vineri, martie 29, 2024

Cel mai performant politician român e o femeie. Ce urmează la Chişinău

Nu ştiu cum se cheamă atunci când obţii rezultate mai bune decât chiar tu însuţi aşteptai, dar asta au păţit aseară Maia Sandu şi partidul ei PAS: vor avea singuri 62% din locurile în Parlament, aproape de super-majoritatea constituţională. E cam a treia-patra oară când îi face praf pe adversari în jumătatea de an scursă de când a câştigat preşedinţia la fel de incontestabil, la un moment când nimeni nu credea că se poate ajunge la anticipate pentru a disloca majoritatea toxică din Parlament. De fapt marea realizare nu-i votul de azi, ci faptul că a reuşit să manevreze oligarhii şi pro-ruşii ca să se ajungă la un vot defel, pentru că anticipatele sunt la fel de greu de declanşat ca în România.

În ultimul an Maia Sandu s-a profilat prin rezultate ca cel mai perfomant politician român al generaţiei sale, dacă faci raportul rezultate supra resurse avute la dispoziţie şi mediu ostil. De unde anii trecuţi nu prea era băgată în seamă la Bucureşti, de azi noapte şefii noştri de partid caută febril câte o poză cu ea între două uşi; parcă văd că încep să facă cărare la Chişinău pentru a se lipi şi de ei ceva din aura victoriei.

Câteva idei la cald:

  • PAS pare să fi luat voturi masiv pe toate categoriile de vârstă şi nivele de educaţie; în sondaje private Maia Sandu apărea cu grad mare de încredere nu doar între tineri, activi profesional şi diaspora, dar şi între bătrânii din sate. Proiecţia de decenţă şi onestitate a funcţionat şi s-a transferat partidului, până una-alta.
  • Sunt semne chiar de o mică punte inter-etnică, cel puţin către cei din oraşe: PAS a câştigat sectoarele Botanica şi Centru din Chişinău, tradiţional rusofone; primarul flamboaiant Renato Usatîi a fost depăşit de PAS la el acasă, în municipiul Bălţi; o anecdotă relatată de prieteni zice că în sondaje în Chişinău unii rusofoni solicitau chestionarul în limba română, nu în rusă ca de obicei. Mai e mult până departe, dar nu-i exclus să asistăm în timp la apariţia unui mic nucleu rusofon pro-UE în Moldova, dacă se conving şi ei încet-încet că democraţia şi libertatea aduc beneficii tuturor, inclusiv – sau mai ales – minorităţilor. Plus că ce numim noi ca ignoranţii “rusofoni” în Moldova e mai probabil să fie ucraineni decât ruşi get-beget, iar asta poate conta când însăşi ţara-mamă a luat-o în direcţia Vest.
  • Socialiştii pro-Rusia sub conducerea lui Dodon au pierdut mult în aceste alegeri, dovedindu-se unul din cele mai incompetente grupuri de acţiune politică pro-Kremlin din toată fosta URSS. De fapt, în şase luni au pierdut tot, risipind banii şi oportunităţile cu care i-a alimentat Rusia, care rar s-a întâmplat să ia aşa ţeapă mizând pe un luzăr. Probabil că la ora asta Dmitri Kozak, omul din Kremlin responsabil cu Moldova, plus ofiţerii FSB care administrează partidele şi alegerile peste hotare, au pe masă două dosare: Dodon în out-tray; Iv Ceban în in-tray. Primarul Chişinăului e cel mai probabil succesor care va primi mirul de la a 3-a Romă.
  • Partidul Ilan Şor, zis şi off-Shor din motive evidente, intră în Parlament cu scor mic, exploatând dependenţa unor oameni săraci, de toate etniile, ţinuţi agăţaţi de o reţea de magazine sociale. Chiar şi aşa Şor a fost depăşit de partidul Maiei Sandu la el acasă, în Orhei, unde omul e primar pe Zoom, din exilul politic peste mări.
  • AUR nu intră în Parlament – dar ipoteza mea e că nici nu le pasă foarte tare, deoarece au folosit campania electorală din Moldova doar ca ocazie de tărăboi şi evenimente vizuale, dat şi luat palme, îmbrânceli şi dormit demonstrativ cu sacul în stradă, pentru a-şi întreţine de fapt profilul în România. A fost o lovitură cu manta, cum ar veni: scandal la Chişinău ca să ne vadă ai noştri la Bucureşti, plus ceva team-building gratuit. Moldova în sine nu-i prea frământă, că altfel nu cumpărau un partid+flăcău trei-la-leu, ghidonat de oligarhul (fugar şi el) Plahotniuc, peste care au pus un topping de Dorin Chirtoacă, om vechi în politică şi cu bagaj electoral pe minus. Cu alte cuvinte, au aplicat în văzul lumii exact opusul strategiei din România, unde măcar oamenii sunt noi, aşa lunatici cum sunt ei. Acum nu ştiu, o fi şi ceva concurenţă internă acolo între unionistul George Simion şi metodele lui de galerie, versus aripa pioasă Lavric-Târziu: ultima n-are nici o treabă cu Moldova şi nimic în comun cu liderii Bileţchi şi Chirtoacă, de care râde lumea în gura mare dacă apar mâine la vreo biserică cu lumânarea în mână.
  • Pericolele de aici înainte sunt două: PAS va forma guvernul, va avea de luat decizii impopulare de reformă (în sănătate, educaţie, fiscalitate, administraţie etc) care de regulă împart lumea chiar în propria tabără. O super-marjoritate de 62% în Parlament poate să dea unora idei s-o ia pe cont propriu, mai ales că într-un partid care se umflă atât de mult şi repede e greu să controlezi cu lupa pe fiecare care intră, după cum am văzut şi prin România. Una e hei-rup-ul entuziast din epoca “noi versus ei”, alta actul guvernării, cu compromisurile lui; multe depind de capacitatea Maiei Sandu şi a lui Igor Grosu de a ţine echipa în mână.
  • Pericolul nr. 2 este că, dacă Parlamentul este acum 2/3 pro-reformă, instituţiile şi mai ales mass-media sunt pe invers, cel puţin 2/3 contra reformelor. Iarăşi, ştim prea bine povestea din ultimii 15 ani în România, iar în Moldova contextul e mult mai dificil. Serviciile secrete sunt o junglă coruptă şi penetrată de cine vrei şi cine nu vrei, de la ruşi la oligarhii fugari, pentru că n-au fost (ca ale noastre) deaspăducheate cât de cât la intrarea în NATO. Justiţia e încă şi mai dubioasă, cu o masă critică anti-reformă care se va face arici pentru apărarea priilegiilor de castă şi impunităţii, iar CSM va folosi retorica europeană a independenţei pentru a bloca orice, acţionând ca un sindicat al drepturilor omului corupt. Procuror general e Aleksandr Stoianoglo, fost deputat de-al lui Plahotniuc şi candidat la başkania Găgăuziei, numit de mafia politică pentru a îngropa orice anchetă serioasă şi a asigura intangibilitatea familiilor şi grupurilor care trebuie. Are mandat fix de 7 ani din care au trecut doar doi, deci practic el ar trebui ţinut acolo până după următoarele alegeri! Întrebare pentru prietenii democraţi şi plini de bune intenţii: cum rezolvi dilema asta, când lumea te-a ales ca să faci ceva cu corupţia astronomică din ţară şi să anchetezi laundromatul rusesc? Îl dai jos pe Stoianoglo, iar dacă da, cum?
  • În fine, toţi cei de mai sus vor fi sprijiniţi de o presă care e cel puţin 2/3 anti-reformă, dar şi pe faţă pro-Kremlin, manipulând, relativizând şi împroşcând cu zoaie tot ce ţine de Europa. Orice anchetă penală sensibilă va fi primită cu urlete, pe lângă care campaniile electorale de până acum au fost simple bătăi cu flori; orice reformă va fi torpilată cu fake news; intensitatea isteriei va fi ridicată trei niveluri. Toate astea le-am văzut la lucru în România, le ştiţi foarte bine. Ce n-am avut totuşi în România e dominaţia TV-urilor în limba rusă sau care preiau direct meme şi dezinformări de acolo, deci vă imaginaţi cât de greu îi va fi guvernului PAS. În plus, mă aştept ca opoziţia parlamentară să foloseacă abil haznalele de presă din România pentru a planta la Bucureşti dezinformări anti-PAS şi Maia Sandu, ce vor fi rostogolite apoi la Chişinău în primetime drept “presa română zice că …”. Asocierea cu România aduce prestigiu şi poate fi folosită pentru a confuza indecişii şi publicul general. Diverşi voluntari şi patrioţi români care au aceleaşi idei despre lume ca Vladimir Putin, fără să-i menţioneze numele, vor contribui cu sete la campania asta de dezinformare, nu neapărat plătiţi dar şi din frustrare personală.

Distribuie acest articol

82 COMENTARII

    • Postezi o poza a Maiei Sandu cu Basescu din 2016. Asa, si? E de bine, e de rau, ai vreo opinie ? Ce vrei sa zici?
      Si n-o mai baga pe-aia cu cei ce trebuie sa inteleaga au inteles. Lasa adincimile si vorbeste clar daca ai ceva de zis.
      Altfel, mai asteapta o zi, doua, sa te bagi in seama la articolole despre marxisti si incalzire globala.

      • Ce poți săi faci?

        Alde Borno & Cioloș nu se pozau cu ea. Iar ea nu s-ar fi pozat cu Ciolacu. A rămas doar chelu’ săracu’…

        În ziua alegerilor din Moldova singurul politician român al unui partid mare care a reacționat public a fost Orban. Că toți ăilalți era tare ocupați să-și numere degetele și alte extremități.

        • Bingo!. Au ieșit moldovenii s-o voteze pe Maia Sandu că a „reacționat Orban”. Sau au votat moldovenii PPDA că a „reacționat” Rareș Bogdan. Reacțiile astea ale politicienilor de pe Dâmbovița la ceea ce se întâmplă dincolo de Prut seamănă mult cu unghia de la degetul mic. Nici nu încurcă, dar nici nu trebuie nimănui.

          • Nu-i vorba de asta.

            Numai că indică cam cum vede subiectele de interres acel politician. De exemplu înaintea alegerilor din Republica Moldova Borno și bolșevimea lui erau tare ocupați să sărbătorească ziua de naștere a genialului biv-vel-vornic USR-eu în stilul Adrian Năstase cu lăutari & pupincuriști.

            Iar alegerile cruciale de dincolo de Prut au fost tratate de ei cam ca alea pentru consiliul local al muncipiului Ho Și Min… Pentru mine e ceva deosebit de relevant și-mi indică exact câte kopeici valorează creatura cu pricina.

  1. Da, e o mare victorie a Maiei Sandu, femeia care bate politic barbatii, dar greul abia acum incepe, cand trebuie sa guvernezi si oamenii asteapta rezultate rapid, ceea ce e foarte greu de facut. Dar pericolul cel mai mre eu il vad in asaltul neomarxistilor ca sa cucereasca PAS. Neomarxistii vor avea unda VERDE de la UE si din afara UE, ba chiar si sprijin si ajutor financiar ca sa puna stapanire pe PAS, pe parlament, pe guvern si servicii secrete. Iar coruperea PAS de catre neomarxisti ar intoarce din nou electoratul conservator inpotriva PAS, ceea ce ar duce la pierderile urmatoarelor alegeri. Concluzia: o mare victorie dar care daca e prost gestionata se poate transforma in cativa ani intr-o posibila mare infrangere. Sper ca omul cu capul limpede Igor Grosu, sa defineasca bine strategiile PAS, ca neomarxistii sa nu aibe sansa infiltrarii si cuceririi PAS. Succes la cest lucru strategilor din PAS! Doamne ajuta! Doar cu ajutorul lui Dumnezeu R.Moldova va putea propasi, dar daca vor promova oameni fara Dumnezeu in pozitii de decizie, R. Moldova s-ar putea duce pe topogan. Depinde de strategii PAS cum vor gestiona victoria asta nesperat de mare! Succes si Doamne ajuta!

    • Prea mult scris, nu e pomenit Soros, nu lgtb, nu dictatura europeana….data viitoare sa va tineti de punctaj altfel nu mai primiti copeicile de pe statul de plata!

    • Un exemplu clar de: „…Diverşi voluntari şi patrioţi români care au aceleaşi idei despre lume ca Vladimir Putin, fără să-i menţioneze numele, vor contribui cu sete la campania asta de dezinformare…” Un text tipic AUR-PSD, cu felicităr…i si un mare DAR… : „pericolul neomarxistilor” (?!?). Un termen inventat de aceștia, care speculează repulsia îndreptățită a celor din est fata de marxism, aplicând eticheta de neomarxisti (?!?) celor ce vad altfel decât traditionalistii si nationalistii de parada integrarea si unitatea UE. Da, lumea occidentala este mai deschisa, mai dinamica, acceptând diversitatea, iar cei cu steagul in piept și „Doamne ajuta” în gura nu s-ar sfiii sa ceara spânzurarea in piața publica a celor diferiți, la indemnurile vreunui nou Căpitan, „apărător” al nației si al bisericii. Nu, propasirea (termen din limba de lemn a comunistilor epocii de aur) R.M. nu are nicio legătură cu infiltrarea fantomelor „neomarxiste” ci cu înlocuirea cu oameni profesioniști si onești a tuturor căpușelor și a mafiei politice care au sufocat toate instituțiile de stat, administrative si judiciare. Din păcate este foarte greu, deoarece și noi, cu toate presiunile și condiționările UE, suntem foarte departe de acest lucru.

    • Pareti sa aveti o obsesie dusa la limita patologicului , legata de „neomarxisti”. Care sunt asa, un fel de varza/supa asa-zis ideologica, creata (culmea!) nu de cei acuzati ca ar fi asa, ci de crestinopati, habotnici si analfabeti manipulati grosier, multi de sorginte evanghelista americana (da, trump-istii local si cei ca ei, gen). Toti acestia agitati spectrul si amenintarea neo si sexo-marxismului, manipuland firile si mintile slabe ca vom sfarsi intr-un fel de diktatura LGBTQ unde persoanele hetero vor fi alergate cu furcile pe strada si li se va impune musai sa se converteasca sexual si sa devina nu doar LGBTQ, ci chiar pedofili (pt ca in mintea voastra bagati in aceeasi oala homosexualii cu pedofilii, desi pedofilii sunt conform oricarei statistici covarsitor heterosexuali, dar asta nu are importanta pt voi, ca e evident ca ati lasat logica in copilarie sau nu ati avut-o niciodata).
      Daca veniti cu Doamne Doamne in discurs, poate ati face totusi bine sa veniti cu Doamne Doamne in fapte, mai degraba, sa va opriti in a judeca, improsca cu ura, fake-news si manipulari (stiti, minciiuna e in lista pacatelor grave, ca si invrajbirea oamenilor, ura samd) si sa faceti altceva decat sa va agitati si sa agitati cu spectrul „neomarxismului”.
      Bunaoara, ceva caritate, filantropie, voluntariat, etc neconditionate, din care nu prea se vede la voi, cei crestinopati si habotnici. Ca daca ar face macar 10 % din voi astea, in Romania nu ar mai exista saraci.
      Dar, ce sa zic, e mai usor sa clampani din tastatura si sa imprastii ura si dezbinare, decat toleranta, intelegere, sa te documentezi cum trebuie din surse cat mai neutre si nu partizane, sa te educi si sa judeci cu capul tau. Si sa si faci ce cer Scripturile, nu sa citezi pasaje intregi pe de rost ca un papagal cand iti convine.

    • intr-o tara aflata inca puternic sub influenta ruseasca dvs vedeti pericolul in UE si neomarxistii din UE.
      eu cred ca ori nu stiti ce spuneti, ori spuneti ce spuneti datorita unui interes pro-rusesc abia ascuns.

      • Daca vedeti Putin peste tot, sa stiti ca Putin sustine si ca 2+2 = 4. Cred ca acum o sa scoateti rapid si matematica din scoli si veti introduce educatia sexuala, teoria LGBTQIPXYZ si teoria de GEN fluid si umed. Cei obsedati sunt altii, sa stiti dragi intelectuali „progresisti”.

        • Păi da, MariS, „Putin susține și că 2+2=4” pentru că Putin nu „crede” că 2+2=4 și mai ales pentru că Putin nu „știe” că 2+2=4.
          Pentru că dacă „Ptuitin” ăsta al tău ar crede că 2+2=4, ar ști și că 1+1(una) uneori fac trei sau patru, la fel de bine cum pot face și „doar” 2 sau două. Dar așa vă place „vouă”, mai degrabă în grup, „gen” gang-bang, trenulețul, „dansul pinguinului” sau cum le-o-ți mai zice… auzi, tu: 2+2=4… pfuii!

      • Tehnic vorbind, în acest moment cele mai cârncene lovituri împotriva guvernării reformatoare de la Chișinău e cel mai probabil să vină tocmai de la autiștii de la Bruxelles. Sper să mă înșel, dar Moskova n-are pretenari mai de nădejde ca komissarii brusăleji…

        • Cele mai mari lovituri nu vin de la Bruxelles, cele mai mari lovituri si le fac singuri.

          Eu nu prea cred in dusmanul extern, rusia, america, bruxelles, aia de acolo au alte probleme, habar nu au si nu vor sa aiba de Moldova si Romania … Loviturile le facem cu mana noastra, de prosti ce suntem.

  2. Mă aștept să apară în RO exaltările cu unirea și propuneri idioate cu ședințe de guvern comune, teme suculente pentru propaganda rusă.

    Altfel, greu de dislocat din aparatul de stat opozanții modernizării, feudalii plantați strategic ca să conserve înapoierea, cam la fel ca în RO.

    Singurul de invidiat la ei e sistemul electoral, pare că au găsit ce trebuie pe toată partea tehnică și se mișcă rapid.

  3. da, o veste extraordinara de peste Prut, felicitari si perseverenta, inspiratie si energie de a continua pe acest drum.
    Cateva observatii:
    – este esential sa se inceapa mai intai executarea unor programe transparente pe bani europeni, cu rezultate clare, vizibile si care sa creeze oportunitati si prosperitate (productie curent electric din gaz in cogenerare, din biomasa in mediu rural, preluare, prelucrare si export produse alimentare, plante tehnice, farmaceutice, constructie motoare si baterii electrice, etc)
    – ulterior partida pro-rusa poate fi „castigata” in sprijinul guvernatorilor in doua moduri: 1. Transnistria ca regiune autonoma, independenta politic administrata direct de armata rusa (nu are rost sa mai ascunda un lucru evident) in relatii economice contractuale cu R Moldova; 2. Sprijin in Justitie pentru rezolvarea sifonarii unor fonduri de la Moscova
    Deci mai intai sa poata construi ceva (vor fi obstructionati) si apoi pot sa gaseasca aliati la „curatire”
    Oricum, pe plan politic au obtinut o victorie mult mai dificila decat momentul 1996 in Romania, iar cele 600 mil euro de la UE pot sa faca diferenta

    • Si cum vezi tu transnistrie ca regiune autonoma condusa direct de armata rusa? Tu citesti ce scrii? Ai putea detalia?
      Sprijin in justitie pentru rezolvarea sifonarii unor fonduri de la Moscova :) mori de ras.

      • @ ion
        posibil ca la matale in zona sa nu se fi auzit de Kaliningrad, dar accesul la internet rezolva si neajunsul asta
        politica e mai complicata, trebuie sa ai 67% sprijin in parlament pentru a forta in parlament modificari structurale, altfel trebuie sa convingi oameni cu care aparent nu ai mare lucru in comun,
        in fine, rasul e bun si sanatos, chiar daca e declansat de lucruri aparent de neinteles

        • Ca sa tii balanta intro parte sau alta, e suficient mult mai putin, nu e nevoie de 67%

          Si de ce am vrea un nou Kaliningrad la hotare? E mai natural sa fie R.Moldova pana in Ucraina, zona stabila si sigura. Iar Ucraina sa fie in hotarul ei. Si dupa Rusia.

          • matale probabil ai auzit de povestea cu cuiul lui Pepelea; una din rezolvari este sa daruiesti acel cui cu o buna bucata din zidul in care a fost batut (sau sa-l rasucesti spre exterior, dar nu se poate aici) si apoi sa traiesti cum crezi mai bine in casa

            • Rusii nu pot garanta ca daca iau transnistria va fi mai bine. Nu pot exista garantii din partea lor, fiindca nu au respectat niciodata nici o garantie.

              Problema se rezolva intre ucraina si moldova. Inchis ermetic hotarele, sa-i aprovizioneze din cosmos.

  4. Să menţionăm că PAS face parte din PPE ca şi PNL.
    Să constatăm ajutorul underground al SUA şi Germaniei( da, Germania!) şi bineînţeles al României în această victorie istorică, care rupe, să sperăm definitiv, Basarabia de „lumea rusă” unde a fost de peste 200 de ani.
    Urmează o perioadă grea în Basarabia, cu reforme în stil european, nu întotdeauna agreate de populaţie.
    Despre Unire, mai târziu, mai întîi trebuie să fie eliminată armata Rusiei din Transnistria. Dar aici ştiu SUA+Germania cum să facă asta, mai ales că şi Rusia mai trebuie să cedeze câte ceva pe Frontul de Est, nu-i aşa?
    Se pare că o nouă clipă astrală se apropie în istoria României. După celelate două-intrarea în NATO şi UE- marea clipă astrală ar fi o ALTĂ MARE UNIRE.
    Trăiască România Mare!

    • Nu cred ca va fi vreo unire. Aceste alegeri din cate vad au demonstrat clar ca nu poate fi vorba. Scenariul cel mai bun pentru ambii este sa intre R.MD in UE poate cu Ucraina la pachet. Chiar daca prin o minune ii accepta asa cum sunt vor sta un pic in antecamera, etc. mai ia 10-20 ani minim pana la circulatie libera. In fond unirea pentru noi oameni simpli inseamna circulatie libera, piata comuna, cam cum e in UE.

      Insusi modelul UE se indreapta catre un model USA fara state nationale asa cum le stim in europa. Atunci unirea nu mai are sens, poti vorbi si pe luna daca esti in limba ta, citi carti, privi ce vrei in limba ta. In rest fiecare teritoriu va avea legislatia si regulille lui. Cine e in administratie nici nu prea conteaza.

      • Sunteţi prea „progresist” şi eu poate prea naţional(ist). Susţin că „progresismul” este o soluţie pentru „micimani”, Franţa şi Germania( care s-a unit repede-repede cu Germania de Est….) sunt foarte naţionale în ce le priveşte şi progresiste pentru alţii. Apoi, înainte de a fi europeni suntem români, există un popor şi o naţiune română rezultată după aprox. 1000 de ani de luptă naţională. Chiar vreţi să renunţăm de bunăvoie şi (ne)siliţi la asta? Nu mai vreţi un stat român?
        În legătură cu Unirea, ea trebuie făcută, Germania a făcut-o, Vietnamul a făcut-o, Coreea de Nord vrea să o facă, etc, de ce România nu ar urmări asta? Aici nu e vorba de naţionalisme ieftine ci de dreptul popoarelor la identitate şi existenţă proprie.
        Aşa că trebuie să facem Unirea cu Moldova ca obligaţie de realizare a interesului şi idealului naţional. Şi se va face. Poate vom aplica „schema” de la 1859 când s-a făcut „mica unire” cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Ţara Românească. Uite, de exemplu, Maia Sandu ar putea fi aleasă şi preşedinta României…..

        • Franța și Belgia n-au făcut-o :)

          Lăsând gluma la o parte, o potențială unire înseamnă că pe lângă milionul de unguri ce urăsc România cu spume ar mai căpăta cetățenia română și un milion de rusofoni ce urăsc România cu spume.

        • De unde stii ca sunt progresist? Statele nationale e o constructie foarte noua, ea inca nu e rodata. Este o constructie din sec 18. Eu am scris ce observ ca se intampla incet, incet. Mai cititi cate o carte, de exemplu ce spune Nicolae Iorga despre natiunea romana sau orice natiune. Oamenii sunt un amestec, nu exista „roman” e o notiune de moment. Si el a scris aceste lucruri acum 100 de ani. Modelul natural timp de milenii a fost acel descris, de administrator de un teritoriu.

          Maia Sandu nu e unionista, partidul PAS e statalist. Cine v-a spus ca va fi unire? Ei nici de integrarea in UE nu vorbesc. Rezultatul acestor alegeri spune clar, unionismul e mort, a luat 0.x%.

            • Aha, la punctul 5. zic ca vor face pasii necesari pentru integrarea europeana. Mi-am notat, o sa urmaresc cu atentie.

              Multumesc.

        • @Lucifer: „Apoi, înainte de a fi europeni suntem români, există un popor şi o naţiune română rezultată după aprox. 1000 de ani de luptă naţională. Chiar vreţi să renunţăm de bunăvoie şi (ne)siliţi la asta?”

          Depinde ce inseamna exact natiune/popor si a renunta la ele.
          Personal, nu as vrea deloc sa renunt la limba romana. Asta inseamna sa ma straduiesc sa o vorbesc corect (si fara sa o stalcesc prin importuri de barbarisme) si sa ma intereseze sa continue sa o vorbeasca corect si copiii/nepotii mei, indiferent in ce colt al lumii traiesc.
          Eu nu vreau sa renunt nici la identitatea culturala – sa resimt in continuare o solidaritate speciala cu ceilalti care se definesc drept romani (cu toate consecintele fiscale si de alta natura care decurg de aici), sau sa am in comun cu ei o serie de experiente fondatoare pe plan personal. Dar aici lucrurile pot deveni usor destul de fluide: renunta la a mai fi romani cei care, de exemplu, simt ceva special de Valentine Day sau de Halloween..?
          Si mai sunt valorile comune. Renunt la a mai fi roman daca ma simt mai apropiat de niste japonezi sau australieni care cred in libertate individuala, democratie si stat de drept decat de niste vorbitori de limba romana care apreciaza sisteme autocrate ca cel din Rusia sau China? Daca as vrea sa traiesc intr-o structura politica bazata pe aceste valori, plus altele gen respect pentru cetatean, corectitudine, integritate, cult al muncii si al lucrului bine facut, toleranta, mentinerea credintelor religioase in sfera privata etc si as constata ca statul roman nu indeplineste intotdeauna aceste criterii?
          Deci eu zic ca ion are dreptate: a fi impreuna cu moldovenii de peste Prut intr-o structura supranationala cu competente extinse bazata pe valori comune si care asigura armonizarea pasnica a intereselor diferitelor „natiuni” ar fi mai util decat a sterge formal frontiera propriu zisa dintre noi.

      • Nene Ioane ! Văd că esti …un mare și convins om simplu si cu mare interes la circulație liberă și alte dedulciri ale pieței comune și alte celea, Bravos ! Dar cum se face totuși că n-ai știință că iepurii nu se cresc doar cu morcovi și că toate păsările pier pre limba lor cu cărți cu tot ,ba și gata ciupelite de pene taman bune de pus de-o supă , Știam că oamenii simpli tocmai cunosc binișor carțile de bucate sătești, comunale și de preste mări și țări .Deh , bucătarii nu-s administratori, ai dreptate , EI doar cu teritoriul regulilor și legislației la ceaun .

      • Ioane, noi avem circulație libera cu UE din 2014 daca nu greșesc. Tot de atunci lumea poate lucra 1/2 din an in UE. Multi aveau aceste beneficii si inainte de asocierea la UE datorita pasapoartelor romanesti. Citeste despre DCFTA.

        • Circulatie libera inseamna ca pot sa ma deplasez cu ce vreau eu fara sa trec prin vama. Altfel nu e libera. Circulatie libera e sa mergi de la Bruxelles la Amsterdam.

          Din cate stiu eu inca e hotar destul de dur. Faptul ca iti da usor un fel de viza cu limitari e cu totul altceva. Nu inseamna deloc circulatie libera.

  5. O misiune si o promisiune prezidentiala ce a fost indeplinita in Republica Moldova – Alegerile parlamentare anticipate au fost posibile .In Romania, chiar daca conditiile constitutionale ce tin de procedurile ,valabile in cazul alegerilor anticipate, au fost indeplinite CCR a intervenit si a aratat cum doar o intelegere unanima a partidelor parlamentare- soldata cu acceptul Presedintelui natiunii ,ca rezultat al discutiilor purtate de presedinte cu toate partidele parlamentare , pot fi purtatoare de alegeri anticipate .Din acel moment alegerile parlamentare nu mai pot fi facute in Romania- nicicind aceste conditii nu mai pot fi puse in practica . Doamna Maia Sandu este un exemplu de urmat – nu va imaginati ce impact va avea cistigarea alegerilor de care doamna SANDU in toate tarile foste comuniste . Brusc un numar imens de cetateni vor intelege . Cei care votanti ai diferitelor partide fiind ,cele asa zis fatarnic nationaliste si cei care vor fi perceputi ca partide aliate Moscovei , vor pierde masiv electorat .Buturuga mica rastoarna carul mare si la nivelul cetateanului de rind se vor produce schimbari uriase de intelegere . Doara nu om fi noi ceilalti (din tot estul Europei ) mai fraieri ca cetatenii din republica Moldova .Va deveni rusinos a mai sustine astfel de politicieni sau de partide ce prezinta natiunilor lor programe de guvernare fake de inspiratie sovietica .Natiunile poloneze si maghiare ba chiar si segmentul romanesc ce inca mai sta atirnat de pomana comunista a trecutului , parte din ei , isi vor reconsidera votul . Nu putem ramane codasii Europei (oare nu le este rusine celor care urmeza inca trecutul ) , la nivelul dezvoltarii mentale si nici nu mai putem fi pacaliti la nesfirsit de politicieni palavragii .PNL(unii dintre ei ) este singurul partid ce a inteles nevoia de a se debarasa urgent de trecut si chiar daca inca unora le mai filfie cite vreun steag animat de pofte milenare ce inca se roga la divinitate sa nu fie prinsi de DNA – sau care proslavesc cu falsitate un trecut nationalist deformat de falsa istorie ce ne- a fost prezentata , timpurile ne prind din urma si Maia Sandu ne arata tuturor adevarul .O asteptam sa vina cit de curind si in Romania si sa spuna natiunii nostre , ca un intreg , adevarul zilelor ce urmeza .Felicitari pentru exceptionala ei credinta in adevar .

    • Mă tem că faceți o eroare: condiția- că este de fapt doar una- pentru a avea alegeri anticipate în România, nu a fost niciodată îndeplinită. Anume ca parlamentul să respingă mai multe propuneri succesive de guvern. Cel mai aproape de asta am fost în 2009, dar parlamentarii noștri au preferat să investească un nou guvern Boc, la o lună după ce-l demiseseră prin moțiune de cenzură, decât să se facă alegeri anticipate.

      Decizia CCR la care vă referiți este alicabilă atunci când s-ar dori anticipate, dar fără tot valsul respingerii mai multor propuneri de guvern.

      Bafta Maiei Sandu și a PAS a fost că socialiștii lui Dodon nu au cedat nervos precum PSD-iștii și PNL-iștii nostri în 2009 și au respins și ultima variantă de guvern înainte de declanșarea alegerilor anticipate.

      • Potrivit Curții, ”conduita instituţională care se circumscrie colaborării loialeare (…) o componentă extra legem, întemeiată pe practici constituţionale, care au ca finalitate primordială buna funcţionare a autorităţilor statului, buna administrare a intereselor publice şirespectul faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Finalitatea secundară este evitarea conflictelor interinstituţionale şi înlăturarea blocajelor în exerciţiul prerogativelor lor
        30legale. Instrumentele care concură la realizarea acestor finalităţi şi care fac dovada unui comportament loial faţă de valorile constituţionale sunt dialogul instituţional şi stabilirea unor practici reciproc acceptate. Aceste instrumente trebuie să constituiefundamentele soluţionării „împreună”, „prin acordul părţilor”, iar nu „împotriva”, „în detrimentul” uneia sau alteia, a eventualelor diferende ivite în raporturile dintre autorităţi, cauzate de situaţii de fapt sau de drept confuze, echivoce. În virtutea principiului cooperării loiale între autorităţi este, astfel, necesar ca fiecare dintre acestea să depună diligenţe raţionale şi sporite în cadrul dialogului instituţional legal pentru evitarea pe cât cu putinţă a generării de conflicte juridice de natură constituţională”.

      • Nu, Bafta Maiei a fost ca, persoana propusa de socialisti pentru prim-ministru a renuntat sa mai candideze si si-a anuntat retragerea pe facebook, exact in momentul cand Dodon era la consultari cu ea. Dodon, cand a iesit la presa dupa aceea, habar nu avea de ce se intamplase intre timp. Dupa care iese Maia si spune: Am facut consultari cu partidele, asa cum prevede Constitutia. Intre timp, am aflat ca dna Cutarescu s-a retras. Deci, constat ca nu exista un candidat, propun eu candidatul meu, pe Grosu. Care nu a fost votat si astfel s-au consumat doua incercari nereusite de investire a guvernului. Daca nu se retragea persoana respectiva exact in acel moment, Dodon ar fi avut timp sa propuna pe altcineva, iar daca Maia nu accepta, Curtea ar fi spus ca e anticonstitutional. In mod cert, lucrurile au fost aranjate sa se deruleze anume asa. Cine a convins-o sa se retraga, cum s-ar spune, se va afla peste 50 de ani,

  6. E greu,pe doamna Presedinte o asteapta o munca a la grajdurile lui Augias!A realizat trei minuni,am speranta ca va reusi-pe baza largului sprijin popular sa demareze reforme cerute de toata lumea.In jungla institutiilor statului, toxice la superlativ, are totusi un sprijin, care s-a dovedit esential in bataliile purtate cu goliatii rusofoni,rusofili si tradatori:Curtea Constitutionala.Sper ca energia,ambitia,curajul demonstrate cu prisosinta, o vor ajuta in reusita colosalei sale sarcini.

    • Ar fi desigur interesant și atractiv ca maia Sandu să devină preșdinta României. Mai ales dacă ne gândim la ce păcălici & papagali se profilează pentru candidatura la președinția României în 2024…

  7. Cand se va pune obligat si fortat de NATO granita la fluviul Nistru ca sa fie micsorata substantial influenta negativa si majora a Rusiei si lumii ruse? Chiar si cu un scurt razboi… cu decese sigur.
    Fara separarea de Transnistria NU se va reusi aderarea la NATO si Uniunea Europeana. Transnistria nu poate fi schimbata, dar blocheaza democratizarea tarii.
    Rusia nu se va duce peste Nistru decat fortata.
    Cineva va trebui sa renunte la Transnistria.
    Diaspora s-a mutat din Rusia, in majoritate catre Occident si Israel.

    • Si cum vezi tu? Transnistria adica o bucata de rusie intre ucraina si moldova, ticsita cu armanent? Te-ai uitat pe harta?

      Problema se rezolva mai simplu. Ucraina cu Moldova ii blocheaza, economic si militar mor in scurt timp. Eu intotdeauna ma intrebam, dar ei armata cu ce hranesc? cu ce o imbraca? cu ce o alimenteaza? Totusi sa alimentezi cu necesarul acea armata atata timp … o fi avand rezervoare de petrol si haine acolo? Din ce am vazut, soldatii lor au haine moderne nu sunt din URSS, astea cum au ajuns acolo? Banuiesc ca ajung din moldova sau ucraina.

    • Alipirea unei fasii de teren de pe partea dreapta a Nistrului a fost facuta de Stalin. In fapt era a Ucrainei. Basarabis si R. Moldova daca revin cu frontiera pana la Nistru vor putea in un viitor sa se uneasca cu Romania. Pana atunci si cu Putin in spate nu se va putea face nimic.

      • @Agora _ „Alipirea unei fasii de teren de pe partea dreapta a Nistrului a fost facuta de Stalin.”

        Probabil v-ați gândit la stânga. Unde, de altfel, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost o entitate teritorială creată de autoritățile sovietice în componența Ucrainei sovietice la 12 octombrie 1924.

        …Și v-ați mai gândit, probabil, la Nordul Bucovinei și Sudul Basarabiei.

      • Cred ca era vorba de Lenin, Hrushciov a dat tot sudul ucrainenilor.
        Teritoriile de peste N. istru a fost si al statului indep Moldova, cum înainte au apartinut si imperiului roman – inainte de a cadea sub turci, dupa ce au luat Basarabia propriu-zisă de la urmasii lui Mircea, impreuna cu Chilia. Unde mai pui ca statu dac centralizat cuprindea teritorii pana aproape de așa-zisa Crimeea si se invecina cu Olbia si Mauro Castro inainte de Otelo siii i Dezde Mona cu batista moștenită de Noroscecer!

  8. Majoritatea CONSTITUTIONALA insemna ca pot si modifica Constitutia?
    Care sunt legile ORGANICE absolut necesare, de trecut?
    Cu cine pot colabora in PARLAMENT, exista si la ai prag de 5%?
    Occidentul va finanta indeajuns reformele si acoperirea nevoile stringente ale moldovenilor?
    Ce spun ciudatii din Bucale in frunte cu Aurescu?

  9. R Moldova e in saracie lucie, cea mai saraca tara din Europa, la concurenta cu unele state africane si pe voi va freaca grija neomarxismului? Daca asta va freaca, atunci n-aveti decat sa mergeti inainte cu oameni neatinsi de „coruperea morala” a occidentului. Moldoveni adevarati cu frica de Dumnezeu si ura de gay, care fac sa dispara cate vreun miliard de dolari din tara asa ca prin magie.

  10. Nu-mi iese din cap replica nu stiu carui popa de pe-acolo cind la alegerile trecute pedalau pe faptul ca Maia Sandu nu are copii. Trecind peste faptuil ca nu e deloc treaba lui sau a oricui altcuiva, preacucernica obraznicatura a susurat serpeste: „o fi stearpa”!!!

    • Slăbuț! Aștept să iasă duma cu ”e lesbiană, d-aia o pune pe Natalița prim ministru!”. Nu te joci cu alde Soros, dom’le!

  11. Marele meu semn de intrebare se indreapta acum catre dl. Dan Dungaciu. Multa vreme am crezut despe el ca este un profesionist desavarsit si un patriot care transcede dincolo de coruptia multor politicieni de varf de la Bucuresti. Ani de zile am luat de bune analizele lui despre Republic Moldova. Vazandu-i insa pozitiile de-acum si asa-zisele analize ma intreb daca n-am fost naiv toti acesti ani si de fapt am fost pacalit tot de un agent al rusilor dar foarte foarte bine acoperit.

    • Dungaciu e cu rusii, in mod evident, protejeaza cu toata puterea interesele perpetue ale Rusie, in zona, alaturi de BOR si noii austroungari imbogatiti de rusi.
      Probabil pe bani, greu de crezut ca fiind macar persuadat, ori din cauza originilor sale etnice, ca promotor al posceausismului fara pretinia rrominoiugosclava.

    • Domnule Adrian Rusu,

      „… de fapt am(ați) fost pacalit tot de un agent al rusilor dar foarte foarte bine acoperit”
      Exact!

  12. Nu este nicidecum politician „roman”. Este politician moldovean, din R. Moldova. Sunt curios cum va rezolva problema din Transnistria. O va chema pe Merkel sa negocieze cu Putin sau pe Macron la fel ca in Ucraina? Romania nu poate fi răspunzătoare pentru problemele moldovenilor. Desigur, ii putem ajuta, cu una, cu alta, insa sunt independenți și asa trebuie sa ramana.

  13. Barvo lor!

    Bine că în sfârșit au început. Sigur că nu va fi simplu, dar dacî nici măcar nu încpei e tare greu să ajungi undeva.

    Cineva de genul Amaiei Sandu (sau poate chiar ea) i-ar trebui și României în locul păcălicilor de tepa lui Barna, Cioloș, Ciolacu, Cîțu, Orban, etc în 2024,

  14. Sunt mai surprins de entuziasmul aratat fata de victoria in alegeri a partidului d-nei Sandu decat am fost surprins de dispretul superior cu care ati tratat convenirea textului de acord intre UE si RPC cu privire la investitiile reciproce. Fiindca si tema de fata este una care ma preocupa, imi permit sa fac cateva observatii:
    a) nu e clar daca o desemnati pe d-na Sandu drept „politician roman” in virtutea faptului ca are si cetatenie romana sau in speranta ca va fi un nou Al.I.Cuza. In primul caz, tot „politician roman” se cheama ca era si premierul de primavara trecuta (Chicu), care umilea medicii neambiguu romani trimisi acolo (nu la cerere, sa fim bine intelesi!) cu mistoul ieftin ca sunt la „schimb de experienta”. In al doilea, ar insemna ca si-a inselat in mod deliberat electoratul, ceea nu este de imaginat din partea unui asemenea monument de integritate si buna credinta.
    b) faptul ca decidentii de la Chisinau nu vor fi niste mojici semidocti ca Dodon si Voronin este un motiv de satisfactie. Dar nu de lansat artificii, nici de visat la o iminenta perioada de aur (nu AUR!) a relatiei bilaterale. Republica Moldova, stat inventat cu totul in perioada sovietica, are enorme probleme de identitate, pe care masiva emigratie si inepta acordare cu ridicata a cetateniei romane nu a reusit decat sa le amplifice. Romania, desi o tara de care isi bat joc in mod sistematic tot felul de varfuri ale societatii moldave, chiar a facut sacrificii materiale pentru acel teritoriu SI NU LE-A CONDITIONAT NICIODATA CU NIMIC. Nu vor fi fost enorme si nu vor fi schimbat radical situatia din „Republica” (sper ca ati observat ca vecinii de dincolo de Prut nu au „tara”, au „republica” – vedeti buletinele meteo, unde e.g. „va ploua in nordul Republicii”). Ergo, devreme ce noi nu le suntem de ajutor, iar ei sunt un stat cu frontiera international recunoscuta dincolo de Nistru si cu o „Autonomie Gagauza”, condusa de o doamna Vlah(a), de ce sa ne mai amestecam in fericirea lor, de-acum garantata de a doua victorie epocala a doamnei Sandu? Doar pentru ca Tudor Soimaru si fata lui Stroe Orheianul sau, mai riguros, pentru batalia lui Ion Voda („Armeanul”, btw) de la Cahul?

  15. Bă Ionică, băi… :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-)
    Ești hhăll mai lussănappăreann de p-acillea, de câtăva vreme.
    Încep să vină și alții…nea Metallo Bello…mai nea ăsta cu Ungureanna-n barbbaddos…novayiia ghiieniierAȚȚâiia…ce mai! :-) :-) :-) :-) :-)
    Ne cam leși în deprimare, pe final, dar altfel Giggel de Giggelleann Iorro Peann.
    Psst-Psssttt!!….wink-wink…..Tot tavarișceannoo dă la ștatte, ăăă?…Să fie culleannărie d-assta…nouă.
    :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) Glumesc…glumesc….:-) :-) ….deșitt cine șittiie?….
    Cred că Badea Joey începe un joc mai pe bune…dacă o avea noroc și pară destulă. :-) :-) :-)
    Să-i urăm să-i spaRRRRRR….ggă la găoazzallaxxxy…și să-l ajutăm, dacă putem.
    Ș-așa toate televiziunile ass-te-a de muiyyellnicci nu mai au atâta priză. De când cu tiktoakka … cu datul la feissbucci și alea, dezinformarea are teren cât de cât egal.
    PE EI PE MUMMELLE LOR!!!!
    Dddă BORtellnicci…hoțțo-mennlicci….

  16. Cred ca era vorba de Lenin, Hrushciov a dat tot sudul ucrainenilor.
    Teritoriile de peste N. istru a fost si al statului indep Moldova, cum înainte au apartinut si imperiului roman – inainte de a cadea sub turci, dupa ce au luat Basarabia propriu-zisă de la urmasii lui Mircea, impreuna cu Chilia. Unde mai pui ca statu dac centralizat cuprindea teritorii pana aproape de așa-zisa Crimeea si se invecina cu Olbia si Mauro Castro inainte de Otelo siii i Dezde Mona cu Batista moștenită de Noroscecer!

  17. Excelent articol, dle Ionita. O analiza lucida si corecta. Cat despre comentariile de mai sus despre unirea Basarabiei cu Romania, cred ca discutia este depasita acum. Poate in cazul catastrofic al unei noi agresiuni militare rusesti in Ucraina, cu pericol iminent asupra Moldovei. Mai degraba vad intrarea Moldovei in UE, dupa o rezolvare a problemei transnistrene. Cam asta cred ca au votat acum cetatenii moldoveni. Si atunci vom avea doua state romanesti in UE. O perspectiva interesanta pt toti romanii.

  18. Nu vă mai scremeți- SCUZE ! – să comentați frumos, documentat, civilizat, cu deosebită competență ! Scurt/2 : România este o țară împinsă spre dispariție de Criminalii Comunisto /Securişti & Copiii lor ASISTAȚI cu mult sîrg de o populație care pe noi, pe CEICANOI ne-a BĂTUT şi ne-a SCUIPAT cînd i-am explicat Crimele Numeroase şi Odioase ale lui Dej, Ceauşoglu, Iliescu. Nu mai visați la construcții teritorial/politice într-o țară unde 85% din alegători l-au preferat pe bolşevicul ilici; acei 12,5 milioane nu au diminuat = aşteaptă ca găina congelată aruncată peste gard de ilici să se transforme în struț congelat cu un STILOU Parker înfipt în TÎRTIȚOI ! Şi la sfaturile sputnikiştilor să învățăm din nou Limba Rusă … cîntînd.

    • Scurt, clar si corect! Acesta este adevarul!

      Adaug doar ca, putinii politicieni romani total anticomunisti nu au avut niciodata curajul de a le spune in fata, clar si raspicat, celor 12,5 milioane de romani imbecili( si plozilor lor nemernici si tampiti) ca sunt niste scursuri nesimitite si mizerabile, care sunt complici la toate crimele si infractiunile comise de catre clica securisto-comunista si acolitii acestora. O vinovatie care nu ar trebui in veci uitata si iertata de catre cei constienti de imensul rau facut de aceste animale!

  19. Romanica – o tara majoritar populata cu tzoparlani semianalfabeti cu ifose de savanti! Nici peste 20 de ani nu vom avea in Romanica un vot majoritar anticomunist, asa cum a fost cel din Basarabia! Majoritatea asta de tzoparlani perpetueaza de aproape 32 de ani o „democratie” profund originala, insemnand domnia hotilor si a prostilor asupra celor cu bun simt!

    Numai cu masuri dure, cu legi adecvate si urmarite in a fi respectate cu strictete, poate fi facut ceva impotriva acestei majoritati de tzoparlani, care se dovedesc a fi iubitori de hoti si de prosti. Mult le-a placut comunismul acestor scursuri; au implantat metehne comuniste si in creierele subdezvoltate ale plozilor lor obraznici si imbecili.

  20. Ce va urma in R. Moldova?
    Serviciile si guvernele (externe) care au pus umarul in procesul electoral, vor inainta nota de plata dnei Maia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro