duminică, mai 16, 2021

Ce se întâmplă cu cei care nu respectă Strategia Națională de Apărare a României?

La începutul fiecărui mandat, Președintele realizează Strategia Națională de Apărare (SNAp). În actuala strategie, realizată la începutul lui 2020 și aprobată de Parlament la sfârșitul lunii iunie 2020, Energia este parte importantă, în cadrul celor cinci direcții de acțiune: securitate politică, economică, socială, de mediu și militară. Constituția României (Art. 65), Legea 51/ 91, OU 52 /98, Legea 63 / 2000 și Legea 463 / 2004 reprezintă legislația care transformă SNAp în lege. Apariția SNAp m-a bucurat, drept pentru care am scris un articol pe care îl găsiți aici.

Citez de câte ori pot: “Securitatea energetică a unei țări este parte integrantă a doctrinei naționale de securitate. Securitatea Energetică este o condiţie a existenţei statului român, un drept internaţional inalienabil şi imprescriptibil, rezultat din dreptul statului asupra resurselor sale energetice şi din tratatele europene şi euroatlantice, care trebuie să devină unul din obiectivele de guvernare pe termen lung. Securitatea energetică presupune asigurarea necesarului de consum de energie sub aspectul accesibilităţii la resurse şi a disponibilităţii accesului pe termen lung.”

În ultimii 20 de ani România s-a confruntat cu câteva amenințări asupra securității energetice: oligopolizarea și cartelizarea extracției, prelucrării și distribuției, făcute de jucători ce nu țin cont de interesul național și de interesul cetățeanului.

Amenințările, riscurile și vulnerabilitățile industriei energetice sunt evidențiate pentru prima dată în SNAp, pe lângă cele ale infrastructurilor critice , (care conțin și infrastructuri energetic), cibernetice sau militare.

Înainte de a intra în subiect doresc să fac următoarea paranteză: amenințările sunt cauzate de mediului extern și de vulnerabilitățile și riscurile mediului intern, iar amenințările și riscurile sunt cu intenție față de  vulnerabilități , care sunt caracterizate de non-intenție. În traducere: amenințările sunt adresate României din exterior, fiind planificate de ale țări, companii sau ong-uri internaționale. Riscurile sunt din interior și programate (de grupuri infracționale organizate) iar vulnerabilitățile nu sunt altceva decât “prostia în stare pură” generată de neprofesioniști.

În mai multe articole publicate în reviste academice (dar și în cartea România – Energie și Geopolitică) am arătat că energia este parte a războiului hibrid și asimetric. Abordarea din SNAp a componentei energetice este extrem de bine structurată și sintetizată, modernă prin plasarea securității cetățeanului (guvernare pentru cetățean) în contextul securității societății, a instituțiilor statului și a statului,  punându-se accent pe reziliența sistemelor și pe predictibilitate.

Mai trebuie arătat că SNAp specifică clar corupția, cea care macină industria energetică românească, ca amenințare, risc și vulnerabilitate, având ca “antidot”, politicile de bună guvernare, prezente de asemenea în document.

Având acest document important care trasează liniile directoare ale apărării, securității și evoluției României, problema pe care o pun este: de ce agendele partidelor și politicienilor sunt diferite de agenda cetățenilor în problemele de securitate natională și diferite față de SNAp în problematica industriei energetice românești.

SNAp este un bun public și un produs final al acțiunilor instituțiilor statului, care sunt clare și măsurabile. Am scris că această strategie, ce spune ce trebuie să se întâmple, trebuie să genereze strategii sectoriale, acestea generând programul de guvernare – cel care spune cum trebuie să se întâmple lucrurile și care generează politicile publice sectoriale.

Interesul național (vă rog, fără glume legate de oribilul accident politic Oprea) este ca infrastructura energetică de producție, transport și distribuție să acopere necesitățile cetățeanului și ale bunei funcționări a statului.

Industria energetică românească este guvernată de Ministerul Energiei, bucățica care se ocupă de transportul energiei și este dirijata de Secretariatul General al Guvernului , care are grijă de Transelectrica și Transgaz – și mai avem ANRE ca reglementator.

Cele două entitati guvernamentale trebuie să genereze Strategia Energetică, pe care statul roman nu o are din 2008 și se screme să o scrie. Știm că acum o lună au fost chemați la Cotroceni cei responsabili pentru realizarea ei, dar (se pare că) și pentru faptul că ceea ce se întâmplă în energie este contrar SNAp.

Zilele trecute, dinozaurul Nicolae Havrileț, cel ce are în administrare această problem, a emis câteva judecăți de valoare: „Am ajuns într-o perioadă a istoriei în care se petrec lucruri foarte importante din punct de vedere tehnologic. (…)  Producţia de energie curată „înseamnă hidrogen, în primul rând, dar şi biometan şi biogaz. (…) Trebuie să ne îndreptăm spre proiecte lansate rapid pentru producţia de hidrolizoare.”

Simpaticul și perpetuul șef pe energie în pozitii de influență, ca secretar de stat, sef la ANRE, actual consilier de ministru și viitor pensionar, vrea să ne blagoslovească (înainte de a intra în frumoasa viață de pensionar angajat în mediul privat) cu o nemaipomenită strategie sectorială în domeniul energiei. Să nu uităm că, de pe vremea minunatului Anton (la pătrat), domnul Havrileț păstorește strategia, fiindu-i de ceva ani a “n”-a moașă.

Traseul strategiei arată cam așa: se face, se aprobă de oamenii direct interesați (adică de cei cu interese sau puși de oamenii cu interese), apoi de ministru, după care se trece prin Guvern și ajunge în Parlament, care o aprobă și o transformă în lege. Pe strategie scrie că ar putea fi valabilă până în 2050. Evident că este praf în ochi! În ochii Uniunii Europene, în ochii tuturor partidelor (care nu prea au specialiști în problemele energiei), în ochii industriei energetice, în ochii oamenilor de afaceri, în ochii cetățenilor – consumatori captivi. De ce? Păi dacă SNAp nu se pune în aplicare, de ce s-ar îndeplinii ceea ce scrie în Strategia Energetică?

Mediul privat afirmă că nu avem un proiect energetic important pentru a cunoaște în ce direcție ar putea investi, deoarece este nesigură alimentarea cu energie, energia este scumpă, ceea ce face ca orice produs românesc a devenit necompetitiv pe piața europeană (sau regională). Un alt semnal de alarma tras este despre absorția și puținătatea fondurilor europene destinate energiei. Și Răzvan Nicolescu, fostul ministru al energiei și fost președinte al Agenției Europene de Cooperare a Reglementatorilor din Energie, este nemulțumit de faptul că autoritățile sunt reprezentate de diletanți și nu au vreun proiect energetic serios.

Dacă cineva crede că această strategie este concepută pentru 30 de ani se înșeală. În primul rând pentru  că această bucată de Proiect de Țară va avea viață doar până în 2024, când va veni alt govern,  cu altă componență. În al doilea rând pentru că nu a fost negociat politic cu toate partidele pentru a i se conferi credibilitate și longevitate. Nu afirm că dacă a trecut de Parlament, așa trebuie să rămână până în 2030 (sau 2050), deoarece realitatea internațională este fluidă. De exemplu, dacă mâine Federația Rusă (re)începe conflictul din Dombas, multe din strategiile redactate de România trebuie rescrise.

Acum 5 și puțin ani Academia Română a întocmit “Proiectul de Țară” care cuprinde inclusiv un capitol dedicat industriei energetice. Dacă guventanții noștrii au timp, pot consulta acest document aici deoarece vor vedea previziunile (și rezolvările) mediului academic asupra guvernării energiei. Repet, situația regională s-a schimbat, au trecut aproape 6 ani, dar o mare parte din ceea ce a fost scris  rămâne valabilă.

Nu este prima dată când scriu despre strategia pe care trebuia să o avem de mult. Am scris Analiza amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților, acum un an, aici. Încă este valabilă. Și oportunitățile deduse sunt în continuare valabile.

Schimbarea guvernului, în urma alegerilor de anul trecut, m-a facut să scriu (din nou) cam ce ar trebui cuprins în noua, trâmbițata, promisa (din 2019) dar nefăcuta strategie, pe care vechiul și noul ministru o amână nepermis de mult.

Revin cu întrebarea din titlul articolului: Ce se întâmplă cu cei care nu respectă Strategia Națională de Apărare a României? Se numește trădare? Cum se pedepsește? Cine este în măsură să se sesizeze?

Și am și o întrebare adiacentă: de ce gazul este scos din joc, atât timp cât industria spune că nu este bine? Nu pot să nu amintesc și de semnalul de alarmă tras de profesorul universitar doctor Dumitru Chisăliță. Oare nu suntem pregătiți pentru momentul când vom fi anunțați că gazele din Marea Neagră nu se vor mai extrage și miliardul de dolari (dus la Exxon) va fi dus pe apa sâmbetei?

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Referitor panouri foto-voltaice, utilizatori casnici: de ce nu se incearca abordarea UK- oricine doreste isi monteaza o instalatie de marimea si performantele care le doreste/permite, Kw produs si consumat in interes propiu este platit de catre distribuitorul local de energie la un pret prestabilit/reglementat, iar energia in exces livrata in sistemul de distributie, platita la un alt tarif prestabilit/reglementat. Fara nici o implicare financiara din partea statului, fara nici un program”verde”, pentru care nu exista suficiente fonduri. Plata pentru energia produsa? Din certificatele”verzi”.

    • cam asa e si in Ge, dar pe masura ce se desfiinteaza sustinerea financiara din partea statului devine tot mai putin rentabila. La datele de azi, desi s-au ieftinit panourile, amortizarea se face in ca. 10 ani, in conditiile in care cea mai mare parte a energiei produse se foloseste de proprietar. Este cam nerealist acest lucru, deoarece soare exista peste zi cind omu e la munca, de abia seara are nevoie de mai multa energie. Eventuala acumulare a energiei mareste considerabil pretul si perioada de amortizare.
      Realist amortizarea s-ar realiza in 15-20 de ani.

      Paradoxal e ca daca privatii consuma mai putina energie aceasta se va scumpi, dupa modelul german. De ce? Pt ca privatii platesc si pt energia industriei, care e mult mai ieftina si e subventionata de privati.

      • Ne repetam la nesfarsit. Prin intermediul strategiei energetice „EEG”, Germania a atras initial investitii masive in sectorul regenerabilelor, a proiectat crestere PIB, a creat sute de mii de noi locuri de munca precum si lideri globali in productia componentelor in aceasta bransa (Siemens, SMA Solar, Nordex, samd). In Germania ultimilor 10 ani, salariile medii anuale s-au majorat cu €10.000, in timp ce factura anuala a consumatorilor casnici la energie (o familie cu 3-4 persoane) crescut in medie cu €300. In acest context, nu putem spune ca strategia energetica a Germaniei, i.e. finantarea tranzitiei prin majorarea tarifelor la consumatori casnici, ar fi fost incoerenta. Guvernul federal a evitat noi datorii, PIBul si salariile medii au crescut (consumatorul casnic nu a suferit, dimpotriva) pretul energiei produse din regenerabile a ajuns la paritate cu energia produsa in centrale nucleare si pe carbune, iar companiile germane se numara din nou printre liderii globali in productia noilor componente.

        P.S. Nu inteleg de ce va simtiti asa de frustrat, pensionarii Germaniei se bucura si ei de pensii decente (chiar si de majorari de pensii) asistenta medicala si servicii publice de calitate, etc. Priviti cum traieste marea majoritate a pensionarilor din Romania, Albania, Macedonia, RMoldova, etc. (fara crestere economica durabila, nu veti vedea nici majorari de pensii).

        https://www.haufe.de/sozialwesen/leistungen-sozialversicherung/rentenerhoehung-kommt-zum-1-juli_242_405920.html

        https://rentenbescheid24.de/mega-rentenerhoehung-im-jahr-2022-erwartet/

        • Situatia mea materiala multumitoare o datorez exclusiv faptului ca am muncit de mi-au iesit ochii, la un nivel ridicat, deci nu statului. Pensia mea e ridicola, daca ar trebui sa traiesc din ea as fi la nivelul saraciei.
          Dar nu asta e problema, ci faptul ca Ge incepe sa semene tot mai mult cu Romania cizmarului, in toate aspectele vietii, incl in domeniul energiei. Un grup de incompetenti, propagandisti, asa cam ca tine, incerca sa impuna o religie absurda spre binele poporului.

          • Spre deosebire de Romania cizmarului, Cancelaria Germaniei este consiliata de Wirtschaftsweise impreuna cu asociatiile oamenilor de afaceri (deci de capitalisti adevarati, in toata regula, nu ca matale).

            https://www.sachverstaendigenrat-wirtschaft.de/

            https://www.youtube.com/watch?v=x8WWFqkvv3s

            P.S. Economia Germaniei a mers excelent pana inainte de pandemie, salariile medii anuale au crescut semnificativ, somajul atinsese cote minime istorice, samd. Desigur, populistii de la AfD si Linke cauta „nod in papura” dar nu prea sunt bagati in seama (ambele partide au un scor in jur de 10’%). Chiar si dupa atatea luni de pandemie, economia Germaniei este robusta. Cam atat despre „nostalgia” minerilor de odinioara (regiunea Ruhrgebiet si NRW au fost subventionate din greu) si propaganda.

          • Ce legatura are frauda Wirecard cu strategiile energetice sau cu liderii politici? Distrageti atentia (mutati tinta) cu subiecte gen coada vacii si stamplia primariei.

            • Frauda Wirecard a fost girata de politicieni la cel mai inalt nivel, lucru care arata gradul lor de competenta. De aceea intrebarea, daca nu sunt in stare sa gestioneze un caz clar si simplu de mare coruptie, cum si-ar imagina cineva ca ar fi in stare sa gestioneze un proces atit de complicat precum energia!?
              Ca economia inca mai functioneaza e intr-adevar de mirare, si asta in ciuda incercarilor politicienilor de a o distruge. O explicatie ar fi ca mai exista destui adevarati specialisti, cum am fost si eu unul, care privesc lucrurile cu realism, iar propagandistii galagiosi, precum persoana ta, sunt cel putin ignorati, daca nu chiar cu totul dispretuiti.

            • „Frauda Wirecard a fost girata de politicieni la cel mai inalt nivel”
              Mai usor cu improscaturile. Politicienii, investitorii institutionali si privati din jurul lumii s-au bazat pe auditul si rapoartele independente executate de Enrst & Young. In cel mai rau caz, la raspundere ar putea fi trasi eventual functionarii organelor de control care au dormit in post (de la Finante si BaFin). Politicienii nu au tangente cu afacerile si controlul /auditul companiilor private.

  2. principala amenintare la bunastarea si securitatea poporului roman este SITUATIA DEMOGRAFICA dezastruoasa.

    niciodata nu s-a organizat un CSAT pe aceasta tema.

    iar primul lucru care s-a taiat de la buget au fost banii de cresa si reinsertie rapida a parintilor in campul muncii.

    • Ati pus degetul pe o rană legală (mortală in vechea limba romaneasca).
      Nu cred ca rezolvarea acestei probleme încă contacte de achiziții publice cu comisioane grase (cumpărare de arme, autostrăzi, milioane de licențe de software pentru scoli, mai mukte decat numarul de elevi, etc). Si aici este problema, a-i aduce inapoi pr romanii plecați nu ar adaugă nici un leu la aceste comisioane. Ba mai mult, sa aduci inapoi 3-4 milioane de romani care s-au dezobișnuit de obiceiurile Levantului este chiar periculos.

  3. Tranziția către energie curată, deși necesară, implică atât cheltuieli enorme, cât și mult timp. Dar pe lângă cheltuieli și timp, mai necesită și o strategie clară, fără de care nu vom primi bani de la UE. Din păcate, așa cum se arată în articol, nu avem așa ceva.

  4. Încă o adăugire: pe perioada lungii tranziții două surse de energie, nu-chiar-așa-de-poluante, ies în relief: gazele (mai puțin poluante decât cărbunele și petrolul) și energia nucleară. Avem potențial pentru ambele, dar se pare că rămânem doar cu potențialul…

  5. Ce întrebare. 😀
    – Întrebați și ce a mai rămas din Planul național de adoptare a monedei euro. ( din 2018)
    – Ce a rămas din comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro. ( născut în 2016)

    Am adoptat moneda și nu știu eu ? 😀

    Romania e plina de strategii , planuri mărețe fara nici un efect in realitate.
    Le fac să arate că lucrează și/sau deoarece le cere UE așa programe scrise.
    Timpul trece , leafa merge.

    – Evident că vom importa tot mai multa energie .
    – La Marea Neagră vom extrage petrol și gaze exclusiv cînd vom coopera cu ceva firma rusească. Că tot e mai evident că e ” lac rusesc”.

    Fara gazul din Marea Neagra :
    – imposibil de asigurat din producția internă racordări in masă de locuințe la gazul metan.
    – oricare reconvertire de centrale pe cărbune la centrale pe gaz , e moartă în fașă. Lipsește materia prima.

    Putin știe. Mai puțin „ai noștri”.

    PS.
    Luați oricare ” Carte Alba a apărării” din Romania și comparați cu cărțile albe a altora.

    La altii se analizează ipoteticii inamici , se studiază dotarea proprie, numărul militari defalcat pe trupa, subofițeri, ofițeri, gradul de pregătire și se trag concluzii.
    Ce trebuie achiziționat , modernizat , reparat , cite cadre trebuie concediate sau angajate, la ce programe internaționale de armament se contribuie și cât costă anual.

    Culmea , le găsești cu acces public. Că din banii cetățenilor se face tot.
    La noi, analiza e pura burtologie model direcția propaganda a defunctului PCR.

    Deci nu așteptați minuni sau răspundere cînd sunt 31 de ani in care nimeni nu a răspuns de nimic.
    E realitatea dură a faptelor.

    • Rusii au descoperit un zacamant de gaze in sectorul românesc al Mării Negre și vor sa-l vândă, este nerentabil.
      Intre timp anul trecut turcii au descoperit in centrul marii, la 2000m de apa, un zacamant mult mai mare decat cele pe care Exxon vrea de asemenea sa le vândă.
      Turcii au trecut la treabă și vor sa aduca gazele la țărm până în 2023. Ceea ce vor sa faca este mult mai dificil decât în sectorul românesc. Au însă un avantaj la care noi am renuntat: au o companie națională de petrol care a descoperit gazele și le va și dezvolta.
      In presa noastră exista o lipsa serioasa de înțelegere a problemelor gazelor din Marea Neagră, a marimii reale a acestora, a complexității tehnice a investiției necesare, a echilibrului fin între nivelul de taxare și competiția mondială pentru capital in investițiii majore. Avem, pe de o parte jurnalistul naționalist si naiv și, pe de altă parte cei care, la fel de naivi (sau poate interesați), pledează pentru relaxafea politicilor fiscale. Si unii si altii sunt prezenți pe Contributors.

    • @stefan60 am prins timpuri cand ni se promitea euro si schenghen pentru 2015 cel tarziu.

      Despre ce aparare putem vorbi cand populatia pleaca masiv pe timp de pace. In caz de conflict militar va fi un tsunami de refugiati. Mai vorbim de coeziune sociala? De comunitati? Astea au fost distruse, fiecare pentru el.

      Daca vorbim serios de aparare, ar trebui sa avem multe mici surse de energie. Ieftin de montat, produs, deplasat.

    • – cea mai tare si mai relevanta treaba din articol este „””Ministerul Energiei, bucățica_care””” – si nu numai in acest domeniu – de 31 de ani, a devenit si ramane valabila zicala „””multi vad, putini pricep””” – cred ca mai avem, cel mult, 1(unu) specialist (calificat, dar flamand), la 100.000(una suta mii) de gura-casca, plus toti plagiatorii pe piata libera … bineinteles ca eu ma pierd in multime …
      – cel mai tare-ar fi sa se descopere un plagiator care-a plagiat pe-o multime de alti plagiatori, mai fitosi decat el. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

    • @stefan60
      „oricare reconvertire de centrale pe cărbune la centrale pe gaz , e moartă în fașă. Lipsește materia prima.”

      In comparatie cu Austria, Germania, Italia, Spania, Ungaria, etc, Romania sta foarte bine la capitolul resurselor de gaz natural (sta chiar mult mai bine decat la capitolul resurselor de carbune). Germania spre exemplu, isi acopera consumul integral din importuri. In fine, nu mai dureaza mult pana la exploatarea zacamantelor din Marea Neagara, iar pana atunci, deficitul (relativ mic) poate fi acoperit in continuare din importuri via Ucraina, Turkstream ,etc. Eventual, se mai poate construi si un terminal LNG, asa cum au construit si polonezii (pe fonduri europene) un terminal la Marea Baltica. https://ec.europa.eu/regional_policy/en/projects/poland/polands-liquefied-natural-gas-terminal-increases-europes-energy-security

      • LNG nu o sa vedeti veci la noi.
        Nu vor permite turcii traversarea Bosforului cu astfel de nave. Prea periculoase pentru a risca Istanbulul să fie maturat de o ipotetică explozie.
        Cît despre producția internă de gaz, mai citiți numerele că nu suntem la ședințele CC al PCR. Se importa deja gaz. Prin Ungaria.
        Iar reconvertirea centralelor pe cărbuni necesita doua miliarde metri cubi gaz suplimentar anual. Exista doar in Marea Neagra acest supliment. Alternativa la Marea Neagra e doar una. Import și mai mare de gaz platit in valuta către rusi.

  6. Stimate domnule Pacuraru,

    Regret ca trebuie sa va spun, dar scrieti degeaba! In Romania, politica este facuta de 31 de ani incoace de diletanti, personaje puse pe capatuiala(unii chiar infractori de mare anvergura) sau tampiti sadea. Rarele exceptii, conform binecunoscutului dicton, confirma regula! In consecinta, nu le puteti cere unor astfel de personaje sa gandeasca corect si eficient, sa gandeasca pe termen mediu sau lung.

    Dupa ce ca sunt asa cum sunt, „politicienii” romani mai sunt si ambitiosi si incapatanati, pentru ca ar putea cere ajutorul specialistilor autentici pe care-i avem si nu ar fi refuzati.

    Situatia este destul de tragica din foarte multe puncte de vedere, nu numai din punct de vedere al securitatii energetice.

    Poporul, la randul sau compus majoritar tot din tampiti nevindecabili sau doritori de capatuiala fara munca, nu are discernamantul necesar in a crea prin alegeri sau presiune publica o clasa politica profesionista si eficienta.

    Tembelizarea generalizata a natiei, facuta cu intentie sau pur si simplu din prostie pura, va domina mult timp spatiul public in Romania…din nefericire! Dar la ce te puteai astepta de la o natie care a aplaudat intens si a sustinut cu o larga majoritate cetele de brute semianalfabete care zbierau in Bucuresti acum 31 de ani „Moarte Intelectualilor”?

  7. Subscriu categoric la această opinie .Iar… ”cestiunea ” a ajuns chiar la punctul unde pot fi ireversibile consecințele dezastruoase ale declinului . Si nu ne pasă !

  8. In urma cu câțiva ani se punea problema unui cablu și submarin până în Turcia pentru a exporta surplusul de energie.Guvernarea PSD Dragnea a tăiat drastic investițiile prin preluarea profitului la stat,prin legea offsore,prin ord.114 ,astfel că am ajuns importatori și de energie electrică.Avem Hidroelectrica,care nu-și mai face reparatiile investiții nici vorba deși tara are nevoie de irigații că de aer.Apa curge degeaba,iar armata de directori nu vine cu nimic.Cine trebuie ,să aibă grijă de strategia națională pe energie unul din pilonii de baza ai unui stat viabil?Dragnea nu mai e și neglijarea vecină cu sabotarea interesului național rămâne?

  9. Stimate domn Pacuraru,

    este adevarat ca industria este silita sa plateasca niste asa -zise „certificatele de emisii de gaze cu efect de seră” a caror pret a variat cam asa :
    – 5 dolari in 2016,

    – 11 dolari in 2017

    – 24 dolari in 2018

    – 43 dolari in 2021 ??! @##&^!! CENZURAT **&@ ?!!!! masii-n @@!!!

    Adica io trebe sa aleg dimacratic si evropean –
    – ori sa fac pneumonie ca e iarna si frig
    – ori sa platesc de sa fac ochii ca melcu fiindca asa viseaza nu’sh ce retar@@@@ care supraestineaza viata in stil acheulean ?

    Cu multumiri anticipate

    Bizonu’

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru este consultant în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României. (2013) Este autorul cărții „Romania – Energie si Geopolitică” (2018) și a numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

Capcana dilemelor tranziției sau cum să faci omleta fără să spargi oul

"Faceți calculele și apoi trageți linie pentru a ajunge la propriile voastre concluzii, aceasta este rugămintea mea. Pentru că dacă decideți...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro