miercuri, ianuarie 20, 2021

CEDO nu crede în lacrimi de crocodil

Marile bătălii pentru libertatea de exprimare date în anii ’90 au fost înregistrate în memoria perisabilă a mass-media ca veritabile izbânzi. Jurnaliştii din România au putut crede vreme îndelungată, până după anul 2000, că pot zburda în voie pe câmpiile mustind de subiecte ale patriei, susţinuţi de  sfânta libertate câştigată cu sânge de nişte băieţi care au murit prin decembrie 1989. Profitând de entuziasmul juvenil, o seamă de pragmatici din garda veche, au îmbrăţişat şi statutul de patron, în vreme ce erau și jurnaliști, și lideri de opinie. Ei s-au îmbogăţit, au trecut în altă ligă şi au pactizat cu mogulii – de vreme ce deveniseră ei înşişi moguli şi mogulaşi – părăsind principiile pe care le clamaseară cândva. Încet-încet, concomitent cu slăbirea acţiunii organizaţiilor de media care primeau tot mai greu finanţare şi odată cu eternul compromis al sindicatelor (câte mai existau) cu patronatul,  libertatea presei a fost utilizată pentru răfuieli politice şi economice ale patronilor de presă, iar critica a devenit bălăcăreală şi armă politică de hărţuit duşmani ca justiţia şi statul de drept. Spatele, în toată această istorie, l-au ţinut candid instituţiile europene, CEDO mai ales, care a apărat cu mare largheţe libertatea de exprimare, înscrisă la articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în faţa încercărilor de restrângere. Aşa au câştigat doi jurnalişti din Piatra Neamţ, Petru Frăsilă și Lucica Ciocîrlan, la Curtea Europeană de la Strasbourg procesul cu statul român în 2012 şi despăgubiri de 18 000 de Euro, fiindcă au fost împiedicaţi să îşi exercite activitatea de jurnalişti, aşa a câştigat în 2009 Laurian Ieremeiov de la Timişoara, primind despăgubiri de 6 000 de Euro, după ce instanţele româneşti îl condamnaseră pe jurnalist pentru calomnie fiindcă dezvăluise, cu probe, hărţuirea sexuală a unui medic de către directorul spitalului.

Şi ajungem, în fine, la zilele noastre, când până şi cele mai credule instituţii ale Europei au fost nevoite să admită că în România s-au depăşit cu mult limitele: OSCE a subliniat cu două linii în raportul despre alegerile din România că presa a devenit un instrument la dispoziţia partidelor politice” şi a dat ca exemplu concret trustul Intact, iar raportul MCV din ianuarie 2013 cere revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existența unor mijloace de informare în masă libere și pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva …exercitării de presiuni nejustificate şi a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar…”.

Se adaugă la acestea o sentinţă pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la acţiunea introdusă de Mugur Ciuvică, păreristul nelipsit din platourile Antenei 3. Omul s-a plâns la CEDO de încălcarea libertăţii de exprimare, fiindcă a pierdut procesul cu preşedintele Băsescu pe care l-a făcut securist fără documente, ca să nu mai punem la socoată că i-a făcut cum i-a venit la gură, ani de-a rândul, pe toţi cei care nu-i conveneau lui Voiculescu. Şi, ce să vezi? Plângerea nr.29672/05 i s-a repins şi o dată cu ea lamentaţiile nefondate, fiindcă CEDO nu încurcă exprimarea neîngrădită cu impertinenţa, nici libertatea cu bunul-plac. Un citat mai larg din motivarea instanţei europene pentru inadmisibilitatea cazului merită văzut:„spre a verifica în ce măsură a existat o „nevoie socială imperioasă” pentru restrângerea libertăţii de exprimare în cauză, CEDO a avut în vedere faptul că reclamantul a făcut atât judecăţi de valoare, cât şi imputări factuale cu privire la conduita parţii vătămate, iar instanţele interne i-au oferit posibilitatea să facă proba verităţii. Cu toate acestea, instanţele interne nu au fost convinse de probele aduse de reclamant în susţinerea veridicităţii afirmaţiilor sale şi, în consecinţă, s-a pronunţat soluţia de obligare la plata unor daune morale. Totodată, CEDO a constatat că această soluţie nu este lipsită de fundament, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a avertizat publicul asupra faptului că face afirmaţii subiective şi nu şi-a manifestat niciun moment dubiul cu privire la cele afirmate despre colaborarea lui T.B. cu Securitatea… În plus, Curtea a apreciat că termenii folosiţi de reclamant nu erau indispensabili pentru comunicarea mesajului său, motiv pentru care s-a raliat concluziei instanţelor interne cum că aceşti termeni relevă intenţia reclamantului de a-l ofensa pe T.B., adversarul său politic. Or, în lipsa unei baze factuale, nu se poate aprecia că afirmaţiile sale nu au depăşit doza de exagerare şi provocare admise de art. 10 din Convenţie. De aceea, CEDO a considerat că instanţele interne au furnizat „motive pertinente şi suficiente” pentru a reţine încălcarea de către reclamant a „onoarei, demnităţii şi reputaţiei” lui T.B.”. Lui Mugur Ciuvică nu-i rămâne decât să îşi şteargă lacrimile de crocodil şi să plătească daune de 13.600 de Euro.

Articol apărut și în revista 22

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Sa intelegem ca Traian Basescu i-a cumparat si pe cei de la CEDO, sau „ii are la mana” cu ceva? Presupun ca asa va fi interpretata aceasta solutie de o parte (ne)semnificativa a presei romanesti.

    Trist moment, oricum. Sa nu mai poti face afirmatii fara acoperire in Romania? Pai unde ajungem in halul asta?

    Am un mare, mare regret, anume ca domnul Funeriu nu i-a dat in judecata pe cei care incercau sa convinga o tara intreaga ca domnia sa si-a luat doctoratul dar nu si bacul. Aceeasi pe care putea sa-i dea in judecata si domnul Boc pentru lezarea demnitatii personale cand niste imagini nefericite au fost transmise pe post. Intamplator si in aceste cazuri, ca si cel prezentat in articol, vorbim de acelasi trust media, care castiga anual trofee peste trofee din partea asociatiei jurnalistilor. Jalnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.