marți, noiembrie 30, 2021

Ce vreau de la „dreapta”? Un raspuns pentru Barbu Mateescu

  1. Smerenie. Vreau ca „dreapta” să-și asume deschis propriile greșelile fără să caute ieșiri facile, țapi ispășitori sau acari Păun (criza, autoritarul Băsescu, corupția PDL, uneltirile Moscovei, poporul nerecunoscător). Analiza erorilor și asumarea responsabilă a acestora va duce atât la identificarea măsurilor corective cât și la restabilirea unei minime încrederi între politicieni și alegători.
  2. Deschidere. Vreau o „dreaptă” capabilă să-și instituționalizeze mecanisme de consultare și participare atât în interiorul său cât și spre exterior stabilind o atât de necesară comunicare și poate chiar comuniune cu cetățenii. O „dreaptă” capabilă să-și asume aplatizarea structurilor organizaționale, conducerea colectivă și promovarea unor lideri care facilitează nu conduc. O „dreaptă” care acceptă diferențele de opinie, instituind facțiunile și dreptul la opinia separată, stimulând și chiar protejând minoritățile interne. Polifonia chiar zgomotoasă este de preferat unei singure voci autoritare.
  3. Viziune. Îmi doresc ca „dreapta” să propună o viziune coerentă asupra viitorului României din care să derive atât misiunea sa cât și obiectivele. Prezentarea soluțiilor proprii la problemele existente trebuie să primeze în fața cantonării exclusive în zona criticii destructive și demonizării adversarilor politici. Este esențial să exprimi ceea ce vrei să faci tu în loc să înfierezi cu mânie ceea ce nu face bine celălalt. Credința în propriul tău drum este mai importantă decât discreditarea celuilalt. Doar afirmarea cu determinare a viziunii proprii și nu negarea explicită a acțiunilor celuilalt va rupe cercul vicios al neîncrederii și votului negativ.
  4. Competiție. „Dreapta” trebuie să-și asume competiția nu doar ca pe un principiu fundamental derivat dintr-o valoare esențială, libertatea ci instituind și folosind mecanisme de selecție competitive. Spre exemplu nominalizare candidaților ar trebui făcută prin intermediul competiției, asumată prin reguli clare, care să mențină în echilibru atât democrația cât și meritocrația. Tentația aranjamentelor și scurtăturilor trebuie eliminată. Alegerile primare deschise ar trebui luate în considerare.
  5. Toleranță. „Dreapta” nu este dogmatică. Multitudinea de opțiuni doctrinare trebuie transformată dintr-o aparentă slăbiciune în principalul element de atractivitate. Suntem diferiți dar alegem să mergem împreună. Auto etichetarea nu însemnă nimic, „dreapta” fiind mai degrabă un accident topologic și nu o valoare în sine. A discuta la nesfârșit despre valențele „dreptei” fără a propune politici coerente și relevante derivate din principiile și valorile asumate este în cel mai bun caz ineficient și ineficace.
  6. Relevanță. „Dreapta” trebuie să construiască politici publice relevante pentru cetățeni și contribuabili adecvate viziunii și obiectivelor sale. Este absurd să clamezi apartenența la „dreapta” și să continui la nivel național un program de genul „cornul și laptele” în comunități care sunt capabile să-și satisfacă singure acele nevoi, înlocuind principiul subsidiarității care presupune luarea deciziilor cât mai aproape de cei afectați cu un dirijism centralist de sorginte socialistă.
  7. Moderație. Oricât de tentantă și populară ar fi imaginea „domnului bun” (Cuza Vodă, Ceaușescu fără Elena, șamd), mesianismul politic trebuie eliminat cu orice preț. Miracolul glonțului de argint, Mesia 2.0, justițiarul pe cal alb, nu se mai întâmplă. „Dreapta” trebuie să-și facă un crez din limitarea, echilibrarea și controlul reciproc al puterilor de orice natură ar fi acestea. Abuzurile de poziție dominantă trebuiesc revelate și înlăturate.
  8. Respect. Vreau ca „dreapta” să-și respecte valorile, principiile și să își adecveze promisiunile și comportamentul la acestea. Ești cel puți ipocrit propovăduind austeritatea publică trăind însă opulent. Este inacceptabil să ceri solidaritate favorizând. Este ridicol să clamezi unitatea „dreptei” atunci când nu ai generat un minim consens asupra valorilor și principiilor dreptei și ai fost, ești și vei continua să fi un adept al valorilor socialiste, al capitalismului de cumetrie și al unui stat incoerent, ineficient și abuziv.

Un răspuns la articolul  „Ce aş vrea de la opoziţie dacă aş fi PSD” de Barbu Mateescu

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Mda, o lista de locuri comune batatorite, dar, paradoxal, virgine.
    O sa trebuiasca sa cam stati la coada, domnu’ Aldea: vreo douazeci de milioane de romani astepta toate astea (plus inca multe alte „chestii” asemanatoare sau conexe) de la intreaga clasa politica din Romania. Alte patru-cinci milioane de romani, probabil cei nerabdatori (sau realisti?) s-au hotarat sa vada daca nu carelecumva in alte zari aceste asteptari sunt implinite de politicienii de acolo, indiferent ca acei politicieni sunt „de stanga” sau „de dreapta”. Una peste alta, daca ne-am limita la o singura dorinta, cred ca ar fi de ajuns sa vrem de la „astia” bun-simt. Restul ar veni de la sine. Numai ca…

    • „Fost membru al URR, PLD, PDL. Cofondator al „Noua Republică”. Membru FC.”

      Ce sa zic – un roman adevarat, in ton cu schimbatoarele vremuri.

      Si-acum serios: inca n-ati emigrat? Oare ce (mai) asteptati de la tara aceea (si de al sau popor, cumplit de inapoiat)?

  2. Cu lista dumneavoastra, pareti un „cumparator” care stie ce vrea si-i ajuta si pe altii sa caute in raft…un anume „ambalaj”, al unui anume „produs”…
    Oare n-ar trebui/n-ar fi mai corect sa veniti mai degraba cu o lista de „oferte” daca faceti parte din categoria „producatorilor/reprezentant firma” *???

    *) „Fost membru al URR, PLD, PDL. Cofondator al „Noua Republică”. Membru FC”

    • Poate daca se apeleaza la democratia reprezentativa – unde reprezentatii trec prin niste filtre interne.

      Oare am raspuns la intrebarea Dvs?
      Personal am incercat un raspunsla subiect, rapid.

    • Studiind pe banii contribuabilului roman, in incercarea de a deveni un meritocrat si emigrand, apoi, in America, la Democratie acasa, in incercarea de a deveni un meritocrat intr-o democratie adevarata. Sunt sigur, insa, ca nu va spun lucruri noi sau necunoscute.
      PS: poate nu ati citit articolul, de lansati asa, netam-nisam, o intrebare-balon (marca dr Manu), ca sa mai aiba forumistii pe ce se certa (ca de obicei, nu pe subiectul articolului) etc; apucati-va de scris, de politica, de ceva, si nu mai puneti doar intrebari, gasiti si raspunsuri, solutii etc, asa, ca un meritocrat care va credeti, desi nu ne-o spuneti in mod deschis (inca). Clantaneala romaneasca ramane aceeasi, sa stiti, indiferent daca e produsa la cafeaua de dimineata bauta la New York sau la cicoarea sorbita la Clejani, pe prispa. A inceput, insa, sa nu mai ajunga doar clanta.

  3. Ati observat umilinta de birnic in comportamentul electoratului vulnerabil si neinformat?Ati observat trufia boiereasca si dispretul afisat de cei boieriti de alegatorii umili si birnici la alegeri prin vot .Ati observat cu cat resemnare ancestrala isi accepta pozitia de birnic electorii vulnerabili si neinformati?Daca ati observat sa stiti ca astia nu sunt de dreapta sau stanga.Sunt doar birnici.Care fiind vulnerabili si neinformati,care stiu ca justitia e gluma si care stiu ca „te mananca sfinti”voteaza disciplinat cu boierii locului ca sa nu-i supere.Ca „se aude ca” daca nu ii voteaza afla ei cumva cu nu i-a votat si poate sa le taie pensia ,ajutorul de lemne,cereri la primarie blocate ,persecutii caz cu caz.Si atunci pentru cine pentru ce dreapta sa se bata birnicii?Si voteaza ei de frica „cu cine trebuie” .Si iese USL.Care boierit fiind cu 70% in Parlament face ce vrea el.Constitutii,regionalizari,legi,super imunitati si toate privatizarile si schimburile de terenuri necesare pentru o domnie de 20 de ani .
    Si dreapta face galceava care e mai de dreapta.Care face opozitie mai tare.Rostesc discursuri savante pe la televiziuni ca oda spre propria desteptaciune.Actiuni sterpe.Politicieni sterpi de dreapta.In fond ce inseamna dreapta?Nu inseamna nimic nici ca sistem economic nici ca sistem social pe taramul nostru .Toti romanii sunt ori de dreapta ori de stanga cum e mai bine.Daca vin savanti sterpi si propovaduiesc ca dreapta e mai buna cui i se adreseaza?Stiu ei cui i se adreseaza?Vorbesc la pereti.Nu-i asculta nimeni.Nu exista un electoral de dreapta calificat si capitalizat.Pentru ca nu exista capital romanesc.Dreapta exista acolo unde este capital .Nu ai capital- bani – nu poti fi de dreapta. Ridicolul este cand cei de dreapta se duc la banci de stanga sa isi finanteze masurile de dreapta.Haios .Se cred mari politicieni.Si cei de stinga se duc la banci de dreapta sa le finanteze politicile sociale.Haiosi si astia .Mari politicieni.Care e treaba cu Barbu Mateescu? Ce a zis?

  4. „Dreapta” romaneasca raspunde:

    1. N-avem
    2. Nu tinem
    3. Incercati la colt
    4. Poate maine
    5. Inchis pentru inventar
    6. Pauza de masa
    7. Revin imediat
    8. Ce? Ai tupeu domnule….

    • Love your comment.

      PS. cred că am devenit cu timpu expert’n toate şi în nimic de când activez în online. thanks.time to return to the real world. by contributors. is time not well spent.

  5. Nimic nu ceri, ci … faci (tot ceea ce poti din tot ceea ce ti-ai dori sa ceri).
    Eu nu inteleg doleante de genul asta. Cine sa-ti faca domnule o „dreapta” pe al dumitale gust, domnule?
    Eu unul nu fac nimic pentru altcineva domnule, decat doar … pentru mine. Daca si oamenii ceilalti or gandi ca mine si fiecare face in al sau drept cine crezi ca o sa-ti faca un partid de dreapta care sa-ti pice pe plac?
    Poate face Becali o „stea” sa stea mata in coada. Te poti amagi (de forma) ca este si a ta (si el te lasa, ba chiar te ajuta sa te amagesti, ca-i foloseste) dar in fond, este a lui.
    Asa si cu un partid (oricare ar fi el). El nu este (la modul efectiv) al „chibitilor” ci al celor ce fac parte (efectiv) din el (al „jucatorilor”, al „efectivilor jucatori”, adica).

  6. Cele 7 lucruri pe care le aștept eu de la dreapta, ca răspuns la așteptările PSD:

    1, 2, 3, 4, 5 și 6. Să gîndescă, să aplice și să impună principiul bine-cunoscut:
    „Gratis e prea scump.”

    7. Bonus: Cum ar spune poetul, „restul vine de la sine apoi”.

  7. astea’s asteptari nerealiste.. daca cineva m’ar fi pus sa fac o lista de asteptari idealiste, imposibil de intalnit pe planeta asta, pornind de la o idealizare completa a caracterului omenesc, as fi venit cu o lista similara. si as fi realizat dupa aceea ca de fapt am pus bazele unei noi religii..

  8. „Vreau ca „dreapta” să-și asume deschis propriile greșelile fără să caute ieșiri facile, țapi ispășitori sau acari Păun (criza, autoritarul Băsescu, corupția PDL, uneltirile Moscovei, poporul nerecunoscător). ”
    Daca va referiti la faptul sa ‘dreapta’ ar trebui sa-si asume masurile de austeritate da, atunci suntem de acord. Dar din context se intelege ca ‘dreapta’ ar trebui sa-si asume criza mondiala ceea ce e o aberatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cosmin Radu Aldea
Licențiat în sociologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj în 1995. Funcționar public între anii 1999 și 2010, cu expertiză în domeniul elaborării strategiilor de dezvoltare locală, politicilor publice și proiectelor de dezvoltare. Fost membru al URR, PLD, PDL. Cofondator al „Noua Republică”. Membru FC. Freelancer PR&C.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Echipa câştigătoare a Preşedintelui Iohannis

La un an de la alegerile parlamentare, România are, în fine, o echipă câştigătoare : alianţa  social-liberală  şi-a definitivat lista de miniştri...

De ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat în ultimele luni în România

Cele mai vizibile probleme din ultimele luni în România au ținut de 3 crize – criza în sănătate (Valul 4 de Covid...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

In chestiunea scandalului MTR, despre toleranta si corectitudine politica

Nu se mai termina povestea cu MTR. Unii vor sa vada nu stiu ce film tezist, din acelea cu tema corecta politic la care...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro