joi, martie 28, 2024

Cei peste 500 si Carta 77: Puterea celor fara de putere (Updated)

Stiu ca vor sari destui care imi vor reprosa ca indraznesc sa compar Protestul jurnalistilor din Romania anului 2014 cu Carta 77, una dintre cele mai respectate miscari disidente din anii comunismului. N-au decat sa o faca, e dreptul lor. Dupa cum este dreptul meu, ca istoric al comunismului si ca filosof politic preocupat de conceptul disident al libertatii, sa observ analogii si sa le supun reflectiei dezinhibate. Care este legatura intre cele doua documente? Una esentiala: faptul ca ambele au fost semnate de oameni care se afla, din zeci, sute de motive, pe pozitii diferite, ideologice, politice, religioase etc Ceea ce-i uneste, liantul care face posibila coagularea unei pozitii comune, este angajamentul impartasit de toti semnatarii in raport cu drepturile omului, cu demnitatea individului ca valoare non-negociabila. Erau cu totii convinsi de ceea ce Havel a numit puterea celor fara de putere. Protestul jurnalistilor o spune limpede: degradarea presei pune in pericol libertatile civice.

Rita Klimova a fost o inflacarata tanara comunista in anii 50, a inteles apoi ca s-a inselat, a sustinut Primavara de la Praga, a devenit, asumandu-si imense riscuri, purtatoarea de cuvant a acestei initiative civice nascuta in conditiile sufocante ale “normalizarii” lui Husak. In ianuarie 1990, a devenit ambasadoarea Cehoslovaciei democratice la Washington. Petr Uhl era trotkist, Aleksander Vondra liberal, Michal Zantovsky (biograful lui Woody Allen), neo-conservator, Jan Urban era social-democrat, Vaclav Benda, cel care a propus conceptul polisului paralel, era un ginditor catolic conservator. Milan Simecka era marxist. Martin Palous era arendtian si voegelinian. Vaclav Havel, inspirat de Jan Patocka, discipolul lui Husserl si al lui Heidegger, era un adept al fenomenologiei existentialiste. Vaclav Maly era preot catolic.

Cei care sunt deranjati de prezenta pe lista celor peste 500 de un nume sau altul, uita ca nu este vorba de intemeierea unei comunitati a celor fara de prihana. Cand un cunoscut scriitor si jurnalist il ataca pe Dan Tapalaga ca ar fi fost “omul lui Vantu”, el comite o revoltatoare nedreptate. Asemenea proteste n-ar trebui sa fie prilejul unor atacuri nefericite, ci, mai degraba, al unei apropieri intre oameni care, altminteri, au optiuni diferite. Nimeni nu este obligat sa semneze. Unii sunt pur si simplu reticenti in raport cu orice demers colectiv. Altii, insa, incearca sa inventeze rationalizari pentru propriile frustrari. A protesta impotriva a ceea ce Andrei Plesu a numit, cu chirurgicala precizie, obscenitatea publica, mi se pare un comandament moral, nu unul politic.

Acesta este rostul si rolul societatii civile, sa apere civilitatea si sa respinga indecenta, ticalosia, minciuna, violenta, extremismul. O faci, bine. Nu o faci, e dreptul tau, dar poate ai delicatetea sa ii cruti pe cei care au semnat si te abtii de la judecati negative, peremptorii, apodictice si esential false.

http://www.revista22.ro/protest-al-jurnali350tilor-mpotriva-practicilor-degradante-din-presa-36864.html

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16464413-minte-cristian-teodorescu-mica-poveste-sov.htm

http://www.polirom.ro/catalog/carte/reinventarea-politicului-europa-rasariteana-de-la-stalin-la-have-2758/

Update:
Constat, fara stupoare, ca reaua credinta este, ca intotdeauna, vigilenta. Ori, poate, e vorba doar de opacitate, de ignoranta, de incapacitatea de a deslusi intentia reala a autorului. Sa confunzi o analogie cu o echivalenta este induiosator. Echivalenta presupune o identitate de functii si semnificatii. Nu e cazul. Suntem in 2014, la un sfert de veac de la naruirea Blocului Sovietic, nu in 1977, in plina glaciatiune brejnevista.

N-am comparat semnificatiile istorice ale Cartei 77 cu cele ale Protestului jurnalistilor independenti. Ar fi fost absurd. Am spus doar ca, asemeni liantului moral al Cartei, adica angajamentul pentru drepturile omului, si aici intalnim o valoare care ii apropie pe oameni altminteri diferiti ca optiuni filosofice, politice etc Am spus doar ca, fie ca imi place sau nu un semnatar, fie acela Andrei Plesu, Mircea Marian, Dan Andronic, Rasvan Lalu, Dan Tapalaga, Vlad Mixich, Andreea Pora, Andrei Badin, Armand Gosu, Malin Bot, Horia Patapievici, Andrei Cornea, Radu Moraru, Doina Jela, Gabriel Liiceanu, Dan Alexe, Dragos Paul Aligica, Vera Campeanu, Tia Serbanescu, Dan Turturica, Tudorel Urian, Radu Vancu, Robert Turcescu, Rodcia Culcer, Alexandru Cautis, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Daniel Cristea-Enache, Ion Vianu, Andrei Oisteanu, Alexandru Hancu, Radu Pavel Gheo, Cristian Campeanu, Smaranda Vultur, Laurentiu Ciocazanu, Simona Ionescu, Grigore Cartianu, Marcel Tolcea, Gelu Trandafir, Andrei Craciun, Nicoleta Savin, Florea Ioncioaia, Alexandru Lazescu sau Sabina Fati, acest lucru nu ar trebui sa ma impiedice sa subscriu, cu nume si prenume, la un document in a carui valoare intelectuala si etica nu am motive sa nu cred.

Altminteri, totul devine o simpla cautare de nod in papura. Stau cu lupa si caut numele care ma deranjeaza. Scriu apoi un articol si imi justific acreala echidistanta, spleenul meu cosmic. Caut pe Google sa vad cam ce-au scris, ieri, alaltaieri, acum zece ani, cei care semneaza. Ii prind cu ocaua mica, am dat lovitura, sunt fericit, nu semnez langa ei, ma felicit pentru a mea impecabila, proverbiala intransigenta. Ma rog, o specialitate in care unii exceleaza. Vorba Ioanei Hincu, plutim in gandologie: „Totodata, gandologul, tocmai pentru ca e impartial si echidistant, daca te pune demonul interior de-l contrazici, sau nu, nici macar, zici undeva, public, ceva care contravine cumva convingerilor sale intime si impartiale, iar gandologul afla, te trezesti c-o echidistanta peste ochi de nu poti s-o duci (unde “echidistanta” se citeste fandaxie curata).” Trebuie sa fii gandolog de mare clasa ca sa interpretezi cu atata malitie ce-am scris. Sa ma mir ca, unidirectional neutri, gandologii nu observa absenta elocventa a celor care au semnat in iulie 2012 apelul catre Bruxelles in favoarea pucistilor, un document caruia „Antenele” i-au facut o zgomotoasa, vehementa publicitate?

Recomandare:

http://ihincu.wordpress.com/2014/01/24/gandologie-versus-filosofie/

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. Tocmai pt ca stiti atat de bine ma grabesc sa sar si sa va reprosez… , daca va vine sa credeti rau faceti, fiindca eu nu cred, consider tematica de maxima importanta, aprecieri pt articol.
    Deficitul de moralitate constituie principala racila a societatii romane contemporane raspandita in mai toate „ungherele”. In cazul oamenilor politici maladia este chiar incurabila/ nu ne mai permitem luxul de a-i credita prin incredintarea de responsabilitati, avem nevoie de alternative sanatoase de toate orientarile.

  2. Comparatia nu este deplasata dar exista o mare diferenta,noi nu avem o societate civila.
    Suntem total anesteziati ,ma uit in tari din UE societatea reactioneaza in strada pasnic aproape saptamanal ,la noi este o somnolenta inexplicabila.
    Pana ce aceasta problema vitala si anume coalizarea societatii civile si a unei opozitii unite care sa ne organizeze(din pacate nu ne putem organiza singuri dupa cum se vede) nu se va intampla nimic.
    Atomizarea opozitiei si impartirea presei pe considerente pro sau contra basescu ,ulterior pro sau contra UE ,capitalism nu ne va scoate din aceasta situatie.
    Trebuie sa intelegeti dumneavoastra persoane publice ,intelectuali in cel de-al 12 lea ceas ca e nevoie mai mult ca oricand sa va adunati sub o singura lozinca si anume „salvarea de urgenta a democratiei ,justitiei si nu in ultimul rand a libertatii presei democratice ”
    La sfarsitul anului 2014 va fi prea tarziu.

    • Nu este deloc tirziu. S-a creeat deja precedentul. Justitia independenta functioneaza.

      De-acum incolo, toate taberele politice, si mai ales publicul mare, cu totii stim ca justitia independenta e o realitate posibila in Romania. Perioada asta, chiar daca se va termina prin victoria uslamismului, serveste deja ca exemplu pentru toata cultura civica romaneasca.

      Va spun sincer, fara sa exagerez. Am invins! Justitia independenta s-a impus deja in constiinta nationala. Asa zisii basisti impreuna cu asa zisii uslamisti au facut impreuna istoria. Uslamismul mai poate cistiga doar victorii de etapa. Dar pe termen lung deja a invins statul de drept. Romania este deja in Europa civilizata. Iar uslamismul este deja la gunoi.

      A fost greu. Si inca o sa mai fie multa dezbatere in jurul subiectului. Dar va pun intrebarea inginereste. Va asteptati ca statul de drept si modernitatea sa se impuna usor, fara lupta? Va asteptati ca smecherii si pitipoancele sa accepte justitia independenta din respect pentru valoare? Nu. Asa ceva nu era posibil. A fost greu. Nu s-a terminat inca. Dar am invins. Terminologia si principiul s-au impus definitiv in istoria noastra civilizata. Si chiar avem sanse mari ca victoria justitiei independente sa se mentina fara violenta. Chiar exista aceasta sansa extraordinara.

  3. http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/confrati-treziti-va-si-vedeti-pentru-ce-si-pentru-cine-semnati-102234.html

    Imi permit sa sintetizez ce inteleg uslamistii din demersul celor 500. Citez din Cristian Teodorescu. „Ce-i leagă după părerea mea pe cei 500? Impresia că Băsescu a ajuns să fie opoziția din România și că Băsescu e personajul european din politica noastră.”

    Dar pentru slava cerului, unde se vorbeste despre Basescu in protestul jurnalistilor??!! Recititi atent textul protestului. Nu se regaseste nici macar vreo aluzie la presedentie.

    Uslamismul improasca mizerie in toate directiile. Cristian Teodorescu pare un om liber si stapin pe sine. Cred ca a citit de zeci de ori textul protestului. Si pentru ca nu a gasit ce sa critice, a inventat subiecte care nu fac parte din protest. Cum este posibil sa bati cimpii fara gratie la virsta inaintata? E suficient sa fii uslamist. Oamenii astia se cred Dumnezei la adapostul majoritatii electorale. Oamenii astia au transformat presa in religie. Oamenii astia pot sa justifice ORICE. Nu mai conteaza ratiunea pentru ei. Conteaza doar religia uslamista.

    Uslamistii se gindesc serios sa ne inchida gura si netul. Si chiar mai mult decit atit. Oamenii astia urasc de moarte pe oricine se opune religiei uslamiste.

  4. Puterea celor multi este limitata si proape inexistenta, in mometul de fata si cu referire la epoca istorica.
    Cel mult ar putea sa fie victima unei deturnari si numai o poveste risipita.
    Cei de la putere sunt profesionisti si situ cum sa mentina dezbinarea.
    In afara exemplelor clasice mentionat incercati sa va aduceti aminte de prima demonstratie din fata guvernului din ianuarie 1991 in care Dumitru Mazilu a rostit cuvintele:
    -Ce vreti ?
    -Jos Iliescu!
    Era clar ca in triumviratul FSN in care D. Mazilu era al doilea in ierahie, se intimpla prima sciziune.
    In acea zi dimineata D. Mazilu a plecat la Timisoara ca trimis al puterii la parastasul eroilor revolutiei.
    Iliescu nu a avut curaj sa mearga si a trimis pe un om acceptat de timisoreni.
    Acolo D. Mazilu a avut contact cu ofiteri din armata care s-au aratat pozitivi unei schimbari.
    Dar seara cind curentul era de partea lui D. Mazilu, ceva s-a intimplat si emisiunea a fost intrerupta din motive tehnice.Era dupa telejurnal in care s-a prezentat primirea lui D> mazilu de de catre timisoreni.
    Odata reluata transmisia deminstratiei din Piata Victoriei in care cei prezenti cereau sa plece Iliescu au inceput infiltrarile masive cu oameni ai securitatii si Iliescu a coborit sa linisteasca multimea.
    In fapt el a vorbiit sub protectia securitatii care inconjurase locul si ocupa pozitii de forta.
    Atunci Iliescu a pus in miscare mecanismul fortei si a reusit sa impiedice ceea ce a numit incercare de lovitura de stat.
    A doua seara impreuna cu Roman si D. Mazilu, i.Iliescu a aparut la televiziune pentru a salva aparente si a spune ca a fost o greseala de interpretare si exprimare.Atunci i s-au pus in gura lui D, Mazilu vorbe de cainta in sensul ca nu a vrut puterea si ca de fapt el se retrage.
    Era glasul unui om aproape anesteziat de frica.
    Asa se termina miscarile spontate care nu au suportul elitei profesioniste a securitatii.
    Bravo lor, sunt mai tari, mai multi si mai vicleni.

    Poate ca este bine ca unii idealsti sa creada ca este posibilia o schimabre si ca poportul poate lua puterea.
    Este o iluzie care imbarbateaza pe cei slabi si dezbinati,

  5. În sfârșit, un text despre drepturile și libertățile cetățenești. Îmi aduc aminte de o vorbă pe care i-a spus-o presedintele Băsescu unei jurnaliste, Corina Dragotescu, aflată în plin tratament de chimioterapie, cheală și într-un moment când toată lumea știa că are cancer:
    „doamnă, să-i dea Dumnezeu sănătate fiecăruia după cât adevăr spune”.
    Rareori am auzit ceva mai monstruos. Nu-mi aduc aminte ca domnul Pleșu să fi vorbit atunci de obscenitate publică, dar s-ar putea să greșesc. Sigur, cea mai simplă metodă este culpabilizarea anteniștilor – „nesimțiți”, „mercenari”, „slugi” etc. Problema e că, în opinia mea, ei sunt un produs al istoriei presei românești din ultimii ani, ai unei polarizări a presei românești fără precedent, a deplinei sale înregimentări politice. Practic, nu mai există presă independentă și atunci unica sansă a unui jurnalist care scrie bine este să se înregimenteze politic spre a se face cunoscut. Cristian Tudor Popescu este singura excepție pe care o cunosc și a trudit decenii pentru a-și păstra independența. Dacă vreți un model, el este, cred, unicul. În rest, polarizarea și afilierea politică a jurnaliștilor conduc inevitabil la radicalism de limbaj, atacuri la persoană, ură și toate celelalte. Observ că, în decursul timpului, cine s-a străduit să-și păstreze independența a fost ocolit de linșaje mediatice, a câștigat un respect fluctuant ca intensitate, dar durabil. Apropo de doamna Pora. Am văzut cu proprii ochi cum se înroșea de furie atunci când CTP intra în direct și făcea analize la RTV, nu spunea nimic cât dura legătura telefonica și apoi, cum închidea CTP, începea să-l insulte: „dar cine e asta de îl ascultați ca pe Sfântul Petru” și alte comentarii pline de „profesionalism”, „jurnalistice” precum acesta. Daca se vorbește de demnitate umană, mă gândesc mai degrabă la vameșul acela diabetic care a stat 7 ore la DNA într-o cameră fără să-i spună nimeni de ce a fost adus acolo, riscând o comă diabetică. Desigur, demnitatea umană este un apanaj al jurnaliștilor și procurorilor, iar cei anchetați de DNA sunt niște scursuri umane, „penali”, „pușcăriabili”, care trebuie călcați în picioare. Ce mai contează că au și ei drepturi, ele trebuie arse ritualic pe altarul luptei împotriva corupției.
    Imi pare rău, dar în România nu există nici stat de drept, nici libertăți cetățenești garantate, nici demnitate umană respectată. Este țara bunului plac, a șmecheriei, dezbinării, și în care Marele Păpușar este SRI, vorba cronicarului, „matca tuturor răutăților”!

    • Basescu a gresit cind I-a spus magaria Corinei Dragotescu.

      Dar de ce simtiti obligatia sa-l iubiti pe Basescu? Si mai ales, cum va trece prin cap ca ar trebui sa-l iubiti pentru magariile sale?

      Domnule Spectator, nu ne judecati pe noi pentru magariile lui Basescu. Nu judecati justitia independenta dupa magariile verbale ale presedintelui.

      Va rugam sa ne judecati dupa principiile noastre. Dupa ceea ce spunem. Dupa idealurile noastre. Si dupa rezultatele noastre. Iata, traim astazi justitia independenta. Nu este ea perfecta? Si ce daca! Justitia independenta, cu toate deficientele ei, este o opera comuna. De ce vreti s-o desfiintati? Doar pentru ca Basescu are niste merite? Si daca ar avea, ce va pasa?! Mai importanta decit presedintele este justitia independenta. Nu credeti ca am dreptate?!

      Fiti obiectiv. Nu va cere nimeni sa-l iubiti pe Basescu. Nu va cere nimeni sa-i recunoasteti meritele. Dar am o mare rugaminte la dumneavoastra si la cei ca dumneavoastra. Nu-l mai impuneti permanent pe presedint in discutie. Aveti tot dreptul sa simtiti ceea ce simtiti fata de el. Dar nu mai impuneti subiectul sentimentelor fata de Basescu. E deja un subiect obsesiv si automat grotesc. Nu ne face bine nici noua si nici celor ca dumneavoastra. Oricum, mai aveti un an si o sa scapati definitiv de obsesia prededintelui Basescu. Pina atunci, nu puteti oare vorbi despre un subiect oarecare, fara sa ne mai amintiti sentimentele dumneavoastra fata de presedinte?

      O si buna va doresc!

      • 1. Imi pare rău, dar nu am niciun fel de sentimente față de Băsescu, mi-e indiferent. Problema este, cred, că unii jurnaliști, precum Andreea Pora, au crezut că e bine să-i urmeze exemplul, să insulte oamenii cu care polemizează atunci când rămân fără argumente și apoi se miră că sunt linșati mediatic. La această agresivitate din presă Băsescu a contribuit din plin, oferind celor care-l admirau o rețetă de succes a neantizării adversarului (preopinentului, cum vreți să-i spuneți). Asta vroiam să spun, cred că nu m-am făcut înțeles, mea culpa!
        2. Este dreptul Dumneavoastră să credeți că în România există o justiție independentă. Eu am altă părere. Cred că este populată de mulți judecători și procurori dubioși, legați între ei prin vechi complicități de interese și neștiute legături de rudenie. Un fel de „castă” care se autoreproduce, încântată că, pe zi ce trece, i se întăresc puterile, că merge spre un orizint discreționar, arbitrar. Am multe argumente, dar nu insist acum. Oamenii obișnuiți cunosc o parte dintre aceste argumente la fel de bine ca și mine.
        3. Din punctul meu de vedere, al unui om care nu a avut niciodată de-a face cu justiția, dar care știe ceva istorie, DNA este o instituție care, minunată în teorie, este locul unor PRACTICI „JURIDICE” ODIOASE, ce distrug zi după zi, prin promovarea fricii, lipsa oricărui control al societății asupra sa și campanii de presă de proslăvire, DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE CETĂȚENEȘTI, încrederea oamenilor că trăiesc într-o țară în care libertatea le este respectată. Iarăși nu insist, dau doar două-trei exemple. Sintagma „indicii temeinice” poate da și a dat naștere unor abuzuri îngrozitoare pentru cineva care prețuiește drepturile unui semen al său, corupt sau nu. În orice țară civilizată, cineva ajuns la procuratură este IMEDIAT înștiințat în legătură cu învinuiriile care i se aduc și avocatul său poate în cel mai scurt tip să consulte dosarul acuzării. Nu așteaptă ore întregi, spre a fi intimidat și ținut într-o stare de incertitudine. Orice probă pe care avocatul nu o cunoaște nu este admisibilă în proces, niciun martor despre a cărui existență acuzatul nu are știință nu poate fi citat. La noi, DNA invocă tot felul de TÂMPENII CRIMINALE precum „în interesul anchetei”, pentru „protejarea martorilor” sau, culmea, „din motive de siguranță națională”, spre a crea o diferență DICTATORIALĂ în instanță între instrumentele sale și cele ale apărării. În România, dacă cineva spune unui procuror că Popescu a luat mită de la, să zicem, un pacient, procurorul obține, prin lege, mandat de ascultare de la judecător, fără nicio probă materială. ASTA NU E DEMOCRAȚIE; NU E STAT DE DREPT. În ceea ce mă privește, ca om ce mi-am trăit adolescența în comunism, prefer să mă fure politicienii decât eu sau semenii mei să fie supuși unei asemenea „justiții”!

        • Felicitări, domnule! Sunteţi un om liber în conştiinţă şi vertical.
          Am o singură rezervă la cele scrise de dumneavoastră: nu vreau să mă fure politicienii.
          Însă, de când observ cum se respectă în România garanţiile procedurale în justiţie şi cum jurnalişti cunoscuţi au turbat pe lângă democraţia pe care erau meniţi să o păzească, am început să mă gândesc serios că poate alţii decât politicienii se dedau la un jaf mult mai serios şi mai metodic decât aceia. Oare nu sunt politicienii doar un convenabil ţap ispăşitor, chiar dacă unul plin de păcate?
          Este infinit de trist să văd cum oameni de condei pe care-i respectam se pierd într-o bătălie în care ei sunt, de fapt, doar şaua de pe cal. De ce insistă într-un stil infantil de „agitaţie” nu ştiu. Poate-şi consideră publicul neevoluat? Oricum, situaţia de faţă mă întristează.

        • Justitia trebuie sa fie la fel de imperfecta. Si pentru saraci si pentru bogati. Nu este corect sa aplicam tratamente preferentiale pentru bogati sau pentru saraci.

          Asta e justitia noastra, a tuturor, a Romaniei. Deci Nu o putem desfiinta. O putem imbunatatii. Dar si dupa ce o vom imbunatatii, trebuie sa ramina egala pentru saraci si bogati. Sub nici o forma nu se pot aplica tratamente preferentiale.

          Si apropo de teama. Chiar de asta facem justitie in societate. Pentru ca infractorii sa se teama. Iar daca vor simtii groaza fata de procurori, e foarte bine. Nu le ramine decit sa nu mai comita infractiuni. Deci, de ce va deranjeaza teama asta? De ce vreti sa limitati teama infractorilor (bogati sau saraci) de justitie?

          Poate ca intr-un viitor vom alege prin vot conducerea magistraturii. Cu asta as fi de acord. Dar politicienilor nostri nu trebuie sa le mai permitem niciodata sa mai subjuge justitia. Ii putem alege si pe unii si pe altii. Dar politicienii trebuie sa se teama de coruptie si de justitie. Ca si infractorii in general. Asta-i mecanismul.

          • Doamne! Nu vreau să vă jignesc, dar parcă aud un acuzator public din anii ’50. Înainte de a împărți lumea în bogați și săraci, trebuie să o împărțim în nevinovați și vinovați. Dumneavoastră credeți cumva că toți cei anchetați de procurori sunt infractori? Atunci la ce ne mai trebuie tribunale? Să dea sentințe procurorii și de toți banii economisiți cu salariile judecătorilor să construim închisori sau, dacă sunt prea scumpe, lagăre de muncă; doar e vorba de banii poporului, o economie nu strică!
            Dumneavoastră chiar nu înțelegeți că mai bine 100 de corupți în libertate decât un nevinovat pedepsit sau anchetat nelegal? Nu mai insist pentru că ne îndepărtăm de tema articolului postat.

            • Domnule Spectator, cu tot respectul. Am exact aceleasi sentimente pentru nevinovati. Ca si dumneavoastra. Gindim la fel despre nevinovati. Atit despre cei bogati cit si despre cei saraci.

              Insa care propozitie din comentariul meu va duce cu gindul la nevinovati? Care?

              Dumneavoastra v-ati referit la DNA, parchetul infiintat special impotriva celor bogati si puternici. Daca erati corect, v-ar fi pasat de TOATE erorile si abuzurile. Nu numai de cele asupra marilor corupti. Dar si cele asupra acuzatilor saraci. Cele care nu sint comise la DNA. Presupunind ca ar fi niste abuzuri pe la DNA.

              Eu nu va cer sa va limitati la vreun subiect deschis de mine. Eu v-am acuzat doar de partinire fata de cauzele penale ale celor bogati si puternici. V-ati referit numai la parchetul DNA. E clar ca va intereseaza cu precadere sfera celor bogati si puternici. Dumneavoastra ati deschis subiectul despre bogati si saraci. Daca va refereati in general la erorile judiciare, era cu totul altceva. Dar nu ati facut-o.

              Cit despre ascultarea telefoanelor, care-i problema? Procurorul afla mai repede daca acuzatul este vinovat sau nu. Nevinovatii interceptati sau ne-interceptati NU vorbesc despre fapte penale ca si cum le-ar fi comis. E atit de simplu. Vinovatii vorbesc despre nelegiuiri. Nevinovatii n-au cum sa vorbeasca in intimitate despre ilegalitati pe care nu le-au comis. Care-i misterul aici? Care-i abuzul? Care-i problema? Mandatul de ascultare este intotdeauna unul limitat. Procurorul afla repede ceva util sau se lasa pagubas. Evident, procurorii urmaresc uneori piste false. Fac parte din munca lor. Asta e.

          • Ah, ce treabă bună a făcut Stalin cu minţile unor „democraţi” şi cu minţile urmaşilor lor! El spunea că „decît să scape un vinovat din zece bănuiţi mai bine să piară toţi, vinovaţi şi nevinovaţi”.

            De când şi până când un simplu suspect este „infractor”? Doar instanţa de judecată, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, poate să spună că o persoană este infractor. Şi chiar şi atunci, nu este absolut sigur, s-au văzut multe erori judiciare.
            Procurorul nu poate spune despre o persoană că este infractor nici la începutul anchetei, nici la sfârşitul ei. Respectiva persoană este doar suspect şi inculat la începutul şi, respectiv, la sfârşitul anchetei penale. Şi are dreptul la toate garanţiile procesuale legale, deoarece se poate dovedi în instanţă că este nevinovat de faptele acuzate de procuror.
            Cetăţenii au drepturi într-un stat de drept. Toţi, inclusiv suspecţii, inculpaţii, condamnaţii. Cetăţenii încep să nu mai aibă drepturi atunci când cei mai primitivi, mai needucaţi, mai infantili dintre ei renunţă la drepturi pentru ei înşişi şi le denunţă în privinţa celorlalţi. Aceştia sunt sclavii din vocaţie.

            • Aratati-mi va rog unde m-am referit sau am facut aluzie la suspecti. De ce nu va referiti concret la comentariul meu?

              Cit despre erori juridice, astea sint inerente. Toata filozofia dumneavoastra nu tine cont ca justitia este facuta de oameni. Iar oamenii gresesc. Daca doriti o justitie perfecta, atunci trebuie s-o desfiintati. Mereu vor exista in puscarii oameni nevinovati si vor ramine liberi infractori, criminali, violatori. De ce? Pentru ca atita putem. Justitia noastra NU este perfecta.

              Vreti o justitie mai buna? Atunci luptati pentru o justitie mai buna. Si nu impotriva justitiei. Sustineti concret un nevinovat, Denuntati un procuror sau un judecator corupt. Denuntati o practica judiciara abuziva. Concret. Abia atunci va cred. Sau poate ca sustineti direct desfiintarea justitiei. Daca acesta din urma e obiectivul dumneavoastra, atunci imi pare rau ca v-am raspuns.

            • „Pentru ca infractorii sa se teama. Iar daca vor simtii groaza fata de procurori, e foarte bine. „

  6. Înţeleg că Autorul şi-a asumat din start (deşi mai mult formal, mi se pare mie) caracterul îndrăzneţ şi „dezinhibat” al comparaţiei. Aşa că ar fi inutil şi nepoliticos să critic demersul în sine pe considerente de tip diferenţă de regim (deşi, probabil, unii de pe aici sunt de altă părere), diferenţă între probleme, diferenţă între semnatari.

    Ce mi se pare mie diferenţiază net cele două demersuri, dincolo de orice convenţie a jocului de-a comparaţia, e faptul că Petiţia celor 500+ e îndreptată împotriva unei televiziuni care are, din câte ştiu, cea mai largă audienţă (pe segmentul ei) şi a unei puteri politice care se bucură de sprijinul real şi nu impus de tancuri a 68% din populaţie. Nu ştiu cum ar fi fost dacă s-ar fi făcut sondaje de opinie în Cehoslovacia anilor 70, dar mă îndoiesc că Puterea de atunci ar fi beneficiat de o asemenea susţinere populară reală. Cu alte cuvinte, în cazul ăsta, că ne place sau nu, manifestul-petiţie e oarecum îndreptat împotriva unei puteri cu reală legitimitate democratică. Şi nu e vorba de a ataca o măsură oarecare a acesteia, ci chiar fundamentele ei.
    Cred că cei din Carta 77 au avut parte, pe lângă multele trădări, lături şi intimidări de un real sprijin popular, chiar tacit. Au ştiut că au acea legitimitate populară. Lucrurile-s ceva mai încurcate în cazul nostru.
    De asta, şi din alte motive, revin şi spun că n-ar fi rău dacă cei care au iniţiat şi sprijinit acest demers ar fi ceva mai lucizi (ca să nu spun smeriţi) în demersul lor şi şi-ar cerceta un pic şi legitimitatea propriei poziţii. Poate, cine ştie, ar ajunge la concluzia că e nevoie ca un astfel de demers să-şi propună nişte obiective mai radicale decât simpla amendă onorabilă a Antenei 3, nişte obiective care să aibă legătură cu presa în ansamblul ei. Care să-i includă şi pe ei, dar şi pe cei care mai pot fi recuperaţi din Antene sau pe cei care iau distanţă faţă de demers din diferite motive.

    Dacă tot e vremea comparaţiilor, îmi permit să fac şi eu una deplasată rău de tot: Partidul Comunist, din orice ţară şi din orice epocă, s-a intitulat întotdeauna unicul partid al clasei muncitoare. Indiferent că avea 10, 100, 1.000, sau 1.000.000 de membri şi indiferent că mai erau şi alte partide de stânga cu care clasa muncitoare mai vota din când în când. Poate părea paradoxal, dar e perfect logic: câtă vreme Partidul Comunist era unicul care reprezenta cu adevărat clasa muncitoare şi aspiraţiile ei cele mai înalte puţin conta numărul membrilor, era doar o problemă de timp până când clasa muncitoare avea să abandoneze falsa conştiinţă şi să realizeze adevărul. O astfel de mentalitate a permis unui nucleu de oameni foarte hotărâţi să ajungă la putere spre binele clasei muncitoare, împotriva voinţei acesteia chiar, şi să devină efectiv unicul partid al clasei muncitoare. Trebuie doar să crezi în tine şi în dreptatea ta şi să ştii să profiţi de ocazie şi, la un moment dat, valoarea de adevăr a poziţiei tale va fi recunoscută şi de ceilalţi.

    • Analogia este un raspuns dat celor care spun ca nu pot semna alaturi de…, ca ii desparte un ocean de optiuni etc Am dat link la editia romaneasca a cartii mele, o lucrare in care ma ocup pe larg de Carta 77. Cred ca stiu suficient de bine diferentele, deci nu e cazul sa insistam. In Ungaria, dupa 1990, Gyorgy Konrad si alti fosti disidenti au infiintat o Carta civica similara. Cat priveste „realul sprijin popular, chiar tacit” pentru Carta 77, putem dezbate subiectul cu alt prilej :) In volumul pe care l-am coordonat despre revolutiile din 1989 (aparut in engleza la Routledge si in romaneste, tradus de Cristina Petrescu si de Dragos Petrescu, la Polirom, in 2000), puteti citi eseul lui G. M. Tamas despre mostenirea disidentei. Ma aflu in dezacord cu pozitiile actuale ale lui GMT, dar acel text surprinde elocvent si adecvat o reala izolare a miscarilor disidente (Polonia a fost exceptia). Este si teza lui Stephen Kotkin din „Societatea necivila”, tradusa la Curtea Veche. Da, comunistii se credeau misionarii unui adevar infailibil. N-au fost primii, dar au avut la dispozitie un instrument pe care altii nu l-au avut: partidul leninist. A aparut, odata cu acel partid, ceva nou in istorie (v. ce scrie Claude Lefort despre acest lucru). Comunisti nu spuneau ca sunt unicii exponenti ai proletariatului. Spuneau ca sunte autenticii reprezentanti ai muncitoare. Restul, evident, tine de chestiuni precum „constiinta falsa” si de tacticile de anihilare a social-democratiei, a anarhistilor etc

      • Am înţeles demersul dumneavoastră şi, din punctul ăsta de vedere sunt de acord cu el: mesajul ar trebui să prevaleze. Ce te faci însă când mesajul însuşi are legătură cu credibilitatea mesagerilor? Passons.

        Sunt constient de reala izolare în care se aflau semnatari Cartei 77 şi, dacă nu mă înşel, unii au dat dezminţiri apoi sub presiune, propaganda şi teama indusă a reuşit să-i izoleze cel puţin o vreme. Dar e de necontestat că cei împotriva cărora era îndreptat protestul de atunci s-ar fi uitat cu invidie la legitimitatea populară a USL-ului.

        Scopul comparaţiei mele era însă acela de a arăta că atunci când demersurile tale-s mânate de convingerea intimă şi de nezdruncinat că eşti singurul păstrător al adevărului şi că oricine chestionează asta e „părtaş la ticăloşie”, colaborator tacit al duşmanului, chiar dacă te afli cu el, în linii mari, de aceeaşi parte a baricadei, ai şanse mari să ajungi în postura eliminării măcar „în efigie” a celorlalţi.

        Mă face să îmi aduc aminte de un foarte frumos text din Stalin din 1906:

        „Some people believe that Marxism and anarchism are based on the same principles and that the disagreements between them concern only tactics, so that, in the opinion of these people, no distinction whatsoever can be drawn between these two trends.
        This is a great mistake. We believe that the Anarchists are real enemies of Marxism. Accordingly, we also hold that a real struggle must be waged against real enemies.”

        Între altele, ţin să menţionez că sunt întrutotul de acord cu Stalin în această privinţă, cel puţin. Pentru alte motive, evident.

    • Domnule Maxa, am priceput eu bine? Faceți cumva o trimitere (ironică) la „noua dreaptă”, la „apărătorii statului de drept”, puțini, dar hotărâți ?

      • Să zicem doar că acolo unde dl. Tismăneanu vede diavoli şi alte întrupări supranaturale ale Răului în istorie eu prefer să văd natura umană, aceeaşi, şi contextele istorice diferite. E mai puţin apetisant, e drept, dar eu nu-s nici scriitor, nici universitar.

    • …televiziune cu cea mai mare audienta? Si daca TOTI din tara asta spun ca negrul este alb, negrul TOT nu devine alb! Si Hitler avea cea mai mare audienta, umplea stadioanele.

      • Să ştiţi că dincolo de observaţia bună pe care o faceţi (propaganda la ceas de seară la radio făcută de Hitler s-ar putea să aibă ceva în comun cu mecanismele la care apelează şi Gâdea et comp), diabolizarea asta a masselor prin recursul facil la Hitler nu vă face cinste. Mergeţi prea departe şi nu e nici amuzant, nici serios. Vorbim, totuşi, de altceva.

        Dar dacă chiar vreţi să jucăm jocul ăsta haideţi s-o facem: „Revoluţia” lui Hitler a fost una care s-a sprijinit pe masse. Revoluţia lui Lenin a fost aceea a unei elite care a luptat cu massele şi le-a subjugat. Cred că istoria nu s-a încheiat şi că s-ar putea să mai vedem chestii din-astea sub te miri ce forme. De asta cred că trebuie să fim atenţi la toate tipurile de derapaje, nu doar la unele.
        În general, eu sunt pentru mişcările politice care-i lasă să răsufle şi pe cei mai sceptici şi nu-i înregimentează în categorii de „duşmani” sau de „colaboratori ai răului”. Dumneavoastră ce credeţi?

    • @Maxa,
      1 – Actuala putere NU are un sprijin de 68% din populație !
      USL a primit votul a 24% din numărul celor înscriși pe liste.
      68% este procentul majorității USL din Parlament.
      2 – Partidul Comunist NU a reprezentat clasa muncitoare ci Ideea de Transformare Revoluționară a Societății.

      Procesul de ”Transformare” a unei Societăți Umane este extrem de delicat și îndelungat cerând în afară de o profundă cunoaștere a naturii umane o și mai profundă delicatețe în manipularea mecanismelor sociale.
      Lenin a știut că este imposibil de realizat această Transformare de aceea s-a aliat cu bolșevicii care au apelat la forță: au impus Dictatura Proletariatului contrazicînd din start dogma Materialismului Dialectic și anuland orice șansă de succes a acestei așa-zise Revoluții.
      Ceea ce a urmat este jalnica istorie a oportuniștilor care s-au cățărat pe muntele de cadavre umane și morale construit de sociopații Revoluției Bolșevice. S-au canibalizat între ei, s-au folosit cu cinism de ”idioții utili” și au creat o aristrocrație a aparatcikilor care nu a fost capabilă să producă o Monarhie Comunistă ci Un Trib de Canibali Sociali.
      Ce altceva poate fi scena de la Antena3 care a dislocat imbobilismul jurnailștilor care au semnat Protestul decât un dezgustător spectacol canibalic ?

  7. Doua observatii, dle Tismaneanu.

    1. Bun, la ce foloseste acest protest? Daca venea din partea consumatorilor de presa, era ok. Daca vine chiar din partea presei, este o frectie la piciorul de lemn. ” insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice” sint practici folosite de toti, inclusiv de semnatari. Daca vreti, dam exemple de oameni absolut civilizati care folosesc insulta si manipularea, inclusiv in paginile revistei 22 (imi aduc aminte un articol al dlui Cornea). Ah, ca e mai elaborata? Tot dracul ala e.

    Repet: derapajele presei trebuie sanctionate, ca in orice stat de drept, prin justitie. Andreea Pora sa dea in judecata A3, sa le ceara o suma ridicol de mare (e.g. 2-3 mil EUR), si gata. A3 da faliment, si ceilalti o sa se uite de 2 ori inainte sa scrie.

    2. V-am acuzat intr-un comentariu pe care ati binevoit sa-l moderati ca sinteti foarte selectiv cind vine vorba despre „puterea celor fara de putere” (cuvintul care probabil v-a deranjat este „ipocrizie”). Nu am vazut un sg articol din partea d-voastra despre incalcarile dreptului omului de la Pungesti – sa lasam la o parte problema gazelor de sist, discutam despre legalitatea actiunilor statului roman aici.

    http://www.apador.org/show_report_nf.php?id=338

    Carta 77 era EXACT despre drepturile omului, alea care sint raportate ca fiind incalcate mai sus. Explicati-mi asta.

    • V-au raspuns si altii, va raspund si eu: scriu despre lucruri pe care le, sper, ca le cunosc. Am urmarit atent protestele din Piata Universitatii (2013), am scris despre ele. Nu-mi puteti cere sa scriu despre ce vreti Dvs. Poate ca mie mi se pare actual sa scriu desprre protestele si represiunile din Ucraina. Poate o voi face, am mai scris pe subiect. Dar tema articolului este despre Protestul jurnalistilor. Nimeni nu va poate constrange sa-l sustineti. Eu nu va acuz de nimic. Poate evitati si Dvs sa „acuzati” :)

      • Stati linistit, nu va constringe nimeni sa scrieti *cu adevarat* despre drepturile omului in Romania.
        Protestul ziaristilor este futil, IMHO. D-voastra puteti sa-l considerati un mare act de civism, eu pot sa-l consider un act de auto-lustruire. As fi preferat ca toti ziaristii astia sa dea dovada de civism in viata de zi cu zi,

      • Din tematica dumneavoastra lipseste o buna parte a tematicii universale. Vi le reamintesc succint: bossonul Higgs, spatiul aerian european, clima planetara, energia verde, piratii din Somalia, misiunile pe Marte, bitcoinul, literatura bulgareasca, singularitatea tehnologica, quantum entanglement, interpretarea teoriei cuantice, panourile solare, graphenul, ingineria genetica. Si multe altele.

        Sintem foarte interesati de aceste subiecte. Vrem sa stim domnule profesor. Vrem informatie!!!

        Nu e drept sa scrieti numai despre ceea ce vreti dumneavoastra. Va rugam sa scrieti si despre alte subiecte extrem de interesante. As scrie eu, dar pe mine nu ma citeste nimeni. Nici macar comentariile nu-mi sint apreciate la valoarea lor extraordinara. E drept asa?

          • Ceea ce se intimpla in Ucraina este de negindit domnule profesor. Moscova joaca sah cu populatiile stramutate strategic de-a lungul imperiului si a secolelor. Un joc cinic si singeros. Fara mila fata de viata. Tot la Moscova se manevreaza robinetii de gaz, pentru Europa dar si pentru fostul imperiu. Nu stiu cum o sa fie evitate probabilitatile intunecate. Moscova ne tine pe toti in sah.

            As prefera ca protestele ucrainienilor sa se termine imediat, desi protestatarii au tot dreptul sa lupte pentru o tara democratica. Dar regimul lui Ianucovici a ucis deja. Si nu are de gind sa se opreasca. As vrea sa nu mai moara oameni.

            • In Ucraina situaţia nu este deloc clară. Asta spune chiar Departamentul de Stat al SUA. Violenţe inimaginabile şi responsabilităţi de ambele părţi.

              http://www.state.gov/r/pa/prs/ps/2014/01/220510.htm

              „The United States strongly condemns the increasing violence on the streets of Kyiv, which has led to casualties and the shooting deaths of two protesters. We urge all sides to immediately de-escalate the situation and refrain from violence. Increased tensions in Ukraine are a direct consequence of the Ukrainian government’s failure to engage in real dialogue and the passage of anti-democratic legislation on January 16. However, the aggressive actions of members of extreme-right group Pravy Sektor are not acceptable and are inflaming conditions on the streets and undermining the efforts of peaceful protestors. We likewise deplore violence by unofficial groups known as “titushki.”

              Ianukovici este clar anormal. Legile adoptate de curând sunt de neacceptat. Dar nici dincolo de baricade nu sunt îngeri. La mijloc sunt prinşi protestatarii paşnici.

            • Informatii de ultima ora indica raspindirea rapida a revoltei in toata Ucraina de vest. Adica printre ucrainieni.

              Problema Ucrainei este populatia rusa, preponderenta in estul tarii. Rusii, adica estul, nu vor Europa. Ucrainienii, adica vestul, vor cu ardoare Europa. Ce-i de facut? Poate parea neclar. Sau daca vreti, chiar dimpotriva. Diferenta geografica sta la baza unei solutii civilizate. Atit pentru vest, cit si pentru est.

              Politicienii se feresc sa vorbeasca despre solutia evidenta. Iar Moscova se va opune cu toate mijloacele unei solutii pasnice, elegante, Dar opozitia politica ucrainiana va trebui sa aleaga. Ucraina mare si intreaga nu se poate mentine decit aservita Moscovei. Ucraina ucrainienilor, cea de la vest, isi poate cistiga independenta fata de Moscova. Teoretic. Oare vor accepta ucrainienii sa rupa Ucraina in doua? Cum i-ar putea indupleca pe rusi, cei din tara si cei din Rusia, sa le redea libertatea nationala? Oricum, rusii din Ucraina nu vor accepta niciodata sa fie inclusi in visul european al ucrainienilor.

          • Sa stiti ca apreciez faptul că mi-aţi şters comentariul cu link-ul către relatarea AFP a celor mai recente evenimente din Ucraina mai mult decât dacă mi l-aţi fi publicat.
            Aşa ştim cum stăm.

            • Daca aveti ceva de spus despre tema articolului, nu e nicio problema, v-ati pronuntat, zilnic, cat se poate de liber si de frecvent :)

              Cand voi scrie despre Ucraina, veti da, in comentariile Dvs, ce linkuri credeti de cuviinta, cata vreme sunt respectabile si, mai ales, cat timp veti putea argumenta de ce le postati. Pentru moment, nu pe forumul articolului meu de astazi veti gasi platforma ospitaliera pentru a va disemina ultimele surse de informatii.

            • Păi ia să vedem: era vorba despre 1 (un) link, nu mai multe. Către un articol al Agenţiei France Press, ca răspuns la cele 3 articole despre Ucraina pe care le-aţi postat şi la apelul la revolta pe care tot dumneavoastră l-aţi lansat aici, la articolul despre cei 500 / Carta 77.
              Cred că avem toate condiţiile: dumneavoastră scrieţi despre Ucraina, aici, acum, articolul fiind de la AFP cred că întruneşte nişte minime cerinţe de respectabilitate, iar argumentul e foarte simplu: conţinutul articolului postat de mine nu prea cadra cu versiunea din cele 3 postate de dumeavoastră pentru că punea serios problema contribuţiei semnificative a extremei-drepte la escaladarea violenţelor de acolo, fără să fie vreo prezentare unilaterală.

            • Adevărul e că să postez un articol despre Ucraina în locul în care se discută despre Ucraina e puţin cam deplasat, recunosc :)
              Totuşi, răspunsul: dincolo de divergenţe, îmi sunteţi simpatic.
              O seară bună vă doresc şi dumneavoastră.

      • Dle Tismaneanu,

        Am ezitat daca sa va raspund la comentariu. Ati spus ca articolul este despre „Protestul jurnalistilor”, deci vezi doamne, n-am inteles eu bine. Fals, articolul d-voastra poarta un titlu, este despre „puterea celor fara de putere”; articolul este despre „angajamentul impartasit de toti semnatarii in raport cu drepturile omului”. Comparati Carta77 cu acest umil protest al jurnalistilor (ceea ce este descalificant dpdv al istoricului).

        In plus, incercati sa manipulati argumentul prin autoritate, eludind logica. Evident ca aveti un ascendent cel putin social asupra mea, un umil individ al societatii romanesti. Nu raspundeti intrebarilor legitime pe care vi le pun, ci vreti sa-mi puneti pumnul in git, autocrat. Aveti tot dreptul, inclusiv de moderare; decit sa aveti un astfel de raspuns dezamagitor as fi preferat sa eliminati, cum ati facut si inainte, comentariul meu.

        (Note: you used the following logical fallacies: argumentum ab auctoritate, straw man, relative privation)

        Si as vrea sa va asigur: cred cu tarie ca A3, OTV, si altele asemenea sint cu adevarat toxice. Mi-e scirba, sila de gidea, ciuvica si altii de teapa lor.

        Va atrag respectuos inca o data atentia ca aveti un dublu standard. Nu pretind sa va indemn sa scrieti articole despre un subiect anume, insa trebuie, dupa parerea mea, sa luati un moment de respiro, de reflectie. In definitiv, ati mai gresit inainte: dialogul cu Ion Iliescu a fost, ca sa va citez: „o placere intelectuala”. Cind l-am citit, nu puteam scapa de senzatia fizica de voma: colegii mei de facultate aveau urme pe fata de la bulanele minerilor iar eu citeam un interviu in care toate intrebarile mari au fost complet ratate.

        • „Cind l-am citit, nu puteam scapa de senzatia fizica de voma: colegii mei de facultate aveau urme pe fata de la bulanele minerilor iar eu citeam un interviu in care toate intrebarile mari au fost complet ratate.” Volumul „Marele soc” a aparut in martie 2004. Mineriada a avut loc in iunie 1990.
          Mici probleme de cronologie :)

  8. Impulsionat cumva de raspunsul Dvs catre itsnotnews, dar si de ganduri mai vechi, m-am hotarat sa va scriu si eu cateva randuri. Dar, ca sa nu fiu cenzurat, sa zic ceva si de protestul celor 500.
    1. Este necesar, chiar daca tardiv. Nu are credibilitate pentru ca Antena 3 trebuia sa dispara, de exemplu, cand un terchea-berchea il dadea cu capul de catapeteasma pe prim ministrul tarii. Pentru ca intamplator era vorba despre ponta, am tacut cu totii. Dar gestul ramane incalificabil, mai ales ca acel terchea-berchea urla in emisiunea lui ca ceea ce face NU este pamflet. Ar fi fost minunat acest demers/protest atunci cand Danilet era acuzat de pedofilie. Nu-i asa, orice parinte care merge cu copilul lui de mana are porniri de pedofil. Dar, revin, demersul este minunat, explicam doar de ce el nu are credibilitate (sunt zeci de explicatii, ma rezum la cele de mai sus).
    2. Cei 500 functioneaza intr-o societate cat de cat democratica. Au dreptul la procese. Basescu a castigat la CEDO procesul cu Ciuvica, Turcescu a castigat in prima instanta procesul intentat lui Badea, deci se poate. O plangere in instanta este mai utila decat o plangere pe facebook. Pana la urma nu asta spunem cu totii? Ca justitia este (inca) libera? Hai sa profitam de libertatea ei! Altfel cadem in derizoriu si asteptam sentinte de la cititori.
    3. Cei 500, acum ca s-au trezit, sa faca rapid un organism de reglementare a eticii profesionale. Altfel seamana cu taximetristii care se grupeaza atunci cand politia le vrea raul (a existat un caz trist in zona timpuri noi parca cu taximetristi care au inconjurat politia). Sunt cei 500 dispusi sa semneze si un pact de neagresiune cu cititorii?

    Dar sa revin la impulsul de a va scrie si la itsnotnews. Spuneti ca sunteti, si chiar sunteti, „istoric al comunismului si…filosof politic preocupat de conceptul disident al libertatii”.
    Prin urmare, as aprecia foarte mult daca ati raspunde unor nedumeriri:
    a) ce se intampla la Pungesti nu are legatura cu comunismul si cu libertatea?
    b) amenzile si amenintarile fluturate in Bucuresti au sau nu au legatura cu comunismul si cu libertatea? Ati scris despre manifestatii, dar doar filozofic, nu am citit nimic scris de Dvs despre libertatea mea ca cetatean de a protesta impotriva unor comunisti.
    c) de ce tolerati cenzura practicata pe Contributors cu privire la subiectul RM? Ma refer la cenzura comentariilor la articolele Dvs, nu in general, nu sunt chiar atat de naiv…
    d) aveti tot dreptul sa scrieti despre Ucraina, am citit un articol minunat scris de Vlad Mixich pe HN. Nu credeti totusi ca ar trebui ca cineva sa scrie si despre ce se intampla in Romania? Nu filozofic, nu despre hipsteri, asa, uman, despre prostii care se opun unui regim mincinos?

    • Fiti linistit, nu trebuie sa va temeti de cenzura :) Va raspund, asadar:ceea ce se intampla la Pungest are probabil legatura cu autoritarismul, cu post-comunismul, cu anxietati reale, ci libertatea, cu Rusia si cu multe alte lucruri. Doar ca nu ma simt eu capabil sa scriu competent pe subiect. Stiti concluzia din „Tractatus”, o aplic macar din cand in cand :) Din punctul meu de vedere, aveti dreptul sa protestati pe orice subiect, cata vreme nu apelati la metode extra-legale. Sunt multe articole care apar, nu va voi spune acum care sunt preferintele mele. Ba da, va voi spune ca mi-a placut si mie, adica m-a rascolit, articolul lui Vlad Mixich. Dar sunt sincer curios ce va place din ce se publica, bunaoara, aici, pe „Contributors”? Ganduri bune!

  9. Ca Antena3 e o cloaca imunda stie orice om cu mintile la locul lor. Ca peisajul mediatic din Romania este groapa de noroi in care se incaiera portavocile clanurllor mafiote care si-au impartit tara mi se pare la fel de evident. Nu inteleg insa cum este posibil sa te arati atat de indignat de ingalarea uneia din tabere cand colaborezi cu fenomenul numit in linie dreapta, una din cele mai sinistre expresii ale obtuzitatii ideologice pe care mi-a fost dat s-o vad, la noi si aiurea.

    • „cum este posibil sa te arati atat de indignat de ingalarea uneia din tabere cand colaborezi cu fenomenul numit in linie dreapta, una din cele mai sinistre expresii ale obtuzitatii ideologice pe care mi-a fost dat s-o vad, la noi si aiurea”

      Ioana, pentru ca, dupa cum bine stim cu totii, este foarte usor sa aruncam cuvinte fara acoperire, si pentru ca din comentariul tau reiese, mai mult sau mai putin: toti-aceeasi mizerie, te rog sa imi dai cateva exemple, 2-3, de:

      – amenintari cu moartea pe ILD
      – linsaj public pe ILD
      – cateva exemple de „sinistre expresii ale obtuzitatii ideologice” de pe ILD, cu citate, si poate elaborezi putin, ce intelegi tu prin „sinistru”, prin „obtuzitati ideologice”.

      Altfel, sa consier comentariul tau cretinut un exces de zel.

  10. Doresc doar să-mi exprim adânca perplexitate faţă de unele reacţii la protestul iniţiat de Revista 22.

    Eram convins că, cel puţin la nivelul păturilor educate, domneşte un consens tacit asupra limitelor decenţei şi bunului simţ comun. Măcar atât: cei şapte ani de-acasă.

    Protestul „Revista 22” la asta se referă: transgresarea sistematică şi foarte gravă a celor mai largi graniţe ale decenţei şi civilizaţiei de către persoane beneficiind de prerogative de presă.

    Protestul nu se ridică în straturile rarefiate ale marilor valori etice, poate mai greu accesibile publicului larg şi nici nu invocă, direct sau implicit, convingeri politice, întotdeauna discutabile, ci se limitează a se raporta la normele de bază ale convieţuirii civilizate.

    Credeam că asupra rudimentelor celor mai elementare ale decenţei nu mai este nimic de discutat, că acestea sunt acceptate de toţi şi că, aşadar, un apel la respectarea acestora va întruni, dacă nu neapărat o largă aderenţă, cel puţin nu va excita reacţii rebarbative.

    M-am înşelat. Până şi fundamentele bunului simţ – la care face apel textul din Revista 22 – pot deveni obiect de dispută, atunci când interese, politica şi paraponuri sunt în joc.

    După atâtea decenii, aflu cum, chiar şi printre cei mai educaţi compatrioţi, nu există un consens civilizaţional minimal.

    O înfrângere umană şi profesională.

    • Nu fiţi chiar atât de pesimist că realmente nu e cazul.
      Problema cu protestul iniţiat de Revista 22 este că el vine într-un context creat de alţii înainte. Procesele de intenţie şi bălăcărirea unor persoane precum Mircea Toma au început încă de pe data de 16 ianuarie, la cald, ca să zic aşa. În condiţiile astea era clar că nu consensul era cel care se căuta – care, fie-mi iertat, nu e ceva transcendent, în viaţa reală vine în urma unor discuţii şi acorduri fine între poziţii diferite – , ci strângerea rândurilor împotriva unei tabere (condamnabilă de altfel). Adică demersul mai general, în care includ şi protestul iniţiat de Revista 22 nu a fost unul de căutare a unui consens, ci, cel mult de impunere a unui consens şi de repoziţionare în lupta cu Răul Absolut.
      Am urmărit reacţiile tuturor (mai puţin ale Antenei 3, ce-i drept) şi nu am găsit pe nimeni, de la cei mai înfocaţi susţinători ai protestului la cei mai sceptici care să fi pus în discuţie caracterul infam al linşajului produs de Antena 3. Un asemenea con-simţământ minim a fost şi este obţinut şi poate fi considerat „imanent”. Ceea ce nu a putut fi obţinut este consimţământul sau măcar acordul general asupra modului de acţiune. Şi asta pentru că cei care şi-au manifestat unele rezerve faţă de oportunitatea demersului au fost imediat (unii chiar în prealabil, de fapt) taxaţi de ceilalţi drept „participanţi la ticăloşie”, colaboratori, mercenari etc. Ceea ce a fost de natură să arunce nişte dubii legitime cu privire la buna credinţă a unora dintre iniţiatori.
      Eu am dubii, nu în legătură cu caracterul actelor celor de la Antena 3, ci în legătură cu metodele celor care au iniţiat acest demers. Dumneavoastră nu?

      Un simplu spectator.

      • Nu pricep. Vreți cumva să spuneți că acest protest e, malheureusement, parte dintr-o agendă ideologică anume și că, la adăpostul unei indignări cu nimb „universalist” („deontologia actului gazetăresc”, „penalizarea marilor turpitudini de breaslă” etc.), e vorba, de fapt, de reconsolidarea unui program axiologic și civic anti USL?

        • Cam aşa ceva. Ceea ce pe mine aproape că nu m-ar deranja, deşi şi situarea asta pe poziţia de singură autoritate morală a unora e chestionabilă (cum ziceam nu e chestionabil ceea ce face Antena 3, nu e chestionabil că trebuie condamnat). Ceea ce m-a deranjat de la început a fost violenţa cu care cei care au reacţionat primii la măgăriile Antenei 3 s-au grăbit să emită judecăţi (în sensul de sentinţe) cu privire la persoane care au îndrăznit până atunci să-şi aroge, mai mult sau mai puţin convingător, poziţia de martori obiectivi cu alte ocazii. Ceva de genul, „ei, acu’ să vă vedem! ce mai aveţi de zis? îi văzurăţi pe ăia de la Antena 3? ce tăceţi aşa ca morţii? aveţi ceva de ascuns, nu?” etc. Poate unii din ei sunt pur şi simplu mai ardeleni (cum e Mircea Toma, dacă nu mă înşel) şi nu sar la gâtul altora aşa uşor. Sau poate au ceva de spus. Sau poate unii chiar au interese ascunse.
          Mie, sincer, mi-a lăsat un gust amar toată povestea asta. Să văd cum unii, care se consideră reprezentanţi ai Binelui sunt mai preocupaţi să dea în neutri decât în reprezentanţii Răului. Cred că tot spectacolul a fost o delectare pentru cei de la Antena 3.

          • Înțeleg că vă indispune pompa eticistă a cîtorva semnatari și tentativa acestora de maniheizare – prin hărțuirea neutrilor – a spațiului public autohton. (Ăsta vă e, cred, oful.) Vă întreb însă : Dincolo de tot ce percepeți domnia voastră a fi inadecvat (duioșii pro-Băsescu, afinități mascate, aroganță moralizatoare, umori de partizanat ș.a.) în geneza acestui protest, nu credeți că valoarea lui corectivă transcende rumoarea, patosul și neajunsurile sursei? Cui servește colecția de note amare, „dăștepte”, robust mefiente în marginea acestui cheag salutar? Mie nu-mi pare că protestul ăsta e apanajul unui taraf anti-guvernamental, că e expresia unor vechi idiosincrazii de gașcă. Din contră, el poate fi înțeles ca index (general valabil) al unei acumulări de obscenitate și derapaje incompatibilă cu menirea și uneltele tradiționale ale presei. Distribuirea accentelor în evaluarea acestui protest ar trebui să țină cont de importanța mizei lui reale: recuperarea urbanității actului jurnalistic.

            • Pe mine ma amuza cei care spun ca, dezgustati fiind, nu se uita la Antene, dar care, chiar mai dezgustati fiind de coagularea protestului, intervin cerand un fel de neutralitate benevolenta in raport cu aceste mizerii. Eternele duble standarde, moralitatea cu geometrie variabila :)

            • Nu ştiu ce să vă răspund. E şi o mare doză de subiectivitate în modul în care văd eu lucrurile pentru motivul simplu că de ani de zile nu mai am televizor (în fine, e într-o cutie, pe undeva) pentru că e ceva ce îţi solicită foarte mult timp şi atenţie, îţi ia din energie şi nu prea-ţi dă nimic în schimb. Deci s-ar putea să fiu la fel de calificat a-mi da cu părerea ca un protestant care comentează despre plăcerile Babilonului. De asta poate nu fac chiar toate acele distincţii fine între modul în care se prezintă unii la TV faţă de alţii (nu că ar fi „aceeaşi mizerie”). Mai pe scurt, dispreţuiesc cam tot ceea ce e la TV. Prin urmare, şi miza întregii discuţii e destul de redusă pentru mine pentru că, din start, n-aş putea să chibiţez..
              Pentru mine, o miză mai mare ar fi o campanie îndreptată spre renunţarea la TV, pur şi simplu. Ca să vedeţi că nu am luat-o complet pe arătură, legătura cu ceea ce mă întrebaţi e asta: am devenit (şi nu sunt singurul) din ce în ce mai puţin interesat de „formele” din mass media şi mă interesează mai degrabă conţinutul. A ataca formele nu mi se pare un demers suficient de radical faţă de gravitatea problemei. Atacând forma (şi includ aici şi „recuperarea urbanităţii actului jurnalistic”) poţi spera cel mult la stabilirea unei cazuistici: în ce măsură mijloacele de expresie X pot fi scuzate prin scopul Y. Veţi spune, poate, că recuperarea urbanităţii are mai degrabă a face cu „spiritul” jurnalismului. „Spirit” e un cuvânt cu faimă destul de proastă pentru că poate fi înţeles de unii în sens de „conţinut”, de alţii în sens de „formă pură” (în sensul în care spunem despre cineva că e spiritual într-o discuţie) şi de asta aş evita să-l folosesc.
              Prin urmare sunt şi un pic „afon” sau „lipsit de spirit” în toată dezbaterea asta.

              Recomand spre înţelegere şi un articol al dlui. Tudoran pe tema asta. Nu le potriveşte el întotdeauna, dar ăsta mi se pare foarte la obiect:
              http://www.dorintudoran.com/indus-inductor-inductanta-inductometru/

            • Nu e vorba de „spirit”, ci de empatie pentru victimele unui linsaj mediatic comis de „Antene” si continuat in paginile „Jurnalului National”. Unii comentatori (nu Dvs), par sa nu stie cum a luat fiinta Carta 77. Nu era o initiativa menita sa conteste radical sistemul totalitar, ci una de solidarizare cu artistii arestati din formatia rock „The Plastic People of the Universe”. Implicatiile erau, evident, anti-totalitare. Treptat, Carta a devenit o reala si, mai ales dupa 1985, influenta miscare disidenta.

              http://www.richieunterberger.com/hlavsa.html

              http://www.amazon.com/Worlds-Dissent-Charter-Universe-Communism/dp/0674064380

            • Eu nu sint dezgustat de protest, va spun ca e ineficient, inutil. Daca un ziarist e onest, ceea ce scrie *in fiecare zi* reprezinta un protest la adresa celor care incalca regulile elementare de convietuire intr-o societate. Eu nu o pot face, ca nu mi-a dat d-zeu darul de a scrie.

              Nu cer neutralitate, protestul este binevenit. Totusi, ii lipseste universalitatea (fiind atintit numai catre cea mai recenta sursa de mizerii, A3).

  11. Si la nivelul societatii incepe sa se produca „efectul 500”.
    Extremist de dreapta fiind, m-am surprins ca-ncep sa-i inteleg pe sustinatorii de stanga ( in mare majoritate cu radacini in comunism si carora le-a fost bine – lor sau predecesorilor lor- in perioada respectiva ). A am inceput sa-i inteleg pe liberalii actuali, in care eu personal am regasit o amestecatura de persoane liberale in gandire, dar cu radacini in comunism si in sfarsit am inceput sa inteleg , de ce eu l-am sustinut cu tarie pe dl. Basescu. Pentru ca era la fel de radical ca si mine, cu intentia de a taia in carne vie, numai sa scapam odata de tot blestemul. Si am mai inteles ca la acest moment, posibil ca si dansul sa fie cumva depasit.
    Am inteles de unde vine radicalismul meu – din bunici pedepsiti de comunism , refugiati din Basarabia in ’44 pe de o parte si din bunici trimisi la canal , cu cofiscarea averii – pe de alta parte . La randul lor ,parintii mei , nevoiti sa-si faca facultatea departe de casa, ca sa nu fie depistati ca fiind de provenienta „chiabureasca”. Cum sa ma inteleaga pe mine un muntean get-beget ?
    L-am inteles si pe dl. Banciu, pe care mama mea ( basarabeanca refugiata in Ardeal si-apoi zgornita de unguri ) l-a aprobat din prima. In 1962, la 18 ani dupa refugiul din 1944, bunica s-a dus in vizita la neamuri, in Basarabia. S-a intors spunand ca nimic nu mai semana cu ce-a fost si ca nu se va mai duce niciodata acolo. Era rusificat TOT.

    Asa ca intr-adevar trebuie sa lasam timpul sa-si faca treaba.
    Trebuie sa stiti ca am reusit sa trag aceste concluzii dupa doi ani de citit ” Contributors ” cu disperare. Dar daca nu aparea episodul „vara 2012”, cand am aflat despre aceasta publicatie, cine stie ce lecturam la ora aceasta. Vedeti , are chiar si Ponta o „contributie”.
    Trebuie sa mai stiti ca intr-o noapte, dupa ce m-am intors de la manifestatiile de la Antipa, v-am scris intrebandu-va de ce oare suntem blestemati sa fim atat de nefericiti, iar dvs. mi-ati raspuns ca speranta moare ultima. Nu mi-a fost deloc de-ajuns, dar m-am agatat cu disperare de speranta si iata-ma astazi mai intelept si mai relaxat ( aveti si dvs. o mare „contributie” si intr-o oarecare proportie si alti contributori – dl.Dragos Paul Aligica, dl. Dragos Ghitulete, dl. Marius Stan, dl. dl.Virgil Iordache, dl.Razvan Orasanu, d-na Adriana Gorga – din nou, fara sa fiu in totalitate de acord cu dansii).

    Va-sa-zica, lucrurile se intampla, mai incet decat am vrea unii, mai repede decat ar vrea altii s.a.m.d. „Efectul 500 ” exista si in societatea civila, nonjurnalistica.

    Va multumes oricum tuturor!

    „Iata ca mai aveti si studenti la distanta ! ”

    Cu consideratie,

    Horia

  12. @Vladimir Tismăneanu:
    Foarte frumos argument aţi adus în discuţia cu @Vali de mai sus. Credeţi însă, realmente, că cei care au aderat sau au iniţiat protestul s-au gândit realmente la ceea ce spuneţi dumneavoastră? Nu e cu bătaie un pic cam lungă?
    Mă îndoiesc sincer.
    Şi vă spun şi de ce: foarte mulţi dintre cei care au semnat lista au fost dintre cei care nu doar că li s-a părut neserioasă insistenţa unora din societatea civilă, inclusiv a dlui. Toma, cu privire la problema – cu totul secundară, nu? – a Roşiei Montane. Ba mai multora li s-a părut de-a dreptul suspect acest lucru. Alţii au decretat din start: e vorba de mercenariat.
    Dacă tot suntem la capitolul comparaţii, e ca şi cum semnatarii Cartei 77 ar fi fost acuzaţi (şi poate au şi fost, nu ştiu) de faptul că în loc să se ţină de chestii serioase (democraţie, stat de drept, plecarea ruşilor etc.) o ard cu apărarea unor pletoşi psihedelici.
    De asta mă îndoiesc că cei pe care-i bănuiţi de atâta profunzime şi clarviziune, în stare să vadă adevărata dimensiune a unui eveniment aparent banal (producerea unei noi barje de deşeuri la Antena 3), nu prea au nas pentru aşa ceva. Le+am face, zic eu, o cinste prea mare.

  13. …dl ministru/ desi nu a fost ciupit decat de levier in luneta, este suficient sa privesti in ochelari si sa vezi reflectia/proprie, intelegeti?/ vroia sa va spuna ca il cunoaste pe subiect/ stiti e ca la tenis/ am invatat din Romania, Libera/ de obscenitate publica/ aproape totul, inainte/ din cea asediata de propaganda/dupa/ in primul rand Rugaciunea domneasca/ apoi/ mineriada a fost un act de civism/ balcaniada/ de barbarism/ / culoarea/ chestiune de gust/ opinie, maidaniada, de alegere/ libera/ cat la cat/ cum a fost posibil sa uitati dle Tismaneanu ca Pegas s-a nascut dintr-un punct/imi pare rau pt intepatura/ presedintele Iliescu era cel mai apropiat de amprenta noastra genetica, la momentul potrivit/ la fel/ ca in tenis/ asa si in Cehia/ actualul regim, vizigotii au gasit camin si cer liber si la noi/ in alta ordine de gandologie, presa post-decembrista, nu s-a nascut/ a crescut doar/ dupa chipul si asemanarea societatii globalizate/ degradata/ doar punctul mai poate schimba ceva, la inceput a fost Cuvant, apoi linie/ Iisus va invinge doar cand noi vom fi cerc/ acum este inca intrerupt, poza Sf Ecaterina sta pavaza/dar asta este doar o chestiune de alegere, puteti sa acceptati asta? daca da atunci inseamna ca stiti deja ca unii stiu, desi tineri/ si ce, nu vrea sa spuna autorul/ de gandit m-a ajutat libraria/ are legatura, cu punctul, linia, cercul, bastonasul. Alzeimer fac doar cei care au ce uita, ceilalti sunt doar intelepti, opinia, culoarea se poate schimba, dar niciodata convingerea, e ca si cu memoria colectiva, Dan Tapalaga a fost omul lui Vantu?, asta nu am gasit-o in RL, in schimb, l-am vazut langa doamna? care fiti sincer, ce a zis? sunteti pe cont propriu? dupa 50 de ani de asteptare/ aproape ca in padure/ si dupa alti 24/ de amagire? opinia dvs?pur si simplu ma uit in ochii pozei dvs, si vad numele de alint, nu-i para/ este doar atentie/ multe, multe dezamagiri/ asteptari/ doar la cea de apoi, si nu am batut nici jumatatea,de secol. Multumesc, n-o luati personal, asa suntem noi romanii, vizionari, daca zgaraii un roman pe nas, ii afli radacinile, in schimb, daca zgarii un mongol pe nas, risti sa afli ca pamantul este plat si ca americanii nu au origini extraterestre, ci, ca vor fi inaintasii mongolilor, dar pana atunci nu numai ca mai este ceva vreme, dar ajungem tot de unde am plecat, adica si asta este o tot o chestiune de alegere, in schimb noi, tot aici, in arc, cerc circumferential, circumscris,numai atunci cand va fi voia Lui. fara semnatura, doar cu aprobare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro