În doar câteva decenii, China a acumulat destulă forță economică pentru a-și proteja interesele regionale și proiecta puterea la nivel mondial. O realizare remarcabilă, ce generează multe temeri, dar și admirație. Concurenții săi occidentali susțin că marele stat asiatic nu este o economie de piață, pentru motive prezentate în articolul anterior. Fără a nega complet criticile privind întârzierea sau inexistența reformelor necesare liberalizării pieței interne, Beijingul se autodeclară economie în curs de dezvoltare, fapt ce i-ar da dreptul la „tratament special și diferențiat”[1] din partea celorlalti membri OMC. Acțiunile chineze și impactul lor global susțin cu greu o asemenea caracterizare:
- Prin Inițiativa Drumul Mătăsii China încearcă să își construiască, la nivel planetar, accesul la zonele cu resurse naturale esențiale producției, dar și la piețe de desfacere pentru uriașa sa industrie;
- Pentru țările în curs de dezvoltare se oferă, la pachet, atât proiecte, cât și finanțare, însă practicile de creditare îi fac pe unii beneficiari să invoce „un nou colonialism”;
- În schimb, în zonele dezvoltate, chinezii își diversifică portofoliul prin achiziții în sectoare strategice, deținând acum participații din Mediterana până la Oceanul Înghețat;
- China se află totuși într-un punct de inflexiune – capcana venitului mediu, din care doar 10% din țări au ieșit în ultimii 60 de ani. Cum va reuși să evite stagnarea?
- Soluția adoptată de leadershipul chinez este saltul tehnologic rapid, pentru a fi în avangarda celei de-a patra revoluții industriale, țel realizabil în bună măsură prin îndeplinirea programului Made in China 2025, caracterizat de investitorii europeni ca un plan de substituire a importurilor pe scară largă, al cărui țintă este naționalizarea unor industrii cheie;
- Metodele de atingere a scopului de mai sus provoacă îngrijorare – transfer forțat de tehnologie prin asocieri obligatorii, achiziții de companii cu posibila coordonare a unor actori statali, sau chiar spionaj economic în care se utilizează o paletă largă de surse, de la unități specializate la mediul academic;
- Reacția marilor parteneri comerciali – înăsprirea regulilor de verificare și aprobare a investițiilor străine în sectoare strategice. Cel mai recent, în Uniunea Europeană.
Drumul Mătăsii
Anunțată în 2013 de președintele Xi Jinping, Inițiativa Drumul Mătăsii (IDM) este un proiect uriaș de infrastructură, prin care China caută să își construiască accesul terestru și maritim pe de o parte la piețe de desfacere pentru producție, iar pe de altă parte la zonele cu importante resurse naturale. Promisiunile vorbesc de peste 1.000 miliarde de $ ce vor fi investiți de chinezi, peste 70 de țări implicate, peste 4 miliarde de oameni impactați. Agențiile de presă oficiale chineze îl promovează ca pe ca o formă de piață comună pentru țarile din Europa, dar ca pe un fel de Plan Marshall pentru zonele în curs de dezvoltare din Asia de sud-est și Africa. Prima diferență care sare în ochi față de istorica inițiativă americană de sprijin este nivelul dobânzilor. De aici încolo, semnalele de alarmă se tot aprind. Planul Marshal a însemnat acordarea gratuită a peste 90% din fonduri, restul fiind împrumutat la costuri scazute. Finanțările chineze pot ajunge și la dobânzi de 8%, dar au două mari avantaje – nu par să pună accent pe capacitatea de rambursare a debitorului și nici să fie deranjate de existența corupției.
Prezentăm mai jos, după cum au fost relatate de presa regională și internațională, câteva exemple de proiecte asociate cu IDM ( le puteți urmări pe harta detaliată de aici ).
Începem cu Portul Hambantota, în Sri Lanka – Proiectul modernizării portului a fost considerat inutil de la bun început, țara avea deja un port similar în Colombo, totuși a fost finanțat cu un împrumut de 300 milioane $ la o dobândă de peste 6% de la Export and Import Bank of China. Aflată în imposibilitatea de a plăti și zguduită de un uriaș scandal de corupție, Sri Lanka cedează 80% din port către China Merchant Port Holdings Company, pe o perioadă de 99 de ani. Unele surse afirmă că guvernul președintelui Rajapaksa a reușit să ofere chinezilor o dobândă mai mare decât fusese solicitată. Caz clasic de “negociere inversă”. China căpăta acces la o poziție strategică în Oceanul Indian, la mijlocul căilor de transport dintre strâmtoarea Ormuz și strâmtoarea Malacca (prin cele două puncte trece peste o treime din petrolul transportat la nivel global pe apă și uscat).
În Malaezia, premierul Mahathir Mohamad a întrerupt proiecte de 30 miliarde $, aflate derulare cu constructori de stat chinezi și vorbește de o nouă formă de colonialism. Există suspiciuni majore de corupție la adresa guvernării anterioare. Vecinii de la sud, Indonezia, au avut alegeri prezidențiale în aprilie, în centrul disputelor electorale regăsindu-se linia ferată de mare viteză dintre Jakarta și Bandung, construită de firme chineze. Cele două țări sunt despărțite de strâmtoarea Malacca, al doilea cel mai important punct de tranzit mondial pentru petrol și calea de acces la Marea Chinei de Sud.
Coridorul Economic China-Pakistan cuprinde multiple proiecte finanțate de China cu dobânzi de până la 8%, deși Pakistanul avea deja probleme grave cu datoria publică. Inițial, CECP trebuia realizat cu monopol chinez, dar Pakistanul a reușit să implice recent și țările din Golf în proiect, în special în portul Gwadar, din apropierea graniței cu Iranul. Tot în Asia de Sud și zona Oceanului Indian, chinezii mai au două proiecte cu probleme: portul Kyaukpyu din Myanmar și Podul Prieteniei din Insulele Maldive.
În Africa, proiectul Căii Ferate Djibouti din Etiopia a fost făcut de un consorțiu chinez de stat, care are acum drepturile de operare pentru următorii ani. Conform mai multor surse, Exim Bank-ul chinez a finanțat aproape 70% din proiect. În 2016 deja începuseră rambursările la împrumut, deși calea ferată s-a deschis cu greu abia doi ani mai târziu. Djibouti este situat într-o zonă cheie pentru rutele comerciale, strâmtoarea Bab el Mandeb fiind al patrulea cel mai important punct de tranzit pentru petrol la nivel mondial. SUA, Japonia, Franța și Italia dețin permanent trupe aici. Tot aici, China a deschis în august 2017 prima sa bază militară navală din străinatate.
Salt în Europa, în Muntenegru – autostrada până la Bar[2]. Proiectul are ca scop conectarea țărmului muntenegrean al Adriaticii cu Serbia, trecând prin munți. Costul primei părți (finalizată) este estimat la aproximativ 20% din PIB-ul țării. Pentru finanțarea acestei faze a fost contractat un împrumut chinezesc. Datoria publică a explodat, forțând guvernul să crească taxele și să înghețe salariile. Pentru realizarea părții a doua s-a abandonat ideea unui nou credit și se va merge, se pare, pe soluția unui parteneriat public-privat (PPP) cu constructorul primei părți, China Road and Bridge Corporation. FMI și BEI avertizaseră din start că acest proiect nu este creditabil și că Muntenegru ar face mai bine să aștepte aderarea la UE și accesul la fonduri structurale. Ca atare, relateaza Reuters, chinezii au plătit profesorii de economie de la Universitatea Muntenegru pentru realizarea unui nou studiu de fezabilitate, care a concluzionat că proiectul e totuși viabil. Studiul rămâne secret, chiar și pentru membrii Parlamentului.
Cam la 800 km nord de Bar se află portul italian Trieste. În martie Italia a semnat un memorandum de colaborare cu China, fiind astfel prima țară din G7 care participă la Drumul Mătăsii. În cadrul memorandumului, China Communications Construction Company (CCCC) va moderniza și gestiona porturile Genova și Trieste. Problemele financiare ale Italiei sunt cunoscute, atât SUA cât și UE avertizând asupra pericolelor unor astfel de înțelegeri cu Beijingul. Ministrul de externe german Heiko Maas a lăsat la o parte tonul diplomatic, afirmând că țările care au impresia că pot face afaceri inteligente cu chinezii “se vor trezi că au devenit dependenți”. Nici în guvernul italian nu există unanimitate în privința acestei colaborări.
Modelul de înaintare pe Drumul Mătăsii pare a fi unul de tipul „capcanei datoriilor” (debt-trap diplomacy). Sunt împrumutate țări mici sau aflate în dificultăți financiare, din zone geografice strategice, cu standarde anticorupție reduse sau având puțină expertiză în gestionarea de mari proiecte. De multe ori e greu de spus dacă finalitatea este recuperarea datoriei sau câștigarea controlului asupra unor resurse minerale (bauxită, cupru, nichel, beriliu, titaniu etc.), piețe de desfacere, respectiv active importante (porturi, aeroporturi, căi ferate, conducte de gaze, etc.), adesea cu injecții minime de capital, raportate la dimensiunea creditorului.
Center for Strategic and International Studies caracterizează inspirat sinergia dintre Drumul Mătăsii și împrumuturile chineze – „Game of Loans”.
Achiziții strategice în Europa
Pe lângă cazurile de mai sus, actorii statali chinezi, direct sau prin intermediari, fac investiții în companii sau active din Europa și SUA, orientate preponderent în domenii cheie: infrastructură, transport, imobiliare, tehnologie.
Trieste nu este primul și nici singurul punct strategic european în care China își face simțită prezența. În Grecia, portul Pireus este deja controlat de China Ocean Shipping Co. În România sunt prezenți prin Cofco Co, care a cumpărat unul din marii operatori portuari din portul Constanța. De asemenea, investitorii chinezi par să fi dezvoltat o adevarată pasiune pentru Londra și fotbalul englez. Dețin acțiuni la Manchester City, Aston Villa, Southampton, Hull City, Wolverhampton.
De fapt, companiile de stat chineze dețin deja participații la 13 porturi din Europa, din Grecia până în Spania, Belgia și Olanda. Bloomberg estimează achizițiile și investițiile chineze pe bătrânul continent la 318 miliarde $ în ultimii 10 ani, cea mai mare fiind cumpărarea elvețienilor de la Syngenta – 46,3 miliarde $ pentru unul din cei mai importanți producători de pesticide din lume (o sinteză excelentă cu date și grafice interactive găsiți aici ; recomandăm vizualizarea pe laptop sau desktop).
Drumul Arctic
Ambițiile nu se opresc la rutele comerciale tradiționale. Firme chineze de stat au candidat pentru a finanța și construi 3 aeroporturi internaționale în Groenlanda, punct strategic în Atlanticul de Nord, unde U.S. Air Force deține baza militară de la Thule. A fost nevoie de intervenția Pentagonului pe lângă Danemarca pentru a-i bloca. Poate că nu era o mutare ce urmărea obiective militare, ci doar o componentă a celei de-a treia axe a IDM: în ianuarie 2018 China a anunțat intenția de a dezvolta un Drum Arctic al Mătăsii. Transportul prin nord, prin Oceanul Arctic are sens, timpul s-ar reduce la jumatate față de ruta Suez, în plus ar evita punctele de tranzit (choking points) controlate de SUA și aliatii lor. În iulie 2018 Rusia a livrat Chinei pe această cale primul transport de LNG (gaz lichefiat). Mai mult, oferă asistență pentru a rezolva problema aprovizionarii pe timp de iarnă prin Oceanul Înghețat. Pe lângă construcția terminalelor LNG de la Yamal, în asociere cu China și francezii de la Total, Rusia a acceptat să colaboreze la fabricarea primului spărgător de gheață chinez cu propulsie nucleară (rușii sunt singurii deținători ai unui asemena vas).
Acestea nu sunt caractistici comportamentale ale unei economii imature. Având în vedere dimensiunea și acoperirea globală pe care fluxurile de capital și investițiile chineze le-au căpătat în ultimii ani, China nu poate fi tratată ca o economie în curs de dezvoltare obișnuită. Nu e mai puțin adevărat că, la acest moment, uriașa țară asiatică se află într-un punct de inflexiune.
Capcana venitului mediu
În Decembrie 1978, Deng Xiaoping a preluat puterea și China a început deschiderea, schimbând direcția treptat dinspre centralismul de tip sovietic înspre economia de piață. În 2001 a devenit membră a Organizației Mondiale a Comerțului. Evoluția nivelului de trai al unei țări cu asemenea dimensiune, într-o perioadă atât de scurtă, nu are precedent în istorie. La începutul reformelor lui Deng Xiaoping, 9 din 10 chinezi trăiau cu mai puțin de 2$ pe zi. Patruzeci de ani mai târziu, doar 1 din 100 se mai află sub limita sărăciei extreme, la o populație de 1,4 miliarde de persoane. E și un efect al statutului de fabrică a lumii. Industria chineză deține cote importante de piață în aproape toate sectoarele tradiționale, însă o bună parte din producția industrială este încă tributară consumului ridicat de energie, poluării excesive și generează o valoare adaugată redusă.
În ultimii ani, preocuparea principală a decidenților și economiștilor chinezi a fost evitarea capcanei venitului mediu (middle income trap). Aici se află țările care au atins un venit mediu pe cap de locuitor între 1/3 și 2/3 din cel regăsit în SUA[3]. EU Chamber of Commerce in China menționează că din 101 țări care aveau acest nivel în 1960, doar 13 au reușit să îl depășească. Celelalte 88 au eșuat, nu au fost capabile să adopte reformele necesare și în final au ajuns la stagnare. China dorește să treacă la stadiul următor, la fel cum Japonia și Coreea de Sud au reușit în ultimii 60 de ani.
Una din șanse ar putea fi cea de a patra revoluție industrială, ce ar avea loc acum la nivel global. Prima s-a realizat odată cu dezvoltarea producției mecanice pe baza apei și aburului, a doua prin adoptarea producției în masă fundamentată pe electricitate, a treia prin automatizare cu utilizarea electronicii și a tehnologiei informației. Cea de a patra ar însemna digitalizarea accentuată a producției cu ajutorul sistemelor ‚ciber-fizice’ în care soluțiile tip big data și stocarea cloud permit ca informația să fie pusă la dispoziție și analizată de-alungul a întregi lanțuri de producție, pe baza interacțiunii în rețele a oamenilor și roboților[4]. Beijingul vrea nu numai să prindă acest tren, ci să-l conducă.
China se confruntă în prezent cu două probleme: concurența din partea altor economii emergente de mari dimensiuni, precum India și Brazilia, care încep să ofere aceleași avantaje pentru investitori și o serioasă problemă demografică –populația care îmbătrânește. Forța de muncă eligibilă (15-59 de ani) a scăzut între 2013 și 2015 cu aproape 10 milioane de persoane. Ca atare, s-a hotărât renunțarea la politica unui singur copil. În plus, odată cu creșterea nivelului de trai și a accesului la informație, așteptările se modifică, probabilitatea ca noile generații să accepte sacrificiile părinților scade, iar riscul revoltelor împotriva regimului sporește. Chinezii acționează de obicei pe termen lung, dar în acest caz durata lungă pare să fie percepută ca inamic.
Preocuparea pentru calea pe care economia țării ar trebui să o urmeze în următoarele decenii ocupă un loc central în dezbaterile academice de la Beijing. În noiembrie 2016, dialogul dintre profesorii Zhang Weiying și Justin Lin Yifu a fost urmărit online de 1 milion de privitori. Lin, fost economist șef la Banca Mondială, deținător al unui doctorat la Universitatea din Chicago, argumentează în favoarea unei politici industriale ghidate de stat pentru a putea ajunge din urmă și concura țările dezvoltate. Zhang, absolvent al Oxford University, susține piața liberă și antreprenoriatul, subliniind că politicile industriale de stat duc doar la ineficiență și distorsiuni în economie. Viziunea oficială pare să concorde cu varianta lui Lin.
Made in China 2025 – Planul pentru saltul tehnologic
Acum patru ani guvernul chinez a lansat o inițiativă care să susțină și promoveze tehnologiile și industriile avansate. Intitulată Made in China 2025 (MiC2025), aceasta stabilește obiective ambițioase pentru dezvoltarea a zece industrii, de la noi materiale și utilaje agricole până la tehnica aero-spațială, vehicule electrice și tehnologie IT de ultimă generație; presupune miliarde de $ investiții și este doar prima dintre cele trei părți ale unui plan ce urmărește ca până în 2049 (100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Chinez) China să se numere printre liderii mondiali ai producției și tehnologiei. De exemplu, se dorește ca 40% din materialele și componenetele de bază să fie fabricate în China până în 2020; până în 2025 se dorește să se ajungă la 70%.
Un asemenea plan intră în contradicție cu declarațiile chineze privind intențiile de liberalizare, subliniate la Davos în 2017 de către președintele Xi. După cum noteaza EU Chamber of Commerce in China, MiC2025 este de fapt „un plan de substituire a importurilor pe scară largă, al cărui țintă este naționalizarea unor industrii cheie”[5]. Concluziile sunt preluate și confirmate de autoritațile americane: China încearcă prin acțiune centralizată să înlocuiască produsele străine cu cele naționale pe piața locală și să pregătească terenul pentru ca producatorii proprii de tehnologie să cucerească piața globală. Cercetarea și dezvoltarea independentă presupune însă investiții importante și mai ales timp. Varianta mai rapidă și mai puțin costisitoare – transferul de tehnologii, chiar prin metode controversate.
Pentru a nu plictisi cititorii, încercăm un rezumat al multiplelor practici privitoare la transferul forțat de tehnologie, așa cum sunt ele prezentate în diferite surse.[6] Două căi principale se disting, fiecare cu subdomenii: Absorbție (prin Asocieri obligatorii și Spionaj) și Achiziții (făcute de Companii sau Fonduri de Investiții controlate direct sau indirect de stat).
Asocierile obligatorii
După cum am mai arătat, pentru a putea intra pe piața chineză, investitorii sunt obligați să accepte asocieri tip Joint Venture (JV) cu firme chineze, cedând drept de decizie, acces la inovații și drepturile de utilizare;
Exemplu: Dongfeng Motor Group, unul din cei mai mari producători auto, controlat de stat, este implicat în JV cu Peugeot, Citroën, Honda și producătorul american de componente auto Dana. Ca asociat, Dongfeng are acces la tehnologia si inovațiile celor menționati. Multe companii americane au deschis procese reclamând transferuri forțate de tehnologie – American Superconductor Corporation, Corning, DuPont, Eli Lilly, General Motors, etc.
Pe lângă asociere, pentru acces pe o anumită piață mai este necesară și obținerea unor drepturi de licență; legal, partea chineză se ocupă de licențiere. În plus, capătă dreptul de a utiliza tehnologia după cum doresc și de a aduce îmbunătățiri; acestea pot fi folosite pe termen nelimitat de către chinezi, dar limitat (de ex. doar 5 ani) de către străini. Practic, dacă investitorul străin aduce o tehnologie pe care a dezvoltat-o (cu costurile aferente) în 15 ani, partea chineză capătă acces imediat. Dacă apar îmbunătățiri realizate în China, rezultatul e interpretat ca fiind o nouă tehnologie, asupra căreia chinezii au copyright nelimitat pe piața națională, în timp ce străinii doar 5 ani. E ca și cum ai ceda inovație în rate. În plus, riscurile legale (procese din partea beneficiarilor) asociate utilizării unei noi tehnologii revin complet părții străine. Asimetrii.
O altă nemulțumire a investitorilor străini se referă la localizarea în China a centrelor de Cercetare-Dezvoltare. După cum notează US Chamber of Commerce, prin Legea Securității Cibernetice companiile sunt de multe ori obligate să păstreze baze de date în China și au bariere la a transfera informațiile proprii în exterior.
În cadrul asocierilor JV, Partidul Comunist Chinez își face simțită prezența până la nivelul deciziei din consiliile de administrație, chiar în cazul companiilor private. Într-un remarcabil studiu privind „capitalismul de stat” practicat de chinezi, profesorii Wentong Zheng si Curtis Milhaupt de la Columbia Law School arată că 95 din primele 100 de firme chineze după venit și opt din primele 10 firme chineze de internet au fost înființate sau sunt controlate de un actual sau fost membru al unei organizații politice comuniste. O mare parte a companiilor percepute ca fiind private sunt de fapt controlate de Statul chinez printr-o rețea complexă de acționari (de exemplu ZTE). Știrea că Jack Ma, cel mai cunoscut miliardar chinez și fondatorul Alibaba, e membru al PCC din anii ʹ80 a provocat stupoare doar în Vest. Pentru generația decrețeilor est-europeni sună familiar.
Spionaj economic
Relatări din presa asiatică estimează numărul de agenți de informații ai Ministerului Securității Statului chinez activi în străinătate la 40.000, în timp ce local ar fi menținuți peste 50.000. Această forță este sprijinită de celebra Unitate 61398 din cadrul Armatei Populare de Eliberare (APE). Compania de securitate cibernetică Mandiant descrie[7] sistemul de comandă și control pentru spionaj cibernetic, complet instituționalizat în cadrul APE și având peste 100.000 de subordonați. Exemple de spionaj industrial, unele terminate cu condamnări: Sinovel, Micron, Lanxes, IBM, Operatiunea Aurora, etc.
Dar cel mai spectaculos caz, desprins parcă din seria Mission Impossible, este cel documentat de Bloomberg, referitor la microcipul implantat din construcție în placa de bază a serverelor Elemental. Nu numai că acestea din urmă sunt utilizate de mari companii precum Apple, dar puțin a lipsit să nu ajungă în noul centru big data pe care Amazon îl construia pentru CIA.
În afară de rețetele clasice de colectare de date, mai nou sunt analizate și tactici neconvenționale de accesare a informațiilor ce pot aduce avantaj tehnologic: studenții și profesorii/ cercetătorii. Directorul FBI, Christopher Wray, confirma în timpul unor audieri din Senatul american, preocuparea agențiilor de intelligence cu privire la utilizarea mediului academic ca sursă de colectare de informații – „Nu numai în orașele mari, ci și în cele mici. În toate disciplinele. Iar gradul de naivitate al sectorului academic pe acest subiect constituie o problemă în sine.” În timp ce mari actori economici chinezi construiesc centre de cercetare în California (Huawei – Berkley University) statul chinez lansează programe de atragere a cercetătorilor sau profesorilor din domenii de interes, urmărind ca aceștia să-și aducă în China cunoștințele, chiar dacă asta ar însemna dezvăluirea unor informații secrete sau încălcarea reglementărilor de export. Un astfel de exemplu – Programul celor 1000 de Talente. După ce a intrat sub lupa comunității de informații americane, oficialitățile chineze au trecut la ștergerea de pe website-uri a referirilor la program și a identității participanților.
Costurile estimative ale spionajului industrial variază între 200 și 600 miliarde de $ anual. Generalul Keith Alexander, fost sef al NSA, concluziona că spionajul industrial și furtul de proprietate intelectuală reprezintă „cel mai mare transfer de bogăție din istorie”.
Investiții Străine Directe – cu aprobare de la stat
Investiția în cercetare și inovare solicită mult capital, dar mai ales timp. Pentru a crește viteza de recuperare față de economiile avansate și a arde etapele, companiile chineze cumpară firme occidentale deja dezvoltate, cu zestrea tehnologică aferentă. În sine, e o strategie acceptabilă, utilizată și de corporații europene sau americane. Problema o constituie faptul că, în spatele tranzacțiilor este de cele mai multe ori prezent puternicul stat asiatic, prin control, planificare sau finanțare.
Consiliul de Stat (Guvernul chinez) controlează și dirijează investițiile în străinătate spre anumite sectoare favorizate (prin Catalogul de Investiții), mai ales din zona noilor tehnologii. Comisia de Dezvoltare și Reformă (NDRC, un fel de Consiliu al Planificării), alături de Ministerul Comerțului (Mofcom) selectează și prioritizează în ce proiecte, domenii, țări vor avea loc investiții externe. Circulația capitalului este restricționată, tranzacțiile externe și destinațiile fiind supuse aprobării și controlului Băncii Centrale, prin puternica Administrație de Stat pentru Rezervele Valutare (SAFE). Desigur, nu pot fi verificate absolut toate ieșirile de capital și investitorii privați caută de multe ori diversificarea portofoliilor în economiile americană și europeană tocmai ca o masură de a se pune la adăpost de situația politică de acasă.
China Investment Monitor al celor de la Rhodium Group apreciază totalul tranzacțiilor chineze realizate în SUA, din 2000 până în 2018, la 140,5 miliarde $, grosul lor fiind direcționate în special în California, New York State, Texas. Sectorial, jumătate sunt concentrate în imobiliare/industria ospitalității, sectorul IT&C și al energiei. Pe locul patru, la egalitate, se află industria divertismentului și agricultura, deși în cazul ultimei ponderea este influențată de o tranzacție majoră, achiziția celui mai mare procesator american de carne de porc, Smithfield Foods. Interesul investitorilor asiatici asupra anumitor sectoare a evoluat în timp. Dacă la începutul anilor 2000 erau vizate resursele naturale, între 2010 și 2013 capitalul s-a orientat spre sectorul energetic, odată cu boomul american al noilor tehnologii extractive (fracking, shale). Tot din 2010, se înregistrează un focus clar asupra sectoarelor cu valoare adaugata sporită și intensive în inovație.
Din totalul investițiilor, peste 95% au constituit achiziții de companii existente (FDI). Investițiile în proiecte noi (VC –Venture Capital), pentru ridicarea de fabrici, centre de cercetare sau chiar dezvoltări imobiliare abia s-au apropiat de 5%.
Hazard sau coordonare ?
Dincoace de Atlantic, în Europa, activitatea investițională a Beijingului este chiar mai febrilă. Bloomberg estimează că în ultimii zece ani a fost cu 45% mai mare decât în SUA. Și pentru că le diable se cache dans le detail, e utilă studierea câtorva cazuri concrete.
Cea mai mare tranzacție sino-europeană de până acum, vânzarea elvețienilor de la Syngenta din 2016, pentru peste 45 miliarde $, nu a fost ferită de controverse. Uriașa companie specializată în tehnologia semințelor și pesticidelor, cu afaceri pe mai multe continente, nu a fost cumpărată de o altă firmă agricolă, cum era de așteptat, ci de ChemChina, companie de stat cu activități în domeniul produselor chimice, cauciucurilor și anvelopelor (tocmai îi achiziționaseră pe italienii de la Pirelli). Încă din 2016 au fost voci ce avertizau că de fapt cei interesați ar fi fost SinoChem, tot o companie chineză de stat, dar cu obiect de activitate asemănător cu cei de la Syngenta, însă o ofertă din afara domeniului ar fi avut drept scop evitarea de investigații antitrust din partea europenilor. În prezent, se discută din ce în ce mai insistent despre o fuziune între ChemChina și SinoChem. Firmele nu confirmă, dar un director executiv de la SinoChem conduce deja operațiunile din China ale Syngenta. Sinergii.
Producătorul german de echipamente semiconductoare Aixtron a primit o comandă importantă de la San’an Optoeloctronics din Fujian. În ultimul moment, comanda a fost anulată, provocând firmei germane dificultăți financiare majore. Din fericire, Fujian Grand, fond de investiții chinez, a făcut rapid o ofertă de preluare salvatoare. La o privire mai atentă, s-au descoperit legături între San’an și Fujian Grand, mergând până la implicarea autorităților locale chineze în acționariatul celor două companii, desigur, prin intermediari. Președintele Obama a blocat achiziția părtii americane a Aixtron, drept urmare și guvernul german, luând în calcul noile informații, și-a retras aprobarea. Aixtron produce componente ce au și utilizare militară, printre altele la sistemele de rachete Patriot.
Protejarea sectoarelor strategice
Există multe asemănari între comportamentul investițional chinez din Statele Unite și cel din Europa. Totuși, o deosebire iese în evidență: în SUA ponderea investițiilor o dețin actorii privați (cel puțin privați la prima vedere), în timp ce în Europa situația este inversă, majoritatea tranzacțiilor sunt făcute direct de către companii chineze de stat. Poate pentru că regimul de evaluare și aprobare a investițiilor străine este mult mai puțin sever, pe alocuri inexistent la nivel comunitar.
În ultima perioadă, chiar și prezența capitalului chinez în zona afacerilor emergente sau de mai mică anvergură (Venture Capital) a intrat în atenția Pentagonului. DIUx[8] estima că în perioada 2015-2017 ajunsese la 16% din totalul tranzacțiilor de acest tip. În 2018 s-a atins un nou record (+30% față de anul anterior). Tehnologiile vizate sunt considerate fundamentale pentru viitoarele inovații: inteligență artificială, vehicule autonome, realitate virtuală, robotică, etc. Dincolo de aspectele comerciale, acestea sunt tehnologii pe care armata americană se bazează pentru a-și menține superioritatea în viitor: tehnologii cu «dublă utilizare» (dual-use technologies), ce pot fi utilizate pentru scopuri civile, dar și militare. Efectele acțiunilor economice chineze din ultimii ani depășesc aria avantajelor comerciale în sens larg, intrând în zona expansiunii și controlului strategic.
În septembrie 2017, în discursul său privind Starea Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei, evoca necesitatea verificării investițiilor făcute de companii străine deținute de actori statali care vor să cumpere un port european, o parte din infrastructura energetică sau o firmă de tehnologie pentru sectorul apărării. „Nu suntem adepți naivi ai comerțului liber. Europa trebuie să-și apere întotdeauna interesele strategice. […]E o responsabilitate politică să știm ce se întâmplă în curtea noastră, pentru a ne putea proteja securitatea colectivă dacă e nevoie”.
Doi ani mai târziu, în martie 2019, Uniunea Europeană adoptă Regulamentul 452, ce stabilește un cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune[9]. Decizia finală de a bloca o asemenea investiție va reveni totuși statelor membre. Canada, Japonia, Australia, China, au deja instituții funcționale cu acest rol. În Statele Unite, CFIUS[10] funcționează din 1975.
Citeste si
NOTE________________
[1] https://www.wto.org/english/tratop_e/devel_e/dev_special_differential_provisions_e.htm
[3] EBRD, Transition Report 2017-18
[4] EU Chamber of Commerce in China – CM2025, Putting Industrial Policy ahead of Market Forces; 03/2017
[5] Idem. Pag.12
[6] Rapoarte precum cele ale US Trade Represenative, White House Office of Trade and Manufacturing Policy, EU Chamber of Commerce in China, Mercator Institute for China Studies, (MERICS), Rhodium Group, etc.
[7] Mandiant – APT1 Exposing One of China’s Cyber Espionage Units; 2013
[8] Defence Innovation Unit Experimental (DIUx)- inființată în 2015 de Pentagon, oferă companiilor americane consultanță și capital în proiecte de interes pentru zona securității naționale
[10] Committee on Foreign Investment in the United States – puterile CFIUS au fost extinse recent prin adoptarea Foreign Investment Risk Review Modernization Act (FIRRMA).
Copyright american.
Fără protejarea inovațiilor, a brevetelor, a „proprietății spirituale” e posibil ca D. Trump/SUA să mențină presiunea asupra Chinei cu 25 % impozit pe import încă mult timp. Ce avantaj mare poate oferi China în schimb fără această asigurare care oricum va fi, nu are acoperire în justiția comunistă. Rămâne dilema cu un sistem de justiție independent cea ce nu e posibil în comunsism. Antagonismul dintre liberalismul american@occidental și comunismul chinez (de fapt cu toate dictaturile în Arabia Saudită, Iran, Venezuela, Cuba, Vietnam, etc) va rămâne. Multilateralismul (WTO, ONU) e refuzat de D. Trump/SUA și înlocuit cu tratate bilaterale. China deține hârtii datorii de stat din SUA în Dolari de ca. 3.000 miliarde Dolari (mai mult decât BIP Franța). China finanțează de mult timp Dolarii de hârtie. E o problemă? Pentru cine?
…”… În doar câteva decenii, China a acumulat destulă forță economică pentru a-și proteja interesele regionale și proiecta puterea la nivel mondial. O realizare remarcabilă, ce generează multe temeri, dar și admirație. Concurenții săi occidentali susțin că marele stat asiatic nu este o economie de piață, …”….
E un succes cea ce a realizat China în ultimii 45 de ani. Azi o mare parte a resurselor globului sunt transferate în China (cărbune, petrol, ciment, minereu de fier, cereale, etc). Cu o creștere economică de peste 9 % an de an a contribuit la relansarea economică globală după criza din 2008. Poluarea în orașele Chinei e o problemă nerezolvată (aproape zilnic a fost conectată o termocentrală electrică cu cărbune). China e azi un factor mare global la celulele fotovoltaice (firma Bosch /Stuttgart/RFG a avut 3 miliarde Euro pierderi la fotovoltaice, politica UE/RFG, s-a retras din producție), căi ferate de mare viteză și baterii electrice (E. Macron vrea subvenții UE) . Cel mai mult oțel de construcții și ciment e folosit azi în China. Locuințe, curent, apă pentru sute de milioane de locuitori în China a fost realizat în timp record. Care interese are China cu Drumul de mătase? Ce înseamnă investiții chineze de 38 miliarde $ pe an pentru 38 de state participante (Asia, Africa, Europa, America de Sud) , în comparație cu volumul de afacere a unui hedge fond sau a unei bănci globale occidentale cu 1.300 milarde $ pe an?
Criza viitoare bate la care ușă?
Criza viitoare pornește la băncile chineze sau italiene?
Criza viitoare e sigura precum alternananta intre zi si noapte si nu cred ca o sa mai conteze cine o va declansa, o data pornita isi va face efectele. Ramane de vazut care vor fi metodele prin care se va incerca stoparea ei metodele clasice fiind de pe acum epuizate iar teoriile economice bune de aruncat peste bord.
Telurile în UE.27ă. Interesele în UE.27 diferă.
Nu e clar care UE vom avea peste 10 sau 20 de ani. Modelul francez al lui E. Macron de la Sorbonna 2017 este conceptul francez cu „economie poltică “, concept de redistribuire care nu e în interesul tuturor. Olanda și “Grupul Hanseatic” nu sprijină acum un budget mare separat în ZE cerut de E. Macron. Interesele în RFG sunt mai mult orientate spre export, mai aproape de modelul britanic cu piețe libere, fără protecționismul favorizat la Paris. Franța cere o piață agrară închisă și impune protecționism agrar cea ce duce la conflict cu SUA și Africa (D.Trump cere export agrar American liber în UE. Africa e invadată de produse agrare subvenționate de UE cea ce duce la distrugerea micilor producâtori în Africa).
Interese și conflicte de interese sunt și vor rămâne în UE și în lume.
Criza în UE probabil va porni de la băncile italiene. Criza italiană e provocată de datoriile de stat enorme de 131 % BIP (Grecia 173 % BIP, Franța 93 % BIP în creștere, RFG 60 % BIP în scădere la 43 %) în permanentă creștere. “Schuldenkrise” e criza UE.
Criza în China poate porni de la băncile de stat care funcționează după modelul communist.
Criza viitoare va zgudui UE și ZE.
România nu e în ZE și Schengen.
Excelent articol!
Multumesc1
Politica economica chineza din ultimele decenii a fost fundamentata de un slogan care zicea asa :
– Nu conteaza ce culoare are pisica important e sa prinda soareci !
Si pisica lor a prins.
Au priceput repede si bine ca tarile care fac parte din elita lumii sunt cele care PRODUC nu cele care CONSUMA produsele altora !
China,cu un sa-i spunem capitalism de stat ,condusa de un partid unic ,comunist,a ajuns o putere economica de care unii au ajuns sa se teama iar de altii sa fie admirata.
Prin anii ’80 Romania exporta turbine energetice de 330 MW in China. Intre timp noi ne-am distrus industria iar China s-a oferit sa dezvolte ea grupurile energetice nucleare de la Cernavoda ( un exemplu doar )
Dincolo de cine ar zice si orice ar zice reusita Chinei poate fi privita ca un exemplu de manual si data ca un studiu de caz.
După 40 de ani de dezvoltare din asta explozivă cam 80%-85% din chinezi trăiesc mai prost ca vasluienii sau teleormănenii dar măcar lucrează 50-60 de ore pe săptăpmână:) . E drept că bunii patroni comuniști le furnizează gratis scutece pentru adulți ca să nu mai piardă vremea mergând la toaletă. Ca măsuri de protecție a muncii s-au instalat plase de proteție între scări astfel încât cei ce încearcă să se sinucidă aruncându-se de la etaj pe casa scărilor (cea mai populară metodă de sinucidere chineză) eșuează și trebuie să se sinucidă aruncându-se pe fereastra blocului în care locuiesc câte o duzină într-un apartament cu 2 camere, ceea ce are un efect mult mai redus…:) Cei ce suferă accidente de muncă și rămân invalizi sunt aruncați pe drumri. Pe invalizii fără familie statul îî trimite în centrul sau estul țării în „sanatorii” ce arată a lagăre de exterminare. Pe pensionarii chinezi îi vezi cerșind în 4 labe prin orașele mai mici ale țării. Pensioanrii cerșetori sunt vânați și deportași rapid din orașele mari. Vorba lui Stalin în timpul marii foamete din 1031-1033: „Viața a devenit tot mai bună și mai veselă, tovarăși!
Eomânia industrializată a anului 1988 avea un PIB de $40 de miliarde și exporta produse (de proastă calitate la prețuri ridicole mai ales spre lumea a III-a) de $10 miliarde (în banii de azi ar fi sub $80 de miliarde PIB și sub $20 miliarde exporturi). Azi România cea „dezindustrializată” are un PIB de $240 miliarde și exporturi de $85 de miliarde. Și asta chiar dacă abia vreo 3 milioane de români lucrează în domeniul productiv față de 14 milioane în 1988.
Asta în condițiile în care în anii 80 armata, elevii, studenții și deținuții făceau muncă forțată mai ales în agricultură, dar adesea și pe șantiere. Se culegea porumbul până prin decembrie. Se lucra 6 zile pe săptămână și adesea și dumininca. Leafa medie de 3000 de lei/lună în 1989 însemna cam $30 în termeni reali, adică 130 de RON/lună. USD-ul de atunci valorează cam $1.9 azi deci hai să zicem că românul mediu câștiga cam 250 de RON pe lună în banii de azi ținând cont de inflație. Nu se găsea NIMIC și totul era raționalizat. Românul avea dreptul lunar la:
– 12 ouă
– 0.5l ulei
– 0.5 kg carne
– 30l de benzină
– 100g de unt
– 1kg de făină
– 0.5 kg zahăr
– 500 g de pâine pe zi
Rația nu era nici ea garantată Dacă o găseai bine dacă nu, să-ți fie de bine. Laptele nu era raționaliuzat însă la un cartier de 10000 de suflete veneau 2-3 lăzi cu 24 de sticle. Ăia cu copii mici se alezau la coadă de la miezul nopții și la 7 când se descidea alimentara se sfâșiau între ei penru o sticlă de lapte.
Apa caldă nu mai curgea de ani de zile în o bună parte a țării. Apa rece curgea și ea câteva ore pe zi. Cea mai dramatică situație era în Brașov unde erau cartiere unde apa se aducea până la etajul 10 cu găleata sau canistra (lifturile erau scoase din funcțiune pentru a se economisi electricitate, dacă nu locuia în bloc cineva cu pile imense).Se ajunsese acolo să se arunce fecalele în pungi pe geamul blocului. Nici pungi snu se găseau. În final după câteva luni de coșmar după revolta din Noiembrie 1987 partidul a dat drumul la apă rece 2 ore pe zi…
Curentul electric se tăia de regulă seara. Încălizrea centrală funcționa arareori. Adesea igrasia din apartamente îngheța peste iarnă.În 1985 astronautul francez Patrick Baudry, zburând la bordul navetei spațiale americane a făcut o splendidă fotografie panoramică a Europei noaptea. Poza a fost publicată de Science & Vie pe care mi-o trimitea periodic un unchi fugit în Germania. Frontierele României erau practic delimitate de beznă. Ca cele ale Coreei de Nord de azi. Era o imagine sinistră.
Posesia de monedă străină se pedepsea cu închisoarea (totul trebuie schimbat în lei sau depus în banca de stat). Pașapoartele se țineau la miliție și trebuiau predate la 48 de ore după intrarea în țară. Obținerea unui pașaport era foarte dificilă și chiar și așa se putea călători doar în țările comuniste maxium odată la 2 ani.
Prețuri la leafa medie de 3000 de lei:
– O Dacia 1310 costa 90000 cu plata în avans și stat la coadă câțiva ani.
– Un TV color românesc costa peste 10000 de lei și se stătea șa coadă peste 1 an. Un Tv alb-negru era de la 4000 în sus.
– Un VCR recorder costa la negru (nu se găseau în magazine decât în cele ce se vindeau pe valută străinilor) 70000 de lei
– O pereche de blugi era de la 1500 de lei în sus la negru
– O pereche de pantofi sport Adidas sau Puma erau de la 2000 de lei în sus la negru
– O bicicletă rusească Sputnik cu schimbător de viteze era 3500 de lei, când se găsea. La negru costa de 5000 de lei în sus.
– O bicicletă românească Pegas sau Tohan fără schimbător de vteze era și ea peste 1000 de lei.
– Un kg de carne la negru costa de la 100 de lei în sus.
– Un pachet de țigări Kent costa la negru 100 de lei
– O cutie de cafea ness de 100g la negru costa de la 250 de lei în sus.
– Un kg de cafea boabe la negru pleca și el de pe la 2000 de lei
– Un bilet de avion în țară (Cluj, Oradea sau Tg Mureș până la București) costa 750 de lei.
Trai nene!
Toată povestea asta începe să semene cu o istorie în care o cuconiță nostimă și simandicoasa își vinde favorurile pe bani, după care începe să țipe că bagaontul atentează la pudoarea ei în timp ce soțul numără fericit banii de pe urma afacerii. La sfîrșit, cu banii primiți, soțul face un frumos cavou în care se duce la odihnă cu toată familia, iar bagabontul se mută în conacul recent eliberat.
Domnule Musat, don’t confuse’em with facts.
Intrebarea cea mare e: Credeti ca e bine ceea ce face Trump? Declansarea unui razboi economic de unul singur impotriva Chinei si amenintarea aliatilor pe viitor cu acelasi razboi economic?
Articolele dv sint o buna prezentare a situatiei dar as dori sa vad care e opinia dv. Ce concesii credeti ca o sa faca China si o sa accepte Trump? Vi se pare realista o cedare completa sau chiar partiala dar substantiala din partea Chinei? Nu credeti ca era mai bine ca SUA sa se coalizeze cu tarile occidentale dezvoltate care sufera si ele de aceleasi probleme ca si SUA? N-ar fi fost o idee mai inteleapta?
Zice CNBC: „White House economic adviser Larry Kudlow on Sunday acknowledged that the Chinese do not directly pay tariffs on goods coming into the U.S., contradicting President Donald Trump’s claims that China will pay for tariffs imposed by the U.S.”
Pietele nu se comporta rational si o piata care pina acum a mers foarte bine pe o perioada indelungata (10 ani!) se poate prabusi indiferent de cifrele reale actuale. Trump a facut bine ca a redus substantial corporate tax (ceea ce ar trebui sa faca si unii europeni) si mai avea doar de trecut un infrastructure bill pentru a asigura o crestere continua a pietelor financiare. Razboiul economic impotriva Chinei, purtat de unul singur, e exact ceea ce nu trebuia sa faca.
@cititor oarecum avizat – de unul singur impotriva Chinei
Pentru cineva îndoctrinat de mic cu Miorița e mai greu de conceput că soluția corectă e să lupți, fie și de unul singur. Iar dacă nu Statele Unite, atunci cine? Am mai scris asta în urmă cu vreo 10 ani, pe un alt forum: dacă acțiunea din Miorița ar fi avut loc în State, balada s-ar fi terminat cu o scenă în care venea cavaleria :)
Generația noastră deja nu mai dădea doi bani pe Miorița, prin liceu circula o vorbă: ”proștii sunt mulți și sunt uniți”. Ceilalți se descurcă și ”de unul singur”.
Draga Harald,
Eu am crescut cu Grand Funk nu cu Miorita. In rest e inutil de discutat cu cei ca tine care nu au skin in the game.
@cititor oarecum avizat – da, de-asta vii cu povești colectiviste și te străduiești să discreditezi interlocutorul în loc să combați ideea.
Trump a pornit razboiul economic impotriva intergii lumi nu numai impotriva Chinei, ar fi bine sa fie lasat sa si-l continue singur, contramasurile sunt luate si vor urma si altele.
Daca presedintele american crede ca satisfacerea unor promisiuni electorale greu pana la imposibil de realizat este mai important decat aspecte la nivel global atunci trebuie sa se confrunte cu reactii la nivel global. Vom vedea cine va ceda primul ?
@Ursul Bruno – președintele american crede că lucrurile trebuie făcute altfel decât au fost făcute până în 2016. De asta l-au votat oamenii, pentru ceea ce crede el despre una și despre alta. Cine considera că lucrurile erau făcute cum trebuie pe vremea lui Obama, a votat cu Hillary. Simplu.
Ar fi fost frumos sa fie actiuni coordonate, eventual in aliante. Ma intreb daca era posibil, nu stiu. UE are un alt ritm fata de ciclul electoral american. Nu pentru ca nu vrea, institutional nu se poate altfel. Interesele membrilor, dupa cum vedem, diverg de multe ori, mai ales pe politica externa. Nu pot sa o uit pe Chrystia Freeland gata sa planga pt ca tratatul comercial UE-Canada era sa fie scufundat de Valonia. Cu OMC e o intreaga discutie, insa nemultumirile sunt vechi, prima lovitura serioasa pentru organizatie a fost data de administratia Obama in 2016, cand au blocat numirea judecatorului din Coreea de Sud.
Nu cred ca poate duce toate certurile comerciale in acelasi timp. Economia americana probabil ar rezista pe termen mediu, opinia publica, ma indoiesc. Dar nu mai e vorba de toate. Deja e semnat acord nou cu Mexic (cel mai mare partener comercial) si Canada, de asemenea cu Coreea de Sud. Cu Japonia e amanat, mai mult ca sa-l ajute pe Abe, oricum pare aproape rezolvat. Asta inseamna deja peste 40% din exporturi. Presupun ca o sa amane cu UE pana dupa G20.
N-as zice ca e doar Trump, Pelosi si Schumer aproba tarifele, chiar si pe cele noi. https://twitter.com/senschumer/status/1125143336837206016 . Sanders e si mai protectionist, cu China si nu numai. In plus, pare ca si Wall Street-ul inclina spre tarife ca tehnica de negociere si nu-i putem suspecta ca sunt fanii lui Trump: Jamie Dimon https://www.ccn.com/jamie-dimon-defends-trumps-tariff-war-as-stock-market-bleeds , ba chiar si Lloyd Blankfein https://www.cnbc.com/2019/05/15/goldman-sachs-ex-ceo-blankfein-tariffs-may-hurt-us-china-loses-more.html . JP Morgan + Goldman, ceva ceva o fi acolo.
Cedare completa din partea chinezilor nu cred ca e realista. Substantiala, cine stie, posibil, dar cu aplicare in timp. Altfel, pe langa implozia economica, risca sa piarda puterea. Sper ca Trump e constient de asta si o sa-l ajute pe Xi sa „save face”. Fiecare trebuie sa se intoarca acasa cu „big deal, huge deal”, desi efecte peste noapte, mai greu. O sa fie esential mecanismul de verificare si aplicare, pe care il negociaza. Insa „back to business as usual” pt China cred ca s-a cam terminat.
Auleu, deja iese altfel un alt articol in comentarii :).
Cu cine sa se alieze SUA in chestia asta? Cu UE, care nu mai gaseste cum sa le dea bani persilor ca sa aiba de rachete si terorism?
BTW, imi place la maxim ipocrizia oamenilor: cand UE si China pun tarife pe importurile din SUA e ceva genial. Cand SUA pun tarife si ele e razboi comercial, protectionism si sfarsitul lumii (a se vedea taxe pe otel american 70%, vs taxe pe otel european de vreo 20%).
Poate ca nu trebuia America sa starneasca China dar nu mai se putea continua in acelasi fel…
America a incercat tot ce se putea pentru a reduce pericolele fara insa de efect – si teama imi este ca ceea ce vedem acum este doar un inceput al unui joc cam fara de sfarsit…
Deci este curajul asumarii unor riscuri maxime inainte de a fi sacrificat: ACUM ori NICIODATA!
Deja luase viteza CHina si se ducea prea … – si nu este numai asta partea care doare – dar China nu este tocmai stabila si ceea ce face astazi peste 2-3 zile se va darama si atunci va trage dupa ea o lume intreaga…Hai de salele noastre…
China a rupt Japonia.
China a redus la tacere Australia si istoriile pot continua…
Daca Evropa este decuplata de politicile americane fara sa incerce macar a le intelege si a mima macar ca se va cupla cumva la ele – astfel aparand interesele evropenilor – este o cu totul alta poveste si se poate regasi in proverbul: prostul nu este prost destul daca nu este si fudul…
Dehhh…
„Doi ani mai târziu, în martie 2019, Uniunea Europeană adoptă Regulamentul 452, ce stabilește un cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune”
Dupa opinia mea masura vine prea tarziu, dinamica evenimentelor netinand cont de birocratia prea stufoasa si lenta din partea UE. Intre timp suntem confruntati cu stari de fapte concrete.
„Decizia finală de a bloca o asemenea investiție va reveni totuși statelor membre”
Atunci care este rolul UE , a aparatului birocratic daca nu poate lua masurile necesare in vederea protejarii intereselor europene, ultimul cuvant fiind declinat catre statele membre.
Este dilema in care se afla UE in foarte multe puncte si care probabil va ingopa proiectul daca nu vor exista reactii respectiv schimbari majore in abordarea acestor teme.
Interesele economice, de comerț multilateral global, se intersectează de secole (colonialism, imperialism) cu cele geopolitice ale celor trei mari puteri de azi: SUA, China, Rusia. Căile de transport maritime sunt interesul strategic al SUA. Nu vor renunța la NATO, au nevoie de UE în Atlantic, rușii nu pot pătrunde militar în Atlantik pe lângă Goenlanda. SUA are 700 baze militare externe pe glob, Rusia numai 17 (în Siria, portul Tarus). China expandează în Marea Chinei de Sud pe insulele Spratly cu baze militare fără să țină cont de vecini (Vietnam, Filipine, Japonia) și SUA. Cea ce a fost creat 1945 la ONU cu veto pentru cei 5 e valabil pâna azi. Cocoșul galic E. Macron nu are aceași pondere cum s-a văzut în Siria (fără importanță pe lângă Rusia, Turcia, Iran) și acum cu Iran unde nici UE nu mai contează în conflictul geopolitic SUA-Iran. UE e un pitic politic (Victor Orban acum la D. Trump) și un vierme militar încă 10- 20 de ani. Tehnologic nu e posibil în 10 ani de ajunge la compatilibilate militară în UE.
@Bruno the bear
Nu este vorba de a „declina” răspunderea către statele membre ci e o chestiune ce ține de Tratatul UE. Statele și-au „rezervat” numeroase drepturi. De ce?!? Păi așa au considerat ele. Discuția e lungă.
UE are competențe atribuite prin Tratat, nu poate excede.
China pune un accent tot mai mare pe productie si dezvoltare, Occidentul pe consum, lux si comoditate. Asta il va molesi si slabi si il va face putred pe interior, cu idei tot mai bizare si suicidare. Chinezii se multumesc cu putin, occidentalii dimpotriva. China lucreaza cu modestia, occidentalii cu trufia. Chinezii au rabdare multa, occidentalii isi ies din pepeni rapid, chinezii sunt statornici, occidentalii foarte schimbatori. Timpul lucreaza pentru chinezi si totusi nu se contureaza nicio strategie comuna din partea occidentalilor pentru limitarea macar a pericolului chinez.
Mai poate fi oprita China?Ce sanse are Trump sa reduca Deficitul Comercial al SUA?Mai poate concura SUA cu China in plan Economic?China care dispune de 1,4 miliarde de locuitori,poate ramane in urma SUA la inovare tehnologica si Stiintifica?China creste cu 6,7-6,8% iar America cu 2,9% din punct de vedere Economic.Poate ramane SUA Prima Economie a lumii pt 15-20 de ani?Poate renaste productivitatea muncii in SUA?Poate America sa ramana in fruntea Economiilor Mondiale,in varful Puterii militare?Universitatile Americane isi pot pastra ponderea in Top 500?S-a terminat Secolul American?Ce parere au Democratii din SUA despre Razboiul Comercial si Economic SUA-China?China pare sa fi gasit formula perfecta pt dezvoltare sub toate aspectele.Poate ca intr-adevar Demografia este Destin!Multumesc pt inca un articol interesant!
Undeva in istorie Karl Marx(parca el) spunea ca intr-un final capitalistii vor furniza sapunul si fringhia cu care vor fi spinzurati!
Ipocrizia tarilor democrate in a ceda tehnologie staului comunist chinez pentru intrarea pe piata Chinei este sinucigasa! Globalizarea este de fapt mutarea a peste jumatate din productia industriala globala in China. Asta a adus pe termen scurt si mediu preturi mai mici la numeroase produse de care sincer omenirea nu are neaparata nevoie. Ne plingem de seactuirea planetetei insa incurajam consumul prin preturile mici ale produselor fabricate in China. Dezvolatrea galopanta a Chinei cu un sfert din populatia globala aduce prin motorizare constructii etc. poluare masiva ce nu se opreste la granitele Chinei ci ne afecteaza pe toti. Goana dupa crestere a companiilor din vest care ajunsesera intr-un punct de stagnare si deschiderea pietei din China si India plus citeva tari asiatice probabil ca este principala cauza a cresterii nivelului de poluare la nivel global asa ca oricite eforturi vor face europenii, americanii care adunati ca populatie reprezinta un pic mai mult de jumatate din Populatia Chinei tot nu vor putea compensa gresterii gradului de poluare datorate dezvoltarii Chinei si indiei cu o economiei bazata pe carbune si petrol. Probabil ca in 20-30 ani Europa si SUA vor conta mult mai putin in economia Globala si prin urmare nivelul de trai din Europa si SUA va avea o panta descendenta din ce in ce mai abrupta. Europa va deveni un fel de muzeu in aer liber iar SUA odata cu pierderea avantajului tehnologic in producerea de armament va fi si mai afectata! Deja China a asimilat tehnologie care sa ii permita sa devina cea mai mare putere militara in mai putin de 20 ani!
Da, când o să staționeze Flota a 5-a chineză în Bahrain și Flota a 6-a chineză în Mediterana, așa o să fie :) Deocamdată flotele americane fac asta.
”Secătuirea planetei” face parte din discursul comunist și a fost preluată de ecologiști pentru a ascunde incapacitatea economică a unor asemenea regimuri de a asigura cetățenilor bunăstare.
Sigur – putere militara este si Koreea de Nord…
Si totusi…
Ce este produs de socialisti/comunisti prin dictatura va muri, mai devreme sau mai tarziu, caci in lipsa libertatii bunastarea nu mai poate creste – se duce la unicul partid si la structurile militare si serviciile lor de informatii care vor fi mostenite din tata in fiu, stim cei mai in varsta modelul- si doar atat…
Am citit ieri unn articol interesant despre razboiul comercial dintre SUA si China.
-https://www.lewrockwell.com/2019/05/thomas-luongo/trumps-trade-war-is-already-over/,
Pentru cei care poate nu au timp ca sa-l citeasca integral am scos cateva pasaje care mi se par mai interesante, pasaje care contin informatii despre care nu se prea vorbeste, care nu au fost atinse in acesta serie de trei articole despre relatia SUA-China.
„I hate to break the news to China bashers, but the trade war with the US is over. I’ve maintained for months that Trump has no leverage in trade talks with China. If he did China would have done a deal by now.
They haven’t and they likely won’t unless you are talking some form of deal which allows Trump to save face here.”
….
„China is still running a massive trade surplus and that is true. But from the perspective of US trade, that is as much a function of Trump’s own profligate spending habits as any structural inequalities.
Trump is running a $1 trillion budget deficit. This is money that is conjured up out of thin air by the miracle of selling bonds. $1 trillion in bonds. Where do you think those $1 trillion in government expenditures goes to?
The moon? Laos?
No. It goes to China. It also finds its way into the US equity market Trump is so in love with and other places that produce goods that we Americans buy with that money. If Trump wants to win the trade war with China he should consider spending a little less money allow consumer prices here in the States to fall and let his tax cuts continue to attract capital for the right reasons – the value the American work force is capable of generating.”
…
„Lastly, however, is the part no one actually wants to discuss which is that China has to protect its trade with Southeast Asia and Europe. The Yuan didn’t devalue in a vacuum. The euro is down 13% from its high as are currencies like the Indonesian Rupiah, the Malaysian Ringgit and Thai Baht.
What Trump and his team are arguing for in trade negotiation is no different than what they’ve offered Iran and Lebanon, surrender your sovereignty or face punishment.”
….
„Let’s shift gears now and talk about what’s really going on.
Trump’s team would be fine with a trade deficit if China was still recycling that trade surplus into US Treasury bonds. They aren’t. The Chinese have held their stock of US debt between $1.1 and $1.25 trillion for two years now.
They are sending a lot of those dollars back out into the world to fund their massive Belt and Road Initiative (BRI). They are also using them to power swap arrangements with countries feeling the bite of Trump’s sanctions. Countries like Turkey, Pakistan and Iran, for examples.
To the paranoid schizophrenics who run his White House can only see China rising as a threat not a complement to the US.
Again, these are people with a zero-sum view on trade.”
….
„The next steps will be interesting. I expect Trump isn’t bluffing now about raising tariffs to 25%. I also expect that China will again stop all purchases of US oil like it did between November and March under the threat of sanctions due to buying Iranian oil while letting the Yuan fall sharply.
After that the real energy war starts as Russia completes Power of Siberia and begins pumping natural gas to China. And China directs its state oil companies to buy more oil from Iran while lowering its purchases from Saudi Arabia unless the Saudis accept Yuan for it.
That’s where the real leverage in this whole fiasco lies. Trump is trying to blackmail the world with expensive dollars and cheap oil. But as he sabotages global trade and unleashes chaos worldwide the dollar will rise, not fall, as a mad scramble for dollars to pay debts will accelerate. It’s already starting.
Interest rates, now low as investors look for safe-haven assets, will spike much higher as central banks disgorge their US debt to defend their currencies. And the frackers who have issued all new junk bonds will be trapped as oil prices collapse and debt servicing costs rise.
And there will be another constituency ready to lynch Trump come election time.”
Am si eu o nedumerire in legatura cu imensul deficit bugetar al SUA, de 5,5-6,5% din PIB, deficit care genereaza o crestere economica de aprox.3%, crestere care tine bursele si pietele sus si ii permit lui Trump sa manevreze cum manevreaza pe scena globala. Este sau nu un astfel de deficit bugetar sustenabil?
Toate economiile din Zona Euro sunt obligate la deficite de 2-3 ori mai mici ca al SUA. Evident, cresterile economice sunt mai modeste. Anumiti comentatori de pe acest site ne scot ochii cu asa-zisa performanta a economiei americane comparativ cu Zona Euro.
„Quod licet Jovi, non licet bovi” – cei permis lui Jupiter nu-i permis boului de rand. Daca guvernele UE ar rula cu deficite de 5-6% din PIB , cresterile economiilor europene ar fi probabil la acelasi nivel cu cea americana. Pentru acesta mai trebuie sa asteptam pana cand Euro va avea o proportie mai mare ( actualmente aprox.20%, in crestere constanta…) ca moneda de rezerva in visteriile guvernelor din lumea intreaga.
Analizand toate aceste derapaje economice permise SUA si numai SUA, derivate din statutul de superputere mondiala (economica si militara), emitenta a monedei principale de rezerva si tranzactionare, ma intreb oare nu ni s-ar potrivi si noua, UE, acest statut?
@Ioan – ideile tale sunt la nivelul unui proprietar de magazin sătesc, ferm convins că dacă muncește destul de mult, va avea avea și el avion privat ca Țiriac sau o casă ca a lui Bill Gates :)
Moneda euro poate fi acceptată în România sau în Polonia, iar zona euro își va exporta astfel inflația în țările din zonă, dar prin Asia Centrală tot dolari americani ai să întâlnești, iar prin Filipine, Malaezia și Indonezia, la fel. Nu euro.
Oricum, insistența ta de-a administra ”corect” economia americană e demnă de o cauză mai bună. Nici cel mai socialist californian nu se poate compara cu etatiștii europeni ”de dreapta”.
@Harald, – ce tot balmajesti acolo mai Haralde, magazin satesc, export de inflatie, socialism californian, etatism european de dreapta? Tu nu l-ai invatat pe Eminescu in liceu?
„E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.”
Asa si tu, esti campion la lustruit ideologia, daca e de discutat ceva la modul teoretic, mai ales din perspectiva ideologica esti maestru, la faza pe fapte si date concrete dai din gard in gard. Ce n-ai inteles? Intre monedele de rezerva, procentele USD, GBP si CHF sunt in scadere iar EUR, JPY si CNY ( Yuan) sunt in crestere. Astea-s date seci, nu ca temperatura medie globala, sa te tot legi de masuratori, de modele de ….c-o fi c-o pati, bla -bla. Economistii americani cu capul pe umeri, intrevad probleme, in viitorul nu foarte indepartat, cand vine vorba de finantarea imensului defict bugetar al SUA. Un pic s-o ia dobanzile americane in sus si vai de mama la o gramada de firme si persoane fizice.
Ia vezi de Boeing 737, tot la sol sta? Pe Statia Spatiala tot cu Soyuz se ajunge? Ai auzit de F16 ala pakistanez doborat de un MIG-21 indian?
Din fericire, dragostea trece prin stomac si lumea nu prea pune botul la ideea de a plati mai mult pentru chinezariile omniprezente in jurul nostru, doar pentru a-i penaliza pe conducatorii comunisti ai Chinei capitaliste pentru niste comportamente neconforme cu uzantele occidentale. Pentru omul obisnuit, nu prea conteaza cum procedeaza chinezii, cat timp telefoanele si laptopurile de ex. sunt ieftine. Trump ar trebui sa ia aminte la ce a patit Basescu cand a taiat salariile bugetarilor si pensiile crescute in ciuda bunului simt de Tariceanu. Masurile luate in acea perioada au fost corecte din punct de vedere economic, tara a trecut fara convulsii prin criza, dar Basescu si-a pierdut tot capitalul de simpatie electorala si ne-am trezit cu anii astia negri sub guvernarea PSD-ului. Fermierii americani incep sa simta la buzunar efectele razboiului comercial al SUA cu China. Mai discutam dupa alegerile din 2020.
@Ioan – încercarea de a persifla interlocutorul spune mai multe despre tine decât despre el. Am mai scris asta de vreo 5 ori, dar se pare că tot mai trebuie repetat: spre deosebire de ce credeau Adrian Năstase și Victor Ponta, sarcasmul nu e semn de inteligență, e semn de proastă creștere.
Da Harald, țuțerii chinezilor evocă „mărețele realizări” în tonuri de elogiu socialist.
Între timp, în lumea reală, dolarul e la 61% iar moneda maoistă multiubita de țuțerii lui Xi e…. la mai puțin de 2%! (-:
Deosebirea dintre votanții lui Dragnea și patrioții americanii este că votanții lui Dragnea gîndesc cu stomacul și și-ar vinde și mama pe o pungă de făină și o găleată lucioasă, în vreme ce americanii mai văd și dincolo de o inconveniență temporară.
Dar lasă-i pe dragniști, pe maoiști și pe Xi-iști să bocească America ca în vremea lui Hrușciov, care tot amenința cum va îngropa Uniunea Sovietică capitalismul în putrefacție (-;
Să aibă și ei o bucurie sireacii, că de jelit au destul.
(-:
Eu am, totusi, o nelamurire
Spunea odată Margaret Thatcher:
„Problema socialismului este că banii celorlalţi se termină, în cele din urmă”
Na, la comunistii chinezi nu se termina banii, Ce sa fie , ce sa fie?
Comunismul?
Nah, asta a dat chix urat de tot.
Vreun capitalism, mascat? :P Unul genial, stabil, trumpist carevaszica?Ca nici la Trump nu se termina banii, desi el termina banii altora, cica.
„The numbers show that in 1985, Mr. Trump reported losses of $46.1 million from his core businesses — largely casinos, hotels and retail space in apartment buildings. They continued to lose money every year, totaling $1.17 billion in losses for the decade.
In fact, year after year, Mr. Trump appears to have lost more money than nearly any other individual American taxpayer, The Times found when it compared his results with detailed information the I.R.S. compiles on an annual sampling of high-income earners. His core business losses in 1990 and 1991 — more than $250 million each year — were more than double those of the nearest taxpayers in the I.R.S. information for those years.
Over all, Mr. Trump lost so much money that he was able to avoid paying income taxes for eight of the 10 years. It is not known whether the I.R.S. later required changes after audits.”
Zice unul „rau”
“Was Trump worse off after a decade of red? Not really because it was other people’s money,” Rosenthal said.
https://finance.yahoo.com/news/did-trump-live-large-while-102136839.html
Acuma, mai pe taraneste, sa pricepem spilul: ce mi-i Manda, ce mi-i Tanda…poate n-o fi nici Trump vreun geniu stabil si razboinic care traieste foarte bine pierzand banii altora si poate n-or fi nici chinezii atat de profitabili imprumutand bani alora care-i pierd si nu mai pot sa-i returneze… Sua invers? :P
P.S. Ati muncit ceva la documentare…jos palaria!
Nu e nimic special. Și Elon Musk pierde banii altor oameni, în timp ce e plătit el însuși chiar din banii pe care îi pierde. Și Germania, ca țară, face exact la fel, pierde banii altor țări.
Va salut. Am incercat un raspuns la comentariul de la celalalt articol, cel cu fabrica lumii. Cam cu intarziere, imi pare rau.Of, timpul. Tot timpul era invocat si de d-na Thacher. Probabil cu cat mai mult capitalism in cocktail, cu atat mai mult timp castigi. Problema PCC e ca daca adauga prea mult, risca sa piarda controlul. Aici e dilema. Cat de repede si cat de mult faci glasnost si perestroika fara sa patesti ca Gorby. Si el era un tip cu care ‘we can do business with’, vorba Doamnei de Fier.
China n-are nicio treabă cu socialismul. Acolo e o formă de oligarhie latino-americană a la Somoza. Pracic nu există protecție socială iar cheltuielile sociale sunt (procentual vorbind) probabil sub Albania.
Banii încep să se termine pentru că principala lor marfă e mâna de lucru ieftină care devine tot mai scumpă și care pierde zilnic bătălia inegală cu roboții. iPhone-ul X al neveste-mii „made in the USA” era aproape la juma’ de preț față de cel ce i l-a luat lui tata cadou de ziua lui din România și care e „Made in China. Sigur că aici e vorba și de taxe și alte celea, dar totuși… Indiferent ce zice statistica, construcțiile și transporturile chineze sunt (considerând piața utilajelor noi) sunt în contracție deja în al doilea an. Asta de fapt înseamnă deja recesiune sănătoasă.
Dom’le dacă Trump chiar a pierdut peste un miliard și după aia și-a revenit din faliment și a câștigat alte 5 miliarde, păi înseamnă că e genial :). Îmi amintiți de nea Viorel, vecin pe când lucram în Brașov în a doua jumătate a anilor ’90. Omu’ expert în Lamborghini, Ferrari, Maserati. Maybach, Bentely, etc. El personal avea o Dacie din ’77 cu (piese franțuzești :)) primită de la socru-so’ la care meșterea zi lumină, da’ tot n-a o putea urni din parcare. Îți explica însă cu lux de amănunte ce tâmpiți îs ăia de la BMW care tocmai luaseră nu’ș ce decizie stupidă, și scoseseră pe piață o mașină de toată jena. Tot îi spiuneam: „Du-te nea Viorele și fă-te consglier la amărâții ăia să-i scoți din marasm!” Clipea așa des din ochi și nu spunea nimic… Chiar nu-ș’ de ce naiba nu s-a dus…
Cam câți bani ați făcit din afaceri? Zeci de mii? Sute de mii? Că de milioane & miliarde parcă nu v-aș mai întreba… :) Ați publicat ceva ce să fie vreodată citit de mai mult de câteva mii de cititori? Moș Trump așa agramat și dislectic cum e are fo’ duzină de cărți în NYT Best seller list cu zeci de milioane de cititori, ce le-au mai și plătit. În plus a ieșit din faliment (dacă e adevărat ce spune NYT), a făcut după aia câteva miliarde bune, a ajuns președintele SUA și a scos-o din marasmul economic cronic în mai puțin de un an, printr-un reviriment pe care zeci de iexperți ieconomici de la marile universități ale lumii plus fo’ un pluton de laureați de Nobel în ieconomie l-au declarat ritos imposibil…
Draga Josef Svejk uite un citat din cele spuse de WORLD BANK :
China has had a remarkable period of rapid growth shifting from a centrally planned to a market based economy. Today, China is an upper middle-income country that has complex development needs, where Bank continues to play an important development role.
Since initiating market reforms in 1978, China has shifted from a centrally-planned to a more market-based economy and has experienced rapid economic and social development. GDP growth has averaged nearly 10% a year—the fastest sustained expansion by a major economy in history—and more than 850 million people have lifted themselves out of poverty. China reached all the Millennium Development Goals (MDGs) by 2015 and made a major contribution to the achievement of the MDGs globally. Although China’s GDP growth has gradually slowed since 2012, as needed for a transition to more balanced and sustainable growth, it is still relatively high by current global standards.
Vizavi de comentariile pe seama situatiei din Romania comunista,vreau sa te informez ca datoria actuala este de vreo 100 miliarde de Euro ….adica trai nenica pe banii altora !! …care bani vor trebui totusi sa fie dati inapoi,probabil de copiii nostri.
Asta in timp ce China are constant in ultimii zeci de ani excedent in relatiile ei comerciale.
Celelalte comentarii ale tale pe seama Chinei miros de la distanta a propaganda si nu doresc sa le comentez.
China a crescut imens din epoca lui Mao până azi. Numai că a crescut în 41 de ani mult mai puțin decât au crescut Taiwan, Coreea de Sud și Japonia in acelasi interval. A crescut chiar mai puțin ca România. Saltul chinezesc, de la 30000 de frigidere în toată țara in 1988 la ceea ce au azi e extraordinar, dar cu toate astea 85% la din chinezi au un standard de viață mai scăzut ca vasluienii. Și mai și muncesc până la epuizare….
Citez:
-Și mai și muncesc până la epuizare….
Foarte interesanta aceasta remarca !
Ca sa fiu sincer n-am auzit pe nimeni zicand ca a prosperat lenevind toata ziua…cu exceptia unor smecheri corupti care profita de naivitatea altora.
Ha, ha, ha…
Nope. Ideea e ca ei muncesc ca disperatii pana la sinucidere pentru o mana de oligarhi ce-si zic „comunisti” si tot sunt muuult mai saraci ca vasluienii sau giurgiuvenii ce taie frunza la caini…
E destul de „pathetic” (în sensul anglo, de „pitiful”) cînd unii nu reușesc decît să regurgiteze ce-au citit prin articole de mîna a șaptea, precum în cazul cu pierderile financiare ale lui Donald Trump, treizeci de ani în urmă, excitați că și cum ar fi descoperit apa caldă.
Donald Trump a vorbit deschis despre aceste evenimente în viața lui, nu în ultimul rînd în cartea „The art of the comeback”, scrisă cu peste DOUĂZECI DE ANI în urmă (1997).
Pentru cei interesați de știri mai recente și relevante, nu de bîrfele obsolete ale tabloidelor de șanț, aici este un document de IERI
(15 mai 2019)
https://www.scribd.com/document/410345258/President-Trump-2018-Annual-Financial-Disclosure
Venit de aproape jumătate de miliard, pe un an. Welcome to the real world.
Un articol complementar excelentelor articole ale dlui Musat.
How I learned to stop worrying and love Trump’s trade war
(China’s importance to domestic US industry has been exaggerated)
by Alan Tonelson
https://spectator.us/stop-worrying-trump-trade-war/
(……..)
As a share of the total American economy, American goods exported to China jumped from 0.18 percent in 2001, right before WTO admission, to 0.61 percent by 2010, the first full year of the current American economic recovery. By 2016,(the last year of the Obama administration, this share had only inched up to 0.62 percent. Since then, however, this figure has actually dropped, to 0.59 percent. Even better, in 2017 and 2018, the economy grew at a faster pace than over the previous six years, 4.77 percent annually in 2017 and 2018 versus 4.13 percent between 2010 and 2016.
Between 2001 and 2010, manufacture exports to China more than tripled as a share of American manufacturing output, to a far from trivial 3.24 percent, according to the value-added gauge. By 2016, this figure had risen to 3.74 percent. But since then, and through 2018, it’s risen only to 3.76 percent. And even though the growth rate of manufactures exports to China slowed dramatically during 2017 and 2018, domestic American manufacturing output grew more than twice as fast, from 2.67 percent to 5.98 percent annually.
Even these manufacturing numbers, however, exaggerate China’s importance to domestic US industry. A major share of American manufacturers’ exports to China consist not of finished goods like airplanes, autos, and computers, but of ‘intermediate exports’: the parts, components, and materials used in finished goods. A large share of these intermediate exports aren’t consumed in China. They’re assembled into finished goods in Chinese factories and then re-exported. When these re-exports are sold back to the United States, their American-made intermediate components aren’t counted as net additions to America’s domestic manufacturing output, and hence as additions to overall economic growth. Instead, these re-exports are supplying factories in China that used to be located in the United States, and whose presence abroad represents a shrinkage of domestic industrial output and overall output.
(…..….)
…. Iar s-au facut „specialistii”, profesorasii sinecuristi de la Bruxelles, de toata panarama.
Intr-o alta „imprevizibila intimplare”, populistii (eufemism marxist pentru indraznetii care nu cred in islamizare fortata, pacaleala gigantica a incalzirismului si in cedarea totala a suveranitatii nationale catre supra-inteligenti globalisti care se „aleg” intre ei) din Australia au cistigat alegerile, in pofida Fake News / sondajele de opinie corupte pina la maduva.
Inca o palma in obrazul gros al neomarxistilor si țuțerilor prosternati in fața tatucului chinez.