luni, octombrie 25, 2021

Ce preț mai are adevărul?

Articlierii trecuți cu arme și bagaje de partea puterii și nu oricum ci contra-cost, adică prin colaborări plătite via bugetul instituțiilor de presă naționalizate, așa cum sunt SRTV și SRRR, conduse de comisarii politici ai PSD, numiții, Georgică Severin și Doina Gradea, au, prin fișa postului, obligația de a nega evidențele. Una dintre ele fiind tot mai accentuata atitudine anti-UE a coaliției PSD-ALDE și din ce în ce mai pernicioasa apropiere de iliberalismul Ungariei, Poloniei ori de dictatura din Turcia lui Erdogan.
Nu mai departe decât luni, Ion Cristoiu care de 50 de ani încoace și-a pus condeiul în sprijinul celor mai rele lucruri, indiferent că a fost vorba despre comunismul pe care l-a slujit la Viața studențească, la Scânteia tineretului, la revista Teatrul, ori de pesedismul al cărui apostol tarifat este astăzi pe cristoiublog, Evenimentul zilei sau la TVR 1, Antena 3 și România tv, a mai lansat în spațiul public o minciună cum nu se poate mai gogonată. Aceea că ar fi o fumigenă de presă, a acelei prese pe care sus-numitul o numește ba a sistemului, ba a binomului, ba telefelistă, realitatea că puterea actuală s-ar gândi tot mai insistent la un RoExit, Nu din cauza venerabilei sale vârste- adică a celor 70 de ani marcați de fapte ticăloase, de loopinguri, de situarea convenabilă și mereu în folosul conturilor proprii de partea celui care dă mai mult- nu vede și nu aude pretinsul Maestru, membru al unei academii fantomă creată din fanteziile d-nei Andronescu, a cărei funcționare este garantată de alocații bugetare consistente, declarațiile belicoase, obraznice, anti-europene ale lui Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Codrin Ștefănescu, Iordache, Nicolicea. Ci la ordin. Același domn Cristoiu are ochelari de cal și vată în urechi atunci când Budapesta aplaudă natura mimetică a guvernării de la București, simptomatice în acest sens fiind și cele mai recente declarații ale șefului diplomației ungare Peter Szijjarto. Care, într-un interviu acordat postului Digi 24, a asigurat Executivul României de sprijinul guvernului țării sale în cazul unui așa-zis „atac” al organismelor UE, atac mincinos definit drept „împotriva României”.
Cristoiu se face că nu vede ce preț în acțiuni anti-românești plătesc autoritățile române pentru un astfel de sprijin diavolesc, cum se mistifică realitatea. Cristoiu nu bagă de seamă interesat cum tolerează ministerul de Interne condus de semi-analfabeta Carmen Dan acțiunile provocatoare, anti-constituționale din Secuime. Același pretins și mizerabil „istoric al clipei”, neobosit profesionist al minciunii și mistificării, nu suflă o vorbă despre chipul anti-patriotic în care guvernul Dragnea-Dăncilă a torpilat marcarea Centenarului Unirii doar spre a nu-l călca pe bătături pe prietenul și tovarășul de ticăloșii al președintelui PSD, premierul Ungariei, Orbán Viktor.
Ce face, în schimb, Ion Cristoiu? O pune la zid pe Corina Crețu care nu o fi ea tocmai o sfântă, dar care, în vremea din urmă, a demonstrat, fără putință de tăgadă, cât de nepricepuți sunt sponsorii politici ai creatorului Evenimentului zilei în accesarea fondurilor europene, cum din slabă calificare, nepricepere sau intențonat de-a dreptul dau aceștia cu piciorul banilor pe care ni-i oferă gratis UE.
Ceea ce fac în vremea din urmă, împotriva intereselor reale, majore ale României condeiele reunite ale briganzilor roșii de presă Cristoiu și Nistorescu este simptomatic pentru cât de puțin mai contează adevărul într-o Românie care și-a cam pierdut busola. Și pe care o îndreaptă spre dezastru guvernarea PSD-ALDE și complicii acesteia. Unii dintre ei ascunși în mediile de informare.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Adevarul e ca in limba romana normata cuvantul ILIBERALISM si derivatele lui nu exista

    https://dexonline.ro/definitie/iliberalism
    Dexonline: ”Cuvântul iliberalism nu este în dicționar.”

    Cel mai vechi articol in limba romana si care contine noua achizitie lingvistica pare
    sa dateze din luna iulie 2016.
    Or fi si altele mai vechi pe care poate le am ratat eu,
    dar sigur este ca la nivelul lunii NOIEMBRIE 2018
    este foarte greu sa mai gasesti vreun articol din care ILIBERALISMUL sa lipseasca.

    L-am gasit chiar si intr-o relatare care enumera iubitele lui Borcea – mentionat
    ca unul dintre rechinii ILIBERALISMULUI din fotbalul romanesc.

    • Permiteți-mi, vă rog, să vă recomand consultarea documentelor celei de-a XXV-a ediții a Școlii de vară ”Tusvanyos” ale cărei lucrări s-au desfășurat la sfârșitul lunii iulie, în anul 2014, la Tușnad.

    • Domnul Cristoiu poate fi uneori si UTIL.
      De exemplu joi noaptea la Antena 3 , impreuna cu Alessandra Stoicescu (prietena lui GABI – asa se referea la Firea….ii zicea GABI) si cu CITATE PARSIVE DIN ADRIAN NASTASE s-a argumentat deosebit de convingator
      ca PSD nu ar mai trebui sa astepte numirile de ministrii de la Presedinte ,
      folosind in schimb procedura alternativa a supunerii noii echipe VOTULUI PARLAMENTULUI.

      Spre deosebire Motinea pe care Opozitia nu prea reuseste s-o urneasca , si la care parlamentarii PSD pot fi legati de scaune, la procedura asta propusa de Cristoiu si Nastase e necesar un numar de voturi pozitive pe care PSD – ALDE s-ar putea sa nu il obtina.

      Eeeei – cum sa nu-l obtina ? a zis Cristoiu in speranta ca iliberalul Dragnea
      e nascut ieri si va marsa la acesta stratagema de doi lei jumate.

  2. Intr-adevar, care-i adevarul?
    Presedintele Romaniei:
    „Romania nu este pregatita sa preia Preşedinţia Consiliului UE”
    Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani:
    „România e pregătită să preia Preşedinţia Consiliului UE. Corupţia e o problemă şi în alte state.”

    • Aia cu „Corupţia e o problemă şi în alte state” a spus-o Tajani ca sa fie de diplomat . Evident ca exista coruptie peste tot. Problema este de nivelul coruptiei. La noi absolut orice investitie cu bani publici inseamna automat furt ! De aia platim de zece ori pretul la orice investitie. De aia cumpara spitalele bisturie cu de 50 de ori pretul. Pentru ca se fura cu o lacomie imensa. Se fura pentru partid, se fura pe persoana fizica ! Si din cauza furturilor nu ajung banii pentru drumuri, scoli, sanatate … in general pentru o calitate mai buna a vietii. Cind romanasul va reusi sa faca in sfirsit legatura intre coruptie si nivelul scazut de trai, atunci va fi un pas mare inainte pentru Romania !! Abia atunci se va putea schimba si clasa asta politica infecta !

  3. „Ce preț mai are adevărul?”

    Are! Unii plătesc cu prețul vieții faptul că spun adevărul. Printre jurnaliști sunt din acest motiv numeroase victime an de an.
    Desigur, nu sunt mulți doritori să spună adevărul în România. Este mult mai practic pe meleagurile noastre să spui ce-ți cer cei care te plătesc mai bine. Știu că nu este deloc vesel ceea ce scriu, pentru că este dezonorant, dar spre regretul meu este adevărat.

  4. Prin atacurile recente (v.Stiri pe surse din 08.11.2018 ) ale lui Ion Cristoiu la adresa şefului statului („are o criză hormonală şi atacă din maţe şi nu din creer” de ex.) s-ar părea că „maestrul” a făcut un alt pas important spre titulatura de continuator al lui Silviu Brucan. Lansez chiar o temă de cercetare „Asemănări şi deosebiri între atacurile devastatoare ale lui Silviu Brucan împotriva anticomuniştilor, elitelor democrate, burghezo-moşierimii şi chiaburilor şi atacurile mai moderne dar vitriolante ale lui Ion Cristoiu împotriva tuturor oponenţilor PSD.
    Vă băgaţi ?

Dă-i un răspuns lui Stalker Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.