joi, martie 28, 2024

Ce universitati dispar ?

Despre MOOCs (Massive Open Online CourseS) se vorbeste cu mai multa insistenta de la inceputul acestui an. La Forumul economic mondial de la Davos de la sfarsitul lui ianuarie 2013, o „masa rotunda filantropica” a avut ca tema „Educatia online schimba lumea”.

O fetita de 12 ani, Khadijah Niazi din Lahore, Pakistan a fost invitata sa-si povesteasca experienta de formare online. Avea doar 10 ani cand a urmat un curs de introducere in inteligenta artificiala pe platforma Udacity. Intre altii, la respectiva masa rotunda au participat, Larry Summers, fost presedinte al universitatii Harvard, Peter Theil, finantator in domeniul MOOCs, Sebastian Thrun, co-fondator al Udacity, Daphne Koller, co-fondatoare a platformei Coursera (http://authenticlearning.wordpress.com/2013/01/31/revolutionline-edu/ ).

Daca inainte de Davos 2013, despre MOOCs se auzea mai mult prin cercurile academice, dupa aceea fenomenul a explodat in spatiul public. Exista trei modele principale  sau trei nise strategice pe care le vizeaza principalele platforme care au MOOCs ca domeniu de activitate.

Udacity

In ordinea cronologica a aparitiei, prima e platforma Udacity si are ca tinta principala profesorii renumiti, ale caror cursuri sunt dorite de un numar mare de studenti. Infiintata oficial in iunie 2011 de Sebastian Burkhard Thrun, David Stavens si Mike Sokolsky, Udacity isi datoreaza numele sloganului „audacious for you, the student” („indraznet pentru tine, studentule”).

Cel mai cunoscut dintre fondatorii Udacity este Sebastian Burkhard Thrun, informatician de origine germana, profesor la Universitatea din Stanford, considerat in 2011 al cincilea intr-un top al creativitatii in domeniul afacerilor. MOOCs puse la dispozitie de Udacity sunt in special din domeniile stiintifice (biologie, afaceri, informatica, matematica, fizica, statistica). Succesul Udacity se masoara prin numarul mare de inscrisi la cursurile pe care le ofera. Este celebru exemplul cursului de Introducere in inteligenta artificiala care a adunat nu mai putin de 160 000 de studenti din intreaga lume.

Odata cu dezvoltarea altor platforme cu acelasi obiect de activitate, pentru Udacity devine tot mai dificil sa-si mentina pozitia pe piata formarii online. Precizarea nisei strategice devine astfel decisiva pentru supravietuirea platformei. Cei care conduc Udacity sunt mai putin interesati de a oferi „o vitrina” institutionala  pentru universitatile partenere (cum se intampla in cazul Coursera) si mai mult in a propune cursuri a caror valoare sa fie certificata de rezultatele studentilor la examene. E o provocare importanta care deocamdata pune probleme. La inceputul lui 2013, Udacity a incheiat un partenariat cu Universitatea de stat San Jose pentru a difuza online cursuri de algebra si statistica. Partenariatul a fost insa suspendat in iulie 2013, cand mai mult de jumatate de studenti au ratat examenele.

Sa mai adaugam si faptul ca Udacity este astazi o societate comerciala care e finantata de fonduri cu capital de risc.

Coursera

Lansata oficial in aprilie 2012 (activitatea propriu-zisa a inceput insa inca din a doua parte a lui 2011), Coursera este a doua platforma care isi propune sa puna la dispozitie MOOCs. Este fondata de doi informaticieni de la Universitatea din Stanford, Andrew Ng si Daphne Koller. Ca si Udacity, Coursera e finantata de diferite fonduri cu capital de risc (s-ar parea ca a adunat pana acum vreo 65 de milioane de dolari din astfel de fonduri, de peste trei ori mai mult decat Udacity). Deocamdata, MOOCs oferite pe aceasta platforma sunt gratuite, dar in curand va exista si formula unui abonament premium destinat diferitelor categorii de utilizatori.

Spre deosebire de Udacity care vizeaza in primul rand profesorii capabili sa adune un numar mare de studenti la cursurile lor, Coursera se orienteaza catre partenariatele institutionale. Aceasta platforma isi asigura in primul rand sustinerea din partea presedintilor si rectorilor celor mai renumite institutii de invatamant superior din lume. Planul de afaceri contine cateva idei interesante care ar merita aprofundate intr-un articol separat.

Acest model de difuzare care privilegiaza filiera institutionala face ca astazi Coursera sa fie platforma care ofera cursuri din cele mai multe domenii stiintifice (inclusiv umanistice si stiinte sociale). Universitatile partenere ale Coursera provin din 20 de tari (Australia,Canada, China, Danemarca, Franta, Germania, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Rusia, Singapore, Corea de Sud, Spania, Elvetia, Taiwan, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite. Studentii care participa la MOOCs provin din 190 de tari, iar numarul acestora a crescut intr-un mod spectaculos: in octombrie 2011 erau 111 479, iar in octombrie 2013 sunt 5 266 200.

Cu asemenea rezultate, fireste ca fondatorii Coursera ocupa, in aprilie 2013,  locul al doilea in topul 100 al Time, pentru cele mai influente persoane din lume (dupa Malala Yousafzai, Michelle Obama, Steven Spielberg care isi impart primul loc).

In octombrie 2013, Coursera a incheiat un acord cu Departamentul de Stat al SUA care prevede organizarea de centre de invatare pretutindeni in lume. Putem astfel considera ca incepand din acest moment Coursera nu mai e doar o simpla platfoma care pune la dispozitie MOOCs, ci e parte integranta a strategiei „soft power” a SUA.

edX

A treia platforma destinata MOOCs in ordinea infiintarii oficiale (mai 2012) este edX. Spre deosebire de Udacity si Coursera, edX nu are in spate persoane, ci institutii de invatamant superior: Massachusetts Institute of Technology (MIT) si Harvard University care au participat fiecare cu câte  30 de milioane de dolari, fonduri proprii. Daca primele doua platforme si-au precizat orientarea comerciala, edX continua sa functioneze ca ca un proiect non-profit. Sunt peste 1 milion si jumatate de utilizatori ai edX care urmeaza cursurile oferite de 29 de universitati.

E interesanta nisa strategica pe care o vizeaza edX. A incheiat partenariate cu universitati din SUA, China, Mongolia si India care prevad utilizarea cursurilor edX in cadrul metodei „claselor inversate” („flipped classrooms”). La originea acestei metode pedagogice se afla un profesor de fizica de la Universitatea din Harvard, Eric Mazur, despre care v-am vorbit intr-un articol anterior publicat in Contributors (https://www.contributors.ro/editorial/vrem-o-universitate-ca-afara/)

Dezvoltarea extrem de rapida si la scala mondiala a MOOCs arata ca invatamantul superior se afla astazi intr-un moment extrem de important al evolutiei sale. In cele din urma, e absolut normal ca in societatea cunoasterii, competitia esentiala sa se dea pentru cunoastere.

Universitatile din Europa occidentala si MOOCs

Mari universitati din Europa occidentala au inteles acest lucru si, cum era de asteptat, au reactionat pe cale institutionala. Aceasta a facut ca platforma Coursera sa se bucure de mai mare succes in Europa decat Udacity sau edX. Suntem inca la inceputul  acestei aventuri, astfel ca nu putem sti ce modele de MOOCs vor avea succes in viitor.

Vor reusi derapajele in materie de calitate a cursurilor de pe Coursera sa orienteze studentii catre MOOCs mai bine controlate ? E de acum celebra experienta istoricului Jon Wiener care s-a inscris la un curs despre Holocaust, unde nu prea a inteles mare lucru (http://www.thenation.com/article/176036/inside-coursera-hype-machine#axzz2e8AoPWTr ).

Deocamdata, universitatile din Europa occidentala nu au astfel de preocupari. Par a fi luat lucrurile in serios si incep sa dezvolte diferite strategii de vizibilizare institutionala online.

Unii, cum e cazul Sciences Po, din Paris, apeleaza la „artileria grea” si propun MOOCs sustinute de profesori renumiti. In ianuarie 2014 va debuta MOOC-ul lui Bruno Latour intitulat „Espace mondial et Humanités scientifiques”. Cursul se va desfasura in limba engleza (https://www.france-universite-numerique-mooc.fr/courses/SciencesPo/05004/Trimestre_1_2014/about )

Altii, cum e Universitatea din Geneva, mizeaza atat pe cursuri individuale cat si pe cursuri oferite de un colectiv de profesori (https://www.coursera.org/unige ). Tot la Universitatea din Geneva, UDREM (Unité de développement de la recherche en éducation médicale) a creat o pagina web de informare asupra istoricului si dezvoltarii MOOCs (http://www.unige.ch/medecine/udrem/Unit/actualites/MOOC.html).

Universitatile românesti si MOOCs

Care e situatia MOOCs in Romania ? Ce cred responsabilii de universitati, profesorii, studentii, parintii acestora si românii in general despre MOOCs ?

Se scrie despre acest fenomen si in presa româneasca. Printre cele mai recente articole (din octombrie 2013) sunt cele ale lui Radu Atanasiu (Democratie prost inteleasa: http://adevarul.ro/news/societate/democratie-prost-inteleasa-1_52711c1ec7b855ff5699d6ad/index.html) si Vlad Andriescu (Ascensiunea fulminantă a platformei online care a schimbat învăţământul : http://adevarul.ro/tech/internet/ascensiunea-fulminanta-platformei-online-schimbat-invatamantul-1_52693361c7b855ff56760fed/index.html ).

Ambele articole prezinta insa fenomenul MOOCs intr-un mod partial, fara a intra in detalii legate de implicatiile strategice importante pentru dezvoltarea invatamantului superior.

Nu am gasit opinii ale rectorilor si studentilor din Romania despre MOOCs decat intr-un articol de la inceputul lui 2013 publicat de Laurentiu Ungureanu in Adevarul si intitulat „Un nou fenomen: „facultatea“ de pe internet” : http://adevarul.ro/educatie/universitar/un-nou-fenomen-facultatea-internet-1_50eed7e856a0a6567e63e373/index.html ).

Cum era de asteptat, studentii români sunt incantati. Ma intreb insa in ce masura putem aprecia calitatea acestor MOOCs doar in functie de aprecierea studentilor.  Cum am aratat mai sus, atunci cand unii specialisti dintr-un anumit domeniu participa la astfel de cursuri (ca istoricul Jon Wiener), observatiile sunt mult mai critice si nuantate.

Rectorul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, profesorul Vasile Işan, considera ca asemenea cursuri „sunt un mod complementar de a oferi educaţie universitară în anumite domenii, pentru anumite discipline care pot fi uşor standardizate şi accesate de un număr mare de cursanţi. În niciun caz nu este un substitut pentru forma de predare, de învăţare în universităţile de tip comprehensiv-multidisciplinar clasice“.

La rândul sau, rectorul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, profesorul Pavel Năstase, spune ca: ” Noi, dacă am vrea să avem cursanţi din alte locuri, ar trebui să facem cursurile tot în engleză, precum platforma Coursera. Pentru asta, trebuie să stăpâneşti foarte bine materiile, trebuie să ai experienţă de predare la forma cu frecvenţă de aproape 10 ani. Abia apoi poţi participa ca profesor.”

Ceea ce inteleg din aceste afirmatii e ca, deocamdata (la inceputul lui 2013), responsabilii unor universitati românesti importante prefera sa evite discutiile despre schimbarile majore pe care le anunta MOOCs in domeniul formarii universitare. Cum insa fenomenul MOOCs a evoluat intr-un mod spectaculos in acest an, se prea poate ca opiniile sa se fi schimbat. De aceea cred ca ar fi extrem de interesanta o dezbatere astazi pe aceasta tema.

Vor disparea universitati ?

In spatele MOOCs se anunta transformari extrem de importante pentru invatamantul superior mondial. Ca si in cazul clasamentelor internationale (unde universitatile românesti nu prea reusesc sa ajunga pe locurile pe care si le doresc) si aici pozitiile de frunte vor fi ocupate de cei care fac regula jocului. Si, cum am vazut in acest articol, „jocul” in materie de MOOCs isi stabileste regulile acum.

In ceea ce priveste universitatile românesti, nu e o problema de bani in primul rand, ci de viziune. De exemplu, cine ii opreste pe responsabilii universitatilor românesti sa incheie partenariate cu edX pentru a utiliza cursurile acestora in regim de „flipped classrooms” ? Sunt cursuri de la MIT si Harvard care ar putea fi puse la dispozitia studentilor de catre institutia româneasca de invatamant superior. E nevoie insa de o schimbare fundamentala in ceea ce priveste metodele pedagogice care e inclusa in principiul claselor inversate. Studentii ar trebui sa vizioneze cursurile acasa si sa le discute apoi in sala de curs. Profesorul ar deveni astfel mai mult un ghid critic decat un transmitator de cunostinte.

Un alt exemplu. Stim ca exista multi tineri români care si-au facut studiile in strainatate si care astazi lucreaza in diferite universitati ale lumii. Este posibil ca nu toti acestia sa aiba un contract de exclusivitate cu institutia la care lucreaza, astfel incat sa fie in masura sa accepte o pozitie profesorala, specifica pentru MOOCs, intr-o universitate româneasca. Coursera e o societate comerciala, se pot negocia partenariate pentru ca asemenea pozitii profesorale sa fie finantate din activitatea de predare. Pentru tinerii specialisti, oportunitatea de a propune cursuri care sa se adreseze publicului din intreaga lume ar putea fi o provocare interesanta. E drept ca o asemenea initiativa curajoasa ar introduce o competitie importanta intre profesorii titulari din universitatile românesti si cei din respectivul departament MOOCs. Nu credeti insa ca toti ar avea de castigat ?

Daca se dezvolta in acelasi ritm ca pana acum, MOOCs vor conduce la disparitia unor universitati. Se vor produce schimbari si in ceea ce priveste definirea centrelor si a periferiilor in materie de invatamant universitar. Se vor transforma disciplinele academice, in special cele umaniste si cele din stiinte sociale.

„Barca” trebuie aleasa in acest moment. Putem opta pentru plânsul „lucid” pe altarul universitatilor duse la pieire de felurite provincialisme, intelese fie dintr-o perspectiva nationala, fie dintr-una mondiala. Putem decide insa si sa actionam, integrând MOOCs cu inteligenta strategica. Cum le-ar fi mai bine universitatilor românesti ?

Distribuie acest articol

62 COMENTARII

  1. Mmm, cred ca MOCSs nu au legatura directa cu Universitatile. Sunt complementare, dar nu pe acelasi drum. Ofera cursuri, suplinesc, dar nu inlocuiesc.
    Oricum, initiativele MOCSs sunt initiative laudabile. In domeniul IT sunt cursuri online care ajuta foarte mult in invatare. Dar aceste cursuri nu ofera conexiunile si diversitatea oferite in cadrul unei Facultati foarte bune. Rolul Universitatii, a unei facultati bune este sa te calauzeasca, sa iti ofere, sa alterneze etapizat si la timp, intr-o succesiune a informatiilor.
    Da, MOCSs si Universitatile nu au de ce sa fie in competitie. Doar partenere. Ce placere mai mare pentru un profesor la facultate decat sa vizioneze cu studentii un curs al unui recunoscut specialist in domeniu? Care stie si puncteaza o anumita tema, o felie! Dar rolul Universitatii este sa asambleze aceste felii.
    Nu cred ca ne putem astepta la studentii de 18-19 ani sa se autoghideze in alegerea cursurilor.
    Da, particip la un curs oferit prin MOCSs, dar care este urmatorul? Aleg pe care cred eu ca imi foloseste, dar unde ma opresc?
    Ghidarea este rolul Facultatii, succesiunea cursurilor, a informatiilor, temele abordate, curentele/teoriile agreate. Poate ca la nivel de master/doctorat/postdoc exista o abilitate mai dezvoltata spre autodidactica.

    • MOOCs si institutia universitara sunt strans legate. In acest moment, MOOCs, asa cum sunt intelese in Europa occidentala, ofera o vitrina de prezentare a universitatilor. Spune foarte multe faptul ca regasim in acest joc institutii universitare din Franta sau Elvetia care sunt esentialmente finantate de catre stat. In viitorul nu foarte indepartat si intr-un mod diferit de la tara la tara, MOOCs vor deveni o sursa de finantare a universitatilor.
      Din pacate, facultatea care te calauzeste, asa cum o descrieti in comentariul dvs. se indeparteaza tot mai mult. Invatamantul superior se masifica si se cauta solutii pentru a supravietui acestui fenomen. „Clasele inversate” sunt un exemplu.

      • Aveti dreptate. Din punctul meu de vedere (al Stiintelor), Facultatea si profesorii care propun cursurile (sau indrumatorii de an) chiar au rol in calauzirea studentilor. Fiecare curs este instit de o programa, se stie dinainte de primul curs problemele atinse de-a lungul celor 14 saptamani de semestru. Inteleg perfect ideea de „flippind the classroom” din experienta impartasita de doctoranzii plecati afara. Cursurile lor doctorale au programa foarte bine stabilita, propusa de cooronatorul de doctorat si aprobata de Facultate, de Universitate, de managerul Proiectului/centrului de cercetare si de comisia care aproba Proiectul de cercetare.
        Cursurile sunt foarte … „cutting edge”. Sunt profesori/cercetatori invitati platiti din Proiect care tin 4-8-12 ore de curs si atat. Specialisti pe un mic domeniu. Desigur, doctoranzii sunt incurajati sa citeasca dinainte, au cursuri, au bibliografie pe care o citesc inaintea cursurilor si pe care o discuta cu specialistii. Pentru ca nu e timp in 2-4 ore de introducere si cuprins intreg domeniu. Cursurile MOCSs sunt foarte bine venite, mai ales daca gasesti prezentari ale profesorului tau.
        Problema invatamantului din Ro mi se pare a fi lipsa de specialisti pe felii bine definite. Profesorii clasici universitari sunt niste „mici Dumnezei” care predau la modul clasic si general, si nu accepta interpretari diferite. Un fel de dinozauri cu inertie foarte mare. Poate ca la ciclurile de Licenta sau master mai merge o astfel de abordare, dar la Scoala Doctorala este musai novoie de specialisti. (Daca stau bine sa ma gandesc si la Scoala Doctorala din domeniul meu de Stiinte cam se preda pe felii, un profesor preda 4-6 ore o anumita tema).
        MOCSs ca sursa de finantare a Universitatilor … nu stiu, nu prea inteleg. Eu ma gandeam ca ar fi o onoare pentru un profesor din Ro sa aiba un curs/prelegere accesibila in baza de date MOCSs. Sa mai fie platite Universitatea, Facultatea si profesorul pentru asta … deja e super.

  2. „De exemplu, cine ii opreste pe responsabilii universitatilor românesti sa incheie partenariate cu edX pentru a utiliza cursurile acestora in regim de “flipped classrooms” ?”

    Nu va dati seama ca multi profesori plagiatori din universitatile romanesti nici macar nu ar putea obtine nota de trecere la un astfel de curs (cu un examen dat pe bune)?

    Nu stiu daca deocamdata MOCC sint un pericol pentru universitatile clasice din cauza imposibilitatii evaluarilor corecte. Cu siguranta insa lucrurile se vor schimba curind. Cui nu i-ar conveni sa invete acasa, in fotoliu, si sa mearga la sfirsitul semestrului sa dea examenul la Stanford?

    • Tocmai imi dau seama si de aceea mi se pare extrem de important ca asemenea dinamici sa fie introduse. Ar mai reduce din inertia sistemului.

    • Fireste ca aceste activitati vor continua sa se desfasoare in sala de curs si/sau dupa caz in intreprinderi. E vorba aici despre cursuri nu despre programe de formare organizate integral la distanta.

      • Mulțumesc pentru clarificare; este însă numai parțială. Orientarea greșită a fondurilor a făcut ca numeroase universități – altădată de prestigiu – să scadă în clasamentele internaționale, iar cele răsărite ca ”ciupercile după ploaie” să piardă competiția cu piața.
        Oricum, cu bune urări!

  3. Nu pot decit sa ma bucur ca , dupa mult timp, un autor capabil, de pe Contributors, a luat in serios sugetia mea cu privire la explozia si viitorul invatamintul universitar on-line !! Mai bine mai tirziu decit niciodata!

    • Stiu ca ati semnalat problema invatamantului la distanta intr-un comentariu mai vechi. Sper sa mai auda si cine are de auzit si are compententa necesara pentru a lua masurile cele mai potrivite.

  4. Si totusi ce aduc in plus MOOC fata de carti? La urma urmei, cine vrea sa urmeze un curs de inteligenta artificiala cu Andrew Ng, ar putea la fel de bine sa-i citeasca cartea.

    Mi se pare supraapreciat. La urma urmei un curs online nu ofera mai mult „invatamant la distanta” decat o banala carte pe subiect. Si o carte transporta cuvintele profesorului la distanta. Ba chiar uneori cartea este mai portabila decat un video online.

    Desigur, va schimba poate paradigma economica a universitatilor, intrucat studentii de pretutindeni iubesc sa se uite pasiv la monitor in loc sa citeasca. Dar si nivelul de intelegere va fi proportional mai mic. Asa ca eu inca nu-mi fac probleme. Si o spun avand in vedere ca am urmat eu insumi un curs online de la Stanford, intr-un domeniu de maxim interes pentru mine, si n-am rezistat decat pana la jumatate. Pur si simplu privitul pasiv la monitor este chiar cu mult mai plictisitor decat privitul unui profesor la catedra.

    • Povestea dvs. seamana cu patania istoricului Jon Wiener, din care reproduc un fragment mai jos:
      „To find out how Coursera works, I recently signed up for a course in my own field, history. The course was on the Holocaust and taught by UC Santa Cruz professors Peter Kenez and Murray Baumgarten. The lecture topics and reading assignments were outstanding, but it turns out that this course, like other Coursera offerings, is nothing like the “world-class education” promised in the company’s mission statement. Coursera co-CEO Koller says they can do better than “the default form of college classes—a professor standing in front of her students, lecturing for an hour.” But the lectures on the Holocaust were nothing more than video of the lecturers standing in front of a class and lecturing for an hour. There was no attempt to intercut the lecturing with visual material, film clips, illustrations, interviews or anything else, and the audio quality was often pretty bad. To young eyes familiar with action movies, fast-paced TV shows and video games, this looks practically Paleolithic. And although the UC Santa Cruz name and seal appeared on every page of the course website, there was no way for Coursera students to ask questions of the two Santa Cruz professors. Instead, students were encouraged to ask each other, in the online “forums.” Then the students voted on the best answer. If you don’t think that’s a good way to learn, you don’t belong in a Coursera course.”

      Lucrurile se vor schimba insa. Devenind vizibili online, profesorii vor fi nevoiti sa-si schimbe modul de predare. Institutia nu-si va permite sa tina oameni care sa nu apara la inaltimea reputatiei sale. De asemenea, crescand concurenta, prin intrarea in acest domeniu a atator universitati, inevitabil vor trebui sa apara si diferente in materie de calitate a cursurilor. Dupa cat cunosc eu universitatile europene, vor fi modificari organizationale importante in materie de predare. Pentru realizarea unui curs, nu va lucra doar un profesor (care, ca individ, are posibilitati limitate), ci o intreaga echipa. In joc e reputatia institutiei intr-o competitie care e mondiala. Deocamdata suntem intr-o faza de experiente si tatonari. De aceea cursurile sunt gratuite. Cand vor aparea cursurile cu plata (si acest lucru sa va intampla in curand, doar Udacity si Coursera sunt societati comerciale), calitatea cursurilor va fi alta.

      • Trist și jalnic în același timp. Față de e-learning se pare că acest MOOC oferă posibilități mult mai puține. Un profesor din facultate spunea că activitatea didactică implică și o anumită doză de actorie. E, doza respectivă poate să meargă la o cultură similară- sau nu pentru culturi extrem de diferite. Mai rău, un profesor poate să nu fie chiar în cea mai bună zi când e înregistrat- și atunci pare mai normal să-și pregătească un curs de tip e-learning unde să nu trebuiască să facă precum foca ca să obțină niște pește de la studenții săi…

    • Cursurile online cred ca au 3 avantaje fata de o carte:

      1. Sunt mai interactive. Exista teme saptamanale si poti astfel sa iti verifici nivelul la care ai ajuns.

      2. Exista forumuri unde se discuta saptamanal probleme punctuale referitor la materia predata.

      3. Fiecare curs are 8-12 saptamani si esti practic „obligat” sa citesti saptamana de saptamana. Trebuie sa recunoastem ca a fi autodidact nu este chiar usor.

      Pe de alta parte, avand in vedere nivelul cunostintelor cerute, probabil cursurile online se adreseaza absolventilor de liceu autodidacti si mai ales absolventilor de facultate care vor sa aprofundeze un domeniu anume.

  5. Anumite dimensiuni ale sistemului classic de invatamint nu pot fi substituite de invatamintul on line iar idea ca sistemul classic va dispare reflecta superficialitae in analiza sistemelor de invatamint.
    Invatamintul on line exista de ceva vreme si a facut deja inroads in invatamintul classic in special in procesul interactional dar trebuieste privit ca o aditie sau ca rol complementar/ compensator ce va inbunatatii invatamintul in special in domeniul profitabil de invatamint universitar.
    Incercing sa scrieti necrologul invatamintului classic nu faceti decit sa faceti tempest in a tea cup.

    • Detest scrierea oricarui fel de necrolog. Exista specialisti in asa ceva, chiar pe Contributors. Va asigur ca nu sunt fac parte dintre acestia.

      Aici nu e vorba despre disparitia invatamantului clasic, ci despre disparitia acelor institutii de invatamant superior care nu vor fi capabile sa utilizeze inteligent oportunitati ca MOOCs. Incapacitatea de a se transforma ca organizatii le va duce la disparitie. In orice caz, este ceea ce universitati din tari extrem de diferite cum sunt cele din Europa occidentala, Rusia sau China au inteles foarte bine.

  6. Stimată doamna Gorga,

    M-am uitat un pic prin Udacity- și sincer nu văd absolut nimic deosebit față de cursurile de la MIT- de exemplu- numai că alea erau accesibile oricând și astea sunt programate- și nu știu dacă sunt și gratuite. Pe ansamblu nimic deosebit față de e-learningul de bun simț- cu multimedia înglobată. Și-mi aduc aminte de ”ședințele comuniste” din 2009- când unde te uitai la TV de știri o vedeai ba pe dna. Andronescu, ba pe sinistrul ăla de la sindicate- moșul cu ochelari- ba pe marele ”specialist” Tatulici- condamnând cu ”mânie proletară” Spiru Haret pentru că avea învățământ de tip e-learning. Idioțenia cu ”fabricile de diplome” a apărut tot atunci. Și uite-așa niște oameni cu pretenții și expertiză în domeniul lor au omorât e-learning-ul pentru că Spiru Haret avea mai mulți clienți decât Cantemir-ul cel Creștin.
    Bun, revenind la soluții practice- e o idee excelentă dacă onor profesorii universitari din România și-ar pregăti și ei cursuri pe e-learning și le-ar certifica- bilateral- o dată prin peer to peer- mi se pare normal ca tovarășul Curtu- din întâmplare și jocuri politice șef ARACIS să nu-și poată da aviz în IT când el e profesor de rezistența lemnului- și a doua oară prin feedback-ul studenților. S-ar putea calcula un scor și în funcție de acest scor o serie de cursuri să fie accesibile- de ce nu- pe o platformă a Ministerului Educației făcută as usual de îndatoritoarea firmă Siveco.Și uite- așa, am avea și noi MOOC fără prea mult efort- ba mai mult am putea ierarhiza universitățile după aceste rezultate.

    • Sunt sigura ca in Romania ar putea aparea MOOCs-uri de duzina daca ARACIS-ul le-ar pune ca indicator de calitate. Si poate chiar se va intampla asa ceva. Cine stie.

  7. Am citit zilele trecute un interviu cu fondatorul Udacity. Nu parea prea multumit de directia in care a luat-o compania sa si a decis ca are rezultate mult mai bune daca cere bani pe cursuri decat daca le ofera gratuit. Altfel se inscriu milioane, participa mii, termina sute si inteleg doar cateva zeci..

    • Udacity si Coursera sunt societati comerciale. Fireste ca faza de testare a pietii nu poate dura o eternitate si se va trece in curand la plata cursurilor. E o naivitate sa credem ca vom avea acces gratis intotdeauna.

      • Deja Udacity are prețuri- și n-aș fi chiar convins că un curs merită 150 de dolari americani. Aici ajungem la ce e extrem de discutabil- și până la urmă le va provoca decesul- respectiv lăcomia exagerată. Un 10, maximum 20 de Euro pentru un curs on-line pare OK- 150 dolari mă face să caut soluții alternative- gratuite. MOOC n-are nimic în plus față de oferta gratuită a Open University sau MIT- deci, de ce să ne complicăm inutil ? Parafrazând versurile unui cunoscut poet ”Nu-mi place libertatea cât nu-i a tuturor” voi spune că dacă vrei să ai un stat dezvoltat trebuie să ai un învățământ performant- de masă. Sună urât, sigur, dar termenul de massification e folosit în mod curent în UK referitor la învățământul superior.

  8. Am avea astfel certificat cursul X al profesorului Y- ceea ce e mult mai bine decât actuala porcărie denumită ARACIS. Pentru că la o universitate- prin definiția sa- contează conținutul educațional dat studentului și mai puțin dacă există o ”atmosferă de emulație pentru socializarea studențească” cum apare în check-list-urile ARACIS.

    • Din aprilie 2013, cand a fost scris articolul, si pana astazi s-au mai schimbat multe. In a doua jumatate a lui octombrie 2013, Coursera si Departamentul de Stat al Statelor Unite au incheiat un acord care prevede crearea de catre Coursera a unor centre de invatare americane in intreaga lume. In aceste conditii de implicare politica, doar nu credeti ca UE ramane pasiva ? Articolul pe care-l indicati arata ca o reactie europeana e in pregatire deja. Cum se va prezenta aceasta ? Va aparea o platforma europeana, diferita de cele trei care sunt toate localizate in SUA ? Vom vedea. In orice caz, Comisia europeana sustine MOOCs. Acest lucru creaza o presiune in plus asupra universitatilor sa intre in acest sistem, ceea ce presupune schimbari importante in ceea ce-i priveste pe profesorii universitari si modul de predare a acestora.

  9. „Un alt exemplu. Stim ca exista multi tineri români care si-au facut studiile in strainatate si care astazi lucreaza in diferite universitati ale lumii. Este posibil ca nu toti acestia sa aiba un contract de exclusivitate cu institutia la care lucreaza, astfel incat sa fie in masura sa accepte o pozitie profesorala, specifica pentru MOOCs, intr-o universitate româneasca. ”

    Toti cei care au o pozitie permanenta intr-o universitate au si contract de exclusivitate, cu mici exceptii,in general profesorii ajunsi la o anumita pozitie, dar care sigur au alte lucruri de facut si alte locuri unde sa predea decat in Romania. Cei care nu au pozitii permanente nu prea cred ca sunt in situatia de a face cursuri MOOCs, pentru asta trebuie experienta si un anume nivel stiintific. Daca va uitati la cei care utilizeaza MOOCs, foarte putini de altfel, sunt profesori consacrati, nu tineri in cautarea unei pozitii permanente.
    Dar nimeni nu te impiedica sa vii in Romania si sa predai un curs intensiv intr-o saptamana sau doua, ceea ce se face de foarte mult timp, de altfel.
    Bineinteles, cu conditia sa fii invitat sa o faci si aceste invitatii exista. Exemplul cel mai clar este Scoala Normala Superioara din Bucuresti unde au predat si predau multi din tinerii plecati din tara. Dar intrebati studentii de la SNSB ce prefera: un profesor in fata lor sau sa asculte un monolog in fata unui ecran?

    • „Dar intrebati studentii de la SNSB ce prefera: un profesor in fata lor sau sa asculte un monolog in fata unui ecran?”
      Exista posibilitatea combinarii celor doua posturi: cursul vizionat acasa, ori de cate ori doreste studentul, iar in sala intrebari si raspunsuri.

      „Bineinteles, cu conditia sa fii invitat sa o faci si aceste invitatii exista”.
      Invitatii exista pretutindeni. In lumea academica, invitatiile se fac atat pe baza de reputatie cat si pe baza de relatii personale. E aproape imposibil dinafara sa le separi pe cele doua. Un invitat trebuie sa vina, sa dea un curs si sa plece. Nu participa la viata institutiei, nu are posibilitatea de a indruma doctorate decat daca „se intelege” cu un profesor titular.

      „…Scoala Normala Superioara din Bucuresti unde au predat si predau multi din tinerii plecati din tara”.
      Studentii au un comportament strategic. Multa lume poate preda, pentru a fi apreciat cursul respectiv, trebuie sa fie integrat intr-un program de formare si sa aiba un nr. de credite atractiv pentru studenti. Altfel e simpla predare si atat.

      „Toti cei care au o pozitie permanenta intr-o universitate au si contract de exclusivitate, cu mici exceptii,in general profesorii ajunsi la o anumita pozitie, dar care sigur au alte lucruri de facut si alte locuri unde sa predea decat in Romania.”
      E vorba de a introduce dinamici de competitie intr-o profesie unde e extrem de multa inertie. Sa se faca astfel de programe de recrutare a tinerilor cu studii in alte tari, cu criterii transparente de acces pe baza de performante academice si dupa aceea vom putea discuta mai mult. Sau pot sa nu se faca astfel de programe in vederea MOOCs, iar atunci profesorii titulari vor trebui sa apara nu doar in sala de curs, ci si pe ecranul calculatorului.

      • „Sa se faca astfel de programe de recrutare a tinerilor cu studii in alte tari, cu criterii transparente de acces pe baza de performante academice si dupa aceea vom putea discuta mai mult.”
        Cred ca ati trecut la alt subiect, important fara indoiala, dar diferit de cel al „:MOOCs” si anume cum se face recrutarea in universitatile romanesti. In universitatile romanesti sunt tineri cu studii facute afara, unii chiar buni, dar nu in numar suficient pentru a schimba fundamental plitica unei universitati sau facultati. Pe de alta parte, poti sa ai 100 de programe de recrutare, trebuie sa ai si oamenii dornici -si in numar considerabil- sa se intoarca acasa dupa studii. Ceea ce nu se prea intampla si nici nu se va intampla prea curand, e usor de inteles de ce.Si nu se va rezolva problema asta cu MOOC’s.

        ” Un invitat trebuie sa vina, sa dea un curs si sa plece. Nu participa la viata institutiei, nu are posibilitatea de a indruma doctorate decat daca “se intelege” cu un profesor titular. ”
        Si „”:MOOCs” e tot ca un invitat: vine, tine cursul si pleaca. Un invitat in carne si oase poate macar sa raspunda la intrebari, cel virtual, nu. Deci nu vad nici un avantaj fata de a invata materia dintr-o carte, dupa cum spunea si @kinn mai sus. Poate sa fie o modalitate de a asculta si alte cursuri, de a face o comparatie, dar nu mai mult.
        Exista doctorate in cotutela, si nu putine, exista programe stiintifice, granturi in tarile europene, sau chiar grantrui europene in care sunt prevazute astfel de cursuri speciale, exista burse Erasmus si pentru doctoranzi. Nu asta e problema.

        In alta ordine de idei, cursurile de la SNSB nu sunt trantite acolo la intamplare, nici cei invitati nu sunt alesi dupa ureche, iar rezultatele pozitive sunt vizibile. Eu zic sa-i intrebati ce parere au de metida MOOC’s. Este totusi o institutie de excelenta din invatamantul universitar romanesc, chiar si existenta ei arata ca oamenii vor sa faca ceva, nu asteapta sa se agite ministerul si politicienii.

        • Nu trec la alt subiect, ci cred ca MOOCs pot fi folosite ca oportunitate pentru a face schimbari importante in ceea ce priveste profesia academica. Daca in universitatile romanesti lucrurile stau asa cum spune rectorul Academiei de Stiinte Economice pe care-l citez in articol, atunci sa se caute si sa se gaseasca solutii organizationale inteligente.

          „In alta ordine de idei, cursurile de la SNSB nu sunt trantite acolo la intamplare, nici cei invitati nu sunt alesi dupa ureche, iar rezultatele pozitive sunt vizibile. Eu zic sa-i intrebati ce parere au de metida MOOC’s”.
          Daca aveti informatii cu privire la integrarea curriculara si institutionala a cursurilor de la SNSB sustinute de invitati externi, as fi foarte interesata sa le cunosc. As vrea sa cunosc mai in detaliu si indicatorii de eficacitate dupa care sunt masurate resultatele vizibile. ale cursurilor sustinute de invitati.
          Rezistenta fata de MOOCs din partea profesorilor e foarte mare, indiferent ca e vorba despre Romania sau Europa occidentala. Am vazut ce s-a intamplat cu formarea la distanta la inceputul anilor 2000. Toti o criticau. Acum sunt unii care au adoptat-o, ca instrument complementar al activitatii desfasurate in sala de curs, iar altii care continua sa o critice. MOOCs insa e altceva decat formare la distanta. Au o forta mult mai mare pentru ca beneficiaza de un argument international puternic. Sunt lansate si sustinute de cele mai renumite universitati din lume. E vorba aici despre vizibilizarea institutiei universitare in mediul online. Iar rezistenta universitarilor in fata folosirii acestor instrumente online va fi serios zdruncinata in urmatorii ani.

          „Un invitat in carne si oase poate macar sa raspunda la intrebari, cel virtual, nu. Deci nu vad nici un avantaj fata de a invata materia dintr-o carte, dupa cum spunea si @kinn mai sus. Poate sa fie o modalitate de a asculta si alte cursuri, de a face o comparatie, dar nu mai mult”.
          Si la asemenea lucruri m-am referit in articol cand am vorbit despre derapajele in materie de calitate ale cursurilor in regim MOOCs. Universitatile mari insa vor sti sa le depaseasca, deoarece nu vor sa-si piarda reputatia.

          • Adriana Gorga: Ma tem ca vorbim de lucruri diferite si cred ca nu aveti nici dv o idee clara despre acest concept. Altfel ati intelege de ce nu are deloc succesul scontat, desi a iesit pe ” piata” de ceva timp: sunt extrem de putine universitati care au adoptat aceasta metoda tocmai pentru ca este foarte limitata, chiar daca prezinta cateva avantaje de necontestat.

            Gasiti toate datele despre scoala normala superioara pe situl acesteia, inclusiv numele si pozitiile universitare ale celor care predau, cei care si-au pus obrazul pentru ea ( comitetul stiintific format din personalitati stiintifice) si cei care o administreaza.
            Reusita studentilor este cvasicunoscuta in mediul universitar ( credeam ca ati auzit de aceasta scoala, este un adevarat centru de excelenta si functioneaza de 12 ani): toti fac doctorate stralucite de obicei in alta tara si aproape toti ( din pacate pentru scoala romaneasca ) obtin posturi permanente in strainatate. Putini aleg sa se intoarca, dar macar reprezinta cu mult succes Romania. Din pacate sunt reprezentate in SNSB doar cateva discipline: biologie,, chimie, fizica matematica si informatica. Nici asta nu e intamplator.
            Alte comentarii sunt de prisos: trebuie sa stiti intai despre ce e vorba.

            • Nu va inteleg agresivitatea. V-am soliticitat informatii specifice legate de SNSB din simpla curiozitate stiintifica.

              De cine va aparati prin aceasta agresivitate ? Daca e „cvasicunoscuta” aceasta universitate, atunci cred ca exista un discurs echilibrat si rational care sa-i sustina si demonstreze reputatia cu argumente, nu cu replici „la plesneala”.

            • Nici vorba de agresivitate, cred ca era plictiseala: presupuneam ca va este cunoscut sistemul educational romanesc iar SNSB iese din peisaj tocmai prin calitatea si specificul sau.

              Pe urma urasc limba de lemn de genul:
              ” informatii cu privire la integrarea curriculara si institutionala a cursurilor de la SNSB sustinute de invitati externi, as fi foarte interesata sa le cunosc. As vrea sa cunosc mai in detaliu si indicatorii de eficacitate dupa care sunt masurate resultatele vizibile. ale cursurilor sustinute de invitati.”

              Eficacitatea si rezultatele vizibile le gasiti in succsele profesionale ale absolventilor, restul sunt vorbe goale, mi se pare evident. La fel cum e sufiecient sa va uitati pe lista numelor si pozitiilor celor din consiliului stiintific si sa intelegeti despre ce e vorba.

              Ma surprinde doar ca in 12 ani de existenta si la cat s-a scris despre ea, cineva care este interesat de politici educationale, in particular cele din Romania, nu a auzit de aceasta scoala si de sistemul sau.

            • Unde s-a scris ? Daca nu sunteti prea plictisit, va rog sa-mi furnizati cateva referinte stiintifice care sa vorbeasca despre reputatia acestei institutii.

            • Ce pot spune eu este ca acest tip de Universitati/Scoli ce functioneaza paralel cu Universitatile de Stat clasice sunt normale a aparea in spatiul ex-sovietic. Stiam de acum 2 ani de initiativa MIT de creare a unui parteneriat cu Scoala Ruseasca http://www.skoltech.ru/mit. Bineinteles pe cele 5 domenii de nisa: Biomedicina, Spatiu, Nuclear, Energie si Informatica.
              Citesc cu placere de aceasta initiativa SNSB si o inteleg. Curios este ca fiind tot pe domeniul Stiintelor, nu am auzit pana acum de ea, dar poate ca este si neglijenta mea.

            • Doamna Gorga,

              Aveti aici detalii despre SNSB:

              http://www.imar.ro/~dbeltita/SNSB/Scientific_Committee.html

              CS-ul contine nume de importanta majora, atat din Romania cat si din strainatate. Probabil sunt cei mai buni oameni de stiinta fundamentala din Romania la ora actuala, dupa oricare criterii v-ati putea ghida. ISI, granturi, numar de doctoranzi, etc etc.

              Din pacate, niciun regim politic de pana acum nu a privit SNSB-ul cu ochi buni, din motive pe care nu vreau sa le comentez.

            • Multumesc pentru mesaj. Pana la puterea politica, modelul de cariera academica promovat de SNSB nu cred ca e privit cu ochi buni in primul rand de catre ceilalti universitari, români ori straini. Cred ca ar intampina rezistente foarte mari in toate tarile ale caror sisteme universitare le cunosc. Voi incerca sa aflu mai multe, in masura in care informatiile sunt publice, astfel incat sa vad unde mai exista asemenea programe academice si cu ce rezultate. Mi se pare un model curricular adecvat pentru master si doctorat. Cred ca ar trebui sa suporte unele adaptari pentru licenta. Si ar mai fi necesar sa fie extins si la alte domenii stiintifice.

  10. PS Am citit dialogul de mai sus despre Scoala Normala Bucuresti. Intr-adevar, s-a scris mult despre ea si se discuta in cercurile universitare. Se pare ca a reusit sa se impuna atat prin calitatea studentilor cat si pe cea a profesorilor. De aceea mi se pare ca este interesanta intrebarea ‘ce cred acesti studenti despre MOOCs’? Ei nu se pot plange de calitatea proasta a cursurilor si profesorilor.

    http://adevarul.ro/news/societate/foto-scoala-n-a–vazut-decat-parisul-1_50ada00a7c42d5a6639853df/index.html

    • Se prea poate sa aveti dreptate. Dar ca sa ma convingeti, va rog sa-mi trimiteti referinte stiintifice in acest sens.

  11. Personal am o parere extrem de proasta despre cursurile online ca metoda de educatie in cadrul universitatilor. Invatamantul a devenit excesiv de standardizat, ca si cum studentii ar fi toti la fel, si ar avea aceleasi funamente culturale, educationale, si motivationale.

    Dincolo de opinia mea personala, probabil ca aceste sisteme vor fi viitorul educatiei, mai ales ca din punct de vedere al costurilor sunt extrem de atractive. Practic un profesor, probabil unul foarte bun, poate pregati un curs care va fi replicat in milioane si milioane de vizualizari, fara costuri pentru universitati. Probabil se vor putea selecta explicatii suplimentare prefabricate, asa incat practic formatorul va disparea complet ca individ si educatia va fi complet automatizata. Interactiv, online, automatizat, invatamantul va fi complet rupt de profesori, care, eventual vor fi cercetatori, cu functiuni minimale de actualizare a cursurilor online.

    Sau, poate, exista un drum mai uman, in care profesorii oameni sunt cei care pregatesc studenti oameni, si in care individualitatea studentului este parte integranta si determinanta a procesului educational. Acest drum este costisitor, si dificil.

    Evident profesorul „dictafon” care nu tine cont de studenti, de nevoile lor, care nu se integreaza si nu comunica bi-directional, este absolut inlocuibil cu sistemele de e-learning.

    E-banking, e-learning, e-commerce, e-medicina, e-etc. Toate aceste sisteme apetisante au si un punct foarte slab, pe care trebuie sa-l avem foarte clar in vedere. La ce bun e-learning daca nu mai exista locuri de munca?

    Automatizarea si a-socializarea tinerilor conjugate, sunt extrem de periculoase pentru viitorul enormei majoritati a viitorului.

    Am auzit recent o gluma, o discutie care ar fi avut loc intre Henry Ford si seful sindicatului de la firma sa. HF il intreba ironic pe seful sindicatului, daca robotii pe cale sa fie instalati vor fi de acord sa plateasca cotizatie la sindicat. Seful sindicatului accepta ca nu, dar se intreba cate masini vor cumpara robotii.

    • Impactul formarii la distanta asupra invatarii si vizibilizarea institutionala a institutiei de invatamant superior prin MOOCs sunt doua lucruri complementare, dar diferite. In acest articol e vorba in primul rand de al doilea aspect.

      Este extrem de impresionant faptul ca aceste MOOCs au reusit „sa convinga” universitati din tari si culturi academice atat de diferite. De ce mari universitati ca MIT sau Harvard au avut nevoie „sa inventeze” MOOCs?

      • Pe de alta parte, exista un mare plus, cel putin pentru Coursera. Din cate inteleg nu elibereaza diplome, ceea ce inseamna ca, practic, aceste cursuri sunt accesate de cei care vor sa invete nu de cei care vor sa se „diplomeze”. Motivatia este totul in invatamant.

        • De acord ca motivatia invatarii e esentiala. Doar ca psihologii vorbesc despre doua dimensiuni ale motivatiei: una interna sau intrinseca (cea la care cred ca va referiti in comentariu) si alta externa sau extrinseca (sustinuta de mai multi factori printre care se numara si obtinerea unei diplome sau certificat). Ambele motivatii au un rol important in invatare si nu cred ca trebuie sa o consideram pe una mai importanta ca alta. Invatarea nu e doar un act individual, ci si unul social.
          Dintre cele trei platforme, Coursera e cel mai putin preocupata de invatarea propriu-zisa si cel mai mult de crearea si difuzarea unei imagini institutionale: e sustinuta de rectori si presedinti de universitati si, in acelasi timp, din octobrie 2013, a devenit unul dintre instrumentele americane din categoria „soft power”.
          Lupta aceasta pentru imagine nu a inceput acum, ci se duce de mai multa vreme. Atat timp insa cat marile universitati europene au ignorat-o, am considerat-o ca pe un fapt marginal. Lucrurile s-au schimbat insa in mod radical in acest an. Institutii despre care stiu ca sunt refractare la efectele de moda au intrat in acest joc. Aceasta spune foarte multe, din punctul meu de vedere.

  12. Foarte interesanta discutia despre Scoala Normala bucuresteana! Acum vreo 10 ani s-a putut asculta in Romania o serie de conferinte ale unui celebru matematician, printre cei mai mari din lume, Serre, mai recent acum 2 ani, a venit la aceasta scoala normala un alt matematician celebru, tot printre cei mai buni din lume, cel care apare si n consiliul stiintific, Villani.

    http://www.imar.ro/~dbeltita/SNSB/Welcome.html

    si altii care s-au perindat de-a lungul timpului. Dadeau si conferinte la Institutul de matematica sau la facultate.Nu stiu daca Lehn , premiatul NObel in chimie, a vizitat-o in 2007 cand a venit in Romania, cred ca departamentul de chimie al scolii a fost infiintat mai tarziu.
    Nu e nici un dubiu asupra calitatii scolii – ar fi csi ulmea cu atatea celebritati care s-au implicat- e pacat ca nu e cunoscuta asa cum merita si de lumea care n-are legatura directa cu ea. Daca ar fi mai multe scoli ca aceasta, sau macar mai multe departamente, invatamantul romanesc nu ar avea decat de castigat. Stiu ca tinerii nu vin numai din Bucuresti, ci si din orasele din provincie, fiecare are sansa lui.
    Subiectul merita un articol aparte, chiar daca nu toata lumea e de acord cu elitismul in scoli si universitati-am auzit ca vor sa desfiinteze clasele de excelenta din scoli si licee-.

    Pentru cine e interesat, asta inseamna calitate in cercetare si in predare la universitate! Oameni de valoare, studenti buni, examen serios de admitere, invitati de prestigiu, cooperare de calitate cu institutii prestigioase:

    http://www.webpr.ro/stiri-webreleases_educatie-8301427-cedric-villani-castigatorul-medaliei-fields-2010-romania.htm

    • Multumesc pentru comentariul dvs. care permite sa aducem din nou discutia acolo de unde am plecat. Spuneti ca „e pacat ca nu e cunoscuta asa cum merita si de lumea care n-are legatura directa cu ea”.

      Initiativa MOOCs vine tocmai in acest context in care mari institutii de invatamant superior si-au pus problema ca s-ar putea sa fie uitate si sa nu mai fie cunoscute „asa cum merita”. Daca Harvard si MIT au simitit venind acest pericol si au avut nevoie de a se asigura ca reputatia le ramane la acelasi nivel intr-o societate in plina globalizare, cum sa nu putem sustine ipoteza ca universitatile care refuza sa se faca vizibile in mediul online vor avea de suferit pe planul imaginii ?

  13. @Adriana Gorga
    „Daca Harvard si MIT au simitit venind acest pericol si au avut nevoie de a se asigura ca reputatia le ramane la acelasi nivel intr-o societate in plina globalizare, cum sa nu putem sustine ipoteza ca universitatile care refuza sa se faca vizibile in mediul online vor avea de suferit pe planul imaginii ?”

    Harbard si MIT nu vor avea de suferit in termeni de imagine nici daca ar face cursuri in aer liber, scriind pe table care se deplaseaza. Ceea ce face faima acestor universitati este calificarea inalta a profesorilor. Nu cred ca cineva care lucreaza, a facut sau face studii la MIT sau Harvard ar afirma ca universitai chineze sau rusesti vor reusi sa aiba imagien mai buna ca a celor doua, doar pt ca au citeva MOOC.s.
    Ati uitat sa precizati in articol ca aceste cursuri , indiferent de universitate, nu primesc decat niste certificate, nu se dau diplome pentru o formare MOOCs, si orice alta universitate are dreptul sa refuze aceste certificate daca i se pare ca ceva nu e in regula.

  14. @A.Gorga
    ” Pana la puterea politica, modelul de cariera academica promovat de SNSB nu cred ca e privit cu ochi buni in primul rand de catre ceilalti universitari, români ori straini.”
    Doamna, sunt extrem de surprins, ca sa nu spun perplex de aceasta fraza.! Adica dv considerati ca universitarii romani de afara si din afara tarii sunt niste invidiosi incapabili sa accepte ca exista studenti si profesori care depasesc media? Scoala asta a fost infiintata tocmai de universitari romani din tara si din afara, in fiecare an sunt oameni care vin benevol sa predea la SNSB, oameni care sunt altii in fiecare an.
    Uitati-va macar in jurul dv: credeti ca T. Ratiu, un cunsocut matematician sef de echipa la EPFL ar fi invidios pe Scoala Normala? Intrebati-l sunt doar cativa km intre EPFL si Univ Lausanne, de asta vi l-am si dat ca exemplu.

    • Cine a vorbit de invidie ? E vorba despre faptul ca se propune un sistem inovativ in materie de cariera academica ce e normal sa intampine rezistente din partea unei profesii care, in mod traditional, este organizata dupa alte principii institutionale. Va rog foarte mult sa nu mai denaturati ceea ce scriu.

      • Doamna Gorga,

        Intentionam sa dau un raspuns la fel ca al celui care semneaza @ perplex, dar mi-a luat-o inainte. Si eu am inteles acelasi lucru ca si el: scoala asta exista de 12 ani si universitarii romani nu s-au plans de ea, nici nu au privit-o cu ochi rai. Nimeni dintre cei solicitati sa participe la cursuri nu a refuzat, poate cazuri rare, motive persoanle importante care nu au permis cuiva sa accepte o invitatie, dar chiar nu pricep atitudinea dvs: sa puneti universitarii romani, mai ales cei din domeniile matematica, fizica,chimie, bio, info care au aratat ca au ceva in cap pe acelasi plan cu politicienii e totusi cam mult. ma aliniez si eu sfatului @perplexului si va sfatuiesc sa-l intrebati pe domnul Tudor Ratiu de la catedra de geometrie-analiza a Ecole Polytechnique Lausanne ce parere are de ideea asta novatoare, ce parere au tinerii romani care acum sunt in strainatate si ce parere au colegii romani din tara . Ca sa nu mai vorbim ca de acum 12 ani, chiar mai multi de altfel, ca a durat ceva pana cand s-a copt, era timp ca oamenii sa-si manifeste privirea ambigua si reticentele sau neincrederea in aceasta scoala.

        • Cred ca vorbim limbi diferite. Si ceea ce ma deranjeaza cel mai mult este atunci cand mi se dau prea repede sfaturi inainte ca persoana in cauza sa se asigure ca a inteles ceea ce am spus.

          Repet ce am spus deja. Profesia academica este in mod traditional organizata dupa principii institutionale care sunt diferite de cele promovate de catre SNSB. Asta inseamna ca profesorii sunt angajati pe anumite posturi in cadrul unor facultati. Odata angajati, ei nu mai trebuie sa participe la niciun fel de concurs anual in domeniul lor de competente pentru a propune cursuri. La SNSB exista acest concurs anual care e deschis atat catre specialistii din tara cat si catre cei din strainatate. Daca acest model novator se generalizeaza, e normal sa apara rezistente. Profesorii vor deveni un fel de „freelancers”, trebuind sa propuna an de an cursuri care sa fie sau nu acceptate de catre o institutie. E un alt model de organizare academica.

      • Doamna , sistemul nu e nou: e copiat dupa Ecole normale Superieure din Franta , dupa cea de la Pisa si dupa Oxford, Cambridge. Iar astea sunt institutii vechi, se cunostea modelul chiar inainte de 89. Imediat dupa 89 cei mai buni studenti au fost trimisi la cele mai bune institutii de invatamant superior din lume. Modelul nu are de ce sa fie privit cu neincredere, ca a fost deja testat, iar oamenii care participa la proiect sunt la un nivel foarte ridicat dpdv stiintific, sau credeti ca un post de profesor la universitati americane, franceze, germane,etc se obtine pe ochi frumosi? deci nu aveau cum sa apara surprize. Studentii la fel, sunt testati si sunt cei mai buni dintre cei buni. De unde sa apara neincredere? Chiar credeti ca profesorii romani sunt loviti de boala neincrederii, ca pe cea a invidiei vad ca o refuzati? Poate ca exista unii chiar invidiosi ca asa sunt oamenii, dar asta va fi mereu., nu ne impiedicam de cine nu-i capabil sa inteleaga un model cunoscut si testat.

  15. Am citit articolul si comentariile de mai sus, si cred ca sunt doua notiuni care se confunda in discutie.

    Un punct de vedere este legat de prelegerile care sunt accesibile prin anumite platforme. Am vazut ca si Stanford, si MIT au cursuri prezentate online, accesibile oricui ar avea nivelul de intelegere pentur ele.

    Intr-adevar, aceste prelegeri pot fi complementare pentru un curs universitar normal, insa nu le pot inlocui, deparece lipseste interactiunea. Eu le vad ca material aditional pentru curs foarte valoros.

    Alta este insa educatia online. Am o diploma obtinuta in intregime online si pentru unele domenii care nu necesita activitate in laborator nu e foarte diferita de cea traditionala.

    Cum functioneaza un curs online? Studentul are un numar de pagini de citit in fiecare saptamana (cam 300 pagini in medie la un curs intens de sase saptamani). Are teme de casa de postat in fiecare saptamana. Eu aveam teme de casa de facut pentru miercuri, vineri si duminica. In plus, fiecare clasa are un proiect care trebuie livrat la sfarsitul clasei si care conteaza 40% din nota finala. 20% din nota este postarea la timp a temelor de casa ai alti 40% e continutul temelor de casa.

    Exista seminarii live tinute de la distanta unde studentii au ocazia sa intrebe ce nu inteleg, cum exista si e-mail-ul ca modalitate de interactionare, plus forumul cursului.

    Cred ca educatia online s-ar potrivi foarte bine pentru unele domenii in Romania, unde ar fi o competitie redutabila cu unele universitati de stat sau chiar private care nu ofera o educatie de calitate.

    In conditiile in care studentii merituosi sau cu dare de mana s-ar orienta spre universitati straine, iar restul s-ar orienta spre diplome obtinute online, universitatile romanesti ar trebui sa se reformeze ca sa poata sa faca fata unei competitii acerbe in viitor. Probabil ca unele universitati nu o sa supravietuiasca acestei competitii.

    Dezavantajul este ca aceste cursuri online sunt in alta limba decat romana si nu se preteaza decat la diplomele cu profil umanist.

    Ceea ce am vazut mai nou in universitatile americane este o combinatie de invatamant la sala de curs cu educatie online, in sensul in care materialul de curs plus ceva software educational este online. Mai nou, studentii americani dau si examenele online, chiar daca predarea se face la curs la sala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro