marți, martie 18, 2025

Cea mai scurta distanta dintre doi baroni e o autostrada

Bine mă! Dacă tot le ştiţi voi pe toate mai bine şi niciun studiu, o opinie educată, o fărâmă de ştiinţă, un calcul, o evidenţă, un aspect de bun simţ nu vă stă în cale, faceţi voi aşa cum vreţi, că restul suntem nişte fraierii voştri.

Aruncaţi raportele asistenţelor tehnice pe care aţi plătit din banii noştri miloooane de euro, daţi dracului studiile de fezabilitate deja făcute şi decideţi voi priorităţie de dezvoltare pe transport. Toată lumea cu capul pe umeri ştie că prioritatea pe strategia de transport în României este coridorul 4. Avem nevoie de o autostradă scurtă, respectând matematica (cea mai scurtă distanţă între două puncte este o linie dreaptă) şi geografia dar şi priorităţile economice.  V-aş zice să vă uitaţi niţel pe buget la capitolul de venituri şi să vedeţi că balanţa comercială a României se bazează pe investiţia Renault de la Piteşti! Este în interesul nostru ca acestă poveste frumoasă de succes să continue şi să facem tot ce putem ca Dacia să rămână competitivă. Iar exportul mai facil către UE contribuie la competitivitatea (bazată în principal pe costul de producţie transport redus) a ce face Dacia. Dacă Renault vă cere autostradă, voi, din bani noştri şi ai lor să puneţi mâna să-i faceţi autostradă pe unde au ei nevoie. Că ei plătesc pensii, voi doar le distribuţi!

Nu am niciun chef la ora asta să mai înşir argumete, să citez studii, să mai prezint date. Fac asta în raportele pe care mi le plătiţi din bani publici să le scriu şi pe care la ţineţi prin sertare. Pentru că vă doare undeva de eficienţă (ban public), eficacitate (să facem ce trebuie), impact (calitatea vieţii oamenilor), etc.  Dacă ar fi după mine v-aş imputa orice cercetare plătită şi de care nu ţineţi cont! Dar acum să continui ca şi prin articole să mai fac asta asta ar însemna să fiu, în cel mai bun caz, inadecvat iar in cel mai realist, doar imbecil! Meritati doar articole scrise pe un ton ca acesta în care sa va tratăm cu acelaşi respect cu care ne trataţi si voi pe noi

Vrei autostradă la Alexandria? Fă-ţi mă, fă-ţi că plătim noi! Dar ai grijă în drum spre domeniu la vehiculele cu un cal/măgar putere când îţi conduci jipanu’ cu 200 la oră că nu-s semnalizate şi s-ar putea să-l iei pe capotă. Pe cal. Sau pe măgar. În fine, nu vor fi mari probleme, tu şi restul de nouă participanţi la trafic veţi ajunge mai repede acasă.

Că trebuie să trecem şi Meridionalii şi Orientalii ca să ajungem în Moldova din Capitală, nu e o problemă, peisajele sunt frumoase, traseul îşi va merita banii. Iar moldovenii de peste Prut vor avea şansa de a vedea toată ţara când vor veni la mall la Bucureşti că de la anu oricum vor avea liber la vize. Eu zic că ar fi trebui să îi ducem şi pe la Satu Mare.

În zig zag vom ieşi din ţară tot cam în atâta timp ca acum, deci nu avem ce pierde: vom lua în continuare avionul. Baronii să ne trăiască, că fiecare va avea autostrada lui acuma.

În drumul spre Galaţi chiar mă gândeam la indicatorul ăla cu nr. de tiruri sau autoturisme pe oră ca reper de dezvoltare economică, schimburi comerciale, etc. Să ştiţi că Daciile 1300 nu se pun: le sare motorul dacă depăşesc 90 km/h. Aşa că faceţi banda de sigurnaţă mai lată să se poată depăşi cu uşurinţă maşinile staţionate.

Şi încă ceva. Nu ne mai chemaţi la consultări. Sau cel puţin pe mine nu mă mai chemaţi. Nici ca oengist şi nici ca expert în una-alta. Nu mai vin, că sunt la mişto, vă bateţi joc de timpul meu. Voi tot ce vreţi să faceţi faceţi, voi ştiţi mai bine. Iar dacă vreţi să vă bateţi joc de timpul meu şi să bifaţi că le faceţi, să mimaţi consultările şi transparenta, măcar să o faceţi pe bani.

Chestiile astea cu identificarea participativă a priorităţilor de dezvoltare sunt baliverne. Adică nu-s daca se face cu cine trebuie, cu participarea baronilor. Acum ma bucur că n-am mai câştigat licitaţia aia cu priorităţile de dezvoltare pentru programarea pe 2014-2020. Găsisem un expert (român stabilit în Olanda) care lucrase pentru firme mari de consultanţă angajate de Comisia Europenă să deseneze cele mai importante coridoare paneuropene. Abia îl convisesem, cu rugăminţi şi cu chiu cu vai, să meargă cu noi. Mi-a cerut un fee pe zi de îmi e şi jenă să-l pun aici (omul îşi ştia valoare de piaţa şi portofoliul). Ce dracu făceam dacă îi dădeam ăluia  vreo 70 de zile să deseneze priorităţile pe strategia transport şi voi mai apoi să luaţi pixu şi să o trasaţi cel mai scurt drum între doi baroni? Mi-ar fi tremurat mâna pe cec şi m-aş fi amărât ca fraierul, căci mie îmi pasă de ţara asta.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Aveti nitzica dreptate. Adica nu foarte multa. Pentru d-voastra, ca pentru mai multi bucuresteni, Romania e doar teritoriul dintre Bucuresti si „punctele de interes”: mare, Valea Prahovei si Austria,,,

  2. Plus că acuma „băjeții deștepți” încep să descopere foloasele de a fi „expropriați” dacă au terenuri fix acolo unde zisa autostradă spintecă vesel „glia străbună” . Dacă nu trece prin locul potrivit, O MUTĂM ! Chestie binecunoscută în Occident de vreo două secole, de cînd cu drumurile de fier. A fost un exemplu perfect cum corupția erupe atunci cînd există condiții optime.

    Numai că, vorba morarului de la Sans Souci (într-un conflict similar cu Friedrich II, REGELE PRUSIEI): MAI EXISTĂ JUDECĂTORI LA BERLIN !

    Iaca d-aia are Germania cea mai performantă economie din Europa ! (chiar și cînd Berlinul era… dincolo de ZID).

  3. Pai de ce nu alegeti solutia pragmatica: mutati baronii pe traseul optim al autostrazii.
    Uite-asa impacati si varza (din proiecte) si capra (vecinului baron).

  4. Pt. asta este posibila puscaria. Procesul Vosganian – Videanu poate sa constituie precedentul. Stie asta si cel care se fereste ca de aghiasma de semnaturi. Asa cum a evitat semnatura la Oltchim, la CFR Marfa, asa a evitat-o si acum. Noul masterplan il transforma in lege votata de parlament. A anuntat deja asta. Deci case closed.
    Exista un exemplu mai reprezentativ pentru sintagma „a fura cu legea in mina”?

  5. Mi-a placut articolul, mai degraba tonul folosit… Sincer de catva timp ma plictisesc sau chiar ma infurie articolele prin care se tot insira argumente. Pentru cine mai argumentam? Pentru maimutele astea bolsevic-mafiote care ne conduc? Pentru cititorii prost informati (ignoranti), prost crescuti (inculti), fara cultura politica si responsabilitate civica? Sa-i lasam domle sa-si faca „treaba” linistiti si fara stres, ca oricum nu schimbam nimic cu teoriile noastre… si cand o veni ziua votului, ma daca „nu stii” nu vota! stai acasa si fati un mic si deschide o bere…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Dragi prieteni, săptămâna aceasta ne vedem la București. De două ori, odată la Fundația Academia Civică / Fundația Spandugino în 20 martie și, a doua zi, la Humanitas Kretzulescu.
Mihai Maci

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro