marți, martie 18, 2025

Ceea ce nu se poate negocia, niciodată: egalitatea în faţa legii

Că parlamentarii români, mai vechi sau mai noi, sunt opuşi programatic ideii de egalitate în faţa legii o probează, dincolo de orice ambiguitate, votul în cazul senatorului Isăilă. Încă o dată, membrii camerei superioare au acţionat fideli unui spirit de corp.Împotriva DNA, împotriva statului de drept, impotriva guvernării transparente, orice alianţă este salutară. Ceea ce contează este reafirmarea privilegiilor deţinute de o castă care îşi arogă monopolul suveranităţii naţionale.

Dimcolo de permutările care se operează în plan politic, dincolo de piruetele pe care Dan Diaconescu şi acoliţii săi le imaginează înainte de naşterea unei alte coaliţii alături de cei denunţaţi cu mânie haiducească drept “ ciocoi”, există o continuitate neliniştitoare, pe care votul din Senat o relevă, dramatic. Este continuitatea mentalităţii imposibil de conciliat cu acea definiţie a patriotismului oferită de vicepreşedintele Statelor Unite. Pentru cei care acuză DNA, pentru cei care acuză judecătorii probi şi imparţiali,corupţia nu este o patologie a spiritului public, ci expresia normalităţii politice. Niciodată în România ultimilor ani deturnarea de fonduri publice nu a fost un act de lăcomie individuală- ea a fost, întotdeauna, înscrisă în rama organizării de partid şi a solidarităţii de clan. Subdezvoltarea nu este un accident, ci soluţia pe care o preferă şi promovează cei ce domină comunităţile din teritoriu. Canibalizarea energiilor private, intervenţiile arbitrare, procentele percepute în favoarea unei organizaţii vaste şi sofisticate sunt dimensiunile ce anulează semnificaţia autentică a autonomiei locale. Cazul de la Cluj este o demonstraţie de manual.

Retorica politică a marilor cuvinte, vehiculate cu dexteritate demagogică, nu poate ascunde realitatea unei mize fundamentale pentru viitorul libertăţii. Reforma statului înseamnă, acum, mai mult ca niciodată, protejarea acelor nuclee de eficienţă dezvoltate la nivelul justiţiei independente. Egalitatea în faţa legii este reconfirmată cu fiecare ocazie în care privilegiile sunt atacate prin rechizitorii şi prin sentinţe definitive şi irevocabile. Egalitatea în faţa legii este afirmată ori de câte ori votul popular nu mai poate oferi cauţiunea pentru ilegalităţi. Egalitatea în faţa legii este alternativa la dominaţia cauţionată electoral a unui grup de oligarhi, sudat şi impenetrabil.

Anul electoral 2014 va fi, aşadar, legat de această chestiune non-negociabilă a egalităţii în faţa legii. Fidelitatea faţă de principii, încăpăţânarea în apărarea lor poate servi ca o presiune constantă evocând politicienilor din opoziţia anti –PSD misiunea lor centrală. Aceea de a fi alternativa credibilă la arbitrariul generalizat etatic. Combinaţiile partizane se cer raportate la acest obiectiv strategic. În absenţa asumării sale, coregrafia unificării dreptei va rămâne doar un alt episod de parcurs, mediocru şi irelevant.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Nu ca zic, da’vreau sa spun:

    Subscriu SI, adaug:

    Criteriu fundamental pentru dreapta UNITA:

    apărarea statului de drept!

    Indiferent cine va fi ALESUL, – pana la alegeri – musai trebuie sa lamureasca ce a fost in vara lui 2012!

    – “tentativa de lovitură de stat”
    – “erori si de procedura, si de comunicare”

    daca vrea si voturile pro… si, anti…

    Emotional –ca de fiecare data-, doi oameni vor confirma unirea dreptei:

    “draga prietene – bunule prieten”

    si

    draga de … ANI – bunule DNA

    confirmarea (populara) din SUA a venit!

    va veni destul de repede si de la Bruxelles.

    PS multe din “figurile invechite” vor face pasi…

  2. Egalitate în fața legii? În țara în care poți găsi câte un Bercea Mondialu’, mai mare sau mai mic, la 4 din 3 (sic) terase de bere și mici? E jignitor acest concept de secol 19, atât de des folosit în mod fals ca scut sau armă când tot ce poate face este să întrețină iluzia: ești pauper, plătesti mai mulți bani la stat decât pe mâncare, ești umilit cu metodă, dar totul e in regulă: ești egal în fața legii, poți tatua o hârtie irelevantă la 4-5 ani.

    Nu există egalitate în fața legii, fiindcă legea nu există, i.e. nu există acolo unde ar trebui să existe, când ar trebui să existe. Avem Coduri (fiscale, civile, penale – interesant că nu s-a instituționalizat și un Cod Moral, să ne batem joc și de morală pe față, nu doar să o înjunghiem hoțește zilnic), Constituții, Ordonanțe care să reglementeze. Da, dar ele reglementează doar pe cel care se vrea reglementat de ele. Un Bercea (îl iau pe dânsul ca exemplu fiindcă e în prime-time zilele astea) nu a fost niciodată interesat de niciun Cod sau Constituție, iar acțiunile lui s-au situat, și le-a situat dânsul, întotdeauna într-un dincolo de lege (nimic metafizic în asta, ci doar o realitate banală). Că principiul legii, al egalității în fața ei, ar vrea să se distribuie într-un stat ca ploaia, și peste buni și peste răi – aici e falsitatea, fiindcă în evidența cotidianului nu reușește.

  3. E amuzant si trist ….

    Pina una-alta, si aveti aici dreptate, indiferent de partidul din care face parte invinuitul (chiar si PMP!) votul este impotriva anchetei. De aceea n-are cum sa se schimbe ceva acolo.

    Oricit va veti opune, pe baietii astia de sorginte FSN-ista nu-i scoatem afara decit cu o revolutie, sa va fie clar. Daca v-ati trezi, toata presa de dreapta ar trebui sa indemne poporul la revolta.

  4. Hai ca sunteti chiar amuzant! Pai vreti ca „alesii neamului” sa se supuna justitiei, si inca in cazuri complicate, care pot fi finalizate printr-un NUP?

    Pai de ce sa nu incepam cu cazuri simple, unde nu trebuiesc dascalcite ite financiare? De exemplu, cu cazul unei sotii de ex-senator decedat care a omorat ceva persoane si a primit „cu suspendare” (asta, dupa ce procesul i-a fost stramutat exact in judetul „senatorizat” de sot, sub pretext de impartialitate a justitiei)? Sau cu o mare vedeta care a omorat vreo patru nevinovati dar a primit-o „suspendata”, ca doar taticu e avocat de renume? Sau cu femela de afaceri care a spulberat o tanara pe trecerea de pietoni, sub ochii a cateva sute de oameni (inclusiv zeci de politisti)? Sau cu tanarul baut care, dupa o urmarire ca-n filme, a ras vietile a doi tineri si a beneficiat de apararea „fosilei vii” (ca doar era fiu de consul onorific)? Sau de fatuca din Constanta care a lasat un om fara picior, urcandu-se cu gipanul pe trotuar, dar cu dosarul ramas „ca-n tren”, ca doar taticu este cine este?

    Pai intr-o tara unde poti fi omorat cu impunitate de catre orice „jmeker”, noi mai pretindem ca uber-jmekerii sa se dea unul pe altul pe mana justitiei? Vise placute, dragii mei…

  5. egalitatea in fata legii este pentru oi, lupii au alte legi….
    va dau un exemplu mult mai mare: americanii au ocupat iraq-ul sub pretextul wmd, pai unde e legea in cazul asta?
    si acuma vin sa ne dea noua lectii de justitie si anticoruptie.
    trebuie sa fii copil sa mai pui botul la asa ceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Dragi prieteni, săptămâna aceasta ne vedem la București. De două ori, odată la Fundația Academia Civică / Fundația Spandugino în 20 martie și, a doua zi, la Humanitas Kretzulescu.
Mihai Maci

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro