Presa internațională obișnuiește să numească Syriza un partid anti-austeritate. O etichetă benignă care are darul de a obtura natura ideologică reală a actualei formațiuni aflate la putere la Atena. Însă Le Figaro ne reamintește, vorbind depre Tsipras, că „cele șase luni de cînd este la putere nu l-au schimbat deloc pe militantul intrat în Partidul Comunist la 16 ani care a crescut în ideologia stîngii radicale”. „Alexis Tsipras are reflexe ideologice și nu trăiește decît pentru cauză”. În timp ce The Telegraph se întreabă dacă nu cumva Grecia ar putea deveni o Venezuelă a Europei. Liderii Syriza, ca și cei ai formațiunii Podemos din Spania, sunt mari admiratori ai agendei anti-capitaliste promovate de Hugo Chavez. Cînd în urmă cu o săptămînă Grecia nu a plătit tranșa scadentă către FMI Nicolas Maduro, urmașul lui Chavez, a transmis de la Caracas guvernului Tsipras un mesaj de solidaritate. „Nu vă temeți fraților și surorilor din Grecia. Suntem pe cale să zdrobim lanțurile finanței internaționale și ale FMI”.
În relația cu Alexis Tsipras sau cu de acum demisionarul ministru de finanțe Yanis Varoufakis, liderii occidentali au intrat într-un fel în aceeași capcană ca în relația cu Vladimir Putin. Ei îi privesc pe cei în cauză, cel puțin pînă la un punct, ca pe niște interlocutori normali, responsabili, evident cu interese de apărat dar fără o agendă ascunsă. Dacă cineva, mai ales un coleg de Uniunea Europeană, le promite ceva se așteaptă ca acesta să se țină de cuvînt. Și nu se așteaptă, desigur, ca un partener de dialog să le spună în față chiar minciuni sfruntate. Așa cum a făcut adesea în trecut și Putin negînd, în ciuda tuturor evidențelor, prezența militarilor ruși în estul Ucrainei.
Ceea ce europenii, în general occidentalii, uită este că noul guvern de la Atena este populat în mare majoritate de comuniști și de alți radicali de stînga. Chiar noul ministru de finanțe, Euclid Tsakalotos, văzut drept un personaj mult mai puțin confrontațional decît Varoufakis, deci mai confortabil pentru ceilalți 18 interlocutori din zona euro, este în fond un vechi membru Syriza și un marxist din linia dură. Toată această echipă de la Atena e alcătuită în esență din activiști de partid, cu convingeri marxiste, formați la școala leninistă în care partenerii capitaliști din UE, chiar cei din stînga democrată, sunt adversari ideologici ireconciliabili pe care ești perfect îndreptățit să-i înșeli sau să-i șantajezi (acesta este, de pildă, rostul deselor contacte ale lui Tsipras cu Putin, inclusiv două întîlniri directe în Rusia, în doar cinci luni) dacă asta servește cauzei.
Iar pentru asta pot fi utilizate orice fel de mijloace. Mai ales cele care exploatează slăbiciuni inerente care țin de însăși natura democrațiilor liberale. Angela Merkel, Jean Claude Junker, Matteo Renzi, Wolfgang Schauble au vorbit în repetate despre nevoia de a respecta regulile clubului euro în care se află și Grecia. Dar respectarea regulilor este ultimul lucru de care sunt preocupați acest gen de activiști marxiști. Ceea ce îi interesează cu adevărat este cum să distorsioneze și să reinterpreteze regulile în propriul lor folos.
De pildă Syriza a manipulat fără nici un fel de reținere referendumul de duminică. A încălcat chiar Constituția care, cu bun simț, interzice întrebări de natură financiară sau fiscală, a introdus o întrebare aproape imposibil de înțeles și total irelevantă din moment ce pachetul de propuneri al creditorilor nu doar că nu mai era de actualitate dar nici măcar nu era ultimul avansat grecilor înainte de întreruperea negocierilor, pentru a putea manipula electoratul în campania dinaintea referendumului. În fapt am asistat la o farsă nu la un demers onest de consulatare a populației.
Cu toate acestea o mulțime de comentatori, de economiști „progresiști” de renume, de la Joseph Stiglitz și Paul Krugman la Jeffrey Sachs, au aplaudat, din rațiuni pur ideologice, cu entuziasm, NU-ul grecesc. Întrebat la CNN de Richard Quest dacă pentru a cere alte cîteva zeci de miliarde și, eventual, o ștergere parțială a datoriei guvernul de la Atena nu ar trebui totuși să se angajaze mai întîi la niște reforme radicale care să elimine sau măcar să corecteze clientelismul cronicizat, ineficiența, sistemul bugetar supradimensionat (reforme descrise anterior foarte bine, în cursul aceleași transmisiuni, de către fostul prim ministru belgian Guy Verhofstadt) Jeffrey Sachs s-a eschivat ducînd din nou discuția către chestiunea nesustenabilității datoriei Greciei.
Iar Tsipras și colegii săi s-au dovedit în final extrem de abili în a exploata astfel de orbiri ideologice care ignoră complet realitățile de pe teren de dragul unui anumit tip de discurs. La fel cum pe plan intern au manipulat, la fel de abil, temerile, frustrările, idiosincraziile, puseurile de mîndrie ale grecilor canalizîndu-le către ținte externe, „dușmanii de serviciu”, cu Wolfgang Schauble și Angela Merkel la loc de cinste, într-o manieră izbitor de asemănătoare cu cea specifică clasicei lupte de clasă.
Ce e deconcertant este că uriașul exercițiu de propagandă pus în scenă de Syriza a reușit să creeze o adevărată realitate fictivă paralelă în care personaje ca Tsipras și Varoufakis au devenit eroi naționali deși în perioada de cînd au preluat guvernarea au făcut praf toate progresele economice obținute cu greu și cu multe sacrificii de către fostul cabinet Samaras. Discursurile demagogice despre demnitatea grecilor confruntați cu „climatul de teroare” impus de creditori i-au amețit pe oameni într-un asemenea hal încît nu au mai realizat cîte miliarde s-au pierdut în dezastruaosa guvernare Tsipras, care a reușit în doar 5 luni să ducă Grecia de la o situație de creștere economică la una de recesiune severă. Și aici nu luăm impactul potențial, de cîteva zeci de miliarde, al perioadei în care s-a introdus controlul capitalurilor și băncile au fost închise.
Oponenții Syriza sunt tot mai îngrijorați că actuala putere nu ar ezita să scoată țara nu doar din zona euro ci și din UE și NATO. E de altfel greu să ai încredere, din perspectiva NATO, într-un guvern în care ministrul apărării are strînse legături la Moscova. Unii se tem că în final Grecia va sfîrși prin a fi controlată de un regim semiautoritar de tip neo-Chavist, asemănător cu cel din Venezuela. Din perspectiva științei de manipulare pe filon populist și a lipsei de scrupule echipa Syriza are fără îndoială capacitatea să o facă. Afirmația poate părea panicardă dar o declarație a unui lider sindical miner venit să discute cu ministrul Panagiotis Lafazanis, care tocmai revocase licența de exploatare a companiei canadiene pentru care lucra (asta apropo de apetitul pentru privatizări, una dintre recomandările creditorilor, a guvernului Syriza!), ar trebui să ne pună pe gînduri. „După ce m-a întrebat de ce muncitorii nu au pus stăpînire pe mină mi-a spus că ei (Syriza) nu le vor da niciodată banii înapoi europenilor”. În viziunea lui Lafazanis misiunea Syriza este aceea „să lupte împotriva neoliberalismului și în final împotriva însuși capitalismului”.
O primă versiune a acestui articol a apărut în Revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Lasand la o parte ideologia, unde va dau dreptate, haideti sa vedem ce urmeaza sa se intample. Ziua Z pentru Grecia este astazi, cand Tsipras trebuie sa vina cu noua propunere. E important sa vedem ce NU o sa se intample. Guvernul grec nu are cum sa accepte un plan real de reforme. E clar, mai ales dupa referendum, ca nu au mandat pentru asa ceva. Ei au fost trimisi in parlament sa apere tot felul de linii rosii, adica sa nu se mai taie salarii si pensii si sa opreasca concedierile, lucru confirmat de referenum. Mandatul lor este sa faca o mare scamatorie – sa scape de datoriile vechi si sa obtina in acelasi timp alti bani (“spatiu fiscal”, vorba lor) ca sa faca ei reformele pe care le vor, sa se lupte cu “marea coruptie” etc si alte lozinci populiste.
Alt lucru care nu se va intampla este ca UE si in special Germania sa le dea alti bani fara reformele cerute, pentru ca e mai mult decat evident ca n-o sa-i mai vada nici pe aia. Ar fi sinucidere politica la ei acasa. Lumea s-a saturat pana peste cap de sponsorizat marxisti guralivi.
Si al treilea lucru care nu se poate intamla este ca bancile sa fie inhise pentru mult timp. Economia a fost stransa de gat incet si sigur din februarie. Acum se sufoca. Banci inchise inseamna comert blocat. Fara banci nu poti importa petrol, fara combustibil se blocheaza fizic lantul economic de care depinde viata celor care traiesc in orase etc.
Pe scurt, grecii vor fi obligati sa emita acele IOU, care treptat vor deveni noua lor moneda. https://en.wikipedia.org/wiki/IOU (vedeti si aici http://www.ft.com/intl/cms/s/0/85bc1c90-23c0-11e5-9c4e-a775d2b173ca.html) Vor plati cu aceste IOU salariile si pensiile, adica se vor imprumuta de la propria populatie, dupa care, in buna traditie deja, vor da faliment si fata de ei insisi.
IOIOUUUU… dilema guvernului grec este alta – chiar daca nu mai plateste de saptamana trecuta nici o datorie, tot nu le ajung banii. pot sa printeze cat vor ei, inflatia va distruge imediat orice moneda in care populatia nu are incredere.
ph. Printeaza numai Banca Nationala, nu guvernul. Iar BN nu sunt iresponsabili [cred].
Evident. Dar e o mica diferenta fata de Romania – guvernatorul Bancii Greciei este numit de guvern…
Daca islanda a reusit nu stiu ce o sa o impiedice pe Grecia
Ce a reusit Islanda si cum se poate reaplica cu Grecia? Sunt doua situatii complet diferite care pot avea solutii complet diferite. In afara faptului ca si in Islanda s-a facut un referendum, pe alta tema, nu exista nici o alta similitudine intre cele doua tari.
Islanda a reusit pentru ca nu au coruptie si pentru ca sunt doar 300.000 de locuitori. Grecii nu au reusit de multe ori si nu o sa reuseasca nici acum. Grecia nu este Islanda.
Islanda a reusit sa amane niste datorii, refuzand sa onoreze garantiile de stat oferite anterior.
Practic, islandezii s-au imprumutat de la niste banci cu capital strain, apoi a venit „criza” si bancile au dat faliment, islandezii au ramas cu banii imprumutati si depunatorii (fonduri de pensii olandeze si britanice) cu paguba. Exista niste procese internationale pe tema asta.
Transferul asta de avutie este practic un furt. Daca Olanda si UK nu ar interveni sa-si salveze depunatorii, ar insemna ca undeva un olandez care a muncit toata viata va iesi la pensie muritor de foame pentru ca un islandez traieste azi mai bine si nu vrea sa mai returneze datoria.
Paralela cu Grecia este fortata. In Grecia este mult mai grav… Daca in Islanda banii s-au dus pe imprumuturi pentru constructii si alte investitii, deci a ramas macar ceva de pe urma lor, in Grecia se traieste de mult timp pe datorie. Cine crede balivernele cu conspiratiile internationale sa se uite doar la cati bani imprumuta Grecia in perioada 2000-2007.. cand nu era nici o criza si nu ii punea nimeni sa plateasca nici o rata.
Eu cred ca problema in Islanda a fost putin altfel. Bancile islandeze au oferit dobanzi mari, britanicii si olandezii au depus acolo tot felul de fonduri, bani din Islanda s-au folosit pentru imprumuturi in toata Europa si lumea, inclusiv catre persoane din Anglia sau Olanda (si pe la noi erau o groaza de investitori „islandezi”). La momentul crizei cand acei bani imprumutati nu au mai venit inapoi s-a pus problema ca datoria bancilor sa devina datoria tari. Iar islandezii s-au opus pentru ca de fapt ei nu castigasera nimic. Nu ei au imprumutat acei bani.
Islanda e membru fondator al FMI.
si Grecia este mebru fondator.Care e ideea?
O vorba in engleza spune ca foarte repede trageti concluzii gresit iar o vorba in liba greaca spune ca aparentele inseala, sau poate acestea sunt prezente in toate limbile.
Tsipra este reprezentatul unei gruari de interese ale unor oameni de afaceri foarte bine ancorati in realitate si cu legaturi durabile in mediile de afaceri si politice din occident.
Ceea ce caracterizeaza guvernul Tsipra este exercitiul si practica de supunere la ordinele conducerii UE si aducerea societatii elene, a economiei si finantelor la puncte de extrem pericol.
Aparenta fronda si organizarea referendumului sunt numai practici de a pacali opinia publica interna si crea perdele fumigene care sa insele.
Guvernul Tsipra este la fel de nedemocrati si aplica aceleasi practici neconstitutionale precum guvernele precedente conservatoare.
In sfirsit ar fi mai bine sa asteptam, sa vedem si apoi sa tragem concluzii…
Extraordinar articol. Intradevar, un articol de calitate, cu valoare adaugata cum spune si site-ul.
Nu stiu ce tot invoca unii aici si aiurea exemplul Islandei, o tara cu populatie cat un judet mediu la noi, care cica le-a dat peste cap planurile creditorilor. Odata ca aia erau creditori particulari, banci, in timp ce grecii au de returnat datoria statelor eurozonei, sunt bani publici, din taxele si impozitele nemtilor, olandezilor, spaniolilor, slovacilor etc. Marja de manevra a Islandei nu se compara cu cea a Greciei, fac parte din lumi diferite, din sisteme diferite, cu posibilitati diferite, cu istorii diferite. Daca tot e de facut comparatii la indemana sunt Irlanda, Portugalia si partial Spania, care au strans bracinarii de le-au iesit ochii dar dupa trei-patru ani sunt pe plus, economiile lor s-au stabilizat. Grecii au o istorie violenta a incalcarii cuvantului, a inselarii partenerilor, a pactizarii cu comunismul cel mai atroce. Daca nu erau americanii si englezii sa le puna gheara in gat, palicarii imbratisau de buna voie dogma stalinista. Fapt e ca au ramas tot rosii, majoritatea fiind din tata in fiu de stanga, asa ca votarea entuziasta a unor demagogi de tipul Tsipras sau Varoufakis e ceva natural. Daca Europa nu-i pune acum cu capul in nisip sa faca foamea cativa ani vor continua sa fie pantecul moale al crocodilului continental, vorba lui Churchill. Au trait ca belferii zeci de ani pe spatele altora, e cazul sa plateasca nota.
Ma bucur ca mai vede cineva lucrurile limpede. Si eu ma crucesc vazand cum occidentalii (inclusiv laureati ai premiului Nobel pentru economie care probabil ar falimenta si o bacanie) se chinuie intr-un mod absurd sa le creeze lui Tsipras & co. o aparenta de responsabilitate. Dar Syriza sunt doar niste anarhisti camuflati in spatele unei ideologii goale de continut si care se reduce la „jos cu ceilalti”. Daca exista un principiu director in filozofia lor de viata, acesta este „munca e pentru prosti”.
În diverse ocazii, când unii comentatori se isterizau împotriva ”privaților evazioniști” din RO, am întrebat care e nivelul de fiscalitate maxim acceptabil, dincolo de care evaziunea devine de fapt justificată și chiar necesară. Și nu-mi aduc aminte să fi răspuns cineva vreodată la întrebarea asta.
La fel vă întreb acum și pe dvs., dacă tot ștergeți pe jos cu diverși economiști: care e nivelul maxim suportabil de îndatorare pentru o națiune, dincolo de care încetarea plăților să fie de fapt justificată? Există niște motive obiective pentru care iobăgia, șerbia și sclavia au dispărut. Există niște motive obiective pentru care a dispărut închisoarea datornicilor, există niște motive obiective pentru care a apărut instituția falimentului personal și există niște motive obiective pentru care a devenit posibil dpdv legal să refuzi o moștenire, atunci când obligațiile derivate din acea moștenire ar fi mai mari decât beneficiile.
Dvs.personal, ce sumă maximă ați fi dispus să vi se rețină lunar din venituri, pentru tot restul vieții? Care este suma dincolo de care ați refuza pur și simplu să mai lucrați sau să mai aveți vreun venit legal? Aveți un răspuns concret? Că de comentarii moralizatoare la adresa Greciei e plină platforma asta, de-o săptămână încoace.
Ati formulat intrebari legitime. Voi incerca sa raspund.
Daca e vorba de datoria unei persoane private, in Europa risti sa-ti pierzi absolut toate proprietatile si sa ti se puna poprire pe venituri (pana la 50% in cazul Romaniei si daca datorezi bani mai multor entitati, altfel limita e 30%).
Daca e vorba de datoria unui stat lucrurile sunt mai complicate. E o datorie colectiva si o raspundere colectiva. Raspund inclusiv oamenii care nu au profitat cu nimic de pe urma imprumuturilor exagerate.
Exista intr-adevar un prag dincolo de care o astfel de datorie nu mai e sustenabila. Atunci se ajunge fie la default (statul nu-si mai onoreaza obligatiile si intra intr-o depresiune care va dura decenii) fie iti convingi creditorii sa renunte la o parte din banii pe care ii datorezi.
Aceasta ultima varianta este cea la care probabil va referiti. Problema mea (si a nemtilor, cred) este ca un stat care nu face eforturi serioase sa se reformeze nu merita un astfel de ajutor. Grecia produce inca deficit pe banda rulanta. Reducerea datoriilor le va oferi o gura de oxigen, apoi grecii vor face alte si alte datorii noi atata timp cat cheltuie mai mult decat produc. Asta e de fapt esenta problemei. Daca nu iti convingi creditorii ca poti plati macar o parte din datorii ei nu vor fi de acord sa-ti reduca povara, pentru ca ar insemna sa pompeze bani suplimentari ca sa te tina in viata si apoi sa-i piarda si pe acestia.
@ Eddy Popa – eu nu v-am cerut să menționați prevederi legale, eu v-am întrebat clar: ”Dvs.personal, ce sumă maximă ați fi dispus să vi se rețină lunar din venituri, pentru tot restul vieții?”
20 de rânduri de prețiozități și de considerații moralizatoare la adresa Greciei nu reprezintă un răspuns.
Ceea ce consider eu ca fiind suma maxima la care sunt dispus sa renunt este total irelevant.
Intrebarea dvs. este pusa gresit.
Corect este sa intrebam: care sunt consecintele in caz ca refuz sa platesc ceea ce datorez? Nici creditorii, nici justitia si mai ales nici un om care-si plateste cinstit datoriile nu vor da doi bani pe ceea ce consider eu ca fiind maximum admisibil.
@Harald,
Se pare ca faceti o confuzie (ca sa raman politicos nu afirm ca incercati o manipulare): taxele si impozitele sunt obligatorii in timp ce datoriile sunt creante voluntar asumate. Altfel spus, este absolut normal sa fac evaziune fiscala daca statul nu imi ofera serviciile aferente cotei de taxare dar nu este normal sa refuz plata unui imprumut pe care l-am contractat cu buna stiinta… si l-am baut in loc sa-l investesc.
Nu era vorba de niciun fel de taxe și impozite.
Citat 1: „În diverse ocazii, când unii comentatori se isterizau împotriva ”privaților evazioniști” din RO, am întrebat care e nivelul de fiscalitate maxim acceptabil, dincolo de care evaziunea devine de fapt justificată și chiar necesară. Și nu-mi aduc aminte să fi răspuns cineva vreodată la întrebarea asta.”
Citat 2: „Nu era vorba de niciun fel de taxe și impozite.”
Am inteles, fiscalitatea nu se refera la taxe si impozite ci la tancuri si submarine SH. Multumesc pentru clarificare :P
Pt Harald:
ce suma maxima ati fi dispus sa o platiti ,pe urmatorii 20-40 de ani, ca vecinul sa-si permita sa traiasca aproape la acelasi nivel cu tine,desi iti este clar ca tu-ti gospodaresti mai bine banii iar el nu prea stralucit si nici nu prea ar vrea sa incerce faza asza cu „intinde-te cit ti-e plapuma” ?
O să folosesc o analogie cu atmosfera din RO: depinde cu ce se ocupă vecinul. Dacă pot să las liniștit mașina descuiată, parcată sub geamul lui, fiindcă are mereu grijă să alunge vagabonzii; dacă poștașul poate lăsa liniștit la el câte-un pachet pentru mine, în loc să fie nevoie să mă duc după el la poștă fiindcă nu m-a găsit acasă; dacă atunci când am schimbat cada, caloriferele, frigiderul sau mașina de spălat am avut cui să-i spun ”ia-le pe alea vechi și vezi tu ce faci cu ele” în loc să trebuiască să mă ocup chiar eu; dacă știu copiii în siguranță, pentru că el e mereu preocupat de cine intră și iese din scara blocului și îmi mai și spune cu cine se joacă și cum se comportă copiii mei etc. etc., atunci sunt dispus să-i dau cam tot timpul bani, când are nevoie.
Deși el nu prea face nimic productiv și nu prea se descurcă cu banii, eu am o mulțime de activități lucrative de care pot să mă ocup liniștit, atunci când știu că lucrurile sunt în regulă acasă datorită prezenței lui. Așa că a-i da lui bani pe care cam uită să-i înapoieze e de fapt mai profitabil pentru mine decât dacă el ar fi ocupat toată ziua cu ceva mai serios și am ajunge să avem conflicte de la locurile de parcare :) .
Și chiar am avut în RO astfel de vecini. Însă românii sunt obișnuiți să judece astfel de situații cu obida omului sărac: ”uite cât muncesc eu și nu câștig destul, de ce ăla să primească bani fără să facă nimic?”. Dar dacă ”ăla” nu mai prmește bani, tu de fapt nu câștigi nimic în plus. Îți folosește la ceva că îi merge lui mai rău? Una e să-ți educi copiii și altceva e să încerci să-ți educi vecinii. Așa că nu e nici treaba nemților, nici treaba românilor să-i educe pe greci.
@ gobru – și mai există un mic detaliu: chiar și în cele mai proaste momente, deficitul Greciei a fost de 15%. Deci nu au trăit ”pe banii Germaniei” decât în proporție de maxim 15%, asta în condițiile în care au și cumpărat mereu diverse de la Germania.
Intransigența de azi a Germaniei e complet deplasată și nu vreau să comentez ce ar spune un psiholog despre Wolfgang Schäuble. Însă pot să spun, așa cum spun englezii, că Germania riscă să deranjeze căruța cu mere a Uniunii, dacă mai întinde mult coarda.
@Harald
Incerc sa va raspund. Eu am oroare de datorii, singurul credit pe care l-am facut a fost pentru o masina de spalat. Dar cunosc destule persoane care nu se streseaza prea mult daca mai mult de 20% din veniturile lor trebuie alocate platii creditelor. Conteaza mult si care este nivelul veniturilor, de asemenea si modul de viata. O persona care castiga mult si este obisnuita sa economiseasca 50% din veniturile sale, nu va avea nici o problema sa aloce 20% din venit pentru plata ratelor la un credit. In schimb, o persoana obisnuita sa isi cheltuie salariul in cateva zile si care supravietuieste pana la urmatoarea leafa imprumutandu-se de la prieteni si rude, va avea in mod sigur probleme sa achite chiar si rate care nu reprezinta decat 3% din veniturile sale.
In privinta datoriei unui stat, cred ca un nivel al datoriei care ar ajunge la 200% din PIB nu ar trebui sa fie coniderat nesustenabil. O astfel de datorie presupune o dobanda care in mod normal s-ar ridica la 7% din PID, iar in conditiile in care statele moderne colecteaza mai mult de 30% din PIB, lucrurile ar trebui sa fie in regula. Evident ca un stat care are un deficit bugetar ce depaseste in mod curent 10% din PIB va avea probleme mari si cu o datorie mai mica.
Da, însă niciun cetățean (ca persoană individuală) nu este parte din contractul de împrumut al statului. Deci nu există obligații personale ale nimănui. Returnarea împrumutului presupune de-obicei taxe mai mari sau servicii mai reduse din partea statului dator, așa că unii cetățeni vor pleca pur și simplu din țară, existând destule alte locuri unde se poate trăi mai decent din aceeași muncă.
Dincolo de procentele din PIB, datoria Greciei este deja mai mult decât își poate permite să plătească, iar grecii pleacă deja din țară. În urmă cu 4-5 ani, nu auzeam pe nimeni vorbind grecește pe stradă în Nottingham. Acum se întâmplă în mod frecvent, iar asta e totuși la celălalt capăt al Europei. Dacă ei continuă să părăsească Grecia, credeți că datoria are șanse să mai fie plătită vreodată?
Ce simplu ar fi, domnule @Harald… deci guvernantii mei ma reprezinta, fiind alesi prin vot democratic, dar inceteaza drusc sa ma reprezinte atunci cand se imprumuta! Deci unde spuneati ca s-au dus banii imprumutati? A, da, pe tancuri si submarine :P iar salariatii si pensionarii greci nu au beneficiat cu nimic.
Pai nu prea tine faza sa-ti aplauzi guvernul atunci cand iti ofera conditii de trai incompatibile cu ceea ce produci si sa-l renegi cand vine vorba de plata datoriilor. Sau daca o faci, atunci intenteaza-le procese pentru coruptie (asa, de magari ce-au fost cand au marit salariile si pensiile) si refuza sa platesti tancurile insa restituie banii pentru „traiul pe vatrai”.
@ iosiP – continuați să discutați de parcă ar fi vorba de greci persoane concrete, cu nume și prenume, care în trecut au avut niște avantaje nemeritate, iar azi le-a venit vremea să suporte nota de plată. Însă realitatea nu e deloc așa.
Există două categorii complet diferite: prima o reprezintă pensionarii și funcționarii publici care nu pleacă nicăieri, pentru că ei sunt direct beneficiarii ”traiului pe vătrai”, ei nu sunt în stare să presteze o activitate economică reală, deci n-ar avea ce face în altă țară; a doua categorie, cei care pleacă, nu beneficiază de mai nimic din partea statului, că altfel n-ar pleca. Dar tocmai ei sunt cei capabili de activități real productive, care ar revitaliza economia și ar putea contribui la achitarea datoriei.
Însă odată emigrați, chiar dacă mai trimit niște bani în țară, acelea sunt sume nesemnificative în raport cu datoriile statului. De asta ar fi preferabilă acum restructurarea datoriei Greciei, pentru a împiedica dezorganizarea economică totală. Ceea ce a reușit să demonstreze Tsipras este că datoria poate rămâne foarte bine neplătită. Sigur că ăsta a fost un șoc pentru Merkel, în Germania oamenii fac închisoare pentru o amendă neplătită sau chiar pentru o factură neplătită. Deci pentru roboții nemți e de neconceput să nu plătească o datorie, însă asta pentru că ajung la închisoare, nu de altceva. Ei, în prezent tocmai au descoperit că toată Grecia nu o pot trimite la închisoare, adică datoria ei ar putea rămâne pur și simplu neplătită.
Sunt de acord ca modul de gestionare a bugetului de catre guvernele contemporane este iresponsabil. De asemenea sunt de cord si cu faptul ca, de regula, un contribuabil nu are motive sa se simta responsabil direct pentru politica risipitoare a guvernelor atata timp cat cuvantul sau nu conteaza in stabilirea politicii financiare si fiscale. Nu exista o culpa directa, cel mult una indirecta, prin faptul ca in ultima suta de ani contribuabilii s-au complacut in aceasta situatie fara sa aiba nici o reactie, asistand mai mult decat pasiv la jaful practicat de guverne impotriva lor. Problema este, atat in Grecia cat si in restul lumii, ca nu contribuabilii reali sunt cei chemati sa isi dea cu parerea despre masuri de „austeritate” sau de „redistribuire”, ci beneficiarii risipei din bugetul statului. In aceste conditii nu este de mirare ca statul devine un patron al hotilor, mai mici sau mai mari. Sunt de acord ca Grecia nu este pana la urma decat cea care deschide balul falitilor, nici restul guvernelor europene nu sunt cu mult mai responsabile. De fapt Grecia a ajuns prima la fundul sacului doar pentru ca economia ei era mai precara din start. Celelalte state profita de faptul ca acumularea capitalista mai veche si mai prospera le permite o risipa mai indelungata. Dar mai mult ca sigur, tot acolo vor ajunge in viitorul apropiat.
Legat de plecatul din tara, cred ca depinde cine pleaca, daca pleaca somerii care nu au nici o sansa de angajare in Grecia si care nu supravietuiau decat prin ajutoarele de la stat, nu vad de ce acest fapt ar afecta negativ posibilitatea statului de a-si achita datoriile. Emigratia puternica a englezilor catre america sau catre colonii in sec. XVIII-XIX nu a impiedicat imperiul britanic sa prospere economic nici sa-si achite datoriile.
Din câte spunea Osborne zilele astea, când a anunțat bugetul, datoriile Angliei au fost permanent în creștere, din secolul XVII încoace. Iar datoria către Statele Unite după WWII au terminat-o de plătit abia în 2006. Și fiindcă emigrația către America nu le-a afectat cu nimic Imperiul, într-o zi englezii au renunțat la rolul de stăpâni ai mărilor și l-au predat americanilor cu baze navale cu tot :) Asta după ce plătiseră ”cash and carry” ani întregi tot ce primeau de la Statele Unite.
Emigrația reprezintă însăși forța de regenerare a unei națiuni, forță de care națiunea respectivă își bate joc, așa rămâne fără ea.
@Harald
Datoria publica britanica a evoluat in mod sinuos in ultimii 200 de ani, de la un varf peste 200% din PIB dupa razboaiele napoleoniene pana la aproximativ 30% din PIB la sfarsitul sec. XIX, dupa care depaseste din nou pragul de 200% din PID dupa WWII pentru a scadea din nou la nivelul de 30% din PIB in anul 2000. Asa ca probabil afirmatia lui Osborne a fost mai degraba o figura de stil. In mod sigur englezii nu si-au propus niciodata in mod serios sa lichideze intreaga datorie publica, au lasat genul asta de ambitii pentru genii financiare de talia lui Ceausescu.
Au renuntat intr-adevar la rolul de stapani ai marii si de centru al economiei mondiale, rol pe care l-au indeplinit cu brio timp de peste 200 de ani, ceea ce este foarte mult. Inaintea lor olandezii nu s-au mentinut in acest rol nici macar 100 de ani, iar americanii gafaie si ei dupa nici un secol de hegemonie economica. Anglia nu a facut decat sa se incline in fata evidentei, rolul deja ii depasea posibilitatile, fata de economia americana nu mai era decat o barcuta langa un vapor. Chiar si fara emigratie e putin probabil sa fi rezistat. Si nu cred ca emigratia a afectat-o cine stie ce, in 200 de ani populatia Angliei s-a inzecit, densitatea medie crescand de 40 loc/km2 la peste 400loc./Km2, fiind una dintre cele mai mari din Europa. Avand in vedere ca in sec. XVIII desitatea sa era deja mare, cresterea sa a fost una sanatoasa. Evident ca nu putea tine pasul cu USA care isi dubla populatia la fiecare 20 de ani, dar USA era o zona de frontiera care avea teritorii imense pustii de populat, cresterea sa demografica nefiind limitata decat de posibilitatile biologice. O comparatie relevanta s-ar face mai degraba cu situatia Frantei care, in aceasta perioada abia daca si-a triplat densitatea. Nici in cazul ei emigratia nu a jucat un rol semnificativ, cauza stagnarii s-a datorat mai degraba adoptarea precoce de catre populatie a unor mentalitati de tip malthusian.
In privinta bazelor din Caraibe, sa fim seriosi, acestea nu mai prezentau de mult nici un interes strategic sau economic pentru englezi, faptul ca le cedau americanilor le servea la fel de bine interesul sau chiar mai bine, ii scapau de o cheltuiala inutila. Iar regimul cash & carry nu a durat ani, a fost inlocuit de land lease act dupa doar un an si patru luni si a fost datorat exclusiv motivelor ce tineau de politica interna americana, respectiv refuzul indarjit al populatiei de a accepta incalcarea neutralitatii, in ciuda hotararii guvernului american de a ajuta pe orice cai posibile Marea Britanie.
erata: „adoptarii” in loc de „adoptarea” si „lend-lease act” in loc de „land-lease act”.
Criza in Islanda a fost data de datorii private. Cand a venit criza bancile loe nu au mai putut plati sau refinanta ceea ce luasera cu umprmut si au falimentat aprope toate Nu era vorba de datorie publica. Nue nici o asemanare cu Grecia Nu mai raspanditi informatii false.
Intrebare simpla: facem un referendum care sa perm ita guvernului sa piarda contributia in capitla la FMI, BCE, BERD etc?
Daca romanii sunt de acord sa piarda bani, atunci e OK cu stergerea datoriilor.
Apropos cine plateste si partea mea, eu neffind de acord cu stergerea datoriilor.
Tragi-comic modul cum incerca marxistul Tsipras azi in PE sa pacaleasca inca o data oamenii din sala crezandu-i mosi Craciuni..poate cu mos Gerila !
Foarte ideologic argument. Daca e sa definim chavismul ca reducere a datoriei creata de austeritatea impusa, hai sa dam niste exemple de prima mana: Germania in 53 plus de alte cateva ori inainte si POlonia in 90. Ca, na, ordoliberalismul si terapia de soc trebuie subventionate de creditori.
Euclid Tsakalotos, este un keynesian nu un marxist guevarist. Un pic de cercetare pe numele sau pe google scholar ajuta. Chiar reducem tot ce a la stanga neoliberalismului la comunism? Reducem analiza marxizanta la marxism ortodox? Cred ca trebuie sa avem un pic de disciplina in utilizarea termenilor.
„Problema mea (si a nemtilor, cred) este ca un stat care nu face eforturi serioase sa se reformeze nu merita un astfel de ajutor.”
Pa sa nu-i mai dea, , daca nu merita. Dar eu am auzit ca meritul unic si suficient al Greciei este vederea la mare spre Ierusalim. Motiv pentru care i s-a dat si i se va da , ca doar e de la noi.
I se va da, ca si pina acum, ca drept de smecher, nu ca ajutor si nu ca imprumut.
Desigur ca-l poti numi ajutor sau imprumut sau cum vrei , dar in realitate nu ai ajutat ci ai platit un serviciu , si nu ai dat imprumut deoarece e clar ca buna-ziua ca n-are din ce-ti plati , de aceea nici nu te-ai deranjat sa obtii vreo garantie si nici nu faci nimic daca nu-ti restituie „imprumutul” ba chiar continui sa-i dai bani.
„Vederea spre Ierusalim” era utila pana prin WW2 (si asta, doar daca v-ati uitat de prea multe ori la „Tunurile din Navarone”). Intr-un razboi modern este la fel de utila ca bagatul capului in cuptor ca sa verifici daca s-a copt placinta! :P
Niște baze navale rusești în Marea Egee v-ar mai schimba un pic părerile.
Ar insemna ca grecii sa iasa si din NATO… presupun ca turcii ar face din asta o petrecere nationala, cu kebab si bere fara alcool :)