miercuri, mai 18, 2022

Cernobîl și Colectiv – O comparație

Am citit într-o îngrozitoare carte a Svetlanei Alexievici această frază: „Cernobîlul este o catastrofă a mentalității rusești.”Am putea parafraza: „Colectiv este catastrofa mentalității românești.” Pentru mult mai puțin decât frauda la referendum a lui Dragnea, în alte părți au căzut capete. Dragnea a ajuns șeful celui mai puternic partid. Pentru mult mai puțin decât hoția ordinară a lui Ponta, în alte părți s-au produs destituiri. Ponta a rămas prim-ministru și a fost cât pe ce să câștige președinția țării.  Pentru mult mai puțin decât mineriadele lui Ion Iliescu, decât coloanele de mașini și motociclete care-l urmează cu alai pe Oprea și secretarele lui dezbrăcate, decât tronsonul de șosea dintre Sibiu și Orăștie, decât tragedia de acum câțiva ani deja de la Spitalul Giulești,  decât șpăgile, falsurile în acte publice, sfidarea, incompetența și cinismul criminal al politicienilor noștri, în alte părți, clasa politică, administrația, poliția, pompierii, serviciile de ambulanță, primăriile și garda financiară nu dorm și n-ar dormi niciodată liniștite.

La noi da. Contra plagiatului lui Ponta au fost în stradă, vreme de câteva săptămâni, nu mai mult de cinci sute-o mie de oameni. Pentru Dragnea, Oprea, Piedone, nici măcar atât. Pentru copilașii morți la Giulești, în tăcere și să sperăm cu tenaticitate, niște părinți  loviți de tragedie își caută solitari și neluați în seamă dreptatea. Pentru condamnarea lui Ion Iliescu a făcut un om o riscantă grevă a foamei și a intervenit CEDO.  În alte părți, din fiecare asemenea tragedie se învață ceva, se constituie organizații,  grupuri de discuție, se iese în stradă cu zecile, cu sutele  de mii. La noi nu. NU, pe toată linia, nu e cazul să argumentăm.  Și nici să  o luăm chiar de la revoluția din Ungaria, din 1956, sau de la Primăvara  pragheză, din 1968, sau de la grevele poloneze din anii 80 și revoluțiile din toamna-iarna 1989. Făcând toate un contrast izbitor cu o apatie, o osteneală de dinainte de efort, o adormire de dinainte de trezie,  o indiferență și o lehamite din care nimic, absolut nimic nu ne scoate, decât agitația energică, neostenită pentru strictul confort privat.

Când vom înțelege noi românii  că între corupția care a cuprins endemic toată societatea, și indiferența față de tot ce se petrece dincolo de pereții propriului apartament, căsuțe, vile,  este o legătură atât de strânsă, încât nu vom mai fi în stare nici copiii să ni-i apărăm, decât ținându-i închiși cu forța între acești pereți?  Dar când vor înțelege chiar ei, copiii, deja adulți,  că nu sunt în siguranță, nu doar în cluburile  de noapte,  funcționând fără autorizație,  cu instalații precare, pe bază de șpăgi și evaziune fiscală, ci nici măcar în aceste case, apartamente, vile ale lor?  Nici ei nu par să fi înțeles  suficient de clar pentru a se aduna cu zecile de mii nu doar când este prea târziu, când catastrofa s-a produs.  Ci mult înainte și anume zilnic și ori de câte ori este nevoie pentru a-i obliga pe politicieni și pe funcționarii publici să facă ce le-au promis, și respectiv ce-i obligă funcția și statutul să facă,  iar când n-o fac, să  plătească, dacă trebuie,  nu doar cu mandatul, și respectiv funcția, ci cu anii de pușcărie pe care-i merită?.

Îmi pare rău să o spun și poate că momentul acestei teribile, sfâșietoare catastrofe, trebuie rezervat reculegerii și doliului. Din păcate, știm bine  cu toții că la noi, după reculegere și doliu  nu urmează nimic decât uitarea. Și desigur,  o catastrofă, de cele mai multe ori și mai mare. Nu de un marș al tăcerii este nevoie acum. Pe durata lui, politicienii noștri vociferează cu nerușinare și se cocoață pe durerea părinților, a fraților, surorilor, logodnicilor și iubiților,  prietenilor și a noastră a tuturor, răbdurii și neputincioși,  pentru a-și consolida și mai bine privilegiile și impunitatea.  Este nevoie de un marș gălăgios în care să se ceară justiției să-i trimită la pușcărie pe toți cei al căror loc acolo este.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Ca unul în temă cu Cernobîlul, am avut o reacţie asemănătoare.
    Catastrofa de la colectiv a fost reţeta perfectă a unei catastrofe pregătită cu inconştienţă cum a fost şi Cernobîlul.

  2. Nu e vorba de uitare sau aducere aminte e vorba de inactiune … Daca nu pui mana sa faci nu cred ca poti eventual sa constati ca nu s-a faptuit …

    Nu uitarea e problema ci lipsa de actiuni concludente, centralizate, coerente … Asta da lipseste. Asta se vrea consecvent sa fie uitat ca nu se face nimic. De aia trebuie multe articole si vorbe si discutii ca sa se livreze anestezicul de rigoare ca oamenii sa nu se dezmeticeasca si sa intrebe cum nu se face NIMIC ?

    Nimicul acapareaza, incet dar sigur tot ce prinde … Viata oamenilor se scurge implacabil in nimicul inactiunii …

    Un nimic care se afirma atunci cand viata dispare in el …

  3. Un exercitiu exceptional de luciditate in lumea romaneasca de penumbra morala. Poate ca acest caz sa declanseze procesul de recuperare al unei ordini necesare, vitale, din ramificatiile unei salbaticii halucinante. Poate ca toata lumea ar trebui sa inceapa sa spuna lucrurilor pe nume.

  4. Da asa este si daca vreti sa intelget exact revedeti sau vedeti filmul lui Lucian Pintile la care m-am referit zilelle trecute

Dă-i un răspuns lui joenegut Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro