marți, aprilie 16, 2024

Ceva trebuie să se întâmple în Alianța USR-PLUS

Pe întreaga durată a după-amiezei și zilei de marți, toate televiziunile de știri, crema cremelor ziariștilor și analiștilor politici au întors pe toate fețele două subiecte.
Primul a a fost refuzul candidatului Klaus Werner Iohannis de a lua parte la o confruntare finală cu contracandidata domniei-sale în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Doamna Viorica Vasilica Dăncilă. Cel de-al doilea, ce s-a întâmplat în cursul Comitetului Executiv Național al PSD.
În privința primului subiect mi-am spus și eu părerea în comentariul publicat miercuri dimineața pe site-ul contributors, pe cel de-al doilea l-am atins, măcar tangențial, joi, în ceea ce am scris pentru același site dar și pentru blogurile adevărul.ro. Știu că am provocat stupoare susținând că d-na Viorica Vasilica Dăncilă și-ar fi îndeplinit misiunea. Sigur, procentul cu care a ajuns în turul al doilea nu e ceea ce și-ar fi dorit partidul, e net inferior scorurilor înregistrate de alți candidați ai PSD cu ocazia unor alegeri similare anterioare, însă cred că dacă Opoziția, în special dacă USR-PLUS și candidatul acesteia, dl. Dan Barna, nu ar fi comis din iunie încoace și îndeosebi în cursul campaniei pentru prezidențiale gafe după gafe, social-democrații români ar fi putut fi spulberați de-a dreptul ținând cont de ceea ce s-a întâmplat la alegerile europarlamentare din 26 mai. Și de entuziasmul, și de așteptările de atunci ale electoratului.
Viorica Vasilica Dăncilă, chiar dacă este așa cum ar fi caracterizat-o dl. Claudiu Manda, chiar dacă are IQ-ul scăzut, a izbutit să obțină un procent comparabil cu acela al candidaților PSD la Europarlamentare. Aceasta în vreme dl. Dan Barna a trebuit să se mulțumească cu un modest, căznit 16%.
Sigur, în conturarea acestui rezultat slab au contat și dezvăluirile Rise Project care, deși nu au probat că președintele USR ar avea probleme penale, au ridicat o seamă de chestiuni de moralitate, și acțiunile concentrate de denigrare desfășurate de simbriași ai presei scrise și audiovizuale aflate în solda PSD . De la Evenimentul zilei la cristoiublog, dincolo de fronda de trei parale a veșnic utecistului Ion Cristoiu care a bătut toba și nu doar la Găgești și la Moldova că l-a votat pe dl. Barna, de la Cotidianul lui Cornel Nistorescu la emisiunile de la România tv, Antena 3 și atât de decredibizatul TVR 1, cu scandaloasa emisiune România 9 produsă pe bani publici.
Exclus din PSD cu ocazia CExN de marți, patronul Realității tv, dl. Cozmin Gușă, și-a arogat, poate nu tocmai pe nedrept, nu din fanfaronada în stare pură ce este însăși esența personajului în chestiune, meritul de a fi contribuit la eliminarea din cursă a candidatului USR-PLUS. Și trebuie spus că operațiunea nu a început doar după ce dl. Gușă a revenit în PSD, ci cu multă vreme înainte. Îndeosebi în emisiunile clovnului bătrân Octavian Hoandră.
Dincolo de toate acestea, au contat lipsa de charismă a d-lui Dan Barna, incapacitatea lui de a-și adapta discursul pe gustul unor segmente mai consistente ale populației, mofturile de mare star al politicii pe care le-a făcut atunci când s-a pus problema votului de încredere ce trebuia acordat guvernului Orban. E adevărat. Dl. Barna a bătut orașe, a încercat să discute cu alegătorii, însă din câte se pare nu a identificat calea dialogului autentic.
Nu știu dacă dl. Cioloș ar fi fost mai bun, tare mă tem că nu fiindcă nici dumnealui nu deține arta de a spune clar, în fraze simple ceea ce gândește. Știu doar că dl. Dan Barna mai are mult până să cunoască România profundă și să stăpânească arta dialogului cu aceasta.
Greșit a fost și faptul că USR și-a programat Congresul în precampanie, că unii membri de frunte, așa cum este atât de vocala doamnă Cosette Chichirău, l-au atacat la scenă deschisă pe cel ce era desemnat deja drept candidatul alianței USR-PLUS la prezidențiale. Au mai contat și declarațiile agresive ale unor persoane din imediata apropiere a d-lui Barna.
Ceva va trebui să se întâmple în USR-PLUS până la alegerile locale programate să aibă loc cel mai târziu la începutul verii viitoare. Iar dacă dl. Dan Barna va rămâne totuși președintelor celor ce și-au propus și ne-au promis că vor salva România, cred că ar face tare bine să nu o mai aducă în prim plan pe soția domniei-sale. Atât de sloboda la gură doamnă Olguța. Nu, nu voi spune că doamna în chestiune dă semne că ar fi o a doua Elena Ceaușescu. Nici că e un alter-ego al Liei Olguța Vasilescu. Mie îmi amintește mai curând de d-na Mioara Roman, în perioada ei de glorie, ori de d-na Mihaela Geoană.
Ceea ce nu mi se pare deloc bine.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Dacă se intimpla sa nu ii mai torpileze pe dinăuntru și din afara diverși drăcușori vircolaci sau vrăjitoare… Și dacă PNL își renovează construcția cum trebuie-nu de alta dar urca de la ei din beci miros de varza putreda dintr-un butoi pe care scrie USL. Fiind Ponta un politician „acceptabil” cum dixit muntele la ceas de seara.. Ma îndoiesc ca USR va avea condiții propice sa se salveze măcar pe ei. Păcat… Urăsc momentele cind Cristoiu spune adevărul. Omagii cititorilor și atenție la varza galbena.. Are bacili de ciuma puși la murat de prin 90 încoace.

  2. Încep prin a întreba pe dl. M. Morariu dacă a citit cu atenție așa-zisele dezvaluiri ale site-ului riseproject.ro? Nu-ți trebuie studii de specialitate (juridice) pentru a înțelege că cele două materiale, apărute în 15 oct. si in 6 nov. anul curent pe site-ul respectiv, sunt de fapt niște făcături de amatori, de ageamii în domeniu. Aceste minciuni au fost propagate în mediul media și rostgolite ca fiind măcar parțial adevăruri fără a se verifica realitatea acuzatiilor la adresa lui Dan Barna. Nu pot decât să mă declar dezamagit că autorul are încredere în niște așa-ziși ziaristi de investigatie care declara că valizele cu documente Teldrum au fost gasite de un taran pe câmp… Dl. Morariu trece în revistă actiunile d-lor Cristoiu si Nistorescu dar uita ca cea mai mare parte a presei considerate progresiste a lansat aceleasi acuzatii nefondate si mincinoase (Moise Guran, C.T. Popescu si marea parte a Republicii, Tia Serbanescu etc…), fără să verifice si analizeze cu atentie materialele riseproject (de fapt, e mult spus „materiale”). În caliate de profesionist in domeniul juridic, apreciez ca devalurile riseproject sunt făcături ordinare care, fiind lansate la începutul campaniei electorale, nu pot fi decât la comanda celui interesat să aibă un tur II linistit, fără surprise. Timpul va verifica acuzatiile mele si cred ca le va adeveri. Dl. Morariu ar trebui să vadă ca nu numai utecistul Cristoiu a declarat ca a votat Barna, ci si CTP si Moise Guran, numai că acestia, în toată campania nu numai că l-au crutat pe Iohannis, dar l-au atacat pe Barna pentru aceleasi motive a si dvs..,motive nefondate si tendentionase, in opinia mea, Poate eset adevărat că Barna nu are carismă, dar poate că acest minus e preferabil în fața minciunilor si promisiunilor nerusinate si populiste aruncate de alti candidati… Desigur că Barna este criticabil pentru o serie de erori, dar linia lui o apreciez ca fiiind corectă. Astfel, acuzatia de comportament cu mofturi de star este o răutate imensă și gratuită, știut fiind că cele 4 conditii puse erau perfect justificate iar acceptarea lor nu putea fi decât benefică pentru societatea in ansamblul acesteia. Anticipatele erau necesare nu pentru ca USR spera sa obtina 50% si postul de prim-ministru (așa cum minte fără rușine C.T. Popescu) ci pentru că era momentul optim pentru a trimite PSD in istorie si pentru că nu se poate guverna bazandu-te pe votul santajistilor lui Pro-Ponta, ALDE sau UDMR, de al căror vot depinde acum guvernul Orban. Concesiile pe care va trebui să le facă guvernul Orba acestor trei găști nefaste (UDMR-ul nefiind decât un PSD maghiar) vor determina, în mod previzibil, revigorarea PSD-ului cu riscul ca acest partid să facă din nou peste un an jocurile, astfel că „reapropiere” PSD-PNL va fi previzibilă. Critica că Barna nu si-a adaptat discursul la parti consistente ale electoratului este gresita pentru că un discurs adaptabil electoratului captiv nu ar fi condus decât la pierderea electoratului fidel al USR-cel cu studii superioare, care a rămas aproape si a votat Barna pe 10 nov. Sigur că Barna a făcut greșeli, dar acestea sunt inerente si inevitabile, sigur ca Barna nu este un mare orator, dar noi, electoratul fidel al USR (mai ales al USR) nu vrem mari oratori, ci oameni în carne si oase care să vrea să schimbe modul de a face politică, să schimbe clasa politică si să se constituie într-o reală alternativă la cele două mari partide toxice care au constituit USL-ul. Toți influencerii si mare parte a electoratului, în ura lor față de anacronicul PSD uită lecțiile trecutului. Nici nu mă miră… Acuzele aduse lui Barna cu privire la aroganță, fixism, „cășunism” lipsă de carismă, încăpățânare, vedetism etc… sunt covârșitor nedrepte și urmăresc demonizarea acestui candidat si oferirea unui avantaj candidatului apreciat ca având șanse maxime de a învinge „hidra” pesedistă… Iar exemplul cu soția lui Barna este total deplasat… fiind doar o discutie intre soti pe care Barna a fost nevoit sa o „desecretizeze” pentru că, vorbind la telefon, după ce a intrat în locuința sa (mediu privat) a fost auzită criticând pe care, fiind in conducerea USR l-au atacat pe soț în public (orice nevasta normala ar face așa ceva). Deci, problema cu d-na Barna este irelevantă, mai ales pentru că este doar în întâmplare. Domnule M. Morariu, USR este un partid nou care declară si arată ca ar vrea să schimbe clasa politică actuala. Până la proba contrară, merită promovati si ajutati, fiind singurii care au făcut PSD-ului o opozitie reală, in conditiile in care PNL , mai ales în perioada 2016-inceputul lui 2019 a făcut o opozitie de mucava, interesele comune cu PSD-ul fiind vizibile, chiar fățișe. PNL nu s-a reformat, nu arătat că se dezice total de trecutul comun cu PSD-ul (conducerea fiind, în linii mari aceeasi). Desigur, putem suspecta că si USR-ul se va transforma într-o altă dezamagire, însă această posibilitate este numai eventuală… Tactica PNL-ului și modul de operare al președintelui actual și viitor demonstrează că USR nu avea parte de un tratament colegial si transparent, în beneficiul celor care cer schimbarea reală a României. Rationamentul meu, ca simplu cetatean, este validat si de unii analisti obiectivi (a se vedea Petre Iancu – DW și altii).

    La naiba ne mai plângem că suntem codasi la accesarea fondurilor europene daca avem mentalitatea ca oriccine lucreaza in acest domeniu este bandit (numai pentru ca lucreaza in acest domeniu_… Desi s-a lansat acuzatia existentei un dosare penale pe numele lui D. Barna eu am cautat si nu am gasit nimic. Evident ca daca ar fi fost macar o ancheta penala inceputa pe numele lui, aceasta ar fi aparut in presa. Pe de altă parte, acuzatia de comportament de star la votul de investitura al cabinetului Orban ma face sa cred că si dvs. refuzati sa ganditi coresct. USR a solicitat indeplinirea de catre PNL a 4 conditii care nu erau decat despre progresul Romaniei, nu al membrilor USR. Toti analistii nu vad mai departe de ura impotriva PSD si de nerabdarea de a scapa de guvernarea toxica a V.V. Dancila, dar sa te predai cu arme si munitii fostului aliat din USL, adica PNL, nu mi se pare deloc inteligent. Cu totii ati uitat ce s-a întamplat acum nu mult timp (5 ani, parcă). Ca Barna nu a gasit cheia dialogului autentic cu electoratul… Cât de simplu gândiți…. Nimeni nu a fost acuzat, linsat mediatic in acest fel…. Poti sa faci mii de analize bune, dar daca faci asemenea acuzatii ieftine, de descalifici imediat.Bine ca Iohannis si Dancila au un dialog autentic… Să râzi și să plângi… Nici divs, vechi gazetar, nu ati identificat până acum calea dialogului autentic… De fapt, ce inseamna calea dialogului autentic când 2 milioane de alegatori au votat conducatorul partidului care-i tine in lesa aruncând din când în când căte o bucățica de paine iar circa 3,5 milione au vazut in actualul presedinte unica alternativa la dezmatul populist, arogant, retrograd si ticalos al PSD… Spre deosebire de politicieni si ziaristi, ca simplu cetatean, eu pot să spuns ceea ce lor nu le este ingaduit: care este calea spre mintea unui popor care este tinut needucat si prostit, care este speriat cu minciuni nerusinate, care se bucura ca primeste o bucatica din ciozvarta la care ar avea si el dreptul… Care este calea spre inima unui popor care vrea atat de tare sa scape de PSD si de Dăncilă aruncandu-se în bratele unui indolent presedinte de origine germana care si-a apropriat foarte bine mocirla românească. Nu-i nimic german în comportamentul și mentalitatea salvatorului Iohannis, ba dimpotriva, totul este atât de romănesc (în sensul rău, desigur)… Paznicul PSD-ului…. Ha-ha-ha….

    Citeste mai mult: adev.ro/q0zxl7

  3. @Mircea Morariu

    Am sa dau copy/paste pe pasajele din articol ce dau cu adevarat tonul si intentia autorului:

    ” Știu că am provocat stupoare susținând că d-na Viorica Vasilica Dăncilă și-ar fi îndeplinit misiunea… însă cred că dacă Opoziția, în special dacă USR-PLUS și candidatul acesteia, dl. Dan Barna, nu ar fi comis din iunie încoace și îndeosebi în cursul campaniei pentru prezidențiale gafe după gafe, social-democrații români ar fi putut fi spulberați de-a dreptul ținând cont de ceea ce s-a întâmplat la alegerile europarlamentare din 26 mai. Și de entuziasmul, și de așteptările de atunci ale electoratului.”

    In acest pasaj autorul da vina numai pe Barna pt. rezultatul alegerilor nescotand nici un cuvintel despre procentul de participare la vot. „Stupoarea” provocata de declaratia autorului suna mai degraba auto-declarata.

    „Viorica Vasilica Dăncilă, chiar dacă este așa cum ar fi caracterizat-o dl. Claudiu Manda, chiar dacă are IQ-ul scăzut, a izbutit să obțină un procent comparabil cu acela al candidaților PSD la Europarlamentare. Aceasta în vreme dl. Dan Barna a trebuit să se mulțumească cu un modest, căznit 16%.”

    Un alt atac direct la Barna ce sugereaza ca acesta este incapabil sa castige in fata unui candidat cu IQul scazut. Aceasta tehnica de atac direct consta a mima simpla relatare a comentariului unui tert daugand la final o concluzie ce indica adevarata intentie a pasajului.

    „Sigur, în conturarea acestui rezultat slab au contat și dezvăluirile Rise Project care, deși nu au probat că președintele USR ar avea probleme penale, au ridicat o seamă de chestiuni de moralitate, și acțiunile concentrate de denigrare desfășurate de simbriași ai presei scrise și audiovizuale aflate în solda PSD”

    Acelasi atac direct la Barna prin reiterarea atacului murdar al presei deservite PSD-ului. Autorul trebuie sa stie ca acele atacuri nu au contat la vot si ca a fost mai mult adresat nucleului dur al votantilor PSD.

    ” Dincolo de toate acestea, au contat lipsa de charismă a d-lui Dan Barna, incapacitatea lui de a-și adapta discursul pe gustul unor segmente mai consistente ale populației, mofturile de mare star al politicii pe care le-a făcut atunci când s-a pus problema votului de încredere ce trebuia acordat guvernului Orban.”

    Pur si simplu no comment pt. ceva total fara substanta (e.g. „segmente mai consistente ale populației”).

    „Ceva va trebui să se întâmple în USR-PLUS până la alegerile locale programate să aibă loc cel mai târziu la începutul verii viitoare. Iar dacă dl. Dan Barna va rămâne totuși președintelor celor ce și-au propus și ne-au promis că vor salva România, cred că ar face tare bine să nu o mai aducă în prim plan pe soția domniei-sale. Atât de sloboda la gură doamnă Olguța. Nu, nu voi spune că doamna în chestiune dă semne că ar fi o a doua Elena Ceaușescu. Nici că e un alter-ego al Liei Olguța Vasilescu. Mie îmi amintește mai curând de d-na Mioara Roman, în perioada ei de glorie, ori de d-na Mihaela Geoană.”

    Acesta este cel mai dur si in acelasi timp josnic atac intrucat este un atac direct la persoana sotiei lui Barna, comparand-o cu Elena Ceausescu.

    In concluzie, autorul prin acest articol nu face altceva decat sa ma lase sa cred ca este angajat ca activist pt. promovarea propagandei PSD. Cam atat.

    P.S. Am observat ca administratorii acestei platforme lasa anumiti autori sa-si autocenzureze rubrica de comentarii. Concider acest lucru nesanatos in ceea ce priveste dialogul de idei deschis. Spun acest lucru intrucat un comentariu pe care l-am facut la ultimul articol al lui Valentin Naumescu in care ii arat ca nu cunoaste liberalismul si filozifia ce-l ghideaza. Comentariul este facut in stil academic cu citate si comentarii la fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro