joi, martie 28, 2024

Ce pierdem odată cu Andrei Gheorghe

Am o poveste cu Andrei Gheorghe, una dintr-o grămadă de povești cu care v-aș putea distra sau aș putea să mă laud că am fost prieten cu el, am, cum spuneam, o poveste care merită spusă, fiindcă arată ce pierdem, dincolo de un om care este personificarea radioului FM din România.

Prin 2005, scriam de media la Evenimentul zilei și aflu că Sorin Ovidiu Vîntu se întâlnește cu managementul Realitatea TV în Creta. Era o știre serioasă, importantă, fiindcă Vîntu nu-și asumase proprietatea Realității TV și proprietatea media e o chestiune de interes public, mai ales când e, cum spuneam, neasumată.

Aveam știrea dintr-o singură sursă, deși cu totul sigură. Cine a făcut jurnalism altfel decât se face azi pe televiziuni urlătoare și în cotidiene-speluncă știe că asta nu e destul. Și nu e vorba de teoria școlărească cu verificarea din două sau trei surse, o să vedeți. Ci de completitudinea informației și persuasiunea, retorica a ceea ce scrii. Împreună cu un coleg de la investigații, ne-am apucat de săpături. Colegul a găsit o listă cu pasageri dintr-un charter care decola de pe Băneasa, cu toate numele importante din managementul postului și câteva vedete clasa Gheorghe-Stelian Tănase-Răzvan Dumitrescu, dar tot nu ni se părea destul pentru un text betonat.

Trec vreo două săptămâni, dar nu mai găsim nimic. Într-o zi, pontul vine în redacție, pe altă cale. Se discută în ședința de sumar și sunt luat la rost de șefi:

—De ce nu știm de asta?

—Păi, știm, zic, dar nu avem cum construi ceva solid. Iar o dăm cu “surse bine informate susțin că în spatele Realității TV e Vîntu”?…

Cu o un profesionalism vizionar care m-a făcut, printre altele, să renunț la presa instituțională, cei doi șefi se zborșesc la mine să îi sun pe oamenii din Realitatea. Nu era loc de întors, degeaba mă chinuiam eu să construiesc ceva. Plec sictirit din ședință și îmi aprind o țigară pe hol, unde se mai fuma. Investigația lui pește prăjit, precis o să-mi confirme dacă-i sun, mă gândeam… Îmi vine totuși o idee. Strâng vreo trei departamente, Cultură, Media și Investigații, le dau telefoanele de la lista de pasageri a charterului și îi pun să sune în același timp. M-am gândit că oamenii respectivi n-o să apuce să vorbească între ei și se vor produce bâlbe.

După vreo jumătate de oră, ne strângem și confruntăm răspunsurile. Negări, așa cum mă așteptam. Dar Turcescu spunea ceva gen: “Pe insula aia o fi fost Vîntu, o fi fost pământul, de unde să știu eu?” Stelian Tănase era “în concediu” în Creta și se declara foarte deranjat de faptul că îl întrebăm despre viața personală, în timp ce Răzvan Dumitrescu fusese în cursa charter, dar coborâse la Atena cu Liviu Luca, să negocieze ceva cu o televiziune grecească. Doar de ei trei îmi mai amintesc.

Puse una lângă alta, dezmințirile erau ridicole. Aveam ceva. Dar mai trebuia încă ceva ca să dăm lovitura.

Acel ceva a venit, peste puțin timp, de la Andrei Gheorghe. “Da, m-am întâlnit cu Vîntu. Și presupun că și alții”, a răspuns el, puțin mai târziu decât ceilalți. Nici măcar nu-l sunasem eu, nu mai știu cine a vorbit cu el, dar nu un prieten.

E genul de verticalitate care costă, în condițiile în care să mintă la fel ca toți ceilalți n-ar fi costat. Ar fi fost în rând cu Stelian Tănase, Robert Turcescu și toți ceilalți, care erau “în regulă” la vremea respectivă. La urma urmei, cine înțelege diferența?

*

Au trecut ani, în care am făcut emisiuni și site-uri, am băut vin și am mâncat plăcinte sau foie gras împreună. Într-o zi, i-am adus aminte de povestea din 2005. Gheorghe, un tip pe atât de vesel și nesimandicos în particular pe cât a fost de căpcăun în radio sau TV, s-a încruntat și m-a privit fix. “Eu nu mint. Nu mint”, a repetat.

Genul ăsta de chestie l-a costat. Andrei avea un farmec de pokerist de elită, care îl făcuse să-i vrăjească pe toți mogulii de dincoace și de dincolo de Prut, de la Voiculescu la Plahotniuc, fără a mai vorbi de Adrian Sârbu, pe care nu-l contabilizez la moguli. De fiecare dată, la un moment dat, a îngropat relația, a fost ceva care l-a scos din pepeni. L-am văzut la multă vreme după oftând din cauza asta: “M-am certat cu toți, pentru cine o să mai lucrez?”

Nu cred că e frumos, față de el, să vă povestesc oftatul ăsta. Dar cred că trebuie să știți. Verticalitatea e urmată adesea de regrete. Probabil, dacă ar fi continuat să facă ce știa el să facă cu puternicii acestei lumi, Gheorghe era bine-mersi și în ziua de azi, prin cine știe ce format TV neverosimil, relativ popular și relativ acceptabil din punctul de vedere al concesiilor, față de gunoiul care a invadat piața noastră de broadcast. Dar nu era o treabă pentru el. Fiindcă tot el, la un moment dat, râdea: “Toți cei pentru care am lucrat au ajuns în pușcărie.”

El, Gheorghe, a ajuns însă, cu puțină vreme înainte de a muri, acolo de unde plecase: la matinalul PRO FM. Un număr de luni, a făcut aceeași demostrație zăpăcitoare de superficialitate profundă, răutate bonomă și umor dadaist. Știa să culeagă din șanț orice golănie ridicolă, orice porcărie misogină și să o transforme într-o albăstrea verbală. Am făcut atunci o copertă pentru Șapte Seri, la care am contribuit, mai ales, cu titlul: Gheorghe. De la capat. Sau nu?

A fost ultima dată.

Fotografie de Matei L. Buță

P.S.

Acum câteva săptămâni, când ne-am văzut ultima oară, Andrei era bine mersi și vesel fiindcă scăpase de niște probleme. Îi ședea bine în rolul de landlord de Pipera, cu Petruța și toți copiii în jurul lui. La un moment dat, i-am zis să-și facă un podcast. Peste câteva zile, m-a sunat și m-a întrebat ce am în cap cu podcastul. I-am zis că nimic, că ajunge să fie el. Părea dezamăgit. Acum mă gândesc că mi-ar fi plăcut să-l văd ieșit din superficialitatea asumată a radioului FM, de fapt să-l aud aberant și metafizic așa cum îl știam din conversațiile private. Dar atunci am continuat: “Okay, dacă vrei să te nișezi și să faci un proiect sponsorizat – habar n-am ce, fumători de trabucuri sau altceva…”

Gheorghe a început să râdă cu poftă, în hohote mari, ca de o glumă foarte bună. Cu un râs care acum mă bântuie de parcă eu l-aș fi omorât.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. ”Pot sa existe stiri bune – adica POZITIVE ?” Acesta era tema uneia dintre emisiunile ”13-14” moderate de Andrei Gheorghe. Concluzia era anuntata din primele minute – NU ! Pentru ca poporul telespectator /ascultator este setat pe STIRI RELE. Totusi telefonul era pus la dispozitia amatorilor de comentarii. Te inscriai si la un moment dat te sunau si intrai in emisiune. Eu asa am facut si a mers snur. A fost pe bune – nu am trecut prin vreun filtru prealabil sa ma intrebe careva la ce comentariu ma gandesc. Totusi nu eram acolo chiar din intamplare. Din auzite stiam ca in zilele anterioare Andrei avusese ca subiect Sfarsitul lumii – ocazie cu care declarase ca el este Dumnezeu. Asa incat cand mi-a venit la randul la interogatoriu l-am infruntat , cam cocoșește, spunandu-i ca semnificatia cuvantului EVANGHELIE este ”veste buna” sau , cum ar veni ”STIRE BUNA”. Ma rog i-am mai bagat si ceva texte tematice. Cert este ca dupa vreun minut de tacerea moderatorul le-a zis celor din studiou : Voi v-ati prins ca ăsta mi-a inchis gura ? ” I-a trecut insa repede, iar emisiunea a fost un succes deoarece un alt ascultator a gasit o stire cu adevarat buna publicata in acea zi: savantii britanici descoperisera ca berea in exces mareste potența. Intrucat ultima sa postare continea inca un atac standard la adresa preotilor deduc ca incercarea mea de mica anvergura de a-i ”vesti Evanghelia” nu a fost tocmai un succes. Trebuia poate sa starui mai mult. Vom vedea in zille care vin daca biserica va fi invitatata sa se implice in vreun fel in ”procedurile” de trecere dincolo a lui Andrei Gheorghe. Iar daca va exista o astfel de invitatie sper ca BOR sa fie generoasa.

  2. Disparitia prematura a lui Andrei Gheorghe impovareaza „Natiunea”

    cu o greu asumabila vinovatie…

    Autorul relateaza, straniu!, despre statutul aparent ok, de „landlord” la Pipera, cu sotie si copii;

    totusi, stirile ne obliga sa pricepem ca Andrei Gheorghe a fost gasit mort

    de ingrijitor la mult timp de la decesul complet ignorat,

    neobservat de indiferenta „familie”…

    Asadar, o moarte de om parasit, neglijat, uitat de Dzeu si de „ai saï”!

    O moarte acuzatoare si pe drept, criminalistic suspecta!

    • Datele medico-legale publicate sunt oarecum „science-fiction”.

      Andrei Gheorghe era, constitutiv foarte elegant, chiar „dandy”,

      un om de Showbiz, de Entertainment, fara excese!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Iulian Comanescu
Iulian Comanescuhttp://www.comanescu.ro
Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit la Bruxelles. Lucrează pentru oameni politici și instituții de acolo

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro