sâmbătă, mai 21, 2022

Cenușăreasa din basmul străzii – diplomația română

Clivajul intern din România are deja efecte perverse asupra politicii noastre externe și, prin urmare, asupra viitorului nostru indirect.

Afluxul de ambasadori străini la Centrala MAE de pe Aleea Alexandru nu pare de bun augur: în timp ce diplomațiile unor state europene puternice pregătesc soluții împotriva momentului nefast prin care trece construcția europeană și participă cu evaluări strategice la stoparea declinului proiectului european, diplomații români sunt siliți să-și reducă rutina lor zilnică la narații care să explice confraților lor confuzi cauzele și miza sanguinică a noului război româno-român. Sunt sigur că mulți dintre ei se trudesc să găsească un staniol potrivit pentru a împacheta evaluările crizei etice de la București…

La 10 ani de la aderarea la UE, România se află în fața unei noi paradigme de politică externă, care ne găsește dezbinați și slabi. O paradigmă în care coexistă alienarea constantă a proiectului european, revenirea la sfere de influență care ne duc din nou prea aproape de Volga, figuri camuflate de conflict hibrid în vecinătatea imediată, ratarea unui Proiect Centenar care ar fi trebuit să catalizeze tot ceea ce a mai rămas onest și senin în această nesfârșită suferință, etică și epică, prin care trec românii etc.

Este nevoie de vitalitate națională pentru a depăși episoadele fierbinți care vor provoca diplomația românească în următorii doi ani, de la relația cu noul vecin comsomolist de la est la celebrarea fără prieteni a proiectului Centenar. Este nevoie de vitalitate națională pentru a contribui, așa cum partenerii noștri europeni în mod real așteaptă, cu soluții reactive și creative la declinul ideii europene, în forma ei actuală.

Toate aceste obligații de reacție trec acum în penumbră.

Modul modest, chiar lamentabil, în care sluțim diplomația și o punem astăzi la remorca unor interese politice mărunte, va alimenta și mai mult retorica celor care, în Europa, nu au în mod tradițional încredere în vocația noastră de partener. Modul modest, chiar lamentabil, în care unii subordonează politica noastră externă intereselor de partid de pe Dâmbovița, se va întoarce împotriva noastră. Împotriva tuturor.

Poate că avem nevoie, în anii care vin, grei și provocatori din perspectiva politicii noastre externe, de un ministru al afacerilor externe care să rămână departe de jocul politic din ce în ce mai fierbinte de la vârful politicii interne. Poate că avem nevoie, în anii care vin, de un ministru al afacerilor externe care să rămână neutru în confruntarea politică dintre stânga și dreapta la alegerile prezidențiale cu miros de upercut din 2019. În caz contrar, vom avea nu numai o diplomație slută, ci și una slugă.

În fine, a devenit limpede pentru oricine că avem două filosofii opuse de politică externă care se transmit simultan cancelariilor partenerilor noștri de dincoace și dincolo de Ocean: una care tratează actuala criză ca o confruntare între conduitele infirme și infame ale unei clase politice meprizabile și partizanii statului de drept, iar alta care vede în milioanele de români culți de pe străzi și în ambasadorii (lor) europeni o presupusă neputință cronică de a ceti câteva texte simple de lege (e drept, dezavuate între timp chiar de către autorii acestora).

Au mai fost, în ultimii ani, momente anecdotice în care diplomația noastră era obligată să circule către prieteni mesaje opuse, generate de gâlceava între Palate, însă acesta pare a depăși chiar anecdoticul.

Încerc cu toată străduința să îmi reprim tristețea de a crede că principalii actori politici ai teatrului ieftin de pe Dâmbovița sunt insensibili cu adevărat la interesele acestei țări. Și, sincer, depun eforturi colosale spre a nu cădea pradă cântecului de sirenă al acestei tristeți.

Este nevoie, în acești ani (doi ani uriași pentru copiii noștri), să ne folosim întreaga rezervă de morală și de creativitate pentru a păstra țara întreagă și puternică, cu toată apa otrăvită din fântâni pe care o parte din români o pregătesc pentru cealaltă. Chiar dacă și la acest joc (dihonia internă) stăm bine, poate că este timpul să ne mai temperăm zelul sinucigaș.

La nivelul diplomației române, câteva din soluții se conturează deja: un proiect Centenar care să includă în mod inventiv Basarabia și nordul Bucovinei, fără a irita în mod gratuit tancurile de flori de la granița estică; un proiect Centenar cinstit și responsabil, derulat cu prieteni din Europa și de peste Ocean; asumarea unei Președinții europene, în 2019, cerebrală, curajoasă și calibrată în raport cu provocările; consolidarea eforturilor de securizare politico-militară a flancului sudic al Europei; un ministru de Externe fie de notorietate publică (risc două nume: Dorin-Dumitru Prunariu și Emil Hurezeanu), fie din pepiniera MAE, care să nu (mai) lase diplomația în jocurile politice (încă și mai) cinice ce vor veni.

Dacă avem grijă de ea, ca în poveste, diplomația română poate produce nebănuite surprize frumoase: poate dansa la bal mai bine ca oricine (am văzut, din interior, și pașii ei bine aleși, nu numai rateurile). Deocamdată, în basmul cu Feți-Frumoși care nu o văd sau o caută spre a nu o găsi, alimentând iluziile ei cu povești tragicomice (cum că mai bine învățăm să citim decât să ne apărăm dreptul la opinie), ea e Cenușăreasa.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Probabil unii diplomati cred si parafrazeaza spusele lui PPCarp „Romania are atita noroc, incit nu mai are nevoie de diplomati.”

  2. Ar fi prea frumos, dar … diplomatia romana n-a mai produs demult surprize, nici placute, dar ce-i drept, nici neplacute. Pentru un proiect Centenar (spectaculos) e deja cam tarziu, mai e un an si nici macar nu avem un concept cristalizat. Si pana una, alta, avem un ministru care nu s-a remarcat niciodata prin surprize. Un ministru de notoritate, poate fi o solutie, cum a fost Andrei Plesu la un moment dat, dar un astfel de ministru trebuie sa aiba in spate o echipa sau macar un profesionist. Iar echipa actuala nu pare capabila sa produca minuni intr-un timp atat de scurt. Actualul guvern n-a fost capabil nici macar sa anticipeze impactul de imagine devastator al asa zisei „greseli de comunicare” (nu mai vorbim despre ceea ce incearca de fapt incearca sa ascunda)…

  3. iar shefu DIplomatiei romanesti nu e nimeni altul decat .. suspans!
    …un moshneag atat de simplu, dupe vorba, dupa PORT.
    Cert e ca eteristii lui ipsilantii erau patrioti, chiar daca nu erau prea greci!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dorin Popescuhttp://contributors
Președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica. Este autorul volumelor Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, București, 2013, debut în volum), Figuri ale textului anteic (Editura Ideea Europeană, București, 2016), Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis (Editura Ideea Europeană, București, 2017). A publicat peste 130 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro