vineri, martie 29, 2024

Chivernisiți și totuși ratați

„Să fii bogat nu este o crimă, e doar o circumstanţă agravantă.”

Dacă prin ratare înţelegi incapacitatea individului de a-şi valorifica înzestrările sau, în general, ceea ce posedă, atunci suntem nevoiţi să constatăm că mişună tot atâţia rataţi printre bogătaşi câţi mişună printre muritorii de rând, tot atâţia neisprăviţi printre aşa-zişii sprijinitori ai artelor câţi printre artişti. Cei mai mulţi dintre pricopsiţi pur şi simplu nu ştiu ce să facă cu averea! (Banii nu aduc fericirea… dar nici fericirea nu aduce fericire, de vreme ce nu durează niciodată… Clipe de fericire? contradicţie în termeni.)

Ideea pe care omul doldora de parale şi-o face despre bani se opreşte cel mai des la întrebarea –  sâcâitoare ca o sciatică –  „ce-i de făcut? cum ar trebui reinvestiţi?“ Faptul că au câştigat milioane le dă multora sentimentul că „s-au realizat“. Puţini consideră că important e cum le cheltuieşti. Şi cum le toacă? Organizând raliuri de automobile, străbătând văzduhul într-un coşciug zburător la business class ca să achiziţioneze o rochie de mireasă la mii de kilometri distanţă de sala de cununii a primăriei de care aparţin, irosindu-i pe proiecte arhitecturale care fac metropolele planetei – fiţoşenie cosmică – şi mai serafice văzute din spaţiu, şi mai hidoase văzute de la sol.

În România cunoscusem nu puţini oameni proveniţi din vechi familii boiereşti, deposedaţi în era comunistă de tot şi de toate. Astăzi, odată ce şi-au recuperat averile, sunt iarăşi bogaţi. Îmbogăţiţi de război! În planul gândului, al simţirii şi al gesturilor, pe scurt al mentalităţii, răstimpul unei singure generaţii a fost de-ajuns să-i facă să reia totul de la zero: averile li s-au restituit, nobleţea conduitei nu! În timp ce averile le sunt vechi, ei – ca persoane – au devenit recenţi. Nu e mare diferenţă între ei şi şmecherii care, pentru a se îmbogăţi, au trebuit să prade, să se străduiască, să dea şi să primească şperţuri, să obţină fonduri europene, să le deturneze, să se declare insolvabili, să-şi răscumpere datoriile cu preţul câtorva prune culese pe furiş din livada vecinului, care de fapt e a statului.

De parcă nu l-aş fi văzut pe unul din aceşti oameni recenţi (care fusese altădată un om subţire şi de modă veche) întrebându-l, în timp ce-l făcea să trudească benevol pe unul din vechii lui prieteni: „Mi-ai văzut maşina?!“ Automobilul trebuie totdeauna să fie şi scump, şi nou-nouţ; achiziţia, recentă, precum cumpărătorul.

Dar nu e cazul să ne denigrăm semenii, şi nici generozitatea lor. Filantropia şi caritatea, altruismul şi mecenatul câştigă teren. Există astăzi armate întregi de generoşi. Fundaţiile se înmulţesc, activitatea lor sporeşte. Oamenii de bine sunt mulţi, se recunosc după generozitatea şi dezinteresarea lor caracteristică. Cine poate avea cruzimea să le lase în grijă greaua sarcină de a se lăuda cu ele? Ei oferă, fac rost, ajută… La sfârşit, nu-ţi cer decât chitanţa.

Nota redacției Contributors: „Chivernisiți și totuși ratați” este un capitol din Elogiul vanității, eseu apărut de curând la Humanitas.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Nu inseamna ca bunul gust nu exista … Viata crestineasca a inflorit si in comunism si a oferit continuitate si inceput bun trairii isihaste.

    Exista peste tot in tara realizari de bun gust, ingenuitate autentica, produse sanatoase si gustoase …

  2. Omul sfinteste locul.
    România inseamna românii, nu altceva! Plaiul, ciobanii, ciocârliile, resursele sau ogoarele, reprezinta decorul in care omul isi desfasoara jaful, in cazul nostru.
    Asta-i mentalitatea, asta-i temperamentul, asta-i omul!
    O data acceptata realitatea, se poate ajusta câte ceva, educa pe ici pe colo, eventual chiar rafina. Totul este posibil, chiar si imposibilul!
    Problema e ca, in mentalitatea (tot ea poarta vina, bat-o vina!!!) româneasca, nuantele sunt inexistente (deocamdata…), acceptare inseamna clar (!) resemnare, recunoasterea greselii e dovada indiscutabila (!) de slabiciune, ca si indulgenta, amabilitatea, politetea sau, Doamne feri!!!, toleranta!
    Prioritatile românului sunt clare : mai intâi banii, si pe urma restul. Sa fim noi bogati, si pe urma ne educam, daca mai e nevoie…Si nu e!

    • E pacat va lasati prinsa doar de lipsuri cand exista si frumusete. Privirile mai nuantate mai scad din incrancenare si lasa si razele soarelui sa patrunda …

  3. Intr-adevar dle Vieru, banii nu atrag dupa ei si nobletea sufletului, a caracterului. In ultima vreme, unica preocupare a multora, oameni „recenti” asa cum i-a numit H. R. Patapievieci, si ii numiti si dvs., este doar de a „face parale”, grija pentru suflet, pentru autenticul faptelor, al gesturilor devenind ultimul lucru cu care sa-si piarda vremea. Si, poate, cel mai trist este sa vezi ca oameni, „subtiri si de moda veche” candva, s-au lepadat de vechea identitate imbracand cu nonsalanta „hainele” vremurilor noi. Cat despre „generosi”, e si asta un alt fel de a „scoate ochii” lumii cu ceea ce posezi, departe de adevarata generozitate care nu asteapta nici o recunoastere publica, care exista pur si simplu, fara nicio reclama. In goana aceasta fara noima dupa bani, cei mai multi dintre noi suntem tot mai departe de ceea ce am fi putut sa fim, adica oameni adevarati si, culmea, palide caricaturi a ceea ce dorim sa fim, adica oameni bogati.

    • Excelenta carte lui H.-R. Patapievici despre oamenii pe care-i numește, pe bună dreptate, recenți ar trebui fără îndoială recitită. Din punctul meu de vedere însă, problema nu e atât că unii oameni sunt mai „recenți” decât alții, ci că omenirea însăși e o specie recentă. Îmi permit să reproduc un citat din Elogiul vanității:

      « Încrezut şi agresiv, omul vrea cu tot dinadinsul să se remarce pentru că e recent. Printre mamifere face figură de nouveau riche. Dacă, la scară biologică, n-ar fi avut un creier „ultimul răcnet“, omul ar fi cel mai nepricopsit dintre animale. Fără gândire, fără inteligenţă, ar fi un fel de stârpitură prăpădită şi bolnăvicioasă, fără colţi, fără blană şi fără aripi – fără mijloace de apărare în faţa loviturilor soartei. De unde şi atitudinea lui faţă de Natură: aceea a unui parvenit grăbit să se răzbune. »

      Revenind la personalitatea lui Patapievici, în ochii mei el nu este un intelectual, ci — mult mai mult decât atât — un creator. Fiindcă adevărații filozofi asta sunt.
      De altfel, expresia „intelectual dar idiot“ (“intelectuals yet idiots“) îmi sună aproape ca un pleonasm. Calitatea de “intelectual“ aproape că presupune nerozia. Cine nu mă crede poate citi eseul meu “Despre manipulare“ publicat acum câtăva vreme îm paginile Contributors.ro.
      (Sau, dacă preferați, paginile despre domnișoarele Céline și Flora din În căutarea timpului pierdut.)

  4. Felicitari autorului pentru curajul de a aborda un subiect atat de actual, spinos si nuantat.
    Cred ca o avere obtinuta in mod cinstit, chiar ca mostenire sau castig la loto, nu poate fi ceva condamnabil, spre deosebire de cea obtinuta prin escrocare, in special a banului public, si inclusiv prin obtinerea unor „mosteniri” gen matusa tamara sau trucarea loteriei/licitatiilor.
    Ulterior intervine grija pentru a nu irosi chiverniseala, care oricum nu poate fi luata in mormant (sa nu mai vorbim de „imbogatirea” in viata adevarata) si posibilitatea irosirii pe tichii de margaritar, poduri catre nicaieri si urmarirea unor visuri neroade…sau mai corect neroditoare.

    Din seria „Intrebare la radio Erevan”: (de la un fan cu aspiratii martiale): E adevarat ca fiecare soldat poarta in ranita batonul de maresal? Raspuns (de la radioascultator inspirat din doine): Da, insa il poate transforma in simplu bat incercand sa domesticeasca mistretul cu colti de argint…
    Inca o data felicitari si un 2017 plin de impliniri autorului!

  5. Hmmm… Prosperitatea în sine reprezintă totuși o formă a succesului. Simpul fapt că omul prosper e eliberat de grija zilei de mâine e orice numai ratare nu. Modul în care își cheltuie banii sau modul, în care se comportă e exclusiv treaba lui at\tavreme c\t nu ]ncalc[ nici o lege. Cei ce chibițează veninos n-au decât să ajungă la același nivel de chiverniseală și după aia să dovedescă măreție și împlinire după pofta inimii.

    Articolul pare scris de cineva ce jinduie din greu la paraua altuia. Sau nechivernisit dar totu;i s[rac :P E furios că ăla ajunsu’ nu-și cheltuie banu’ cum trebuie ghiftuind ‘telectualitatea care n-are vreme de mărunțișuri materiale fiind grozav de ocupată cu meditații adânci, cu deslușirea destinului lumii și mai ales cu crearea omului nou politic corect și conformist.

    Nu numai că prostimea începe să descopere conceptul de „intelectual yet idiot”, ce definește înfiorător de bine o mare parte a „elitei ‘telectuale”, și să ignore tot mai mult postulatele geniale ale ‘telectualității orientâdu-se spre mult huliții „populiști”, dar se pare că și chivernisiții încep să realizeze tot mai acut cam câte kopeici face ‘telectualitatea asta progresistă…

    Ehei, vin vremuri grele… Gurile rele zic că mitocanul ce se pregătește să se înscăuneze la Casa Albă ar avea de gând să taie pe ici și colo,prin părțile esențiale, granturile federale și creditele de studii subvențioate pentru studenții ce urmează cursurile cele mai liber-schimbiste și progresiste, respectiv universităților ce promovează un antiamericanism violent, lăsând astfel floarea umanioarelor să-și câștige pâinea ștergând mesele pe la Subway și Culver’s…

    • Unul dintre cele mai bune sfaturi primite la un curs de dezvoltare personala a sunat cam asa: degeaba citesti carti si stii toata teoria, daca nu aplici nimic si nu se vede in practica!

      Vremea „telectualilor” a cam trecut, a venit vremea „aplicatilor”.
      Fizica teoretica nu mai e nimic decat un raft de carti in epoca fizicii aplicate. Clasificarile filosofice sau psihologice sunt nimic in era filosofiei si psihologiei aplicate.
      Schimbarea aceasta de paradigma, de la teorie catre aplicare, e foarte dificil de inteles din Ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Vieru
Andrei Vieru
Andrei Vieru locuiește la Paris din 1988. A publicat Elogiul vanității la editura Humanitas și Ecleziastul vesel la editura Curtea Veche, traduceri din franceză ale volumelor Éloge de la vanité (Grasset, 2013 distins cu premiul Casanova acordat unor autori europeni de limbă franceză) și Le gai Ecclésiaste (Seuil, 2007). A studiat pianul cu Dan Grigore. A înregistrat pentru casele de discuri INA-Mémoire vive (Arta fugii), Harmonia Mundi (Variațiunile Diabelli, Variațiunile Goldberg, etc) și Alpha (Clavecinul bine temperat). www.andreivieru.net Ravel, Gaspard de la nuit (YouTube)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro