joi, martie 28, 2024

Ce vrea Traian Băsescu?

La Traian Băsescu totul este foarte simplu, dar, tocmai pentru că este totul atât de simplu, devine extrem de complicat.
Traian Băsescu a anunțat declanșarea Refendumului pentru Parlament Unicameral cu 300 de membri.
Pe fondul unei retrageri sistematice, bine mascată, pe cel al reformării puterii sale, diseminată prin noi idei politice și aparenta tăcere și acceptare a coabitării, este clar că Traian Băsescu a așteptat momentul oportun pentru a se folosi tocmai de procedura de eroare a actualei puteri.
De 6 luni, avem un Parlament absolut uniform în care nu există nici putere și nici opoziție, doar lupte intestine pentru putere.
De ce își permite acum Traian Băsescu să propună ceea ce, la modul real, va însemna dizolvarea actualului Parlament? Pentru că Traian Băsescu este singura opoziție a Parlamentului. Ceea ce guvernarea aceasta nu a luat în calcul este tocmai un președinte care s-a constituit singur în unica Opoziție reală. Mai mult, nici un moment nu s-a înțeles faptul că avem, pe de o parte, un om de stat, pe de altă parte, o masă de oameni politici de partid. Și tocmai de aceea, de fiecare dată, au fost luați prin surprindere și s-au confruntat cu eșecuri pentru că Traian Băsescu nu a practicat niciodată politica de partid. O vulnerabilitate care, la ceilalți, a devenit singurul mod de manifestare, dovedită, de fiecare dată, perdantă.
În acest moment, avem un președinte care dorește dărâmarea Parlamentului, după un studiu atent, o pregătire minuțioasă a terenului și exploatarea momentului în care românii sunt pregătiți după luni bune când toată ura creată și întreținută la adresa lui Băsescu se întoarce ca un boomerang tocmai împotriva celor care au creat-o. Printr-un Parlament dizolvat, se dizolvă tot ceea ce înseamnă clasă politică românească.
Declanșarea referendumului de către Traian Băsescu face apel la români. Români care, până nu demult, îl urau sau îl urăsc în continuare. Ori este un gest suicidar, ori este o alegere bine calculată după o vreme în care s-a așteptat cu răbdare să se piardă pe propria mână. Sunt conștientă că multe lucruri prezentate aici, ce se vor absolut realiste și obiective, vor fi catalogate drept partizanat. În urmă cu câteva luni, ura la adresa lui Traian Băsescu s-a exploatat la maximum. Acum, ura ce a început să se acumuleze la adresa celor aflați la guvernare va fi exploatată din nou, fără ca românul să înțeleagă că nu poate balea emoțional de la un personaj la altul, unul pe care azi îl iubește și mâine îl urăște și care, ciclic, devine din călău victimă.
Ce va urma, odată cu un nou Parlament? Apariția oficială a minimum două partide pe care Traian Băsescu le are deja pregătite (posibil?!). Partide care vor participa la noile alegeri și care vor intra în acest Parlament, atunci când va exista la modul real și opoziție și putere. Ce mai urmează? O repliere ce va dura ani de zile a actualelor partide aflate acum la putere care, luate prin surprindere, mult prea grăbite, fără să-și fi creat proporții reale în actualul Parlament, nu vor putea reacționa la timp, fiind deja decimate din interior prin caii troieni trimiși de Traian Băsescu. Ce contează cu adevărat la Traian Băsescu și ceea ce ar fi trebui să se întrebe toți cei care fac politică? Tăcerea. Aceasta este singurul moment care contează la el și care trebuie descifrat.

Concluzia?
Ce vrea Traian Băsescu? El niciodată nu a parasit sfera de putere, pentru că asta vrea. Numai că, de data asta, vrea puterea recunoscută, cea care va da linia politică viitoare. O linie la care a aderat demult acea parte care, acum, dă impresia puterii. Restul, e formalitate.
Acest articol reprezintă o încercare de înțelegere a actului politic din partea românilor care trebuie să răspundă la următoarea întrebare:
Pe cine și ce va alege, de data asta, din punct de vedere politic?

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Stimata doamna,

    Sa nu judecam oferta prin prisma ofertantului! Daca voi fi chemat la referendum pentru parlament unicameral, limitat la 300 de persoane, voi merge sa votez afirmativ indiferent de initiatorul propunerii.

    Exista insa o conditie: modificarea ar trebui sa se aplice incepand cu urmatorul ciclu legislativ, pentru ca nu este etic sa schimbi regulile la jumatatea jocului!

    • Buna ziua
      Modificarea (pentru care si eu am votat in 2009 si voi vota si acum) se va aplica in mod firesc de la urmatorul ciclu legislativ. Orice modificare a legii (chiar si cea fundamentala) nu poate actiona retroactiv ci doar in viitor. E un principiu aplicat peste tot in lume si foarte sanatos. Singura posibilitate sa se aplice de acum ar fi sa asistam la o dizolvare a parlamentului, dar eu nu ii vad pe actualii parlamentari sa lase ciolanul din mana (ca de altfel nici o generatie de parlamentari romani pana acum).
      Toate cele bune.

      • Buna ziua,

        Desigur ca asa ar fi normal!

        Am facut precizarea strict pentru ca autoarea articolului a scris:
        „În acest moment, avem un președinte care dorește dărâmarea Parlamentului, după un studiu atent, o pregătire minuțioasă a terenului și exploatarea momentului în care românii sunt pregătiți după luni bune când toată ura creată și întreținută la adresa lui Băsescu se întoarce ca un boomerang tocmai împotriva celor care au creat-o. Printr-un Parlament dizolvat, se dizolvă tot ceea ce înseamnă clasă politică românească.”
        iar eu nu vad ce legatura este intre rezultatul referendumului in cauza si dizolvarea Parlamentului.

  2. „Traian Băsescu a anunțat declanșarea Refendumului „.
    Nu, presedintele a anuntat ca a demarat doar procedurile de declansare a referendumului si, functie de ce se va hotari cu revizuirea Constitutiei si cu cvorumul pentru referendumuri, va hotari ce va urma.
    O nuanta.
    In rest, speculatii pertinente si bine puse in discutie.
    Nici cu asertiunea „Numai că, de data asta, vrea puterea recunoscută” nu as prea fi de acord stiind ca el nu mai poate candida; urmareste perseverent ceva in care crede.

  3. Anuntul Presedintelui este, oricum am lua-o, o dovada de strategie politica intens antrenata si imbunatatita pe parcursul detinerii acestei functii.
    Mai presus de orice, este o lovitura perfect morala si aplicata cu propriile lor arme unor oponenti care, in goana dupa asezarea Constitutiei in matca dorita de ei, au omis ca nu sunt singurii jucatori si au neglijat eventualele reactii la deciziile lor.
    Basescu a aratat prin asta ca stie cum sa se inscrie in cartea de istorie a oamenilor care au actionat la un moment dat (bine sau rau, viitorul o va dovedi pe parcurs) si ca nu rateaza sansa ca macar pe finalul mandatului sa isi imbunatateasca imaginea in ochii poporului satul de mocirla in care s-a afundat politica mioritica.

  4. Cum adică: ce vrea Traian Băsescu? Puşca şi cureaua lată – asta doreşte!
    Aţi uitat lozinca PDL-ului şi ce anume s-a întâmplat în ultimii ani? Aţi uitat cum au fost umiliţi românii obişnuiţi şi instigate categoriile sociale, unele împotriva celorlalte?
    Esenţa existenţei lui Traian Băsescu în viaţa politică este conflictul. Dacă nu există conflict, îl inventează!

    • Cred ca ati vizionat alt film. Probabil pe la antene. Cine instiga categoriile sociale? Pai din cate imi aduc eu aminte USL-ul e campion la asa ceva. Cat despre umilirea romanilor probabil ca explozia de cresteri ale impozitelor si preturilor la toate cele in ultima vreme, plus bataia de joc pe fata a baronilor, e facuta doar cu gandul de a le mangaia sarmanilor viata. Dar, asa cum am spus si mai inainte, urmarim filme diferite. Probabil ca pentru unii filmul ” Dictatoru’ ” e mult mai palpitant si mai credibil decat realitatea.

      • Fara alte exemple, ajutati-ma sa inteleg epopeea de la ultimul Congres PDL, finalizata cu un „adio” demn de Teatrul National. Omul are probleme grave. Partea proasta e ca inca „vrea” si inca „poate”. Viitorul ne va demonstra cat.

  5. Va rog sa explicati rationamentul din fraza „În acest moment, avem un președinte care dorește dărâmarea Parlamentului”.

    Daca va fi referendum, votat si validat, asa cum a fost si data trecuta, poate ca parlamentul va tine cont de aceasta si la urmatoarele alegeri vor fi doar 300 de locuri. Sau poate parlamentul nu va fine cont nici de acest referendum, asa cum a facut si cu cel de data trecuta.

    Cum si de ce ar darma acest referendum Parlamentul?

  6. Dl Presedinte Basescu face ce trebuie adica face tot ce depinde de prerogativele functiei sale pentru ca in perioada mandatului sau macar sa nu accepte, daca nu va putea impune, ca :
    a) Art 1 al(3) din Constitutie care spune ca :
    (3) România este stat de drept,….
    sa nu fie facut praf
    b) Art 2 al(1) care spune :
    (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

    si care, fata de ce se intampla cu referendumul pe teme constitutionale declansat la finele lui 2009 de presedinte, este deasemeni aruncat in derizoriu in ceea ce priveste respectarea suveranitatii poporului roman de catre grupuri de persoane membre ale unor partide sau ale Parlamentului realizandu-se astfel exact crima anticonstitutionala definita la art 2 al(2) care spune:
    2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

    Asadar orice s-ar intampla in continuare, presedintele Basecu va pleca cu fruntea sus din demnitatea de Presedinte al Romaniei raspunderea actelor anticonstitutionale daca se va bloca actiunea presedintelui picand pe acea parte a clasei politice aflate la putere.
    .
    PS De fapt in urma celor spuse mai spus putem defini USL atat ca activ de partid cat si ca parlamentari ca fiind un grup organizat care dupa ce anul trecut a incercat o lovitura de stat parlamentara acum a devenit un uzurpator al suveranitatii poporului roman
    Personal cred ca doar Justitia ar putea sa raspunda cat de penala este o asemenea uzurpare si eu lansez in acest sens o intrebare publica

  7. Doamnă Marina Ene,

    Pentru că (aşa cum scrie în Constituţie) prin referendum se exprimă voinţa poporului, rezultatul “da” al referendumului privind (1) reducerea numărului de parlamentari şi (2) parlament unicameral
    • ar trebui să fie înscris în Constituţie, apoi
    • ar trebui să fie înscris în Legea electorală şi
    • AR TREBUI să aibă ca efect reducerea numărului de parlamentari la ALEGERILE parlamentare VIITOARE.

    De fiecare dată, prin ALEGERI, în mod NATURAL, orice parlament se înlocuieşte cu alt parlament.

    În articol, dumneavoastră plecaţi de la o ipoteză ciudată, în care vorbiţi despre dorinţa domnului Preşedinte Traian Băsescu privind “dizolvarea actualului parlament” şi “dărâmarea parlamentului”.
    Aţi uitat de alegeri!

  8. Sint impotriva din principiu parlamentului unicameral, il gasesc o prostie (nu mai mare decit altele, dar ma rog). Cu limitarea mandatelor la 300, eu as face-o la 3 deputati pe judet + 2 senatori pe judet = 210 = (41+1) * 5, deci clar sint de acord.

    Acum, daca pun in balanta, as vota pentru propunerea lui Base, chit ca nu-mi place de stilul sau (sa nu discutam de ce Basescu este profund balcanic). Totusi, imi doresc din suflet sa rateze aceasta tema, care altfel – daca e indeplinita – ar dezumfla tensiunea sociala acumulata pina acum pentru o perioada. Daca o rateaza, tensiunea sociala va fi amplificata.

    Si e bine:
    Eu vreau lustratie generala, o noua revolutie, le vreau averile confiscate si pe ei in inchisoare, nu mai vreau pe nimeni din politruci in frunte. Nu vreau sa ascund sub pres nici plagiatul lui Ponta, nici ascensiunea fulminanta a Elenelor din tara asta. Politicienii nu vor invata nimic pina nu-si vor vedea propriul singe, pina nu se vor teme ca o sa ramina in strada.

    Deci nu, nu voi vota.

    Nota: Basescu nu e campionul occidentalizarii Ro. A fost pus in pozitie de campion al occidentului, dar e din cauza conjucturii (forma, nu fond). Problema Ro este ca a fost condusa pina acum de mediocritati si daca ii lasam tot asa, vine Elena Basescu sa ne spuna noua ce sa facem. Te uiti la ei si ai de ales: un hot ordinar (Ponta), versus o proasta patentata (Elena Basescu) versus prosti plini de ura (Antonescu) versus penali (jiji, etc). Voi chiar nu va ingroziti?

    • Eu n-am priceput de ce mai putini parlamentari ar fi mai bine pentru Romania. Cf „cererii si ofertei” cu cat locurile de privilegiati sunt mai putine, cu ata sunt mai ravnite si, prin numarul critic al lor, vor fi mai putine sanse pentru ca cei cinstiti sa le ocupe.
      S-ar reduce cumva costurile daca sunt mai putini parlamentari?! Cu siguranta indemnizatiile si diurnele vor fi umflate. De asemenea, locurile eligibile vor fi mai scumpe si, drept urmare, nevoile ulterioare de amortizare mai ridicate. Predispozitia spre evaziune si spre evitarea bataliei politice de dragul sigurantei fotoliului vor fi alte realitati.
      Ca urmare, eu as dori mai degraba 900 de parlamentari sau un stadion plin, sa treaca pirandele printre ei sa le vanda bostan si ciunga pe juma de diurna.

      Cat despre unicameral, nici nu pun problema. E drept ca in RO camerele fac deocamdata acelasi lucru, dar nu se arunca copilul odata cu apa murdara din albie.

      • Contra-argumentele mele:
        1. Se stimuleaza lupta intestina in partid (si sper eu si responsabilitatea celor din partid, mecanismul il vezi mai jos)
        2. E mai greu sa dai spaga electorala unui judet intreg (iti trebuie mai multe galeti, umbrele si geci, mai multi saci de faina, acum se acopera usor un colegiu)
        3. Individul respectiv va avea vizibilitate mai mare. Partidele concurente vor putea sa zica (in cazul in care individul care a praduit timp de 4 ani judetul candideaza din nou): „uite-l acolo pe X, a fost deputat 4 ani si n-a facut nimic pentru voi, nu-l credeti.”

        • Contra-argumentele mele la contra-argumentela tale:

          1. Luptele intestine raman insa netransparente, asa ca armele folosite pot fi dintre cele mai unfair, ca sa nu spun imorale. Mai eficient ar fi totusi un numar mai mare de locuri, dar candidatii de la fiecare partid sa fie in numar dublu cel putin. „canibalizarea” sa fie facuta de alegatori.
          2. De acord. Dar prin reducerea numarului de castigatori se poate vicia rezultatul. E ca alunecatul pe gheata: la temperaturi obisnuite pe gheata exista mereu un film de apa, care inlesneste de fapt alunecarea. Daca temperatura scade mai mult, nici gheata nu mai aluneca: punctul critic a fost depasit. La fel si la alegeri. ideal ar fi sa fim toti parlamentari, dar logistica ar fi greoaie. Mai putini, inseamna mai rapid, dar mult mai inexact. Daca transformam competitia judeteana, vom ajunge sa avem un fel de presedinti de judet in parlament. Si, sa recunoastem, toti prezidentii de tara au ajuns sa fie criticati de mase.
          3. Asta e un mecanism pe care-l cunoastem si nu cred ca mai tine: spurcarea adversarului. Lumea vrea intelegere, sa traga martoagele in aceeasi directie, indiferent ca e buna sau nu. Uite, de cand cu coabitarea cresc in sondaje tocmai cei care o intretin. Cu o noua batalie mi-e ca vor pierde ambii amandoi.

      • Citind Constitutia din 1866 (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755) nu vad nici acolo o deosebire clara intre Senat si Adunarea Deputatilor – si atunci faceau cam tot acelasi lucru. Nu vad de ce ne-am crampona de o formula parlamentara istorica atata vreme cat nu pare a fi foarte eficienta.
        Cat despre „mai bine” – e foarte vaga notiunea. Eu n-as spune „mai bine” ci, mai degraba „mai corect” sau poate „mai simplu”. De ex: e mai usor de urmarit cine lipseste si cine vine la sedinte, e mai limpede cine te reprezinta (in circumscriptia ta) in Parlament, e mai simplu de gestionat un corp cu 300 de oameni decat unul cu un numar aproape dublu.
        Dar ceea ce consider eu ca ar fi marele castig, ar fi acela ca Parlamentul asculta de ceea ce voteaza electoratul, asa consultativ cum e acel referendum, chiar si atunci cand nu ii convine. Asta ar fi dupa mine o victorie – mica, dar importanta. A ignora acel referendum cu argumente de chichite avocatesti gen Chiuariu sau directe gen Iliescu e dupa mine o greseala – arata electoratului ca de fapt nu-l ia nimeni in serios. Politicienii il considera imatur si influentabil, bun doar sa voteze din 4 in 4 ani pe cine le spun „ei” sa voteze, ca „ei” stiu mai bine. Dupa aproape 25 de ani de „democratie originala” mie nu mi se pare ca stiu mai bine. O fi multa prostie in Romania, dar nici chiar asa de multa…

        • Evident, constitutia trebuie schimbata, iar rolul camerelor clar definit. Nu e un argument asta (‘tot nu functioneaza, asa ca de ce trebuie’). Asa, de exemplu putem spune: societatea ro nu functioneaza, hai sa facem o jungla sau : robinetul nu functioneaza, foarte bine, nu mai spalam rufele.

          • Nu aveti dreptate; nu inseamna ca eliminam robinetul, ci doar il schimbam cu unul care functioneaza mai bine – ceea ce se face in mod curent.
            Eu nu am spus „sa fie eliminat parlamentul”, ci doar „sa fie schimbat cu unul mai simplu” – adica unul unicameral. Atat. Nu e o schimbare de fond, tot parlament e, e mai mult una de forma.
            Argumentul principal al parlamentului bicameral e unul istoric; mie mi se pare ca in toata istoria parlamentarismului romanesc cele doua camere au avut cam acelasi rol (cu foarte mici diferente), asa incat nu vad de ce nu putem face un parlament unicameral. De fapt unicameral e si acum (si a tot fost) – de vreme ce atributiile practic se suprapun – atat doar ca ii zicem noi bicameral. E bicameral in titulatura si unicameral in fapt; nu vad de ce nu ar fi unicameral si in titulatura si in fapt.

          • @iosi-p. Daca ai doua camere DISJUNCTE (adica in domeniul X numai una e decizionala, iar cealalta trece tacit -80% in ultimii 10 ani), ai de fapt UNA SINGURA.
            Eu insa vad o asemanare prea mare cu parlamentul italian din anii 60: un partid ia 20% si da AUTOMAT premierul (ceilalti iau cate 17%), dar samsarlacul incepe imediat, sub amenintarea invalidarii la vot. Uite asa au avut italienii care un guvern la sase LUNI in acei ani. Crezi ca face ceva un guvern care stie ca in orice moment poate cadea?
            Italienii dupa anul 2000 au iesit din asta, iar noi abia intram?
            Referitor la prezidentiale: cu ce program intra in campanie electorala candidatii? unul singur: vom indeplini ce zice parlamentul (ca alte atributii nu avem)? cum alegi intre ei?
            Daca ai majoritate in parlament si deci in guvern intre cine si cine mediaza presedintele?Poate promite ceva celui ce nu e de acord cu parlamentul? ca doar nu se poate tine de promisiune.

            • Aveti dreptate!

              Pe de alta parte, daca am doua camere cu aceleasi atributii risc sa ma trezesc ca circumscriptia electorala din care fac parte este reprezentata de un partid in senat si altul in camera deputatilor.

              O fi bine?

        • Ce insemna „mai corect?”
          Exista 2 variante la fel de corecte: unicameral si bicameral.
          Nu din perspectiva istorica il prefer pe al doilea, dar in perspectiva regionalizarii, poate ca o camera superioara, ar putea impune o dezvoltare fair a tuturor zonelor. Pentru ca vor exista regiuni mai slab reprezentate intr-un unicameral.

          • Raman la „mai simplu”, ca e mai clar…
            Argumentul cu parlamentul bicameral si regionalizarea nu mi se pare decisiv. Poti sa ai descentralizare reala si cu un parlament unicameral; pentru asta e nevoie de o lege buna (dar mai ales de politicieni ceva mai onesti), nu de un parlament bicameral. Daca am fi o republica de tip federal (sau apropiat), ar mai fi o logica, dar nu suntem.
            Eu pe de alta parte zic asa: daca diferentele dintre cele doua camere au fost minime inca de la infiintarea parlamentului – adica in fapt am functionat tot timpul cu un parlament unicameral – de ce sa nu-l facem unicameral de-a dreptul?
            In general parlamentele multicamerale implica segmente diferite ale societatii, ceea ce nu este cazul la noi. Cateva idei in acest sens se pot gasi pe wikipedia:
            http://en.wikipedia.org/wiki/Unicameral
            Eu unul nu vad nici un motiv „beton” pentru care Romania are nevoie reala de un parlament bicameral, cu regionalizare sau fara.

            • Hm! Daca din ambele difuzoare ale unui casetofon aud aceeasi muzica, de ce sa nu arunc una din boxe? As putea intoarce frigarea si sa intreb de ce, daca tot am sansa unui aparat stereo, sa nu ascult casete de calitate?
              Nici eu nu vad un motiv „beton” pentru care sa renuntam la beneficiile a doua camere. Nici macar din perspectiva populatiei. Tari cu 20 milioane care sa aiba un parlament unicameral sunt CHina, Ucraina sau Venezuela. Lume buna!

            • „Daca din ambele difuzoare ale unui casetofon aud aceeasi muzica, de ce sa nu arunc una din boxe? As putea intoarce frigarea si sa intreb de ce, daca tot am sansa unui aparat stereo, sa nu ascult casete de calitate?”
              Pentru ca nu e casetofon, e radio, iar emisia nu e niciodata stereo, ci mono. Emisia nu a fost stereo niciodata. Iar in ultimul timp aparatul de radio a devenit desuet: a aparut Internetul…
              Parlamentul Romaniei are in principal rolul de a legifera („unica autoritate legiuitoare a ţării”) – de ce ar face asta mai bine in doua camere? Ca si-asa obiectul muncii e preluat de guvern prin OUG-uri… In plus opiniile, politice si de toate felurile sunt acum mult mai bine prezentate pe Internet decat in parlament (de-aia a devenit desuet aparatul de radio). Asadar de ce avem nevoie de doua camere? Una nu poate legifera suficient de bine? Tampeniile ce au trecut prin parlament ne arata ca un parlament bicameral nu e un filtru eficient – cel putin nu in Romania.

            • Multumesc ptr raspuns, desi n-a adus noutati fata de cele deja enuntate!
              Raman deci la parerea mea ca nu se arunca si copilul odata cu apa murdara din copaie.

  9. Dragilor,
    sunteti intelectuali si oameni onesti. Nu numai ca aveti idei si opinii argumentate dar le si exprimati intr-o limba romana impecabila. Poate suna pretentios, dar as vrea sa fac apel la constiinta voastra si sa (va) raspundeti la intrebarile de mai jos:
    1. chiar credeti ca referendumul si alegerile prezidentiale din 2009 au fost pe bune in diaspora? Cu un vot la 15 secunde, cu prezenta in turul 2 mai mare cu 60% decat in turul 1 la prezidentiale, cu alegeri castigate peste noapte?
    2. chiar credeti ca Basescu este un simbol al anti-comunismului, anti-securismului si anti-coruptiei? Oare nu stiti ca la 22 decembrie 1989 era inalt functionar in aparatul de stat ceausist, oare nu stiti ce insemna „reprezentant comercial” in Europa de Vest pe vremea lui Ceausescu??
    3, chiar credeti ca Justitia este independenta si nu subordonata lui Basescu? Chiar nu vedeti ca e selectiva, ocolind coruptii din PDL si din cercurile basiste? Chiar nu vedeti??
    4. nu va simtiti jigniti ca intelectuali, ca oameni cu principii morale, de faptul ca agramata Elena Basescu a ajuns europarlamentar si reprezinta Romania la Bruxelles? Ar fi ajuns oare fata asta ceva daca nu era taica-sau?
    5. chiar considerati ca Elena Udrea este o persoana onorabila, demna de a fi protejata nr.1 a presedintelui?
    6. chiar credeti ca Basescu ar mai fi acum presedinte daca nu ar fi existat dezinteresul, nepasarea, neimplicarea si lipsa de constiinta civica a celor care – in vara lui 2012 – au preferat sa mearga la mici si bere in loc sa mearga la vot? (nu ma refer la cei 20% basisti, ci la cei 40% absenteisti de profesie).

    Eu cred ca – in sinea voastra – nu credeti nimic din toate acestea. Si totusi va comportati si vorbiti ca si cum ati crede. Nu sunteti naivi si nici prosti. Atunci…sa fie o problema de caracter?

    • Nu prea inteleg ce au toate acestea cu referedumul privitor la parlament. In plus mie nu mi se pare deloc ca oamenii ce comenteaza p-aici se comporta si vorbesc crezand ca dl Basescu e alb si neprihanit, ba chiar din contra. Si nu doar in sinea lor, ci chiar la vedere.
      E bine sa nu ai prejudecati de nici un fel – nici de ura, nici de pasiune – atunci cand te gandesti la ceva ce crezi ca e important. Desigur, daca poti…

    • 1. Da. De fapt e un vor la 75 de secunde, ca erau mai multe stampile. Am votat in diaspora, stiu si ce inseamna organizare practica. In acelasi ritm s-a votat si la cateva sectii de votare speciale din campusuri universitare, dar nimeni nu s-a sesizat acolo, cu toate ca in comisii erau numai un reprezentant al PDL si restul de la PNL; PSD, etc.
      2. Unii oameni evolueaza. De exemplu Martin Luther a fost preat catolic inainte sa inceapa Reforma. Faptul ca a fost reprezentant comercial inainte de 89 nu inseamna ca a ramas la fel si dupa.
      3. PDL-isti condamnati sunt cat tot cati si ceilalti. Numai ca nu fac scandal Antena 3 & Co. pe tema asta. uitti-va si la alte surse de informatii.
      4. Ba da.
      5. Nu. E unul din cele mai toxice personaje din politica.
      6. Referendumul respectiv nu trebuia sa aiba loc. A fost abuziv. La fel ca si cel diin 2007.

      La final o contra-intrebare: care e legatura intre postarea dvs si structura parlamentului?

    • @mihai. A. In 2009 au votat la Paris 3800 persoane. In 2004 au votat 3400. Astea sunt cifrele OFICIALE. Deci cand s-a votat la 15 secunde si unde? Presupun ca ai trecut de gimanziu si poti face calcule (spre deosebiere de A3)?
      B. „esecurile”lui EBA sunt dovada de [ceva]. „serviciurile” lui Crin nu sunt dovada tot de [ceva]?
      C. de la ce partid erau Apostu, Ridzi, Boldea, Babiuc?

      • A. De acord cu exemplul Paris. dar e uimitor totusi ca Boc a stiut ca in la al doilea scrutin vor vota cu 70% mai multi romani din diaspora.
        B. perfecta dreptate, doar ca la fiecare 1000 de cuvinte rostite EBa are o frecventa a erorilor net superioara.
        C. 1. Apostu a trebuit sa cada, altfel nu avea unde se intoarce Boc, dupa demisia de la Victoria.
        C.2. Ridzi n-ar fi trebuit sa cada, caci sunt multe fire care duc la EBa. Dar jurnalistii „au gresit” si presedintele, desi pricepuse intelegrea dintre sinistra si televiziuni inca de mult timp, a acoperit-o prin tacere. Doar cand nu s-a mai putut, s-a dat liber la UP.
        C.3. Boldea si Babiuc nu-si fac probleme cu anchetele. In orice caz nu atat cat si-a facut Bivolaru.

  10. Eu cred ca Traian Basescu dupa ce s-a asigurat ca va termina mandatul la termen se gandeste tot mai serios ce se va spune despre presedentia sa. Sigur ca va fi mentionat in cartea de istorie, daca se va mai scrie o istorie a Romaniei, dar ce se va spune ca s-a intamplat in cei 10 ani de „sef al statului”? Deocamdata nimic semnificativ care sa merite a fi retinut si chiar se instalase o tacere suspecta, nespecifica. Daca se va trece la un Parlament unicameral se va putea spune ca este presedintele care a readus forma MAN, intrucat totdeauna atunci cand am avut Parlament acesta a fost bicameral cu exceptia perioadei comuniste. Realizarile mandatelor sale de presedinte sunt similare cu cele de primar, adica inca le mai cautam. Numarul de parlamentari se stabileste prin lege si nu prin Constitutie.

    • @adrian. In sens INGUST e chia posibil sa ai dreptate. Dar:
      A. legile din RO sunt mereu mai mult adaptarea directivelor europene (spre ca nu negi ca integrarea europeana merge inainte)
      B. legile din RO contrare legilor UE nu pot fi aplicate (cad la prim ainstanta de judecata)
      C. Parlamentul european exista (avem chiar 36 de deputati acolo – si nu au doua camere)

      Nu putem decat cu ochelari de cal sa ignoram P.E. asa ca vom avea TREI camere nu doua.
      PS. eu vad necesitatea unui forum regional care sa decida la nivel local (asa cum exista in toate regiunile europene). Ca un exemplu: in regiunea X sa se interzica panourile solare pe teren agricol , dar nu si in regiunea Y (mai mult muntoasa).

  11. Vai! Vai!

    ME – „Traian Băsescu nu a practicat niciodată politica de partid”
    O VOCE – …poftim?!
    ME – „Ce va urma, odată cu un nou Parlament?”
    VOCEA – …hop ș-așa…
    ME – „Ce vrea Traian Băsescu? El niciodată nu a parasit sfera de putere, pentru că asta vrea.”
    ECOUL- …iaca, na!
    …etc.

    …Domnișoară, domnișoară,/Stoluri peste crânguri zboară…

    • Viziune pe naiba. N-am priceput nimic, o suma de contradictii, o multime de intrebari si o concluzie lesinata caer nu spune nimic.

  12. Stimata doamna, nu va suparati, insa intr-o tara in care fosilele comuniste si urmasii lor sunt bine mersi si astazi la putere, scenariul dumneavoastra, care prefigureaza un cutremur in clasa politica, este pur si simplu fantezie. Poate intr-o alta tara…

  13. Un referendum pentru aprobarea Constituției exprimă și el suveranitatea poporului, Le fel exprimă suveranitatea poporului un referendum de demitere a Președintelui. Monica Macovei nu pare să fie de acord, dar e treaba ei. Deci toate referendumurile inițiate de Președinte pe teme constituționale sunt practic inutile, exprimă doar frustrarea Președintelui că nu poate propune proiecte de Constituție.

    • Mda ….”foarte frustrat” Președintele ,ca nu poate propune proiecte la Constitutie ….da ,mey …candidează iar si vrea sa si-o ajusteze …))))))))…vorbește gura fără tine …mare parerolog esti .

      Președintele poate dizolva Parlamentul ,daca mai adauga o întrebare la referendumul care vrea sa-l initieze ,iar autoarea articolului la asta s-a referit …dar e plină blogosfera de parereologi care mai de care mai destepti.

  14. In opinia mea Traian Basescu vrea doua lucruri simple:

    1. Vrea ca sa nu treaca noua Constitutie. Motivatia e simpla: in actuala formula constitutionala USL are o mare problema in 2014: PSD nu poare, sub nici o forma, accepta un presedinte liberal. Daca nu schimba Constititia USL se sparge pana la alegerile prezidentiale, cu multiple avantaje pentru tabara basista,

    2. Vrea cu disperare sa se lipeasca din nou de imaginea de anti-politician, promovand populismul asta ieftin cu 300 de parlamentari.

    Chiar sunt curios daca o sa ii iasa.

  15. Pentru Mihai
    DEX:
    DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis.

    În scopul foarte vizibil de a înlocui discuţia pe tema REFERENDUMULUI privind parlamentul, cu discuţii pe cât mai multe alte subiecte, fără nici o legătură cu subiectul discutat, aţi pus şase întrebări:
    1. despre ALEGERILE parlamentare din 2009;
    2. despre LOCUL de muncă al lui Băsescu în 1989
    3. despre independenţa JUSTIŢIEI;
    4. despre EUROPARLAMENTARI;
    5. despre lipsa de IMPLICARE a cetăţenilor;
    6. despre lipsa de CARACTER a comentatorilor la articolul privind referendumul asupra parlamentului.

    • Tu spui ca e mai important sa intelegem ce spune un securist decat „diversiunile” care il lasa pe securist imbracat doar cu… steluta lui personala.

      E mai provocatoare descalcirea nodurilor dintr-un cap turmentat de boala puterii absolute decat intelegerea cauzelor care au facut posibile marsaviile din mandatele lui basescu?

  16. Ce vrea Traian Basescu? Ca Romania sa faca un pas spre lumea prospera si civilizata. Unii s-au convins de mult altii tot cauta explicatii in jurul ambitiilor personale. Cu toate neghiobiile si greselile pe care le-a facut de-a lungul anilor Traian Basescu a dovedit patriotism, curaj si altruism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marina Ene
Marina Ene
Marina Ene este consultant politic, fondator asociat al Independent Dual Consulting. Domenii de specialitate - politică internă, partide politice și campanii electorale. Absolventă a Facultății de Științe Politice- Universitatea București, co-inițiator Demers pentru sinceritate, editorialist.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro