleme fundamentale vor fi rezolvate putem vorbi de alte masuri care sa stimuleze cresterea economica.
Bancile si banii sunt doar o abstractie cat timp intr-o tara nu se produc bunuri reale in mod eficient.
@George: felicitari! Scurt si concis, ati surprins esenta problemei. Sunt satul de teoreticieni, de amirali medaliati care se joaca in cada cu ratusti de plastic. Farmacopeea crizei economice nu contine vindecari miraculoase ci munca si respectarea regulilor, si nu jocuri cu valute, rate ale dobanzii, etc.
Bancile ar trebui sa joace un rol secundar, chiar tertiar in problemele economice. Din pacate, au devenit un instrument birocratic atat de puternic incat ceea ce este crucial este conditionat de tentaculele acestui instrument. Comparatie: este ca si cum v-ati achizitiona mobila in functie de dimensiunile camionului care v-o duce acasa, sau in functie de gusturile si interesele soferului.
Ceata este foarte deasa, inca.
Mi-a placut textul. Felicitari!
„Principala consecinta a unui razboi de devalorizare succcesiva a monedelor va fi generarea unei situatii de hiperinflatie la nivel global, probleme cu somajul, etc. Afectate nu vor fi numai economiile dezvoltate, ci si economiile emergente.” e o observatie banala si care nu spune nimic. d-vstra ca economist chiar nu credeti nici 1% in eficienta marketului?
si va rog, pentru experienta d-vstra pe chestii de genul asta, luati un yuan in mana, schimbati-l de cateva ori in alte monede, iar daca-l pierdeti, va dau eu banii inapoi. ca acum parca ati tradus articolul asta, din vreo sursa care nu are nici o legatura cu subiectul.