miercuri, septembrie 23, 2020

Ce sau pe cine vrea să termine, de fapt, d-na Gabriela Firea?

Cât de ruptă de realitate sau cât de disprețuitoare la adresa inteligenței, a spiritului critic și de observație ale bucureștenilor este primărița Capitalei, d-na Gabriela Firea?
La urma urmei, nici nu trebuie să fii bucureștean, ci doar să înfrunți cu oarecare periodicitate calvarul vieții cu care au de-a face zilnic cetățenii Capitalei ca să îți dai seama că în cei trei ani de mandat fosta angajată a famigliei Voiculescu nu a făcut nimic notabil.
Cobori în Gara de Nord din trenurile hârbuite, vechi de 50-60 de ani, și spre a ajunge mai repede la destinație nu recurgi la autobuzele turcite cumpărate printr-un contract mai mult decât discutabil de Primăria Capitalei. Încerci să prinzi un taxi, însă la „poarta de intrare în Capitală‘’ e cuib organizat al piraților ori al taximetriștilor numai de formă licențiați. Care nu acceptă să facă orice cursă. Depinde de distanță. Nu știe doamna Firea asta sau e vorba doar despre prima dovadă că nu respectiva insă a fost în stare ori nu a vrut să pună ordine nici măcar în taximetria din Capitală? Dacă ai avut totuși noroc și ai dat de un taximetrist mai de Doamne-ajută, care e și spălat, și fără lanțuri de aur la gât și care nici nu te asasinează cu manele (cel mai adesea, vrei nu vrei, ai Muzică pe adresa dumneavoastră) parcurgi străzile Capitalei ca și cum te-ai fi înscris într-un cortegiu de înmormântare. Mașina de abia face față gropilor, te balansează brutal, îți dă fiori. Ajungi la hotel sau la prietenii ce s-au oferit să te găzduiască și doar dacă ai noroc, ai parte de apă caldă și de căldură. Pornești apoi cu gândul de a ajunge acolo unde ai treabă. Îți zici că e mai bine, mai prudent să o iei pe jos de data asta. Numai că trotuarele fie sunt ciuruite, fie au devenit fieful mașinilor parcate după bunul plac al proprietarilor. Duci o adevărată luptă pentru spațiul vital. Și lucrurile continuă astfel toată ziua, iar tu, nebucureștean, îi faci urări numai de bine individei care tocmai a anunțat că mai aspiră la un mandat fiindcă dorește să termine ceea ce a început. Probabil că se gândește la desăvârșirea exterminării bucureștenilor și la trimiterea la psihiatrie a celor care fac greșeală să vină și numai pentru o zi în Capitala ajunsă la cheremul bătăii de joc și a lipsei de spirit gospodăresc dar și de bun simț ale Gabrielei Firea,
Care, ce să vezi?, iar se dă victimă, iar spune că cineva îi vrea răul. După ce a creat ilaritate cu povestea cu sârma găsită de chirurgi la operație (aproape că a depășit-o în ridicol pe Carmen Dan care ne amintim că a inventat istorioara cu priza), doamna Firea, o victimă a datoriei, ne-a anunțat pe contul său de facebook că premierul Ludovic Orban a pornit împotriva ei Jihadul. Numai că ea, chiar dacă doar rudă îndepărtată a Vrâncioaiei, nu se va lăsa nici prinsă, nici intimidată. E vitează, e curată ca lacrima, deși ceea ce apărut în presă despre felul în care prea-intelectuala ei persoană a plănuit să cumpere tramvaie turcești pare să spună cu totul altceva. Bucureștenii nu mai prea înghit gălușca, și-au cam dat seama că numai vorba, limbajul de mahala și scandalul sunt de doamna Firea.
Cu toate acestea, respectiva insă se autoamăgește cu ideea că aceștia o iubesc de mama focului. Că au ajuns chiar să se încălzească de atâta iubire purtată celei pe care înșiși colegii ei de partid o califică a fi o „manevristă”.
Pentru moment, mai multe partide au anunțat numele posibililor contracandidați ai doamnei Firea. Nicușor Dan va candida pentru USR, Vlad Voiculescu pentru PLUS, Toader Paleologu pentru PLUS, Deocamdată nici nu e sigur că doamna Firea va obține binecuvântarea PSD. Cert e că pentru postul de primar general al Capitalei (informal, a cincea funcție în Stat, după președinte, șefii celor două Camere ale Parlamentului, premier) se va da o luptă pe viață și pe moarte. Eu sper să câștige viața. Care nu are nimic în comun cu terminatoarea Gabriela Firea.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.