joi, martie 28, 2024

Cele patru profeţii ale Guvernului şi câteva întrebări pe marginea lor

Ce ar mai putea fi spus acum, în ceasul al doisprezecelea, despre noul Cod al  Muncii? Zarurile au fost aruncate. În pofida gravităţii modificărilor operate, reacţia societăţii civile, a sindicatelor nu fost foarte convingătoare. Câteva proteste organizate ici colo de către grupuri de sindicalişti, spectrul unei moţiuni de cenzură ce se anunţa din start perdantă (vom vedea azi), plus  câteva critici punctuale, dar limitate ca impact prin mass media– cam astea au fost în mare problemele pe care a trebuit să le înfrunte Guvernul. Floare la ureche, cum s-ar spune…

Dincolo de proverbiala deja  paralizie a societăţii româneşti, greoaie şi fracturată atunci când e vorba să se coaguleze pentru a lua poziţie, mai e un aspect care a facilitat treaba Guvernului – haina foarte „trendy” sau chiar sexy în care Guvernul a ştiut să îşi  îmbrace “produsul” servit la rându-i, pe tavă, de amicii de la Consiliul Investitorilor Străini. Deşi Codul Muncii are un puternic party pris în favoarea angajatorului şi conţine accente neo-liberale , strategia de „marketing”a Guvernului s-a bazat pe elemente oarecum non-doctrinare, pe deziderate necontroversate, cuminţi, de bun simţ.

Dar  nu tot ce străluceşte este aur şi nu tot ce zboară se mănâncă.

Cât adevăr se află în spatele profeţiilor binefăcătoare ale Guvernului?

O poveste veche – munca la negru

De ani de zile, guverne consecutive se iau la trântă, mai mult declarativ, ce-i drept, cu acest balaur teribil, ale cărui capete nu se lasă retezate cu una cu două? Este un cod al Muncii pentru a diminua munca la negru”, a declarat Emil Boc, citat de Mediafax, şi asta e doar una dintre. În ton cu premierul , Ioan-Nelu Botis a estimat că numărul de locuri de munca ce vor fi create ca urmare a modificării legislaţiei muncii va fi de 200.000 până la finele anului

Vorba poetului, toate-s noi şi vechi sunt toate…Am o senzaţie teribilă de deja vu – vă mai amintiţi când înainte de introducerea cotei unice ni se recita cu solemnitate şi optimism  un refren similar? A dus introducerea cotei unice la o creştere a locurilor de muncă formale ca urmare a contractării sectorului  informal? În 2008, înainte ca şomajul să îşi înceapă ascensiunea vertiginoasă, numărul total al angajaţilor era de aproximativ 4,9 milioane, conform datelor INS, cu aproximativ 500.000 mai mult decât în anul 2002,  adică cu trei ani înainte de introducerea cotei unice. Jumătate de milion de angajaţi poate fi o mini-ispravă demnă de un Făt Frumos. Dar diavolul se ascunde în detalii: în 2005, anul introducerii cotei unice, numărul angajaţilor la stat era de 1.1 milioane,  iar în 2008 acesta se ridicase la 1.4 milioane. De aici reiese că mai bine de jumătate din numărul locurilor de muncă create la nivel naţional nu au fost job-uri scoase la lumină din economia subterană de către cota unică…ci locuri de muncă la stat. Prin urmare, numărul locurilor de muncă noi, la trei ani după introducerea cotei unice, era de 200.000 şi este absolut neclar dacă acesta s-a datorat boom-ului economic sau schimbărilor de fiscalitate, ca dovadă că imediat ce criza economică ne-a lovit, beneficiile cotei unice s-au dus pe apa sâmbetei şi numărul angajaţilor a scăzut din nou simţitor.

Şi totuşi, parcă  în cazul cotei unice, argumentul reducerii muncii la negru  mai avea ceva sens. În cazul Codului Muncii nu mi-e deloc clară legătura:cum anume îl va convinge noua legislaţie pe angajator să facă contract de muncă cu acte în regulă salariatului căruia azi îi dă banii în plic? Din toate discuţiile avute cu reprezentanţi ai patronatelor, puţini s-au plâns că nu pot da afară angajaţii şi că acesta ar fi un obstacol în calea angajării…există tot atâtea tertipuri legale pentru a scăpa de un angajat nedorit câţi angajatori sunt în România. Problema muncii la negru este legată în primul rând de fiscalitatea crescută, nu de restricţiile la angajare sau concediere. Dacă această boală nu a fost eradicată de cota unică, Codul Muncii nu e decât praf aruncat în ochi!

Întrebare: nu cumva, în locul unui briceag amărât,  Făt Frumos ar trebui să folosească o sabie în lupta cu balaurul?

Cuvântul fermecat – performanţă

Într-o ţară unde toate merg de-a-ndoaselea, un cuvânt precum „performanţă” are proprietăţi magice. Un fel de parolă magică de genul celei folosite de Alibaba pentru a putea accede la peştera cu  virtuţi ascunse ale naţiunii. „Codul Muncii, care nu mai pune baza doar pe latura socială, ci pe performanţă în primul rând”,  declară Botiş, citat  de Mediafax.

Într-adevăr, Codul Muncii introduce la art. 40 un nou punct care dă dreptul angajatorului să stabilească  obiective de performanţă individuală şi criterii de evaluare. Ei şi, unde e noutatea? Personal cunosc zeci de cazuri în care angajatorii stabilesc obiective de performanţă, inclusiv la stat, în diferite ministere. A dus asta la o creştere a performanţei? Nicăieri în nou Cod nu scrie că angajatorul te poate demite dacă nu ţi-ai îndeplinit obiectivele de performanţă, ceea ce era valabil şi până acum. De fapt, nu  performanţa e miza noului Cod, ci crearea unor „angajaţi de plastilină”, cum se exprima într-un articol mai vechi pe această temă Dani Rockhoff,  a unor salariaţi cu contracte pe durată determinată  care vor cânta în struna patronului, doar-doar acesta s-o îndura să le prelungească contractul la expirarea lui.

E adevărat că România este ultima ţară din UE în ceea ce priveşte numărul contractelor pe perioadă determinată (1% în total contracte de muncă în 2009, conform Eurostat, faţă de media UE de 13,6%)[1]. Dar oare există vreo legătură empirică între performanţă şi flexibilizarea contractelor de muncă? Ţările cu cea mai mare pondere a contractelor determinate nu sunt neapărat şi statele cu cea mai mare productivitate a muncii[2]: campioanele Europei în 2009  la numărul de contracte de muncă pe perioadă determinată –  Polonia (26,5%),  Spania (25,4%), Portugalia (22%) nu sunt nici pe departe ţările  cu cea mai înaltă productivitate – productivitatea muncii măsurată în PIB (PPP) per oră a fost de 23,3% în Polonia, comparabilă cu cea a Lituaniei, care însă e printre codaşele UE în ceea ce priveşte ponderea contractelor pe termen determinat (2,5%), pe locul doi după România. În  Portugalia productivitatea muncii în 2009 a fost de 25,6%,  adică peste România (15,4), dar  cu mult sub media UE de 42,6.

Ca să nu menţionez că în anul 2005,  Portugalia avea o pondere mai mică a contractelor de muncă pe perioadă determinată – de 19,5%, dar o productivitate mai mare decât în 2009 – 27,33. Spania avea o pondere mai mare a contractelor determinate în 2005 (33%), dar o productivitate comparabilă cu cea din 2009 (43, 82%). În Lituania, în 2005 ponderea contractelor pe perioadă determinată era de 5,5%, deci dublă faţă de 2009, însă productivitatea muncii era uşor mai scăzută – 20% faţă de 22,7.

Prin urmare, legătură între performanţă, respectiv productivitate, şi flexibilitate  cam scârţâie: ţări cu flexibilitate înaltă au productivitate similară cu state unde flexibilitatea e scăzută şi invers. Dar să vorbeşti de performanţă,  mai ales „creştineşte”, cum o face Botiş, e departe de a fi o idee şubredă, din contra, este chiar „beton” – cine ar îndrăzni să nege virtuţile performanţei?

Întrebare: cuvântul magic poate fi bun, dar nu cumva e posibil ca peştera pe care vrem să o deschidem să nu ascundă nici un fel de comori?

Creşterea competitivităţii

De data aceasta, Guvernul se vrea un fel de zână bună care să ne transforme din cenuşăreasa Europei într-o competitoare redutabilă, capabilă să frângă inima investitorilor din întreaga lume. Într-o lume supusă globalizării, să fii competitiv este mai mult decât o provocare, este un obiectiv vital pentru o economie periferică ca România. Competitivitatea a devenit un scop în sine, care pare să justifice orice mijloace, inclusiv flexibilizarea pieţei muncii şi transformarea angajatului într-o bilă cu care angajatorul jonglează după bunul său plac. Cât de mult afectează mult blamata rigiditate a pieţei muncii competitivitatea României pe plan global şi european? Majoritatea rapoartelor care evaluează competitivitatea României demonstrează că deficienţele grave sunt în altă parte: principalele probleme care afectează negativ competitivitatea  ţării noastre sunt accesul la finanţare (15,9%), infrastructura inadecvată (13,9%), birocraţia (12,2%), fiscalitatea (11,6%), instabilitatea politică (8,6%), corupţia (6,9%) şi abia după aceea legislaţia restrictivă din domeniul muncii (5,2%)[3].

Întrebare: nu cumva, zâna cea bună ar face bine să inverseze ordinea, să o pună pe cenuşăreasă să se spele binişor, să se despăducheze frumuşel şi să şi abia  după aia să se ocupe de machiaj?

Reducerea şomajului

Flexibilizarea pieţei muncii va reduce şomajul, în special în rândul tinerilor, anunţă binevoitor Guvernul. Încă două cuvinte cheie cu puteri miraculoase: şomaj şi tineri. Primul face apel la trauma  tranziţiei, al doilea ne duce cu gândul la viitor,  la bunăstarea generaţiei României de mâine. Nici că se poate ceva mai consensual şi mai nobil! Nu voi insista pe legătura dintre şomaj şi flexibilitate, aspect ce a fost documentat excelent de autori precum Liviu Voinea sau Cornel Ban. Ce mă surprinde însă este un articol apărut în ediţia de ieri a Ziarul Financiar (ZF), în care laureatul Nobelului pt Economie, Christopher Pissarides,  afirmă, chipurile,  că România trebuie să flexibilizeze piaţa muncii contractelor temporare de muncă dacă nu vrea să ajungă în situaţia Spaniei, unde şomajul la tineri este de 43% [4]. Nu pot să mă iau la trântă, din bun simţ, cu un laureat al Nobelului, dar nu reiese deloc clar din articol care afirmaţii aparţin dl. Pissarides şi care autorului textului. Caut cu disperare pe agenţiile de presă strîine relatări despre întâlnirea lui Pissarides cu comisarul Laszlo Andor, dar nici pomeneală de aşa ceva. „În Spania, care are o rată a şomajului de 20%, aproape că nu s-au folosit niciodată contracte de muncă temporare”, ne spune autoarea articolului. Şoc şi groază! Să fi afirmat aşa ceva  vreun oficial de la Bruxelles sau chiar a dl. Pissarides?  E foarte adevărat că Spania are cea mai înaltă a şomajului printre tineri, de 41,6% în 2010, conform Eurostat, dar la fel de adevărat este că Spania e campioana UE la numărul de contracte temporare, cum arătam mai sus. Îmi fac mea culpa şi îmi cer scuze anticipat dacă autoarea articolului se află în posesia unor declaraţii la care eu nu am acces, dar tocmai de aceea, am următoarea întrebare( de data aceasta întrebarea mea nu se adresează Guvernului/făcător de minuni, ci autoarei materialului din ZF)

Întrebare:  stimată doamnă Adelina Mihai, unde anume face dl. Pissarides recomandări specific adresate României şi afirmă că în Spania nu sunt folosite contracte de muncă temporare, iar România riscă să ajungă precum Spania dacă nu îşi va flexibiliza piaţa forţei de muncă? Aveţi un citat exact în care dânsul susţine aşa ceva, sau este interpretarea dvs.?


[1] Sursa: Eurostat

[2] Sursa: Center for International Comparisons at the University of Pennsylvannia (CICUP)

[3] The Global Competitiveness Report 2010-2011 , Klaus Schwab,   World Economic Forum

[4] http://www.zf.ro/eveniment/un-laureat-nobel-pentru-economie-ne-avertizeaza-reformati-piata-muncii-daca-nu-vreti-sa-ajungeti-ca-in-spania-8061372

Text aparut si pe www.criticatac.ro

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Exista o veche disputa: capital vs forta de munca. Nu poate exista una fara cealalta. Daca angajatii decid prea multe, s-ar putea ca patronul sa inchida afacerea, sa plece in zone mai prielnice pentru el iar angajatii raman cu ochii in soare si cu regretul ca au facut o prostie. Cel mai bine ar fi sa-si negocieze inteligent raporturile de munca, intr-un cadru legal cat mai flexibil si mai general, astfel incat sa gaseasca raportul optim in promovarea intereselor ambelor parti, tinand cont de pietele globalizate si de competitivitate.

    O situatie aparte o reprezinta angajatii de la stat, care stat nu este un patron hraparet, dimpotriva, gestioneaza ceva ce este al tuturor si al nimanui. „Patronii” statului vor doar sa castige alegerile viitoare, atata tot. De asta au ingropat Romania in subdezvoltare in ultimii 20 de ani. Mai multe au construit comuinistii, ca erau siguri de victoria in alegeri.

    • dle profesor, imi permit sa accentuez ce spuneti: RO nu-si permite sa aiba un cod a muncii radical diferit fata de vecini, fara ca cel putin una din consecintele urmatoare sa nu se aplice: A. ocolirea RO de catre investitorii straini, in special cei cu cheltuieli de manopera MARI B. plecarea antreprenorilor existenti -romani sau straini- spre vecini C. renuntarea la contracte de munca pe durata determinata in favoarea celor temporare D. externalizarea fortata catre IMM unde sindicatele au ZERO putere E. migrarea profesionistilor catre PFA . Cred de asemenea ca NU diminuarea cu 3% a contributiilor va face diferenta, e mai mult un argument ce nu poate combatut cu cifre (non bis in idem). Si ramane vesnica mea intrebare: de ce USA -cea mai dinamica economie a lumii, in special in zona renovarii tehnologice NU ARE COD a muncii, de ce UK tot economie dinamica de la dna Thatcher incoace nu are cod al muncii??? Dar China? dar Japonia?

      • Pentru ca la noi, statul are pretentia sa „protejeze” salariatii, fata de cine? De patronii care, nu-i asa, vor sa ia tot profitul, in loc sa-l imparta „frateste” cu angajatii. Eu as avea un sfat pentru angajati: de ce nu va transformati fratilor in patroni? sa vedeti ce inseamna.

        Au fost lungi discutii, despre protectia sociala, pe care o face statul in loc sa faca autostrazi, sa vina investitori. Codul muncii are acelasi rol cu autostrazile: atrage sau goneste investitori.
        Ei si, ne intoarcem la autarhie.

        • Domnule Vlaston,
          La intrebarea unu, de ce angajatii nu se fac patroni, raspunsul e cat se poate de simplu: pt ca e nevoie de capital. celor mai multi salariati veniturile incasate lunar abia le ajung pentru un trai la limita decentei, deci despre ce vorbim?
          La intrebarea numarul doi: da, Codul Muncii poate atrage sau respinge investitorii, de acord, dar vedeti ce spuneam si in text, Codul Muncii se afla mai egraba la coada clasamentului problemelor care dauneaza competitivitatii Romaniei.
          VS

          • „de ce angajatii nu se fac patroni, raspunsul e cat se poate de simplu: pt ca e nevoie de capital”

            Scuza perfecta pentru cei care nu fac nimic. Ca experta in domeniu, cam de cati bani credeti dvs ca e nevoie pentru a incepe o afacere?

          • A. eu am apucat sa traiesc si sa muncesc si inainte de ’89. Cand nu eram lasat sa rezolv o problema, principala obiectie era: ” ai rezolvat toate celelalte probleme de te-ai apucat de asta”? raspunsul Dvs este exact pe aceasta linie B. daca salariatii nu au capital, atunci de ce gonim investitorii straini? C. cand au adus sindicatele macar 1 euro investitie? caci gonirea investitorilor de a Tractoru Brasov, Semanatoarea, ARO etc am vazut-o si mie personal imi ajunge D. inafara de programul guvernamental de ajutor a tinerior antreprenori, iertati-ma dar pt. a demara o afacere in domeniul serviciilor cerinta de capital e mult mai mica decat se vede din afara. Mai curand e o lipsa de dorinta de a risca.

          • Nu au capital! Dar au capital sa cumpere cotinete in Ferentari cu sute de mii de euro! Sau masini straine cu pret mediu! Ia sa analizam cam cate apartamente/terenuri peste 15.000Euro si cate masini peste 15.000Euro s-au tranzactionat in Romania din 2000 pana acum de catre persoanele fizice! Sunt convins ca numarul depaseste 3 milioane. Avem 3 milioane de afaceri si si-au luat din profitul acestor afaceri persoanele fizice proprietatile? Desigur ca nu. Sa ni se dea si noua! Patronii sunt rai!

          • Acesta este un raspuns demn de un bugetar.

            Aia cu capitalul e o poveste. Sunt o gramade de firme in lume si in Romania care merg bine astazi si care au avut capitalul de pornire sub pretul unui Logan. E drept ca s-au mai investit si altceva: multi ani de munca si de stres, zi si noapte.

            Angajatii nu se fac patroni din lipsa de initiativa. Si nu, nu e o jignire. Pe plan mondial, chiar si in tarile cu mare vechime antreprenoriala, se constata ca aia care chiar au initiative antreprenoriale nu trec de 15% din numarul persoanelor apte de munca.

            Pe romaneste: frica de necunoscut, frica de nesiguranta zilei de maine (dar daca maine nu mai vand nimic? cum gasesc clientii? cine imi spune ce am de facut???), dorinta unui trai linistit in care dupa ce ai ajuns la ora 5 s-a terminat orice grija, nu sa stai sa te gandesti 24/24 cum faci cu biletul ala la ordin, cand se incaseaza, cum asiguri banii de taxele/salariile de platit in 3 zile, de ce nu mai cumpara nimeni produsul meu, etc. etc etc

            Cum zice un proverb ardelenesc: nu se poate si cu burta plina si cu sunca-n pod.

            Stiu ca patronii sunt nemernicii natiunii, care sunt gata sa profite de sclavii proaspat livrati de domnul Boc. Dar in alte parti acesti antreprenori sunt pretuiti. Ei sunt cei care misca lucrurile si isi asuma riscurile. Daca nu ai chef sa faci asta, macar nu te mai ascunde dupa deget cu explicatii de genul: ah, nu am eu 100.000 de euro, caci ce afacere as demara eu, Bill Gates ar fi mic copil pe langa mine. Hai sa fim sinceri. Si Incearcati sa nu ii mai discreditati pe acesti patroni, caci si asa sunt destul de urati in Romania, mai ales in zilele astea de revenire a „sclavagismului”. Neam de traista cum sunt, dar de la ei porneste toata chestie in economia.

      • @Alin N
        Cred ca ar fi mult mai constructiv sa purtem aceasta dezbatere 9despr ecate proprietati au fost achizitionate, cine sunt proprietarii, daca sunt ei patroni sau nu samd) pornind de la date exacte, nu de la impresii sau speculatii. Altfel e contraproductiv. Multumesc.

        • admite ipoteza ca la originea oricarei activitati a fost cineva fara capital. A fost cineva care a dorit sa-si asume riscuri si privatiuni ca sa reuseasca (iar unii nu au reusit). Acestia nu au niciun drept? ei trebuie sa imparta tot ce au cu cei ce nu au dorit sa-si asume niciun risc si nicio privatiune? in numele a ce? si ca sa fac o paralele: Dna Stoiciu, aveti -presupun- o locuinta dobandita cu eforturi si privatiuni. Aplic principiile Dvs si plasez o familie in casa Dvs. (nu zambiti, eu am trait in anii ’50 si am trait-o pe viu). Va convine? PS. NU UITATI VA ROG ca sunt 700 000 IMM in aceasta tzara, de ce trebuie sa le distrugem in numele „mazilirii patronilor abuzivi si asupritori”, a „sclavagismului modern din CM”? Iar daca eliminati din preferatii dvs: A. salariatii din IMM B. salariatii din firme cu activitate sezoniera C. salariatii din firme de servicii permanente D. salariatii din firme familiale CE RAMANE? cam un milion de „proletari” ? nu sunt cam putini pt un cod MARXIST ca cel existent?

  2. Impresia mea este că secțiunea „O poveste veche – munca la negru” este defapt o argumentație transparentă împotriva cotei unice, pentru că nu are nimic de-a face cu munca la negru. Dvs. afirmați că păcatul cotei unice este faptul că nu a creat locuri de muncă „albe”. Ori cota unică este doar unul din impozitele plătite la stat.

    Dacă vă uitați la situația pe ansamblu, înainte de introducerea cotei unice, era cam așa: pentru a da angajatului 100 de lei în mână, angajatorul trebuia să plătească cam 90 statului (toate contribuțiile și impozitele). După introducerea cotei unice, situația a rămas la fel, pentru că deși cota unică e mai mică, contribuțiile sociale sunt mai mari!

    Binențeles că atunci era imposibil să se reducă substanțial munca la negru, dacă fiscalitatea a rămas la fel, și este extrem de apăsătoare. Cota unică, în condițiile în care impozitarea totală a muncii a rămas aproape constantă, nu avea cum să facă vreo diferență. Diferența s-a văzut la profit, acolo unde a fost o reducere netă.

    Apoi, sunt două schimbări în noul cod al muncii pentru diminuarea muncii la negru, dar ele nu au nimic de a face cu cota unică. Cea mai importantă este introducerea contractelor de muncă temporare, pe care dvs. o bicuiți nemilos pentru că nu ar crește performanța. Nu știu dacă e făcută să crească performanța, dar sigur e bună pentru a crește ocuparea. Apoi avem pedepse mult mai dure pentru angajatori.

    Până la urmă argumentația dvs. este una de voită rea-credință. Dacă Ferrari ar spune „pentru a câștiga următorul campionat de Formula 1, ne trebuie o mașină mai ușoară, mai rapidă, cu frâne mai bune”, dvs. ați argumenta că viteza nu i-a ajutat în trecut să frâneze mai bine (ba din contră, cu cât viteza e mai mare, cu atât frânăm mai greu), că frânele, la rândul lor, nu ajută la viteză, iar despre greutatea mașinii ați căutat cu disperare prin agențiile de presă și n-ați găsit decât un domn din Suedia care a dat de înțeles că mărirea greutății cu 20% ar spori performanțele, q.e.d.

    • @Sym

      Nu incerc sa invalidez Codul Muncii prin critica cotei unice, pur si simplu am facut o paralela intre doua discursuri structurate in jurul aceluiasi argument.
      Folosind aceasta paralela, puneam in chestiune promisiunile actuale, aproape identice cu cele de la introducerea cotei unice. Nu cred ca contractele temporare vor reduce semnificativ munca la negru, sa fim seriosi, patronii aveau posibilitatea si pana acum sa faca contracte temporare in anumite conditii. Si totusi nu au facut-o. De ce? Pentru ca problema nu e legata de legislatia rigida a muncii, e o tinta falsa, ci de fiscalitatea crescuta, asa cum bine afirmati si dvs (cresterea contirbutiilor sociale etc). Asta nu o spun eu, e preluata din discutiile cu diversi reprezentanti ai patronatelor din Romania…

  3. Eu nu inteleg contractele cu durata nedeterminata. Daca, la un moment dat, un salariat nu mai poate sau nu mai vrea sa raspunda fisei postului, cum si cand poate fi dat afara? De unde prezumtia ca, in tot restul vietii, va munci la fel de eficient? Dar salariatul poate intrerupe un contract pe durata nedeterminata? prin simetrie ar trebui sa nu poata.

    • Pai este simplu: intr-o societate normala si patronul si angajatul trebuie sa se simta in siguranta. Si aici trebuie sa intervina statul: sa asigure un echilibru, daca pana acum erau avantajati angajatii acum sunt avantajati patronii. Eu nu cred ca asta este solutia. In oricare situatie in care una dintre parti se simte in dezavantaj incep sa se acumuleze tensiuni! In plus un Cod al Muncii ar trebuii facut dupa o strategie economica nationala in care sa se stabileasca clar directia de urmat: daca se merge pe servicii atunci da, e ok flexibilizarea … dar daca mergem pe productie atunci sunt mai bune contractele pe perioada nedeterminata. Din pacate cu toate masurile astea de „reforma”, eu tot nu am inteles spre ce ne indreptam! :)

      • cred ca incercam un pat al lui Procust. Ce merge la bugetari nu merge la privat, ce merge la industrie nu merge la constructii,ce merge la o firma mare nu merge la un IMM. Ofiterul starii civile va avea de lucru o viata intreaga, dar in constructii daca nu sunt cumparatori cine (si mai ales de ce) plateste muncitorii pe restul vietii? In agricultura joburile sunt in majoritate sezoniere, cine Dzeu impune contracte pe durata nedeterminata?

        • Dle Vlaston,
          Nu va suparati ca va raspund in loucl lui Andrei, insa in 5 minute ma retrag din discutie, caci am o intalnire.
          Va intorc intrebarea: ce treaba are statul intre 2 parti contractuale precum sotul si sotia? De ce avem nevoie de un Cod al familiei? Ce treaba are statul daca barbatul isi bate femeia sau mama isi abuzeaza copilul?

          • Va intorc din nou intrebarea: chiar nu se poate sotia apara singura? Doar e o persoana adulta, pe 2 picioare, in deplinatatea capacitatilor fizice, etc?
            Ca sa nu vorbim de violenta impotriva barbatilor – redusa numeric, dar existenta – chiar asa neajutorat e un barbat incat nu se poate apara singur?

        • Am revenit!
          Are mare importanta interventia statului! Intr-un „stat democratic” PRINCIPALUL rol al statului este sa se asigure ca nu se creaza dezechilibre! In orice activitate de pe teritoriul statului respectiv: finante, religie, piata muncii, apa, mancare, etc! Asta este rolul statului. Iar legat de interventia statului in lupta patron-angajat este simpla: daca angajatul are prea multa putere, ve deveni lenes si ioc productivitate; daca patronul va deveni prea puternic, nu va mai avea imboldul de a cauta noi tehnologii, noi metode de management si organizare, etc… ptr ca nu ar avea nevoie de ele! Daca studiati istoria, veti vedea ca Europa de Est a ramas in urma tocmai datorita faptului ca a pastrat iobagia mult mai mult decat Europa de Vest! Cei din Vest lasati fara iobagi … au trebuit sa faca eforturi sa progreseze! Cei din Est avand munca ieftina pe terenurile lor nu au avut nevoie de progres! Rezultatul il vedem si acum dupa 300 de ani! Dar intr-adevar trebuie sa fi un stat foarte inteligent ca sa gestionezi rapoartele astea si sa ai o viziune legat de locul in care vri sa te indrepti! Din pacate, actualul partid de guvernare nu are nici cea mai mica idee legata de directia pe care trebuie sa o urmam! Chiar puteti sa intrebati la o sedinta de partid … cum ar arata Romania peste 10 ani!

    • poi e simplu.

      1. eu, (sa presupunem) sunt un om ravnit de o companie. adica sunt foarte bun pe un domeniu. compania ca sa ma convinga imi ofera beneficii. un exemplu de beneficiu este un contract pe o perioada nedeterminata care e doar in avantajul meu: imi ofera o oarecare siguranta (ramane de discutat daca acest contract aduce mai multe beneficii). ei ma vor pe mine; deci o sa imi faca o oferta care sa imi convina.

      2. o companie are nevoie de mine dar nu imi ofera decat un contact pe 6 luni. ce inteleg eu? foarte simplu.: nu sunt atat de bun incat sa ofere un contract pe periada nedeterminata. deci o sa am semne de intrebare. o sa accept job-ul, daca nu am altul, si intre timp o sa mai caut de lucru.

      sustin si eu noul cod al muncii dar nu cred ca trebuie sa exageram (ca un anume contract nu il intelegem sau nu si-ar avea rostul). contractul pe o perioada nedeterminata e un lucru bun. nu numai eu am nevoie de loc de munca ci si compania are nevoie de mine. trebuie doar ca balansul intre cerere si oferta sa fie facut de piata.

    • Nu am inteles, vreti sa va trimti un CV :)?
      Pot sa va spun pe scurt – cativa ani bunide experienta de munca cu sindicatele si pe proiecte ref. la diverse problematici sociale.
      VS

        • Nu, nu exprim punctul de vedere al sindicatelor – exprim propria mea pozitie care are puncte comune cu cea a sindicatelor. Nu sunt membra a nici unei organizatii sindicale si nu vorbesc decat in nume propriu.

  4. De acord, domnule Vlaston,
    Dar si pamantul ala care zace in parloaga trebuie lucrat cu ceva, e nevoie de achizitionari de tehnologie si utilaje, ca altfel facem agricultura neproductiva, ca in secolul 19 – as acum am facut de-a lungul intregii noastre istorii, de altfel.
    Si oricum, am impresia ca am deviat de la subiectul de ce nu devine angajatul patron la subiectul de ce nu se asociaza romanii- care e o discutie usor diferita

    • Exista fonduri europene, exista imprumuturi de la banci, cam ce face un patron. Am deviat de la subiect. Ei bine, si eu cred ca nu e nevoie de un cod al muncii, care sa reglementeze ce? contractele reprezinta vointa partilor, nu e nevoie de o terta parte, statul.

      • De acord cu dvs, intr-o lume ideala> ce ne facem inbsa cand pui la masa un om a carui putere de negociere e aproape de zero si altul care nu are de pierdut nimic prin respingerea unui angajat pretentios pe care il poate inlocui oricand cu altul?

        • mie nu mi se pare ca FORTA INDUSTRIALA a Angliei in sec 19, a avut nevoie de cod al muncii. Bunastarea englezului mediu nu s-a facut cu un cod al muncii. SI nu au nici azi ! SI oricum nu poti compara trade-unions cu sindicatle noastre sau pe Toni Blair cu grasunii ce urla lozinci marxiste pe sticla.

      • /// ai accesat vreun fond pe agricultura?
        -iti trebuie scoala care insemana bani;
        -iti trebuie sa faci arte dintr-o asociatie de producatori,bani;
        -trebuie proiect,bani;
        -trebuie infiintat macar un pfa macar,bani;
        -trebuie sa ai si tu parteaa ta din investitie,bani;
        -pana iei banii europeni faci investitia pe banii tai,bani;
        -daca nu ai banii tai,iei de la banca,bani;
        -nu ai cu ce sa gajezi,te duci la un fond de garamtare,bani;
        -drumuri,telefoane,atentii..bani;
        si mai sunt ..
        pe urma trebuie sa te gandesti nea vlastoane ca pamantul ala daca nu a fost lucrat pana acum are probleme.de productivitate,de acces,de aprovizionare cu apa,de mana de lucru calificata,de infestare cu boli,daunatori si buruieni si cate altele.
        habar nu ai matale ce si cum e treaba cu agricultura si ce vrea ea..daca vrei putem continua tema in alta parte sau in particular.

        • Absolut corect. Deci nu se poate. Deci sa lasam lucrurile asa cum sunt si pamanturile nelucrate. Deci e prea complicat. Deci nu avem bani si nici scoala. Deci e prea complicat sa iti infiintezi si un PFA. Deci ar fi bine sa gasim pe cineva care sa ne poarte de grija, statul roman e cel mai potrivit.

          Iar in timp ce unii isi plang de mila, altii pun intrebarea altfel: cum am putea sa facem sa se poate. Pana in decembrie 2009 au fost depuse la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit solicitari de fonduri nerambursabile in valoare de 10,37 miliarde euro – sursa aici
          http://eufinantare.info/stiri/bilantul-fondurilor-europene-agricultura-.html

          • in conditiile actuale de crestere a preturilor la produsele agricole,iti dau scris ca in urmatorii 3 ani nu va ramane o palma de pamant nelucrata.preturile la grau de ex au crescut de 3 ori fata de recoltat.unul care a obtinut 4 to/ha si vindea in vara 2010 cu 4 lei pe ha.acum daca a stocat graul il vinde la 1,2 lei.asta inseamna de ex ca in loc sa faca 4 to /ha la pretul de la recoltare acum are o productie de 12 to/ha la acelasi pret..in olanda de ex productia este de 8-9 to/ha.bancile care pana cum finantau cu mare greata agricultura au sesizat oportunitatea si acum incearca sa dea credite sa zicem „cu buletinul” firmelor din agricultura.
            in acest sector s-au facut o multime de investitii.sapardul a fost sa zicem suprasubscris,a urmat sapardul romanesc.la fel.acum la fel e bataie pe banii europeni.dar ca sa pui mana pe ei trebuie sa ai capital.per total important este ca banii vin in agricultura si ca deocamdata ii ia cineva.dar nu cei saraci.uite de ex la cei cu fermele ptr subzistenta(masura 141) ptr ca si acolo ai nevoie de bani.vreo 4 mil scoala,vreo 5 proiectul,vreo 2 pfa-ul,asta asa la prima strigare si e vorba de niste amarasteni ptr care un venit de 4-5 mil lei/luna este vital.
            la noi cu toti banii astia e vraiste.nu exista o strategie in domeniul irigatiilor la nivel national,fapt care ar asigura o constanta a productiilor.lipsa strategiei in domeniul zootehniei care este „industria’ agriculturii,cea care aduce valoare adaugata produselor primare si la fel in depozitarea si colectarea produselor agricole va duce in timp la aparitia altor probleme in sector.
            scuzati subiectul offtopic.

  5. Nu exista un singur salariat cu putere de negociere zero. Globalizarea pietei muncii este in avanatajul salariatilor. Au de unde sa aleaga patroni. Inlocuirea unui angajat cu altul mai bun este solutia buna pentru cresterea afacerii, deci a profitului. De ce ar tine un angajator pe cineva, daca gaseste unul mai bun? Sau de ce l-ae da afara daca e performant? Doar sa fie nebun.

    • Exista mai multe forme ale „nebuniei” unui patron. De aici deriva si diverse forme ale abuzurilor. Pornind insa de la premisa ca nu e interesat de „tunuri” ci mai degraba de cresterea si consolidarea afacerii pe care o detine un adevarat patron roman ajunge intr-o mare dilema: ar pastra angajatii profesionisti darrrr… costurile exagerate impuse de fiscalitatea care trateaza munca precum o marfa de superlux il determina sa le arate usa. Apoi angajeaza altii, de proba. Le reinoieste apoi contractele pe perioada determinata. Si tot asa pana, justificat, le cresc pretentiile….s.a.m.d.

  6. Nu e deloc gresita „paralela” dintre munca la negru si asazisa cota unica.
    Artimeftica simpla ne „spune” urmatoarele:
    Impozit pe profit + dividende = 26%
    fiscalitatea pe munca aprox 50%
    folositi lacomia si avaritia pe post de catalizator si veti obtine „reteta” prin care s-a demolat orice tendinta de a produce ceva.
    Cineva-mi spunea ieri ca gubernele boc vor ramen-n istorie. Desigur ca t a intelege mai bine „tainele” stiintelor viitorilor studenti trebuie sa li se ofere si exemple negative, care frizeaza logica elementara. Si de-ar fi fost numai graba tembela de a se lua la tranta cu un cod al muncii „mostenit” de la o gubernie socialista. Dar exemplul cu dubla asumare a raspunderii (care are ca principiu: noi am facut ceva f bine nu mai dorim modificari) intr-un interval mai mic de un an, pt ca apoi sa vina cu suspendarea aplicarii chiar ca e unic si irepetabil, sper.

  7. Stefan Vlaston spune:
    Victoria: exista activitati simple, pt. care nu iti trebuie cine stie ce capîtal. Asociatii in mai multi, mici ferme agricole, ca avem 3 mil. ha parloaga.

    Daca eu as propune o lege prin care autoturismul DVS. sa fie declarat „parloaga” si sa fie superimpozitat daca nu il folositi minim 500 km pe zi ati spune ca nu sunt sanatos la „mansarda”.Acelasi lucru se poate face cu un apartament in care nu locuiti – e parloaga !
    E mai complicat sa intelegi de ce oamenii au ajuns sa-si lase pamantul parloaga.Care sunt adevaratele cauze? Cumparati sau arendati teren, investiti bani si convingeti-va singur – dupa un an sau doi il veti lasa parloaga.

  8. @Victoria Stoiciu, felicitari pentru articol. Ma tem insa ca nu te poti lupta singura cu reaua-credinta sau cu ignoranta unora.
    Observ ca se insinueaza aici o confuzie toxica si nesimtita, conform careia contractul de munca pe perioada nedeterminata este un contract pe viata. Daca prostia deriva din necunoastere este grav, dar reparabil. Daca insa prostia este nemernicie, ma tem ca nimic nu poate fi de leac!
    Contractul de munca pe perioada nedeterminata – definit in legislatia internationala si in legislatiile nationale ale tuturor statelor de pe planeta! – nu inseamna decat ca acel contract de munca nu are un termen de incheiere inscris si ca poate fi valabil atata vreme cat exista postul de munca si angajatul respecta toate conditiile contractuale, inclusiv cele de ordin profesional. Necorespunderea profesionala este o conditie legala recunoscuta pentru denuntarea contractului de munca pe perioada nedeterminata si in actualul Cod al muncii.

    A se vedea definitia acestui tip de contract din dreptul francez, doar ca exemplu:
    http://vosdroits.service-public.fr/F1906.xhtml

    Daca este angajat in baza unui contract pe perioada determinata, un salariat stie cand expira contractul sau din prima zi de lucru si, oricat de competent ar fi, stie ca este la dispozitia patronului in ziua ultima a contractului. Daca are ghinionul de a se afla intr-o regiune cu dezvoltare economica precara si cu ptuine locuri de munca, salariatul stie ca nu poate solicita un salariu mai mare – pe masura capacitatii sale – sau chiar un acelasi salariu, daca vrea un nou contract de munca, tot pe perioada determinata. Este cheia saraciei salariale!

    Este uimitor sa observi ca persoane complet si aberant de neinformate in domeniu se erijeaza in critici ai opiniilor tale. Uimitor!
    Conditia intelectualului roman de moda oranj sa fie aceea de a se exprima inainte de a se informa?!

    Imi pare rau sa o spun, dar noul cod al muncii va avea o viata foarte scurta. Toata lumea a fost informata. La schimbarea majoritatii guvernamentale, aceasta lege va fi abrogata in totalitate si va fi inlocuita cu forma negociata deja cu sindicatele si patronatele romane. Consiliul Investitiorilor Straini este o organizatie onorabila, dar nu trebuie sa creada ca se poate substitui partenerilor sociali nationali. Se poate alatura acestora. Oricare ar fi importanta investitiilor straine, toti stim ca prezenta lor in Romania este in cautarea profitului -cu rate sensibil mai mari decat in alte state europene! – si nu li se poate permite sa defineasca politica generala a statului roman. Aceasta este o pozitie nenegociabila.

    • „Conditia intelectualului roman de moda oranj sa fie aceea de a se exprima inainte de a se informa?!”

      „Intelectualu” de moda oranj nu e altceva decit un taliban, un fundamentalist, la el nu se pune problema sa se informeze, el STIE, el afla totu de la centrala, el nu trebe sa gindeasca, el e soldat, indeplineste ordinele.

    • cassandra si valeria. EU ma aflu intr-o regiune cu locuri precare de munca. CU CE atrag eu un investitor din Cehia sa vine la noi? Raspunsuri concrete nu teorii va rog!!! SI va rog un singur exemplu in care sefii sindicali au atras vreun investitor strain, ca inversul s-a intamplat si nu odata (semanatoarea, tractorul brasov, etc).??????? e cam greu sa sustii si teza ca nu avem capital romanesc si in acelasi timp sa respingi investitori straini si sa ramai si coerent in sustineri.

  9. @Gamer

    Dvs. ați demonstrat doar faptul că impozitarea aberantă a muncii duce la munca la negru. Perfect de acord!

    În rest, „lăcomia” și „avariția” – spuneți dvs. – dorința firească a fiecărui individ de a avea o viață cât mai bună – zic eu – este motorul economiei. Nu redistribuția, ea nu produce bani.

  10. @cassandra

    „bla-bla… Este cheia saraciei salariale!”

    Interesant că în SUA, unde relațiile de muncă sunt mult mai liberale și se aplică în multe cazuri o formă mult mai dură de reglementare a relațiilor de angajare – căutați „at will employment” – nu s-a produs așa ceva.

    Oricum, discuția nu este despre contractele de muncă pe perioadă nedeterminată. E normal ca ele să fie regula, nu excepția. Experiența tărilor europene, unde contractele pe perioade determinate mai lungi sunt posibile, ne arată că totuși contractele pe perioadă nedeterminată rămâne regula.

    În UK de exemplu nu există limită maximă legală a unui contract de muncă. Această limită, dacă există, este stabilită unilateral de angajator, la angajare. Cu toate acestea, majoritatea contractelor de muncă sunt cu termen nedeterminat. Deci, temerea dvs. nu are temei.

    Explicația e una simplă: într-o piață a muncii liberă, necartelizată și mai ales globalizată, există concurență între firme.

    O firmă care procedează așa cum spuneți dvs. (folosind exclusiv contracte pe perioadă determinată) este în competiție cu firme care nu fac acest lucru. Atunci este normal, dacă prima dorește angajați de calitate, fie să egalizeze condițiile, fie să ofere alte avantaje – de pildă, program flexibil sau salarii mai mari.

    Adăugați sectorul public – angajator masiv, în toate țările – unde de regulă job-ul este pe viață, probabilitatea de a fi disponibilizat fiind foarte mică. Mai ales în condițiile în care aproape uniform în UE salariile și pensiile sunt mai mari decât în sectorul privat, se oferă mai multe zile de vacanță, cu atât presiunea pe sectorul privat pentru a oferi condiții cât mai bune angajaților este substanțială. România nu este o excepție, se conformează acestei tendințe.

    Repet, aici avem o încercare de aliniere a României la normalitate, pornind din ultima poziție în UE la numărul de contracte de muncă cu durată limitată.

    Dvs. spuneți:

    „acel contract de munca nu are un termen de incheiere inscris si ca poate fi valabil atata vreme cat exista postul de munca si angajatul respecta toate conditiile contractuale, inclusiv cele de ordin profesional”

    Atunci nu aveți de ce să fiți supărată pe noul cod. Noul cod, spre deosebire de cel vechi, este mult mai precis în privința concedierii pentru necorespundere profesională. Angajatorul trebuie să definească criterii de performanță explicite, ceea ce evident protejează angajatul care se conformează criteriilor și poate demonstra punctual acest lucru.

    De pildă, am avut o situație în care angajatul era clar competent profesional, dar cu probleme de ordin personal. Nu colabora bine cu ceilalți, avea o atitudine – dacă nu explicit nepoliticoasă – cert deficitară/disprețuitoare în relația cu colegii săi. A fost și rămâne foarte greu să concediezi un astfel de angajat, pentru că e greu de cuantificat spiritul de echipă și capacitatea de a colabora cu ceilalți.

    Dar mi se pare interesant și cel mai revelator fragmentul:

    „Daca este angajat in baza unui contract pe perioada determinata, un salariat stie cand expira contractul sau din prima zi de lucru si, oricat de competent ar fi, stie ca este la dispozitia patronului in ziua ultima a contractului.”

    Vă atrag atenția că salariatul trebuie să fie la dispoziția patronului pentru întreagă perioadă a contractului de muncă, punct. Indiferent de termenul acestuia. Acesta e motivul pentru care e plătit. Din modul în care puneți problema trebuie să înțelegem că salariatul nu trebuie să fie la dispoziția firmei, ci că ar avea liber arbitru cu privire la propria prestație. Ce firmă ar angaja în aceste condiții?

  11. uite// o forma de fentare a legii.
    multi uita ca se utilizeaza in exces contractele de prestari de servicii in baza codului civil.
    de ex in agricultura,in constructii..
    se retine impozitul de 10% si contributia ptrsanatate de 5,5%.
    inregistrarea acestor coontracte se face intr-un registru(un caiet) din care dai numere si in care inscrii contractele.

    • laurentiu, da-mi te rog o solutie: eu am un IMM care prin definitie este activ sezonier. Cum se impaca contractul cu durata nedeterminata cu activitatea mea? Abtine-te de la sfaturi manageriale de genul „transforma-ti activitatea sezoniera in una permanenta”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România.Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro