miercuri, februarie 8, 2023

Ce să-i cerem confratelui austriac, la schimb cu Schengen?

În aprilie anul acesta, aflam că Polonia blochează compromisul UE pe acordul privind impozitul minim global. Să reținem din acest titlu un cuvânt: compromis. Președinția franceză a Consiliului European a propus ajustări ale textului, menite să înduplece opoziția solitară a Poloniei și astfel să lase drum liber revoluției fiscale europene, globale[1] etc. În iunie, se putea citi: Polonia, gata să renunțe la obiecțiile pe acordul cu impozitul minim global. În sfârșit, francezii puteau să răsufle ușurați și să își încheie triumfal mandatul. Dar n-a fost să fie. Subtitlul știrii din iunie suna așa: „Chiar dacă Varșovia nu mai împiedică acordul OECD, Budapesta dă semnale acum că are îngrijorări”. Astfel, de la jumătatea anului, Budapesta a preluat ștacheta și chiar acum câteva zile dl. Orban declara: Ungaria încă se opune acestui impozit global care ”omoară locurile de muncă”.

Mi s-a părut potrivit să reamintesc această epopee a impozitului minim global, acum când stăm cu sufletul la gură să vedem: „ne lasă sau nu ne lasă Austria în Schengen?”

Zilele acestea s-a văzut cum tratăm noi chestiunea, de pe o poziția de inferioritate, cu replici demne de piața Obor: „domnule, ce mai vor austriecii de la noi, că vorba aia – bănci, energie, lemn am dat, ne ducem la ei la schi, le plătim casă-masă… Eee, ia vezi, să nu ne supărăm noi, că știi cum e românu’, rabdă el ce rabdă, dar acu se face polonez, ungur, renunțăm și la schi…apoi să vadă ei…”

Dar cum ar fi să fim cu adevărat pragmatici și să urmărim un interes național, chiar în spiritul compromisului european? Să punem altfel problema: confrate european austriac, păstrează-ți retorica cu Schengen, cu imigranții, dacă asta te ajută (la fel cum ajută opoziția față de „taxa care omoară locuri de muncă”). Sigur, apartenența la spațiul Schengen ne-ar fi utilă – dincolo de retorica noastră politică, câștigăm o zi, pe care nu o mai pierd în vamă TIR-urile care pleacă de la noi cu piese manufacturate.  O zi nu e puțin, dar … tot rămânem să ne ducem zilele ca „țara manufacturii low-cost”.

Atunci, ce vrem noi? Să scăpăm de eticheta asta, care ne diminuează respectul investitorilor. Vă plângeți că firmele austriece au parte de rele tratamente aici? Bine faceți, și firmele românești se plâng de același lucru!

Între timp, ”începând cu anul 2021, Instrumentul Tehnic de Sprijin care continuă Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale al Comisiei Europene, a aprobat dezvoltarea de proiecte pentru ANAF. S-a început cu identificarea celor mai bune practici, îmbunătățirea legislației fiscale și consolidarea capacității în domeniul prețurilor de transfer în România, proiect care se derulează pe baza unui contract semnat cu Administrația fiscală din Austria”. (Raport ANAF pe 2021)

Hai să lăsăm gargara asta cu reformele, demarările etc. Pragmatic: vrem, pe bune, la schimb cele mai bune practice europene. Să avem și noi un Fisc (măcar) ca și în Austria. În lumea impozitului minim global (care va veni, orice ar zice „unii”), administrația de calitate va fi hotărâtoare în luarea deciziilor investitorilor. Să vină și la noi investiții cu valoare adăugată, să crească nivelul de trai, poate așa vor rămâne la noi mai mulți imigranți, Vestul are de câștigat…

Și să nu uităm de OECD, clubul unde se fac și desfac revoluții (fiscal) globale, regionale etc. Da, vrem să fim în lumea bună. Polonia, Ungaria sunt acolo, bineînțeles și Austria.În ochii investitorilor, lumea se împarte în două: țări OECD și restul.

Deci, la schimb, confrate austriac european, ajută-ne cu practicile europene și cu OECD. Pragmatic.

Ce spuneți, reprezentanți ai interesului (și respectului!) național, se poate să aveți, în discuțiile de culise, o astfel de poziție: deschisă și concretă?


[1] O sinteză a ceea ce presupune această revoluție fiscală, cu pilonii ei, aici.

Distribuie acest articol

74 COMENTARII

  1. adica, daca am inteles eu bine: austriecii ne acuza fara motive concrete pe subiectul Schengen (nu a scris asta autorul, am dedus din alte articole), insa (aici vine partea extrasa din articol), noi sa le spunem austriecilor ca in afara de ce ne acuza ei fara motiv, mai avem si alte bube si le-am vrea rezolvate pe acelea? e foarte tare, sper sa deveniti academician, sa luati si premiul Nobel, insa cu conditia sa stati toata viata in biblioteca si sa nu mai iesiti de acolo …

    • Securistii din Romania nu isi doresc intrarea in Schengen pentru ca si-ar pierde privilegiile. Drept urmare nu vor face nimic impotriva prietenilor Rusiei (nazisti sau bolsevici) din U.E.
      Prim-ministrul Grivko si Bode ranjesc satisfacuti pentru ca si-au atins obiectivul dupa 11 ani de maimutarire a E.U.
      Astfel se explica si dezinteresul celorlalti 25 de ministri de interne de a nu pune piciorul in prag petru Austria si Olanda.

    • 1. Austria este confrate (unul din cei 2x confrati) ;
      2. rolul Ro, in UE, ca si granicer, este asumat ;
      3. Prezenta, existenta, de migranti ilegali pe teritoriul UE este de necontestat (provenind si din Ro), iar acestia dezechilibreaza unele bugete. Pentru Germ, o tara cu ~80,4 mil locuitori,i nseamna ceva; pt. Au, o tara cu ~ 8,6 mil locuitori (10 % din populatia Germ), acelasi numar de migranti, la aceleasi cheltuieli, inseamna cu mult mai mult !. Fata de Ro, in Au exista prostul obicei sa raportezi pe ce se cheltuie banii publici … Ia rmigratia, nu cred ca este o prioritate si, nici un prolej de dezechilbru ;
      4. Si Au are rolul sau in UE, pe care p r o b a b i l l-a indeplniti ;
      5. Daca exista migranti ilegali, inseamna c ceva nu functioneaza ;
      6. Daca exista migranti ilegali, procedura de expulzare este greoaie si se poate face doar cu respectarea unor drepturi si garantii ;
      7. migratia ilegala, costa statele in care acestia ajung si refuza sa le paraseasca .
      Concluzii : daca Au se simte in nesiguranta si bugetul programat al Au, pt anul 2022, este dezechilibrat,
      A. ce are status-ul economic si comercial al firmelor asutrice din Ro, cu neindeplinirea unor atributii, de catre Ro ;
      B. ce are placerea de a schia cu refuzul de a schia in Au ?

      • @Roland _ „Daca exista migranti ilegali, inseamna c ceva nu functioneaza”

        Într-adevăr, doar că informațiile oferite de instituțiile care monitorizează rutele de migrație arată că aceștia ajung în Austria prin Serbia și prin Croația, stat pe care Austria l-a sprijinit pentru a accede în Schengen.

        Austria își putea argumenta credibil opoziția sa față de România (cu statul ed drept/independența justiției, spre exemplu), dar a rămas la pretextul migrației arătând că nici nu-i pasă dacă este credibil „motivul” pentru care nu este de acord cu admiterea României în Schengen.

        A fost doar umilință xenofobă și bătaie de joc gratuită la adresa românilor.

        În cazul în care Austria dorește să șantajeze UE (spre bucuria Rusiei) cu privire la migrația ilegală, apoi, rațional era să-și ia România și Bulgaria drept parteneri pentru rezolvarea problemelor prin îmbunătățirea/modificarea legislației în cadrul UE, pentru a repara „ceva ce nu funcționează”, nu să și le facă inamici. Așadar, nu aceasta a fost motivația reală/rațională a demersului anti-european al Austriei ci, mai degrabă, xenofobia și faptul că Austria este stat captiv Rusiei, ale cărei interese le reprezintă în UE, precum o „coadă de topor”.

  2. De fapt, inteleg ca are si Austria un fel de Bode al ei, care, din ratiuni electorale interne, vrea sa castige oarece capital politic din blocarea acceptarii in Schengen a Romaniei. Deci, pragmatic, la schimb, ar trebui sa gasim o modalitate sa-i asiguram, acestui Bode al lor, voturile care sa-i aduca partidul de pe locul al treilea, pe locul intai… :) Or fi multi romani in landul cu pricina?…

    • Un cunoscut om de afaceri austriac din Romania a declarat ca acest ministru de interne provine dintr-un land-Austria Inferioara (zona Vienei, adica un fel de Judetul Ilfov la noi)- unde vrea sa obtina voturi, insa se claseaza pe locul trei deocamdata, deci nici vorba sa castige. A vrut sa-i impresioneze pe oameni si sa le arate ca „lupta” el cu migratia si face ceva pentru ei. Actuala coalitie din Austria pierde alegerile, cu sau fara Romania in Schengen, asadar tot acest scremet austriac a fost in zadar pentru ei.
      Doar ca, acesta este „paravanul” in spatele caruia se ascunde adevarata intentie de a nu permite Romaniei intrarea in Schengen. Practic, UE s-ar fi consolidat si mai mult odata cu intrarea in Schengen a Bulgariei si Romaniei, iar acest lucru nu este dorit nici la Kremlin, nici in alte capitale europene. Deci problema este mult mai grava si mai complexa decat niste voturi amarate obtinute prin sacrificarea Romaniei.

      • Mda, la placinte inainte… in rest, UE este rea, Berlinul si Kremlinul, birocratia neomarxista bruxelleza si alte schimonoseli. Acum puteti bate la poarta fratelui mai mare (Polonia;) in Intermarium, cu ai ei misiune sfanta de formare a unui Pol de contrapondere la Eurozona, sau asa ceva. Hai pa!

  3. 1.nu e confrate, nu are cum sa fie confrate cu unii pe care ii desconsidera , si ii trateaza ca pe cetateni de rangul 2 in cadrul uniunii. se vede clar asta.

    2.nu avem reprezentanți ai interesului (și respectului!) național, ce avem noi sunt reprezentanti ai interesului propriu ( al lor si al grupurilor lor) , plictisiti care arunca paltoane pe masini, si care se culca pe burta la prima adiere de vant. si asta e vizibila de la distanta.

    3.practicile europene nu pot fi grefate pe ceva nefunctional, nu poti pune aripi la balene. nu zboara. e impotriva fizicii.
    dupa ce apare un statut corect cu obligatii si raspunderi grele pentru functionarul public, si dupa ce se reduc la 30% din masa de bugetari, putem discuta de aripi.
    daca din balena faci un vultur mai usurel, cred ca poate zbura cu niste aripi bunicele .

    4.OECD putem visa dupa ce se rezolva toate si impreuna , cele de mai sus.

    pina atunci, vise placute. noapte buna.
    la noi inca nu este zi, si nici nu va fi pentru mult timp de aici incolo.

    • @cuman _ „OECD putem visa dupa ce se rezolva toate si impreuna , cele de mai sus”

      Mai mult sau mai puțin oficial, Ungaria a spus că nu va fi de acord până când Ținutul Secuiesc nu va obține autonomie teritorială pe criterii etnice. Consiliul Național Secuiesc o tot repetă cât de oficial se poate. În privința Schengen, atât Ungaria, cât și Olanda (sau alți „prieteni” ai României) au fost liniștiți atât timp cât s-au asigurat că se opune Austria.

      Peste 6 luni – 1 an, 10 ani șamd., când se va mai discuta cererea României de aderare la Schengen sau OECD, foarte probabil, se vor asigura că România este susținută de Austria, dar se opun alte state. România poate „rezolva” unele lucruri, dar pe altele nu. Iar în plan internațional România este acum, după cum se vede, la un nivel extrem de redus de relevanță, mult în urma Croației, spre exemplu, după cum s-a văzut.

      …Declarațiile de susținere din partea Germaniei, Franței etc. sunt ridicole. Dacă am fi fost susținuți cu adevărat, astăzi eram în Schengen împreună cu Slovenia, Croația, statele baltice șamd., care ne-au depășit (economic, social, din punct de vedere al relevanței internaționale etc.) în mod indiscutabil și aparent inexplicabil.

  4. Acest articol incepuse bine, ca pana la urma sa o dea in bara big time. Autorul nu stie nici el ce vrea si nu e fezabil/demn ce cere, chipurile „fratelui” austriac (s-a vazut ce „frate” e austria, o tara care a profitat enorm de pe urma Romaniei). Nu trebuie sa cerem nimic, ce „ajutor”… Pozitia austriei e total ilogica si gresita, ca sa nu mai zic si imorala si posibil coordonata de la moscova. Se bazeaza pe niste falsuri grosolane, cu imigrantii care oricum nu trec pe la noi), si chipurile „rele tratamente” aplicate firmelor austriece. De asa rele tratamente ar trebui sa profite si firmele romanesti in strainatate!! ce „ajutor” sa cerem de la astfel de zapaciti cu ifose si alura de neo-nazi (vorbesc de cancelarul austriac si guvernul lui de extrema dreapta)?? Ce ar trebui sa facem este ce a facut POlonia, adica daca nu ne bagati in schengen, vom bloca pe viitor unele decizii UE. Asta e, daca joaca murdar, trebuie sa le raspundem cu aceeasi moneda, desigur in contextul procesului european. Nu sa cadem in genunchi si sa cerem „ajutorul” unor neterminati… Eu cel putin voi reduce masiv de acum incolo banii dati pt firme austriece.

  5. Stimate dle Luca,

    Cred ca problema pe care o puneti e complet falsa. Nu ai ce negocia cu cineva care nu vrea nimic la schimb si e de rea credinta. Romania e folosita doar in scop electoral local, nu fiindca guvernul austriac ar avea ceva pretentii de la Romania. In plus dl ministru de interne austriac are si el probleme similare de plagiat cu cele ale confratilor din Romania (chiar si rezolvate in stil similar!) si chiar si ceva acuzatii de antisemitism, asa ca nu avem de-a face cu un idealist si un perfectionist. Tot ce tine de Austria trebuie faultat cu explicatia: Nu va convine? Intrebati-l pe dl Karner de ce.

  6. „Ce să-i cerem confratelui austriac, la schimb cu Schengen?”

    Cum, așa?!

    Ce să cerem la schimb, drept plată, pentru umilința și xenofobia, primite din partea Austriei?
    Ce fel de masochism este acesta?

    Am putea oferi la schimb, pentru tratamentul mizerabil pe care l-am primit, veto-ul României la orice proiecte – toate – privind migranții, așa cum, mai demn decât noi, promit să ofere bulgarii.

    • Ca un scolar codas in curtea scolii.
      Imatur si revansard. Putin style. Lasa ca v-o platim noi!
      Asa suna propunerea dumitale si cand „discuti” pe acest ton, de fapt nu vrei un proiect comun.
      Sunteti foarte multi care vorbiti pe un ton similar zilele acestea.
      Voi nu vreti in Uniunea Europeana, domnilor, daca la acest mic obstacol va opriti si va aratati obielele gandirii. Si daca nu vreti in cea mai buna dintre companiile europene, atunci alaturi de cine vreti sa defilati? Alaturi de rusi? De chinezi? Ori sunteti asa-zisi suveranisti?
      Da, am fost repinsi sumar. Dar vorba autorului: vrem sa fim mai buni? Vrem sa fim europeni cu drepturi depline? Cum, tot in dulcele stil mioritic, tot cu dosar cu sina, tot cu dosare inchise in cele mai suspencte conditii, tot cu evazionisti pe care nu ii gaseste niciodata ANAF-ul?
      Mie, ca romanca, imi este rusine sa vad atata tupeu, bani nemeritati, coruptie la cele mai inalte esaloane ale statului, pensii speciale pentru orice mos teaca ad ela intedenta, nationalism de grota, prostie cu doctorat.
      Si ca toate astea sa vad aici cu ochiul liber e una, dar cand mai defileaza si prin Europa, sta degeaba cate 4 ani la Bruxelles, da cu basca de pamant in fata lumii intregi, este deja prea mult.

      • @Mihaela _ „cand „discuti” pe acest ton, de fapt nu vrei un proiect comun…”

        Păi, cine a început?! Despre ce vorbim?!

        Austria nu a spus nimic despre corupția din România, acesta ar fi fost un argument cât de cât credibil. A vorbit despre migrație.

        …Și a pretextat că trage astfel un semnal de alarmă, privind problemele sale, către Uniune.

        Doar că „una a vorbit și alta a fumat”. Din acțiunea sa concretă s-a văzut că Austria nu are de fapt o problemă cu extinderea Spațiului Schengen, ci problema Austriei o reprezintă România și Bulgaria. Or, asta se numește, din orice perspectivă ați privi problema, xenofobie.

  7. Daca cititi mai multa istorie, Austria a facut parte din imperii care au profitat de provinciile incluse. Cand Oltenia si Bucovina pentru 75 de ani su fost sub hasburgi, primul lucru facut de ofiterii austrieci a fost sa faca rapid recensamantul gospodarilor, terenurilor ca sa stie cat impozit pot sa adune si ce resurse sunt de exploatat. De aici vine si aceasta aroganta si discriminare. Greseala noastra a fost si este ca le am permis sa faca prea multe afaceri in Ro. Iliescu si Nastase au dat tonul si acordul ba mai mult si decoratii.

    • Ei, la inima lui Ilici si a lui Bombonel, austria a ajuns cu recomandare de la rusia, care tare le era draga, celor doi!…

  8. Nu trebuie sa-i cerem nimic, trebuie acum impreuna cu Bulgaria, Polonia si Ungaria sa facem front comun impotriva UE, alta sansa nu avem, prin blocarea unor proiecte mai ales energetice si de transformari gen Green Deal, capitolul emigrare si altele, sa-i vedem pe cei de la Bruxelles cum vor reactiona si daca vor avea destule parghii prin care Austria si Olanda sa fie puse sub presiune.
    Problema, lobbyul diplomatic in apus al acestor 2 tari va greu de strapuns.
    Pe plan intern limitarea la resurse precum lemn si gaz ar putea sa-i loveasca unde ii doare mai tare, metode legale existe spre exemplu prin marirea considerabila a ariilor de padure protejate si repartizarea masei lemnoase mai putine in primul rand catre firme autohtone, Schweighofer fie vorba intre noi fiind un „criminal”

    • Daca am avea politicieni necorupti, capabili si cu sange in instalatie, „talpile” puse anumitor initiative europene ar putea fi un tip de raspuns. Dar, sincer sa fiu, as exclude Ungaria din „alianta” asta – Orbania e un cal troian in orice alianta…

  9. Confrate austriac ?! Ha ! Confrate e cel cre dovedeste aceasta stare .
    Dar Austria ce a oferit cind a fost primita in acest spatiu ?

  10. Avantajul competitiv al firmelor austriece deja implantate pe piata din Ro al firmelor austriece (prin descurajarea implantarii a noi firme potential investitoare, dar descurajate de frana ex-Schengen) permite redresari fiscale impuse firmelor austriece si pe profitul in tara-mama, pentru tentativa de monopolizare a pietei din Ro prin interferenta politica.

    • Pe scurt: trebuie calculate pierderile economice produse Ro de decizia arbitrara a Austriei si, cu sprijinul celor lalte 27 tari din UE, Ro poate fere daune echivalente Austriei. O metoda ar fi poprirea unor finduri UE in acelasi cuantum, atata timp cat Au actioneaza impotriva UE. Fondurile irosite pentru un Frontex neintegrat in Ro/G pot fi direct recuperate de UE din ONRR-ul lor. La treaba!

  11. Trecând peste „vaiete”, exact când va fi următorul JAI și care sunt planurile că data viitoare sa nu mai fie la fel?

    Hei-rupusmul acesta specific romanesc este neproductiv și toxic. Cineva a postat online, in timpul zilei de luni, că joi va fi aceasta întâlnire JAI in care se va discuta tema Schengen. Luni 5 decembrie, nu acum 2 luni, nu acum 1 luna, nu acum 2 săptămâni. Lunea aceasta, adică fix cu 3 zile înaintea intrunirii. Evident, online-ul a explodat.

    Cred că fără această tevatura online, politicienii noștri nici nu ar fi știut ce este acela JAI, cine este implicat, ce se vrea samd. Dar jurnaliștii și creatorii de conținut online au „săpat”. Astfel că politicienii au fost forțați să pară că sunt interesați . Nu cred că au păcălit pe nimeni. Sau na, poate unii au „mușcat”.

    PM-ul a vorbit miercuri seara la telefon cu cancelarul austriac. Really? A avut timp sa vb la telefon mai mult de 1 an de zile de când este PM!? Fix miercuri seara a vorbit ceva la telefon. Uau! Nu săptămână trecută, nu luni, nu marți. Fix miercuri seara! Aia sunt „nașpa” pentru ca noi ne-am trezit cu 3 zile înainte că nu știm exact despre ce este vorba.

    Uau, iar ne-a luat acest JAI prin surprindere! Rușine lor! 3 zile a vuit online-ul in Ro și ei chiar nu s-au înduplecat! Am aplicat tactica romanesca clasica: „copilului care plânge i se da de măncare”. Ne-am plans și ne-am dat cu fundul de pământ, fix că niste copii. Dar austriecii ăștia sunt chiar insensibili! Nu ne-au tratat că niște copii si nu ne-au dat de mâncare! Au pretenția să ne purtăm egal, că niște adulți care își fac temele din timp! Vai, insensibilii!

    Ok, acum că au trecut toate, nu am citit nicăieri data viitorului JAI. Și care vă fi strategia Ro pentru atunci. Ce aliați avem, ce planuri vom dezvolta ca sa fim admiși, ce plusuri avem și unde vom lucra sa reusim. Vom fi luați iar prin surprindere, fix cu 3 zile înainte. Și iar ne vom pune cenușă în cap și iar va fi vina „lor”!

    • @Stefan _ „iar prin surprindere, fix cu 3 zile înainte…”

      Exact! „Răzgândeala” Austriei „fix cu 3 zile înainte” a luat prin surprindere atât România, cât și toate celelalte state membre.

      Despre asta a fost vorba când Comisarul pentru migrație, doamna Ylva Johansson, a declarat că neacceptarea României și Bulgariei în Schengen este „un cadou pentru Putin”. Și … „Ne arată că suntem divizați și singurul câștigător este Putin.”

      De altfel, se poate lesne observa cum colegii comentatori membri ai „Fan clubului Putin”, care susțin prin comentariile lor grozăviile criminale ale Kremlinului, acum îndeamnă România la „așteptare liniștită”, resemnare și mulțumire pentru umilința pe care i-a administrat-o Austria. Se bucură prietenii domnului Putin…

  12. @ Dl.Luca:
    Incep cu sfirsitul articolului dvs: „…Ce spuneți, reprezentanți ai interesului (și respectului!) național, se poate să aveți, în discuțiile de culise, o astfel de poziție: deschisă și concretă ?…”

    si as sugera ca sa incepem cu inceputul: in istoria si mentalul Romanilor, am avut un rege, care a ramas si va ramine vesnic in istoria romanilor drept regele (de etnie germana) care a purtat un razboi contra Germaniei, in interesul poporului sau – poporul Roman al carui rege era: Ferdinand I, numit și Întregitorul și Ferdinand cel Loial….RESPECT SI GLORIE VESNICA !

    drept care, in zilele noastre, inceputul marcarii unei noi relatii „cu confratele austriac” ar fi ca Presedintele Romaniei, in semn de respect si, in interesul national, macar sa inapoieze oficial Austriei, decoratia Marea Cruce de Argint, primita pentru „servicii aduse Austriei”
    …adica, sa dam confratelui austriac, la schimb cu Schengen, doar o decoratie…

    continuarea inceputului noii relatii, ar fi, dimpotriva, sa actionam exact conform retoricii „de piata Obor”, cum ziceti dvs., echivalenta atitudinii de „tzatza din Obor”, desi ea provine din Stefan Platz …
    Mai pe sleau, avind o gindire mai primitiva, ca tot invocati dvs. „o relatie pragmatica”, si traind in mediul „de business”, eu stiu ca, pina si in diplomatie ïnteresul conteaza”…adica, pe limba „austriaca” : MONEY TALK !

    drept care, dupa un audit adevarat a tuturor operatiunilor austriece din Romania, sa le luam TOT !…avem si baza legala (sau se poate face sau gasi sau fabrica…vad ca totul e posibil)…iar asta va trebui sa fie pretul platit pentru asa zisul „populism” in care eu nu cred…de ce trebuie sa luam TOTUL INAPOI, by all means ? simplu:
    CAPITAL HAS A NATIONALITY (iar prin capital, nu intelegem numai cash, ci si resurse naturale, pamint, forta de munca, conform lui Keynes,…sau Marx,… sau cine-o fi)….deci, daca le dam, sau vindem, noi cu ce raminem…pragmatic vorbind !?…si sa vedeti atunci respect !

  13. Spre uimirea mea ministra de externe germana, Annalena Baerbock, a criticat masiv vetoul austriac. Este prima cuvintare a Annalenei cu care sunt de acord.
    Constructia EU e strimba, tare strimba si e mare pacat, pe undeva in loc sa uneasca popoarele mai rau le invrajbeste.
    Cind a intrat Romania in Eu eram la schi, in Austria. La revelionul petrecut pe strazile statiunii primarul a tinut o cuvintare si a salutat intrarea Ro in EU. Mi s-a parut ca o face cu dragoste. Mai mult nu vreau sa spun, ca nu sunt permise injuraturile de mama.

  14. Chiar și înainte de tratarea zonei România-Bulgaria ca negociabilă, s-a tot agitat ideea că nu merităm Schengenul. Cam știam toți că vom mai sta o dată la rând. De fapt, nu neprimirea românilor în Schengen de către un partid din Austria trezește furia în piața Obor, ci modul neprietenos în care s-a făcut. Percepția e că pe baza unei Minciuni și cu 25 de complici neputincioși, ceea ce va avea consecințe electorale grave. Pentru că la noi elitele nu au niciun canal de comunicare cu Strada și, spre deosebire de cele din România Regală, nici nu consideră că e de datoria lor să o lumineze, se preocupă primarul.

    • @dl Camelian: despre ce elite vorbeati ????… ati citit vreun CV al vreunuia din astia din elita ??? (din CV-urile alea publicate)….incercati sa vedeti ce-au facut ei la viata lor, ce „pedigree” au si, mai ales, daca au inceput viata sarind direct de 7 ani in sus…cum naiba sa „ne lumineze” astia?!…Doamne fereste…

  15. Austriei ar trebui sa i se ceara oficial dovezi pe fie care an, din 2007 pana in 2021 cati migranti au venit din Ro. Ca in Austria sunt multi romani care lucreaza la muncile pe care nu le mai vor austriecii demult. Austria s-a opus sa plateasca alocatii europene copiilor romani dar si pensii, le vroiau pe sumele din Ro. Scopul este altul, Austria ca si Ungaria nu vrea migranti si nici cote. Daca Ungaria o spune direct, Austria a jucat cartea ipocriziei si minciunii. As vrea sa vad daca UE va taxa, aceasta atitudine a Austriei, ma tem ca corb la corb nu isi scot ochii!

    • Agora _ „Austriei ar trebui sa i se ceara oficial dovezi pe fie care an…”

      I s-au cerut. Răspunsul cancelarului a fost că nu sunt publice, dar le are poliția austriacă și nu dorește să le prezinte.

      Apoi, Austria nu a spus că se opune extinderii Schengen (deși nu s-a opus decât României și Bulgariei) pentru că nu dorește români pe teritoriul său, ci migranți din afara UE. Românii vor circula liber cum au circulat și până acum (nici nu s-ar putea opune). Trebuie doar să arate un document de identitate la intrarea în Spațiul Schengen.

  16. un comentariu din Die Welt https://www.msn.com/de-de/nachrichten/welt/der-schengenraum-hat-ganz-andere-probleme-als-rum%C3%A4nien-und-bulgarien/ar-AA153mCe?ocid=msedgntp&cvid=e80fde6b6cda45739f9871f25055a76f

    Wer wie Österreich blindlings Rumänien und Bulgarien für den Zustrom von Migranten über die Balkanroute verantwortlich macht, übersieht malafide, dass das wichtigste Einfallstor Griechenland längst zum Schengenraum gehört.
    Bei der Mafia sollte man eher an Neapel und Palermo (gehören zu Schengen) denken als an Bukarest oder Sofia. Und die Schmuggelprofite der Drogenkartelle in den Häfen von Antwerpen und Rotterdam würden den ganzen Balkan locker in eine florierende Schweiz verwandeln. Die Zeit, mit dem Finger auf die armen Verwandten im Osten zu weisen und dadurch die rechtsstaatliche Krise der EU im Westen zu verschleiern, sollte endlich vorbei sein.
    **************
    In schimb daca urmariti comentariile „poporului” german, veti observa ca mai toti sunt impotriva Ro si Bg, uneori se folosesc chiar vorbe f tari. Deci cam asta e modelul, austriacul e impotriva Ro si Bg pt a culege aplauze interne.
    Intrarea Croatiei e insa, un avantaj pt Ungaria. Multi croati merg la cumparaturi in Ungaria unde cica ar fi mai ieftin.

    Bei der Mafia sollte man eher an Neapel und Palermo (gehören zu Schengen) denken als an Bukarest oder Sofia. Und die Schmuggelprofite der Drogenkartelle in den Häfen von Antwerpen und Rotterdam würden den ganzen Balkan locker in eine florierende Schweiz verwandeln. Die Zeit, mit dem Finger auf die armen Verwandten im Osten zu weisen und dadurch die rechtsstaatliche Krise der EU im Westen zu verschleiern, sollte endlich vorbei sein.

  17. 1.Articolul (in parte, si mai ales) comentariile au un defect ,,organic”, care consta in revolta morala nejustificata material contra veto-ului austriac, dar nu prezinta si nu analizeaza motivete ,,tehnice” ale acestuia!Aceasta situatie este datorata necunoasterii cerintelor Senghen si a zonelor in care Romania nu le-a indeplinit!
    Avem o ,,forma fara fond” si in aceasta analiza – deoarece nu lamureste ,,fondul” problemei si nu prezinta adevarata fata a starii natiunii, care nici in acest caz nu face fata rigorilor unor tari civilizate – care n-au nimic contra Romaniei, decit refuzul firesc de a o primi acolo unde nu corespunde si prezinta pericol pentru cetatenii sai…
    Modelul de viziune si analiza a situatiei Senghen a Romaniei se raporteaza ca intotdeauna la teorii conspirationiste, dovedind lipsa de orizont si maturitate analitica asupra unei realitati nationale, care nu are nimic comun cu argumentele si ,,indemnurile” de boicotare a unei tari normale, diferita de Romania in care totul ,,merge si asa” cum nu merge la altii din UE!Virful acestei analize rasufla in comentariile care aliniaza tarile in general opuse/antisistem UE din initiative (incipient) iliberale din Est, ca efect de continuitate a postcomunismului!
    2.Austria si UE NU ne poate ajuta cu OECD sau cu investitorii straini industriali majori, deoarece numai Romania isi poate imbunatati indicele de competitivitate/functionalitate institutionala 74, catastofal, mai prost ca al tarilor africane!
    Aceasta problema calitativa a MEDIULUI ECONOMIC ROMANESC A DEVENIT UN BLOCAJ absolut si INEXPUGNABIL pentru marii investitori si nu este inteles in termeni calitativi institutionali.Programul national de competitivitate 2015 – 2020 a esuat, iar pentru 2021-2025 guvernele nici macar n-au incercat sa-l incopreasca.
    In lipsa unei noi culturi economice a dezvoltarii pe baza CAPITALULUI STRAIN (cita vreme cel nationale este inexistent), pe care UE sau Austria n-o poseda (neavind nevoie ca tari dezvoltate), nimeni si nimic nu poate ajuta Romania sa acceada in OECD, in clubul select al UE, sau macar in atit de rivnitul/utilul Senghen!
    3.Nici dezvoltarea economica-industriala, nici ajungerea din urma a tarilor dezvoltate sau macar intrarea in Seenghen nu este posibila in lipsa unui ,,proiect de tara” care sa elimine cele 74 de GRUPE DE BLOCAJE din calea dezvoltarii, care impiedica iesirea Romaniei din starea de natiune esuata!

    • Intrarea in Schengen este data musai de starea natiunii sau de respectarea conditiilor Frontex?!! Teoria cu proiectul de tara este poate util dar granitele dau tonul pentru a il face si aplica. Logica dv este gresita, avem nevoie de Schengen tocmai pentru noi cai si oportunitati in mediul de afaceri. Cititi va rog pe blogul Republica, articolul lui Dragos Damian-Deranjam sfacerile altora……. din aceasta zi.

    • Pai sa facem o recapitulare a „succeselor” guvernarilor post-FSN-iste de pana acum.

      Shenzen promovat de Ponta PSD- nu.
      Schengen promovat de PNL – nu.
      Stefan-ghiorghistii sasaie si pana in ziua de astazi si s-au transformat in strasburghisto-bruxelezi platiti in strasuri neaurite – da

      Nu ar trebui niste lectii de dictie pentru carmuitorii Romaniei?
      Sau mai putin peltici-mentali? :)) O sa cer IPR pe expresia asta!

  18. Eu cred ca problema UE in momentul asta e cine da tonul, cine da directia in UE? Dupa iesirea UK din UE, cea care balansa cat de cat pe germani si francezi, a aparut o lupta surda in interiorul UE pentru suprematie. Germania ar vrea ea sa dea directia, dar si Franta vrea la fel, iar acum s-a trezit si Austria ca fost imperiu ca vrea si ea la conducere, iar Polonia lucreaza si ea la asta. De aceea incep sa se nasca aliante in interiorul UE, cu Germania si Franta alaturi de tarile de jos, dar se contureaza o alta alianta injurul Austriei si celor de la Visegrad, care pretind si ei felii din tort. Iar in speta pe Schenghen Austria s-a opus de fapt nu Romaniei, ci aliantei Germaniei si Frantei, aratand prin VETO ca nu se aliniaza acestui grup. E un joc de putere cu dubla miza: una electorala in Austria si una de putere in interiorul UE. Problema noastra e : in care din cele doua grupari vrem sa fim? In oricare am fi se opun cei din cealalta grupare. Nicicum nu iese bine pentru noi. Cred ca ar trebui sa ramanem verticali si sa invatam de la Austria sa manuim si noi VETO-ul in interesul national si CONSENSUL in interes general. Si sa nu ne simtim nici umiliti, nici furiosi, ci doar nedreptatiti. E mai DEMN.

    • @MariS
      Germania, Franta, Olanda, Austria si alti contribuabili-net la bugetul UE. probabil ca ar trebui sa intoarca spatele statelor din Intermarium (asa cum au facut si britii?) Sau asteptati doar bani asa, de pomana, fara reforme, fara solidaritate „reciproca” etc? Altfel va schimonositi la ei?

      • @Florix _ „asteptati doar bani asa, de pomana, fara reforme, fara solidaritate „reciproca” ”

        De data aceasta, cea care a dat dovadă de lipsă de solidaritate a fost Austria, care a făcut prin brusca sa răzgândire cu privire la extinderea Spațiului Schengen un neașteptat cadou Rusiei. Adică, a manifestat lipsă de solidaritate și a surprins întreaga Uniune…Poate mai puțin Olanda.

        Franța și Germania și-au exprimat dezamăgirea față de Austria, cele două susținând ferm admiterea celor trei state candidate în Spațiul Schengen.

    • Daca exista capete bolnave in austria , nostalgice dupa perioada in care era imperiu , de ce nu pornesc o ,, actiune militara speciala ” pe teritoriul ungar ?

      E plina lumea de imbecili ; mai ales la guvernare .

    • @dl.Maris: nedreptatea INTOTDEAUNA genereaza mai intii umilinta (si poti ramine in continuare umil…asa cum suntem noi acum) si apoi ” evolueaza ” la furie (ceea ce ar genera actiune pentru „indreptare” !…ceea ce ar trebui sa facem noi acum)…cam asa scrie prin cartile mele…definitia a fi DEMN !

      • @dl.MariS: „…in care din cele doua grupari vrem sa fim? In oricare am fi se opun cei din cealalta grupare. Nicicum nu iese bine pentru noi…”
        Ba eu zic ca daca „stam pe picioarele noastre, chiar la modul agresiv, si chiar pe marginea regulilor UE „…(care reguli ?!…nu le vedem incalcate ?!), vin gruparile la noi, sa ne atraga, nu sa se lupte intre ele pentru o „vaca buna de muls” cum e Romania

    • Romania si Bulgaria sunt pagube colaterale in conflictul la nivel european pe tema migratiei necontrolate, problema nerezolvata de multi ani.
      Austria care se confrunta cu un val de refugiati esta lasata precum si alte tari singure de cei de la Bruxelles si a folosit acum acest moment sa traga semnalul de alarma.
      Nu doresc sa-i apar pe austrieci, din contra dar rezolvarea problemelor emigratiei ilegale trebuie rezolvate la Bruxelles.
      In parlamentul european insa verzii si social democrati se opun oricarei rezolvari mai dure a fenomenului, ei fiind cei care ar trebui luati puternic in vizorul opiniei publice.
      In Austria verzi la putere impreuna cu cei de dreapta , vezi doamne, nu sunt de acord cu poztia guvernului austriac, culmea, din care fac parte !! de ce nu se retrag de la guvernare ?
      Ipocrizia este maxima iar sistemul politic european putred.
      Putin isi freaca mainile la cat de idioti sunt cei de la Bruxelles iar peste toate planeaza cazurile de coruptie la cel mai inalt nivel.
      Acum este momentul ca UE sa fie reformata din temelii. in primul rand desfiintat parlamentul european.
      Un aparat politic de marimea celui de la Bruxelles nu poate fi ferit de coruptie, pana la cel mai inalt nivel !!

  19. Nu pot sa cred ca o tara minora din UE cum e Austria se poate opune Germaniei și Franței din motive electorale. Este total neverosimil acest lucru.Fenta ieftină!
    Cred de asemenea ca e ridicol sa presupunem ca Putin s-a amestecat în ciorba noastră.
    Austria este băgată la înaintare de cineva. Ori nemții și francezii nu ne vor în Schengen ori SUA.
    Posibil sa fie SUA, vor sa le de a peste fata nemților și francezilor cu mana Austriei.
    Dacă Germania vrea România in Schengen doar SUA iar putea sta în cale, Austria niciodată dacă nu ar avea spatele asigurat.

    • Ba da, nu are nici o legatura cu marimea unei tari atata timp cat hotararile trebuie adoptate prin unanimitate de vot.
      Austria se opune de fapt celor de al Bruxelles si doreste reformarea politicilor de imigratie la nivel european. Austria a actionat in acordul Italiei, Spaniei, Greciei tari care se confrunta cu acest fenomen si lasate singure.
      Europa nu are o politica comuna,la Bruxelles nu se poate negicia un acord comun pe acesta tema pt ca pozitiile diferitelor tari sunt divergente, vezi Ungaria, Polonia si restul.
      Sunt tari care nu doresc sa fie „invadate” de oameni din alte culturi, globaiistii si verzii au alte pareri, de aici problemele grave insa mai grav, cei care vin, emigrantii sunt considerati oameni de mana a 3 a .
      Se vorbeste de integrare si altele, da pot fi integrati, este nevoie de ei dar procedurile birocatice sunt imense, ei sunt frustrati, lasati fara mijloace de existenta, de multe ori ei alunca in mediul criminal, sunt radicalizati religios sau pur si simplu o i-au razna cu capul si incep sa omoare oameni nevinovati.
      Nu emigrantii sunt problema, problema este sistemul politic la nivel european.

      • „Se vorbeste de integrare si altele, da pot fi integrati, este nevoie de ei dar procedurile birocatice sunt imense, ei sunt frustrati, lasati fara mijloace de existenta, de multe ori ei alunca in mediul criminal, sunt radicalizati religios sau pur si simplu o i-au razna cu capul si incep sa omoare oameni nevinovati.”

        Pot fi integrati cu ce costuri vs beneficii (timp-energie-bani care nu-s ale lor si la care nu au contribuit in vreun fel, vieti individuale de cetateni UE/SEE si chiar de imigranti dinafara UE/SEE curmate/schilodite in tot procesul asta decerebrat) in variabila timp?
        Sunteti Dvs. dispus sa platiti cu viata/sanatatea proprie integrarea asta facuta decerebrat si infectata de sabotaj extern UE/SEE?

        Dvs. plasati angaraua DOAR in carca politicienilor si a functionarilor europeni, dar unde-i responsabilitatea personala a acestor imigranti ECONOMICI dinafara UE/SEE (adica persoane care aleg rational din bufetul UE/SEE varianta/tara care li se pare cea mai laxa/darnica/permeabila)?
        Or fi lasat-o la granita Schengen/UE drept plata vreunui sistem ideologic/religios in care s-au format ca persoane sau nu au avut-o niciodata, iar acum e greu s-o „invete”?
        =========

        „…sunt radicalizati religios…”

        De catre cine? De alti imigranti, de politicienii si functionarii UE?
        Si cei radicalizati si/sau cu probleme de sanatate mentala de ce nu-s expulzati din UE si SEE rapid si fara incidente din care pierzatori ies tot cetatenii UE/SEE si, cateodata, chiar alti imigranti dinafara UE/SEE?
        Pen’ca „non refoulement principle”, nu-i asa?!
        De ce se aplica acest principiu tuturor imigrantilor dinafara UE/SEE in UE/SEE (refugiati razboi, economici sau subversivi cu misiune care se dau victime, ba unii au tupeul sa se declare si minori, in ciuda faptului ca nu toti cetatenii UE/SEE au probleme cu vederea)?
        ========

        „Nu emigrantii sunt problema, problema este sistemul politic la nivel european.”

        (Per total) Aveti exact acelasi mesaj pe care l-a propagat (si in scris) din 2015 WEF:

        „The benefits to the host countries are easy to see: Economic migrants often work harder for less money than locals. This is not in everyone’s interest, to be sure: Pointing out the benefits of cheap labor will not persuade people whose wages might be undercut. It is, in any case, easier to appeal to compassion for refugees than to the acceptance of economic migrants. Even in Germany.”
        https://www.weforum.org/agenda/2015/09/why-europe-needs-economic-migrants/

        Observati obfuscarea „economic migrants” = (compassion for) refugees si apelul miselesc la afecte pentru a anula/estompa reactia rationala (guilt tripping).

  20. Foarte probabil, fratii din Schengen asteapta din partea confratilor din „Intermarium” mai mula seriozitate (reforme structurale, stat de drept) si evident mai multa unitate si solidaritate. Caci, unde pot ajunge contribuabilii-net din Vest daca banii lor circula intr-o singura directie (la sapa de lemn?)

    P.S. Spre exemplu, croatii cumpara sisteme de aparare Mistral. Guvernele Romaniei, Poloniei etc puteau cumpara si ele echipamente militare „made in UE” sau centrale nuke din Franta – daca tot sunt asa de convinsi ca energia nuke ar fi cea mai fezabila solutie. https://www.digi24.ro/amphtml/stiri/externe/croatia-va-cumpara-sistemul-de-aparare-antiaeriana-mistral-din-franta-2179535

  21. @Tudor _ „Cred de asemenea ca e ridicol sa presupunem ca Putin s-a amestecat în ciorba noastră.”

    Este posibil să o fi făcut. Lobby anti-România au plătit și alții, persoane fizice, firme, sau entități statale. Iar tensiunile create în Estul Uniunii îi convin Rusiei. Inclusiv dificultățile în transportul de mărfuri la frontierele României și Bulgariei, mai ales în contextul conflictului ucrainean.

    În rest, sunt pe deplin de acord cu cele scrise de dumneavoastră, chiar dacă influența SUA asupra Austriei este mai degrabă redusă, în comparație cu cea a Rusiei.

    • Deci din toate postarile rezulta ca acest Schengen este o faza continua de negociere, ce imi dai ca sa iti dau. Croatia are si ea bilele ei negre, singurul avantaj este dat de faptul ca perioada comunista a lui J.B.Tito i-a permis o dezvoltare mai buna decat a Romaniei si oamenii au calatorit mai usor in vestul Europei. Dar si Croatia putea santaja Austria ca sa nu ii mai dea gaze prin conducta adriatica si nici curent electric. UE nu intelege ca demolarea mentalitatilor din fostele dictaturi comuniste cere timp. Au crezut ca in 30 de ani se schimba totul. Sa mai treaca inca 30 de ani si atunci se vor vedea rezultate. Acum inca baltim in forme fara fond in plan politic si economic, mai avem mult pana la o guvernare responsabila si adevarata economie de piata. Iar UE nu are un sistem juridic si economic, fiscal pentru toate tarile membre coerent ci interese de moment. A urmarit libertatea comerciala si a fortei de munca.

      • Suveranistul Rares Bogdan de ex, a tacut malc in fata blocajelor (sau a amenintarilor cu blocajul) promovate de populistii iliberali (Ungaria lui Fidesz, Polonia lui PiS) din asa zisa Noua Europa sau Intermarium. Asadar domnilor suveranisti, haideti si voi cu reforma UE, abandonarea votului uninominal in favoarea votului majoriar.

        Suveranistii /obstructionisti de ieri, sunt activistii de maine ;)

      • Doua observatii:
        1. Pe vremea lui Tito iugoslavii nu numai ca aveau dreptul de calatorie si erau doriti in Germania ramasa fara forta de munca dupa WWII dar se si intorceau sa isi construiasca case/vile. Asta s-a intamplat si in Romania, in Maramures, Moldova, Valcea, Hunedoara dupa ’90. Casele alea sunt din cate stiu eu in mare masura neocupate/neutilizate. Si odraslele celor din Diaspora nu au predispozitie sa se mute/relocheze in Romania.
        2. Capitalismul de cumetrie de dupa revolutie este in proces (avansat?) de inlocuire cu capitalismul transfrontalier in UE dar cu actori care actioneaza cu impunitate in Romania, fiind protejati de partidele locale.

  22. „Principalul motiv pentru care Bulgaria și România nu intră în Schengen este reprezentat de…Grecia. În acest moment, frontierele Bulgariei cu Turcia și Grecia, dar și frontiera României cu Bulgaria și Ungaria, arată capacitatea de ”filtrare” a acestor state. Știrile cu privire la imigranții ilegali prinși la frontier confirmă tocmai eficiența lor.

    De aceea îngrijorarea UE nu este legată de securitatea frontierelor Bulgariei și României ci tocmai de dispariția acestei securități odată cu aderarea la Schengen. România și Bulgaria s-au dovedit paznici eficienți la frontierele externe ale UE (inclusiv criza refugiaților din Ucraina, dar și cea a refugiaților din Turcia, la frontiera turco-bulgară) arătând eficiența celor două state.

    Același lucru nu este valabil pentru cazul Greciei, ale cărei frontiere maritime sunt tranzitate de valuri și valuri de emigranți asiatici (veniți via Turcia). E vorba de un posibil val emigraționist comparabil ca dimensiuni cu cel venit dinspre Africa, punând presiune pe Spania și Italia (via Mediterana).

    Dacă Bulgaria și România ar fi fost primite în Schengen, emigranții din Grecia nu ar mai avea nevoie decât de o mașină și un plin- două de benzină, ca să ajungă la Viena, din moment ce controalele vamale, la frontiera greco- bulgară, bulgaro-română și româno-maghiară ar dispărea.

    Acum, aceste frontiere se demonstrează ca fiind niște filtre greu de tranzitat. Iar UE nu are niciun motiv să renunțe la ele.

    Al doilea motiv pragmatic este faptul că regiunea sud-estului Europei este nesigură geopolitic. Zonă de confluență a intereselor Federației Ruse, Turciei și Vestului, regiunea aceasta este, cel mai probabil, zona care va fi în viitorul apropiat pe masa negocierilor între marile puteri.

    Turcia își construiește propriul rol geopolitic, independent de NATO și de UE, cu interese bine subliniate în sud-estul Europei. Și una din armele preferate ale Turciei împotriva UE e….presiunea migraționistă asiatică.

    Serbia, va rămâne ferm în afara NATO și a UE, iar Ungaria își construiește propria poziție regională, independent de Bruxelles. Kosovo și Bosnia Herțegovina rămân regiuni „fierbinți”.
    Bulgaria va ajunge în martie la un nou val de alegeri anticipate, unde se așteaptă o înfrângere categorică a forțelor ultra-pro-occidentale, în favoarea naționaliștilor filo-ruși și moderaților care vor relații bune cu Rusia.

    Ucraina se va prăbuși în curând iar ce nu va intra în componența Federației Ruse, va rămâne un afganistan foarte costisitor pentru Vest.

    ”Destinul european” al Republicii Moldova este doar în presa propagandistică de la București și Chișinău iar regimul Maiei Sandu înțelege pe zi ce trece că Vestul nu vrea să sufere de dragul moldovenilor. Nici în România lucrurile nu stau deloc bine.
    Clasa politică pro-occidentală din România mai este votată de sub 30% din totalul românilor, iar sondajele pe bune arată că majoritatea românilor, chiar dacă nu sunt filoruși, categoric nu vor să își lege soarta și prosperitatea de cea a Ucrainei.

    Iar încrederea în Vest e pe derdeluș, chiar dacă presa mainstream doar despre asta vorbește.

    Deci dacă priviți tabloul de ansamblu, e bine să vă obișnuiți cu ideea că România nu va fi niciodată în Schengen, dar că și viitorul UE în regiune cam scârțâie.”

  23. UE are nevoie de o reforma politica din temelii. La baza parlamentului UE ar trebui sa fie reprezentantii alesi prin vot din tarile membre. Nu ai partidelor, ce in momentul de a avea alegeri in tara lor de origine isi arata muschii contra altor tari din UE. Are Ro si bile negre dar nu ca sa dai cu parul si sa o jignesti incalificabil si sa o elimini din Schengen. Gruparile partidelor s -au dovedit mafiote si coruptia exista si in UE cu varf indesat- vaccinurile Covid si camp.fotbal din Qatar, afaceri din dos cu Rusia.

    • Era clar ca Farash avea dreptate.
      Englezii însă i-au dat cu flit, ca sunt mult mai maturi și sofisticați ca alegători .
      Europa o sa fie cu 2-3 viteze in care sigur o sa fie și marșarier .
      Este ca spectacolele pe Brodway, Off-Brodway și Off-Off-Brodway.
      Și cu Agora 1, Agora 2 si maidanul.

      • Brexitierul BoJo (ambasadorul ucrainienilor-nationalisti de tip Melnyk si al suveranistilor din Intermarium, in funte cu guvernul populist PiS) dupa ce a trunat masiv ulei pe foc, se intreaba in mod retoric (plin de Schadenfreude) cum ne vom descurca iarna viitoare.

        https://business24.ro/international/stiri-international/ucraina-razboi-rusia-invazie-occident-ajutor-vladimir-putin-1620495

        P.S. „Invidia” se numara printre cele mai urate caractere ale omului (mult mai urat decat lacomia). Orice ar face insa britii de odinioara, motorul franco-german (Eurozona) va depasi si aceasta criza. Intr-un fel sau altul.

      • Stimate Durak, daca aveti critici aduceti argumente nu copiati pe altii. Acronimul Durak reprezinta un joc rusesc asa ca nu este exclus sa aveti functia de trol.

        • Argumentele euroscepticilor britanici exista de mult.
          Numai pentru o minuscula parte din intelectualitatea din Romania asta este cunoscut.
          NU SUNT troll rusesc, DIMPOTRIVA!
          Luati ordin de la superiorii d-voasta sa VERIFICE ce scriu!
          Un nickname care insemna prost in ruseste se situeaza in categoria Radio Erevan daca stiti ce este aia, sau B**a in Romania.

          • @Durak
            Prin adoptarea recenta a noilor legi si reforme, Ucraina s-a indepartat de nationalismul ucrainean (bazat in mare pe rusofobie, etc), facand astfel un pas important inspre intrarea in randul tarilor civilizate. Hardlinerii populisti (revansisti, putinisti, rusofobi, eurosceptici, etc;) sunt pe faras.
            .
            https://www.rada.gov.ua/en/news/News/230622.html
            .
            https://www.reuters.com/world/europe/ukraines-parliament-enacts-reform-laws-recommended-by-eu-speaker-2022-12-14/
            1778087?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

            • UE:
              1. submineaza Spania cu sprijinul judiciar tacit pentru separatistii din Catalonia
              2. submineaza din rasputeri UK prin promisiuni desarte facute Irlandei (reunificare) si Scotiei (independenta si alaturare la zona UE inclusiv obligatoriu la euro) si Spaniei cu Gibraltarul
              3. De la invazia Turciei a acceptat tacit Ciprul de Nord
              4. Sa mai vorbim ceva de Serbia si Kossovo sau de Balcani in general?
              5. Georgia si Moldova nu trebuie sprijinite de UE?
              6. Lasa traficantii albanezi de imigranti sa isi faca de cap si sa pericliteze viata imigrantilor care platesc circa 5-6k euro sa ajunga in UK.
              7. Nu da bani suficienti pentru FRONTEX
              8. A platit mita de multe miliarde de euro sultanului Erdogan sa mai opreasca emigratia necontrolata
              .
              Asemanarea abordarilor politice dintre Rusia KGB-ista si UE este vizibila pentru toata lumea.

              EU(SSR) = Rusia post-USSR adica.

              Ca deobicei, EXACT cum spunea Thatcher, solutia problemelor (quasi permanente de secole!) Europei vine din afara Europei, adica Marea Britanie si din secolulul XX de la anglo-americanii (WWI and WWII).

        • Edit:
          @Durak
          Prin adoptarea recenta a noilor legi si reforme, Ucraina s-a indepartat de nationalismul ucrainean (bazat in mare pe rusofobie, etc), facand astfel un pas important inspre intrarea in randul tarilor civilizate. Hardlinerii populisti (revansisti, putinisti, rusofobi, eurosceptici, etc;) sunt pe faras.
          .
          https://www.rada.gov.ua/en/news/News/230622.html
          .
          https://www.reuters.com/world/europe/ukraines-parliament-enacts-reform-laws-recommended-by-eu-speaker-2022-12-14/

  24. Johannis spune ca Ro nu va avea o criza politica cu Au. Cred ca Presedintele vrea sa spuna ca Ro nu va provoca o criza politica cu Au, caci Ro nu poate impiedica unilateral o criza in relatia bilaterala pe care Au ar fi hotarata sa o declanseze. In preintampinarea unei asemenea posibilitati, sesizarea CJUE (conditiile Au sunt ilegale dpdv al legislatiei UE) si cererea expresa de despagubiri din partea Au ar putea fi calea de a forta schimbarea veto-ului din JAI.
    PS
    Ar fi interesant de vazut daca raportul politiei austriece care leaga Ro si BG de imigratia ilegala din UE este real.

  25. Din 1991 se joaca nu apararea siciliana ci apararea putinisto-dughinista.
    Iar in Europa s-a(u) jucat (fiicele de) popa-prostu (Merkel dar si May, ambele incontestabil bine intentionate).

    Sa il aduca pe Schwarzenneger inapoi in Austria, dar nu pentru experienta lui in filmele pentru adulti presupun vizionate de Macron! :))

  26. @Constantin 17/12/2022 At 2:11

    „Austria nu a spus că se opune extinderii Schengen (deși nu s-a opus decât României și Bulgariei) pentru că nu dorește români pe teritoriul său, ci migranți din afara UE.”

    Puteti oferi o/niste sursa/surse pentru (macar) un citat relevant din interventiile publice ale cancelarului Austriei sau ale vreunui ministru austriac (la butoane acum sau din trecutul recent), care spune pe sleau (sau macar printre randuri) ceea ce afirmati Dvs. in citatul de mai sus?

  27. @wtf, wef _ „Austria nu a spus…” … „Puteti oferi o/niste sursa/surse….?|

    Vă mulțumesc pentru comentariu, îmi place mult. Acesta este unul dintre cele mai distractive moduri de manipulare a discursului….”vă rog să demonstrați că [ceva anume] nu există!”

    Dar, nu este mai simplu să dovediți dumneavoastră că există, susținându-vă astfel prin argumente opinia?
    Arătați dumneavoastră că domnul cancelar al Austriei a spus…
    Ei, dacă nu ați găsit sursa, cel mai probabil „Austria nu a spus…”

    În altă ordine de idei, dacă ar fi zis ceea ce insinuați dumneavoastră că ar fi putut spune, ar fi contravenit libertăților de circulație consfințite prin Tratate.

    În fine, este posibil, chiar probabil, ca austriecii să nu fie mulțumiți nici de migrația secundară în interiorul Uniunii Europene, respectiv, trecerea solicitanților de azil din statele sărace către cele mai bogate din Uniune. Dar, asta nu are treabă cu românii; prin România nu trec migranți, așadar, nici solicitanți de azil.

    …Iar circulația persoanelor, cetățeni ai Uniunii, este liberă, cu legitimare la frontiera Schengen. Doar cei naivi, dar foarte, foarte naivi, cred altfel. Problema reală este legată de circulația mărfurilor, ale căror prețuri cresc din pricina timpului de așteptare în punctele de trecere.

    • „Acesta este unul dintre cele mai distractive moduri de manipulare a discursului….”vă rog să demonstrați că [ceva anume] nu există!”

      Dar, nu este mai simplu să dovediți dumneavoastră că există, susținându-vă astfel prin argumente opinia?
      Arătați dumneavoastră că domnul cancelar al Austriei a spus…
      Ei, dacă nu ați găsit sursa, cel mai probabil „Austria nu a spus…”

      :)) Procese de intentie poate face oricine, asa cum o faceti Dvs.

      Ce v-am cerut (civilizat si neimperativ – nu e nimeni obligat sa raspunda aici) este sa va sustineti afirmatia asta (asa cum ati facut-o singur in scris), pe care ati ciuntit-o Dvs. in replica (de ce? nu stiu, nu fac procese de intentie):
      „„Austria nu a spus că se opune extinderii Schengen (deși nu s-a opus decât României și Bulgariei) pentru că nu dorește români pe teritoriul său, ci migranți din afara UE.”

      Ati preferat sa recurgeti la procese de intentie si sa NU prezentati ceva lamuritor (dar faceti trimitere la „manipulare a discursului”), care sa va sustina afirmatia, desi exista „printre randuri” cel putin un exemplu, anume boicotul Austriei (alaturi de alte state) al initiativei ONU numita „Global Compact for Migration”(GCM). Deci Austria A SPUS (printre randuri), dar Dvs. nu ati auzit si nici nu ati vrut sa auziti (ceea ce NU ma face sa apelez la procese de intentie la adresa Dvs.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Adrian Luca
Adrian Luca, 44 de ani, este unul din primii specialiști din România în domeniul prețurilor de transfer, participant la introducerea în legislația națională a standardelor OCDE în materie. Este Prim-vicepresedinte al Camerei Consultantilor Fiscali si unul dintre cei cinci membri propusi de Romania in Comisia europeana de arbitraj pentru eliminarea dublei impuneri in relatia dintre partile afiliate. Mai multe detalii pe transferpricing.ro

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro