vineri, martie 24, 2023

Ce plictiseală în campania electorală!

Greu de găsit emisiuni interesante în campania electorală pe televiziuni cu acoperire natională și asemenea pe cele locale. Cine ar putea răsfoi cu telecomanda cele 750 de televiziuni existente, ar da în perioada 11 mai-7 iunie de aceeași vorbărie cu promisiuni o mie, împănate cu atacuri la adversar în lipsă. Rar se vede o preocupare pentru transmiterea mesajului intens și interesant, care pune la încercare și fantezia, dar și cunoștințele despre comunicarea modernă în alegeri, care oferă ceva de gândit, nu doar de plăcut. Joacă un rol prea mare notorietatea candidatului, carisma sa și un rol prea mic discursul rațional, argumentul. Iar cine se încumetă să vină cu cifre și cu demonstrații, e pierdut în fața prestatorilor care scot panglici pe gură și promit pensii de cartier, rente pe viață și gratuitate de la tramvai și bus, până la nava-amiral. Există tomuri de manuale de conduită și strategie de campanie, s-au scris și la noi (recent, completat pentru campanie în New Media, circulă un manual de Marius Ghilezan), dar nu par a fi utilizate. Paradoxal, deși campania se joacă pe notorietate și pe arsenalul de fumigene cunoscut, totuși în formula televizată candidații sunt departe de a fi atractivi, mai ales că se feresc de confruntare în direct cu contracandidații.  În dezbateri, dacă ele sunt moderate bine (am văzut câteva exemple pe B1 și pe Realitatea TV), se mai dezumflă câte un balon, mai ies la iveală ceva interese obscure, bune să îl facă prudent pe alegător.

Cel mai simpatic ”manual”de pe Internet e vehiculat de Ovidiu Hațegan care îi îndeamnă pe candidați, cu amară ironie: ”Nu evitați să promiteți orice și oricui. Este important să nu clipiți în acel moment, să nu priviți în drepta jos și să nu vă spuneți în gând ”ce dracu mai vor și ăștia!”…Dacă trebuie să vă confruntați cu adversarul, nu-l lăsați să înceapă, dar mai ales să termine o frază. Dacă vorbește despre proiecte, faceți o aluzie la faptul că are amantă…De la găleți, șlapi, căni, brichete, chibrituri, baloane, șepci ieftine și până la zahăr, făină și ulei, orice e bun …pentru oamenii simpli. Nu vă temeți că oamenii se vor simți jigniți să vă dea votul pentru o găleată cu numele vostru…”

Deși e plictiseală mare pe micile ecrane, CNA nu prididește să amendeze canalele pentru dezechilibru. Vedetă, cu o amendă de 25 000 lei, este OTV, unde campania se face ca la nuntă, mai ales de când justiția a suspendat decizia de înjumătățire a emisiei până la noi ordine. Interesant este că TVR, subminată zilele acestea de propriul Consiliu de Administrație cu o scrisoare ”apocaliptică” în care cere intervenția politicienilor (nu doar politizare, ci și poliție), primește avertismente pentru dezechilibru în favoarea USL: TVR Info a primit o somație fiindcă USL a avut 69 de prezențe, PDL – 12, UNPR – 14, iar UDMR – 7, iar pe TVR 3 raportul între aparițiile USL în emisiunile informative față de PDL este 8 la 3. Somate au fost până și Etno TV, Digi24, B1 TV, Antena 3 atât de implicată emoțional, Realitatea TV care a încercat o șmecherie în emisiunea de divertisment a Mihaelei Rădulescu ș.a.

Monitorizările se fac în conformitate cu prevederile Legii alegerilor locale din 2004 și cu Decizia CNA privind desfășurarea campaniei în audiovizual. Plictisul vine și din numeroasele interdicții impuse, unele fiind inhibitorii pentru jurnaliști. Sâmbătă și duminică este interzisă orice participare sau afirmație legată de candidați sau de ”reprezentanții competitorilor legali”. Dar asta spune legea, indiferent ce opinie sau amnezii au astăzi membrii CNA, gata de harță pentru a-și apăra reduta politică.

Ce află despre candidați cetățeanul de la televiziune? Relativ puțin și nerelevant. Cum va alege? Ca de obicei, va dibui în ceață. Elisabeth Noelle-Neuman explică prin teoria ”spiralei tăcerii” cum se înclină balanța alegerilor: oamenii merg în final cu o majoritate, chiar dacă sunt de altă părere, pentru a nu fi marginalizați, excluși, pedepsiți social.

Articol apărut și în revista ”22”

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Sunt de acord cu dumneavoastră. Nu am urmărit intens campania electorală, dar și când am văzut vreun candidat, doar promisiuni reușea să articuleze. Din păcate, cred că publicul român nu a învățat încă să faca distincția între o promisiune spusă de dragul voturilor și un plan bine pus la punct. Sau măcar un plan schițat. Dar nici măcar asta nu am auzit. Toată lumea spune că o să facă una și alta, dar uită să menționeze cum.

    Spernața mea este că în timp, cu ajutorul mediei scrise și on-line, se va reuși educarea populației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro