Imaginarul politic de la care se revendică Victor Ponta a distorsionat receptarea programului propus pentru alegerile prezidențiale. Referințele la Che Guevara au fost abandonate, ca o haină rufoasă, locul lor fiind luat de modelul Tony Blair. Adevărul este că nici revoluțiile tiermondiste ale liderului cubanez, nici temele laburiste, inspirate de ce s-a numit A Treia Cale în social-democrația modernă, nu se regăsesc în programul prezidențial al PSD. În ceea ce privește modelul laburist, merită amintit că Tony Blair a privilegiat educația, cel puțin retoric (”Prioritățile mele sunt: educația, educația și educația”), ceea ce nu se poate spune despre politicile PSD. În al doilea rînd, social-democrația modernă utilizează un vocabular nou, complet străin programului lui Victor Ponta. Pînă acum, programul a fost criticat ca fiind neo-liberal, simplu rețetar electoral sau chiar creștin-democrat. Teza rîndurilor de mai jos este că programul candidatului PSD aparține unei stîngi clasice, defazate și inactuale.
Să intrăm în subiect. Programul prezidențial social-democrat are zece obiective, unite sub titlul, perfid ca sugestie, ”România are nevoie de Marea Unire a Românilor”. Substratul unionist cosmetizează, în fapt, o poziție constantă a politicii românești față de Moldova, anume sprijinul pentru integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, nicidecum o Unire cu ”frații de peste Prut”. E drept că vizitele reciproce recente (cu premierul Iurie Leancă invitat la lansarea candidaturii), donațiile de microbuze școlare și finanțarea teatrului Bogdan Petriceicu Hasdeu au fost un exercițiu de imagine util acestor obiective. Dozajul de aritmetică electorală și fraternitate cu moldovenii poate fi doar subiect de speculație.
Prima secțiune deschide o dezbatere importantă, despre rolul președintelui în relația cu alte instituții. Cuvintele-cheie aici sunt consens, pace socială, mediere, echipă, dialog, consultare și participare civică. Accentul pe marea pacificare socială din program contrastează însă cu nenumărate declarații belicoase, cu propaganda agresivă și imundele atacuri la adresa concurenților politici (vezi și articolul lui Dan Tapalagă). Propunerile specifice, de inovație instituțională, sunt reforma constituțională, electorală și descentralizarea. Justificarea reformelor e discutabilă, pentru fiecare dintre cele trei teme, dat fiind că anumite întrebări fac țuști singure: a) înainte de descentralizare, nu e mai simplu să asigurăm independența financiară a primăriilor, așa cum a propus Expert Forum? b) înainte de schimbarea Codului Electoral, nu e mai simplu să veghem ca legile electorale în vigoare să fie respectate (timpi egali de antenă, transparența resurselor, monitorizarea televiziunilor de către CNA, măsurile pentru prevenirea turismului electoral)? c) înainte de reforma constituțională, nu e mai logic să presăm Parlamentul ca aleșii să nu se mai ascundă sub fusta imunității parlamentare?
Amprenta și identitatea social-democrată se vădesc în secțiunile Egalitate de șanse (2), Tinerii – Viitorul României (5), O națiune sănătoasă (6), O societate echitabilă (10). Programul e explicit al unei stîngi clasice, poate ușor defazate, însă consecventă cu idealurile unui partid de stînga. Valorile aparțin universului cunoscut – stat social, egalitate, echitate, solidaritate socială, acces egal la servicii medicale. De asemenea, politicile corespund stîngii – strategie națională împotriva sărăciei, politici sociale variate, măsuri de indexare pentru categorii vulnerabile, politici pentru tineri (educație, infrastructură, locuri de muncă, stimulare fiscală a celor care reintegrează tineri, programe pentru experții din diaspora), extinderea pachetului de bază în sănătate, creșterea veniturilor medicilor tineri. Identitatea de stînga transpare și în obiectivele din secțiunea 10, respectiv cele legate de merit, muncă, condiții și șanse egale. Programul afirmă că practicile ”clientelare și politizarea” trag administrația în jos, însă sloganurile ticluite frumos, precum ”clientelismul trebuie înlocuit cu valoarea și performanța”, nu țin loc de soluții. Programul rămîne, în aceste secțiuni, cantonat în vechiul ideal al statului bunăstării postbelic, fără trimiteri substanțiale la termenii moderni ai bunăstării (new welfare).
Secțiunile Dreptate pînă la capăt (3), România, stat euro-atlantic puternic (4) și Securitatea națională (7) acoperă prerogativele de drept ale președintelui, respectiv rolul său în asigurarea justiției independente, în politica externă și apărarea națională. Secțiunea (3), despre stat de drept și justiție, gîdilă urechea electoratului hard line pe temele justiției: ”lupta anti-corupție trebuie continuată și consolidată pentru că este o sursă majoră de sărăcie”, ”implementarea legislației europene privind confiscarea extinsă” (!). La fel, nimic mai plăcut decît să citești că ”respectarea angajamentelor asumate la nivelul NATO și UE” sunt repere ale securității naționale, la fel și parteneriatul strategic cu SUA. Secțiunea 4, fără a ramifica orientarea de politică externă și fără a adînci discuția, menționează parteneriatele cu Turcia și Polonia. Puțin surprinzător, tot aici România apare ca ”poartă de intrare a investițiilor din Est (China) în Europa”.
Temele economice apar în secțiunile Construim România digitală (8) și România, economie de top în regiune (4). Secțiunea 8 insistă pe competitivitatea industriei IT și informatizarea școlii și administrației. Secțiunea (4) îmbracă soluțiile în sintagme gongorice, rezultatul fiind îndoielnic: România ”poate deveni” Grînarul Europei, hub tehnologic al Europei Centrale și de Est, lider regional în Energie.
Secțiunea numită Mîndri că suntem români (9) a stîrnit deja numeroase dispute. În mod tradițional, stînga, cea occidentală, doctrinară, a fost atentă la problemele minorităților, a cultivat multiculturalismul, atît cît a rămas din influența acestei orientări, a fost receptivă față de problemele femeilor și egalitatea de gen. În niciun caz stînga nu a pedalat pe forme autohtoniste, nu a alunecat în naționalismul obtuz și închis. Termenii-cheie de aici, ”tradiție”, ”valori recunoscute” și ”personalități”, aparțin de drept politicilor culturale, respectiv prezervarea patrimoniului mobil și imobil, material și imaterial ce contribuie, în mod organic, la narațiunea identitară a poporului român.
În secțiunea 9 se citesc și propoziții miraculoase, de exemplu, ”Promovarea mândriei de a fi român trebuie să redevină un obiectiv al statului, dar şi al societăţii civile”. Cînd nu surprind prin inadecvare, ideile secțiunii (9) te orbesc prin nonșalanța perversă. ”Promovarea culturii române” ca ”prioritate în reprezentarea externă” redeschide cazul diplomației culturale și al ICR-ului, instituția responsabilă de promovarea culturii române în lume. Știm bine că istoria recentă a ICR a fost una dintre cele mai reușite demolări instituționale, încheiate de guvernarea USL.
Programele politice nu iscă, de obicei, pasiuni și analize detaliate. Înțelepciunea neconvențională asumă că e firesc ca indivizii să manifeste o doză rațională de ignoranță în ceea ce privește programele politice. Identitatea ideologică oferă rapid informații, are rolul unei busole orientative ce salvează timpul și resursele limitate ale cetățenilor. În cazul programului social-democrat, așteptările nu sunt înșelate. Documentul păstrează valorile stîngii, se adresează publicului tradițional al stîngii și are soluții ce corespund unor afinități de stînga, pe alocuri în răspăr și defazat în raport cu tradiția occidentală.
Cum nu suntem în țara unde consecvența doctrinară tulbură conștiințele și dă insomnii, acesta e stadiul evoluției stîngii în contextul cartelizării pieții politice.
Lozinci patriotarde vide, care ne dezarmează peste ani PRIN IGNORANȚĂ ! Ele au fost inventate mult înainte de comuniști care, însă, cu perversiunea lor specifică, le-au dezgropat și reutilizat.
„Frazeologia consună substanțial cu cea a ditirambilor ceaușiști. De fapt e invers: rudimentarul hibrid nici-țăran-nici-orășean născut la Scornicești își trăgea patriotismul de hrubă tocmai din asemenea poncife, comune tuturor mișcărilor politice (ȘI manualelor școlare) din vremea copilăriei sale.
Desigur, comunismul susținea exact teza inversă. Însă pentru fiul alcoolicului Andruța (care nu știa prea bine cîți copii are și cum îi cheamă) asemenea contradicții nu prezentau nici o dificultate. Vorba lui Arghezi: Lucrurile ce se bat cap în cap îşi împletesc coarnele într-o logică înspăimîntătoare. Diametralele opuse duc la unicul oblic şi la sinteza neagră. Atenție: aceste fraze se referă la… ruși.
Unii compatrioți (rari) ne cheamă afară din caverne: …scrisul istoric are menirea de a elibera iubirea de patrie, amor patriae, din robia sentimentelor și a miturilor și de a o reconcilia cu adevărul… (Dimitrie Cantemir).
Dar nouă mult ne place să fojgăim prin peșteri joase.”
„Vidul total” nu are importanta pentru nucleul dur al PSD (oricum acestia nu citesc programe, analize, nu trec nimic prin filtru ratiunii – iata si un motiv pentru care se doreste ca EDUCATIA sa ramina intepenita in proiect/e)
Ma „sperie” totusi cota de 43% (sa zicem ca mai putem sa taiem vreo 3-5%!) de care se bucura PSD, in ciuda evidentelor potrivnice. Ca atare inlocuirea celor in virsta cu cei mai tineri pare sa nu aiba nici un efect.
Nu am date semnificative, dar se pare ca tinerii il percep pe VVP „cool”.
Cind se stringeau semnaturi pentru prezidentiale, la mine in zona erau doua corturi unul linga altul: K.I si VVP. Trece o tinara „cool” (pantaloni scurti blues geans, rupti in diverse zone, machiaj futurist) si mi-am zis „va semna pt. K.I. Stupoare se opreste la cortul VVP, isi scoate CI si semneaza acolo.
Care Che Guevara, domnilor? Poate Che Gargara …
Apropo de „clientelismul trebuie înlocuit cu valoarea și performanța” imi aduc minte de Claudiu Manda propus pentru post de ministru desi nu avea experienta necesara. L-am auzit pe Ponta spunand ca nu e nevoie de experienta, ca de fapt in activitatea unui minister sunt importanti specilistii din minister si nu ministrul. Ministrul era pe post de bibelou. Cam asa e cu valoarea si performata! Cat despre ICR, ce sa mai zic! Este condus de valorosul si performantul Lilian Zamfiroiu.
Parca citisem pe undeva (sursa gen Rusia Today sau prin vreo publicatie din Moldova) ca strategia readucerii cat mai multor state din estul Europei inspre Uniunea Vamala promovata de Moscova, cuprinde si promisiunea de implinire a anumitor obiective ale acestor state care ar deveni noii sateliti politico-economici ai Rusiei.
Pt Romania era formulata tocmai promisiunea reunificarii cu Basarabia (in proiectul uniunii vamale Europa-Rusia- Asia, oricum Romania actuala s-ar regasi alaturi de Rep. Moldova). Acestea fiind spuse, nu cumva sub parada unionista a lui VVP se regaseste tocmai noua strategie geopolitica initiata de Rusia ?