„China has been steadily increasing its presence in the Middle East for years — but this is its biggest move yet. Yesterday, China promised its interests in the region were only economic and it did not want to be a major political player; today China will promise that it only wants diplomatic influence, not a regional military presence. The world should have never believed yesterday’s promises and it certainly shouldn’t believe today’s.”
William Wenchsler, senior director Rafik Hariri Center
În septembrie 2022, Iranul a depus la reuniunea din Uzbekistan a Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), prin ministrul său de externe Hossein Amirabdollahian, documentele prin care solicita să devină stat membru al acestei organizații din care mai fac parte, cum se știe, Federația Rusă, India, Pakistan, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan, Tadjikistan. Belarus și Mongolia au depus de asemenea documentele prin care solicită aderarea la SCO.
Arabia Saudită este (la acest moment) un „partener de dialog” al SCO, alături de alte state arabe: Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Bahrain și ia în calcul să i se alăture ca membru deplin. Într-un articol semnat de publicistul Islam Farag și publicat de United World International – UWIDATA[1], intenția Riadului de a se alătura SCO este astfel explicată:
Deși această organizație a fost înființată dintr-o inițiativă a Chinei și a apărut inițial ca un grup asiatic reprezentând civilizațiile orientale, dezvoltarea, obiectivele și viziunile ei încurajează multe țări să i se alăture, în special pe cele care întrevăd declinul lumii dominate de Statele Unite ca un pol unic.
Totuși, influența majoră a Regatului Saudit este subminată sau concurată de alți actori regionali și internaționali, care-i contestă rolul politic și economic în menținerea stabilității în regiune, a bunelor relații cu vecinii săi arabi din Golf.
În urma retragerii Washingtonului din regiunea Orientului Mijlociu și pivotarea către Asia, Regatul crede că nu mai este posibil să fie mulțumit de modul în care evoluează alianța cu Statele Unite, care durează de zeci de ani. Mai mult, Riadul nu se mai poate simți confortabil cu politicile SUA cu privire la Iran, în special cu acordul nuclear.
Oponenții Regatului, în special Iranul, au fost cei mai mari beneficiari ai vidului de putere creat de Primăvara Arabă, pe măsură ce influența Teheranului și a împuterniciților săi a crescut în Yemen, Liban și Siria.
Regatul, nemulțumit de evoluția alianțelor sale tradiționale cu Occidentul, a fost nevoit să-și redefinească rolul la nivel internațional. De la urcarea pe tron a regelui Salman, regatul și-a revitalizat relațiile cu țările din Est, iar marile capitale asiatice au fost martorii unor vizite importante ale regelui sau ale prințului moștenitor, Mohammed bin Salman.
Evident, o politică externă saudită activă nu putea ignora SCO. Arabia Saudită a stat mult timp departe de SCO pentru a nu-și supăra principalul aliat de securitate, Washington. Dar în lumina schimbărilor geopolitice, Arabia Saudită s-a văzut nevoită să se alăture organizației emergente, din două motive:
(i) diversificarea alianțelor Riadului într-o lume care se îndreaptă rapid către multipolaritate;
(ii) seriozitatea organizației și obiectivele sale, care se concentrează în mare parte pe cooperarea deschisă în multe domenii.
Iranul și Arabia Saudită ca membre a SCO înseamnă bascularea în sfera de influență a Chinei, chiar dacă la Teheran sau Riad unii dintre lideri se îmbată cu apă rece și cred că păstrează suficientă distanță diplomatică și nu vor fi nevoite să accepte la o adică pasivul presupus de o tutelă internațională chineză, bucurându-se doar de avantajele de conjunctură.
China nu a întârziat să ceară primul preț (aparent acceptabil) pentru tutela care i se solicită: Teheranul și Riadul să-și normalizeze urgent relațiile bilaterale, pentru a pacifica zona Golfului, în care China are evidente interese economice. Așa se face că, după mai multe runde de negocieri confidențiale, Iranul și Arabia Saudită au anunțat vineri, 10 martie, că au decis să-și normalizeze relațiile diplomatice și să-și redeschidă reciproc ambasadele.
Anunțul făcut de cele două capitale, modul discret în care China a mediat, fără să se împăuneze cu rolul pe care l-a îndeplinit într-un dosar extrem de complicat, nu este cu adevărat o surpriză – așa cum am încercat să pun deja în evidență; totuși, opinia publică internațională a fost surprinsă de eficiența diplomației chineze, care a marcat simbolic ziua în care Xi Jinping a fost reales pentru al treilea mandat de președinte al Chinei comuniste.
După ce a trecut surpriza, vor urma analizele: este Washingtonul surprins de eveniment? va fi o reconciliere de substanță sau doar una de fațadă? ce impact va avea reconcilierea saudiților cu iranienii în regiune, asupra situației din Siria și Liban? care va fi impactul asupra relațiilor Riadului cu Ierusalimul? cum văd Ankara și Cairo reconcilierea Iranului cu Arabia Saudită și rolul Chinei în acest dosar?
Reuters remarcă faptul că purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat că, deși Washingtonul nu a fost implicat direct, Arabia Saudită a ținut oficialii americani la curent privind discuțiile cu Iranul.[2] Aparent, John Kirby a părut să minimalizeze implicarea Chinei și a afirmat că Casa Albă crede că presiunea internă și externă, inclusiv acțiunea eficientă a Arabiei Saudite împotriva atacurilor din partea Iranului sau a reprezentanților săi, a adus în cele din urmă Teheranul la masa negocierilor.
Jonathan Panikoff, director al Scowcroft Middle East Security Initiative, fost responsabil în serviciile de informații americane (specializat în problemele Orientului Apropiat), observă că China are în general un interes economic pasiv în regiune. Dar, adaugă Panikoff, legăturile economice și comerciale fac adesea loc angajamentului politic, care în cele din urmă poate duce la cooperare în domeniul informațiilor și în domeniul securității. Decidenții politici americani trebuie să ia aminte la actualele evoluții.
Părăsind Orientul Mijlociu, abandonând legăturile cu aliații din zonă – uneori frustranți, chiar barbari, dar de lungă durată – lasă pur și simplu un vid pe care China se bucură să-l poată umple, în interes propriu. Ori, Washingtonul nu trebuie să se lase înșelat de aparențe: un Orient Mijlociu dominat de China va submina în mod fundamental securitatea comercială, energetică și națională a Statelor Unite.
William Wenchsler (Rafik Hariri Center) crede că această știre va fi întâmpinată cu mai multă îngrijorare în Israel decât în Statele Unite: „…nu ar fi surprinzător dacă următorul anunț va fi de reînnoire a discuțiilor dintre SUA și Iran privind JCPOA, intermediat încă o dată de China. Deși rămân sceptic cu privire la probabilitatea (sau chiar recomandarea pentru) un astfel de acord în circumstanțele actuale, un astfel de anunț ar fi binevenit la Washington, dar considerat la Ierusalim ca o slăbire a parteneriatului SUA – Israel de descurajare a unui Iran agresiv”.
Carmiel Arbit (Rafik Hariri Center) consideră că Israelul nu va renunța la curtarea saudiților ca urmare a anunțului de vineri: „Până acum, Arabia Saudită face solicitări dificile în schimbul normalizării relațiilor cu Israelul, inclusiv garanții de securitate și pentru tehnologie nucleară civilă, pe care Statele Unite nu sunt pregătite să le ofere. Deci, saudiții joacă la mai multe capete. Rezultatul net este o înțelegere care întărește rolul Arabiei Saudite ca lider într-o regiune din ce în ce mai dinamică, care caută mai multă independență față de Statele Unite”.
ESTE IERUSALIMUL PRINS PE PICIOR GREȘIT?
Israelul este de ceva vreme scena unor demonstrații de stradă de mare amploare și a unor acțiuni de nesupunere civică, menite să răstoarne planurile guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu pentru o așa-numită „reformă a justiției”, care să-i permită legalizarea unei forme de impunitate: „reforma” ar presupune introducerea unei clauze derogatorii care i-ar permite Parlamentului să se sustragă unor decizii ale Curții Supreme și modificarea procesului de numire a judecătorilor, care vor fi desemnați de responsabili politici.
Această stare de lucruri, la care voi reveni, constituie fondul socio-politic intern martor al anunțului de normalizare a relațiilor marelui inamic al Israelului, Iranul, cu Arabia Saudită, acesta din urmă implicată și în negocieri (considerate promițătoare la Ierusalim și Washington) de normalizare a relațiilor cu Israelul.
Comentând anunțul de vineri, publicistul Zvi Bar’el scrie în Haaretz[3]: „Visul Israelului de a forma o alianță arabă împotriva Iranului a fost spulberat odată cu vestea că Iranul și Arabia Saudită au convenit să restabilească legăturile diplomatice în termen de două luni. Anunțul dramatic va redesena harta regională a prietenilor și dușmanilor și va avea repercusiuni globale. Acordul oferă Iranului legitimitatea atât de necesară în lumea arabă și ar putea duce la noi acorduri cu state arabe precum Egiptul, ar putea deschide calea pentru a pune capăt războiului din Yemen, ar putea oferi o soluție viabilă la criza din Liban și poate duce chiar la o reluare a negocierilor pentru salvarea acordului nuclear”.
The Jerusalem Post a trecut rapid în revistă câteva poziții ale unor înalți responsabili – de la Ierusalim și din regiune – cu privire la anunțul de normalizare a relațiilor irano–saudite[4], captând reacții la cald, în condițiile în care comentatorii politici, jurnaliștii și oficialii de la Ierusalim urmăreau deja de ceva timp evoluția negocierilor dintre cele două părți[5]:
(i) Fostul premier Yair Lapid avertizează că acordul este periculos pentru securitatea națională a Israelului, din cauza progresului Iranului în dezvoltarea unei arme nucleare;
(ii) Ministrul iranian de externe Hossein Amirabdollahian: „Politica de vecinătate, ca axă cheie a politicii externe a guvernului iranian, se îndreaptă robust în direcția corectă, iar aparatul diplomatic se află în spatele pregătirii mai multor pași regionali”;
(iii) Anwar Gargash, consilier diplomatic al președintelui Emiratelor Arabe Unite: „Salutăm acordul dintre Arabia Saudită și Iran de a relua relațiile diplomatice și salutăm rolul Chinei în acest sens. Emiratele Arabe Unite cred în importanța comunicării și dialogului pozitiv între țările din regiune, pentru consolidarea conceptelor de bună vecinătate și construirea unui teren comun pentru un viitor mai stabil pentru toți”;
(iv) Oman salută acordul, a declarat ministerul de externe într-un comunicat. Irakul a salutat întoarcerea unei noi pagini în relațiile dintre Iran și Arabia Saudită, a declarat agenția de știri de stat. Atât Oman, cât și Irak au găzduit în trecut negocieri între Iran și Arabia Saudită;
(v) Șeful grupării armate șiite din Liban, Hezbollah, a declarat că reluarea legăturilor dintre susținătorul său Iran și vechiul rival Arabia Saudită reprezintă o evoluție în direcția bună.
