joi, martie 28, 2024

CEDO v Frunda Gyorgy: premierul Ponta NU are dreptul să ”critice” justiția

Inspecția judiciară a decis că declarațiile făcute de Victor Ponta după a doua condamnare definitivă a dlui Năstase afectează procurorii DNA și întreg sistemul judiciar. Consilierul onorific al premierului, dl Frunda, a declarat azi că nu este de acord cu concluzia Inspecției, și că, îl citez, ”premierul are dreptul să critice justiția”. Or, tot astăzi este publicată o decizie CEDO într-un caz cât se poate de similar, iar judecătorii de la Strasburg au decis, nu doar că nu există un astfel de drept, ci și că statul Român se face vinovat de a fi permis ca un magistrat să fie ”criticat” în același fel.

E vorba de cazul Lavric v. România. În 2002, dna Lavric, procuror la data respectivă, a fost ținta a două articole publicate în România Liberă în care era acuzată că ar fi falsificat rechizitorii. Dna Lavric a cerut instanței să-l condamne pe autor pentru calomnie. Prima instanță i-a dat dreptate, considerând că ziaristul n-a avut suficient temei pentru acuzațiile grave aduse aduse magistratului, și că a ignorat cu bună-știință fapte care pledau împotriva lor. În schimb, la apel, judecătorii au decis achitarea, motivul fiind că ziaristul ar fi exprimat, citez, ”judecăți de valoare” protejate de libertatea de exprimare. Au citat chiar o decizie CEDO în acest sens! Săptămâna trecută, însă, CEDO însăși a decis că, prin această decizie rămasă definitivă, statul nostru i-a încălcat dreptul dnei Lavric la protejarea demnității personale și reputației. Cum așa? Nu există drept la opinie, apărat chiar de Convenție? Sigur că există. Nu se pot critica deciziile justiției? Sigur că se pot, CEDO a spus repetat că un anumit grad de exagerare este permis în articolele critice la adresa unor autorități publice. Și-atunci?

Conform Curţii, „nu există îndoială că într-o societate democratică indivizii au dreptul să comenteze şi să critice administrarea justiţiei şi oficialii implicaţi în înfăptuirea ei. Cu toate acestea, o astfel de critică nu trebuie să treacă de anumite limite, întrucât este în interesul public ca procurorii, precum şi judecătorii, să se bucure de încrederea publicului. Se poate deci să fie necesar ca statul să îi protejeze de acuzaţii nefondate
(Juridice.ro, sublinierea îmi aparține)

Explicația stă într-o diferență care e îndeajuns de clară pentru CEDO, pe baza jurisprudenței, dar care este adesea ratată în dezbaterea noastră publică, din neștiință sau rea-credință. O confuzie între două categorii distincte, una pe care o face și dl Frunda în acest caz (neștiință, dle avocat?) : cea dintre opinie, adică o apreciere subiectivă a autorului căreia nu i se poate atașa (în sine!) o valoare de adevăr, și afirmație, un enunț obiectiv care, prin urmare, poate fi adevărat sau fals. Mai mult, dacă falsul este făcut cu evidentă rea-credință atunci vorbim de minciună, care atrage responsabilitatea, inclusiv penală, a autorului. Nu, judecătorii de la Strasburg nu acceptă sofismul ieftin care transformă o afirmație într-o opinie prin simpla pretenție a autorului, eventual explicit formulată. Nu poți să pretinzi că ”procurorul Lavric e un falsificator” nu reprezintă o calomnie doar pentru că adaugi apoi ”după părerea mea”. Judecătorii trebuie să verifice în continuare ce temeiuri oferă autorul pentru această ”opinie” și dacă e făcută cu bună credință, nu să decidă pur și simplu că acuzația nefondată a devenit brusc ”judecată de valoare” și e protejată ca atare.

„În cauza de faţă, Curtea nu este convinsă că afirmaţiile făcute de jurnalistul A.S. pot fi considerate pure judecăţi de valoare. Curtea notează că articolele în cauză conţineau acuzaţii cu privire la o conduită nelegală şi improprie a reclamantei. Astfel, jurnalistul afirma, în special, că reclamanta, exercitând funcţia sa de procuror, a abuzat de prerogativele sale şi i-a adus lui A.B. acuzaţii în mod nelegal. De asemenea, a mai afirmat că reclamanta a fost implicată în luare de mită şi în falsificarea rechizitoriilor cu privire la A.B. Aceste acuzaţii reprezintă, în viziunea Curţii, afirmarea unor fapte în legătură cu care instanţă naţională de ultim grad nu a solicitat dovezi relevante”
(Juridice.ro)

Or, dle Frunda, în aceeași situație, ba aș zice una cu mult mai gravă, se află demnitarul pe care îl consiliezi și îl aperi. Nu, nu e vorba de ”critică” adusă justiției, termenul e victima confuziei sus pomenite. În realitate, vorbim de atac la adresa Justiției, de un șir de afirmații false făcute de premierul Ponta la adresa magistraților, acuzații al căror fond și număr exclud buna-credință. Ca să dau doar câteva exemple, dl Ponta pretinde în continuare că dosarul în care tocmai a fost condamnat dl Năstase a fost pornit de președintele Băsescu, deși știe foarte bine că a pornit de la sesizări temeinice făcute de colegi de partid din PSD. Șeful PSD acuză permanent dosare și comenzi politice, fără să aducă absolut niciun fel de temei valid pentru această acuzație gravă. Pretenția aceluiași premier, că în dosarul ”Dragnea” procurorii au trimis în judecată oamenii pentru votul dat la referendum, este de asemenea o minciună gravă, un fals de o rea-credință flagrantă, mai ales că premierul recidivează fără jenă. Sigur, o exprimă ca ”părere personală”, mult succes la Strasburg cu așa ceva, dle fost procuror Ponta.

Pe scurt, CEDO protejează criticarea justiției în general, protejează și criticarea unor magistrați anume. CEDO protejează chiar și acuzații aduse magistraților, cât timp autorul acestora are motive bune să creadă că sunt întemeiate. La fel ca în cazul altor demnitari ai Statului, judecătorii de acolo sunt gata să aplece balanța în favoarea libertății de exprimare mai degrabă decât a protejării demnității și reputației, și protejează astfel chiar exagerări în exprimările publice. Ce NU protejează CEDO sunt calomniile, acuzațile grave aduse cu rea-credință evidentă la adresa magistraților. Minciunile grosiere și atacurile imunde – mai ales, mai ales dacă vin de la un înalt oficial cum e Victor Ponta. De asta, consider că magistrații care sunt subiectul unor astfel de atacuri ar trebui să nu se mulțumească cu rapoartele Inspecției Judiciare și cu protecția declarativă a CSM, ci ar trebui să meargă mai departe să ceară justiției să-l tragă la răspundere pe autor(i). Iar dlui avocat Frunda îi urez mult succes să-și apere ”clientul” în fața instanțelor naționale, sau a CEDO, dacă se ajunge acolo.

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. CEDO (ca si a noastra Curte Constitutionala) ester o curte inconstanta in deciziile pe care le adopta (cred ca cea care semneaza cu „Cassandra” va poate relata mai multe), nu o data CEDO pronuntand alte solutii decat precedentul, sau adoptand o cu totul alta abordare. „Similaritatea” „cat se poate de similara”, lasati-o dupa ce aveti hartia in mana.

    In alta ordine de idei, totusi neperformanta sistemului de justitie si neatingerea intereselor sistemului de jusitia sunt de interes national, Executivul fiind aspru „biciuit” in „piata publica a mediei” pentru aceste nerealizari.Ca Executivul joaca ping-pong cu Presedentia pe astfel de „esece”, este o cu totul alta treaba, dar cineva este biciuit pentru joaca infantila si fara raspundere a unor imberbi juridic.

    Sistemul judiciar este finantat din bani publici; din bani publici fiind finantat si modul in care este realizat interesul sistemului judiciar.Pe cale de consecinta, Statul romaare tot dreptul sa stie ce se infaptuieste pentru cetatenii sai, in cadrul raporturilor dintre cetateni, dintre cetateni si stat si cetateni si institutiile statului (ca tot vorbim de siteme, de modele, de elementele unui sistem de relatiile dintre elemente, intre ele si cu exterirorul sistemului). Doar persoana judecatorului este inamovibila. Hartiile, actele de justitie, … etc. sunt criticabile. Nu il destituie nimeni din functie, ramane doar ca asociatia din care face parte (europeana, mondiala sau nationala) sa se mandreasca cu astfel de exponenti mioritici, sau sa ia atitudine cu privire la prezenta acestora intr-o profesie ce obliga la … multe. Iar mioriticii nostri nu respecta aceste obligatii .

    • stimate domn nu aveti nici cele mai mici notiuni de teorie a dreptului ca sa nu mai vorbesc despre practica independentei justitiei intr-un stat de drept. va sugerez un singur exemplu pe care il puteti citi in franceza. http://www.lemonde.fr/politique/article/2011/01/07/la-charge-a-mots-couverts-du-premier-procureur-de-france-contre-l-executif_1462598_823448.html
      in teoria dreptului pozitiv si a separatiei puterilor exprimarea unui inalt responsabil in functie a unei alte puteri asupra deciziilor justitiei este una dintre cele mai clare forme de presiune si ingerinta in treburile strict juridice. Vorbiti despre inamovibilitate ca si cum s-ar pune problema atingerii fizice a magistratului. Interesant, adica punem problema agresarii sau demiterii magistratului ca masura care ar pune presiune ca sa o opunem simplei exprimari a puterii executive asupra verdictului puterii judiciare? Pai daca asa judecati dvs. aveti ca referinta stalinismul, nu statul de drept. Ce credeti ca simte un magistrat sau si mai grav un procuror cand seful executivului (adica exact cei care decid finantarea sistemului si chiar administrarea parchetului) se pronunta impotriva efectelor actiunii lor? Nu exista o presiune pentru schimbarea conduitei?

      • Dar atunci cand magistratul actioneaza la comanda politica (si nu sunt putine cazurile), nu se gandeste la urmarile actiunilor sale? Sau inamovibilitatea este tot ce conteaza. Nu cumva acesti magistrati devin niste Dumnezei? Daca asupra lor nu ar plana nici un fel de suspiciune, atunci as fi tentat sa fiu de acord cu dv. Dar cum justitia este plina de oameni mai mult sau mai putin compromisi, cu reputati mai mult sau mai putin patate, atunci singura modalitate de a-mi exprima dezacordul fata de activitatea lor este sa-i criticam, sa cautam toate resorturile care au contribuit la deciziile luate de acestia. Cand in justitie promovarea se face pe alte criterii decat cele profesionale (ca mai peste tot), atunci permiteti-ne sa nu avem incredere si sa criticam si chiar sa acuzam atunci cand este cazul.

        • @marin,
          sunteti exemplul perfect pentru acest articol.
          aveti cumva si DOVEZI ca sunt „nu putine” (cate? ca ordin de marime. zeci? sute? mii?) cazuri de magistrati care actioneaza la comanda politica? orice fel de DOVEZI. si nu PARERI. sau „e clar ca…”, ‘e evident ca…” si alte impresii.

          n-am nimic impotriva ca magistrati sa fie acuzati (de orice), pe baza unor DOVEZI. si nu „e clar ca e justitie politica” si alte balarii de genul asta.

        • Dar atunci cand magistratul actioneaza la comanda politica (si nu sunt putine cazurile)

          Ca să vă pot răspunde, trebuie să explicați ce înțelegeți prin magistrat care acționează la comenzi politice, eventual (și) prin exemple – de vreme ce spuneți că există cazuri multe.

      • [Doc spune: non-dialog. Întreg comentariul moderat aici pleca de la premisa că aș fi afirmat că judecătorii nu pot fi criticați. Or, eu am afirmat explicit contrariul. De dragul colegilor și cititorilor, încercați să vă referiți strict la ce spun în articol și comentarii.]

    • 1. Am să fac o afirmație chiar mai tare decât cea că CEDO își schimbă jurisprudența: curtea de la Strasburg poate chiar greși, judecătorii de-acolo nu sunt infailibili. Dar afirmația cu caracter general, incontestabilă de altfel, are valoare de argument nulă relativ la un caz particular. E ca și cum cineva ar pretinde că poate aduce ca argument împotriva afirmației că unu și cu unul fac doi faptul că autorul ei, ca orice alt om, e supus greșelii.

      2. Similitudinea dintre cazuri e de ordinul evidenței.

  2. casandra spune:
    11/12/2013 la 21:14

    Stimate domn,
    Dumneavoastră afirmaţi că …
    Da, poate ca CCR este inconstanta in decizii, dar …
    De altfel, inclusiv CEDO este inconstanta in decizii, in timp şi in evolutia contextelor. Dar aceasta evolutie a deciziilor nu justifica in niciun fel nerespectarea lor.

    Cu aceeaşi stimă,
    casandra

  3. Eu cred ca in toate discutiile astea (care terbuie sa aiba loc pentru a limpezi apele – pe cat se mai poate limpezi ceva in tara asta de … exceptie) se pierde esentialul: Nastase e vinovat de furt. Chiar daca (presupunem prin absurd) Basescu personal a urmarit dosarele si procurorii, Nastase a furat.
    De fapt, insistand pe „politizarea” dosarelor, politicienii insinueaza de fapt ca faptele n-ar fi existat si ca, probabil, probele au fost fabricate. Aici vad eu perfidia atacurilor USL-iste.
    Pana si la televiziunile anti-USL (adica B1TV, ca atat a mai ramas), cand apare un invitat de la USL si spune ca dosarul Nastase e dosar politic, toata dicutia deviaza cu voiosie in directia asta. Nimeni nu intreaba: in lumina probelor de la dosar, considerati ca e vinovat?

    • E adevărat, dar limpezirea trebuie să înceapă cu termenul ”politic” care e aplicat în context ba pentru condamnări ba pentru dosare. ”Termeni lunecoși” i-am numit la un moment dat. Chestia asta cu ”dosar politic” intră fix în această categorie, deși expresia poate fi bine definită, de obicei în astfel de dezbateri e lăsată intenționat într-o zonă nebuloasă. CE anume înseamnă ”dosar politic” ? Ce înseamnă ”condamnare politică” ?

      • Eu tot as pleca de la discutia asupra sentintei. Daca ne punem de acord ca e o sentinta meritata, partea cu „politicul” deja se vede in alta lumina. Daca nu, avem probleme mari.

        • @sile. Si cum „ne punem de acord”? Facem referendum? Daca asta vrei, n-ar trebui desfiintata toata justitia si -prin referendum- sa hotarasca natia cine e vinovat?
          Idem, de ce sa nu desfiintam arbitrul de fotbal si sa hotarasca spectatorii PRIN REFERENDUM daca a fost penalty sau offside?

          • Cinic,

            cred că colegul nostru se referea la dezbatere, dar întrebarea ta e pertinentă, oricum. Până la urmă, orice decizie a unui magistrat are o măsură de apreciere personală, dacă ar fi o știință exactă, atunci n-am mai avea nevoie de magistrați, apeluri etc.

  4. Frunda este un jurist (sic!) care a luptat pentru desfiintarea ANI. Frunda il compara pe Victor Ponta cu Victor Orban (etalonul sau politic si moral. ma intreb daca domnul Frunda este vreodata capabil sa vina cu un alt exemplu) care este criticat de toata Europa pentru tendintele sale autoritariste si xenofobe (spre exemplu, The New York Times a lansat o campanie fara precedent la sfarsitul anului trecut prin care indeamna toti evreii maghiari care isi simt drepturile lezate de regimul Orban si atmosfera din Ungaria de acum sa isi povesteasca experientele. Campania se va intinde pe tot parcursul anului 2014). Frunda este cel care, fara a tine cont de cele mai elementare cutume diplomatice, a latrat la trimisul Statelor Unite (partener strategic) la Bucuresti. Despre ce vorbim asadar domnule Miron Damian? Despre un ins care s-a descalificat demult si care, evident, are alte interese numai interese politicianiste si personale.

    • in numele dreptului la libera exprimare, dl.Frunda are dreptul SA BATA CAMPII. Dar, de indata ce redevine un oarecare cetatean.

  5. Căutați stimate domn, declaratia lui Ponta! Iata de pilda aici:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/victor-ponta-cred-ca-e-o-nedreptate-facuta-in-cazul-lui-adrian-nastase-este-o-victima-a-1075515.html
    Ați citit? Iata ce zice omul: ”…Este nevoie ca sistemul să își recapete independența. ASTA E PAREREA MEA SI O SUSTIN”.
    Este adica o „părere” o „opinie” si NU o afirmatie. Adica „i se pare ca”. Sunteti de o rea credinta uluitoare. Ponta a avut precautia sa diferentieze intre „afirmatie” si „opinie”. La fel si la frunda. (Ambii sunt avocati) Lucrul de care ar trebui sa va legati, si ati avea dreptate este: echilibrarea meritelor cu vina penala. Asa ceva nu exista. Au spus-o vanghelie, ….ăsta…de constanța…caraghiosul cu costume de paiața…in fine… Si altul…nu mai tin minte, cred ca Miron Mitrea…. Nu se face suma algebrica intre merite si vina. Subiectul justitiei e fapta penala, nu meritul. Asta este subiectul DE FAPT. Ati face mult mai bine daca ati eclaira problema – nu starea umorilor dumneavoastra. Se cunosc…

    • Stimate domn, ați citit articolul înainte să-l comentați?

      judecătorii de la Strasburg nu acceptă sofismul ieftin care transformă o afirmație într-o opinie prin simpla pretenție, eventual explicit formulată, a autorului. Nu poți să pretinzi că ”procurorul Lavric e un falsificator” nu reprezintă o calomnie doar pentru că adaugi apoi, ”după părerea mea” – judecătorii trebuie să verifice în continuare ce temeiuri oferă autorul pentru această ”opinie” și dacă e făcută cu bună credință, nu să decidă pur și simplu că acuzația nefondată a devenit ”judecată de valoare” și e protejată ca atare.

      • Nu se calomniaza DECÂT persoanele, nu institutiile! Nu se aplica aici. D-na lavric e o „persoana”, Justitia nu e persoana.

        • ? Procurorii responsabili de dosarele dlui Năstase sunt persoane, judecătorii care l-au condamnat sunt, de asemenea, persoane. Ei au fost calomniați, desigur. Justiția a fost afectată, prin faptul că aceste minciuni grosolane vin din partea unui înalt demnitar cum e șeful guvernului.

          • Procurorii șcl sunt persoane, e adevarat, dar ceea ce traficati (nu numai dumneavoastra) este „influenta asupra JUSTITIEI”. O ziceti si domnia-voastra, si toate vocile „de dreapta”. Va subestimati adversarii. In fine…devine obositor. Ce-ati obtinut cu propaganda de felul asta este o dreapta umorala, adica alta forma a stangii.

            • Ce anume înțelegeți prin a ”trafica” ? Cine altcineva mai face acest trafic particular? Cum de am ajuns să fiu considerat o voce ”de dreapta” – pe ce temei posibil faceți afirmația asta? Care sunt adversarii mei și în ce fel îi subestimez? Pe ce temei posibil mă acuzați de propagandă (extraordinar!) ?

      • Domnule Damian. De unde stiti dv. ce accepta si ce nu judecatorii CEDO. Acestia judeca diferite cazuri, iar deciziile luate sunt diferite. Pentru cazuri similare sunt decizii similare. Eu as vrea sa va intreb insa ce puteti sa-mi spuneti despre toate acuzatiile aduse justitiei de presedintele nostru, imediat dupa instalarea la Cotroceni. A acuzat, pe rand, toate institutiile care o compun si pana nu a obtinut ce a dorit nu s-a lasat. Dar, preocupat de activitatea CEDO, nu le-ati sesizat, pentru ca nu v-am citit nici un rand referitor la aceste atacuri. Tot ce imi doresc este sa va gasiti, candva, in situatia de a fi judecat de aceeasi persoana care a contribuit la acuzarea dv. Adica un procuror care a contribuit sa intocmirea eventualului dv. dosar penal, promovat pentru „inalte competente profesionale”, sa fie cel care va conduce completul de judecata. Sa vad cum va veti simti atunci si ce veti spune.

        • Domnule Damian. De unde stiti dv. ce accepta si ce nu judecatorii CEDO.

          Pe baza jurisprudenței Curții, evident. Iar CEDO nu are o problemă cu criticarea justiției în general sau într-un caz particular, ci cu acuzațiile nefondate.

          Ați fost în situația de a fi judecat de procurorul care anterior v-a instrumentat dosarul? Ați cerut recuzarea acestuia?

    • Sa zicem ca unul din principalii clienti ai firmei la care lucrati mentioneaza prin toate sedintele si de cate ori are ocazia ca „dupa parerea lui”, nu va faceti treaba cum trebuie (dvs sau firma). Asta nu inseamna ca pune in vreun fel presiune, e doar o apreciere personala?

    • Domnule, eu cred ca dumneavoastra ati devalizat statul roman cu cel putin o jumatate de million. In plus, mai cred ca sunteti postac platit de catre PSD. Si ca sotia lucreaza in guvernul Ponta, angajata pe pile, deoarece nu stie sa faca nimic.

      E opinia mea, asa cred eu. E o diferenta intre oponie/parere si afirmatie.

      Nu va suparati pe mine. Nu sunt de rea-credinta, doar am si eu opinii. Nu imi cereti sa dovedesc nimic, nici nu e nevoie, e doar o opinie.

      Si, dupa cum vedeti, nici nu v-am pronuntat numele, deci nu aveti ce sa imi reprosati. Cum nici domnul Ponta nu a pronuntat numele judecatorilor de la ICCJ. Doar a spus ca a fost o decizie nedreapta si ca acei judecatori sunt slugile lui Basescu. Doar Basescu a fost atins aici, judecatorii nu au patit nimic.

      P.S. Am fost grosier si imi cer scuze pentru asta. Dar incerc sa va fac sa intelegeti ce aberatii sustineti.

      • Daca crezi despre MINE faci exact ce a facut AS, stimabile, afirmi. Nu ai inteles. Banuiesc insa ca acesta este scopul d-lui MD: sa nu intelegeti, sa va limitati la prima reactie.

  6. Totuşi rămâne întrebarea de ce Ponta nu are dreptul, în schimb Băsescu are.
    Pentru că a făcut-o în nenumărate rânduri.
    Un exemplu: http://www.realitatea.net/traian-basescu-la-b1-judecatorul-care-i-a-dat-voie-lui-costanda-sa-construiasca-este-corupt_172291.html
    O acuzaţie de corupţie fără dovezi, lansată la adresa unui judecător în urma unei hotărâri (de fapt a fost un complet).
    Pe vremea aceea, domnul Băsescu era cu poporul şi nu cu „instituţiile statului”, iar justiţia era rea şi prin urmare trebuia criticată. Ba nici chiar independenţa ei nu era chiar aşa importantă, fără simpatizanţii dumnealui în funcţii-cheie.
    Îndrăznesc un pronostic: în câţiva ani, după ce/dacă oamenii numiţi de domnul preşedinte şi de simpatizanţii săi vor fi înlocuiţi, din nou justiţia va putea fi criticată (fără a-i afecta independenţa).
    Iar exact persoanele care astăzi se inflamează în urma criticilor aduse de Ponta justiţiei, vor reclama atunci libertatea de expresie şi responsabilitatea puterilor statului faţă de cetăţean/popor.

    • O face si Ponta in interviu, vorbind ANUME despre Macovei si Morar. Ceea ce PUTEA fi o calomnie! D-l MD vrea insa sa extrga din alta traznaie.

    • Eu unul nu-mi amintesc să fi afirmat cineva vreodată că, eventual în mod excepțional, președintele are dreptul să aducă acuzații nefondate vreunui magistrat. Cu siguranță că nu e cazul, desigur, din contră. Așa cum spun în articol, cu cât demnitatea celui care face astfel de atacuri este mai înaltă, cu atât atacul este mai grav.

      În altă ordine de idei, termenul ”dovezi” este nepotrivit în context. E adevărat că a proba adevărul afirmațiior este suficient pentru o acuzație de calomnie, cazul cade automat. Reciproca nu este însă valabilă. Proba verității se referă și la cazurile în care autorul a avut motive rezonabile să creadă adevărul afirmației, chiar dacă acestea se dovedesc false. Chiar în cazul comentat mai sus, CEDO dă exemplu unui ziar din Norvegia, care a fost condamnat acolo pentru acuzații false aduse unor companii de pescuit, și căruia judecătorii de la Strasburg i-au dat ulterior dreptate. Asta pentru că ziariștii au demonstrat că au publicat acuzațiile pentru că le-au crezut, și le-au crezut pentru că le-au preluat dintr-un raport guvernamental. N-au avut dovezi asupra acuzațiilor (n-ar fi avut cum, erau false), ci au dovedit că aveau motive bune să le considere întemeiate.

      • Problema este dublul standard care subminează credibilitatea majorităţii celor care astăzi acuză încălcarea independenţei justiţiei de către Ponta.
        Nu dovezile lui Băsescu în situaţia respectivă, care a fost doar un exemplu.
        Nu sunt de acord cu modul în care abordaţi cazul la care am făcut trimitere.
        Problema nu era calomnia, deci eu nu am pus în discuţie dacă Băsescu a calomniat sau nu în situaţia respectivă.
        Problema era critica televizată a unui judecător (de fapt complet) pentru hotărârea pronunţată, la fel cum a făcut acum Ponta, deci presiunea asupra justiţiei.
        Dar venind vorba de calomnie, dacă am înţeles bine ce sugeraţi:
        Băsescu a crezut sincer ce a spus sau a fost poate greşit informat, ceea ce l-ar scuza acuzaţie de calomnie?
        Dar de unde ştiţi că Ponta nu este sincer sau că nu are informaţii eronate care să-l conducă la acuzaţiile împotriva completului care l-a condamnat pe Năstase?
        Din nou dublu standard.
        Poate dumneavoastră nu aţi afirmat că Băsescu are voie să facă ce îi este interzis lui Ponta, dar tăcerea celor care astăzi sunt foarte vocali – mai ales a celor din justiţie – în faţa aceluiaşi tip de derapaj din partea lui Băsescu, indică un partizanat politic chiar din partea celor care aparent apără independenţa justiţiei.
        Mai grav, această tăcere generează suspiciunea unui partizanat politic chiar din partea celor din justiţie – CSM, judecători, procurori – care atunci nu apărau independenţa justiţiei încălcată de Băsescu.

        • Nu, domnule, criticarea deciziilor judecătorilor nu ar fi o problemă, dacă cei care ar face așa ceva ar avea temeiuri pentru critica lor. Am făcut-o eu însumi, repetat. Nu văd de ce ar fi o problemă, și nici CEDO nu vede – dovadă că afirmă explicit contrariul. Judecătorii, ca orice alți oameni, pot greși chiar cu rea intenție, pot fi chiar corupți – avem destule cazuri dovedite în instanță de acest tip. Problema e când, în loc de critici întemeiate, avem acuzații mincinoase.

          Dar venind vorba de calomnie, dacă am înţeles bine ce sugeraţi:
          Băsescu a crezut sincer ce a spus sau a fost poate greşit informat, ceea ce l-ar scuza acuzaţie de calomnie?

          Aș prefera, ca să evităm non-dialogul, să vă referiți strict la ce spun, nu la ce vă închipuiți că sugerez. Afirmația mea rămâne valabilă așa cum a fost făcută.

          Dar de unde ştiţi că Ponta nu este sincer sau că nu are informaţii eronate care să-l conducă la acuzaţiile împotriva completului care l-a condamnat pe Năstase?

          Pentru că informațiile reale îi erau tot timpul la îndemână, i s-au spus de altfel, public, repetat, inclusiv despre sesizarea împotriva lui Adrian Năstase.

          Mai grav, această tăcere generează suspiciunea unui partizanat politic chiar din partea celor din justiţie – CSM, judecători, procurori – care atunci nu apărau independenţa justiţiei încălcată de Băsescu.

          Afirmația pleacă de la o premisă falsă, și anume că n-ar fi existat reacții publice în cazul respectiv. S-a sesizat și Inspecția judiciară, au fost reacții din partea CSM, UNJR, bănuiesc, desigur, că și din partea AMR. Prin urmare, nu cu dublul lor standard ar fi o problemă, ci cu memoria Dvs.

    • @cineva.

      Scrii corect, „pe vremea aceea”. Basescu a invatat, iar daca nu ma insel, la ultima conferinta de presa si-a facut autocritica pentru atacurile de atunci. Prim-mitomanul nu numai ca nu isi retrage atacurile, dar afirma explicit, ca va persevera. Asta fiindca, dupa cum declara aseara, vrea sa fie guru natiunii si tot romanul sa i se uite in gura si sa-l divinizeze. E logoca dorinta lui, in conditiile in care 70% din 40% traiesc din minciunile lui. Ma intreb pentru cita vreme?

      […]

  7. Ce-mi facusi, Frundo?! Pai de Asta te votasi? Ca te-ai dat de partea plagiatorului, Mai inteleg: cu glagoria matale ii Mai ridicai nivelu’. Ai dat insa cu bata-n balta! Opinia mea, pe care o va nota autorul Ca sa n-o repet…

  8. Stimate domn,
    Aveti : 1) fie o fractura de logica, 2) fie un scop, un interes contrar legii, si in plus un set de valori straine noua, europenilor .

    Legislatia romana, armonizata cu cea europena impune urmatoarele :
    Art. 1 – Scopul procesului penal
    Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
    Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor.

    Art. 1 Obiectul şi scopul Codului de procedură civilă
    (2) În înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăţilor fundamentale, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, aplicarea legii şi garantarea supremaţiei acesteia.

    Dvs. ce sustineti cand afirmati „curtea de la Strasburg poate chiar greși, judecătorii de-acolo nu sunt infailibili … Dar afirmația cu caracter general, incontestabilă de altfel, are valoare de argument (,) nulă relativ la un caz particular”?
    Chiar, afirmatia oricui, a oricarei curti, nu trebuie si ea probata, motivata, demostrata?
    Doar axiomele au dispensa de probatiune, si asta deoarece axioma este un principiu ce constituie premisa unui rationament deductiv. Si ca sa ne dam mari, citez ca natura intuitiva a axiomelor – faptul ca nu sunt demonstrabile – si deductia, tin de asa-zisul subiect gnoseologic pur(Rickert), purul la scara umana fiind ipotetic.
    Axiome logice nu sunt decat principiile identitatii, contradictiei, tertiului exclus si al ratiunii suficiente. In care din acestea incadrati afirmatia ca distinsa Curte are voie sa afirme orice, fara sa si demonstreze (neexistand dispensa probatorie, care insasi ea verifica ipoteza, afirmatia)?
    Sunt sigur ca sunteti plasmuitor de sisteme false, limitat eficace , confundand (nepermis) adevarul cu comoditatea la scara umana .

    Contradictiile dintre deciziile CEDO, ca si cele ale CCR nu se pot explica decat prin necorespunedrea la momente diferite a actelor normative (cerintele), cu nevoile sociale, cerintele morale/etice, sau cu necorespunderea scopului economic, toate aceste elemente, fiind intr-o perpetua modificare. Si atunci, da contrazicerile in timp dintre decizii pot fi explicate, dar deciziile tot trebuie motivate, orice curte neputand emite axiome, ci hotarari, decizii – toate acte de justitie.

    • Dvs. ce sustineti cand afirmati “curtea de la Strasburg poate chiar greși, judecătorii de-acolo nu sunt infailibili … Dar afirmația cu caracter general, incontestabilă de altfel, are valoare de argument (,) nulă relativ la un caz particular”?
      Chiar, afirmatia oricui, a oricarei curti, nu trebuie si ea probata, motivata, demostrata?

      Nu știu cum de ați ajuns să considerați că susțin așa ceva, la fel cum nu știu cum de a ajuns în citat din comentariul o virgulă acolo unde nu există și n-ar avea ce căuta. Citiți cu atenție ce scriu, și țineți cont că orice formă de non-dialog e moderată. Sunt gata să-mi explic, când e cazul, sau să-mi susțin afirmațiile, dar atât. E o pierdere de timp pentru mine și pentru cititorii acestor comentarii să fiu nevoit să răspund repetat ”n-am zis așa ceva”.

  9. Domnilor, ca sa parafrazez un american decan la law school si presedintele Universitatii Columbia . cazurile care implica dreptul la free speach si actiunile onorabilii magistrati sunt , exprimate intrun fel plastic ” transecedental nonsense” !! Curtile judecatoresti cu obiceiurile lor masonice si cu reglementarile de functionare sfideaza democratia si , implicit , pe catatenii de rind. De ce trebuie ca avocatii apararii sa fie ” officers of the court” si prima lor indatorire sa fie catre curte si nu catre clientii lor ?? De ce dezbaterile curtii sunt secrete??
    Daca cetatenii de rind platesc din taxele lor salariile magistratilor ( chiar si in cazul curtilor europene) si daca, acestia practica o munca remunerata ca serviciu public atunci, de trebuie sa fie secret?? Cetatenii din statul Virginia s-au saturat de secretomania curtilor si , de curind, forteaza ca absolut toate dezbaterile curtii sa fie accesibile publicului, transmisii radio sau tv sau transcriptul deliberarilor. Destul cu privilegiile magistratilor, noi cei care platim avem dreptul sa stim tot despre activitatea curtilor!! Nu credeti ca aceasta este esenta ideei de democratizare a curtilor cu apucaturi de cult masonic ???

  10. Domnule Damian, magistratii gresesc la fel ca oricine altcineva, dar – spre deosebire de oricine altcineva – nu platesc pentru greselile lor.

    Nu dau exemple concrete si nici nu fac generalizari, cunosc insa cazuri in care verdictul primei instante a fost rasturnat de catre instanta superioara, pentru a fi apoi „ras-rasturnat” (sau confirmat, daca preferati) de catre instanta suprema. Iar ca tacamul sa fie complet, confirmarea a fost rasturnata de catre CEDO.
    Din cele patru instante mentionate, este clar ca doua au avut dreptate iar celelalte doua s-au inselat. Ramane intrebarea: cine plateste pentru timpul, sanatatea si banii celor plimbati ani in sir prin tribunale? Cine plateste pentru anii de puscarie, umilinta si suferinta celor condamnati pe nedrept? De multe ori, nimeni, iar atunci cand totusi plateste cineva este poporul roman „in solidar”.

    Cand s-a cerut o lege privind raspunderea magistratilor „onoratele instante” s-au opus, sub pretextul ca o astfel de lege i-ar timora in luarea deciziilor. De ce, daca sunt convinsi ca deciziile lor sunt corecte? De ce un medic nu este timorat de existenta legilor privind malpraxisul, dar un judecator are subit „crampa scriitorului” atunci cand stie ca este responsabil (disciplinar, civil sau chiar penal, dupa caz) de efectele sentintei date? Nu sunt siguri de judecata lor? Pai atunci – cu scuzele de rigoare – sa demisioneze din magistratura si sa se reprofileze intr-un domeniu in care greselile lor sunt inofensive pentru altii (recomand horticultura, Feng Shui sau cresterea pestisorilor aurii).

    In fine, de ce daunele materiale si vatamarile din culpa sunt cazuri civile sau penale in orice profesie, cu exceptia celei practicate de catre cei care impart legea? Oare acestia n-au ciit Constitutia, in care scrie ca nimeni nu este mai presus de lege? Scuzati, uitasem: toti sunt egali in fata legii, dar asta nu inseamma ca legile trebuie sa fie egale pentru toti!

    • Faptul ca patru nivele de justitie spun lucruri diferite (oare?) nu e decat apararea dreptului cetateanului.
      Apelul (inevitabil depus de perdantul de la fond) cauta „tehnicalitati” in proceduri: nu se admit probe noi .
      Recursul accepta si fapte noi (o fi vina fondului?) si deseori si avocati noi (tot vina judecatorului este?).
      CEDO discuta NU sentinta ci drepturile omului. Sentinta a fost de ex. corecta dar procedura a durat prea mult.
      Propuneti deci o singura instanta si „scalparea” judecatorului? Cine constata „eroarea potentiala” a primului ? un alt judecator si iata-ne la doua nivele -ca in majoritatea tarilor UE-. Si acest al doilea e infailibil? dar daca avea dreptate primul? cine constata eroarea?

      • Eu nu am contestat justitia „pe mai multe nivele”! Dimpotriva, consider ca aceasta metoda este benefica si apara interesele cetateanului.
        Tot ceea ce am afirmat este ca – cel putin in cazurile in care nu apar probe noi la dosar – daca instanta superioara contrazice hotararea instantei de fond inseamna ca prima instanta nu a judecat corect, iar judecatorul in cauza este responsabil pentru prejudiciile cauzate celui care a obtinut, in final, dreptatea.
        Desigur, poate imi explicati dumneavoastra cum doua instante pot examina aceleasi probe si pot da (pe baza acelorasi legi) decizii contradictorii? Ca eu unul, ca simplu inginer, nu pricep!

        P.S. Caz real:
        1. Mostenitorii revendica un teren, pe baza unei expertize topografice. Justitia decide ca nu se poate face restituirea pe vechiul amplasament intrucat acesta se afla in proprietatea unui institut de cercetari agricole (protejat prin lege).
        2. Dupa cativa ani, cative veterani revendica acelasi teren, pe baza aceleiasi expertize topografice, iar instanta decide sa faca restituirea.
        3. Mostenitorii ataca decizia in baza faptului ca aceasta reprezinta implicit recunoasterea disponibilitatii terenului in cauza, caz in care legea le acorda precedenta la restituire.
        4. Onor judecatoarea decide ca da, mostenitorii au dreptate, numai ca situatia lor a fost deja transata deci exista „puterea actului judecat”, deci… ura si la gara!

        Acuma, domnule curios, sunt si eu la fel (tot curios) sa lamuresc logica deciziei. Exista doua situatii, si anume:
        a. Prima decizie (cea privind ne-retrocedarea terenului catre mostenitori) a fost corecta, caz in care cea de-a doua (privind retrocedarea aceluiasi teren catre veterani) este in mod automat incorecta.
        b. Prima decizie a fost incorecta iar cea de-a doua a fost corecta, caz in care mostenitorii au dreptul de a obtine terenul in cauza, avand precedenta (conform legii) in fata veteranilor.
        Aveti vreo explicatie, in afara faptului ca in primul proces consiliul local a intervenit impotriva mostenitorilor, in timp ce in cel de-al doilea a intervenit in favoarea veteranilor (sunt curios cum s-a descurcat instanta cu discrepantele dintre continutul celor doua interventii ale aceluiasi intervenient, discrepanta semnalata de catre mostenitori in procesul „transat” de catre Onor judecatoarea – vedeti punctul 4)?

    • iosiP,

      justiția în sine și magistrații nu sunt de-asupra oricărei critici sau acuzații, asta spun (și fac) eu, asta spune și CEDO. Fac și ei greșeli, uneori cu rea-inteție și/sau pentru că sunt corupți și lacomi, ca orice alți oameni. Subiectul răspunderii lor este unul foarte delicat, însă, și diferit de al

  11. Stimate MD,

    Nu va banuiesc de honestitate, (…)

    [Doc spune: moderat, ca non-dialog, am lăsat doar această introducere. Înțeleg să trec peste o insultă gratuită, de dragul dialogului, dar două sunt deja prea multe.]

    • Ok, scuzati-ma va rog. Dar CITITI-LE ! (cealata „insulta” – nu stiu la ce va ganditi, dar va cer scuze si pentru ea). Important este sa intelegeti – nu doar domnia-voastra.

      • Dle Rusu, dacă le re-postați, le public și le citesc. Așa cum am citit și am publicat mai sus un comentariu în care spuneți că fac ”trafic de influență asupra justiției” (într-un articol în care cer ca magistrații să nu mai fie subiect de acuzații mincinoase??) sau că fac propagandă(!). Ambele afirmații făcute fără niciun fel de argument.

        • Aoleu…traficați O EXPRESIE PUSA INTRE GHILIMELE, nu ceea ce denota expresia. Nu traficati independenta (ar fi chiar culmea) ci acea expresie, acele VORBE. Adica vindeti o marfa (o parere a lui ponta, poate interesata) ca alta marfa, (atac la independenta lustitiei…etc), alama ca aur….etc. (asta inseamna a trafica). In fine
          linkurile sunt:

          1. La obiect, ce zice CP francez EXACT despre acest lucru. A se vedea, in special art. 2
          http://www.legifrance.gouv.fr/affichCodeArticle.do;jsessionid=2019BF4B76C71E5718A7AD2346A52230.tpdjo03v_3?idArticle=LEGIARTI000006418666&cidTexte=LEGITEXT000006070719&dateTexte=20101211

          2. aceeasi problema trata detaliat de un jurnal francez. (atentie, nuante!)
          http://www.slate.fr/story/31559/commenter-decision-justice-hortefeux

          3. era un simplu corrije al nui sujet de bacalaureat cu aceasta tema….nu vi-l mai pun ca o sa apara unul care va crede ca e mult mai sus decat un sujet de bac.
          (Intre timp, observ ca a mai aparut o doamna, cu aprox aceleasi idei). Ce se poate face oare? Snteti antidemocratici fara sa va dati seama (sper ca fara sa va dati seama). E permis sa critici ORICE. Si o poate face ORICINE.

          • Dle Rusu,

            nu văd nimic în materialele respective care să ducă la concluzia că Franța are o politică fundamental diferită în această privință, că articolul meu n-ar fi cel puțin la fel de valabil acolo cum e aici, mutatis mutandis. Din contră, de fapt, după cum vedem, Codul Penal francez conține o infracțiune specifică de discreditare a justiției. Din acest punct de vedere, regimul de-acolo e chiar mai strict decât la noi. Sigur, la fel cum spun, și spun, și spun, și repet, și reiau, nu am eu personal și CEDO cu siguranță că nu are o problemă cu criticarea deciziilor justiției, cu exprimarea unor judecăți de valoare (nu a unor afirmații deghizate în așa ceva), sau chiar cu acuzații aduse cu bună-credință. Problema e cu acuzațiile nefondate, cu minciunile grave spuse cu rea-credință.

            Dacă aveți un exemplu, din Franța, în care cineva să fi spus public, repetat, că procurorii și judecătorii acționează la comandă politică, că iau decizii fără vreun fel de probe, că pornesc dosare la cererea unor morți, că urmăresc în justiție oameni pentru faptul că au votat etc. – vă rog. Altfel, însă, constat că după ce m-ați acuzat de toate cele, îmi aduceți argumente suplimentare pentru ceea ce afirm!

            • Bon, o iau in ordine:

              1. (al 4-lea alineat din Slate)
              Este interzis să comentezi o decizie a justitiei? NU. Afara de cazul ca se incearca discreditarea publica..in conditii de natura sa afecteze autoritatea sau independenta justitiei. (aceasta conditie nu se aplica comentariilor tehnice…etc) In plus, „Trebuie ca vorbele, atele…etc SA FIE „particularmente extreme” („il faut que les paroles, écrits, actes ou images publics soient particulièrement extrêmes” ) pentru a intra in campul interdictiei. Alineatul 8: „rara jurisprudenta existenta afirma ca DECIZIILE JUDECATORLOR NU TREBUIE SA SCAPE (echapper) unei critici normale…”
              (Ar trebui însa ca justitia să fie libera si independenta. Altfel, ea este amendabila, tocmai in vederea „eliberarii” ei – de sub tutela lui Basescu. Este ce afirma Ponta si mai toata lumea- afara de Comisia Europeana care vrea sa vada DOAR interventiile lui Ponta et cie. Totusi NOI, inclusiv domnia-vastra ne amintim si de cele ale lui Basescu….).

              2. Codul Penal:
              434-25 Le fait de chercher à jeter le discrédit,…..est puni de six mois d’emprisonnement et de 7 500 euros d’amende.

              Les dispositions de l’alinéa précédent ne s’appliquent pas aux commentaires techniques ni aux actes, paroles, écrits ou images de toute nature tendant à la réformation, la cassation ou la révision d’une décision.

              Catre ce tinde discursul lui Ponta? Catre „ la réformation, la cassation ou la révision d’une décision” -si anume pedeapsa lui Nastase. Este, adica EXACT cazul in care cel care critica este in drept s-o faca.

              (nu nu am exemple din Fr ptr ca nu se intampla, justitia este „libera si independenta”)

            • Ei, asta-i bună! A acuza mincinos judecătorii că au dat o ”decizie politică” și ”fără probe” este asimilabil unui comentariu tehnic, menit să revizuiască decizia…

              Bun, măcar știm unde suntem, putem opri discuția aici, la această diferență de … opinie asupra
              expresiilor.

              Înțeleg că nu aveți un singur caz drept exemplu în care cineva din Franța să fi acuzat judecătorii că dau decizii la comanda cuiva sau că decid fără probe. Notez și asta.

  12. doc,
    felicitari pentru articol, corect si bine informat ca de obicei.
    usor off-topic, as dori sa adaug ceva: imediat dupa a doua incarcerare,
    Nastase postase pe blog o plangere penala a Monai Musca, insa acea sesizare facea referinta la achizitia terenului, si nu la materialele de constructie importate din China.
    pentru ca Nastase pretindea ca de la acea sesizare a posnit ancheta penala in dosarul Zanbaccian, i-am semnalat ca, in rechizitoriul procurorilor (document public la care face trimitere sentinta finala) se precizeaza ca dosarul a fost deschis in urma depozitiei unei anume Ioana Popa (secretara la firma Vertcon) .
    mai mult, i-am cerut parerea despre stenogramele, aparute in presa, in care Nastase ii cere unui apropiat al consulului Paun sa-l convinga pe acesta sa-si schimbe depozitia in schimbul promisiunii unui ajutor financiar pentru a pleca din tara.
    evident, postarile nu au aparut pe blog.
    de unde se vede clar ca toata tevatura cu dosarele politice ale lui Nastase are doar rolul de caine de paza pentru onoarea inca nereperata a inalt-prea-impuscatului.

    • Da, Adrian Năstase se folosește, presupun voit, de o confuzie: el se referă probabil la dosarul numit Zambaccian 1, cel privind achiziția terenului și pornit de la sesizarea Monei Muscă. Dosarul Zambaccian 1 a fost blocat în parlament în 2008, o nouă cerere a DNA de ridicare a imunității fostului premier, în 2009, fiind respinsă ca inadmisibilă (!) Am scris pe-atunci, pretenția era o aberație ridicolă : vorbim de o *prerogativa* constitutionala a parlamentului de a cere urmarirea penala a membrilor guvernului , prerogativa careia constitutia nu ii impune absolut niciun fel de limitări – prin urmare sesizarea parchetului putea fi respinsă ca nefondată sau inoportună, dar n-ar fi avut cum să fie respinsă ca inadmisibilă. Mă rog…

  13. Domnule Damian, ca sa clarific putin situatia (cel putin in ceea ce priveste indoielile mele):

    1. Daca o instanta da o decizie, decizia respectiva este rasturnata de catre instanta superioara iar instanta suprema confirma decizia instantei superioare (iar aceasta se produce in conditiile acelorasi probe si marturii, desigur), inseamna sau nu ca prima instanta a gresit?

    2. Daca respunsul este da (si daca excludem reaua-intentie, care este oricum dificil de dovedit), inseamna asta ca judecatorul respectiv a dat dovada de incompetenta, sau nu?

    3. In fine, daca raspunsul la intrebarea anterioara este afirmativ, am dreptul sa sustin (cat de public doresc) ca magistratul in discutie nu cunoaste meserie si da decizii aberante?

    Si nici macar nu este necesar sa ma „protejez” afirmand ca este doar o simpla opinie, odata ce am dovada clara a afirmatiilor pe care le-am facut.

    • 1, Răspunsul pe foarte scurt ar fi, NU. Mai în detaliu ar fi ”nu neapărat”. E perfect posibil, probabil chiar, ca prima instanță să fi făcut ceva ce putem numi greșeală, dacă alte două instanțe decid altceva. Dar ține cont că aici nu vorbim de o știință exactă. Nu vorbim de soluția unei ecuații sau obținerea unei măsurători – acolo într-adevăr, dacă un rezultat e bun, celelalte sunt în mod automat false. Or, în cazul justiției, există o anumită marjă de apreciere subiectivă.

      Uite chiar cazul discutat aici: CEDO spune constant că în cazuri cum e cel de mai sus trebuie să stabilească un echilibru între nevoia de a apăra libertatea de exprimare, și cea de a apăra demnitatea persoanelor atacate public. Or, nu există o formulă sau ceva echivalent pentru un astfel de echilibru, există doar jurisprudența Curții și aprecierea judecătorilor înșiși, care nu e neapărat unanimă (din contră). De altfel, se întâmplă și la CEDO ca o cameră de 7 judecători să decidă într-un fel, iar marea cameră să decidă altfel.

      Repet, să nu fiu prost înțeles, nu spun că nu se fac greșeli, se fac, ba chiar se fac unele în care rea-credința e evidentă. Spun doar că se poate și ca complete diferite să decidă în moduri diferite, fără ca unul din ele să poată fi acuzat că a greșit.

      • Multumesc pentru raspuns!

        Continui totusi sa nu inteleg: doua enunturi contrare nu pot fi simultan adevarate, indiferent cat de „subiectiv” este domeniul la care ne referim. Pot intelege faptul ca aprecierea (evaluarea) probelor este subiectiva, dar decizia este una binara (ori/ori) si nu calitativa, deci ambele decizii nu pot fi in mod simultan corecte.

        P.S. „ceva ce putem numi greseala” (?!) Cata delicatete, domnule Damian, cata delicatete… ;)

        • Înțeleg ce spui (cred) – dacă ne referim strict la situația de fapt, în cazul în care cineva e judecat, să zicem, pentru furt: dacă o instanță îl achită pentru că nu există fapta și alta îl condamnă, e clar că una din ele n-are dreptate raportat la situația reală. Acuzatul fie a luat banii, fie nu i-a luat, nu există cale de mijloc. Fie a omorât pe cineva, fie n-a omorât. Fie a știut că publică afirmații false, fie n-a știut. Până aici e clar.

          Problema e că în realitate lucrurile stau altfel. Magistrații n-au acces la vreun dispozitiv sau mediu care să le pună la dispoziție nemijlocit adevărul. Au doar un set de probe, mărturii, expertize, amprente șamd. Pe baza lor trebuie să …aprecieze, inclusiv asupra situației de fapt. Da, aprecierea asta îi poate duce să decidă că situația s-a petrecut altfel decât în realitate, chiar dacă au, nu doar bună-credință, ci și competență – ține cont și că lucrurile nu sunt ”echidistante” din această privință, acuzarea trebuie să convingă peste orice îndoială (inclusiv) asupra faptului de care se face vinovat inculpatul, instanța trebuie să decidă în favoarea lui chiar dacă probele arată că e foarte probabil ca el să fi comis infracțiunea. De asta zic, a vorbi de ”greșeală” e ceva mai complicat decât pare.

          • Reluam discutia dupa ce stai cativa ani in puscarie, NEVINOVAT, iar statul decide ca:
            1. Nu este nimeni responsabil pentru asta.
            2. Nu meriti o compensatie financiara pentru viata distrusa.

            Pana atunci, ramai cu bine si… „justitie usoara”!

            P.S. Vezi ca in SUA ai primi niste milioane de dolari despagubiri iar autorii erorii judiciare ar fi dati afara. Ba ar mai pierde si pensia.

  14. Nu înțeleg nimic. Putem relua discuția oricând, nu știu ce are a face eventuala mea încarcerare cu asta, însă e un articol la care comentăm aici și care are un subiect oarecum diferit…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro