miercuri, octombrie 27, 2021

Ce se întâmplă în Republica Moldova și de ce forțează Maia Sandu declanșarea alegerilor anticipate

La Chișinău Maia Sandu forțează declanșarea alegerilor anticipate. Cu o victorie concludentă în cadrul alegerilor prezidențiale și un capital de încredere semnificativ, președinta în funcție încearcă un transfer de încredere și de voturi spre Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Un Parlament compromis nu poate reprezenta un vehicul de reformare a unei țări cangrenate de corupție. Aceasta este și explicația din spatele jocului politic, deseori cu accente dramatice, de la Chișinău. De cealaltă parte însă, cadrul legal nu este favorabil acestei opțiuni, iar cu excepția PAS, toate celelalte partide parlamentare ar avea doar de pierdut în cazul alegerilor înainte de termen. 

De răspunsul Curții Constituționale de la Chișinău pe sesizarea depusă de PSRM privind nominalizarea pentru a doua oară a Nataliei Gavriliță la funcția de prim-ministru vor depinde scenariile următoare. Maia Sandu nu dorește să mai ofere încă o șansă actualului Parlament chiar dacă acest lucru va însemna inclusiv inițierea unu proces de suspendare și potențial de demitere a acesteia. O abordare curajoasă, diferită ce s-a întâmplat în România ultimilor ani, dar rămâne neclar ce posibilități sunt pentru îndeplinirea acestui obiectiv. 

Maia Sandu a subliniat deseori în campania electorală intenția sa de a declanșa alegeri anticipate.  Motivația președintei în funcție este aparent una simplă: actuala majoritate parlamentară de conjunctură, formată din membrii Partidului Socialist, Partidul Șor și foști membri ai Partidului Democrat, este una compromisă, și o agendă reformatoare nu poate fi eficientă fără sprijin parlamentar. Nominalizarea Nataliei Gavriliță, fostul ministru de finanțe din Guvernul Sandu, face parte din acest scenariu ce are ca obiectiv declanșarea alegerilor anticipate.

Imediat după anunțul nominalizării din data de 27 ianuarie, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a declarat că nu va vota noul Guvern, deși membri ai săi sunt parte din Executivul propus. În Parlament, Guvernul Nataliei Gavriliță nu a obținut niciun vot, iar imediat coaliția PSRM-Șor-Pentru Moldova a înaintat o propunere diferită de prim-ministru, pe Mariana Durleșteanu, fost ministru de finanțe în guvernul Greceanîi, dar și o listă formală de 54 semnături pentru susținerea celei din urmă. Parlamentul de la Chișinău are 101 deputați.

Maia Sandu a decis însă nominalizarea din nou a Nataliei Gavriliță, în data de 11 februarie, pentru a forța alegerile anticipate. Un eventual vot negativ pentru a doua oară în Parlament creează condițiile pentru acestea. Despre majoritatea care a înaintat-o pe Mariana Durleșteanu, Maia Sandu a declarat că „În această listă am descoperit semnături ale persoanelor în raport cu care există dubii că și-ar fi exprimat voința în mod liber.” Urmare a deciziei, Partidul Socialist s-a adresat Curții Constituționale, pretinzând neconstituționalitatea acțiunilor Maiei Sandu.

Ceea ce surprinde (sau nu) la Chișinău este flexibilitatea actorilor politici. Igor Dodon, președintele PSRM, s-a răzgândit în privința declanșării alegerilor anticipate de mai multe ori. Cu puțin timp înainte de votul din Parlament, acesta declara că PSRM este de acord cu declanșarea acestora.  La Chișinău se discută intens și de un eventual guvern de tranziție, anticriză. Un eventual guvern teoretic pro-european, chiar și daca ar fi  învestit, nu poate fi decât unul minoritar, ceea ce înseamnă că va fi ținut în corzi de majoritatea parlamentară și este improbabilă orice reformă. Scopul evitării anticipatelor pare erodarea capitalului de încredere al Maiei Sandu.

Ce rezultat ar putea aduce alegerile anticipate? PAS ar câștiga alegerile, însă este dificil de estimat dacă ar putea forma majoritatea de unul singur. Cel mai probabil NU, ceea ce înseamnă că ar avea nevoie să formeze o majoritate cu alte forțe politice pro-europene și un partener junior în coaliție.  PAS ar câștiga însă aproape toate voturile de pe eșichierul pro-european, ceea ce are potențialul de a afecta scorul Partidului Demnitate și Adevăr al lui Andrei Năstase și al partidelor unioniste. Este neclar dacă acestea vor depăși pragul electoral de 5%.

De cealaltă parte, PSRM, principalul partid din actualul Parlament, și-ar vedea scorul electoral diminuat, iar facțiunile ce au rezultat din Partidului Democrat ar avea probleme în a depăși pragul electoral. Pe actualele previziuni electorale, singurul partid parlamentar care ar avea de câștigat din alegerile anticipate este PAS.  În Parlament ar putea intra însă Partidul Nostru, al lui Renato Usatîi.

Ce poate decide Curtea Constituțională? PSRM a contestat constituționalitatea decretului de nominalizare pentru a doua oară a Nataliei Gavriliță. Și, de aici, scenariile se pot complica și influențează scenariul alegerilor anticipate. Curtea Constituțională trebuie să decidă asupra caracterului de constituționalitate, adică a anulării sau rămânerii acestuia în vigoare. E neclar dacă Curtea poate merge mai departe și impune obligarea acesteia de a propune candidatul nominalizat de majoritatea de conjunctură din Parlament.  

Anularea decretului nu face însă claritate deplină asupra căii de urmat. Maia Sandu ar putea forța o nouă nominalizare cu scopul declanșării anticipatelor. În mod normal, majoritatea parlamentară poate insista asupra candidaturii propuse și dacă aceasta nu se conformează, ceea ce este foarte probabil, atunci ar trebui inițiată procedura de suspendare. Un eventual vot pentru suspendare ar însemna ajungerea la referendum și cel mai probabil o victorie covârșitoare pentru Maia Sandu și o înfrângere pentru Igor Dodon. Și din această cauză e greu de crezut că se va merge până la capăt cu suspendarea acesteia, ci se vor încerca orice alte acțiuni de boicotare a procedurii de învestire.     

Republica Moldova a generat în ultimii ani și câteva interpretări originale de suspendare a președintelui, însă procedura de suspendare pentru „5 minute”, cum reușea Plahotniuc cu președintele Dodon, a fost anulată. 

Ceea ce PSRM și aliații săi din Parlament au anunțat că vor încerca este să câștige timp și să încerce organizarea de alegeri anticipate sau la termen într-un context mai favorabil. Criza politică pare însă deplină în conflictul dintre Președinte și Parlament, fără o soluție facilă la orizont. Criza politică pare însă deplină în conflictul dintre Președinte și Parlament, fără o soluție facilă la orizont.  Este însă neclar dacă amânarea unor eventuale alegeri anticipate ar eroda din scorul electoral al PAS și Maiei Sandu și ar ajuta PSRM sau Partidul Șor. Mai degrabă, nu. Maia Sandu se află pe un puternic trend ascendent, determinat de câștigarea alegerilor prezidențiale, scor ce se reflectă în punctajul  electoral al partidului său.

Volatilitatea jocului politic de la Chișinău depinde de teama actualei majorități din Parlament de rezultatele alegerilor anticipate. Alegeri anticipate ce vor favoriza semnificativ PAS și ar putea ține în afara Parlamentului fracțiunile din PDM, respectiv vor eroda scorul Socialiștilor și Partidului Șor. Nici PPDA-ul lui Andrei Năstase nu este favorizat de alegerile anticipate după performanța slabă a acestuia în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Analiza este parte a proiectului „Promovarea cooperării în regiunea Mării Negre: Crearea unui spațiu civic virtual și securizat”, finanțat de către Black Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect al German Marshall Fund. Opiniile exprimate în acest material reflectă viziunea autorului și nu în mod necesar și viziunea Black Sea Trust sau partenerilor săi.  

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. cand nu ai paine, dai circ

    acum cand e pandemie, incertitudini economice … din exterior arata ca o tara in care oamenii sunt pusi deoparte si politcul se bate intre ei. Cred ca va fi lovita R.Moldova de un val si mai mare de emigrari.

  2. Sunt curios sa vad daca Dna Maia Sandu ii va da o lectie cuvenita nehotaritului si tematorului de propriul scaun presedinte Johannis.
    Nu sint prea bun cunoscator al detaliilor din politica dela Chisinau, dar stiu precis ca Dl Johannis a pierdut rusinos cel putin dpua ocazii de a forta alegeri anticipate , la limita constitutiei, sau chiar, cu oaresicari manevre , dar care ar fi asigurat Romaniei un guvern stabil si hotarit pentru urmatorii 8 ani, fara nevoia de fecurge la alunecosul UDMR.
    La ce ne-a dus nehotarirea si frica d-sale de a trece printr-un eventual proces de suspendare o simtim cu totii si va avea rezulate nefericite pentru tara. PSD care era la pamint de doua ori pin acum, a renascut si nu este departe de a cistiga viitoarele alegeri.
    Dl Johannis si politrucii care il inconjoara, merita o lectie.
    Sa-i dorim din toata inima succes Dnei Maia Sandu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alexandru Damianhttp://contributors.ro
Alexandru Damian lucrează în cadrul Centrului Român de Politici Europene (CRPE). A fost implicat în ultimii cinci ani în proiecte privind afacerile europene, bună guvernare și democrație în România, Republica Moldova și Balcanii de Vest. Este absolvent de Științe Politice și a absolvit un Masterat în Studii Europene în cadrul Universității Libere din Bruxelles.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.