duminică, octombrie 24, 2021

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face: Despre regula de aur în pandemie

The ultimate in vanity

Exploiting their supremacy

I can’t believe the things you say

I can’t believe

I can’t believe the price you pay

Nothing can save you

Metallica, …And Justice for All, „…And Justice for All” (1988)

La un moment dat am aflat „la a șaptea mână”, următoarea anecdotă. Într-o mică urbe de provincie, în care notabilitățile orașului alcătuiesc o mică elită de facto, o persoană cunoscută pe plan local („om de afaceri”) este diagnosticată cu Covid-19. „S-au mai păstrat puține file/Din cronica acelor zile” și nu mai știm dacă testul a fost unul impus de Guvern sau unul solicitat de „suspect” pentru a putea să plece în concediu în Grecia. Cert este că a existat un test pozitiv. Legenda spune că „titularul” a negat tot timpul că ar fi „deținătorul” virusului, de vreme ce nu prezenta simptome evidente. Una peste alta, persoana este internată în spitalul local (faptele aveau loc înainte de decizia Curții Constituționale). „Prin mijloace specifice”, însă, „aranjează” să nu fie „cazată” într-o secție de „covizi”, ci într-un salon cochet dintr-o secție „normală”.

Toate bune și frumoase până când, în așteptarea unui alt test, fatalitatea lovește precum un fulger (globular). În același salon cochet se internează o altă persoană „suspectă” de Covid-19 (doar că noua „locatară” prezintă simptome mai „vocale” – tușește). Eroul nostru, mulțumit până atunci de „aranjamentul” realizat (de tipul „cea mai bună dintre lumile posibile” sau „am făcut tot ce s-a putut”), are o bruscă revoltă morală: „Cum își permit, dom’le, ăștia să interneze un bolnav de Covid pe o secție non-Covid?!”. Morala istoriei este cusută cu ață albă: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

În filosofia morală, această concluzie poartă numele de „regula de aur” și poate constitui, singură, un fundament al construirii unui sistem de organizare socială. Ea presupune în primul rând să acceptăm alteritatea (și ceilalți sunt oameni, ca noi), compasiunea (tratează-l pe celălalt ca pe fratele tău) și umilința (întoarce și celălalt obraz). Ați recunoscut, probabil, (o parte din) valorile creștine decantate din filosofia stoică, atât de criticate de Nietzsche, dar încă prevalente cel puțin în discursul public național și european. Sfântul Apostol Pavel folosește aceeași regulă de aur pentru a explica noilor comunități creștine cum să se gospodărească. În Epistola către romani, el spune textual: „Pentru că (poruncile): să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti… şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.” (Rom. 13.9-10).

Dar ce facem atunci când există Corona-sceptici care consideră pentru ei înșiși că este mai bine să nu se protejeze? Sau dintre cei care nu neagă evidența, dar care aleg să parieze pe „imunizarea de grup” și încearcă să se expună chiar virusului pentru a dobândi imunitate naturală după ce organismul va fi luptat cu (și, evident, învins) boala? Ori, pur și simplu, pentru cei care, punând în balanță viața lor „normală” cu restricțiile impuse, ajung la concluzia că plusul reluării vieții normale este mai mare decât minusul restricțiilor și aleg să le ignore pe cele din urmă? Practic, este vorba despre un joc de „ruletă rusească” pe care unii dintre noi și-l asumă (convinși că vor câștiga) și în care (posibilul) câștig individual pune în umbră faptul că glonțul rămas în pistol îl poate omorî pe cel de lângă noi. Lor le „place” să riște, deci consideră că și ceilalți își pot asuma aceste riscuri.

Am putea utiliza „testul Rawls” pentru a vedea compatibilitatea regulilor cu situația dată. În celebra sa Justice as Fairness, John Rawls propune ca standard de evaluare a unui sistem juridic (dar putem să aplicăm standardul și la un domeniu particular – o „instituție” ca să folosim limbajul lui Rawls) plasarea unui individ „fără calități” în poziția de a evalua „justețea” unei reguli. Prin individ „fără calități” am desemnat un om care (încă) nu știe în ce categorie va fi plasat de valurile vieții 1/. Este „omul obișnuit” înainte de a primi „eticheta” de om obișnuit. Nu este individul ideal, pentru că nu este nimic ideal la el decât ideea de reprezentant al speciei umane. Tot ceea ce deține este „bunul simț” și apartenența la specia umană. Din această poziție, el se plasează sub un „voal al ignoranței”, în sensul în care nu știe ce calități (și ce defecte) are el însuși. Poate avea o inteligență peste medie sau sub medie, dar el nu știe; poate fi bogat sau sărac, dar nu o știe; poate fi charismatic sau antipatic, dar nici asta nu știe. Un astfel de individ este punctul de referință perfect pentru analiza unei reguli care să fie folosită apoi de oamenii „adevărați”.

Cum aplicăm „testul Rawls” în ipoteza Covid-19? Îi adresăm individului nostru despre care nu știm ce calități are întrebarea dacă ar considera norma în cauză „justă”. „Cheia” întrebării stă însă în ipoteză: „cobaiul” experimentului nostru mintal nu știe dacă el are o constituție fizică (sau o poziție socială) care să îl expună la infectare și la dezvoltarea unei patologii agresive sau nu. Este posibil să fie vorba despre un individ „cu comorbidități” sau un lucrător într-o secție „Covid” dintr-un spital ori un pacient al unui azil pentru bătrâni. Atunci când știi că viața ta este miza „pariului” pe care îl faci, ai mai fi atât de deranjat de limitarea libertății de mișcare?

Câteva exemple din realitatea cotidiană ne pot ajută să vedem cum putem folosi acest test.

Se vorbește în ultima vreme despre instaurarea unei „dictaturi medicale” cu toate conotațiile negative pe care termenul îl are într-o societate democratică. Dar nu trebuie să uităm că el este utilizat de medici care se supun ei înșiși acestei „dictaturi” ori de câte ori „intră pe secție”. Si nu sunt neapărat ei dictatorii… Virusul este cel care dictează medicilor din secțiile de boli infecțioase să se protejeze, chiar dacă asta înseamnă să lucreze în condiții (extrem de) grele. Ar trebui aceleași măsuri precum cele luate în spitale să fie generalizate și pe străzi? O imagine apocaliptică din filmul Contagion îl prezintă pe personajul interpretat de Jude Law mergând pe străzile pline de oameni infectați purtând în permanență o „cască” presurizată. Sau este acceptabil să ne (auto)izolăm cu toții în case până când virusul nu va mai găsi o gazdă în care să se multiplice? Probabil că un om rezonabil (omul nostru fără calități) va considera aceste măsuri ca fiind prea extreme.

Pe de o parte, actuala organizare socială nu poate rezista fără ca anumite activități să fie realizate „la foc continuu” de oameni care ies din casă și se duc la serviciu (gândiți-vă la serviciile de pompieri, de electricitate, apă și gaze pentru a menționa doar câteva). Nu am menționat (tocmai) serviciile medicale pentru că acolo se iau (de regulă) măsuri extreme de protecție. Dar și acolo vedem pe zi ce trece o „segregare” între specializările „Covid” și „non-Covid”, iar separarea are în vedere „triajul epidemiologic” menit să se asigure că în secțiile „non-Covid” nu ajung pacienți „suspectați”. De aici rezultă faptul că nici măcar toți medicii nu ar accepta în mod rezonabil să-și ia măsurile extrem de protecție implementate de medicii din secțiile de boli infecțioase. Iar protecția „pasivă” de tipul nu merg la serviciu (sau nu am contact fizic cu alte persoane) s-a dovedit la fel de greu de implementat. Protestele (justificate) determinate de refuzul de internare a pacienților cu boli cronice a demonstrat că nu putem „suspenda” prestarea de servicii „față-în-față”.

Pe de altă parte, implementarea unor măsuri extreme de protecție sanitară se dovedește nepractică din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este greu să transferi costurile materialelor sanitare (exclusiv) către populație. Justificarea pare una rațională: este interesul individului să nu se îmbolnăvească (să-și protejeze viața proprie) și, deci, este obligația sa să se îngrijească de aceasta. Dar, așa cum această pandemie a demonstrat, este greu pentru fiecare persoană să-și procure toate mijloacele de protecție. Uneori este dificil să se asigure o alimentare constantă cu stocurile necesare (mai ales în debutul pandemiei, caracterizată de panică în masă) Alteori este dificil să suporți costul fizic al acestor materiale, mai ales atunci când creșterea bruscă a cererii denaturează prețurile. De multe ori este greu să controlezi calitatea materialelor puse pe piață. Aici statul ar trebui să fie mai mult decât un simplu emitent de norme obligatorii. El ar trebui să acționeze pentru a remedia toate aceste disfuncționalități. Statul ar trebui să asigure (măcar) stocurile de urgență pentru a acoperi necesarul în perioadele de panică. Statul ar trebui să instituie un control (temporar) al prețurilor pentru a asigura că nu există variații oportuniste. Tot statul ar trebui să certifice calitatea materialelor puse în vânzare. În același timp, însă statul ar trebui să asigure punerea la dispoziție de materiale sanitare pentru persoanele vulnerabile prin distribuirea lor gratuită. Dar, cel mai important, statul trebuie să asigure informațiile cu privire la tipul de materiale necesare pentru protecția individuală și modul (corect) de folosire.

Ținând cont de decizia justă a omului fără calități, oare un asemenea individ (ipotetic) ar considera exagerat să (își procure și să) poarte mască de protecție în toate situațiile în care interacționează cu alte persoane? Oare nu i s-ar părea o măsură rezonabilă să poarte mască inclusiv când merge pe stradă, unde în mod inevitabil se intersectează la distanțe sub 2 metri cu alte persoane? În schimb, va fi greu de convins să accepte să nu mai iasă din casă pentru o perioadă lungă de timp. Ar putea însă să înțeleagă necesitatea de a nu ieși din casă la începutul pandemiei, pentru o perioadă rezonabilă, necesară autorităților pentru a pune la punct un sistem care să permită apoi o „relaxare” a restricțiilor de circulație. Acest „răgaz” nu trebuie privit în sensul unei pasivități administrative: stăm în casă și va trece pandemia fără să ne afecteze (prea tare). El trebuie folosit de către stat pentru a înțelege cerințele medicale, a găsi soluții pentru prevenție și (aici suntem noi deficitari) a le implementa în mod concret. Nimeni nu poate evita panica din primele zile ale pandemiei și lipsa de materiale sanitare pe care nimeni nu le anticipa. Dar am văzut că după prima lună au reapărut făina și drojdia în magazine, măștile s-au „democratizat” și se găsesc peste tot la prețuri rezonabile, iar gelul antibacterian a revenit în toate magazinele. Acum trebuie să le folosim.

Nici izolarea totală nu este o soluție reală (cum a fost, de exemplu, în cazul Taiwanului, a Noii Zeelande, care sunt insule) pentru România. Dar o procedură clară de control la frontieră cum a implementat Grecia, de exemplu, se putea găsi în perioada de „carantină”. De asemenea, conștientizarea riscurilor și, mai ales, a obiceiurilor din vremuri normale care pot deveni riscante în noul context se poate face prin educație (adică prin explicații raționale urmate de soluții alternative). Îmi amintesc că, în luna ianuarie 2020, unei studente chineze proaspăt întoarse din vacanța de iarnă petrecută în China, un profesor i-a refuzat accesul în sala de clasă. Cazul a fost tratat ca o abatere disciplinară pentru profesor. Mă întreb dacă între timp atitudinea nu ar trebui nuanțată. Nu în sensul instituirii unei paranoia generalizate față de „străin”. Ci în sensul adoptării unor proceduri (nediscriminatorii) prin care orice persoană venită din afara țării trebuie să treacă printr-o verificare minimă (test de infectare). Este iluzorie ideea unei izolări de 14 zile pentru toate persoanele care intră în țară în situația în care nu există locuri de „cazare” puse la dispoziție de autorități sau acestea, dacă ar fi, sunt refuzate de candidați. În schimb, este posibilă instituire a obligativității testării, dublată însă de existența unor facilități de testare la locurile de trecere a frontierei pentru cei care nu au apucat să se testeze la plecare, cu condiția ca rezultatul testului să vină într-un termen scurt.

Se tot vorbește despre cum va începe școala în septembrie, dar nu văd eforturi reale de a găsi soluții concrete. Este evident că vom începe tot în condiții de pandemie, dar acum nu mai avem scuza surprizei din martie. Ar trebui ca acei profesori care nu au reușit să se adapteze „din mers” să urmeze cursuri specializate de învățământ online, organizate în mod gratuit de către stat. Ar trebui ca administrația să aibă deja asigurate stocurile de materiale sanitare în școli și să generalizeze planurile de acces și distanțare pe care le-au implementat (temporar) în timpul examenele naționale din această vară. Nu am văzut încă discuții pe aceste teme… În schimb, am văzut un Raport guvernamental care spune în multe cuvinte că fiecare unitate de învățământ va trebui să se descurce singură, iar dacă se întâmplă ceva grav, vina va fi exclusiv a ei, pentru că nu a implementat toate măsurile necesare; un fel de „la limita evitării oricărui pericol” din vechiul Cod rutier.

Dar poate cea mai îngrijorătoare tendință este cea a ignorării regulilor. În ciuda tuturor clișeelor despre incapacitatea românilor de a respecta reguli (stricte), perioada de stare de urgență ne-a demonstrat că românii respectă regulile cel puțin la fel de mult ca și ceilalți europeni. Diferența este însă una de cultură a regulii. Atunci când vezi că tu respecți regulile, iar cei care le-au adoptat nu o fac, începi să te întrebi dacă nu cumva greșești tu („ești mai fraier”). Atunci când tu respecți regulile în mod temporar pentru a da ocazia administrației să se organizeze pentru a avea un plan de acțiune pus la punct după ridicarea urgenței și apoi vezi că ți se spune să te descurci și tu cum poți, te întrebi de ce a mai fost nevoie să te sacrifici la început. Atunci când tu continui să respecți noile reguli de după urgență dar vezi în jurul tău că mulți colegi nu o fac, te întrebi ce rost mai are.

Respectarea regulilor este o cursă de maraton, iar nu una de sprint. Nu este suficient să respectăm regulile pentru o perioadă limitată și apoi să revenim la o situație în care fiecare se descurcă așa cum poate. Această criză ar trebui să ne învețe să respectăm regulile pe termen lung. De partea cealaltă, statul trebuie să învețe și el să adopte reguli care să poată fi respectate pe termen lung. Statul nu (mai) trebuie să fie reactiv și să schimbe regulile des pe ideea că rezolvă doar o problemă punctuală (și temporară) și oricum lumea nu va respecta (mult timp) regula cea nouă. Sunt totuși legi care au rezistat (în România) mai mult de 100 de ani fără a se modifica (substanțial). Și au fost respectate. Poate pentru că lumea le-a internalizat și nu se mai gândește la ele ca legi, ci ca obiceiuri?

De obicei evită să încerc să formulez concluzii pentru că este de preferat ca fiecare individ (cititor) să ajungă la propriile concluzii. Dar mă întreb dacă un sistem politico-administrativ bine (re)structurat nu ar trebui să ia în considerare o consultare populare serioasă (nu un referendum, ci o dezbatere publică) în care să pună în discuție un set de idei de gestionare a crizei pe care să le justifice rațional și să accepte și sugestii din partea „publicului” pentru a decanta apoi un plan coerent de măsuri care să fie și logice din punct de vedere științific, dar și acceptate de către adresanți. Dar pentru asta ar trebui să elaboreze înainte o strategie bine fundamentată (și să o explice), iar apoi să aibă mecanismele care să poată permite preluarea, prelucrarea și sistematizarea ideilor „din piață”.

Note

1/ De aceea am evitat expresia „om fără însușiri” care ar fi fost mai potrivită, dar ar fi făcut o trimitere nedorită la romanul omonim al lui Robert Musil.

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Nu vad ce faceti cu acei care deja au facut boala si au imunitate, nu spuneti nimic de ei. Exista doar acei care nu s-au infectat si infectati, dar ii considerati pe toti infectati.

    Imi puteti explica?

    • Într-adevăr, o întrebare excelentă. Ar trebui să existe o regulă care să spună că aceștia nu mai sunt supuși niciunei restricții. Dar eu încă nu m-am lămurit dacă anticorpii sunt rezistenți în corp pentru o perioadă indefinită de timp (sau doar câteva luni) și dacă respectiva concentrație este suficientă pentru a evita reinfectarea. Acum ceva vreme am citit că în Coreea de Sud se înregistrau cazuri de reinfectare și nu știu dacă au fost simple erori statistice sau au demonstrat un fenomen medical serios.

      • Nu cred că ar trebui să existe o regulă specială pentru „imunizați”. Din punct de vedere logistic (identificarea rapidă a acestora în mulțime), al solidarității cu ceilalți cetățeni, al sferei private, dar mai ales dpdv al cunoașterii infecției provocate de virus, purtarea măștii chiar și de către cei care sunt presupuși a fi imunizați devine o necesitate.
        Gripă putem face și de mai multe ori pe an. De ce? Virușii mutează rapid și noile tulpini pot păcăli anticorpii provocați de o infectare anterioară, de exemplu.
        Sunt deja mai bine de 4 luni de când am fost infectat și m-am însănătoșit, dar nu am nicio problemă să port mască în incinte sau chiar afară, în locurile aglomerate. Gândul că fără mască ar trebui să mă legitimez la fiecare 10 minute, să mă justific unor persoane îngrijorate de propria sănătate sau chiar numai să suport privirile neîncrezătoare ale altora, mă face să o port fără a face mofturi.

        • Vorba bancului, „și Dvs. aveți dreptate”. Aș mai adăuga faptul că existența unei excepții (vizibile prin aceea că unele persoane nu poartă mască) poate genera dificultăți în aplicarea uniformă a regulii.

  2. Orisice minune tine trei zile – ne zice o zicala veche de cind lumea . Panica datorata primelor zile de cind a fost decretata de OMS-PANDEMIA- s-a estompat incet, incet .Adaptabiltatea este una dintre capabilitatile de forta ale omului .Cu totii am inteles deja , o data cu scurgerea timpului , care sunt modalitatile de protejare , putine la numar ,dar evident eficace sau macar neproducatoare de dezastre imediate asa cum s-a vazut de curind ,dupa ce o majoritate parlamentara a tinut in stand by , o lege numita a Contributivitatii si dupa ce numarul de infectari a crescut semnificativ .Guvernul Romaniei a anutat foarte clar si foarte direct cum intreaga procedura si responsabilitate ,ce tine de redeschiderea scolior si inceperea anului scolar ,cade in sarcina comunitatilor . Este cit se poate de evident ca guvernul nu poate sti totul si atunci cei care locuiesc in comunitate isi vor decide singuri forma dorita referitoare la invataminit. Decizia reprezinta un pas inainte si are efecte ce merg dincolo de decizia de deschidere a scolilor si a modului online sau la clasa de participare la cursuri . In timp acesta decizia produce in comunitati o noua forma de apropiere de reacceptabilitate umana ,de comunicare ,de infaptuirea unor planuri comune de dezvoltare , de inlaturare a deficientelor de orisicare fel , totul ca parte a unei nevoi de bunastare . Nici nu va inchipuiti ce efect benefic va avea aceasta decizie guvernamentala . Doar asteptati si va implicati acolo unde sunteti .Omul are in componenta sa si o – camaruta- aflata undeva in adincul inimii lui , ce cuprinde notiunea de frumusete . In aceasta noua ecuatie , ce cuprinde viata insasi , statul va avea rolul de asigura tot ceea ce este necesar ca si material de intrebuintare .In fapt aceasta descentralizare este primul pas catre nevoie de descentralizare profunda si de eliminarea deciziei statale in foarte multe privinte . Grija – cea mare- nu o reprezinta modul(modelul ) fiecarei comunitati de as gestiona singura toate nevoile legate de inceperea anului scolar -comunitatiile se vor descurca si cred ca se vor descurca chiar foarte bine .GRIJA noastra este ceea ce se intimpla in modelul politic din Romania -in aceste zile . O motiune de cenzura – aparuta de niciunde ,involbureaza iarasi apele – politichiei – noastre milenare si stirneste ,pentru a nu stiu cita oara , dezacordul cetatenilor . Daca motiunea nu trece, PSD se scufunda in uitare , daca ea trece ,presedintele va desemna alianta PNL-USRPLUS sa formeze un nou guvern si PSD trece in uitare . Exista in acest context general si cetateni ce nu respecta regulile , ce dintr-un spirit propriu de – FRONDA -sau din necunosterea a ceea ce inseamna o Pandemie sau uneori dorind amestecul divinitatii in as rezolvare propriile neintelegeri ,sau pur si simplu nu le place modelul masca pe figura , isi manifeasta astfel dezacordul . Incet, incet ,ajutati de cei din jurul lor si fortati cumva de acestia isi vor indeplini si ei partea lor de respect social datorat altor concitadini .Putem pune aceasta impotrivire si pe seama dorintei unora de a fi – mai cu mot- de a – epata – prin acesta forma de impotrivire, pe cei din jurul lor – Eu sun – X – de neatins -si unii (unele ) ,ce pot admira o astfel de atitudine, se bucura impreuna cu masculii -ALFA- si sar- intr-un picior – de bucuria celor facute si nefacute in detrimentul altora . O consultate populara nu are in acest moment nici cea mai mica relevanta , ea nu satisface nevoia actuala a cetatenilor Romaniei si nu mai poate avea impact asupra comunitatilor ce isi decid, prin lege ,singure soarta .Pandemia (dincolo de efectele atita de necrutatoare )produce peste tot in lume ,o apropiere intre membrii comunitatilor mici , o nevoie de conlucrare a tuturor , la nivel mondial , in ceea ce priveste sanatatea , invatamintul de tot felul , digitalizarea (notiune ce produce efectul – totul la vedere ,nimic nu mai poate fi ascuns- ) si eliminarea – razboaielor inutile – atunci cind vezi cum Pandemia ne poate omori pe toti .Vom invata ,sa traim cu totii ,impreuna cu acest virus covid19 , cu toate formele viitoare pe care le va avea si ne vom reconsidera intelgerea referitoare la modul in care trebuie sa arate planeta in viitor .Lucrurile nu se – bat insa din palme – si drumul este inca lung .O planeta mai albastra ne dorim cu totii si pentru asta exista (in viitor )o singura solutie ,- sa ne unim cu totii sub acelasi steag- si sa fim mindri de faptul ca putem sa ne numim oameni – cu totii- ,(indiferent de felul cum aratam sa cum existam independent de vointa noastra ) locutori al planetei TERRA.

    • Mulțumesc pentru acest comentariu-pledoarie! Sper să aveți dreptate și să vedem o evoluție a spiritului civil la nivelul comunității și o mutare a accentului decizional de la centru către colectivitățile locale. Dar la noi până acum această descentralizare a fost privită doar ca un mijloc de a transfera puterea (politică) de la centru (guvern) către periferie („baroni” locali) și mai puțin de a responsabiliza comunitățile locale pentru a lua decizii car ele privesc. Iar atunci când aceste noi centre de putere au ajuns la „centru”, am văzut cu toții cum a arătat politica Guvernului între 2016 și 2019…
      Eu, de exemplu, fac parte dintre cei care trebuie să decidă cum va începe școala unde predau cursurile la 1 octombrie și am parcurs deja etapele preliminare de evaluare a necesarului (inclusiv discuții cu reprezentanții studenților despre cum vor ei să facă orele). Apoi am trimis cereri de asigurare a materialelor necesare către cei responsabili. Liniște (pentru că este luna august). Știți cât a durat în martie să se achiziționeze dezinfectant după ce am făcut cererea? 3 luni. Între timp, un coleg a cumpărat el dezinfectant și l-a dus în săli (de unde a dispărut, la început, imediat)… Eu cu acest realități „la firul ierbii mă confrunt” nu cu aerul rarefiat al deciziei centralizate.

  3. In articol se abordeaza multe teme, insa citesc cu stupoare de o „dictatura medicala” care are consecinte importante si imediate. Starea de urgenta nu este decisa de medici, chiar daca este o cauza medicala iar motivul nebulos invocat este de a proteja „sistemul” de pericolul de a nu fi coplesit, sistem care a fost in mod sistematic subfinantat si deprivat de resurse (scandalul dezinfectantilor etc).
    Domnule conferentiar, dictatura este apanajul exclusiv al politicienilor si militarilor, si se bazeaza pe impunere si forta pentru a o instaura si mentine.
    Nu medicii au iesit pe strada cu arma la vedere pe timpul urgentei. Medicii sunt fortati sa aplice reguli facute de politicieni, adesea cu ignorarea altor legi si reguli, in special a celor crestinesti. Au fost si sunt obligati de lege sa interneze pacienti fara testare, iar la inceputul pandemiei au fost trimisi in linia 1 fara arme in schimbul a 500 euro si pensie de urmas.

    • Casa, probabil enervarea la întâlnirea conceptului de „dictatură medicală” v-a făcut să nu remarcați continuarea descrisă de autor: Si nu sunt neapărat ei (medicii n.m.) dictatorii… Virusul este cel care dictează medicilor din secțiile de boli infecțioase să se protejeze. Autorul face deci trimitere la un caz de forță majoră, când, conform Constituției*, restrângerea anumitor drepturi și libertăți este permisă și necesară.
      De asemenea, autorul vorbește despre această noțiune, conferindu-i doar un rol de imperativ profilactic, definit fiind de specialiști ai fenomenului, nicidecum unul politic sau militar.
      Exagerările impuse de executiv în România nu au avut ca fundament consilierea pentru SU, ci mai ales cea a unor însușiri de factură psihică specifice românilor, de tipul „las’că știm noi mai bine…”

      *ARTICOLUL 53
      (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
      (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

    • Nu eu sunt „autorul” conceptului… De aceea l-am pus între ghilimele. Iar comentariul am crezut că explică destul de clar că nu este posibilă o asemenea „dictatură” nici măcar atunci când ar fi justificată din punct de vedere științific. Gândiți-vă la un virus cu potențial mortal mult mai mare (de genul gripei spaniole sau al ciumei medievale). Credeți că am putea atunci să ne „izolăm” complet (deși așa ar fi logic din perspectiva exclusiv a sănătății individuale)?
      Iar în privința dictaturii, forța nu este întotdeauna necesară. Uitați-vă puțin spre „campionii” de la Vișegrad. Nimeni nu-i forțează sau amenință. Li se pare că este normal să acționeze așa cum o fac și este în interesul lor. Un politician abil poate să-și ascundă pumnul de fier într-o mânușă de catifea…

  4. Spuneti ca autoritatile nu au stiut de virus, nu au stiut ce sa faca, nu au fost pregatiti, si ii absolviti de orice vina, de vina e cetateanul care nu se conformeaza regulilor neclare si contradictorii, lipsite de orice sens.

    Vreau sa va informez ca virusul se numeste COVID-19 (de la anul 2019), SARS-2, alertele au fost date anul trecut, experienta exista de mii de ani si chiar recente Zica, Ebola, SARS. Exista experiente, studii si manuale ce si cum trebuie facut.

    Nu inteleg de ce ca sa conduci un automobil ai nevoie de permis de conducere? In schimb toate autoritatile, inclusiv acele care ar trebui sa stie ce este de facut, nu au stiut ce sa faca? De ce primarii, prim ministrii nu au un brevet cand intra in functie sa gestioneze o situatie de acest gen sau alta catastrofa (aceasta e functia lor de baza). Nici nu mai pun intrebarea de ce medicii nu stiu lucruri elementare si functioneaza dupa algoritmi dictati politic de incompetenti in domeniu, pentru a fi sub umbrela legala si nu a asuma riscuri.

    In Belgia s-au publicat rezultatele primei comisii care a analizat cele intamplate, concluziile sunt cam asa:
    – au existat planuri detaliate, legi, structuri inca din 2011, chiar stocuri (care au fost lichidate in 2019)
    – criza a fost gestionata de politic, aceste structuri si specialisti nu au fost admisi la decizii
    – persoanele care au luat decizii au fost total nepregatite in domeniu, habar nu aveau
    – deciziile nu au avut fundament stiintific si de multe ori nu au fost de bun simt

    Ne mai miram ca populatia se comporta cum se comporta? Ne credeti pe toti prosti si sunteti si aroganti.

    Acum intrebare pentru dumneavoastra, la ce mai avem drepturi si libertati daca ele sunt suspendate exact cand e nevoie de ele?

    • Intrega Europa a fost prinsa cu pantalonii ” pe vine” cum s-ar spune, fiecare tara avand problemele ei, numarul mortilor si al infectatilor fiind cifre clare.
      Autoritatile romane s.au miscat la inceput mult mai bine decat multi altii din alte tari, problema la noi a intervenit in momentul in care au aparut semnale contratictorii din partea politicului si virsusul a fost instrumentalizat electoral.
      O data cu relaxarea mai putin controlata numarul cazurilor a luat amploare mai mare decat la inceputul pandemiei, de ce ?
      Prea multe voci, prea multi bagatori de seama, presiunea pe guvern din toate partile a devenit enorma, a cedat cu toate consecintele iar pendemia nu s-a terminat si vom vedea ce sa va intampla mai ales in fata cresterii numarului alarmat al infectarilor din Europa, o mare parte a lor fiind pusa pe seama relansarii turismului in conditii de pandemie.
      Spania e declarata zona de risc , in Franta, Germania, Italia guvernele sa gandesc la „strangerea surubului” daca numarul de cazuri va creste in continuare, acum numarul infectarilor zilnice fiind undeva la nivelul inceputul pandemiei si ?
      Un nou lockdawn probabil nu va mai avea loc, economia nu-l va mai suporta atunci ce facem ? discutam in continuare, impunem masuri restrictive, discutam despre libertatile individuale iar in spitale se va incepe iar trierea bolnavilor, unul la aparate, altul in sicriu ?
      Intre timp autoritatile „au invatat” din pandemie si sper ca si oamenii sa fii invatat ceva, cresterea imbolnavilor insa ar trebui sa ne dea serios de gandit mai ales daca ne gandim ca vine sezonul rece si vom avea de gestionat si bolile respiratorii corespunzatoare perioadei, gripa so altele.
      Nu vad o discutie apasata in spatiul public pe seama vaciinarii impotriva gripei si a pnemoniei, vaccinare care ar putea reduce gravitatea imbolnavirilor de Corona, in schimb antivaccinistii sunt vocali, nu exista argumente sau nu prezinta interes ? si uite asa ne punem singuri bete in roate si suntem pe cale sa rasturnam caruta.

    • Problema competenței politicienilor în chestiuni științifice este una care pare să se regăsească peste tot în lume. (Apropo de exemplul Dvs., poate nu este întâmplător că prima noastră Constituție a fost copiată după modelul belgian.) În teorie, politicianul nu trebuie să fie și specialist, dar de aceea are un birou de consilieri în care să angajeze asemenea specialiști (iar nu rude sau prieteni). De ce nu o face? Pentru că istoria a arătat că specialiștii îți pot spune lucruri care nu-ți plac și să își ceară să iei decizii care să fie uneori împotriva intereselor tale de moment.
      Lumea mergea bine (Ebola și SARS au fost oprite la frontierele Occidentului și nu au fost conștientizate). Îmi amintesc cum priveam eu prin aeroporturile internaționale ce ciudat arătau asiaticii care purtau continuu măști medicale pe față. Ei trecuseră prin experiența SARS… Noi și astăzi căutăm teorii care să ne explice de ce nu trebuie să purtăm mască (decât în locuri limitate și cât mai puțin timp, dacă se poate). Sau reducem (administrativ) distanța „de siguranță sanitară” dintre elevi (de la cei 2 m inițiali în actualul ghid al Ministerului Educației au rămas 1 m) pentru că altfel ne-am dat seama că nu putem organiza spațiile de clasă.
      Sunt curios cum vor suna instrucțiunile pentru alegeri…

  5. Ce trebuie facut?

    1. Autoritatile publice trebuie sa fie competente. Show-ul politic trebuie sa treaca pe planul 10, orice actor politic trebuie sa aiba un permis ca stie ce sa faca in caz de accidente, pandemii, schimbari climatice, atacuri teroriste, etc. Sa dea dovada ca stapaneste subiectul cel mai bine.

    2. Populatia trebuie sa stie si sa inteleaga regulile foarte bine, de mici copii trebuie explicat ce sa faca in caz de cutremur, incendiu, alte calamitati, cum sa acorde prim ajutor. Facut antrenamente periodice.

    3. Regulile trebuie sa fie clare, simple, necontradictorii, neinterpretabile si sa dea dovada ca au un sens practic. Lumea sa inteleaga ca asa e mai bine.

    4. Situatii de acest gen trebuiesc analizate, invatat din greseli, imbunatatit procesul. Nu trebuie prin propaganda justificat si albit pe unul sau pe altul, deturnat atentia, formulat o alta realitate, omis anumite fapte, evenimente sau posibilitati.

    • Ați pus punctul pe i. Un set de măsuri excelent de la care să pornim (re)construcția sistemului. Acum, ca în anecdota cu JP Morgan unde se povestea despre rețeta succesului: „fă o listă de treburi pe care trebuie să le rezolvi, apoi rezolvă-le”. Ne-a rămas doar partea de a le implementa :-)

      • Exact :) Parafrazand comentariul anterior, „trebuie sa… [ceva]”. Mda. Trebuie sa. Masuri. Mda. Apoi rezolva-le. Euh.. hopa? [pardon de jargon, dar, in fine, ceva pare pare ca lipseste in Arcadia aceasta clara cu puncte, I-uri, si totul in ordine..]

  6. Se tot vorbeste de dezbatere publica, personal am probleme cu acest termen, nu stiu nici pana astazi cum s-ar putea organiza. Ne asezam cu totii undeva intr-o piata si incepem sa discutem precum grecii antici, inceputurile democratiei cu toate ca numai cetatenilor masculini le-a fost permis discursul, restul, ciocul mic.
    Astazi probabil ne uitam pe retele de socializate unde se discuta mai mult verzi si uscate, fiecare putand sub anonimat sa-si exprime tot felul de idei dintre cele mai nastrusnice sau practica curenta din Romania, se aduna tot timpul aceeasi „formatori de opine” pe la TV binecunoscute si in numele nu stiu cui, discuta , pardon impart in stanga si dreapta in functie de partidul pe al carui stat de plata se afla.
    Romania este „imbacsita” de dezbateri in spatiul public, spatiu public care de fapt nu exista.
    Nu vad cum un public heterogen ar putea gestiona si dezbate ceva despre ce ii lispesc informatii de baza, respectiv informatiile sunt contradictorii si provin din surse diferite, mult dintre ele indoielnice.
    In ce avem incredere mai multa, in instututiile statului, in retele de socializare, in experti, in politicieni sau in Duhul Sfant ?
    In conditiile de pandemie in care situatia este dinamica si schimbatoare, putem vedea pe viu cum se desfasoara lucrurile, nu vad cum am avea timp de discutii interminabile si casirea unor proceduri in care fiecare ar putea fi satisfacut.
    In aceste conditii „militaria” are probabil sanse mai bune sa rezolve problema ( vezi Suceava si alte locuri) decat discutii, discutii si iar discutii, nu stiu daca toti au constientizat faptul, este vorba despre viata si moarte, o viata cu sechele si efecte al bolii pe care nu le cunoastem inca.

    • In termeni poetici, despre dezbaterea publica, se poate spune fără teama de a greși: ‘caci eu sunt vie, tu ești mort și ochiul tău ma’ ngheata… ‘
      Graba cu care doriti tranșarea marilor probleme se poate înscăuna pe nesimțite. Pentru deliberare o tragere la sorți sănătoasă ar garanta o selecție obiectiva a debaterilor și un spectacol cel puțin la fel de captivant ca cel generat de experți și/ sau reprezentanți. Pentru decizii e suficient sa dam cu banul: sunt 50% șanse oricând sa cada decizia buna.
      Totuși, dincolo de insul care joaca table chibițat de pretenari, in restul lumii se joaca un șah cu reguli inflexibile. Abia acolo se ițește un oarecare risc: nu poți da mat aruncând cu fente zarul și făcând la nesfârșit poarta in casa.

      • Nu vad nici o graba in transarea unor lucruri insa ma enerveaza la maxim daca discutiile devin interminabile si nu se poate gasi un raspuns caruia sa-i urmeze FAPTE reale.

        • Vedeți bine cum, din perspectiva istoriei recente, ‘faptele reale’ ce constituiau motive de mândrie civilizațională sunt investigate pe toate părțile și bubele asociate -reale ori imaginare- sunt pe cale sa schimbe reguli adânc înrădăcinate. Ne place sa credem ca, undeva/cândva, au existat teorii tari concretizate in proiecte și puse in opera ca semn al încrederii in consecventa acțiunilor colective. Așa de-o pilda locală avem Casa Poporului fără popor și călători fără drumuri cumsecade.
          Ce enervează este mai degrabă demantelarea prestigiului științelor tari, matematica-fizica-chimie cu prelungirile lor tehnologice in favoarea ‘umanioarelor’ care știu ele mai bine dar … nu pot; o lume mai buna și mai dreapta cum se spunea pe vremuri nu se face, și aici aveți dreptate, doar din vorbe.
          Retoric putem sa instituim reguli prin care sa demolam statui, sa facem tabula rasa, sa nivelam munții la nivelul oceanului planetar. Pentru ipotetică reconstrucție este nevoie de un alt set de competente și, in ultima instanța de reguli. Impasul, vădit in marea trăncăneală, vine din nehotararea omului fără calități. Cui sa acorde el încrederea in a face noile reguli? Minoritarilor umaniști dispuși sa întindă oricât coarda prezumției de măreție a individului ori minoritarilor realiști apți fie sa pună o pâine pe masa, fie sa populeze alte planete.
          Omul fără calități, majoritar, nu este nerăbdător și nici nu are mari așteptări. Dacă și mâine și peste o suta de ani va gândi și va acționa cum a gândit și acționat ieri va fi perfect. Ragaitul discret și rahatul colorat din buda vor fi încununarea unor vieți irepetabile. Pentru asta va trebui sa cauționeze niște minoritari și tocmai aici este plantata sămânța dezbaterilor interminabile.

          • Eu prefer să-mi închipui că majoritatea indivizilor au totuși un set comun de dorințe, obiective, idealuri, valori (cum vreți să le spuneți). Eu, de exemplu, sunt un jurist realist (adică un hibrid în clasificarea Dvs.) și cred că atât umanioarele, cât și realele sunt doar mijloace în atingerea acelor obiective (comune). Dacă, însă, le punem tot timpul în opoziție, ele vor părea antagonice și chiar și „suporterii” lor se vor raporta la această pretinsă antinomie. Cum am scris (și) cu altă ocazie, trebuie să existe cooperare între cei care fac regulile (politicienii) și cei care le fundamentează (înainte de a fi edictate)(specialiștii).
            Iar statuile nu au fost făcute de „realiști”, ci (tot) de umaniști (artiști)…

            • Chiar dacă nu întotdeauna curge sânge, facerea și desfacerea regulilor de aplicare generală sunt rezultatul unor conflicte mai degrabă decât al colaborării. Biblioteci întregi de istoria și teoria generală a dreptului arată cum negrul de ieri devine albul de azi după cum natura puterii își modifica conținutul.
              Frumos spus ca sunteți un jurist realist. Opinia publica vede totuși -no offense- realismul juridic dându-și in petec cu vârf și îndesat când este încarnat politic sau instituțional; udrea, bica, ponta, negulescu și destui alții, extrași sau exponenți ai aceleiași Alma Mater, sunt colegii d-voastră.

    • Ați făcut referire la demosul grecesc. În definitiv, principiul politicii actuale este același (păstrând proporțiile și uitându-ne la reguli, nu la cum sunt ele ignorate): fiecare politician trebuie să discute cu alegătorii. Și acest lucru se spune pentru orice nivel al politicii. De la primar și consilieri locali până la deputați și senatori. Cu toții au întâlniri cu alegătorii, audiențe și birouri de circumscripție. Cu toții au consilieri care să strângă corespondența (prin orice mijloace, inclusiv electronice) adresată politicianului de către alegători. Nu trebuie să credem că le știm pe toate.
      Acum începe campania electorală pentru alegerile locale. Oare este utopic să credem că măcar acum candidații vor asculta ce le spun alegătorii că vor? Chiar nu există echipe de campanie care să strângă aceste idei și să vadă care dintre ele au sens și pot fi grupate într-o strategie unitară? Chiar și practica din ultima vreme de a „scăpa documente pe surse” pentru a testa reacția opiniei publice este o formă de consultare populară. În unele cazuri, documentul final remedia unele probleme ale „ciornei”.
      Și, da, este riscant: bărbații Atenei l-au condamnat pe Socrate la moarte (sau exil) pentru defetism într-o perioadă de criză. Dar Socrate a preferat să moară decât să nu spună ceea ce crede (și cu argumente). Eu nu cred că nu avem politicieni care să-și asume riscul unei „morți electorale” spunând în campanie alegătorilor ce cred ei despre gestionarea crizei. În definitiv, pentru Spirache din Titanic Vals aceasta a fost rețeta succesului politic (la alegerile locale)!

      • Teoria e una, practica e alta. Ar fi interesant de stiut cati din parlamentarii romani practica cele sus mentionate sau prefera studiourile TV arondate partidului
        si afirm cu tarie ca este utopic, cel putin in parte, sa credem tot ce ne spun politicienii si asta valabil in toata lumea.
        Votantii sunt o masa heterogena, cu multe dorinte si multe sugestii, politicianului revenind sinteza acestora si concentrarea asupra celor importante si care ating interesele a celor multi insa fara a neglija „minoritatile”.
        De ani de zile politicul se concentreaza datorita „political correctness” mai mult asupra minoritatilor neglijand de multe interesele majoritatii cum ar fi infrastructura de tot felul, invatamant si sanatate, acestea fiind punctele pe langa securitate de importanta majora ale unui stat si rezolvate problemele care se impun.
        Nu fac voit referire la economie, in opinia rolul statului fiind aici doar de a garanta spatiul legislativ in care ea se poate dezvolta o economie sanatoasa.
        Alegerile locale sunt in primul rand pt alegerea celor care se ocupa in rezolvarea problemelor pe plan local, centralizarea practicata in Romania fiind un impediment major in dezvoltarea locala. Avem exemple pozitive in care „localul” s-a rupt de centru si bine a facut, a cautat solutii individuale potrivite comunitatilor respective.
        Aici in Romania exista un deficit major fapt exprimat de dezvoltarea inegala a zonelor tarii, vezi sudul si estel in raport cu restul tarii.
        Dezvoltarea generala armonioasa poate avea loc numai in cadrul comunitatilor locale si ar trebui sa ne despartim de modelul francez ineficient practicat pana acum iar democratia de care tot vorbim incepe de jos si nu poate fi impusa de sus.

        • Să nu uităm că, la noi, civilizația urbană are puțin peste 100 de ani. (În acele zone în care au existat centre urbane dezvoltate, ele nu au fost create de populația autohtonă.) Prin urmare, cel puțin urbanismul (ca premisă a organizării marilor comunități umane) la noi a fost impus „de sus”. Dacă este să căutăm „tradițiile democratice ale poporului român” de care vorbește Constituția, ar trebui probabil să ne uităm la organizarea obștilor sătești. Nu este nimic peiorativ aici, dar nu cred că acel tip de cultură mai este acceptat astăzi de o populație „emancipată”. Un studiu sociologic poate fi făcut acolo unde fostele obști s-au reînființat (tot artificial, tot „de sus”, printr-o lege) pentru a-și redobândi terenurile (și pădurile) confiscate. Dinamica în cadrul acestor noi asociații este extrem de diferită de ceea ce scria Gusti despre obștile interbelice…
          Sunt însă de acord cu Dvs. că modelul (naționalist) francez nu este cel mai potrivit, deși nu l-aș îmbrățișa nici pe cel german (nemții au fost aici câteva sute de ani și nu pare să fi influențat prea mult organizarea comunităților autohtone). Poate mai interesant ar fi modelul după care comunitățile românești s-au organizat în diaspora. Acest tip de într-ajutorare eu nu-l prea văd în țară. Mi se pare un bun punct de pornire și pare să fie și „specific poporului român” :-)

  7. Isi mai aminteste cineva ca prin aprilie ne certam pe subiectul interdictiei de a iesi pe strazi? Unde sunt zelotii de atunci?
    Isi mai aminteste cineva ca cu ceva vreme in urma era un scandal monstru pe tema luatului temperaturii? Acum citim in presa: Coronavirus temperature scans are nothing more than pandemic security theater. In some cases, they’re dangerous. Un astfel de titlu era atunci fake news oficial, si cine l-ar fi publicat dusmanul poporului. https://www.businessinsider.com/coronavirus-temperature-scans-are-useless-security-theater-2020-8
    Stie cineva ca chinezii poarta de ani de zile masti de protectie in sezoanele de gripa, in timp ce prima reacie a OMS a fost impotriva mastilor?
    Si asa mai departe.
    „I relinquish any claim on the lives of the young. As an oldster who is presumed to be peculiarly susceptible to the ravages of the COVID19, I will not ask anyone to sacrifice days weeks or months of their time, love, life and livelihood on my behalf. It is grotesque for the old to ask the young to sacrifice for them. Go, live your lives, enjoy the beautiful spring weather. I have no claim on you for my welfare. Who among fellow elders would release any claims on the lives of young people?”
    https://www.youtube.com/watch?v=6RDffMCAujg

    • Se cheamă (cu un termen prețios): învățare experiențială. Adică învățăm din greșeli. Să sperăm că în „sezonul de toamnă-iarnă” nu vom mai repeta greșelile din primăvară. Sau, cum zice englezul: „fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me”.

      • Ce vreau sa sugerez e un fel de meta-invatare: o mica modestie epistemica fata de sceptici, proprie stiintei de frontiera, in locul atitudinii ca nu mai avem nimic de invatat de la nimeni.

        • Sunt perfect de acord. „Știu că nu știu” este o bună abordare. Din păcate, din partea celui care face o regulă și le pretinde celorlalți să o respecte, o asemenea atitudine poate fi păguboasă: „Păi dacă nici el nu știe, de ce să facem ca el?”. De aceea, de exemplu, Legea nr. 24/2000 spune că textul legii trebuie să fie un ordin clar, fără explicații…

  8. „Dar pentru asta ar trebui să elaboreze înainte o strategie bine fundamentată …”

    SARS-CoV-2 nu este prima boală infecțioasă apărută în România, astfel că există norme și strategii. Cinismul politic le-a invalidat. Apoi, România este membră a Uniunii Europene și a OMS, astfel încât măsurile adoptate au fost armonizate în primul rând cu strategiile acestora.

    Dacă, prin absurd, „cetățeanul fără calități” ar propune, în ciuda instinctului de conservare [pervertit de propagandă] „covid party-uri”, ar fi necesar ca România să le introducă în norme? Sau ar fi necesar ca dezbaterea să aibă loc doar între specialiști, la fal ca în cazul deciziilor din alte domenii de interes național?

  9. Păi haideți să vedem: un om care nu știe în ce măsură organismul său va rezista virusului credeți că ar accepta să se infecteze voluntar (în cadrul unui covid party)? Dacă dorința de libertate a individului uman este mai mare decât cea de supraviețuire (unii spun că acesta ar fi un ideal creștin, dar cred că se aplica doar sectelor milenariste de la începutul creștinătății), atunci poate că așa ar trebui făcut. Dar reacțiile pe car ele-am văzut eu până acum nu par să indice o asemenea mișcare statistic relevantă. Uitați-vă la Brazilia, unde Președintele a încercat să declanșeze o asemenea mișcare (și s-a îmbolnăvit), iar cetățenii au refuzat să o urmeze.
    Eu am încredere în rațiunea rasei umane și în bunul ei simț. Nu degeaba am devenit prădătorul suprem al planetei :-)

  10. Domnule Rizoiu, va propun spre dezbatere si un alt punct de vedere:

    1. Conform OMS, calitatea serviciilor medicale pentru patologii non-covid, a scazut peste tot in lume. Aceasta problema are doua componente: frica pacientilor de a se prezetna la spitale si frica doctorilor de a-si face treaba pe un potential infectat. Acest lucru duce automat la un numar de morti mai mare, fara sa aiba legatura directa cu covidul.
    2. Afectiunile psihice, precum depresia si anxietatea, sunt la un nivel maxim in aceasta perioada. Spre deosebire de punctul anterior, aici problemele sunt multiple dar principala cauza, dupa parerea mea, este pierderea locurilor de munca si a predictibilitatii zilei de maine. Toate sectoarele economice au fost afectate intr-o oarecare masura de deciziile luate in numele pandemiei si oamenii fara speranta sunt mai bolnavi, mai suparati, mai putin productivi si mai predispiusi la suicid. Alt numar de morti, fara legatura directa cu pandemia.
    3. Parinti care trebuie sa stea acasa cu copiii din cauza inchiderii scolilor. Asta inseamna ca nu mai muncesc, deci nu produc si astfel revenim la punctul 2.
    4. Saracirea populatiei care se face pe doua planuri: pe primul plan avem indatorare pe persoana fizica pentru supravietuirea de moment iar pe planul doi avem indatorarea tarii de catre guvernanti pentru diverse. Ma surprinde atitudinea de „statul trebuie sa sprijine”, de parca a crescut un copac de bani in gurtea guvernului si nu stim noi. Sunt datorii domnilor, datorii pe care tot noi o sa le platim la un moment dat. Aici putem adauga si infractionalitatea ce nu intarzie sa creasca. Alti morti…

    Toate acestea sunt probleme curente in randul populatiei si nu se rezolva prin amenzi, dojenire si indemnuri de „stati in casa” sau amenintari de genul „mergi intr-o sectie de ATI”, de parca in trecut la ATI era o oaza de liniste si nu specialitatea medicala cu cea mai mare mortalitate. Si pentru ce toate aceste sacrificii? Pentru o boala cu rata de supravietuire de 99.5%, conform aceluiasi OMS? Oare chiar merita? Mie imi suna tot a ruleta ruseasca dar la care sunt obligat sa particip de catre guvernanti. Se pot izola doar persoanele cu comorbiditati, pentru a scadea mortalitatea, dar restul societatii trebuie sa functioneze.

    In concluzie, va rog sa reganditi termenul de negationist, pe care il arunca lumea cu atata usurinta in stanga si-n dreapta. Sunt probleme reale ale societatii care nu au fost cauzate de pandemie ci de reactia oamenilor in fata ei. Unii prefera sa riste imbolnavirea decat casa sau painea de pe masa si nu trebuie judecati de pe pozitii moraliste, usor de mentinut cata vreme ai burta plina.

    • Eu nu cred că peisajul se poate desena doar în tușe de alb și negru: ori stăm toți în casă ori continuăm ca și până acum. Și soluția Dvs. (de izolare a celor cu comorbidități), deși seducătoare, are (cel puțin) două puncte slabe: (i) nu știu dacă o populație (săracă, cum spuneți) își permite să aibă resurse de a izola o parte dintre indivizi (bunicii care stau cu copii și nepoții în același apartament sunt o realitate cotidiană) și (ii) de multe ori nu știm care sunt comorbiditățile.
      Dar aveți dreptate că nu trebuie oprită activitatea economică. Sunt însă multe activități (mai ales în domeniul serviciilor, mai ales al serviciilor publice) care se pot presta „la distanță” (obținerea de tot felul de adeverințe pe e-mail a devenit o realitate, chiar dacă în zone izolate). Altele pot fi organizate mai eficient (e.g. instanțele au reușit în pandemie să implementeze un program al termenelor despre care spuneau până acum că este imposibil de făcut). Cele care nu pot fi „delocalizate” (industria, de exemplu) pot fi organizate pentru a fi funcționale în continuare (Dacia, Sidex sunt doar câteva exemple care au demonstrat că pot funcționa și cu măsuri de protecție).
      Deci nu, nu cer oprirea economiei, ci conștientizarea unei probleme și respectarea unor măsuri de protecție de bun simț.
      Cât despre ajutorul statului: oare vi se pare normal ca în vârful pandemiei (în martie și aprilie) să fie achiziționate echipamente pentru parcuri și locuri de joacă în loc de măști și produse de dezinfectat? Este vorba despre o mai bună gestionare a fondurilor existente, nu de „business as usual” la care se adaugă noi cheltuieli.

  11. As vota-o pe doamna Valeria T. intr-o pozitie de leadership fara ezitare!

    Arata mai mult spirit analitic si gindire aplicata decit cohorte intregi de „specialisti” si „experti” carora le datoram intr-o mare masura dezastrul economic si haosul covid.

  12. Să zicem că.
    Sunteți adult, bărbat responsabil și sănătos tun, om la casa lui, cu scaun la cap, cu valori bine fixate, cu carieră solidă, cu mintea limpede și o experiență vastă de viață. Așadar, v-ar plăcea să aveți o Soacră DELEGATĂ de STAT care:
    1) să vă admonesteze preventiv, ori de câte ori intrați la toaletă:
    a) să vă spalați bine pe mâini înainte și după orice operațiune
    b) să purtați masca pe față ca să nu lăsați dâră de germeni in urmă (știind că ea are cel puțin 2-3 comorbidități)
    c) să nu vă masturbați că dăunează sănătății și ce exemplu ar fi pentru copchii
    d) să nu mai lăsați robinetul deschis in timp ce vă săpuniți
    e) să spălați bine cada și chiuveta după utilizare că altfel o să fiți taxați verbal la ieșire cu cel puțin 2 fraze-ghiulea pe fiecare fir de păr lăsat in urmă.
    f) să nu uitați să închideți lumina

    2) să vă apostrofeze de fiecare dată că:
    a) că de ce beți bere in sufragerie unde masca e obligatorie, fiind spațiu comun
    b) că de ce mâncați in bucătărie in zona comună și nu in propriul dormitor
    c) că de ce ați mâncat in dormitor și ați lăsat firimituri
    d) că de ce ați mâncat chips in mașină, de față cu copiii, care astfel au devenit ținte ale virușilor dumneavoastră
    e) că de ce nu v-ați spălat pe picioare și ați împuțit sufrageria, probabil și cu microbi și micoze, sau că de ce v-ați spălat pe picioare ostentativ ca să aveți motiv să le trântiți pe măsuța de cafea

    3) să vă ia la rost:
    a) pentru circumspecția cu care îi primiți discursurile
    b) pentru tăcerea vinovată cu care îi ascultați povețele înțelepte
    c) pentru rânjetul insolent cu care îi tratați dojenile blânde
    d) pentru încăpățânarea de a face in continuare numai ceea ce doriți, in pofida sfaturilor ei pertinente
    e) că nu apreciați rolul ei in salvarea căminului, in special in ocrotirea sănătății membrilor familiei; că nu elogiați niciodată activitatea ei in gospodărie
    ?
    Nu?
    Atunci mă întreb și eu: cât de înfricoșat, de panicat e omul descris mai sus care, de bună voie și nesilit de nimeni – că doar nu om trăi intr-o bizară dictatură a pisălogilor, decide să se transforme in soacra coșmarurilor lui și să-i bântuie pe toți cunoscuții, ba chiar să iasă din mediul său și să înceapă a colinda și prin gospodăriile altora ca să-i învețe oleacă de „bună-cuviință”…medicală? cât de distrus psihic de Soacra GCS trebuie să fie omul ca să iasă din găoacea lui și treacă la atac pe micile ecrane, admonestînd, apostrofînd, urlînd la inamicii săi imaginari -coronascepticii, negaționiștii și conspiraționiștii, participînd la Corul Bocitoarelor Apocaliptice înarmat cu „bunul-simț” al Soacrelor de Odinioară, păstrătoarele Adevăratelor Valori Umaniste (sistem axiologic in care Sănătatea este valoarea supremă și orice june delincvent care iese din casă fără căciulă/fular/mască urmează a fi dezmoștenit și afurisit) , lovind in stânga și-n dreapta cu sabia dreptății și a adevărului științific extras dintr-o Hotărâre de Guvern năuc? De ce se simte omul ăsta obligat să facă altuia nervii zdrențe când obișnuia să urască cicăleală febrilă, inconștientă, scăpată de sub control, a altora? Și de ce stăruie?

    • In opinia mea (a unui nimeni si scuze pt ce urmeaza) cred ca ar trebui in Ro sa fie ridicate toate restrictiile. In Ro, nu sunt decat prilej pentru furt. Si cred ca toate dezbaterile ca cele de pe contributors le dau apa la moara celor care vor sa mentina restrictiile. Aici este vorba de Ro, o tara de lumea a treia, unde se moare mai mult ca-n alte parti dintr-o multime de alte cauze – vedeti speranta de viata, si unde deodata i-a apucat pe toti grija fata de oameni. Nu e realista, nu pot sa pun botu’ la asa ceva.
      Toate fondurile facute praf acum aiurea ar trebui indreptate catre populatie, infrastructura etc – nu are importanta modalitatea. Ce se poate intampla cel mai rau? Sa inceapa sa moara mai multa lume. Transparenta totala si cred ca oamenii o sa inceapa sa se protejeze singuri cand o sa vada ca-n cartier incep sa pice. Probabil ca o sa avem mai multi morti de covid, dar merita. Toti banii furati se traduc tot in morti, chit ca lipsesc de la educatie, sistem medical etc. Mai mult, boala este evident nepericuloasa pentru omenire, sunt o gramada de regiuni unde a scapat de sub control si nimic grav nu s-a intamplat, ex SUA, daca la 6M de imbolnaviri i se mai pare cuiva ca poti sa mai iei in serios orice urma de masuri, este evident mult prea tarziu pentru asa ceva.
      Mi se pare ca v-au lucrat (scuze din nou), va uitati la prea multe filme si vi se pare ca traiti in Vest. Daca aia se ingrijesc de oameni, noi de ce nu am face-o, ce noi nu suntem oameni, de ce sa fim mai prejos. Nu se poate peste noapte, aia fac parte din alt sistem, dar baietii nostri au jucat cartea asta perfect. Toate achizitiile din perioada asta sunt niste cretinisme (adica furturi), cum au fost salile de sport din lanurile de porumb. Sunt curios ce o sa ajunga si cum o sa ajunga la utilizatori, pana la mine nu au ajuns pana acum decat niste politisti umpluti de zel si salarii marite. Dar va rog sa aveti cat mai multe dezbateri despre drepturi si libertati.
      Realizez ca nu sunt decat un Gigel si-mi dau cu parerea aiurea, da’ in capu’ meu nu se leaga lucrurile. Sper ca nu o sa-mi ureze nimeni imbolnavire rapida, eu nu i-o doresc nimanui.

      • OK, problema e ca, indiferent ca mor X sau 10000X, aia tot o sa fure. Dar metafora dvs cu nr multi de morti e interesanta.. Chiar interesanta.. Daca ar fi posibil s-o extrapolam la extrem, OK, poate s-ar rezolva cate ceva..

Dă-i un răspuns lui Hantzy Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este conferențiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universități București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

România refuză vaccinarea etnicilor români

Paradoxul vaccinării sau mai bine zis culmea vaccinarii mioritice, să refuzi să vaccinezi persoane din categorii de risc deoarece deși sunt etnici...

Să amânăm o vreme arderea pe rug a Angelei Gheorghiu!

Am cumpărat cartea O viață pentru artă în care marea soprană Angela Gheorghiu își spune povestea, fiind stimulată de întrebările bine țintite...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.