luni, octombrie 25, 2021

… ce-ti doresc eu tie, dulce Romanica?

… prima oara cand am auzit „Romanica” in loc de „Romania” a fost dupa ce plecasem, mai mult sau mai putin de-a binelea, din tara. Insa, din clipa din care am inceput sa o aud, a fost o adevarat avalansa – din mass media, din emailurile si telefoanele de-acasa, etc.. N-am auzit de „Romanica” nici pe vremea lui Ceausescu, nici in timpul mineriadelor, nici pe vremea lui Emil Constantinescu. Drept sa spun, m-am infiorat. Parea ca „Romanica” atat asteptase – sa plec din Romania pentru a-i putea locul. „Romania” inlocuita de „Romanica” printr-o lovitura nu de stat, ci de cuvinte (astea sunt mai periculoase decat loviturile de stat). In aceeasi perioada au explodat si manelele, pline, la randul lor, de diminutive precum „sufletel”, „mamicuta”, „iubitel”, „manusita”, „vietisoara”, „inimioara”, etc.

Primul gand care mi-a venit in minte a fost „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanica?” – si nu vreti sa stiti raspunsul.

A fost prima mea confruntare constienta cu diminutivele – si s-a sfarsit cat se poate de prost.

Ca orice om, le folosisem din plin, inca de cand eram copil, cand cu „mamica” si „lingurita” si „degetelul„, dar niciodata nu zabovisem cu gandul asupra lor. Imi veneau, pur si simplu, la gura, cand mi se parea cazul. De ce, insa, mi se parea doar uneori cazul si nu alteori, sau de ce unora li se pare cazul mai des decat altora, nu ma intrebasem niciodata. A fost nevoie de un ditamai diminutivul (sic) de tara pentru a ma pune pe ganduri, intr-o zi din dupa-amiaza vietii, vorba lui Saroyan. (Pentru exercitiu, imaginati-va cum ar suna „Frantisoara„,”Germanica„, „Rusisoara” sau „Italicuta„.)

Cand am inceput sa ma intreb, primele ganduri la adresa diminutivelor n-au fost nici pe departe magulitoare. Mi se parea ca, prin insasi natura lor, diminutivele infantilizeaza. Micsoreaza. Fac dintr-un adult, un copil. Nu degeaba facem exces de diminutive cand ne adresam celor mici – incercam, prosteste, sa ne „coboram” la mintea lor (spun „prosteste”, pentru ca-mi amintesc perfect cum, copil fiind, gaseam ridicol felul in care adultii se simteau datori sa mi se adreseze). Mai mult, micsorandu-si „adrisantul”, un diminutiv il trimite in sfera derizoriului, a batjocurei. Cand Basescu, bunaoara, a vrut sa-l ridiculizeze pe Ponta, nu i-a zis „motan” sau „pisica„. I-a zis „pisoias” si tot romanul a ras pe sub mustati (sic), intelegand aluzia.

De-atunci, insa, parerea mea despre diminutive s-a mai nuantat. In fond, diminutivul are doua taisuri, iar cel pe care alegi sa-l folosesti depinde de context, de adrisant, ba chiar si de intonatie. Sa le luam pe rand: (1) Contextul – una e, bunaoara, un „pestisor” de aur intr-o poveste, si alta intr-o discutie intre doua prostituate. Nu cred ca e nevoie de vreun desen. (2) Adrisantul – una e cand copilul de 3 ani ii spune mamei „mamico”, alta cand Hugh Heffner, sa zicem, se adreseaza asa viitoarei neveste. (3) Intonatia – Numai cine n-a fost casatorit pentru doauzecisicinci de ani nu stie ca „Alinut” poate avea conotatii complet diferite in functie de intonatie.

Prin urmare, diminutivul, micsorarea, poate la fel de bine sugera aducerea „mai aproape”, la scara umanului – cu un „dracusor” sau cu un „sfantulet” se poate „negocia” mai bine decat cu un „drac” sau cu un „sfant” -, o duioasa intoarcere la inocenta copilariei – vezi „da sa-ti pupe mama degetelul„, ba chiar o incercare de insufletire a celor neinsufletite: o „masuta”, sa zicem, capata o picatura de suflet in raport cu o banala „masa”. Una e „casa noastra e un cuib de nebunii„. Alta, „casuta noastra, cuibusor de nebunii„, vorba cantecului. Sa ridice doua degete cine n-a prins distinctia.

*

Gandurile, insa, sunt precum batranii lui Cosbuc – „greu de pornit, dar de-i pornesti sunt greu de-oprit”. Odata ajuns la aceasta nuantare a diminutivelor, m-am intrebat in ce masura limba romana e deosebita, din acest punct de vedere, fata de alte limbi, convins fiind, de la Vulcanescu si Heidegger incoace, ca limba il vorbeste pe om, nu invers. Nu degeaba unele limbi, bunaoara, au genuri, altele ba, si nu degeaba „paine” in franceza e la masculin, nu la feminin, etc. O limba in care poti face, practic, un diminutiv din aproape orice cuvant trebuie ca e fundamental diferita de una in care diminutivele reprezinta exceptia. In engleza, bunaoara, nu poti zice nici „casuta„, nici „cescuta„, nici „mancarica„, nici mai nimic in termeni de diminutive. Diminutivele in limba engleza sunt aproape imposibil de format. La nume proprii mai poti face cateva diminutive – John/Johnny – dar pentru Mary, sa zicem, nu exista „Marioara” sau „Mariuca„. Englezii n-au nici macar „lingurita”, au doar lingura de ceai „tea-spoon” (nu exista „spoony” sau asa ceva.) Ce fel de limba e asta in care nu poti avea nici macar o lingurita? Clar, mi-am zis, e chestie de latini versus germanici.

Stiu, e penibil sa recunosc, dar asta a fost prima mea ipoteza: latinii sunt si aici diferiti de anglo-germani. Doar noi suntem – nu-i asa? – mai inflacarati, mai sentimentali, mai la Sud, pe cand nemtii si englezii sunt mai „cool”, mai la Nord, ca nu degeaba la nemti „kalt” e „rece„. Suntem pe dos unii de altii, mi-am zis. Ei bine, nu! Diminutivele sunt, intr-adevar, loc comun, la fratii de ginta latina italieni si spanioli. In spaniola, bunaoara, ca si-n romana, poti forma diminutive din orice: Cana/canuta – vaso/vasito; scaun/scaunel – silla/sillita; caine/catel – perro/perrito. Ca si noi, care avem un diminutiv si pentru … „putin”/”putintel„, ei au „pocco”/”pochitto„. Ba chiar au un diminutiv pentru iubireamor/amorcito, ceea ce in limba romana nu se poate decta forta (iubire/iubirica? sau dragoste/dragostica?) De ce?

De aici, insa, paralele inceteaza. Francezii, altminteri tot de ginta latina si recunoscuti iubareti, stau catastrofal la capitolul diminutive. Au pentru fata/fetita – fille/fillette , pentru baiat/baietel – garçon/garçonet… si cam atat. La obiecte – pauza. Daca noi pentru „cutie” avem „cutiuta” sau „cutioara”, ei au doar „boite” – mica sau mare, dar „boite„. Nici macar cu prenumele nu stau mai bine.Daca noi – si spaniolii – putem forma diminutive din aproape orice prenume (Alin/Alinutz, Ion/Ionutz, Juan/Juanito, etc), francezii le folosesc pe-ale lor – Jean/Jeanot , Jeanne/Jeannette, Anne/Annette, Sylvie/Sylvette – doar ca „vechi nume proprii”. Nimeni nu-i va spune astazi lui Anne, Annette, daca parintii nu au botezat-o, pe vremuri, asa.

La capatul celalalt al spectrului stau … nemtii! Si la ei, diminutivele sunt la fel de comune ca la romani sau spanioli (sau rusi, din cate inteleg: babushka, Anushka, etc.). Pentru cana/canuta, au Tasse Tässchen / Tässlein ; pentru casa/casuta/cascioara au Haus Häuschen / Häuslein, etc. Si la prenume stau bine: Anna – Annachen / Annalein ; Alin – Alinchen.

Recunoasteti ca e mai mult decat curios. Care sa fie explicatia? Ce au in comun romanii cu rusii si italienii si spaniolii si nemtii, dar nu au in comun cu englezii si francezii? Ca de originea limbilor nu poate fi vorba, de religie nu poate fi vorba, de stil de viata, cultura, civiliziatie, etc nu poate fi vorba. Si-atunci de ce unele dintre aceste limbi iubesc diminutivele, altele ba?

Mi-e teama ca n-am decat o explicatie provizorie si aceea sub semnul intrebarii. O … explicatisuca, cum ar veni (sic). E vorba despre … romantism. Inainte de-a bufni in ras – cum, dom’le, nemtii sunt romantici si francezii nu? – ascultati-ma putin. Da! Istoric vorbind, nemtii aia „reci” au inventat „romantismul” ca si curent cultural. Si, tot istoric vorbind, francezii aia „fierbinti” au inventat spiritul cartezian. Spiritul geometric, cum ii spunea Pascal, care avea sa triumfe in ghilotina Revolutiei Franceze.

Or, ca sa repet, diminutivele presupun un fel de umanizare a lumii, ba chiar si a transcendentei. Toate te pot induiosa – dar toate te si pot scoate din sarite. Vorbesti cu masina, o mangai sa porneasca, sau dai cu laptopul de pamant, ca te enerveaza conexiunea la internet. Negociezi, daca e cazul si cu Doamne-Doamne si cu Necuratul – ca oameni suntem. Lumea neinsufletita (de jos) si transcedenta (de sus) se aduc deopotriva in orizontul umanului. Ce face fiecare limba si fiecare popor cu ele, e o alta discutie.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie? Ceva diferit de ceea ce-i doresc Romanicii, fara doar si poate.

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. Te complici prea mult in gandire… Romanica ca si Germanica spun romii care se duc peste granite la cersit, restul se intelege de la sine.

  2. Eu nu percepusem pina acum cuvintul „Romanica” ca un diminutiv. Diminutivele nu au in general o incarcatura depreciativa. Or mie mi se pare ca „Romanica” e folosit pentru a exprima o forma de dispret fata de tara. Poate ma insel.

  3. „copil fiind, gaseam ridicol felul in care adultii se simteau datori sa mi se adreseze).”
    precoce atunci , ca si amu, ha ha

  4. Imi amintesc perioada in care a aparut termentul „romanica”, insa nu l-am perceput ca un diminutiv, ci ca pe o forma de autoironie / de persiflare a renumelui tarii. Romaniei i-a fost alaturat temenul „nimica” – adica prescurtarea moldoveneasca „ni’ca”.

  5. „Romanica” nu este nici un diminutiv, nici o ” forma de dispret „. Este pur si simple , inca un ” tiganism”, care arata ca ROMANIA este patria tiganilor care au invaded Europa. Tiganii au folosit primii acest termen, si romanii , ” neaosi” sau nu, l-au preluat. Sa le fie si sa ne fie de bine !

  6. „Existenta ar fi ceva impracticabil, daca am inceta sa dam importanta la ceea ce nu are, de loc, importanta!” (E.M.Cioran)
    Deci, pentru ca traitul ne ocupa 100% din timp, evident ca ne complicam existenta, ce altceva mai bun avem de facut? Dupa atata practica asidua, mai suntem insa in imasura sa diferentiem ceea ce „conteaza”, de ceea ce nu?
    Citind acest, instructiv, comic si pasionant, adica excelent, text imi e din ce in ce mai clar ca NU!
    Cred ca daca am banui, macar!, ce importanta covârsitoare au cuvintele pe cale le rostim, asupra vietii noastre concrete, n-am mai rosti o vorba…câtva timp.
    Pentru ca, in functie de ce vedem când ne privim in oglinda, sau când analizam sumar ce-i prin jurul nostru, aflam exact cam cât de bine si de corect (fata de noi insine!) ne exprimam.
    Desigur, putem sa si spargem oglinda, sau sa ne certam cu „colocatarii”, asa cum putem sa gasim mereu justificari, precum soarta, vârsta, anturajul, politica, ghinionul, tara, etc., etc., ca sa ne convingem ca raul (daca rau exista…?) nu a depins vreodata de noi, numai ca ne inselam!
    Creierul ia de bun ce aude, realizeaza ce i se cere prin vorbele rostite, pe care nu le interpreteaza si nici nu le nuanteaza, pentru ca nu e subtil de loc! E doar un motor extrem de performant, de aceea mare atentie la ce-i cerem cu insistenta, atunci când repetam vrute si nevrute!
    Deci, daca am fi responsabili, am renunta la atitudinea noastra paternalist-aroganta, extrem de paguboasa pentru toata lumea, si nu am mai desconsidera România nici in gluma, daca am dori sa fie la fel de respectabila, ca tarile pe care, nici nu ne trece prin minte, sa le infantilizam!!!
    Nu stiu care este explcatia stiintifica, dar cuvintele ne modeleaza cu adevarat!!!, fizic si comportamental, individual si colectiv!
    Se pare ca nu traim intr-o tara, ci intr-o limba!

    • Prajitura cu esenta de rom, ce mai. Avuram parte patru ani consecutivi si de glumite din fotoliu sau de la pupitru, sa-i multumim zisului ‘Fa Ponta!’, asta ca sa compenseze iesirile nediplomatice ale presedintelui.
      Oricum, e bine sa fi tare-n limbi, in olandeza si flamanda se folosesc foarte multe diminutive si des.

  7. Mereu ma binedispun articolele dumneavoastra :) In ce ma priveste, in rarele ocazii in care folosesc termenul „Romanica” chiar o fac cu afectiune (nici n-as putea altfel), asa cum i-as spune unei persoane pe care o cheama Aura – Aurica, sau Cristina – Cristinica. Recunosc insa ca, statistic, probabil ca cei mai multi folosesc acest termen cu o nuanta peiorativa.

    • Cum ziceam – diminutivele sunt cu doua taisuri. Nici un diminutiv nu e neparat peiroativ, nici macar Romanica. Uneori, insa, drumul spre iad e pavat cu bune intentii.

  8. „Românica” un bun motiv de a face o plimbare printre diminutivele diferitelor limbi; interesant (pentru mine), am aflat ca nu toti sint atit de duiosi si alintatori ca românii :P
    Dar „Romanica” este folosita de manelisti, tigani ori unii plini de venin si inraiti in ei, carora li se pare ca, improscind cu noroi, se salta macar in ochii lor.
    NB,
    si pe Contributors exista unii cu dispret nemasurat la adresa romanilor ori a tarii, dar exceleaza @ dusu, cu formularile sale de rominica si rumini. De unde i se trage atita rautate gratuită si deşănţată?

  9. E buna explicatia pe care ati gasit-o.

    Oricum se poate dezvolta si ar suna cam asa: diminutivele sunt o forma scurta pentru a desemna diferente intre o abordare de apropiere vis-a-vis de subiectul in cauza fie ca e vorba de una afectiva, cand e vorba de apropierea fata de oameni, sau de una orientativa, cand e vorba de dimensiunile relative. Folsirea unui singur cuvant compus e o chestie de eficienta si expeditivitate.

    Obtinerea aceluiasi efect din doua sau mai multe cuvinte e clar o chestie care tine de ratiune si de exactitate. Intrucat o ferestruica poate fi mica, mica pe cand o fereastra foarte mica poate aduce intrebarea cat de mica si un raspuns o duce cel mai probabil in dimensiunile ei.

    Diminutivele favorizeaza melodicitatea pe cand alternativa favorizeaza cuvintele, adica afectiv vs rational, desigur cu bogatele nuante la care faceti referire.

    Interesant …

    • Nu bag mana-n foc. Germana, bunaoara, merge foarte mult pe cuvinte compuse, dar poate si firma diminutive din aproape orice. Dar e de „rumegat”.

    • „Diminutivele favorizeaza melodicitatea…” – desigur! „Românica” poate suna, unor urechi, mai melodios decât „România”, dar nu cred ca semnificatia acestui diminutiv e de natura melomana :)
      Am auzit prima oara „Românica” in Canada si in SUA, ceea ce nu e chiar lipsit de importanta…Din observatiile mele, conationalii deveniti nord-americani, au o atitudine „mai superioara”, dominant paternalista si condescendenta fata de România, spre deosebire de diaspora româna din Europa, care e mai pragmatica, criticând „la obiect” si nu „in general”!
      O fi departarea, o fi adaptarea la politica externa locala, o fi mancarea :) …nu stiu!
      Cred ca lor le datoram „Românica”, si eu nu le multumesc pentru cadou.

      • Deschideti un subiect vast :) Eu m-am limitat la plus valoarea articolului … ca deh daca ar fi sa ne luam dupa ce nu merge … vorba aia ar fi pe de o parte monoton, pe de alta contraproductiv … Adica nu critica rezolva lucrurile … e clar ca e nevoie de o abordare noua in deplin contrast cu ceea ce e vechi si … nu asa, „functioneaza” …

      • @ Ela (22/05/2016 la 9:30)

        Daca diminutivele favorizeaza mediocritatea ( referindu-va la Romanica) dar „”Romania Mare” ce favorizeaza ?

        „Am auzit prima oara “Românica” in Canada si in SUA, ceea ce nu e chiar lipsit de importanta…Din observatiile mele, ………….

        O fi departarea, o fi adaptarea la politica externa locala, o fi mancarea :) …nu stiu!

        Cred ca lor le datoram “Românica”, si eu nu le multumesc pentru cadou.”

        Poate clarificati si cele ce urmeaza :

        1.- Unde ati auzit in Canada si USA,: Canada este a doua tara ca marime (geografica) si o populatie de vreo 35 miliaone iar USA E mai mica geografic dar are aproape de zece ori mai multa populatie decat vecinul ei de la Nord.

        2.- Cum definiti politica externa „locala” ? Eu stiam doar de politica externa pur si simplu.

        3.- Cat despre „….o fi mancarea” cam seamana cu ceea ce se spunea prin anii ’90: voi n-ati mancat salam cu soia.

        Zi buna.

        • ”Romania Mare” ce favorizeaza ?
          Cu conditia de a nu confunda ideologia fascista, discursul dusmanos si practicile iresponsabile ale partidului care a uzurpat aceasta denumire, cu semnificatia istorica si profunsa, „România Mare” favorizeaza solidaritatea românilor. si focalizarea tuturor energiilor catre un scop nobil si comun tuturor : o tara puternica, respectata!

          1.- „Unde ati auzit in Canada si USA,..?” – in comunitatile românesti.

          2.- „Cum definiti politica externa “locala” ? – de arbitru al ordinii mondiale (al restului lumii)

          3.- „Cat despre “….o fi mancarea” – In Europa gastronomia este mai rafinata, iar oamenii sunt SI ceea ce mananca…nu? Salam cu soja, hamburger&chips sau boeuf Wellington nu au chiar aceleasi efecte asupra consumatorilor respectivi…Unele se digera mai greu decat altele, ceea ce conduce, in mod natural si verificat, la satisfactie, saturatie sau frustratie…. :)

  10. În limba engleză, bunăoară, diminutivele nu sunt o excepție și deloc imposibil de format. Căsuță este houselet (dacă ținem să folosim un diminutiv de la house, altfel poate fi hut, cabin, shack, shanty, etc.), ceșcuță este cuplet. Numele proprii au, de regulă, un număr substanțial de hipocoristice, pentru John mai avem Johnny, Jack, Jock, etc. pentru Mary avem Molly, Mollie, Polly, Pollie.

    Omul vorbește limbile, nu invers. Le vorbește mai bine sau mai prost.

    • Asa e, aveti dreptate: cand oamenii vorbesc limbile, nu invers, o fac mai bine sau mai prost. Houselet e o exceptie (si nu e folosita on a regular basis defel). Coliba. cocioaba, etc nu sunt diminutive de la casa, Cuplet nu exista decat cu echivalentul romanescului „cuplet”, de John/johnny am spus, Mary si Polly sau John si Jack sunt diminutive cam cat Maria si Elena :) Ramane cum ne-am inteles.

      • În loc de Johnny trebuia să fi scris Johnnie. Molly este pentru Mary cum este Dinu pentru Constantin sau Nelu pentru Ion. Cine nu cunoaște se poate documenta: http://www.behindthename.com/name/molly/
        http://www.etymonline.com/index.php?term=molly
        https://en.wikipedia.org/wiki/Molly_(name)
        etc. (și la fel pentru celelalte hipocoristice)

        Houselet îmi apare de 178.000 de ori pe Google Books. Not on regular basis, indeed :)
        Tot de pe Google Books: „and he bade make for her a golden cuplet hung around her neck to give her drink therefrom” (Tales from the Arabian Nights, trans. Richard F. Burton) sau „Another quite different, but very popular, mode of ice-cream packaging is in cuplets, souffle cups, and similar small containers marketed under proprietary names.” (Food Industries Manual, 1939) Nu există, nu? În fine, ar fi păcat să rămâneți la ce ați stabilit, adică la o engleză redusă la furculisioane și alte asemenea aproximări păguboase.

        • P. S. Am observat ulterior că multe din ocurentele lui houselet sunt de fapt „house. let”, însă și așa sunt destule exemple pentru folosirea acestui diminutiv. Prin comparație „căscioară” apare de 24 de ori, iar „căsuță” de vreo 3000 ori incluzând nume și exemple din alte limbi, dar și expresii precum „căsuță poștală” (unde este evident că nu este vorba de o casă mai mică)

            • Să înțeleg că ne-am lămurit cu cuvintele care nu există și v-a rămas doar umorul?

              Nu doriți să mai discutăm (apropo de chair) și de numeroasele diminutive în limba engleză pentru care nu găsiți diminutive în română cu sens similar? Vă las câteva exemple pentru reflecție: applet (care e chiar un dublu diminutiv!), bariepoo (e dintr-o replică celebră din Who’s Afraid of Virginia Woolf?), footsie, leatherette, thieflet (apare în Salman Rushdie-Harun și Marea de Povești, la noi a fost tradus prin ‘pungaș’), underling, weakling. Lista este enormă!

              Altă comparație grăitoare este cea privitoare la numărul de diminutive formate din același cuvânt. Spre exemplu, în engleză avem o intensă umanizare (sic!) a porcului: piggy/piggie, piglet, pigling, piggykin :)

            • Haideti sa ne lamurim, ca vad ca vorbim „in paralel”. (1) Numaratorile de pe Google intre diminutivele in limba romana fata de cele in engleza e – cred ca putem cadea de acrod – nesemnificativ. De buna seama ca utilizatorii de limba engleza ii depasesc de la distanta pe cei de limba romana. (2) N-am sustinut ca NU exista diminutive in limba engleza, ci ca, spe deosebire de limba romana, nu se pot forma diinutive din aproape orice cuvant. (3) Ceea ce Dvs. numiti de multe ori (Mary – Polly, bunaoara) diminutive, nu sunt … diminutive in acceptia folosita de mine, care presupune folosirea radacinii cuvantului. (3) Nu inteleg ce diminutive nu exista in limba romana: Mar-merisor, picior-piciorus, porc-prucosr-porculet, etc/
              (4) si cu asta inchei – n-o sa sustineti (sper) ca avem in limba angleza, „scaunel”, „carticica”, „degetel”, „gurita”, etc … Cu ganduri bune.

      • 1. De acord (am admis relativul acelor cifre), dar era o paranteză. Punctul de plecare este că houselet este un diminutiv obișnuit.

        2. Eu v-am spus altceva, și anume că engleza are un număr mare de diminutive (dacă doriți să studiați chestiunea, veți găsi și studii: http://www.degruyter.com/view/product/50923 ) – eu cred că mai multe ca limba română (pentru că are mult mai multe cuvinte!) Nu știu ce limbă română vorbiți dumneavoastră, dar în limba pe care o vorbesc eu nu putem forma diminutive de la orice cuvânt. Vă mai aduc niște exemple la punctele 3bis și 4, dar lucrul acesta se poate verifica oricând, chiar și în fraza pe care tocmai o scriu: spunem cumva „limbuță română”? „diminutivașe?” „exempluțe?” Sigur, le putem inventa pe loc, dar așa și în engleză se pot atașa prefixe ca mini- sau sufixe ca -y/ie, -let, -poo/-poodle, șamd.

        3. Definiția pe care o dați diminutivului ține de o perspectivă cam îngustă. Nici Dinu, nici Nelu, Nuți, Gigi, Sanda, Veta sau Lili nu sunt formate de la rădăcina numelui luată ca atare. Și cum ar fi: Elenuța e diminutiv, iar Nuți nu? În fine, pentru mulți specialiști și vorbitori deopotrivă, diminutivele acoperă o categorie ceva mai largă. Și dacă tot am spus asta, ar trebui să punctez și că diminutivele nu mijlocesc doar o „umanizare” a lumii, ci arată deseori micimea, incompletul, vagul, aproximativul, artificialul, lipsa de anvergură sau profunzime (este interesant de observat că în unele limbi europene există serii de substantive feminine formate cu sufixe diminutivale – la origine probabil erau percepute ca diminutive)

        3bis. „Applet” nu este „merișor” ci un program software de dimensiuni reduse, care face niște operații relativ simple (în comparație cu un „application”). „Footsie” nu este „picioruș”, ci „the action of touching someone’s feet lightly with one’s own feet, especially under a table, as a playful expression of romantic interest”. Noi nici măcar nu avem în limbă un cuvânt care să exprime asta, darămite un diminutiv (pe sub masă ne tragem șuturi și ne dăm ghionturi :) ). V-am arătat că „thieflet” este tradus prin „pungaș”, cum ar fi putut altfel? „Hoțișor”? „Hoțuleț”? „Tâlhărel”? Am încercat să acopăr mai multe tipuri de diminutive, bunăoară, am menționat „leatherette” („piele artificială”) care nu este „pielicică” sau „underling” („subaltern”, „slujbaș”) – cum vă sună „subuleț”? Și mai adaug unul la listă în acord cu „Românica” noastră: ce spuneți de „Aussie”? („austrăliănuț”?)

        4. Exemplele dumneavoastră primesc ușor contra-exemple: englezii zic „little finger” în loc de „degețel”, dar „pinky/pinkie” („rozuleț”?) este „degetul mic”. Copiii mai știu și de „this little piggy” („piggies” = „degetele de la picioare”)

  11. Cand Basescu, bunaoara, a vrut sa-l ridiculizeze pe Ponta, nu i-a zis “motan” sau “pisica“. I-a zis “pisoias” si tot romanul a ras pe sub mustati (sic), intelegand aluzia.

    Cred că nu l-a numit pisoiaș pe Victor Ponta… L-a numit și pisic și pisicuț, prin urmare a folosit ambele forme. Cu altă ocazie l-a făcut maimuță și mitoman. Bunăoară, pe Crin Antonescu la catalogat drept paiață (nu a folosit termenul de paiațică). A transmis mesaje mixte, cum se spune :-)

    Nu găsesc folosirea diminutivelor excesivă o problemă foarte mare… Ci mai degrabă faptul că poporul român se tot închină la neamuri proaste de prin anii ’30, cu o cerbicie de neînțeles.

  12. Pai, daca vorbim despre diminutive, sa va mai pun o tema: francezii nu au un echivalent pentru cuvantul „ieftin”, in timp ce noi avem doua sensuri pentru un acelasi cuvant. Dar ce pret are cuvantul Romanica? Pentru cine?

    • Mi-ati dat o tema de gandire :) Cand o limba nu are cuvantul „ieftin”, doar „mai putin scump” (moin cher, pas cher, etc) se cheama ca in subconstientul colectiv „stacheta” e fixata la „scump” si de la aia se raporteaza restul – mai mult sau mai putin scump? Hmmm….

      • Da, francezii, avand baremul valorii mai ridicat se chinuie cu exprimari de genul „ne-scump”, in timp ce noi avem diminutiv si pentru ieftin – ieftinut.
        Aproape totul poate fi facut din vorbe mai mic, mai fara importanta, mai lipsit de valoare; de ce nu si patria?

    • Cred ca o corespondenta interesanta pentru „ieftin” este „bon marché”, avand in vedere dublul sens existent in ambele limbi (spre deosebire de „pas cher” care e strict opusul lui „scump”). Numai ca:
      – in româneste tendinta este la depreciere, cu toate ca initial, cand lumea cauta sa cumpere ieftin, nu accepta implicit marfa de proasta calitate! E o trasatura ambigua a unei mentalitati incalcite…De ce sa doresti ceea ce dispretuiesti…?
      – in franceza, deja „bon” nu inspira ceva negativ, iar in combinatie cu „marché” inseamna mai de graba „convenabil” si, in sens mai larg „fara mare efort”. Cel care si-a facut cumparaturile „bon marché” nu e neaparat si pacalit…
      Cuvintele descriu actiuni, ctiunile repetate fac obisnuinte, obisnuintele fac caractere, iar caracterele fac destine…

  13. Am participat recent la un fel de prezentare. Si cred ca acolo s-au clarificat si ultimele mele nelamuriri cu privire la situatia din tara. Pe principiul „De ce e Romania altfel” si pe raspunsul sec: „De aia”.

    Lucrurile sunt asa, pentru ca asa sunt. Nu pentru ca nu vrem noi sa le schimbam ci pentru ca in schema mare a lucrurile asa trebuie sa fie si asa sunt.

    Prezentarea cu pricina trebuia sa fie o discutie cu participarea publicului. Moderatorul nostru a facut o treaba buna programand intalnirea si aducand oamenii impreuna dar de aici incolo lucrurile s-au desfasurat in clasicul stil romanesc.

    Civilitatea se pare nu e un atu al romanilor. A trece de la stilul informal agreat de participantii la viata citadina la unul conversational citadin in care totusi sa pastrezi limitele convietuirii pasnice este un act temerar. De aceea multi il privesc circumspect, tacut, adanciti in stari aparent cataleptice. Trecerea daca se realizeaza nu poti sti ce aduce … Navigarea teritoriilor necunoscute … pentru asta s-a nascut Columb, Magelan, Racovita. De aceea e nevoi de moderator, de educator, de politician, de functionar. El modereaza, el iti explica ce si cum. Adica CEEE ? Nu-ti comvine CUUM merg lucrurile. Adicatelea asa se face aici … Exista desigur optiuni: sa te angajezi in argumente sterile, sa te protapesti in schimburi de replici antrenante sau sa pleci. Rezultatul este in fapt o sinteza a tuturor celor trei. Argumentul tacit al aparentei absente. Romanul e dar nu e. E prezent fizic dar absent afectiv. Abulic dar ganditor si tenace. Descurcaret, surprinzator …

    Asa ca pentru a evita surprizele de proportii … pentru a le modera, pentru a le lasa treptat sa transpire ca nu cumva, Doamne Fereste, sa ne bucuram prea mult de viata, de nou, de exuberanta, trebuie mentinuta o stare de ebulitie permanenta. Nu acum, mama, da se poate ? Inca putin, nu aici, acasa … Nu-i frumos mamito!

    Ehh si uite asa … cotidianul ne eludeaza curgand linistit pe langa noi. Ca Ozana cea frumos curgatoare, bunaoara.

  14. Simt un patriotism poate primitiv dar afectuos în cuvântul Românica. O acceptare necondiţionată şi înţelegătoare a patriei, care merge cu tine oriunde te-ai duce.

  15. Misterul asta ar fi dezlegat daca s-ar consulta limba turca, greaca , eventual chiar araba. Sunt ferm convins ca acolo se afla raspunsul.

  16. Un articol foarte interesant, mi-a facut placere sa il citesc. O singura si mica precizare legata de cuvintele traduse in limba domnului Cervantes. In spaniola, “putin”/”putintel“, se scriu “poco”/”poquito“.

  17. Hmmm… Eu am auzit, dupa ’89 si formularea „Am fost la Germanica”. Destul de des, la o anumita etnie. Asa ca eu i-as zice neologism, nu diminutiv, cuvantului „Romanica”, fiindca e adoptat (de catre cine crede de cuviinta sa-l adopte) dintr-o alta limba. :)

    Moldovenii de peste Prut folosesc frecvent diminutivele, uneori chiar atunci cand e vorba de treburi oficiale. Si sunt chiar simpatici, cand o fac.
    Aglofonii pun „little” in fata substantivului si gata diminutivul. Francezii se chinuie ceva mai tare si folosesc „tou-petit”. :)
    Si romanii si englezii si francezii si nemtii si tiganii au poetii si romanticii lor… poate inteleg diferit romantismul, dar au romanticii lor… :)

  18. fain text, ca de obicei, domnu’ Fumurescu. dar mare pacat ca nu stiti si niste limbi slave. macar pentru articolu’ asta v-ar fi ajutat pogan. si poate ca n-ati fi ajuns la concluzia la care ati ajuns…

  19. Fumi, ma tem ca premiza articolului tau e gresita. „Romanica” nu e, de fapt, un diminutiv, chiar daca arata ca unul. La fel cum designatul lui „Romanica” nu e o varietate de Romania, ci ‘alta’ tara. Cred ca unul dintre comentatorii de mai sus a si spus chestia asta, de fapt, dar nu i-ai dat atentie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Să amânăm o vreme arderea pe rug a Angelei Gheorghiu!

Am cumpărat cartea O viață pentru artă în care marea soprană Angela Gheorghiu își spune povestea, fiind stimulată de întrebările bine țintite...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.