Un înalt responsabil politic israelian, ce a preferat să-și păstreze anonimatul, citat de Ynet, i-a învinuit pe foștii premieri Yair Lapid și Naftali Bennett pentru că au permis reapropierea dintre Iran și Arabia Saudită, declarând următoarele[6]:
Contactele dintre cele două țări au început în urmă cu un an, în mandatul guvernului precedent, pentru că exista un sentiment de slăbiciune israeliană și americană. Slăbiciunea a permis apropierea de Iran, în timp ce o abordare în forță ar fi îndepărtat această perspectivă.
Este important să se formeze o poziție puternică împotriva Iranului, atât în Statele Unite, cât și în Europa. Politica israeliană de a împiedica Iranul să se înarmeze nu depinde însă de sprijinul vreunei alte țări.
Oficialul citat de Ynet a confirmat că Benjamin Netanyahu are propria viziune asupra continuării negocierilor pentru apropierea de Arabia Saudită pe care le va prioritiza, în timp ce politica Israelului privind Iranul va fi tot mai intransigentă: cu cât abordarea Occidentului în privința Iranului va fi mai dură, cu atât mai puțin va fi interesată Arabia Saudită de o apropiere semnificativă față de Iran.
Yair Lapid a respins acuzațiile la adresa guvernului său și a ținut să reamintească că în mandatul său a fost semnat un acord privind zborurile civile cu Arabia Saudită și un acord tripartit de securitate cu Arabia Saudită și Egiptul.
În schimb, a afirmat Lapid, venirea la putere a lui Natanyahu în fruntea unui guvern format alături de extrema dreaptă și relațiile sale proaste cu administrația de la Casa Albă, ca și prioritizarea de către noul guvern a unor măsuri „nebune” de reformă legală care dau societatea peste cap au favorizat negocierile de apropiere dintre iranieni și saudiți:
Reînnoirea relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran reprezintă o evoluție gravă și periculoasă pentru Israel, o victorie politică pentru Iran și o lovitură fatală pentru efortul de a construi o coaliție regională împotriva Iranului. Este un eșec răsunător al guvernului Netanyahu, care decurge dintr-o combinație de neglijență diplomatică cu slăbiciunea generală și conflictul intern din țară.[7]
CÂT DE GRAVĂ ESTE SITUAȚIA?
Guvernul Netanyahu, odată instalat la putere, a adus în prim plan o serie de obiective de guvernare care au dat peste cap pacea socială. În primul rând este această reformă a justiției, care a scos oamenii în stradă la proteste ample și aproape neîntrerupte, dar a scos în evidență și gesturi aproape fără precedent de nesupunere civică, cum sunt cele ale unor piloți militari[8] sau ai piloților companiei aeriene El Al[9].
De ce a prioritizat un premier cunoscut că are probleme cu legea, cum este Benjamin Netanyahu, o reformă a justiției care instituie anumite forme de impunitate, nu este foarte greu de înțeles, doar că societatea israeliană nu vrea în marea sa majoritate să accepte asemenea acțiuni anti-democratice: până la urmă, Israelul este o democrație (cu toate problemele sale), iar israelienii nu-și doresc să tolereze un premier care ar putea face pași către o autocrație pentru că este bolnav de putere.
Mai sunt și alte motive ale prioritizării „reformei”, ce țin de obiectivele de guvernare ale extremei drepte. În prima decadă a lunii februarie, de exemplu, Benjamin Netanyahu a declarat că după consultări cu liderii coaliției majoritare a decis să retragă de pe ordinea de zi o propunere legislativă depusă de un deputat al partidului ultra-ortodox SHAS (parte a coaliției de guvernare[10]), potrivit căreia ar fi urmat să fie interzis amestecul persoanelor de ambele sexe la rugăciunea de la Zidul de Apus și incriminată ținuta indecentă.
Respectivul proiect de lege a fost văzut de unii comentatori politici ca fiind un mod prin care SHAS a plănuit să pună presiune pe Benjamin Netanyahu, după ce acesta fusese obligat printr-o decizie a Curții Supreme să-l demită pe Arie Deri (liderul SHAS) din funcția de ministru al sănătății și al internelor (acesta a fost anterior condamnat pentru fraudă, ultima dată în anul 2022).
O Curte Supremă care emite decizii obligatorii de acest tip nu poate fi tolerată de liderii actualei coaliții de guvernare, mai ales că unii dintre cei aflați la extremă (Partidul Sionist Religios, Puterea Evreilor și Noam, SHAS și Unitatea Torei) nu ascund că ar vrea să denunțe Acordurile de la Oslo (1993) și să dea liber confiscărilor de terenuri în teritoriile palestiniene pentru înființarea de noi colonii evreiești[11].
Într-un interviu pentru presa românească, analistul israelian Daniel Gordis vede Israelul pus în fața unui pericol ridicat să alunece în violență politică și a subliniat că acest pericol este văzut inclusiv de către președintele Israelului.[12] De asemenea, Daniel Gordis insistă că tulburările actuale nu au de-a face cu populația arabă, care preferă să stea deoparte, tocmai pentru a nu-i „oferi muniție” guvernului Netanyahu pentru deturnarea sensului protestelor.
Duminică seară, și nu-mi amintesc vreun alt moment în care să se mai fi întâmplat asta, președintele Israelului, președintele fiind aici mai mult o funcție onorifică, s-a adresat națiunii. Herzog este mai degrabă un tip apolitic, este secular, cu respect pentru tradiții, dar nu religios, tatăl lui a fost primul rabin-șef al Israelului, e admirat și de oameni de dreapta, și de oameni de stânga, în special pentru că e apolitic.
El s-a adresat națiunii, la televiziunea națională și, pe scurt, a spus că țara e gata să explodeze, violența e gata să izbucnească și vom trece o linie de la care nu mai e cale de întoarcere. A cerut practic tuturor partidelor să facă un pas înapoi. Președintele a spus practic că violența va izbucni, cineva va fi rănit și odată ce violența începe nu poți pune gloanțele înapoi în pistol.
Acesta nu este un conflict religios. În general, persoanele religioase se plasează mai mult la dreapta, dar sunt mulți seculari la dreapta, de asemenea. Nu este un conflict între evrei și arabi în niciun fel.
E foarte interesant că la aceste proteste nu vin arabii. Eu merg la proteste, arabii nu vin să protesteze și nu vin dintr-un motiv foarte simplu: ei înțeleg că dacă protestele devin despre problemele arabe, ele vor fi percepute ca fiind proteste ale aripii stângi și în acest moment stânga și centrul nu vor să fie percepute ca fiind aripa stângă, ci ca fiind pro-democrație. Arabii au ales astfel să stea acasă, nimeni nu le-a spus să stea acasă, dar ei au înțeles că acum nu este despre evrei versus arabi, nu este despre politică externă, să lăsăm să fie despre democrație versus non-democrație.
Așadar, nu este despre evrei și arabi, nu este despre ultra-religioși și seculari, nu este nici măcar despre dreapta și stânga, ci despre stânga, centrul și unii plasați la dreapta, care sunt toți contra reformei juridice, versus cei care susțin această reformă.
Sondajele arată că între 65 și 70% dintre israelieni se opun acestei reforme juridice și asta include o bună parte din electoratul Likud, adică dintre cei care au votat pentru Bibi și care spun: „Mă bucur că Netanyahu e prim-ministru, dar nu-mi place direcția în care merg lucrurile și faptul că țara stă să explodeze”.
Dacă ar fi să trag o singură concluzie la final, aș spune că trebuie să remarcăm gradul de sofisticare și eficiență la care a ajuns aparatul diplomatic al Chinei și că acest lucru a fost posibil pur și simplu pentru că puterea de la Beijing nu mai oscilează, nu mai ezită, are obiective clare și un plan bătut în cuie privind politica sa externă.
Beijingul a reușit să medieze eficient pentru că a înțeles cum protestele din Iran au slăbit regimul de la Teheran, că Benjamin Netanyahu a revenit la putere, dar nu mai are nici pe departe pârghiile și influența din vechile mandate și că, în fine, în actualul context Washingtonul este lipsit de puterea de a mai putea influența în vreun fel evoluțiile din zonă, din toate motivele trecute deja în revistă.
În particular, nu văd cum guvernul Netanyahu mai poate schimba cu ceva starea actuală a lucrurilor în relația cu Arabia Saudită, pentru că a început cu stângul și nu are un plan B: mandatul său actual este parcă croit să slăbească intern țara și să o expună în plan regional. Netanyahu poate lua decizii intempestive vizând Iranului, dar vor fi proaste și vor expune și mai mult guvernul său și Israelul, inclusiv în relația cu Uniunea Europeană și Statele Unite.
Revenind la China, mă întreb ce plan are Beijingul pentru conflictul dintre Rusia agresoare și Ucraina? Cu siguranță are unul și acesta are fără îndoială valențe anti-occidentale. Ca să fie credibil, cu siguranță va nemulțumi serios Kremlinul, dar Vladimir Putin va fi nevoit să îl accepte: fără China este total expus, cu spatele la zid, mai rămâne să fie legat la ochi. Acel plan este cu siguranță mai mult decât suma celor 12 puncte deja anunțate[13] și nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem ce urmează să se întâmple.
Până una, alta, avem și o certitudine: lumea așa cum o cunoșteam în urmă cu, să zicem, zece ani, se schimbă dramatic și suntem martorii privilegiați ai schimbărilor. Doar că orice privilegiu vine cu un cost. Să ne pregătim, deci, să decontăm acest cost.
NOTE
[1] https://uwidata.com/26750-saudi-arabias-accession-to-sco-an-opening-to-the-future/
[2] https://www.hotnews.ro/stiri-international-26134003-analiza-reuters-rolul-chinei-acordul-arabia-saudita-iranul-test-dificil-pentru-sua.htm
[3] https://www.haaretz.com/middle-east-news/2023-03-10/ty-article/.premium/saudi-iran-rapprochement-in-chinas-middle-east-israel-has-little-influence/00000186-cc34-d739-a9cf-dc7ecd530000
[4] https://www.jpost.com/international/article-733968; https://www.jpost.com/breaking-news/article-733954
[5] În decembrie 2022 se raporta că discuțiile dintre Arabia Saudită și Iran progresau cu dificultate, lovindu-se de acuzația Teheranului că Riadul ar fi susținut protestele antiguvernamentale din Iran.
[6] https://www.al-monitor.com/originals/2023/03/israeli-leaders-trade-accusations-over-saudi-iran-rapprochement-china
[7] Ibidem
[8] https://ziare.com/israel/israel-proteste-piloti-reforma-judiciara-benjamin-netanyahu-1792386
[9] https://www.comisarul.ro/articol/situatie-fara-precedent-in-israel!-pilotii-el-al-a_1456709.html
[10] Cu 11 deputați, este al doilea partid al coaliției
[11] https://www.euractiv.ro/extern/israel-legea-extremei-drepte-32633
[12] https://spotmedia.ro/stiri/politica/israelul-pe-punctul-de-a-intra-in-cel-mai-prost-scenariu-de-ce-nu-protesteaza-si-arabii-si-cum-s-a-ajuns-la-cea-mai-tensionata-stare-post-oslo-ce-face-hamas-interviu-cu-analistul-israelian-danie
[13] https://www.digi24.ro/stiri/externe/china-a-facut-public-un-plan-de-pace-in-ucraina-intr-un-document-cu-12-puncte-dialog-pentru-solutii-pasnice-si-fara-arme-nucleare-2262613
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un articol bun, sec, fara speculatii, conspiratii. Cel mai interesant e ca nu se pierde nici un cuvint despre diplomatia Europeana. Pe drept, as zice, aceasta oricum nu exista.
Intrebarea cheie e Revenind la China, mă întreb ce plan are Beijingul pentru conflictul dintre Rusia agresoare și Ucraina?
Intr-o discutie televizata in Ge am gasit o idee ciudata. Cica atit Rusia cit si China nu ar dori distrugerea completa a Rusiei. Motivul ar fi ca ar exista pericolul unei Rusii teroriste, impartita intre mafioti, care ar mai avea si nucularele la ei. Da, dictatura e un regim criminal, dar anarhia ar fi si mai periculoasa. Au fost indepartati Gaddafy, Sadam, Assat si citi altii si a ramas in urma un haos, care va dura zeci de ani, fiecare s elupta cu fiecare. Toata primavara araba a fost si este o catastrofa.
Mai ales China, care dupa parerea mea, are o diplomatie care-si merita numele, e cumva intre ciocan si nicovala. Nu-si doreste nici victoria Rusiei, de altfel China avea interese economice si in Ucraina, dar nici infringerea totala. Dupa cum se vede nici americanii nu sunt f hotariti, ajuta Ucraina cu frina de mina trasa. Un motiv in plus ar fi cele peste 50 de tari (cam jumate din populatia lumii) care nu sunt neaparat de acord cu Rusia, dar nu sunt nici impotriva si de care vestul are nevoie.
Iar batrina Europa… nimic nou pe frontul de vest!
Da, o analiza FOARTE buna. Ma bucur sa vad ca mai sunt analisti ce gandesc cu mintea proprie si nu la comanda sau propagandistic cum fac cei mai multi astazi.
Da razboiul din Ucraina a cutremurat scena geopolitica a lumii si iata ca incet, incet se produce o deplasare a polului geostategic din Vest in Est, iar noul centru al lumii devine ASIA. Arabia Saudita a remarcat asta si se pozitioneaza corespunzator, desi asta implica o impacare cu vechiul sau dusman Iranul. Iata ca China a reusit ceea ce SUA nu a reusit de decenii si cred ca China e pe cale sa pacifice orientul mijlociu, ceea ce ar fi un succes imens pentru ea si pentru lume. Si probabil se va implica tot mai mult si in conflictul din Ucraina, unde are interese foarte mari legate de drumul matasii si centurile sale comerciale. Occidentul pare obosit si lipsit de solutii atat pentru orientul mijlociu, cat si pentru batranul continent, Europa. China in schimb vine cu o viziune noua, pacifista, echilibrata, lasand statele sa-si aleaga singure calea de urmat si neimpunand modele UNICE asa cum a incercat de atatea ori vestul fara succes, ba din contra, generand doar haos si anarhie precum in Siria, Liban, Libia, Afganistan, Irak, etc. China are o abordare pragmatica, pacifista, echilibrata, foarte bine gandita si aplicata cu multa rabdare.
Da, traim vremuri speciale in care se redefineste scena lumii si noul ei centru: Asia.
Nici nu vreau sa ma gandescu cum ar arata lumea condusa de o coalitie al carei lider incontestabil sa fie China iar secondantii Iran Rusia Arabia Saudita Turcia si chiar Coreea de Nord! 1984 va fi o inocenta distopie
„Glontul o data pornit nu il ma poti intoarce” dar el deja a fost pornit in Ucraina .Indiscutabil ,fiecare parte a conflictului , din Ucraina , are propriu sau plan .Textul ne prezinta cu acuratate o situatie la zi fara sa faca mari referiri la Europa si fara sa ne aduca in fata o parere personala fie ea si anticipativa .Mafalda nu poate fi nimeni in aceasta situatie .Putem doar vedea ,fara sa speculam, rezultatele .Netanyahu a fost nevoit sa retraga legea in cauza si datorita zicerilor Presedintelui Israelian si datorita altor constringeri sosite din directia SUA .Iranul isi redeschide contactele cu Arabia Saudita formula ce poate fi calificata ca un cistig al Chinei dar lucrurile sunt la inceput si este stiut cum„ nu aduce anul ce aduce ceasul ” .Deja , o mare banca din SUA a dat faliment si inca nu cunostem directia de propagare a efectelor secundare si nici daca mici Banci conexe nu vor pati la fel .Schimbarile sunt tot mai evidente si costurile tot mai cunoscute pe masura ce timpul trece si efectele razboiului din Ucraina, impreuna cu cele de felul sanctiunilor , produc mari pagube .La nivel European (textul nu prea ne zice mare brinza ) putem observa si aici doar faptele .Iaca care sunt cauzele si schimbarile deja existente in UE ca si in mai toate statele Democratice unite acum .Unitatea Occidentala , modificarile facute de aparitia virusului Covid 19 , aparitia a ceea ce numim obtinerea banilor din PNRR cu toate obligatiile adiacente , decuplarea totala de Rusia , distrugerea vechiului armament ,fost sovietic,in lupta si inlocuirea lui cu tehnologie dovedit performanta in razboiul din Ucraina, vinzarea armamentului produs in Occident in mai toata lumea democratica ,congruenta folosirii tehnicilor militare NATO si unificarea sistemelor militare in lumea Occidentala , oferirea posibilitatii de inarmare fara restrictii Germaniei si Japoniei , cresterea numarului de natiuni afiliate NATO si construirea unui sistem identic in zona Pacificului ,transformarea armatei Ucrainiene intr-un complex de lupta formidabil , aducerea suportului militar SUA in UE prin cumpararea in contrapartida de gaz lichefiat , implicarea UE in constructia unei forte militare proprii ce dubleaza,deja ,pe alocuri ,fortele NATO ale SUA aflate in Europa ,decredibilizarea intregii Rusii ce nu mai poate oferi altora garantii de securitate ,toate acestea si multe altele reprezinta un cistig vizibil al UE. China deja si-a enuntat drumul ce il are de parcurs si prin vocea Sefului Statului ne sune , ca odinioara Ceausescu ,cum poporul este obligat sa produca tot ceea ce ii este necesar .Vom asista oare la decuplarea totala a Chinei de SUA si Europa tot asa cum SUA si UE au procedat cu Rusia ? Daca da!? vom asista la cea mai mare migratie economica din intrega existenta planetara. Statele democratice si aliatii lor , in frunte cu marile lor puteri economice SUA ,Germania si Japonia , isi vor realoca toate structurile in Intregul format din cele 54 de natiuni (plus aliatii ce vor veni pe masura ce Rusia pierde razboiul)totul pe modelul deja cunoscut in UE .Militar si economic lumea libera se va uni .Sume uriase de bani vor fi puse in joc si indiferent de costuri vom fi nevoiti sa cistigam .Nu avem alta alternativa .Lumea este pusa in fata unor alegeri dar se vede clar cum Rusia si China nu au ce oferii omenirii .Altfel stateau lucrurile daca Rusia cistiga fara lupta .
„William Wenchsler (Rafik Hariri Center) crede că această știre va fi întâmpinată cu mai multă îngrijorare în Israel decât în Statele Unite: „…nu ar fi surprinzător dacă următorul anunț va fi de reînnoire a discuțiilor dintre SUA și Iran privind JCPOA, intermediat încă o dată de China. Deși rămân sceptic cu privire la probabilitatea (sau chiar recomandarea pentru) un astfel de acord în circumstanțele actuale, un astfel de anunț ar fi binevenit la Washington, dar considerat la Ierusalim ca o slăbire a parteneriatului SUA – Israel de descurajare a unui Iran agresiv”. Aici este marea problema, anume cum abordeaza SUA si UE noile relatii dintre sauditi si iranieni. Aparent, la Casa Alba canta „gaina” europeana, iar daca Biden cedeaza presiunilor europene, avand ca scop incheierea unui acord urgent cu Iranul in beneficiile unor companii europene care au afaceri in Iran, atunci Israelul se va afla cu adevarat in pericol. Se stie ca europenii nu sunt de acord cu politicile Israelului si nu vor sa deranjeze prea mult lumea musulmana. Acordul cu Iranul nu va limita productia de arme nucleare (cum n-o facea nici inainte), in schimb ar avantaja enorm companiile europene care fac afaceri in Iran, mai ales in domeniul nuclear (Siemens, etc). Deocamdata observ ca Ursula se plimba cam mult prin SUA. Oare de ce? Sa faca „lobby” pentru Iran si China? De cand a ajuns liderul Comisiei Europene reprezentantul tuturor statelor din Europa? Incepe UE sa se comporte precum o federatie? Speram ca nu.
La baza problemelor sta lacomia finantismului corporatist american (dar si european) care si-au externalizat mare parte din productie in China, saracind proletariatul si o buna parte din clasa de mijloc, politicul preferand si el abonati la pomeni in loc de cetateni responsabili si pretentiosi. In acelasi timp s-au pus 100% la dispozitia Chinei. Daca Zhonguo decide sa nu mai exporte nimic, economia vestului & a aliatilor sai va face implozie. Bineinteles ca Winnie a prins curaj si face pe marele geostrateg, mai ales acum ca opozitia interna a fost lichidata.
3 mici chestiuni:
„China nu a întârziat să ceară primul preț (aparent acceptabil) pentru tutela care i se solicită: Teheranul și Riadul să-și normalizeze urgent relațiile bilaterale, pentru a pacifica zona Golfului”. Daca asta e pretul, real, „bucurosi le-om duce toate”. We’ll see….
Citez in ordine inversa. „trebuie să remarcăm gradul de sofisticare și eficiență la care a ajuns aparatul diplomatic al Chinei” & „modul discret în care China a mediat, fără să se împăuneze cu rolul pe care l-a îndeplinit într-un dosar extrem de complicat”;
Apreciez elogiul adus diplomatiei de stil clasic ce parea cazuta intr-o desutudine bizara cauzata de „diplomatia” de bazar, de scandal si gura mare, de acuzatii nefondate si dezbracare de caracter, beștelire si insulte la adresa propriilor aliati/sustinatori atat de apreciata de main stream media si chiar de multi comentatori. Iata ca „noua scoala de diplomatie” condusa de PL&UKR nu a devenit dominanta. Doamne ajuta!
A propos, la noi, niste neinstruiti din PNL, chiar zilele, astea ii cereau demisia lui Aurescu reprosandu-i lipsa unor pozitii publice mai ferme, trebuind „o poziționare mai asumată pe Rusia, China, Iran și alte spețe”, plus ca nu a facut tambalau mai mare pe chestiunea Schengen.
O sa fie interesant de urmarit efectele, acordului Iran-Arabia Saudita, asupra conflictului/situatiei din Siria. Daca substanta acordului/intelegerii e serioasa probabil ca Bashar o sa mute decisiv; Al-Nusra&the gang, „opozitia democratica” si ISIS o sa piarda (parte din) finantari, pacea o sa aiba sanse sa revina in acea tara distrusa.
companiile europene care fac afaceri in Iran, mai ales in domeniul nuclear (Siemens,
mike, as fi recunoscator daca mi-ai da ceva date despre colaborarea Siemens-Iran in domeniul nuclear.
Din cunostintele mele Siemens practic nu mai are nici o competeta in domeniul nuclear, aha, ce vremuri au fost! Poate te referi la ceva turbine. Si-n domeniul turbinelor Siemens nu mai e ce a fost odata, practic nu mai produce nimic in germania, ci doar in Rusia (acum nu mai) sau in Iran.
@neamtu exact, Siemens era implicata in special in fabricarea de componente cheie pentru uzinele de imbogatire a uraniului, cum ar fi PLC-uri si alte sisteme electronice. Nu stiu insa daca mai produce si componente pentru turbine. Exista si alte companii europene care fac afaceri cu Iranul, insa multe au fost nevoite sa se retraga din Iran in urma sanctiunilor, cu pierderi foarte mari de bani. Daca s-ar semna un nou acord cu Iranul de tipul JPCOA, aceste companii ar reveni la „business as usual” imediat.
Redeschiderea ambasadelor a fost simplă, dar ce-o să facă Arabia Saudită cu cele peste 200 de F-15 pe care le mai are? O să le împartă cu Iranul, la cererea Chinei? O să cumpere avioane de luptă chinezești, pentru a înlocui F-15? Greu de crezut. Aceeași problemă e și cu tancurile, Arabia Saudită mai are peste 400 de M1 Abrams și e greu de crezut că le împarte cu Iranul, la cererea Chinei. Sau le înlocuiește cu tancuri chinezești?
În rest, mai discutăm abia când o fi să vedem Flota a 5-a americană plecată din Bahrain. În prezent se află exact între Arabia Saudită și Iran, în Golful Persic.
mda, dar nu chiar:
China este cel mai mare importator de soia global, 60%, legată ombilical de cel mai mare exportator de soia global, Brazilia, cu vreo 40% pondere
China trebuie să hrănească peste 1.3 Mld de oameni, și deține peste 50% din populația de porcine globală, pe care o hrănește cu…soia
Brazilia, ca să cultive soia, are nevoie de îngrășăminte chimice, e cel mai mare importator, iar cel mai mare exportator este… Rusia
Apoi, China, manufactura lumii, depinde de importuri de energie primară, hidrocarburi, în proporție de 70%, și stă pe perfuzii din două direcții: Golful Persic și Rusia… altfel se stinge lumina repede
Manufactura lumii, China, depinde de exporturi pe piețele americană și europeană… 90%
Iranul și saudiții depind de piețele de export de hidrocarburi, poate cel mai mare client rămâne… tot China
…pe traseul de export dinspre Golful Persic și China sunt o serie de state riverane care controlează punctele de trecere navale, și care sunt vexate de politica Chinei
…americanii nu mai au interesul să asigure securitatea acestor transporturi, gratis… fără securitate, este afectată piața asigurărilor maritime, controlată de europeni…
India este pe traseu, și se bate pe graniță cu China… ia caimacul din ce poate… deh, politică de stat nealiniat
Asta ar fi partea de Belt… din Belt & Road… și a venit Xi la putere, a încurajat asertivitatea Rusiei în 2014, și, mai nou, în 2022, asertivitatea diplomației wolf warriors… a pus creșterea economică a Chinei în cap, s-a certat cu toate statele riverane apelor sale teritoriale, COVID , baloane de spionaj…. spionaj cibernetic, tehnologic
Au apărut reacții de home-shoring, near-shoring, friendly-shoring, embargo tehnologic… lumea se uită la securitatea a ce mai poate fi salvat din perioada de resurse ieftine din Rusia și manopere ieftine din China, care a durat 30 de ani de dezvoltare cu inflație mică (1990-2020)
Ar mai fi și demografia îmbătrănită din Europa, China, Japonia, Coreea de Sud, cauzată de industrializarea și urbanizarea accelerate, care reduce consumul și capacitatea de producție, și crește costurile sociale pensii și sănătate… și costurile de finanțare
Fără îngrășăminte și tehnologie agro, Africa nu poate să-și hrănească populația
BRICS? Primăvara arabă din 2010 a fost stărnită de dublarea prețului la cerealele din Rusia, pe fondul unei secete, iar în 2015 a fost migrație… a la Mutti Merkel
să fi fost în locul Dumneavoastră, aș fi fost mai reținut în aprecierile față de diplomația de rit nou a Chinei…
Cât despre Bibi, se descurcă ei, evreii, căci își știu cel mai bine interesele… să ne uităm la cei la noi în curte
Flota a 5 americana din Golful Persic si bazele din jurul peninsulei arabe si pe acest teritoriu reprezinta un dialog foarte apropiat iar apropierea intre Iran si Arabia Saudita poate va pune capat conflictului din Jemen si tot poate fi solutia celor 2 state, unul israelian si unul palestinian pe langa multe alte conflcte mai mici sau mai mari, Siria, Liban etc.etc.
SUA prin prezenta ei militara nu face altceva decat sa asigure caile de acces ale petrolului catre China si restul lumii, precum si asigurarea flacului sudic , Rusia fiind la o „aruncare” de rachete departare.
Diplomația se face de către diplomati profesioniști, nu de către politicieni fie ei și inteligenti. Nu te poți numi diplomat dacă vii la un dineu oficial cu costum negru și ciorapi albi. Pare un fapt minor dar arata ca ești un idiot (fapt real de la ambasada României din Paris, 1990).
In Europa au existat doua tari cu diplomati de clasa Franța și UK. Acum nu prea se vede diplomația europeana, iar planul lui Macron de a desființa corpul diplomatic și de a transforma diplomația intr-un fel de adunătură de funcționari este o lovitura mortala data acestei profesii.
@Cinicul
De aia Franta nu mai are nici o credibilitate in fostele colonii franceze si raliul Paris-Dakar nu se mai desfasoara ca pe vremuri?
Interesant si binevenit articolul .
Este necesara o evaluare istorica mai lunga in timp pentru intelegerea dinamicii geopolitice.
Dupa cel al doilea razboi mondial, UK si Franta s-au vazut indepartate din Orientul Mijlociu.
Ultima tresarire a UK si Frantei a fost in timpul crizei Canalului de Suez din 1956.
Vidul a fost umplut de URSS care au furnizat arme in cantitati inimaginabile regimurilor lui Nasser, OLP-ului lui Arafat si Abbas (EDUCAT in URSS si INCA la putere in ziua de azi care actioneaza conform indicatiilor de la Moscova).
Regiunea Golfului a fost zona de influenta americana pana la caderea Sahului, si degenerata in islamism agresiv religios si etnic.
Tarile cu sisteme pollitice de sorginte franceza au intrat in mod repetat in colaps de la WWII si in momentul asta sunt in stare de faliment total: Siria si Liban.
Odata cu ascensiunea Chnei si a Indiei si scaderea dependentei pana la doar 5% de petrolul din Golf, America a incepur sa basculeze cu interesele spre APAC.
Dar nu inainte sa negijeze in mod iresponsabil Europa cu Georgia, sa asiste si sa fie pasiva cu Ucraina.
Chiar cu nepotisme in Ucraina.
Si sa permita multor KGB-isti ucrainieni sa infiltreze anturajul lui Trump, acuzandu-l in acelasi timp impreuna cu oficinele de propaganda stangista CNN, NYT, BBC si cu colaborarea entuziasta a mass-media din Germania si Franta.
In Israel a fost si este un exemplu negativ dar si util pentru cetateni de ACTIVISM JUDICIAR neingradit si aplicat cu reguli care frizeaza absurdul.
A se vedea:
https://www-ynetnews-com.translate.goog/article/syxdkzmyn?utm_source=taboola&utm_medium=referral&utm_content=internal&_x_tr_sl=auto&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=en-US&_x_tr_pto=wapp
Cred ca Montesquieu se rasuceste in mormant acum.
Nu dreapta a castigat in Israel la ultimele alegeri. Stanga a pierdut alegerile prin prostie pura a liderilor care fac scandal acum care nu au candidat pe liste comune.
Multi dintre cei care demonstreaza acum au stat acasa la ultimele alegeri.
Acum isi arata nemultumirea in mod public.
Extremistii din dreapta au capatat avant odata cu disparitia din viata politica din Israel a figurilor cu opinii moderate.
Derbedeul de Ben-Gvir si-a aratat incompetenta deja in guvern.