joi, martie 23, 2023

Ce se ascunde în spatele amânării Congresului PSD?

PSD și-a amânat fără tam-tam, mai curând cu jumătate de gură, aproape pe șest, Congresul care ar fi trebuit să aibă loc în ziua de sâmbătă, 3 august.
Cum prea-cinstita adunare nu era gândită nicidecum ca o ședință cu dezbateri, controverse, de prezentare de programe electorale, ci era plănuită să se desfășoare în stil american, ca o lansare oficială, grandioasă a noii șefe supreme, Viorica Vasilica Dăncilă, în cursa pentru alegerile prezidențiale, cădea extrem de prost ca principalul partid aflat la guvernare să se țină de festivisme și chermeze chiar în zilele în care o țară întreagă era preocupată, îndurerată, speriată de ceea ce s-a întâmplat la Caracal. Întâmplări în care un număr considerabil de foști sau actuali mahări ai partidului, de inși care au fost ori încă mai sunt în prim-planul guvernării din ianuarie 2017 și până astăzi sunt implicați, vârâți până în gât. Fie prin relațiile lor cu tot felul de inși puși arbitrar în funcții de conducere la Inspectoratul județean de poliție Olt, inși care s-a dovedit că au tot felul de legături primejdioase, murdare, nepermise cu interlopi locali, așa cum este cazul fostului vicepremier Paul Stănescu, fie prin faptul că au condus în cel mai dezastruos chip ministerul de Interne, și aici e vorba despre fostul ministru Carmen Dan ot Videle care ar trebui să dea pentru toate astea socoteală, fie fiindcă din poziția de deputați și senatori ai majorității parlamentare au votat și încuviințat noian de modificări ale legilor justiției, toate făcute cu dedicație. În favoarea infractorilor din PSD, din ALDE, a pușcăriașilor cărora fostul El Lider Máximo, Liviu Nicolae Dragnea, a mers până acolo încât le-a cerut iertare pedofililor și violatorilor. Noroc că în ultimul moment speriată, atât de decredibilizata Curte Constituțională a pus capăt dezmățului, bătăii de joc la adresa românilor, bătaie de joc cu aură de legalitate.
E adevărat, din 27 mai încoace, d-na Viorica Dăncilă a scăpat încet-încet de unii dintre cei numiți mai sus, însă în nici un caz nu are acoperirea morală de a se prezenta drept Alba ca Zăpadă. Până la acea dată, până la condamnarea și încătușarea lui Dragnea, doamna Dăncilă a fost prim-ministru și președinte executiv al partidului. Iar din aceste poziții nu a scos o vorbă, nu a protestat nici măcar de formă în fața fărădelegilor cu glazură de legalitate comise de Dragnea, Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolicea, de famiglia tradițională Olguța și Claudiu Manda, de dezgustătorul Pleșoianu din ipostaza de parlamentari, dar și din aceea de vorbeți ai partidului.
În astfel de condiții, era cum nu se poate mai riscant să aibă loc o paranghelie pesedistă în ziua de 3 august. Unde mai pui că starea de spirit a populației nu este deloc bună, că nu e defel exclus ca românii să mai infirme o dată zicerea potrivirea căreia mămăliga nu explodează, cu atât mai mult cu cât se apropie fatidica zi de 10 august. De care PSD se teme ca de moarte. Pe 10august se împlinește un an de la operațiunea de gazare a populației ordonată de PSD, de Dragnea și coordonată de aceeași Carmen Dan. Un an în care nu s-a aflat adevărul despre ticăloșiile comandate de mai marii partidului, ticăloșii duse la îndeplinire de felurite instituții ale Statului, în frunte cu Jandarmeria. Instituții care, în cazul crimelor de la Caracal, dar și în ceea ce s-a întâmplat luni la Galați când Poliția s-a arătat inertă s-au dovedit încete, nepregătite, prost dotate, conduse de tot felul de impostori numiți în funcții cu titlul de interimari de același PSD. PSD se teme că va fi silit să desecretizeze tot ceea ce a secretizat cu de la sine putere tot doamna Carmen Dan. Și se pare că documentele acelea conțin lucruri cumplite.
Ca și anul trecut, doamna Dăncilă dă semne că ar da bir cu fugiții, că vrea să plece strategic în concediu și s-a gândit să nu revină decât după 20 ale lunii. Adică atunci când speră că va fi trecut primejdia.
Nu, nici vorbă ca prin tărtăcuța doamnei 3 în 1 să fi trecut ideea de a-și retrage candidatura, deși e clar ca lumina zilei că nu are nici cea mai mică șansă de a se califica în turul al doilea al prezidențialelor. Un recent sondaj de opinie dat ieri publicității de abia dacă o plasează pe un rușinos loc 6. Iar propunerea ca locul să îi fie luat de corbul Alexandru Cumpănașu nu este decât o altă mega-prostie trecută prin creierul lui Ion Cristoiu. Dacă nu cumva o ticăloasă operațiune de intoxicare la care ziaristul cu simbrie de la PSD, simbrie plătită, printre altele, via TVR, este parte.
Amânarea Congresului PSD pentru ziua de 24 august este doar o măsură disperată a actualei conduceri a PSD. Care se agață ca înecatul de un fir de pai. Cu șanse de salvare zero. PSD a ajuns la capătul drumului. În casa de catafalcare a politicii românești.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Poate cineva sa raspunda la citeva intrebari ?

    Va reprezenta mitingul din 10 august 2019 ,un punct de cotitura, in istoria Romaniei ?
    Ce impact va avea asupra alegerilor din toamna acestui an, vizita de stat , din 20 august , a actualului presedinte in America ?
    Influenteaza in mod direct , crimele recente , procentele viitoare din aleger,i ale partidelor de guvernamint . ?
    Va prezenta prezidentiabilul aliantei USR-PUS un proiect de tara, cu asumarea implicita in scris , a responsabilitatilor viitoare , in caz de cistigarea alegerilor ?
    Considerati ca actualul presedinte , poate cistiga din primul tur alegerile ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro