duminică, decembrie 5, 2021

Ce s-a întâmplat în Liban?

Săptămâna trecută, capitala Libanului a fost martora unui episod violent, cel mai intens incident armat din 2008 până în prezent. Ce s-a întâmplat cu exactitate și de la ce au pornit confruntările armate probabil că nu vom afla niciodată. Există însă trei narațiuni principale care domină spațiul public libanez și care merită explorate pentru că scot la iveală tensiuni adânc înrădăcinate în societatea libaneză și în modul în care anumite chestiuni, precum justiția, sunt abordate. Confruntările armate de joia trecută ne indică faptul că dincolo de corupție, criză economică, și lipsa de combustibil și bunuri de bază, Libanul are o imensă problemă în ceea ce privește capcitatea statului de a exercita autoritate, lucru care cauzează un vid umplut tot mai mult de miliții și actori non-statali.

Judecătorul, protestul “pașnic”, și lunetiștii

Totul a început în luna septembrie când judecătorul Tareq Bitar, care conduce investigația în cazul exploziei din portul din Beirut din august 2020, a emis două chemări la interogatoriu pe numele a doi foști miniștri. Primul este Ali Hassan Khalil, fost ministru de finanțe din partea partidului șiit Amal, iar al doilea, Youssef Fenianos, membru al partidului Marada, fost ministru al administrației publice, afiliat cu Hezbollah și aflat sub sancțiuni din partea SUA pentru legăturile pe care le are cu gruparea șiită. Ambii sunt în prezent membri în parlament și beneficiază de o gamă largă de imunități.

Începând cu momentul emiterii mandatelor, cele două partide, și în special liderul Hezbollah Hassan Nasrallah au demarat o campanie agresivă de discreditare a lui Tareq Bitar acuzându-l de faptul că politizează investigația, că are înclinații anti-Hezbollah și Amal, și că este un agent american. În condițiile în care cei doi nu au răspuns chemării judecătorului și au refuzat să se prezinte de bunăvoie la biroul acestuia, Bitar a emis madate de arestare pe numele celor doi. Această acțiune a stârnit furie în rândul Hezbollah și Amal care au anunțat organizarea unui protest pentru a cere demiterea din funcție a lui Tareq Bitar.

Joi, 14 octombrie, în jurul orei 10:30-11:00 aproximativ 250 de persoane, membri și susținători ai Hezbollah și Amal, s-au strâns în fața palatului de justiție din Beirut în zona numită Tayouneh. Nu a durat mult până când au început să se audă focuri de armă, iar în decurs de câteva minute, haosul s-a instalat pe străzile adiacente. Schimburile de focuri s-au intensificat și la circa două ore de la protestul inițial, cele două cartiere din vecinătatea palatului de justiție, Chiyeh (predominant șiit și controlat de Amal și Hezbollah) și Ain el-Remmaneh (predominant creștin, controlat de partidul Forțele Libaneze) erau martorele unor imagini care aduc aminte de războiul civil din anii 1970-1980.

Confruntările armate au lăsat în urmă șapte morți și peste 30 de răniți însă, dincolo de cifre, recentele lupte readuc în prim plan chestiuni presante pentru societatea libaneză precum justiția sau tensiunile sectare. Dar deocamdată este important să aruncăm o privire asupra pozițiilor părților implicate în conflict, fiecare promovând propria narațiune.

Trei narațiuni, toate plauzibile și toate imposibil de validat

Realitatea este că, cel mai probabil, nu vom ști niciodată ce anume a declanșat episodul violent de săptămâna trecută. În spațiul public libanez, dincolo de teorii ale conspirației, circulă trei narațiuni principale: cea a Hezbollah/Amal, cea a partidului creștin Forțele Libaneze, și cea a armatei libaneze. Niciuna dintre acestea nu poate fi total confirmată sau total infirmată însă ne oferă indicii cu privire la modul în care părțile implicate se raportează la evenimentul de joi.

Hezbollah și Amal, principalele două partide șiite din Liban, au fost primele care au reacționat public la incidentul armat de săptămâna trecută. Într-o declarație de presă comună, cele două formațiuni au descris cum că “în jurul orei 10:45, după ce participanții la un protest pașnic s-au adunat în fața palatului de justiție pentru a condamna politizarea investigației din port, aceștia au fost întâmpinați cu focuri de armă trase de lunetiști situați pe acoperișurile clădirilor adiacente zonei Tayouneh.” Mai mult decât atât, cele două partide acuză faptul că lunetiștii au tras la cap și că această acțiune este o încercare de “a instiga la haos și la vărsare de sânge.” În final, au lansat un apel către armata libaneză să intervină și să restabilească ordinea și disciplina. Deși declarația de presă nu indică cu nume și prenume partidul pe care Hezbollah și Amal îl aduc în discuție, datorită zonei în care s-au petrecut incidentele și declarații ale unor oficiali atât pre cât și post-conflict, este clar că acuzațiile se îndreaptă înspre Forțele Libaneze.

În cadrul unui interviu acordat show-ului TV “Badna al-haqiqa” (în traducere, “vrem adevărul”) liderul partidului Forțele Libaneze, Samir Geagea, warlord și unul dintre cei mai importanți comandanți ai milițiilor creștine din perioada războiului civil, a oferit propria sa variantă cu privire la evenimentele de joi pentru a contracara aserțiunea Hezbollah/Amal cum că Forțele Libaneze ar fi premeditat o ambuscadă împotriva protestatarilor.Conform celor spuse de Geagea, “schimbul de focuri nu a avut nimic de-a face cu protestul din fața palatului de justiție.” Acesta a adăugat că totul a început în momentul în care protestatarii au ieșit din zona demarcată de armată și au intrat în cartierul Ain el Remmaneh, caracterizând acest lucru drept un act împotriva creștinilor care au deschis focul în auto-apărare după ce grupuri de persoane au pătruns în clădiri de locuințe și au atacat oameni pe străzi. În încheiere, Geagea a menționat că “apărarea nu a fost pusă în practică de membri ai partidului ci de către toți locuitorii Ain el Remmaneh.”

În ceea ce privește armata libaneză, semnalele sunt contradictorii. La nivel de retorică, totul arată perfect, forțele armate acționează cu imparțialitate, iar operațiunile acestora au dus la arestarea mai multor persoane implicate în schimburile de focuri fără însă a face publice identitatea sau afilierea celor arestați. În practică, însă, situația nu a fost deloc așa. În nenumăratele înregistrări video și transmisiuni live ale trusturilor media am putut vedea cum armata stă pe margine și preferă să lase mai degrabă lucrurile să se calmeze de la sine (cu prețul pierderii de vieți omenești) decât să intervină. Pe de-o parte, astfel de evenimente pun armata într-o situație foarte sensibilă deoarece componența sa sectară reflectă perfect societatea libaneză, iar orice acțiune ar fi ușor de interpretat drept împotriva sau în favoarea unei tabere. Pe de altă parte, lipsa de acțiune în ciuda prezenței masive indică lipsa capacității și capabilității de intervenție în astfel de situații a unei armate fără resursele necesare funcționării eficiente, fără pregătire, subfinanțată, și care în momentul de față există într-o bună parte datorită sprijinului extern. Mai mult decât atât, în cursul zilei de sâmbătă au ieșit la iveală înregistrări surprinse de o cameră de supraveghere care arată un militar deschizând focul împotriva unui grup de protestatari neînarmați. Unele surse susțin că aceea a fost prima victimă și că începând din acel moment lucrurile au escaladat, în timp ce alte surse spun că aceea ar fi fost cea de-a patra victimă a zile și că schimburile de focuri erau deja în desfășurare.

Declarațiile părților implicate în evenimentul violent de joi sunt intenționat vagi, menite să distragă atenția, și se exclud reciproc. Spre exemplu, Hezbollah și Amal plâng că lunetiști ai Forțelor Libaneze au tras în protestatarii pașnici (care, de altfel, aveau tot dreptul să protesteze), dar nu ne explică ce căutau câteva zeci de indivizi înarmați cu arme automate la un protest pașnic (asta nu justifică neapărat acțiunea lunetiștilor). Pe de altă parte, Samir Gegea nu doar că încearcă să joace cartea sectarianismului și să transforme totul într-un conflict religios ci și să își dezică partidul de orice vină aruncând-o asupra cetățenilor de rând într-un mod care îi glorifică drept eroi ai rezistenței împotriva Hezbollah. Geagea spune că violențele nu au avut nimic de-a face cu investigația exploziei din port. Din contră, tot ce s-a întâmplat joi are legătură cu ancheta. Acțiunea părților este un atac la adresa justiției independente.

17 octombrie 2019 vs. 17 octombrie 2021

Din păcate evenimentele violente de săptămâna trecută vin cu doar câteva zile înainte de cea de-a doua aniversare a mișcării de protest cunoscută sub denumirea generică de Thawra (în traducere, “revoluție”) care a scos peste un milion de libanezi pe străzile capitalei, și nu numai, uniți sub sloganul “Toți înseamnă toți” pentru a cere demiterea întregii clase politice și schimbarea din temelii a sistemului. Era însă destul de clar de la început că, în ciuda protestelor masive, situația nu se va schimba prea mult. Din contră, circumstanțele interne din Liban s-au înrăutățit din ce în ce mai mult.

Începând cu luna noiembrie a anului 2019, la circa o lună de la începutul ambițioasei mișcări de protest care, cu tot respectul și iubirea pentru populația libaneză, credea că trei sloganuri vagi și fără țintă, și niște petreceri în stradă (e drept, cu sute de mii de oameni) care au transformat protestul în carnaval vor mișca din loc niște dinozauri, niște mastodonți ai corupției și nesimțirii, niște criminali și comandanți de miliții în timpul războiului civil, situația Libanului a început să se deterioreze. Moneda națională începea să se devalorizeze, condițiile de trai se înrăutățeau văzând cu ochii, țara era, practic, fără un guvern funcțional, iar criza economică se instala rapid în timp ce mișcarea de protest dispărea, iar statul devenea din ce în ce mai absent.

În momentul de față, Libanul este în beznă aproape totală. Electricite du Liban furnizează circa două ore de curent electric pe zi din cauza lipsei de combustibil, iar populația se bazează pe generatoarele private. Cel puțin cei care reușesc să facă rost de combustibil pentru a le pune în funcțiune și cei care își pot permite acest lucru pentru că factura lunară pentru un generator se situează în jurul sumei de patru milioane de lire libaneze, în timp ce salariul minim este de 675.000. Libanul nu are electricitate, Libanul nu are medicamente, iar statul devine din ce în ce mai irelevant.

În Liban, în momentul de față există un vid imens produs de absența statului în, practic, toate sectoarele. Statul este incapabil să ofere populației servicii, protecție, bunuri de bază (apă potabilă, spre exemplu) și multe altele. Viețile multora s-au transformat într-un coșmar în care stresul de zi cu zi este să facă rost de mâncare sau de medicamente, în timp ce întreaga infrastructură critică a țării este pe marginea prăpastiei. Pentru mulți în Liban, viața cotidiană este nimic mai mult decât o luptă pentru supraviețuire.

În condițiile acestea, mai degrabă mai devreme decât mai târziu, funcțiile statului vor fi preluate de diverșii actori non-statali care vor umple vidul lăsat în urmă de clasa politică incompetentă și coruptă. Acest lucru este deosebit de evident în cazul combustibilului de origine iraniană adus de Hezbollah în Liban pentru a compensa, cel puțin parțial, incapacitatea statului de a furniza electricitate. Desigur, transporturile de combustibil din Iran vor avea un impact mic asupra populației în general și va fi probabil distribuit/vândut în zone aflate în mod tradițional sub controlul grupării sau bazat pe afiliere. Dar simplul fapt că un actor non-statal a preluat una dintre funcțiile de bază ale statului libanez și a reușit să importe combustibil (în ciuda sancțiunilor internaționale și cu o aprobare tacită a SUA) fără ca cineva să facă ceva în privința aceasta este o imagine sumbră a colapsului aproape total al țării și a eșecului lamentabil a promițătoarei mișcări de protest apărută în urmă cu doi ani și al cărei impact a fost nu inexistent, dar limitat în comparație cu ce își propunea inițial.

În concluzie, cu privire la evenimentele de săptămâna trecută, Hezbollah și Amal și-au flexat din nou mușchii și au transmis un mesaj clar: prețul tragerii noastre la răspundere este instabilitatea. Deși comparația cu ceea ce s-a întâmplat în 2008 nu mi se pare oportună deoarece contextul era mult diferit, Hezbollah pare să își stabilească un modus operandi în astfel de împrejurări și să reacționeze violent atunci când interesele îi sunt puse în pericol sau, cel puțin, atunci când percepe un anumit eveniment ca fiind periculos. În 2008, guvernul luase decizia de a desființa rețelele de telecomunicații ale Hezbollah (care își crease un sistem paralel de telefonie) și de a-l înlocui pe șeful securității aeroportuare (afiliat cu Hezbollah, o funcție deosebit de importantă pentru activitățile ilegale ale grupării) după ce au fost descoperite camere ascunse menite să supravegheze pista aeroportului. În decurs de două zile, luptători ai Hezbollah au luat cu asalt și capturat numeroase cartiere din vestul Beirutului montând adevărate bătălii armate care s-au extins chiar și în afara capitalei.

Săptămâna trecută, Hezbollah și Amal au reacționat la o serie de decizii pe care le-au perceput drept amenințătoare și împotriva intereselor lor. Inițial, cu un protest “pașnic,” apoi cu forța armelor. Aș îndrăzni să spun că un astfel de incident era iminent și s-ar fi produs cu sau fără presupușii lunetiști care au deschis focul împotriva membrilor Hezbollah și Amal în condițiile în care judecătorul Tareq Bitar se arată foarte determinat să găsească și să pedepsească vinovații pentru explozia din port. Hezbollah a transmis mesajul că justiția se traduce în lupte armate, în timp ce Samir Gegea a câștigat încă o oportunitate de a se promova drept singurului capabil să țină piept grupării șiite. Milițiile nu vor dispărea peste noapte, la fel cum nici armamentul acestora nu va sta prea mult timp în rastel. Influența acestora poate fi ținută sub control. Însă absența aproape totală a statului în viața de zi cu zi a cetățenilor nu ajută absolut deloc în această direcție.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Libanul e un alt stat eșuat.
    La baza eșuării, războiul civil combinat cu amestecul direct/indirect a altora.
    Corupția generalizată , omniprezentă, a fost și este (identic ca la alte state eșuate ) cireașa de pe tortul dezastrului.

  2. Vă rog, păreți un intelectual, nu mai mutilați limba română! „To flex one’s muscles” nu se traduce prin „a își flexa mușchii”, ci prin „a își încorda mușchii”. De asemenea „lipsa capacității și capabilității de intervenție” – care este deosebirea dintre „capacitate” și „capabilitate”? Răspund tot eu: „capabilitate” nu există în limba română, este traducerea după ureche a lui „capability”. Acolo unde engleza are două cuvinte cu sensuri complet diferite („capability” și „capacity”), româna are unul singur („capacitate”).

  3. Am convingerea ca v-ati facut o opinie justa in legatura cu natura complexelor si dramaticelor evenimente din Orientul Apropiat.
    Tel al-Zaatar, Sabra si Chatila sunt traume relativ recente pe care noi, europenii, nu le putem intelege pe deplin.
    Comunitatea crestinilor maroniti, de care suntem atasati prin prezenta Parintelui profesor Scrima, pare privata actualmente de sprijinul europenilor, in contextul si sub pretextul pandemiei.
    Destinul acestei tari binecuvantate cu boģatii naturale si spirituale ne impresioneaza prin coplexitatea relatiilor interconfesionale si incapacitatea decidentilor politici de a stabiliza echilibrul cu ţarile vecine.
    Punctul dumneavoastra de vedere referitor la interventia militara a Arabiei Saudite in Yémen, disproportionata si practic ne sanctionata de ONU, cred ca i-ar interesa pe cititorii Contributors.

  4. Războiul civil si toate dezastrele care au urmat au fost generate de construcția artificiala a acestui stat, creat de francezi pentru a-i favoriza pe arabii creștini, intr-o zona cu demografie care a suferit schimbări rapide.
    Intervențiile siriene, israeliene, saudite si iraniene n-au făcut decât sa sape la fundația unui stat gândit parca prin prisma conservării unei moșteniri cruciate.
    Robert Fisk, un mare ziarist britanic care a trăit mult timp la Beirut, a scris mai multe cărți despre drama acestei tari. După moartea sa relatările din mass media despre Liban nu mai au forța si independenta de gândire cu care ne obișnuise Fisk.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Raul Pintilie
In 2017 a absolvit studiile la nivel licenta in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai specializarea Studii de Securitate. Lucrarii de licenta e concentrată pe interventia militară in Libia din 2011 si modul in care aceasta a fost dezbatuta in cadrul Adunarii Generale a ONU cu referire la principiul Reaponsabilitatii de a Proteja. In 2019 a absolvit studiile de masterat in cadrul Universitatii Saint Joseph din Beirut, Liban, specializarea drepturile omului si democratizare. A petrecut un semestru in Amman, Iordania unde a scris dizertatia avand ca subiect de cercetare interventia militara a Arabiei Saudite in Yemen din 2015 si modul in care aceasta a fost motivata de sauditi, dar si felul in care dinamicile regionale au fost afectate de aceasta interventie si de razboiul civil care a urmat.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro