Ce rămâne. Sau de ce justiţia independentă este unica şansă a libertăţii noastre

Divizarea partidelor de dreapta, discuţiile interminabile şi sterile în marginea unei unităţi care nu se va realiza probabil niciodată cu adevărat, consolidarea artificială în Camere a unui guvern ce se întemeiază pe traseism şi improvizaţii lamentabile, atacuri mediatice imunde, ignorate sau sancţionate ezitant de către un organism, CNA, dominat de propria sa obedienţă : peisajul de la finele lui martie 2014 dă masură ratării obiectivului strategic al reformării elitei politice şi al refondării statului. Momentul grotesc al constituţiei confecţionate în regim de urgenţă de către un USL astăzi defunct este cel mai recent episod ilustrând potenţialul malefic al iniţiativelor sprijinite de politicienii români.

Pe acest fundal, există un reper pe care nimeni nu îl mai poate ignora, reperul în funcţie de care se ordonează raportarea din spaţiul public, reperul ce indică profunzimea unei schimbări dificil de anticipat în momentul debutului primului mandat al preşedintelui Băsescu. În contra tututor, o justiţie independentă se consolidează, iar articulaţiile ei devin, organic şi progresiv, o autentică coloană vertebrală capabilă de a acorda statului nostru coerenţă şi transparenţă. Prin DNA şi instanţele de judecată, domnia legii încetează să mai fie un cuvânt gol. Iar egalitatea în faţa constituţiei este asigurată, şocând pe cei care s-au privit pe sine şi pe clienţii lor ca fiind posesorii unei imunităţi de drept divin.

Pentru prima dată în post comunism, excesele de putere, aroganţa şi impunitatea nu mai sunt regula ce pare de neînlăturat. Violenţa cu care trusturile media atacă această justiţie eliberată de tutelă şi de patronaj nu este întâmplătoare. Intuiţia lor este corectă- rolul de contrapondere al justiţiei este evident, iar suveranitatea fondată de corupţie şi pe intimidare nu mai este ilimitată.

Scenele în care preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa chema la desfiinţarea DNA sunt proba ultimă a acestei schimbări care modifică din temelii regimul nostru politic. Un stat de drept robust este alternativa la despotism şi subdezvoltare, iar cei care se i se opun cu atâta vehemenţă sunt conştienţi de limitele autorităţii lor, în acest nou context.

Bilanţul este vizibil şi trimite la un fapt incontestabil.Ieşirea din subdezvoltarea democratică este efectul acţiunii unei justiţii independente ce operează contrazicând şi ameninţând interesele elitei politice prădătoare. Reforma partidelor este încă un deziderat. Existenţa unei ramuri a guvernământului care să ocrotească libertăţile şi să sancţioneze abuzurile este o realitate. De aceea, poate, supravieţuirea României ca stat european depinde de vitalitatea acestui segment instituţional doar în aparenţă fragil. Căci lupta lor este şi lupta noastră. Libertăţile pe care le avem sunt garantate de valorile pe care justitiţia independentă le reafirmă, tenace, zi după zi.