Nicolae Ceausescu, nascut pe 26 ianuarie 1918 la Scornicesti, executat pe 25 decembrie 1989, nu a fost un tiran de tip obisnuit. Cu sprijinul aparatului de partid si de securitate, el a intemeiat un cult al personalitatii care nu se limita, precum in Albania, la persoana sa, ci se extindea la sotia sa, Elena Ceausescu, si la alti membri ai familiei. A fost o tentativa, in final esuata, de a experimenta scenariul comunismului dinastic. Se pregatea ungerea delfinului, Nicu Ceausescu, pe post de urmas. Soarta dictatorului era astfel inextricabil legata de aceea a sotiei sale, propulsata pe pozitia de numarul doi in partid si in stat. Sociologul Daniel Chirot distinge intre doua tipuri de tiranii moderne: cele ale coruptiei (Batista, Somoza, Marcos) si cele ale certitudinii, deci ideocratice, simbolizate de personaje precum Stalin, Mao, Pol Pot, Ceausescu, Castro, Mengistu.
Nicolae Ceausecu a fost un fanatic comunist, deci un true believer. Era convins ca promoveaza un nou model al socialismului. Cand a fost intrebat, in 1988, de un reporter occidental, care este hobby-ul sau, raspunsul a venit sec si fara drept de apel: „Construirea socialismului in Romania”. A crezut cu inversunare intr-o set de dogme rudimentare, insa in egala masura persistente si auto-suficiente. De la inceputul domniei sale, s-a delimitat de Dej prin accentul pus pe spectacol, pe propaganda personalizata, pe falsul, dar ubicuul scenariu al bailor de multimi. A continuat in fapt linia lui Dej si Maurer a stalinismului anti-sovietic, construind un miraj al reformelor, o fictiune a inovatiei permanente. Coregrafia si dramaturgia cultului personalitatii erau contrapartea simbolica a mentinerii controlului total al nomenclaturii asupra resurselor economice ale tarii. Mizeria crestea exponential, saracia era lucie, frigul si bezna cotropisera Romania. Cozile eterne au devenit simbolul „Epocii de Aur”.
Niciodata, sub nici o forma, Ceausescu nu a urmarit reducerea „rolului conducator al partidului”. Dimpotriva, a sustinut opusul, ideea ca acest rol trebuie sa creasca mereu ca rezultat al unei „legitati obiective”. Aceasta viziunea a fost baza a cea ce putem numi socialismul lui Ceausescu. Unitatea de monolit a partidului insemna supunerea neconditionata fata de deciziile liderului superem, proclamat fiinta providentiala.Un intreg aparat propagandistic a functionat vreme de decenii pentru a plasmui si a consolida pseudo-carisma lui Ceausescu.
Anul 1968 a fost crucial pentru tirania din Romania. In acel an s-a configurat auto-definirea dictatorului drept exponent al interesului national. Vizita in Cehoslovacia la inceputul lunii august, raspunsurile heterodoxe de la conferinta de presa, apoi condamnarea vehementa a invaziei trupelor Pactului de la Varsovia au devenit tot atatea argumente (alibiuri) pentru mentinerea controlului strict asupra vietii intelectuale din Romania. Liberalizarea de la Bucuresti, promisa in aprilie 1968, odata cu condamnarea selectiva a abuzurilor epocii Dej, s-a incheiat rapid in luna august. Orice ar spune in memoriile lor fostii potentati gen Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu ori Silviu Curticeanu, Ceausescu nu a urmarit niciodata un experiment de tipul „comunismului cu chip uman”. Loial doctrinei leniniste, pluralismul ii repugna si il inspaimanta.
Nicolae si Elena Ceausescu au fost singurii lideri comunisti executati in anul revolutionar 1989. Tot ei au fost singurii care, sustinuti de sicofantii din Comitetul Politic Executiv, au ordonat sa se traga in demonstrantii pasnici. Fuga lor din cladirea CC al PCR, tocmai in anul bicentenenarului Revolutiei Franceze, a amintit in chip straniu de evadarea lui Ludovic al XVI-lea si a Mariei Antoaneta. La proces, sotii Ceausescu s-au comportat demn, nu au implorat iertare, si-au sfidat acuzatorii. Probabil ca aceasta auto-incredere provenea din structura inflexibila a convingerilor lor marxiste, primitive, insa consecvente.
Omul care fusese aclamat drept „fiinta care nu se naste decat la 500 de ani”, „eroul intre eroi”, „arhitectul destinului national” era acum tratat drept un criminal genocidar. Pentru Ceausescu, procesul era o inscenare, o farsa pusa la cale de un grup de pucisti contra-revolutionari, aflati in slujba intereselor straine. Format in mitul stalinist al fortaretei asediate, Ceausescu se intalnea acum cu proba vie, din punctul sau de vedere, a adevarului spuselor si temerilor lui Iosif Djugasvili. De aici si cele doua elemente ale reactiei sale: dispretul si ura.
„Nu voi raspunde decat in fata Marii Adunari Nationale”, proclama inveteratul, impenitentul militant comunist. Isi amintea probabil toate momentele de glorie, toate clipe de extaz, ritualurile bizantine ale adoratiei in care se scaldase pana in urma cu cateva zile, intalnirile cu magnatii lumii. Isi amintea poate demonstratiile din tinerete,Doftana, divinizarea lui Stalin si a Uniunii Sovietice, internationalismul mistic. Astazi lucrul este confirmat: Nicolae Ceausescu a murit cantand, in fata plutonului de executie, „Internationala”. Cel care nu fusese nimic in lume a ajuns, timp de peste doua decenii, sa fie si sa se creada totul in Romania.
Daca Ceausescu ar fi ajuns sa vorbeasca in fata Marii Adunari Nationale probabil ca s-a fi dedat unei apologia pro vita sua, prelungind povestea marii amagiri nationale. Istoria dictatorului este astfel una a credintelor, a pasiunilor, a fanatismului, a crimelor, a auto-inselarii, a entuziasmelor de masa, a tradarilor si a infrangerii finale. Este istoria unei tragicomedii soldata cu atatea mii si mii de victime, cu destine sfaramate, cu proiecte delirante, cu mult sange si un ocean de amintiri amare.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu voi izbuti niciodata sa inteleg cum niste creaturi de primitivismul bolovanos al Ceausestilor, au ajuns sa decida, vreme de un sfert de veac, soarta a peste 20 de milioane de oameni.
Aceasta infamie ramane o rusine nationala perpetua. Cu atat mai mult cu cat, neanderthalienii si figurile lombrosiene din tzopenclatura (vorba Tiei Serbanescu) care alcatuieste leadershipul Romaniei de azi, par a fi fost alcatuiti dupa chipul si asemanarea celui mai sinistru cuplu din istoria romanilor.
La fel precum Hitler a „hipnotizat” o natiune intreaga de germani care credeau in el si in rasa lor superioara. Insa situatia este diferita acolo.
Au ajubs la putere, exact asa cum ramine acum la putere gasca lui Dragnea.
Indiferenta si lenea baronior lui Dej, apoi indiferenta si servilismul poporului roman.
De ce va mirati? Vi se pare ca s-a schimbat ceva acum? Uitati-va la ce se voteaza acum, cine e la putere. Si asta la aproape 30 ani de la ’89…
Nu se mai voteaza de mult si nici nu sa votat majoritar.TU TE DUCI LA SELECTARE DIN ALEGERE. ALEGEREA SA FACUT IN CADRUL ALTO INTRUNIRI CU MULT INAINTE SI NU PE TERITORIUL TARI TALE IN NICI UN CAZ.
AIINTELES SI BAGA LA CAP .
Ni inteleg ce vrei sa spui… Poti prezenta niste dovezi (evident din surse demne de incredere) in sprijinul afirmatiilor? Sau vorbesti doar ca sa te afli in treaba?
Nu e complicat, oamenii de rand sunt foarte prosti.
Nimeni nu este prost ci este tinut neinformat sau manipulat.
De exemplu ,tu esti un idiot sau inbecil ca nu esti la fel de informat ca mine care ma gasesc printre clasa de rind. Clasa de rind a inceput sa se trezeasca sisa va fereasca sfintul sa cadeti pe mina noastra cind va va veni ceasul.
Se vede cit de informat esti cind clasifici fintele umane.
Parinti tai au fost niste imbecili cind te-au vindut sitemului si au capatat certificatul tau de nastere.
Mai informeazate cocosel si infirm-miteazate in continuare si lasa pe cei de rind sa se informeze.
De ce, va e mai la indemina sa intelegeti, cum reusesc, de 30 de ani, urmasii lui, la fel de imbecili si primitivi sa tina, acelasi popor, sub o cizma a coruptiei si inapoierii? Poporul roman e predispus la oameni precum Ceausescu, Iliescu, Nastase si Dragnea. Cel din urma va fi si cel care va pune capac Tarii. Vad ca, nu se tulbura nimeni. Ne ingrozim de Ceausescu, dar nu vedem ultima mizerie. Cam asa s-a intamplat si cu poporul traitor sub Ceausescu: i s-a mai dat ceva, copii au studiat, cunosteau doar comunismul, au avut si ei copii, care tot asa. Exact ce se intampla acum, cu marea diferenta, ca PSD, nu-si mai permite sa aresteze si condamne opozanti si fura pe fata, nu-i mai e frica „de legea ilicitului”. Altfel, nimic nu s-a schimbat.
Cei constienti ca n-au decit o viata, au plecat imediat ce au inteles, ca FSN e o alta masca sub care se ascunde PCR.
Nea Ceașcă și Țața Leana asemănați cu Louis XV și Marie Antoinette? Ludovic era un tip cult și nu avea apucături de dictator (altfel, i-ar fi trimis la închisoare pe toți pamfletarii care-l zugrăveau ca porc – în România lui 1989 pur și simplu nu apăreau pamflete și dac-ar fi apărut, îmi închipui ce-ar fi pățit autorii!). Maria Antoaneta era o femeie de lume, cu sânge regal. Amândoi au murit pentru că trebuia. A propos, cine din România lui 1989 vă aduce aminte de Robespierre sau Marat sau Fouche?
Putina atentie: „Fuga lor din cladirea CC al PCR, tocmai in anul bicentenenarului Revolutiei Franceze, a amintit in chip straniu de evadarea lui Ludovic al XVI-lea si a Mariei Antoaneta.”
Este vorba doar „de fuga” celor doua perechi.
NB,
nu ti-am simtit prezenta cind aici pe Contributors, unii autori il aseamana pe Trump cu Dragnea.
Nu am prins articolul în care play-boy-ul Trump era asemănat cu peștele politic de țațe Dragnea. O să mă conformez cu un search. În problema asemănărilor, mă întreb dacă nu devine un trend (m-am eouizat pe Liiceanu – Camus!).
Corectură: a fost Lous XVI (nu XV). Și chiar acum citesc Decadence (de Michel Onfray) și chiar trecusem de paginile în care era tratată căderea familiei regale la revoluția franceză, așa că am mai aflat și eu câteva aspecte interesante.
Singura asemănare pe care-o văd este că un cuplu conducător fuge și până la urmă sfârșește rău. În 1989 nu știu cine, din țară sau din afară, s-ar fi gândit la paralelismul acesta ciudat… Mă gândesc că regele a conviețuit cu revoluția câțiva ani, înainte să ajungă cu gâtul sub ghilotină. Sau că și-a oprit gărzile elvețiene să tragă asupra răsculaților. Tribunul Mirabeau a murit, nu și-a pus piciorul în ghips, etc. După ce-a murit Ludovic a început teroarea, după ce-a murit Ceaușescu a început circul democratic…
Toți cei care se miră de cum a putut un om cu un atât de subțire bagaj intelectual să ne subjuge un sfert de secol ar putea să înțeleagă mult mai bine lucrurile dacă lărgesc perspectiva: Moscova n-ar fi acceptat un conducător inteligent (deci periculos). Așa că, o fi Dragnea un țărănoi dintr-un sat fără cabinet stomatologic, însă ați văzut ce consilieri are? (toți străini de România: care din Israel, care din SUA, care din SRI…).
https://www.letemps.ch/opinions/2014/02/28/fuite-roi-imitations
Mulțumesc pentru link: am citit. Articolul este din 2008 și oricum nu se merită să ocupăm spațiul virtual cu dispute minore. Am citit, în schimb,de aceeași autoare un articol-recenzie care mi-a cauzat o revelație:
https://www.letemps.ch/opinions/2014/12/19/corruption-methode-pouvoir
O să-mi comand cartea de la Amazon (deși trimiterea doar mă costă cât două cărți bune de la Polirom!). O recomand (dinainte de a fi citit-o!): Karen Dawisha, 2014, Putin’s Kleptocracy.
Din cele câteva rânduri, am avut o revelație: nu iliberalismul ori alte chei moderne născute în liniștea și căldura campus-urilor, ci asta: cleptocrația, cu exemple concrete. Asta e bucata noastră de suflet slav și legătura cu strămoșii!
Cred ca ai tras prea repede concluzia. Autorul s-a referit la momentul executiei si al contextului in care s-a realizat, nu la personalitatile lor.
Excelenta intrebarea din final. Nici urma de iacobini prin 1989 in Romania si de-aia am ajuns ca abia acum, dupa aproape 30 de ani, sa ne bucuram de Malin Bot ca de un Saint Just cu smartphone sau de necrutatoarea tableta a doamnei Chichirau ca de un fel de ghilotina.
Bulgarii au decis 1989 altfel, au stiut câți colaboratori au fost în naționalcomunismul bulgar. Colaboratorii dictaturii naționalcomiste autohtone de la București s-au decis în decembrie 1989 pentru un puci de stat și executarea șefului lor. Asemănare și deosebire între vecini dunăreni 1989.
Bulgaria detine 2018 președinția UE, România preia 2019 președinția UE. Libertate, democrație, pluralitate, diversitate, descentralizare în UE.
… „… Istoria dictatorului este astfel una a credintelor, a pasiunilor, a fanatismului, a crimelor, a auto-inselarii, a entuziasmelor de masa, a tradarilor si a infrangerii finale. Este istoria unei tragicomedii soldata cu atatea mii si mii de victime, cu destine sfaramate, cu proiecte delirante, cu mult sange si un ocean de amintiri amare…. „….
Declarația de la Alba Iulia 1918 (învățământ, justiție, administrație în limbile locale/regionale) mai e cunoscută azi? Mai are importanță azi?
Liberté, égalité, fraternité
La aniversarea 2018 rămân multe întrebări. Epurarea etnica 1939 -1989 ca poltică de stat unitar (eliminarea cetățenilor evrei, sași, șvabi, 1,4 milioane locuitori) centralizat, hoția ca politică de stat 1939-1989-2918 e denunțată de societatea civică de azi, discriminare etnică/religioasă 1918-2018 ca politică de stat dâmbovițean unitar(copii romi români la Paris?) cu o singură limbă administrativă (trei limbi literare 1918-1939-1989-2018, trei „culturi“?) .
Peste 3 milioane locuitori au emigrat 1990 -2018 în occident. Nu sunt intrebări arzătoare în anul aniversării 2018?
România are de ales 2019, 2020.
Nea Ceasca, asa taran la origine, ca si alti fosti lideri din istoria lumii n-a fost os nobil, dar asta nu inseamna ca nu a marcat istoria mai mult decat alti sefi de stat, cu mult mai culti si de origine nobila.
Stiu ca e o moda sa lovim din orice unghi in Ceausescu pentru ca este adevarat ca a fost o saracie lucie in timpul lui, o dictatura crancena. Insa, faptele raman. Cu sacrificii mari, sub el Romania a trecut de la sat la oras. Combinate, fabrici, baraje, politica de industrializare dusa, care a inclus si dezastre locale, a insemnat totusi o scolire a paturilor de jos, pe care in buna masura sta Romania de azi (generatia de 40+ sunt scoliti sub Ceausescu). Politica externa a insemnat multe victorii pentru o tara mica, era un factor de echilibru international intre tabara araba si Israel, in interiorul Pactului de la Varsovia era un jucator incomod si neobedient sovieticilor, i se reproseaza ca i-a pacalit pe occidentali, dar o tara mica, ce isi vede totusi de propriile interese, nu avea forta de a trece in tabara Occidentului decat daca ar fi riscat o invazie sovietica.
Deci, cu multe rele pe care le are, Ceausescu merita a fi judecat cu capul, nu doar cu inima si stomacul (flamand in vremea sa) de asta cred ca din partea lui Vladimir Tismaneascu astept un comentariu profesionist, care sa taie in carne vie legat la ochi, dar fara a face propaganda. Totusi, era Ceausescu s-a incheiat definitiv de 28 ani, suficient sa incepem sa cantarim lucrurile fara emotie ca atunci nu mai e analiza, e propaganda.
Asa cum ultimii 28 de ani au adus realizari importante – intrarea in UE si NATO, libertate a cuvantului, de miscare, insa nicidecum ce au sperat romanii inainte ca asta inseamna sa ramanem saracii Europei, de data asta sub capitalism.
Politica externa a noastra este cvasiinexistenta, dezindustrializarea tarii este in mod clar o destructurare a viitorului nostru economic pentru ca ramanem incet si sigur strict piata de desfacere. Renuntarea la pietele arabe si din Africa castigate de Ceausescu este una din erorile strategice de dupa 1990. Asa cum contactele cu China si Rusia ar trebui sa fi fost la alt nivel daca se continua o politica de schimburi comerciale cu aceste puteri pe care am avut-o cu aceste tari.
Marile modele precum Germania (campion la exporturi) ne arata ca astfel de tari lucreaza cu obiective politice clare, dar sunt pragmatice la nivel economic (ca si SUA) cand vine vorba de afaceri in China si Rusia, sigur in limitele impuse restrictiilor de ordin politic.
Noi suntem zero. Va puteti imagina ca Shinzo Abe, a treia forta economica a lumii si a se observa ca Japonia devine un actor politic global tot mai greu in acest sistem mutipolar, nu a avut un prim ministru la Bucuresti? Credeti ca un rateu de aceste proportii putea avea loc in timpul lui Ceausescu? Trebuie ce a fost bun candva sa fie continuat pe linia de diplomatie macar.
De asemenea, Romania nu are realizari economice majore dupa 1990. Este o problema de viziune si de asumare de risc din partea unor oameni politici care sa ajunga sa fie oameni de stat. Ceausescu a fost un om de stat, ma repet cu toate greselile si cu costul ingrozitor asumat.
Dar, faptul ca Romania nu reuseste sa produca locuri de munca, ca noi tremuram sa nu plece companii ca Ford sau altele din Romania si nu suntem in stare sa atragem altele este un diagnostic economic sever.
Nu putem sta singuri pe picioare, dar mai grav nu suntem capabili sa avem aliati economiici strategici. Turcia s-a ridicat cu un puternic impuls de capital american.
Exportam creiere si materie prima si importam produse finite, respectiv cu valoare adaugata mare. Deci, suntem in acest moment condamnati la faliment. Trebuie schimbat modelul nostru de dezvoltare economica, beneficiind de statutul de membru UE si NATO.
Ar trebui sa producem mai multa valoare adaugata in tara si sa mizam pe export masiv in toate directiile – UE, America, China, Rusia, tarile arabe si Africa.
Tara nu se poate ridica din saracie fara un sistem viabil care sa genereze comenzi. Trump, Macron, Merkel, Xi, Putin, Abe toti alearga dupa comenzi in lume, sigur de la statura pe care o au. Asta ar trebui sa facem si noi la nivelul nostru.
Altfel, saracia o sa intoarca roata istoriei si vom ajunge iar sa vorbim de dictatura, revolutii, razboaie sau mai stiu eu ce nenorociri. Toate grozaviile pleaca de la prapastia care se casca intre elite si mase, indiferent ca suntem sub comunism, capitalism etc. Cand primii uita de cei din randul al doilea vin nenorocirile. De asta, primii trebuie sa aiba grija sa genereze un model de bunastare generala, asta creeaza stabilitate.
Scolarizarea a fost și rămâne o modernizare forțată, sunt de acord cu autorul. Dacă plecăm de la n ivelul de alfabetizare 1900-1907 descris de I.L. Caragiale ca insector școlar la sate în Regatul România e mai clar ce era de făcut. La sate 90 % erau analfabeți după datele inspectorului școlar I.L.C. Decalajul secular …. In interbelic s-a înbunătățit situația alfabetizării în vechiul Regat (în Banat școlile românești datează din 1716), mai mult la orașe. Alfabetizarea forțată a romilor după 1945 a dus la integrarea lor în lumea cărților. Deci unele realizari în PRR/RSR sunt de reamintit cum e în alfabetizare. Degradarea e în deomeniul conținutului învățământului. Am avut dascăli și profesori cu bun simț care au evitat prostiile mari ale conducătorului. In sănătate s-a facut câte ceva. Policlinicile și spitalele erau la orașe. Dotarea mizerabilă și degradarea în anii 19890- 1989 se datorează dictatorului. De aici din spitale pornește acea boală „autohtonă“ deplânsă azi de societatea civică. Cetțtenii erau jecmăniți la fiecare pas, în spitale, în magazine, peste tot unde era statul proprietar. De tâmpenile ceaușiste și dictatura balcanică renunț aici să mă plâng. Scriu pentru tinerii de azi.
Abolut nimic nu are sustinerea mea în cea ce e din domeniul politici ceaușiste. Gloria descrisă are cauze probabil care și azi mai sunt de găsit: îngâmfarea naționalist balcanică. Renunț la această parte. Amintesc numai de „epurarea etnică“, de vânzarea a ca. 1 milion de cetățeni pentru dolari. De aic începe Jaful MARE ceaușist, s-a încasat de două ori. Foarte grav e faptul ca cetățenii au fost jefuiți în țară de securiștii ceaușiști (în dolari) pentru a obține un pașaport de plecare definitivă. Stiu ce scriu, am văzut prea mult. Mulți alții au văzut acest Jaf MARE care se aplica vecinilor evrei, savi, șvabi, etc.!
Nu derangează pe nimeni nici azi acest Jaf Mare ceaușișt, inclusiv în textul de mai sus?
Multe din cele pe care le scrieți pur și simplu nu mai sunt posibile și să vrem să le facem. Spre exemplu să exportăm în țările arabe: unele țări „pretine” nu mai există, iar cele cu petrol preferă Toyota în loc de Aro. Re-industrializarea nu mai înseamnă nimic azi: inovarea și tehnologiile informației, cognitivismul și AI, biotehnologiile în schimb, înseamnă, însă ele cer creiere nu scăfârlii de cizmar interbelic. Nu numai România nu reușește să producă locuri de muncă: în toată lumea, se prefigurează un șomaj de vreo 50%, inclusiv în Occident. Ceaușescu era musca la arat între Israel și arabi – și de ce asta este o realizare, nu pot să înțeleg… În epoca segregării economice acute, elitele (cum le numiți) nu prea au timp să se uite la masele sărace (în schimb, masele sărace, care vor rămâne așa în vecii vecilor, au timp să se uite la televizor și pe Facebook).
Vremurile s-au schimbat, suntem practic în război și mă întreb dacă vegetarianul Hitler, insomniac și devorator nocturn de cărți, n-ar trebui re-evaluat pentru fantastica rețea de autostrăzi pe care-a construit-o în Germania ori pentru pionieratul european în conservarea naturii. Ca să nu mai zic de lupta lui contra ateilor bolșevici care au primit la împărțeala prăzii estul Europei unde au instalat cozi de topor precum Ceaușescu (care nu era curvar, nu bea, avea cancer în gât dar nu murea, ducea moldoveni la Cluj și Satu Mare, cu repartiție, să întărească românismul etc. etc. etc.)
@Jacques – reindustrializarea din România o fac astăzi firmele germane, de ce credeți că n-ar putea-o face și românii? În România se produce astăzi practic orice componentă auto, de ce credeți că nu se pot asambla și mașini în firme cu câteva sute de angajați? Am văzut în Germania fabrică de remorci de TIR cu doar 70 de angajați, credeți că nu ar putea construi și românii? Credeți că nu ar putea carosa și românii autocare?
Răspunsul este simplu: fiscalitatea furibundă și administrația ineptă nu permit dezvoltarea. Doar o firmă străină poate fi la adăpost, n-o să bată nimeni la poarta unei firme germane de componente auto în căutare de șpagă pentru sine sau pentru partid. Și doar o firmă străină suportă toate aberațiile fiscale românești fiindcă plătește din start salarii pe sfert față de Europa de Vest.
Cât privește ”fantastica rețea de autostrăzi” construită de Hitler, nu o luați prea în serios, Vedeți niște hărți de prin 1960, ca să vă convingeți ce s-a construit înainte și ce s-a construit după. Separat de asta, am văzut autostrăzile din RDG în urmă cu 30 de ani, erau mult peste cele ale lui Hitler, dar incomparabile cu cele din RFG. Un ”Reichsautobahn” de pe vremea lui Hitler nu avea nimic de-a face cu cele de azi: Aveți mai jos o fotografie din 1939 de pe actuala A9 Berlin – Munchen..
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0b/Bundesarchiv_Bild_183-2005-0217-500%2C_Reichsautobahn_Berlin-M%C3%BCnchen.jpg
Eu nu zic că românii nu pot asambla, carosa și produce componente. Problema e să concepem și să vindem mașini asamblate. Evident că se poate juca pe cartea industrializării, dar deja e cam târziu și pentru asta trebuie o fermitate politică pe care nu o avem. Ca să nu mai zicem de roboți, inginerie de vârf și altele.
M-am dus la link și, pe lângă foto, am citit asta despre Hitler’s roads:
„When work ceased in 1941 because of World War II, 3,819.7 km (2,373.5 mi) had been completed.” Poate sunteți o fire mai reținută, sobră ori chiar rece, dar pe mine (chit că nu aveau două benzi per sens) 3819, 7 km mă impresionează și azi :) Am găsit asta pe un site, dovadă că au fost și alții impresionați:
„Combined with effective propaganda trumpeting the regime’s successes, the roads succeeded in winning the hearts and minds of many Germans. Nor were they the only ones to be impressed. When the US Army rolled into Germany at the end of World War II, one of the officers taken with the ease of transport on motorways was Dwight D. Eisenhower. When he became President of the United States, he lead the initiative to built the country’s interstate highway system.”
Din punct de vedere al calității, era cumva firesc ca DDR-iști să facă lucrurile un pic mai bine, iar RFG-iștii să le ducă spre perfecțiune.
Cu stima dati-mi voie sa va contrazic partial. Aveyi dreptata ca lumea s-a schimbat si la arabi si altii. Nu ca mai avem neaparat fostii prieteni ai lui Ceausescu. Dar, cu siguranta, am avut un avantaj in 1990 care s-a pierdut pe rutele catre Asia, Africa si Rusia.
Revenind in zilele noastre, cu toate privatizarile si fabricile distruse pana acum, Romania inca pastreaza cateva sanse cu cateva firme de stat – Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Electrica, Nuclearelectrica, Posta Romana, Tarom, Romarm etc. Unele profitabile, altele inca neasezate pe curba profitului.
Diplomatia ar trebui sa deschida noi rute de comert, sa umblam dupa comenzi, inclusiv acolo unde statul roman mai are pachete importante de actiuni gen OMV Petrom, alte firme privatizate.
Poate dupa decenii de esec in problema autostrazilor si revenind la traseul post1990, nu stiu daca era asa de rau sa se investeasca masiv in calea ferata, Romania avand o retea cu una din cele mai mari densitati in Europa. Poate cu investitii in cale ferata de mare viteza, Romania ar fi mizat mai bine pe transport feroviar de marfuri si pasageri intai si apoi pe rutier, deja marile porturi au capacitati de transbordare si conexiuni bune feroviare.
Ca si politica nationala, ma repet, nu cred ca poate avea viitor o tara fara industrie. Cu agricultura, comert si servicii, nu putem controla mare lucru din ce ne rezerva viitorul. Poate un plan prin care statul sa faca regim de parteneriat public privat pentru industrii (chiar industrii noi) ma gandesc ca ar fi un pas inainte.
Statul aloca prea multi bani in asistena sociala, arunca bani pe flori si targuri populare, poate si niste bani din fondurile private de pensii ar trebui directionate ca si capital de crestere pentru antreprenori in firme care au demonstrat profit si au nevoie sa se extinda.
Dar e nevoie de cineva care sa isi asume politic totul, cum facea Mazowiecki in Polonia acum aproape 3 decenii.
Ceausescu nu a fost chiar o musca la arat. Daca intrebi un strain stie de Nadia, Ceausescu, Nastase si Dracula. Astea sunt ne plac sau nu brandurile noastre nationale.
Treaba cu arabii si israelienii, a fost o miscare abila pt Romania pentru ca a adus o tara mica in postura unui moderator, chiar daca nu avea ce sa caute acolo. La fel povestea cu momentul Praga 1968, un moment de curaj bine speculat pentru o tara mica.
Ceausescu a stiut sa faca politica externa destul de bine, iar pe plan intern a avut o viziune pentru ce era o economie planificata. Repet, cu greselile aferente si cu costul uman ingrozitor al proiectelor grandioase – Transfagarasan, Portile de fier, Casa Poporului etc. Dar a fost ca o jucarie stricata in anii 80. Cand a fost complet depasit de ce s-a intamplat in jurul nostru si totul a cazut vertiginos. Tragand linie, in 1989 calea ferata si sistemul de irigatii din agricultura erau un plus pe langa industria destul de impanzita. Acum suntem o tara de mall-uri si chioscari, iar copiii abia asteapta sa plece din tara dupa studii, ca acum 3 decenii. Cum sa ridici o tara fara vlaga? Orasele noastre risca sa ajunga in 20 de ani exact ca satele, unde forta de munca activa e de cateva procente. Deci, dezastrul paste pe dupa colt. Daca nu se schimba directia economica, nu ramane aici piatra pe piatra.
Total de acord, in afara unui singur lucru: cum poate intelectualul Vladimir Tismaneanu sa numeasca „proces” mascarada din 25 decembrie 1989 ? Domnule Tismaneanu, romanii aveau dreptul la un proces, macar asa cum l’au avut irakienii, nu la o executie sumara in avantajul altui satrap, Iliescu !
De acord, trebuia sa pun ghilimele…
Ceausescu a fost un om care nu a avut nimic, nici ceva agoniseala pe acasa, nici o famiie care sa-l invete cinstea si munca, nici meserie si, mai ales, nici un fel de scoala. de aceea a urit din rasputeri si avrut sa distruga pe toi cei care aveao oarecare bunastare materiala, chiar agonisita prin munca, pe toti cei care aveau o meserie, pe toti cei care invatasera carte, alta deci buchea manualelor de marxism- leninism.
Cred ca aici sta una din deosebirile lui fata de Gheorghiu- – Dej . De asemanarile criminale intre cei doi, sa nu vorbim.
Dej era muncitor cu o calificare buna, stia ce este munca si respecta pe cei care muncesc. Am element sa spun ca respecta, sau macar nu dispretuia, pe cei care aveau o educatie si cunostint superioare, pe care ii admitea in preajma lui., Datorita acestui fapt, accepta, poate chiar si stia, cum sa primeasca un sfat. Dej si echipa lui, incepusera incepind cu anul 1961( daca nu ma insel ) cind a obtinut retragerea trupelor sovietice, cala unui comunism mai titoist, care poatear insemnat altceva pentru Romania.
Ideile lui despre ” cresterea rolului conducator al partidului ” ca legitate, au facut Romaniei un rau imes, nerecuperta nici azi, . Aceste idei au insemnat pentru Romania, ceea ce au insemnat pentru Rusia si lagarul sovietic post-belic, ideile criminale ale lui Stalin despre ” ascutirea luptei de clasa pe masura inaintarii spre socialism ”
Nu aprob sub nici o forma MODUL ” stalinist ” in care s=a procedat la scoaterea din scena a lui ceausescu, dar si-a meritat soarta cu virf si indesat. Nici ca se putea oncepe un sfirsit mi adecvat pentru fanaticul Ceausescu, decit executarea de catre fostii lui :pretini” si tovarasi, fara mila si fara judecata .
Raul pe care aceassta neagra figura din istoria Romaniei ni l-a facut tuturor, nu s-a sters si nu se va sterge de loc usor. A reusit sa exacerbeze niste trasaturi latente, motivate istoric, de suflet / carcter ale poporului roman, a creat omul de tip nou, care astazi este majoritar in tara: mitocan, lenes, hot, invidios si turnator, dispretuiotr al cinstei , muncii si educatiei.
Despre Dej, Ilie Murgulescu (unul dintre ministrii lui) mi-a spus asa:
– Avea un anumit dispret pentru intelectuali, de care se amuza spunandu-le ca nu se pricep sa fac nici macar un surub.
Independenta justitiei, care in mod clar, ca lumina zilei, nu a existat in procesul de judecare si condamnare la moarte a presedintelui Nicolae Ceausescu, va redeschide si va rejudeca, intr-o buna zi, dosarul acuzatiilor si sentintei din 25 Decembrie 1989. Este o chestiune care tine de independenta justitiei si de nevoia de a sterge o pata de indoiala de pe obrazul acesteia. Dincolo de clarificarea juridica, mai este insa asteptata, oricat de tarziu, care tot e mai bine decat niciodata, si o pozitie oficiala din partea celor in drept privind sacrilegiul uciderii cuplului prezidential in timpul sarbatorii crestine a Craciunului, a nasterii Domnului Iisus Hristos.
L-am vazut o singura data cu ocazia unei vizite de lucru la noi in judet. Am fost scosi de la scoala, am primit stegulete si pancarte, am fost condusi la zona care ne fusese alocata, ni s-a spus ce lozinci sa scandam etc. – fix cum face un partid de acum cand organizeasa mitinguri. Vreo 4 ore am stat degeaba, pe marginea unei strazi pe unde urma sa treaca coloana oficiala, asteptand sa ne salute din mers tovarasul. Tot plictisindu-ne in timpul asta am observat ca, undeva langa mine, un coleg de scoala cu cativa ani mai mare primise o pancarta mare si rosie pe care scria cu litere albe “Ceausescu si copiii”. Eu primisem doar un stegulet tricolor, mititel si amarat. Nu prea eram multumit. Adultii care fusesera scosi de prin fabrici si stateau langa noi, la fel de plictisiti, aveau pancarte si mai mari, treburi serioase. La varsta aia, marimea pancartei mi se parea un fel de recunoastere a diferentei de varsta si de statut intre cei mici si cei mari. Asa ca, in plictiseala aia, m-am dus la colegul cu “Ceausescu si copiii” si i-am zis “Nu vrei sa facem schimb? Iti dau eu tie steguletul si da-mi tu mie pancarta”. Asta desi eram aproape sigur ca nu va fi deloc dispus sa renunte la “statutul” lui de baiat mai mare in fata unuia ca mine, si imi va raspunde ceva gen “pleaca, bai, de aici”. Eram pregatit sa fiu trimis la plimbare. Dar, surpriza. Colegul mai mare (cred ca avea vreo 13 ani si eu vreo 10) s-a uitat la mine cateva secunde cu o figura ce exprima la inceput surpriza, pe urma tristete si mila. Expresia lui mi s-a parut neobisnuit de profunda, mai ales ca eu ma asteptam sa se enerveze, nu sa cada pe ganduri. Dupa care mi-a zis pe un ton trist si resemnat, neobisnuit pentru varsta aia “vrei pancarta asta?… Ia-o, ma, tu”. Privirea lui spunea “…esti mic, nu intelegi ”. Am facut schimbul, dar ceva nu mi s-a parut in regula. Raspunsul lui m-a pus serios pe ganduri, si faza mi-a ramas intiparita in memorie ca o scena de film romanesc (pe care am asociat-o mai taziu cu “Reconstituirea”). Colegul mai mare intelesese deja ca tot spectacolul “vizitei de lucru” era o bataie de joc. Eu inca nu. A doua faza care m-a pus pe ganduri in aceeasi zi a fost ca tovarasul, departe de figura zambitoare de la telejurnal si „lumea copiilor”, s-a uitat la noi rece si dispretuitor ca la niste vite. Tovarasa la fel. Ma gandesc acum cat de greu trebuie sa le fi fost sa suporte lucrurile astea adultilor. Noi astia mai tineri am scapat usor.
ce poate fi mai absurd decit sa consideri un semianalfabet lipsit de carisma (ceausescu) hipnotizator a milioane de oameni !? cu cit mai prost si rupt in fund cu atit mai util celor care trageau sforile. in umbra stejarului din scornicesti si au facut meandrele toate scursurile societatii : activisti si securisti, militieni si tortionari, poeti de curte si scriitori ratati, ciuma extinzindu se la toata pleava societatii, inepta si lenesa, lipsita de onoare si coloana vertebrala. similaritatile cu timpurile actuale sint izbitoare
@Kurt
Comentariile dvs sunt interesante si documentate.
In chestiunea emigrarii evreilor, svabilor, sasilor aceasta a ramas pana astazi ca o solutionare/rezolvare convenabila a problemei nationale in Romania. Nu supara, intr-adevar, pe nimeni faptul ca dna Herta Muller a luat in Germania, nu in Banatul natal, un Premiu Nobel pentru Literatura!
Insusi dl. V.T. are o foarte frumoasa cariera profesorala in Statele Unite, desi are scoala romaneasca chiar din vremea socialismului!
Asadar, pe cine sa nelinisteasca metafizic faptul ca sistemul socialist ceausist a triumfat deasupra minoritatilor nationale traficate pe valuta forte, la rand cu alte marfuri de export?! Colaborationismul conducatorilor acestor nationalitati conlocuitoare a fost masiv, notoriu si exemplar!
Vad ca foarte multi se precipita sa infiereze regimul comunist totalitar instaurat dupa venirea lui Ceausescu la putere.Nu vreau sa va contrazic, pentru ca este adevarat.
Treaba devine mai complicata , daca privim acea perioada , cu bune si rele deopotriva.
Ceausescu , cat de taran cu 4 clase a fost el, totusi a avut viziunea unei tari puternice , independenta economic.Ceea ce aproape reusise, cu neajunsurile si sacrificiile suportate de populatie. Am fi ipocriti sa nu admitem ca Romania producea toate exporturile(indiferent unde erau acestea) doar prin forte proprii. Tarile puternic industrializate(din Europa, mai ales) au inteles tarziu ca imprumuturile de la Banca Mondiala erau destinate investitiilor in tehnologizarea industriei romanesti si au realizat amenintarea adresata exporturilor acestora.
Prin comparatie (ca si regimuri totalitare), priviti unde este China acum dupa 28 de ani, fata de unde era . Iar in China, nu-mi aduc aminte sa aibe loc alegeri democratice la fiecare 4 ani(poate gresesc?! ). Iar Romania anilor 80 nu era nici de departe Coreea de Nord a anilor 2000.
Unde este Romania acum ?? La usa Europei, pres de sters pe picioare.Tot ceea ce producem acum se datoreaza exclusiv investitorilor straini care au avut grija sa distruga economia ca apoi sa-si ofere ajutorul financiar. Nu mai vorbesc ca foarte mare parte din profiturile facute de companiile straine pe piata de consum din Romania, tot la export pleaca ! Asa ca cine a pierdut si cine a castigat ??
Haideti sa stam stramb dar sa judecam drept, totusi!
Exporturile romanesti,amenintare la adresa economiei tarilor industrializate??Asta e o gluma?Ca nu mi se pare ca Dacia sa fi avut vreo sansa sa scoata VW de pe piata.Din putinele bucati livrate in Canada,jumatate s-a uintors in tara de bune ce erau.Strainii ne-au distrus economia?Nu stiam ca FPS-ul lui DIP si Nastase hotara la ordine din exterior ce si la ce preturi sa vanda.E profitul exportat?Norma,e singura motivatie pentru care cineva face afaceri.Doar n-o sa-ti doneze profitul vreun investitor strain,ca sa-ti faca tie autostrazi.Oricum doneaza destul,sub forma de TVA,contributii sociale,impozit pe teren,pe dividende si pe mai stiu ce.A-i cere si profitul inseamna a-i nationaliza afacerea.
Pe mine m-a distrat partea cu investitorii straini care au distrus economia noastra cea grozava. Oare cum au distrus-o, au bombardat fabricile, au asasinat muncitorii specialisti? Se uita ca da, aveam export, dar si ala cu chiu cu vai si numai datorita pretului mic de vanzare, pentru care tot populatia trebuia sa plateasca. Imprumuturile au fost platite cu produse alimentare, tot pe seama populatiei, nu cu produse industriale, care erau si proaste calitativ si cu productie mica datorita utilajelor invechite, cu randament scazut. Nu pot sa uit acea reclama care ne cerea sa inlocum un bec de 100W cu unul de 40W, urmand ca datorita economiei de energie facute intr-un an, un strung sa poata functiona 10 minute!!! Deci sa se chiorasca populatia, ca sa mearga „industria”, cea pe care au distrus-o investitorii.
@Jacques
Sper ca nu dati (serios!) crezare edulcoratului portret „vegetarian” etc.,etc. al lui Hitler; acest asa-zis portret este doar brainwashing, insa este vehiculat intru erodarea imaginii unui inocent absolut, eroul suprem al Indiei, Mahatma Gandhi, ce i-a adresat, naiv, o scrisoare pentru a-l indemna sa nu porneasca razboiul, pledand mereu pentru non-violenta!
Mahatma era evident un Hinduist, desigur vegetarian, dar si un erudit filozof, propovaduind asiduu conceptul original de non-violenta, cui voia si cui nu voia sa-l asculte, total retras in Ashram-ul feminin unde a si fost, in mod las, asasinat!
Altfel, comentariile dvs sunt pertinente!
Acum, nici nu știu cât de mult mai contează că Hitler era sau nu vegetarian ori cât de mult își iubea cățelul ori nepoata ori ce viață austeră ducea tătucul popoarelor, care se învelea noaptea doar cu o manta soldățească, ori că Mao consuma cât o jună per seară – contează ce-au făcut psihopații ăștia. Am aceste detalii biografice (vegetarianismul, cititul cărților noaptea etc.) despre Hitler dintr-o carte (într-o zi, o să mă obosesc să caut o biografie cât mai științifică, să verific). Pe de altă parte, nu cred că Hitler poate știrbi post-mortem din prestigiul etern al lui Ghandi. Sunt la distanțe culturale mari.
Vă rog să observați că foarte puțini tineri (și mai puțini tineri) poartă tricouri cu Ghandi (poate în India?), în schimb zvastica se poartă pe ici pe colo, cultul lui Mao, în China, e bine-mersi, imaginea mutrei lui Che Guevara încă se vinde și că orice nebun poate stoarce oricând, după trebuință, ceva „idei bune” din Mein Kampf. Se pare că vin vremuri de hibernare pentru non-violență; după rărire, ca mereu, va fi iar la modă.
@Jacques
Apreciez pertinenta raspunsului si multumesc!
Dar, tocmai, in ciuda „distantei cultural mari”, incercarea (perversa!) de apropiere este dovedita de abordarea prin invocarea pretinsului vegetarianism al unuia ca Hitler, neavenita „punte de legatura” intre cei doi, altminteri incompatibili!
La 30 Ianuarie 1948 a fost asasinat Mahatma Gandhi, „Father of the Indian Nation”, 100% vegetarian si astazi i-am zice vegan abolitionist, fiindca tot el a vorbit despre caracterul unui popor ca reflectat si manifest doar in comportamentul neutilitarist, neinvaziv, nonviolent fata de animale!
Amintiti-va ca Hitler era un romano-catholic practicant, deci nicidecum nu avea cum sa fie „vegetarianul” de care vorbesc pseudo-biografiile pomenite, mai curand intoxicatie media…
Despre scrisoarea lui Gandhi adresata lui Hitler se poate citi si afla pe web.
Impartasesc observatia dvs in legatura cu paucitatea manifestarilor si practicilor nonviolente, dar timpul nu e pierdut desi se intelege ca ceea ce a starnit o mare impotrivire, o ura mortala contra lui Gandhi, a fost exact nonviolenta afirmata de el insistent, zi de zi, in urechile compatriotilor lui, la radio!
Deasemenea, nu cred in medicalizarea post-factum a criminalilor de razboi si contra umanitatii de felul lui Hitler, nazismul este ideologie, nu psihoza…
Binevenită această evocare a lui Ceauşescu, un marxist-leninist, un dictator ideocrat şi un comunist fanatic. O caracterizare care trebuie mereu reiterată, altfel riscăm să se impună în opinia publică percepţia unui Ceauşescu edulcorat aşa cum apare în filmul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, pe care l-am urmărit chiar pe 26 pe CineMaraton.
De asemenea, excelentă întrebarea din final.