miercuri, decembrie 1, 2021

Ce „like”publicul și viitorul mass-media

Când stau de vorbă cu studenții mei de la Jurnalistică despre televiziune, despre tehnici jurnalistice și deontologie profesională, ghicesc adeseori în privirile lor o întrebare pe care, din politețe, nu o formulează: la ce ne folosesc toate acestea, când știm că doar din noroc vom prinde un job în presă, unde vom improviza după cum cere patronul, oricum pe bani puțini. Adevărul nestatistic al facultăților de jurnalism din România este că nici o treime dintre absolvenți nu rămâne în presa activă, ci migrează spre joburi conexe mai sigure din comunicare, ca purtător de cuvânt la instituții publice, agent de publicitate sau, foarte la modă, ”consultant” pe lângă politicieni. În felul lor pragmatic, studenții se gândesc la viitorul presei cu scepticism. În lumea largă există o preocupare majoră pe tema aceasta. The Huffington Post, celebrul portal american, a deschis încă din 2013 o dezbatere despre viitorul mass-media, la fel Nieman Journalism Lab, un proiect al Universității Harvard. Universitari și experți, jurnaliști și consumatori, își bat capul cu schimbarea de paradigmă a mass-media și încearcă să prevadă cum va arăta industria pe termen mediu. Crizele de tot felul au lovit în două direcții paradoxale: a avut de suferit presa din țările foarte avansate, ca SUA sau Marea Britanie și alte țări dezvoltate din Europa, precum și mass-media din țările sărace. În primul caz, lovitura au dat-o accesul la noile tehnologii și asimilarea lor de către publicul larg, ceea ce a afectat audiența și veniturile presei tradiționale, iar în cazul țărilor parțial dezvoltate subfinanțarea, piețele de publicitate în scădere au creat premise pentru declinul presei tipărite, monopol, mogulizare, politizare și pauperizarea presei critice independente. Europa de Est postcomunistă este un laborator viu pentru acest experiment nimicitor. În fiecare caz există subiacent un fond cultural care influențează conduita consumatorului de media, așa cum arată în studiile sale profesorul Peter Gross de la Tennessee University.

Cine e stăpânul: publicul?

Cercetările stabilesc că jurnalismul clasic a ratat de o vreme relația cu publicul. În România, subiectele ”la zi” difuzate de majoritatea televiziunilor sau de presa tipărită și online sunt selectate din politica de cartier, ”nenorocirile” meteo, sportul tabloid și infotainmentul ieftin. Intuind că noul jurnalism este fatalmente vizual, presa de la noi s-a adaptat repede, combinând cu oarecare iscusință textul, fotografia, galeria de imagini, clipul video și audio, designul șocant pe formatele online ale ziarelor. Randy Bennett de la Florida University spune că viitorul aparține publicațiilor și outlet-urilor media cu departamente de documentare serioase, care vor scotoci Internetul, rețelele de socializare pentru a ghici care sunt preferințele publicului. Amy Webb, fondatoarea Webbmedia Group, plusează: anticiparea este cheia succesului, iar Google Now și MindMeld sunt indicatori pentru această cale. Pablo Boczkowski de la Northwestern University constată o divergență între ce crede mass-media și ce crede publicul că e important. O analiză din 2013 pe 50.000 de știri din 7 țări arată că publicul vrea informații curate, povești simple, de viață, fără interpretări sofisticate, dar inteligibile și cu sens. Mai vrea distracție cotidiană. Vrea onestitate în relatări, atitudini clare și critice față de autorități și decidenți. Firește, analizele și sondajele știu că nu poate fi vorba despre un singur public, ci despre segmente diverse de public.Să zicem că rețeta anticipării e bună. Dacă cercetăm statisticile trafic.ro sau audiențele tv, ceea ce aflăm despre preferințele publicului rămâne cofuz: în ultima săptămână a anului 2014 peste 10 milioane de vizitatori au văzut ocazii.ro, 7 milioane au căutat cinemagia.ro, iar între 2 și 4,5 milioane s-au uitat online pe adevărul.ro, evz.ro, hotnews.ro, antena3.ro, ziare.com și bzi.ro. În ierarhia blogurilor pufosenia.ro (blog cu animale pufoase!) este pe locul 1, iar pe următoarele 6 locuri stau blogurile de rețete, bucătărie etc. Politica este urmărită mai ales pe știripesurse.ro și paginadepolitica.ro. Foarte puțini vizitatori caută locuri de muncă (poate și din cauza perioadei de sărbători) pe myjob.ro care ocupă locul 184 în clasamentul general. Iar instituțiile publice cele mai căutate pe net sunt drpciv.ro pentru înmatriculări auto și permise, poliția, CNADR, MAE, președinția. ”Blogul de pușcărie”, care incită interesul jurnaliștilor, nu este măsurat deocamdată de trafic.ro. Nu s-ar putea reproșa mediului virtual românesc că nu este dinamic. Apar în viteză site-uri și bloguri pregătite să dea zilnic știrile bombă, explozive și exclusive, cu mare risc de intoxicare, cum sunt Flux24, comisarul.ro, stiripesurse.ro, turnuldecontrol.ro ș.a. Dificil de verificat. Like-urile rețelelor de socializare sunt și mai greu de descifrat. Uneori ele gratifică o imagine, un titlu, un panseu și rar calitatea autentică a unui articol. Jurnaliștii cu notorietate știu că primesc like de simpatie înainte ca articolul să fie citit. ”Greu de împăcat ceea ce publicul și jurnalismul caută pe internet. S-ar putea ca jurnalismul, ca ocupație, să supraviețuiască lipindu-se pe acest trup electric al fluxului de date, dar există riscul ca valorile pe care le cultivă – reflecția, spiritul critic, protestul argumentat, implicarea socială – să nu fie nici pe departe atât de longevive”, spune Ionuț Stănescu, jurnalist RiseProject.

