miercuri, decembrie 8, 2021

Cel mai luxos sejur al domnului Ponta: 600 de milioane USD pentru 24 de ore la Astana

Am comemorat în tăcere, la 22 ianuarie, un an de la aprobarea, prin hotărâre de guvern, a memorandumului de înţelegere dintre guvernul Ponta şi Rompetrol. De la bun început am ştiut că este o păcăleală: statul român se retrăgea din procesul cu KazMunaiGaz şi renunţa la o creanţă de aproape 600 milioane dolari în schimbul unei plăţi de 200 de milioane USD, plus înfiinţarea unui utopic fond de investiţii de un miliard. Suntem însă în situaţia în care guvernul Ponta nici măcar nu a fost capabil să încaseze plata de 200 de milioane de dolari, reprezentând contravaloarea unui pachet de 26,69% din acţiuni. „N-a vrut nimeni să semneze nicio hârtie, niciun funcționar, pentru că au zis: Domne, ne face Băsescu dosare”, a explicat, acum două săptămâni, premierul Victor Ponta motivul pentru care statul român nu a făcut nimic, dar absolut nimic, pentru a pune în aplicare prevederile memorandumului.

Foarte pe scurt istoria potlogăriilor de la acest combinat, construit în 1975 de Nicolae Ceauşescu. L-a cumpărat, în toamna lui 2000, pe ultima sută de metri a guvernării CDR-PNL-UDMR-PD, omul de afaceri Dinu Patriciu. A plătit doar vreo 50 de milioane de dolari, cu promisiunea că va rezolva problema datoriilor istorice de 340 milioane USD şi va investi 225 milioane USD. Cu datoriile nu a rezovat nimic, aşa că, în 2003, guvernul Năstase – amabil cum îl ştim cu investitorii – emite o ordonanţă de urgenţă care reglementează subscrierea integrală de către statul român a tututor obligaţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) rezultate din conversia unei creanţe a rafinăriei Petromidia, în valoare totală de 760 de milioane de dolari. Practic, guvernul Năstase îi permite lui Patriciu să amâne cu 20 de ani plata datoriilor către stat (termenul a fost modificat ulterior, de Parlament). În 2007, Patriciu vinde Rompetrol companiei KazMunaiGaz contra sumei de 2,7 miliarde de dolari. Nu uitaţi: el plătise efectiv, în 2000, doar 50 de milioane USD. În 2010, cei de la KazMunaiGaz profită de fisurile din ordonanţa guvernului Năstase şi majorează capitalul, apoi convertesc datoria rămasă într-un pachet de 44,6% din acţiuni, statul pierzând în acest fel pachetul majoritar. ANAF începe procesul cu Rompetrol, reclamând o datorie de 570 milioane USD. Acesta este procesul întrerupt de guvernul Ponta, întrucât a ajuns la o “înţelegere” cu KazMunaiGaz.

Nu vă mai complic, vreau doar să ne amintim pe disperarea cu care guvernul Ponta s-a angajat să rezolve situaţia de la Petromidia în favoarea KazMunaiGaz. În mai 2013, a vrut ca memorandumul de înţelegere cu această companie – un act pur comercial – să fie aprobat printr-o lege emisă de Parlament. Abia după ce Curtea Constituţională a respins proiectul de lege, arătând, printre altele, că guvernul are lacune “în înţelegerea instituţiilor de drept ale tratatelor”, Ponta a decis să aprobe memorandumul prin hotărâre de guvern.

Faptul că guvernul PSD a apelat iniţial la Parlament pentru această potlogărie arată că avem un caz clasic de corupţie ce urma să fie acoperită prin lege. Şi-l cred, parţial, pe premier când spune că funcţionarii refuză să semneze documentele de punere în aplicare a memorandumului: oamenii nu vor să intre la puşcărie pentru mizeriile politicienilor. Nu cred că vom ieşi din acest limbo juridic decât printr-un nou proces cu proprietarii kazahi ai Rompetrol. Guvernul va trebui menţinut sub o presiune constantă pentru a descâlci încurcătura juridico-diplomatică pe care singur a creat-o. Este însă destul de dezamăgitoare lipsa de interes pentru acest subiect nu atât a opiniei publice, cât a opoziţiei instituţionalizate.

Cât despre Victor Ponta, omul crede că dacă şi-a primit tainul – o vizită de stat pompoasă, lungă şi inutilă în Kazahstan – a scăpat şi a fost uitat. În iunie 2013, la întrevederea pe care premierul român a avut-o cu preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, s-a vorbit despre un singur lucru: Rompetrol. “Vă suntem recunoscători pentru poziția clară a guvernului României, în ceea ce privește rezolvarea problemelor datoriei Rompetrol”, a spus Nazarbayev, într-o declaraţie scurtă, de exact două fraze. “Am fost foarte bucuros că am reușit, prin decizia politică a guvernului pe care îl conduc, să rezolvăm diferendul între guvernul României și Rompetrol”, a fost replica lui Ponta.

Nu vreau să trag o concluzie. Îi las pe cei de la DNA să o facă.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Republic%C4%83_bananier%C4%83

    E perfect aplicabila Romaniei .
    Din „caracteristici” :
    – „cleptocrație administrativă și politică (guvern de hoți)”
    – „exploatarea funcțiilor publice pentru câștig personal sub orice formă (deturnare de fonduri, furt, mită, înșelăciune, etc.) ”
    – „funcțiile publice sunt puse la mezat”
    – „bugete masiv deficitare, debite publice majore, devalorizarea monedei naționale și o dezvoltare inegală.”
    Deci , nu trebuie sa ne minunam deoarece presa (mai nou si justitia) confirma zilnic asemanarile zdrobitoare cu sus numita „republica bananiera” . :(

  2. Premierul Ponta nu cred ca intelege prea mult din ce inseamna un combinat petrochimic, ca investitie si valoare pentru o economie. Dealtfel mai multe masuri economice anuntate cu tamtam de echipa lui s-au desumflat dupa 5-6 luni de la start, premierul scapand mereu de presa cu mici glumite, ca cea mentionata de autor: „nu vor functionarii sa faca actele de frica DNA”. Fie ca este prostie la mijloc , fie ca este ticalosie este tragic ca se risipesc in vant serioase resurse financiare si tehnologice ale acestei tari. Nu am date , dar ar fi interesant de stiut care este bilantul economic al acestui combinat in anul care a trecut. A incasat ceva statul roman ( taxe, impozite ,dividente etc.) de pe urma sa?

  3. Am comemorat pe 22 ianuarie, dar scriem pe 8 februarie. Normal – pe 22 ianuarie nimeni nu voia sa o aresteze pe Elena Udrea , iar Basescu parea la un an lumina de o eventuala urmarire penala.

  4. „Oamenii nu vor să intre la puşcărie pentru mizeriile politicienilor” este un aspect secundar…

    Iată o întrebare de baraj:

    – dacă pentru acest caz de corupţie legat de activitatea guvernului, premierul Ponta poate fi iertat de către preşedintele Iohannis, de opinia publică, Parlament, PSD, etc, credeţi că DNA -ul va trece cu vederea acest dosar, aşa cum se întamplă cu dosarele „Revoluţiei” şi „Panait”?

    Problema trebuie urgent rezolvată!

    „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd!”

    http://stiri-ultima-ora.ro/decat-sa-fiu-marlan-mai-bine-pierd

  5. Domnul George multumim pentru curaj ! Din pacate concluzia pe care nu doriti sa „o trageti” a fost deja trasa.Cred ca e clara solutia-nup,adica /noi uniti pradam/.Alta concluzie nu exista-cat timp de un an de zile striga toti ca este jaf pe fata-si nu se intamla nimic.Toanta asta are dubla coma nda -se vede clar ca oul perdut la vanatoare trebue recuperat de mai multe gene ratii.Cred ca ajunge pana la al saptelea neam kaz mun .poanta este toanta care tare le prieste la toti-asta cred ca e concluzia.

  6. Daca Ponta si gasca lui nu face puscarie pentru asta, va fi dovada suprema ca Dumnezeu chiar nu exista.

    Intr-adevar sunt uluit ca aflu azi, 8 februarie 2015 aceste detalii despre Rompetrol. Nu-s eu ala care se intereseaza insistent, zilnic si despre toate, dar totusi de ce a trecut un an si lumea tot nu stie? Cum e posibl ca in an electoral nimeni sa nu zica lucrurilor pe nume, nici macar in rahatul ala de campanie electorala?

    M-am obisnuit cu gandul ca 45% dintre romani nu inteleg cuvantul „plagiat”… dar manaria asta a lor era practic la fileu… infinit mai grav si infinit mai usor de explicat…
    Concluziile mi le trag singur.

  7. Deocamdata Ponta face comparatii…
    Udrea si Basescu precum Ceausescu….si gata lumea este multmita premierul acestei tari a gasit vonovatii………
    Ceea ce prezentati dvs nu este ceva ce sa intereseze masele…
    Incercati si intrebati daca stiu multi despre aceasta intamplare – sunt si altele dar macar despre aceasta….
    or fi putini la dna dar…………..si noi in curand nu vom mai fi

  8. cistigatorii revolutiei intregului nostru popor impotriva odiosului si a teroristilor sint indreptatiti sa vinda averea noastra a tutulor.si cei mai potriviti cumparatori sint cei mai buni fii ai poporului.
    io am un regret; ca n am ajuns sa cumpar si io un apartament de stat.conducatorii patriei le or vindut ;puteai cumpara atunci ori un frigider,ori un apartament cu aceeasi bani.ce fraier am fost ! votam si io apoi pentru linistea noastra.

  9. 2.7 miliarde USD? A vazut cineva pana acum cifrele din contractul de vanzare? Nu cred.. O companie nu se vinde/cumpara cu miliarde peste noapte. E un proces etapizat, in care vanzatorul trebuie sa puna osul la treaba si sa mentina valoarea activelor.

  10. nu am facut politica niciodata, poate doar politica burtii, adica mi-am aparat interesele mai mult personale sau de grup, care-mi afectau existenta. am lucrat cca 20 intr-un combinat petrochimic si am luat la cunostinta orice probleme de ordin juridic, financiar sau social. dar nu am sa inteleg niciodata de ce guvernele dinaintea celui a lui ponta nu au facut nici un fel de demersuri ptr. recuperarea datoriilor rompetrol. dar nici nu puteau, ptr. ca basescu si ai lui erau subventionati de patriciu si normal ca l-au lasat in pace. acum se gaseste un pupincurist de-al lui basescu si a mafiotilor lui, care au furat de peste tot dia aceasta tara, care-l acuza pe ponta ptr. ceva ce ei nu au facut 8-9 ani.au tinut sa;lariul minim pe economie la 640 lei timp de 8 ani si n-au tinut niciodata cont de faptul ca peste 60 % din angajati erau salarizati cu salariul minim pe economie.contractele cu kazmunagaz au fost incheiate si semnate in anumite conditii, incit cei de acum nu mai pot face nimic.

  11. Atâta timp cât Putin e jucător clar în gazul KAZ , Ponta a plusat atunci pentru cele 5 milioane de voturi şi îndepărtarea diasporei de la alegeri . Putin recunoaşte clar că el NU E DE ACORD CU ORDINEA MONDIALĂ ACTUALĂ , mai ales după pierderea de la Cotroceni . NATO cere eradicarea corupţiei la orice nivel , pentru că el nu vine să îi apere pe ruşii (rusofilii şi rusofonii ) corupţi de poporul român !!! PENTRU noi CORUPT = RUS , întrucât coruptia e din oamenii comunismului şi comunismul e de la ruşi şi care ne-au omorât din 14 mai `48 , 2 milioane de intelectuali , în numele cărora nu trebuie să mai hrănim pe nimeni corupt , ci să-l expediem la el acasă în URALI sau să plece mai bine ei , de bună voie .

  12. Vad ca mai toate comentariile s-au concentrat pe aspectele „juridice”, ca sa nu zic penale”, pe care toti le-au gasit in aceste evenimente, toti – Basescu, Patriciu, Ponta – fiind vinovati si apriori condamnati. Eu ma limitez la cateva interpretari preponderent economice si relatari factuale.
    Legea de aprobare a OUG 118/2003 89/2005 s-a votat deci in 2005, cand Basescu nu era deloc prieten cu Patriciu. Basescu a semnat si decretul de promulgare. Ce mai zice legea:
    „Obligatiunile nerascumparate in conditiile art. 5 sunt convertibile la data scadentei, la optiunea emitentului, in actiuni ordinare avand un rang pari passu cu actiunile ordinare existente la data emisiunii. […] In termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotarare a Guvernului, obligatiunile vor fi inregistrate la Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare pentru tranzactionarea acestora pe pietele reglementate, in conditiile regulamentului aprobat in acest scop de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.”
    Sursa: http://www.legex.ro/Legea-89-2005-49566.aspx
    Conform legii, guvernul putea/trebuia sa listeze obligatiunile pe bursa si sa le monetizeze incepand cu finalul anului 2005, adica exact in perioada de avant a bursei, cand si actiunile RRC erau printre cele mai cautate. Ce s-a intamplat? Nimic pana in 2010, guvernul ratand ocazia de a avea banii in cont mai devreme si mai multi. In conditiile legii, inactiunea guvernului a fost chiar paguboasa as putea spune. Cu cat se apropia scadenta, cu atat ii scadea marja de actiune.
    Ajungem la 2010, cand deznodamantul era deci previzibil, iar decizia economica era evidenta. Guvernul a gresit nefacand nimic din 2003 pana in 2010, si asta din necunoastere, dar cred si de frica dosarelor.
    Sa zicem ca la 2010 statul ar fi redevenit proprietarul rafinariei. Ar fi sustinut guvernul pierderile din acest sector si investitiile necesare? Ma indoiesc. Sursa: http://www.zf.ro/zf-24/istoria-rompetrol-rafinare-cea-mai-mare-rafinarie-din-romania-13721041.
    Daca rafinarea ar fi un business asa de bun si simplu, nu cred ca ar fi ezitat statul sa preia inapoi Arpechimul de la Petrom.
    In 2011, guvernul a pierdut in instanta procesul. Sursa: http://www.mediafax.ro/economic/tribunalul-constanta-rompetrol-rafinare-nu-mai-datoreaza-niciun-ban-statului-8395265.
    Ponta avea atunci doua optiuni: (1) se ducea mai departe in instanta si risca sa piarda definitiv si deci orice sansa sa recupereze o cat de mica suma; sau (2) sa faca un deal ca sa recupereze ceva. Prima decizie implica un risc mai mare, a doua un risc mai mic, stiind ca optiunea 2 nu excludea la o adica revenirea la optiunea 1.
    Nu sunt nicidecum simpatizant Ponta, dar credeti ca o vizita la Astana merita riscul unui dosar? Mi-e greu sa cred ca asta a fost motivatia lui Ponta cand a agreat deal-ul.

  13. Cata mediatizare sa acut pe Udrea ,ce rapizi au ost deputati au venit sambata si duminica au lucrat noapte,Onitorul Oicial rapid totul numai sa o poata aresta. Dezonorati parlamentari,de ce nu ati ost asa rapiz cu Vosganian si ceilalti ca LEGEA E LEGE Pt. toti. Sa vedem cat de corecti veti fi cu Ponta cu cele 600 milioane de dolari . De ce nu va autosesizati sa fie chemat in ata parlamentului. si mai are multe.

    • candidata la conducerea ruminilor trebuia oprita
      tovarasii s au grabit ,ca prea dadea pe goarna problemili din casa
      uite aci, unde toti se inghesuie sa scrie articole, da trateaza subiecte de pe Marte, astea care sint cu adevarat fierbinti le evita sa nu se arda,ha ha
      cei care aveau ceva de spus s au cam dus si de aici;nu ma refer la socol sau finantistu securist daianu
      ia sa vad daca trece?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro