Ce puteri are Parlamentul European?

Deși se împlinesc 17 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, constat că, din păcate, chiar și persoane cu bune studii nu știu ce face concret Uniunea Europeană. Cu atât mai puțin despre puterile Parlamentului European. Ba mai mult, chiar politicieni cu experiență, cum ar fi fostul președinte Traian Băsescu, actual europarlamentar, vorbesc despre Parlamentul European ca despre o instituție slabă, care nu contează în arhitectura puterilor Uniunii Europene.

Foarte pe scurt, Parlamentul European este o instituție a UE cu puteri legislative, cu membri aleși în mod direct, cu responsabilități bugetare și de control. După Brexit, are 705 deputați, membri ai Parlamentului European, dintre care 33 sunt din România. Președinta actuală a Parlamentului European este malteza Roberta Metsola.

În 1952, Parlamentul european se numea Adunare Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, în 1962 numele a fost schimbat în Parlamentul European, iar primele alegeri directe au avut loc în 1979, când a fost aleasă și prima președintă a Parlamentului European, Simone Veil. Sediul principal al Parlamentului este la Bruxelles, cu întalniri pentru ședințele plenare la Strasbourg, Franța, conform Tratatelor.

Parlamentul European are puteri legislative reale: adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei Europene. Ia decizii cu privire la acordurile internaționale. Ia decizii cu privire la extinderea UE. Examinează programul de lucru al Comisiei și îi cere să propună acte legislative.

Parlamentul European are rol de control și supervizare: control asupra tuturor instituțiilor UE, alege președintele Comisiei și aprobă colegiul comisarilor în ansamblu. Poate recurge la o moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze. Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE. Analizează petițiile cetățenilor și formează comisii de anchetă. Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană. Adresează interpelări Comisiei și Consiliului. Participă la misiuni de observare a alegerilor.

Parlamentul Eurpean este autoritate bugetară: stabilește bugetul UE, împreună cu Consiliul și aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).

Pe lângă lipsa de informație, politicienii, care ar trebui să informeze cetățenii, pun în circulație diferite mituri anti-europene despre această instituție europeană, dotată cu reale puteri legislative, bugetare și de control. Parlamentul European este depozitarul direct  și principal al  legitimității democratice al Uniunii Europene, mai cu seamă de la 1979 de când cetățenii aleg în mod direct reprezentanții care devin membri ai Parlamentului European. Că unii politicieni nu înțeleg importanța instituției sau voit nu doresc să dea importanța instituției europene, nu știrbește cu nimic eforturile acestei instituții de a aduce interesele cetățenilor mereu în centrul politicilor europene. Parlamentul european este vitrina principală a Uniunii Europene, și dacă este vreo luptă importantă de dat în reforma viitoare a Uniunii Europene, aceasta ar fi aceea de a continua întărirea acestei instituții.

Înainte de deconstrui miturile legate de Parlamentul European și a încerca o descriere obiectivă a rolului și puterilor actuale ale acestei instituții, pentru a înlesni înțelegerea o paralelă cu Parlamentul României este binevenită. Un prim paradox legat de comparația între Parlamentul European și Parlamentul României este că românii au mult mai multă încredere în Parlamentul European decât în Parlamentul României. Cum se poate una ca aceasta?

1. Cetățenii nu cunosc nici puterile, activitatea și rolul Parlamentului European, dar nici cele ale parlamentului național

Cetățeni știu că „Parlamentul României are inițiativa legislativă, iar Parlamentul European nu are drept de inițiativă legislativă, prin urmare, Parlamentul European este o instituție mai slabă decât Parlamentul European”. La prima vedere, dacă am analiza strict teoretic, am spune că fraza respectivă este adevărată, dar în practică ea este departe de adevăr. În realitate, în parlamentul național majoritatea parlamentară naște executivul, guvernul, ceea ce face improbabil jocul prin care majoritatea parlamentară ar vota legi ce ar contraveni programului politic fixat de guvernul propriu.

Adevărul este că 70% din legislația națională este propusă, negociată și adoptată la Bruxelles și Strasbourg de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii. Un alt adevăr este că deși Parlamentul României are drept de inițiativă legislativă, acest drept este în realitate o himeră, pentru că majoritatea legislației naționale care nu vine de la Uniune este de fapt propusă de guvern, de executiv, la fel ca în procesului european, unde toate propunerile de legislație vin de la executiv, adică de la Comisia Europeană. De ce acest lucru? Simplu. pentru că executivul deține toate informațiile legate de urgențe, de date concrete din teren, date legate de implementare, nevoi bugetare, studii de impact și fezabilitate. Altfel spus, în practică, legile propuse de Parlamentul național sunt în general foarte puține, cu impact preponderent social, vedeți legalizarea drogurilor, bullyingul în online, parteneriatul civil sau propuneri legislative legate de zile de sărbătoare.

Deși Parlamentul European nu are drept de inițiativă legislativă, are puteri legislative care trec dincolo de a vota rapoarte de inițiativă sau rezoluții prin care invită Comisia să propune texte legislative.

2. Parlamentul European are puteri reale legislative, mai puternice decât ale Parlamentului din România

Constituțional vorbind, Parlamentul României are mai multe puteri decât Parlamentul European. Teoria ca teoria, însă practica ne omoară. În realitate, Parlamentul României se comportă ca un accesoriu al Guvernului. Altfel spus, separația puterilor în stat declinată astăzi într-un regim asemănător României, face că singura contrapondere la majoritatea politică aflată la putere în parlament și guvern este puterea judecătoarească și, eventual, opoziția politică. Însă în contextul autohton nu se pune problema. Altfel zis, orice discuție constituțională despre felul în care parlamentul național este o contra putere a executivului, că acesta își exercită prerogativele de tragere la răspundere, de analiză și control al instituțiilor, a serviciilor, a agențiilor, pentru a transforma astfel puterea parlamentului într-o adevărată instituție a puterii democratice este o discuție goală și fără rost. Nu mai spun că cetățenii nu știu prea bine ce votează la alegerile naționale. Nu prea știu nici cei care sunt pe liste ce puteri are parlamentul și ce ar putea să facă. Cu foarte puține excepții, clasa politică de astăzi a diluat cât a putut puterile și rolul coroanei instituționale a democrației.

De ce Parlamentul European are puteri reale legislative și nu are drept de inițiativă legislativă? La nivel european, executivul are monopolul inițiativei. Comisia vine cu propuneri după ce a făcut studii de impact, a înțeles că este nevoie de o legislație. După publicarea propunerii, atât Consiliul Uniunii Europene, cât și Parlamentul European au dreptul de a modifica propunerea. Altfel zis, grupurile politice lucrează la nivel tehnic și politic pe text, depun amendamente, câteodată de ordinul miilor și negociază până acel text a fost citit, înțeles, s-a discutat asupra mizelor și impactului lor. Parlamentul European este mereu instituția care este mai ambițioasă, care aduce textul mai aproape de interesul cetățenilor. Discuțiile pe text și pașii procedurali sunt transparenți, modificările și felul cum s-a votat este transparent, numele politicianului responsabil de dosar este publicat pe site-ul instituției. Instituția responsabilizează politicienii aleși, promovează meritocrația și transparența. Nu pot să spun nici pe fond, nici pe formă că Parlamentul României ar fi la fel. Un simplu exemplu, mergeți pe site-ul Parlamentului European să verificați pagina unui europarlamentar, de la activitate, la adresa de contact, numele consilierilor și date precise despre dosarele și amendamentele pe care le-a propus.

3. Parlamentul European este autoritate bugetară

Cum ar fi să auzim despre Parlamentul României că refuză să voteze bugetul României, dacă Guvernul nu crește bugetul pe educație la 6% din PIB, sau refuză să voteze, dacă Guvernul nu alocă sănătății fonduri suficiente? Astfel de scenarii se întamplă la nivelul UE în fiecare an, atunci când Consiliul UE, țările „frugale” taie din bugetul propus de Comisie, iar Parlamentul European nu doar că pune banii înapoi, mai cere și creșteri bugetare. De exemplu, pentru primul program pe sănătate la nivel european, EU4Health, Parlamentul European a mărit bugetul de la 1,7 miliarde de euro la 5,1 miliarde euro. Acesta este doar un exemplu. Parlamentul Eurpean s-a luptat pentru creșterea bugetului UE, pentru PNRR, astfel încât România să primească mai mulți bani de la UE. Tot în raport cu rolul de autoritate bugetară, Parlamentul Eurpean a obținut o legislație istorică care condiționează fondurile europene de respectarea Statului de drept. Polonia și Ungaria, au avut și încă au blocate o parte din banii europeni pentru probleme legate de corupție și independența justiției. Altfel zis, Parlamentul European se uită la felul în care sunt folosiți banii publici, devenind un garant al democrației, dar și al luptei anticorupție și fraudei. Ani de zile Parlamentul European a cerut crearea unui Parchet European. Înființarea parchetului a fost votată în 2017 și instituția a devenit operațională în 2021, sub conducerea Laurei Codruța Koveși. De la intrarea României în UE, doar doi români membri ai Parlamentului European au fost numiți raportori generali, sau negociatori ai bugetul Uniunii din partea Parlamentului, Siegfried Mureșan și Nicu Ștefănuță. Aceasta demonstrează că există la nivel european români care sunt văzuți bine și în care se poate investi încrederea necesară pentru a fi parte în negocierea despre cum să fie împărțiți mai bine cei aproape 190 de miliarde de euro, în cifrele actuale, cât este bugetul anual al Uniunii Europene.

Parlamentul European are puteri de a modifica legislații care afectează mai bine de 450 de milioane de cetățeni. Dacă nu ar fi atât de important acest lucru, ar mai fi oare Bruxelles-ul orașul cu cele mai multe firme de lobbying din lume? Iar, parlamentul este o instituție care are mecanisme de garanții, pentru a rămâne credibilă, și care chiar în urma unor scandaluri,  precum Qatargate sau altele, a rezistat. În fond, ceea ce trebuie reținut este că partidele politice doresc să minimizeze rolul Uniunii Europene ca ei să controleze cât mai bine puterea, interesele la nivel național. Cu cât sunt mai pricepuți și corecți politicienii trimiși la Bruxelles, cu atât mai bine Parlamentul European va putea deveni o instituție mai puternică.

Parlamentul European nu este o instituție perfectă, trebuie să se apropie și mai mult de cetățeni. Dar are posibilitatea de a se reforma din interior, să facă dezbaterile mai interesante, să modifice puțin forma, nu fondul, pentru a aduce în atenția cetățenilor munca importantă care se depune la Bruxelles și care nu este foarte simplu de înțeles. Concluzia ar fi să nu punem etichete pripite pe lucrurile complexe pe care nu le înțelegem. Democrația este democrație atunci când cei care sunt vizați de democrație înțeleg cum funcționează democrația, dar mai ales culisele puterii democratice.