Sau patronul?

Dar cum se împacă schimbările produse de NewMedia și de contextul virtual cu mâna de fier a patronului care, bine înfipt în politică și afaceri cu statul, cere propagandă, susținere netransparentă pentru actori politici, lovituri sub centură date competitorilor? Nicicum, dar merge. Noile tehnologii sunt binevenite pentru manipulare. După retragerea investitorilor străini din presa românească acum câțiva ani și ”mogulizarea” mass-media după modelul ”berlusconizării” Italiei, concubinajul dintre politică și media a luat o amploare nerușinată:    s-au înmulțit canalele de știri propagandistice, televiziunea și radioul public stau în genunchi, presa scrisă și online s-a așezat pe tabere, presa locală s-a dat învinsă de voința baronatului politico-financiar. Bătălia politică, și ea nerușinată, având ca vector Antena 3, a pus la pământ inclusiv credibilitatea presei devenită un banal instrument. Existența CNA ca autoritate de reglementare a audiovizualului n-a folosit la nimic. Sau, da, a folosit taberei politice pe care a servit-o, abandonându-și misiunea. Dispariția totală sau parțială a câtorva dintre marii moguli – Patriciu, Voiculescu, Vântu, Adamescu ș.a. – ar putea da speranțe în renașterea presei ca business și în reașezarea competiției după reguli mai civilizate decât jungla de acum. Anul trecut nu s-a terminat bine și începe un an previzibil rău pentru breasla confrunată cu valul de concedieri de la televiziunile de știri ca RTV, Realitatea, Digi24 dar și Prima TV, ProTV și Antene. Presa tipărită și glossy continuă să se restrângă, achiziția recentă Burda-Sanoma cofirmând tendința. Piața de publicitate, conform Zenith, nu va crește în 2015 mai mult de 1,5%, deci va rămâne relativ mică, puțin peste 300 milioane de Euro. Anchetele și insolvențele companiilor media scot la iveală dezastrul managerial, întărind convingerea că presa e văzută în continuare ca un factor de influență și nu ca o afacere. Un optimist, britanicul Michael Bird, fondatorul revistei Diplomat-Bucharest, vede o oportunitate tocmai în slăbiciunea și lipsa de proiect a presei românești. Infrastructura excelentă a Internetului, jurnaliști compromiși, dar școliți și vorbitori de limbi străine, pluralismul mass-media (cam jigărit și adesea fals, zic eu) sunt premise pozitive de însănătoșire a industriei media, crede Bird. Relansarea ProTV și dezvoltarea mediatică a companiei Digi îl pot confirma, dar scepticismul moderat nu strică: dacă Burci va fi finanțatorul altor companii scoase la vânzare, pe lângă cele pe care le deține, nu e sigur că acestea vor merge spre business.

Jurnalistul și sindromul imposturii

O întrebare obsedantă rămâne ce mai este jurnalistul astăzi, când el nu mai controlează mesajul, iar ”breaking news s-a catapultat în cyberspace prin intermediul Twitter și Facebook”, cum notează Elisabeth Filippouli de la Global Thinkers. Concurat de jurnalismul cetățenesc sau comunitar, de implicarea directă a publicului care devine în lumea jurnalismului 2.0 autor, producător, distribuitor de news, când conceptul de media publice se schimbă sub ochii noștri iar vechii cititori de ziar s-au transformat în ”vizitatori”, ”utilizatori”, ”consumatori”, ”navigatori”, jurnalistul se poate confrunta cu un acut sentiment de impostură. Poate nici denumirea de jurnalist/ziarist nu se mai potrivește, din moment ce ziarele, în accepțiunea lor inițială, dispar. Silit să depindă de agregatorii de știri, să recicleze, să facă pe ”fermierul” de informație, încolțit de bloggeri, jurnalistul se resemnează, pierde stima de sine, reflexele bune și demnitatea meseriei. Consecințele se văd: calitate proastă a producției mediatice și pierderea credibilității. Impresia de superficialitate, de preluare din mers și circulație în cerc a știrilor, apoi, mai grav, indiferența față de valoarea informației, se intensifică. Pe de altă parte, oamenii din presă se adaptează, învățând să utilizeze în beneficiul profesiei noile tehnologii, să împacheteze și să difuzeze altfel produsul jurnalistic, să folosească platformele noi și să obțină empatie. Impactul convergenței mediilor s-a văzut și în turul 2 al alegerilor prezidențiale din noiembrie trecut: imaginile transmise pe FB din diasporă, via smartphone, preluate și multiplicate de televiziuni, bloguri și site-uri, au schimbat deznodământul electoral. Și totuși, selecția subiectelor tari, susținerea lor, explicarea și analiza, ar trebui să rămână apanajul jurnalistului profesionist, capabil să aducă sens și coerență, în conjuncție cu știința vieții și a realității, în imensitatea atrăgătoare și dezlânată a Internetului. Găsești pe teritoriul pestriț al jurnalismului românesc exemple pentru impostură, profesionalism și inovație. Coexistă fără jurnaliștii ”vechi”, care fac editorial și comentarii pe la televiziuni, cu vedete recente, comentatori serioși și noi veniți, reporteri de teren blocați în gramatică sau nu, falși formatori de opinie din studiouri de propagandă, capete limpezi și tineri pricepuți, activi pe blog sau în inițiative jurnalistice noi. Care va fi viitorul lor? Va fi unul mai bun când rolurile se vor cerne, când separația dintre finanțatori, editori și jurnaliști va fi limpede, când arbitrariul industriei media va fi înlocuit cu proiecte editoriale pe termen lung, creatoare de branduri, iar încrederea în utilitatea și corectitudinea demersului jurnalistic se va fi restabilit. Secolul următor?

Etica, finanțele și credibilitatea

Tom Rosentiel de la Washington Post repune în discuție cele cinci mituri despre viitorul sumbru al jurnalismului: presa clasică moare, online-ul atrage publicitate, conținutul e rege, ziarele dispar, presa locală este salvarea. Deși pare să piardă din audiență, presa tradițională trecută online, machiată modern cu design vizual nou, rămâne azi principala sursă de informație. Presa tipărită nu va dispărea cu totul, dar va deveni un lux pe care și-l vor permite cei care au timp și gust pentru analize ample, interviuri consistente, sinteze. Deși se vorbește despre succesul online-ului, cifrele nu sunt așa de optimiste nici la noi, nici în lume, atât timp cât peste 50% din banii de publicitate merg la platformă (Google, Facebook etc.) și nu la creatorii de conținut. Abonamentele digitale pentru presa electronică sunt o soluție experimentală încă. Axel Springer în Germania semnala cu satisfacție că are 150.000 de abonați digitali la Bild și 47.000 la Die Welt. În Finlanda Helsingin Sanomat a atras 130.000 de abonați după ce a instituit un paywall. În România experimentul abonaților la ediția online a revistei Dilema veche a fost parțial reușită. Printre miturile salvării jurnalismului analizate de Rosentiel apare și jurnalismul ”hyperlocal”, însă realitatea industriei nu arată cine ar fi dispus să finanțeze micile audiențe locale. Nici televiziunea n-a sucombat sub proliferarea Internetului, dimpotrivă, a rămas principala sursă de informație politică și economică în Europa, conform sondajelor Eurostat, și profită de noile platforme de difuzare, după ce s-a redefinit tehnologic. Dar mai rămâne o problemă nerezolvată. Autonomia pierdută a presei, din cauza compromisului cu oligarhia, în special în cazul televiziunilor, existența agenților acoperiți în presă, au dus la scăderea credibiltății mass-media și a jurnalistului. Instrumentalizarea, lipsa de solidaritate și de organizare a breslei, dispariția reflexelor etice, se văd în sondajele despre încrederea în mass-media. Doar 1 din 5 români crede că presa este independentă, arată studiul publicat în februarie 2014 de KAS și CJI. Credibilitatea ei a scăzut constant în ultimii ani. Dacă în 2006, încrederea în presă se ridica la 60%, în 2014 doar 32% dintre repondenții sondajului INSCOP îi acordau încredere ridicată. Apucând calea compromisului cu politicul, mass-media se condamnă la o soartă similară, riscând să fie detestată, fără să aibă parte de privilegiile politicienilor. Am zis ”riscă”, fiindcă spre deosebire de Parlament cotat cu 9% încredere, sau de partide cu 10%, presa e cotată cu 49% în sondajul IRES din decembrie 2014. Experții cad de acord că viitor falnic fără proiect, brand, credibilitate și libertate nu există în industria media. Unde se pot procura, nu se precizează.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

O nouă mutare pe tabla de șah a spațiului post-sovietic: Organizația Statelor Turcice. Erdogan mută, Putin evaluează.

Rusia și Turcia promovează în prezent o relație tranzacționistă.             Perspectiva geoistorică a relațiilor ruso-turce evidențiază o dimensiune...

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro