sâmbătă, aprilie 20, 2024

Cel mai luxos sejur al domnului Ponta: 600 de milioane USD pentru 24 de ore la Astana

Am comemorat în tăcere, la 22 ianuarie, un an de la aprobarea, prin hotărâre de guvern, a memorandumului de înţelegere dintre guvernul Ponta şi Rompetrol. De la bun început am ştiut că este o păcăleală: statul român se retrăgea din procesul cu KazMunaiGaz şi renunţa la o creanţă de aproape 600 milioane dolari în schimbul unei plăţi de 200 de milioane USD, plus înfiinţarea unui utopic fond de investiţii de un miliard. Suntem însă în situaţia în care guvernul Ponta nici măcar nu a fost capabil să încaseze plata de 200 de milioane de dolari, reprezentând contravaloarea unui pachet de 26,69% din acţiuni. „N-a vrut nimeni să semneze nicio hârtie, niciun funcționar, pentru că au zis: Domne, ne face Băsescu dosare”, a explicat, acum două săptămâni, premierul Victor Ponta motivul pentru care statul român nu a făcut nimic, dar absolut nimic, pentru a pune în aplicare prevederile memorandumului.

Foarte pe scurt istoria potlogăriilor de la acest combinat, construit în 1975 de Nicolae Ceauşescu. L-a cumpărat, în toamna lui 2000, pe ultima sută de metri a guvernării CDR-PNL-UDMR-PD, omul de afaceri Dinu Patriciu. A plătit doar vreo 50 de milioane de dolari, cu promisiunea că va rezolva problema datoriilor istorice de 340 milioane USD şi va investi 225 milioane USD. Cu datoriile nu a rezovat nimic, aşa că, în 2003, guvernul Năstase – amabil cum îl ştim cu investitorii – emite o ordonanţă de urgenţă care reglementează subscrierea integrală de către statul român a tututor obligaţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) rezultate din conversia unei creanţe a rafinăriei Petromidia, în valoare totală de 760 de milioane de dolari. Practic, guvernul Năstase îi permite lui Patriciu să amâne cu 20 de ani plata datoriilor către stat (termenul a fost modificat ulterior, de Parlament). În 2007, Patriciu vinde Rompetrol companiei KazMunaiGaz contra sumei de 2,7 miliarde de dolari. Nu uitaţi: el plătise efectiv, în 2000, doar 50 de milioane USD. În 2010, cei de la KazMunaiGaz profită de fisurile din ordonanţa guvernului Năstase şi majorează capitalul, apoi convertesc datoria rămasă într-un pachet de 44,6% din acţiuni, statul pierzând în acest fel pachetul majoritar. ANAF începe procesul cu Rompetrol, reclamând o datorie de 570 milioane USD. Acesta este procesul întrerupt de guvernul Ponta, întrucât a ajuns la o “înţelegere” cu KazMunaiGaz.

Nu vă mai complic, vreau doar să ne amintim pe disperarea cu care guvernul Ponta s-a angajat să rezolve situaţia de la Petromidia în favoarea KazMunaiGaz. În mai 2013, a vrut ca memorandumul de înţelegere cu această companie – un act pur comercial – să fie aprobat printr-o lege emisă de Parlament. Abia după ce Curtea Constituţională a respins proiectul de lege, arătând, printre altele, că guvernul are lacune “în înţelegerea instituţiilor de drept ale tratatelor”, Ponta a decis să aprobe memorandumul prin hotărâre de guvern.

Faptul că guvernul PSD a apelat iniţial la Parlament pentru această potlogărie arată că avem un caz clasic de corupţie ce urma să fie acoperită prin lege. Şi-l cred, parţial, pe premier când spune că funcţionarii refuză să semneze documentele de punere în aplicare a memorandumului: oamenii nu vor să intre la puşcărie pentru mizeriile politicienilor. Nu cred că vom ieşi din acest limbo juridic decât printr-un nou proces cu proprietarii kazahi ai Rompetrol. Guvernul va trebui menţinut sub o presiune constantă pentru a descâlci încurcătura juridico-diplomatică pe care singur a creat-o. Este însă destul de dezamăgitoare lipsa de interes pentru acest subiect nu atât a opiniei publice, cât a opoziţiei instituţionalizate.

Cât despre Victor Ponta, omul crede că dacă şi-a primit tainul – o vizită de stat pompoasă, lungă şi inutilă în Kazahstan – a scăpat şi a fost uitat. În iunie 2013, la întrevederea pe care premierul român a avut-o cu preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, s-a vorbit despre un singur lucru: Rompetrol. “Vă suntem recunoscători pentru poziția clară a guvernului României, în ceea ce privește rezolvarea problemelor datoriei Rompetrol”, a spus Nazarbayev, într-o declaraţie scurtă, de exact două fraze. “Am fost foarte bucuros că am reușit, prin decizia politică a guvernului pe care îl conduc, să rezolvăm diferendul între guvernul României și Rompetrol”, a fost replica lui Ponta.

Nu vreau să trag o concluzie. Îi las pe cei de la DNA să o facă.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Republic%C4%83_bananier%C4%83

    E perfect aplicabila Romaniei .
    Din „caracteristici” :
    – „cleptocrație administrativă și politică (guvern de hoți)”
    – „exploatarea funcțiilor publice pentru câștig personal sub orice formă (deturnare de fonduri, furt, mită, înșelăciune, etc.) ”
    – „funcțiile publice sunt puse la mezat”
    – „bugete masiv deficitare, debite publice majore, devalorizarea monedei naționale și o dezvoltare inegală.”
    Deci , nu trebuie sa ne minunam deoarece presa (mai nou si justitia) confirma zilnic asemanarile zdrobitoare cu sus numita „republica bananiera” . :(

  2. Premierul Ponta nu cred ca intelege prea mult din ce inseamna un combinat petrochimic, ca investitie si valoare pentru o economie. Dealtfel mai multe masuri economice anuntate cu tamtam de echipa lui s-au desumflat dupa 5-6 luni de la start, premierul scapand mereu de presa cu mici glumite, ca cea mentionata de autor: „nu vor functionarii sa faca actele de frica DNA”. Fie ca este prostie la mijloc , fie ca este ticalosie este tragic ca se risipesc in vant serioase resurse financiare si tehnologice ale acestei tari. Nu am date , dar ar fi interesant de stiut care este bilantul economic al acestui combinat in anul care a trecut. A incasat ceva statul roman ( taxe, impozite ,dividente etc.) de pe urma sa?

  3. Am comemorat pe 22 ianuarie, dar scriem pe 8 februarie. Normal – pe 22 ianuarie nimeni nu voia sa o aresteze pe Elena Udrea , iar Basescu parea la un an lumina de o eventuala urmarire penala.

  4. „Oamenii nu vor să intre la puşcărie pentru mizeriile politicienilor” este un aspect secundar…

    Iată o întrebare de baraj:

    – dacă pentru acest caz de corupţie legat de activitatea guvernului, premierul Ponta poate fi iertat de către preşedintele Iohannis, de opinia publică, Parlament, PSD, etc, credeţi că DNA -ul va trece cu vederea acest dosar, aşa cum se întamplă cu dosarele „Revoluţiei” şi „Panait”?

    Problema trebuie urgent rezolvată!

    „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd!”

    http://stiri-ultima-ora.ro/decat-sa-fiu-marlan-mai-bine-pierd

  5. Domnul George multumim pentru curaj ! Din pacate concluzia pe care nu doriti sa „o trageti” a fost deja trasa.Cred ca e clara solutia-nup,adica /noi uniti pradam/.Alta concluzie nu exista-cat timp de un an de zile striga toti ca este jaf pe fata-si nu se intamla nimic.Toanta asta are dubla coma nda -se vede clar ca oul perdut la vanatoare trebue recuperat de mai multe gene ratii.Cred ca ajunge pana la al saptelea neam kaz mun .poanta este toanta care tare le prieste la toti-asta cred ca e concluzia.

  6. Daca Ponta si gasca lui nu face puscarie pentru asta, va fi dovada suprema ca Dumnezeu chiar nu exista.

    Intr-adevar sunt uluit ca aflu azi, 8 februarie 2015 aceste detalii despre Rompetrol. Nu-s eu ala care se intereseaza insistent, zilnic si despre toate, dar totusi de ce a trecut un an si lumea tot nu stie? Cum e posibl ca in an electoral nimeni sa nu zica lucrurilor pe nume, nici macar in rahatul ala de campanie electorala?

    M-am obisnuit cu gandul ca 45% dintre romani nu inteleg cuvantul „plagiat”… dar manaria asta a lor era practic la fileu… infinit mai grav si infinit mai usor de explicat…
    Concluziile mi le trag singur.

  7. Deocamdata Ponta face comparatii…
    Udrea si Basescu precum Ceausescu….si gata lumea este multmita premierul acestei tari a gasit vonovatii………
    Ceea ce prezentati dvs nu este ceva ce sa intereseze masele…
    Incercati si intrebati daca stiu multi despre aceasta intamplare – sunt si altele dar macar despre aceasta….
    or fi putini la dna dar…………..si noi in curand nu vom mai fi

  8. cistigatorii revolutiei intregului nostru popor impotriva odiosului si a teroristilor sint indreptatiti sa vinda averea noastra a tutulor.si cei mai potriviti cumparatori sint cei mai buni fii ai poporului.
    io am un regret; ca n am ajuns sa cumpar si io un apartament de stat.conducatorii patriei le or vindut ;puteai cumpara atunci ori un frigider,ori un apartament cu aceeasi bani.ce fraier am fost ! votam si io apoi pentru linistea noastra.

  9. 2.7 miliarde USD? A vazut cineva pana acum cifrele din contractul de vanzare? Nu cred.. O companie nu se vinde/cumpara cu miliarde peste noapte. E un proces etapizat, in care vanzatorul trebuie sa puna osul la treaba si sa mentina valoarea activelor.

  10. nu am facut politica niciodata, poate doar politica burtii, adica mi-am aparat interesele mai mult personale sau de grup, care-mi afectau existenta. am lucrat cca 20 intr-un combinat petrochimic si am luat la cunostinta orice probleme de ordin juridic, financiar sau social. dar nu am sa inteleg niciodata de ce guvernele dinaintea celui a lui ponta nu au facut nici un fel de demersuri ptr. recuperarea datoriilor rompetrol. dar nici nu puteau, ptr. ca basescu si ai lui erau subventionati de patriciu si normal ca l-au lasat in pace. acum se gaseste un pupincurist de-al lui basescu si a mafiotilor lui, care au furat de peste tot dia aceasta tara, care-l acuza pe ponta ptr. ceva ce ei nu au facut 8-9 ani.au tinut sa;lariul minim pe economie la 640 lei timp de 8 ani si n-au tinut niciodata cont de faptul ca peste 60 % din angajati erau salarizati cu salariul minim pe economie.contractele cu kazmunagaz au fost incheiate si semnate in anumite conditii, incit cei de acum nu mai pot face nimic.

  11. Atâta timp cât Putin e jucător clar în gazul KAZ , Ponta a plusat atunci pentru cele 5 milioane de voturi şi îndepărtarea diasporei de la alegeri . Putin recunoaşte clar că el NU E DE ACORD CU ORDINEA MONDIALĂ ACTUALĂ , mai ales după pierderea de la Cotroceni . NATO cere eradicarea corupţiei la orice nivel , pentru că el nu vine să îi apere pe ruşii (rusofilii şi rusofonii ) corupţi de poporul român !!! PENTRU noi CORUPT = RUS , întrucât coruptia e din oamenii comunismului şi comunismul e de la ruşi şi care ne-au omorât din 14 mai `48 , 2 milioane de intelectuali , în numele cărora nu trebuie să mai hrănim pe nimeni corupt , ci să-l expediem la el acasă în URALI sau să plece mai bine ei , de bună voie .

  12. Vad ca mai toate comentariile s-au concentrat pe aspectele „juridice”, ca sa nu zic penale”, pe care toti le-au gasit in aceste evenimente, toti – Basescu, Patriciu, Ponta – fiind vinovati si apriori condamnati. Eu ma limitez la cateva interpretari preponderent economice si relatari factuale.
    Legea de aprobare a OUG 118/2003 89/2005 s-a votat deci in 2005, cand Basescu nu era deloc prieten cu Patriciu. Basescu a semnat si decretul de promulgare. Ce mai zice legea:
    „Obligatiunile nerascumparate in conditiile art. 5 sunt convertibile la data scadentei, la optiunea emitentului, in actiuni ordinare avand un rang pari passu cu actiunile ordinare existente la data emisiunii. […] In termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotarare a Guvernului, obligatiunile vor fi inregistrate la Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare pentru tranzactionarea acestora pe pietele reglementate, in conditiile regulamentului aprobat in acest scop de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.”
    Sursa: http://www.legex.ro/Legea-89-2005-49566.aspx
    Conform legii, guvernul putea/trebuia sa listeze obligatiunile pe bursa si sa le monetizeze incepand cu finalul anului 2005, adica exact in perioada de avant a bursei, cand si actiunile RRC erau printre cele mai cautate. Ce s-a intamplat? Nimic pana in 2010, guvernul ratand ocazia de a avea banii in cont mai devreme si mai multi. In conditiile legii, inactiunea guvernului a fost chiar paguboasa as putea spune. Cu cat se apropia scadenta, cu atat ii scadea marja de actiune.
    Ajungem la 2010, cand deznodamantul era deci previzibil, iar decizia economica era evidenta. Guvernul a gresit nefacand nimic din 2003 pana in 2010, si asta din necunoastere, dar cred si de frica dosarelor.
    Sa zicem ca la 2010 statul ar fi redevenit proprietarul rafinariei. Ar fi sustinut guvernul pierderile din acest sector si investitiile necesare? Ma indoiesc. Sursa: http://www.zf.ro/zf-24/istoria-rompetrol-rafinare-cea-mai-mare-rafinarie-din-romania-13721041.
    Daca rafinarea ar fi un business asa de bun si simplu, nu cred ca ar fi ezitat statul sa preia inapoi Arpechimul de la Petrom.
    In 2011, guvernul a pierdut in instanta procesul. Sursa: http://www.mediafax.ro/economic/tribunalul-constanta-rompetrol-rafinare-nu-mai-datoreaza-niciun-ban-statului-8395265.
    Ponta avea atunci doua optiuni: (1) se ducea mai departe in instanta si risca sa piarda definitiv si deci orice sansa sa recupereze o cat de mica suma; sau (2) sa faca un deal ca sa recupereze ceva. Prima decizie implica un risc mai mare, a doua un risc mai mic, stiind ca optiunea 2 nu excludea la o adica revenirea la optiunea 1.
    Nu sunt nicidecum simpatizant Ponta, dar credeti ca o vizita la Astana merita riscul unui dosar? Mi-e greu sa cred ca asta a fost motivatia lui Ponta cand a agreat deal-ul.

  13. Cata mediatizare sa acut pe Udrea ,ce rapizi au ost deputati au venit sambata si duminica au lucrat noapte,Onitorul Oicial rapid totul numai sa o poata aresta. Dezonorati parlamentari,de ce nu ati ost asa rapiz cu Vosganian si ceilalti ca LEGEA E LEGE Pt. toti. Sa vedem cat de corecti veti fi cu Ponta cu cele 600 milioane de dolari . De ce nu va autosesizati sa fie chemat in ata parlamentului. si mai are multe.

    • candidata la conducerea ruminilor trebuia oprita
      tovarasii s au grabit ,ca prea dadea pe goarna problemili din casa
      uite aci, unde toti se inghesuie sa scrie articole, da trateaza subiecte de pe Marte, astea care sint cu adevarat fierbinti le evita sa nu se arda,ha ha
      cei care aveau ceva de spus s au cam dus si de aici;nu ma refer la socol sau finantistu securist daianu
      ia sa vad daca trece?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

George Mioc
George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro