Religia politică stalinistă s-a bazat pe devotamenl mistic, ultracentralism, disciplină de fier, exorcismul excomunicării „deviatorilor”, inventarea si lichidarea „trădătorilor”. Vigilență, intransigență, fanatism. Partidul are intotdeauna dreptate. Partidul nu poate gresi. Stalin este infailibil. Stalin este Partidul. Revolutia este inevitabilă, iminentă, irezistibilă. Fondatorii Partidului Comunist din România se comportau, gândeau, vorbeau ca niste drogați. Drogul lor era doctrina leninistă.
A înțelege mentalitatea comuniștilor români interbelici necesită pătrunderea configurației politice și a valorilor morale ale elitei leniniste originare a PCR. Activiști precum Imre Aladar (Pavel Corneliu), Ecaterina Arbore, Alexandru Buican-Arnoldi, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Elek Köblös, David Fabian, Elena Filipovici, Ștefan Foriș, Nicolae (Miklós) Goldberger, Vasile Luca, Gelber Moscovici-Bădulescu, Vanda Nicolschi (Seila Averbuch), Lucrețiu Pătrășcanu, Ana și Marcel Pauker, Eugen Rozvan , Boris Ștefanov, Timotei Marin și alții au aparținut aceleiași familii spirituale.
Toți aceștia s-au comportat ca niște somnambuli politici, posedați de convingerea cvasi-religioasă că Uniunea Sovietică întruchipa visul sacru de justiție socială și libertate al umanității. Memoriile lui Arthur Koestler și tulburătoarea trilogie despre Comintern a lui Manès Sperber au surprins perfect pasiunea implicată în acest angajament de tip fanatic. Mulți dintre ei îl cunoscuseră personal pe Lenin și alții chiar îl venerau pe Stalin pentru că se identificau personal cu Revoluția bolșevică. Pentru ei, la fel ca pentru Georg Lukács, Louis Aragon, Bertolt Brecht și Ernst Bloch, socialismul „obiectiv” trebuia să fie stalinist și era necesar să lase deoparte orice dubii sentimentale mic-burgheze.
În multe privințe, aceștia erau comparabili cu vechea gardă a comuniștilor polonezi, Wera Kostrzewa, Adolf Warski (Warszawski), Julian Leński (Leszczyński) și mulți alții, uciși în Uniunea Sovietică, țara pe care o adulaseră cu atâta pasiune. Utopismul social justifica orice sacrificiu în numele mileniului ce va să vie. Unii dintre ei fuseseră apropiați de Aleksandr Zinoviev, alții de Nikolai Buharin, și, până în 1930, ar fi putut cu siguranță observa problematicile, chiar îngrozitoarele trăsături ale stalinismului.
Mentorul lor, Cristian Rakovski, scrisese o convingătoare critică a socialismului birocratic în 1928, în timpul exilului său în Astrahan, pe care oameni precum Luximin (Marcel Pauker) sau Fabian o citiseră fără îndoială. „Am nutrit speranța că această conducere a partidului va crea un nou aparat, cu adevărat al proletarilor și țăranilor, un nou sindicat proletar și o moralitate a vieții cotidiene”, scria Rakovski. Însă „trebuie să realizăm deschis, clar și cu o voce înaltă și inteligibilă: aparatul partidului nu a îndeplinit această sarcină. A demonstrat, în această dublă sarcină a prezervării și educării, o incompetență crasă; a devenit falimentar; este insolvent”.
Ce-ar fi putut face însă acești refugiați est-europeni prinși în ghearele imperiului NKVD? Mai mult, spre deosebire de Rakovski, ei trecuseră și prin ascensiunea mișcărilor dictatoriale în țările de origine și nu puteau separa lupta împotriva fascismului de apărarea URSS (indiferent de Stalin). Oricare ar fi fost dubiile lor, acestea au fost rapid înlăturate de venirea la putere a lui Adolf Hitler în ianuarie 1933 și persecutarea comuniștilor.
N-au existat eretici adevărați în PCdR: obediența și solidaritatea cu Moscova defineau comportamentul revoluționar „adecvat”. Până și un teoretician precum David Fabian (Finkelstein), născut în 1895 și educat în tradiția marxistă occidentală, nu a mers—în analizele sale asupra mesajului revoluționar rus și asupra sarcinii proletariatelor român și internațional—dincolo de leninismul convențional de tip liturgic. În fapt, el a devenit unul din cei mai ardenți propovăduitori ai unei linii maximaliste, pro-bolșevice.
În 1919, scriindu-i prietenului său politic Ilie Moscovici, Fabian își aducea aminte cu mândrie de momentul „fervorii revoluționare”, când el și tovarășii săi își făcuseră publice fermele angajamente bolșevice. În ianuarie 1925, în timp ce se aflau închiși la Jilava, Fabian, Sașa Gherea și Luximin erau principalii instigatori ai unei greve a foamei, pe care chiar au adoptat-o ei înșiși, încercând să obțină eliberarea tuturor deținuților politici. Nu era defel un protest efemer; așa cum au scris în epocă, „era o grevă a rezistenței de durată, asemeni Jocurilor Olimpice la care fiecare țară își trimite cei mai buni atleți”.
Numai că în loc să ducă la eliberarea deținuților politici, greva lor a ucis o parte din elita partidului. Asociate în special cu Marcel Pauker, aceste greve ale foamei aveau să fie numite „aventuroase, iresponsabile și suicidare” în documentele de partid, inclusiv în cele emanate în urma Plenarei din noiembrie-decembrie 1961, organizată de Gheorghiu-Dej spre a rescrie istoria partidului…
Versiune revazuta si adaugita a textului publicat pe blogul meu, Radio Europa Libera Moldova (28 septembrie 2021)
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Partidul poate gresi! De aceea ni se spunea ca „mai bine sa gresesti cu Partidul decat sa ai dreptate contra lui”.
Partidul NU poate gresi!
interesanta perspectiva; se pot identifica probleme a caror rezolvare este utila pentru lupta politica actuala:
– rezolvarea injustitiilor unui sistem nu trebuie sa duca la radicalizare si formare de extreme politice
– subordonarea politica a claselor sociale este sortita esecului, o societate sanatoasa cu economie sustenabila are nevoie de colaborare sociala (si o „clasa de mijloc” solida), nu subordonare/dictatura (proletariatului)
– „apartheidul” proletariatului asupra taranimii se face doar cu represie si teroare
– transparenta, implicarea publicului este marele avantaj contemporan pe care trebuie sa-l foloseasca o politica facuta pentru cetateni, nu asupra/contra cetatenilor (suprimarea opiniilor divergente este esentiala in orice dictatura)
Eu cred ca „revolutia” in socialism a facut-o Lenin. Partidul are intotdeauna dreptate, orice minciuna, ticalosie, crima e permisa daca e in folosul partidului !(Cine stabilea asta ?). Cred ca aici s-a produs „ruptura” de socialism, chiar de marxism. Ca niste prosti-needucati au putut fi fanatizati in halul asta e de inteles dar oamenii inteligenti, cu carte, dintre care pomeniti cativa. Fiul lui C.D.Gherea, Luximin, Patrascanu, Rozvan, etc … Proveniti din familii instarite, cu educatie universitara inalta.
Ne-ati putea explica ? Incerca vreau sa zic …
Completați listele de mai sus cu Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn. Afiliația la un anume curent este irelevantă, sunt parte a aceluiași organism, PCR.
foris, ce destin! capul spart definitiv din spate cu ranga in timpul ancherei de partid intr-1 birou la subsolul fostului MI, in primii ani ai puterii populare; marcel pauker scelerat fanatic demascat & impuscat la vedere in anii ’30 undeva in urss! lucretiu p, ce golgota sfarsita cu 1 glont in ceafa la Jilava etc etc etc; va citesc mereu cu placere; necazul dvs e ca pe nesimtite in locul unde traiti & profesati ati ajuns pas cu pas suprematist alb demn de pus la coltul infamiei! cui ii mai pasa de ororile istorice de clasa cand acum ne confruntam cu cp, woke, cancel culture & cireasa de pe parjitura nou ideologica, ororile de rasa?!
Ma poate lamuri cineva daca Moscoviciul din articol este Srul Herş Moscovici ( Serge) nascut la Braila in 1925, tatal socialistului macronian Pierre Moscovici care in urma cu 20 de ani propunea divizarea Romaniei pe criterii etnice?
Da
Daca este adevarat el face parte din categoria co-nationalilor inteligenti dar ceea ce eu numesc „compassless” (dezaxati ar fi probabil cea mai buna traducere) care au avut ca reprezentat etalon/referinta pe Spinoza si au continuat cu toti cei care au acceptat sa fie cetateni cu depline drepturi (asa cum le-a promis Napoleon) in schimbul renuntarii la identitatea lor si practicarea religiei doar in limitele ACCEPTATE de statul ateist.
Deal sau No Deal? … Eu cred ca a fost un deal destul de prost pentru ca ura permanenta, rasismul si xenofobia emanate constant din vestul Europei continentale NU AU DISPARUT de loc; DIMPOTRIVA!
Am mici sperante ca voi vedea comentarii la postarea asta …